William Randolph Hearst - Creatorul jurnalismului de senzație

WILLIAM RANDOLPH HEARST

- CREATORUL JURNALISMULUI DE SENZAȚIE -

Puterea americanului William Randolph Hearst, primul magnat de presă din lume, a fost uriaşă. Practic, nimeni nu îndrăznea să-l înfrunte, fiind apărat de propria-i armată de publicaţii. A fost autorul şi beneficiarul celui mai puternic monopol în presa scrisă din toate timpurile! La un moment dat, chiar şi cunoscutul scriitor Jack London a fost angajatul uneia dintre publicațiile sale. „Eu fac ştirile!” era una din maximele favorite ale patronului. De altfel, deseori provoca el însuși „evenimente scandaloase”, pentru ca ziarele lui să le publice. Hearst a fost și primul care a demonstrat că presa este a patra putere în stat, de care trebuie să se ţină cont în politică şi afaceri.

Faimosul editor american s-a născut pe 29 aprilie 1863, în San Francisco, California. Tatăl său, George Hearst, un industriaş evreu multimilionar, originar din Missouri, a fost şi senator de California. Mama sa, Phoebe Apperson Hearst, era profesoară. Între anii 1882 şi 1885, William este student la Universitatea Harvard, dar este exmatriculat înainte de absolvire, fiindcă trimisese ghivece cu flori, conţinând şi fotografia destinatarului, profesorilor din universitate. În lipsă de altceva, preia conducerea cotidianului San Francisco Examiner, pe care tatăl său îl primise în locul unei datorii la poker. Tânărul Hearst îşi denumeşte ziarul Monarch of the Dailies (Regele cotidienelor) obţine cele mai interesante informaţii şi recrutează cei mai talentaţi jurnalişti. Ziarul se impune publicând dezvăluiri despre afaceri de corupţie şi articole de senzaţie.

În 1895, William Hearst cumpără şi New York Morning Journal, pe atunci deloc rentabil, şi angajează scriitori, precum Stephen Crane şi Julian Hawthorne. Din acel moment, intră în concurenţă directă cu fostul său mentor, Joseph Pulitzer, proprietar al New York World. Hearst înţelege rapid potenţialul pe care îl vor avea benzile desenate şi aduce la ziarele sale pe cei mai buni desenatori şi scenarişti de subiecte comice. Profitul financiar a fost mai substanţial decât se aşteptase. Tot Hearst este primul care lansează suplimentele ilustrate în culori la ziarele care apăreau duminica! Pentru a-şi difuza singur publicaţiile, a creat King Features Syndicate. Preţul pentru New York Journal a fost redus la un cent, atingând astfel tiraje fără precedent. Cititorii erau, desigur, atraşi mai ales de articolele senzaţionale despre corupţi, crime, fapte imorale şi pseudo-ştiinţă.

Tonul războinic al articolelor prevala atunci când se comentau evenimente externe. Hearst, ca şi Pulitzer, publică imagini cu soldaţi spanioli întemniţând cubanezi în taberele de concentrare, unde mureau de sete şi de foame. Termenul american yellow journalism (jurnalism galben) vine de la banda desenată The Yellow Kid, publicată în New York Journal, și este folosit pentru a descrie jurnalismul de senzație, apărut din concurenţa Hearst - Pulitzer. În epocă, Hearst a fost chiar acuzat că, pentru a creşte vânzarea ziarelor pe care le conducea, a provocat războiul hispano-american din 1898. Deși pare o acuzație fantezistă, aceasta, totuși, n-a fost deloc lipsită de temei. Iată cum s-au desfășurat în realitate faptele care l-au incriminat:

În 1898, relațiile dintre Spania și Statele Unite se deterioraseră într-un mod periculos, din cauza revoltei prelungite din colonia spaniolă Cuba și de condițiile de trai lamentabile ale cubanezilor colonizați. În cele din urmă, președintele William McKinley a ordonat ca nava de război USS Maine să se deplaseze în Cuba, ca să-i liniștească pe americanii care trăiau acolo. În seara zilei de 15 februarie, imediat după ora 9:00, Maine a aruncat ancora în liniște în portul Havana. La ora aceea, cea mai mare parte a echipajului dormea în hamacuri, în timp ce căpitanul Charles Sigsbee se afla în cabina lui, scriind o scrisoare. Mai târziu, acesta avea să-și amintească: „Am lăsat tocul jos și am ascultat notele gornistului, care erau de o frumusețe rară în tăcerea apăsătoare a nopții. Tocmai puneam scrisoarea în plic când a avut loc explozia. A fost un bubuit extraordinar de puternic, zgomotul având un caracter metalic. A fost urmat de zgomote grele și amenințătoare, la fel de metalice. Vasul s-a cutremurat, înclinându-se către babord. Lumina electrică s-a stins, după care s-a instalat un întuneric deplin și fumul”. Explozia a cuprins jumătatea din față a corăbiei, chiar în zona în care se aflau cei mai mulți oameni. Maine a ajuns pe fundul portului Havana. Dintre cei 350 de oameni aflați la bord, 260 au pierit. A doua zi, doar pupa și puntea carbonizate se mai zăreau peste nivelul apei.

Cu toate că nimeni nu știa ce provocase explozia, baronul presei William Randolph Hearst n-a avut niciun scrupul în a inflama opinia publică americană, dând vina pe spanioli. Ziarul lui, New York Journal, se afla într-o aprigă dispută cu ziarele concurente în privința difuzării, iar un război cu Spania era exact ce-i trebuia ca să-și sporească numărul de cititori. Astfel, a publicat în ziar chiar desene care arătau cum sabotorii spanioli fixau o mină subacvatică de carena vasului Maine. În scurt timp, majoritatea americanilor au fost convinși că mârșavii de spanioli aruncaseră în aer nava de război, în semn de dispreț față de America.

Hearst a trimis urgent în Cuba reporteri și pe artistul grafic Frederick Remington, pentru a relata așa-zisul război dintre spaniolii cei lași și eroicii rebeli cubanezi. Negăsind decât liniște, Remington i-a telegrafiat lui Hearst: „Nici urmă de război. Cer să fiu rechemat”. Răspunsul lui Hearst a fost: „Te rog să rămâi. Tu furnizezi desenele, eu furnizez războiul”. Hearst s-a ținut de cuvânt. Sub presiunea fervorii patriotice a opiniei publice, Congresul american a cerut imperios Spaniei să se retragă din Cuba, pentru ca în aprilie să izbucnească Războiul Hispano-American”. În doar 8 luni, Statele Unite au câștigat o confruntare inegală, jalnică, obligându-i pe spanioli să accepte un tratat de pace prin care Statele Unite dobândeau Guam, Puerto Rico și Insulele Filipine. Mândria victoriei i-a făcut pe mulți să uite de Maine și de faptul că nimeni nu le spusese cine a fost răspunzător de explozia de pe vas. Abia în 1976, un studiu al Marinei americane a arătat că, cel mai probabil, a fost vorba de o explozie accidentală, petrecută în magazia de cărbuni a vasului, de vină fiind numai nava Maine și echipajul său.

Spre mijlocul anilor ‘20, Hearst a fondat ziare în toate regiunile Statelor Unite. Lanţul său de cotidiene şi periodice cuprindea Chicago Examiner, Boston American, Cosmopolitan şi Harper's Bazaar, plus propria agenţie de presă, International News Service. Activitatea publicistică a lui Hearst nu s-a rezumat însă la presa scrisă. A publicat cărţi de ficţiune şi a produs filme. În vremea lui de glorie era proprietarul a 28 de ziare importante, cărora li se adăugau 18 reviste, o agenţie de presă, staţii de radio şi o companie cinematografică. Totuși, Marea criză economică din anii 1930 îi fragilizează și lui poziția, lăsându-l cu 126 de milioane de dolari datorii. În 1932 călătoreşte în Germania şi își exprimă public admirația pentru forţa nazismului.

William Hearst s-a căsătorit în 1903 cu Millicent Veronica Willson (1882–1974), care era cu 20 de ani mai tânără decât el. Dar după o nuntă ca-n poveşti şi după ce au făcut cinci copii (între care doi gemeni), iubirea lor a dispărut. Astfel, deşi au rămas căsătoriţi până la moartea lui Hearst, din 1926 au trăit separați, Millicent dedicându-se, printre altele, actelor de caritate.

De atunci, timp de 30 de ani, actriţa de comedie Marion Davies (foto) (1897–1961) a fost metresa celebrului magnat, căreia acesta i-a îndeplinit toate capriciile, chiar şi pe acela de a avea propria casă de film, care să producă mai ales pelicule cu ea în rolurile principale. Au locuit amândoi în Hearst Castle, organizând recepții somptuoase, la care erau invitate cele mai influente persoane ale momentului. Există şi o poveste sumbră: la o petrecere dată pe iahtul magnatului, acesta a surprins-o pe Marion sărutându-se cu Charlie Chaplin. A tras cu arma, dar l-a ucis din greşeală pe Thomas Harper. Incidentul a fost ţinut secret şi autorităţile n-au ştiut nimic. Filmul The Cat's Meow, apărut în 2001, este inspirat din ceea ce s-a întâmplat atunci.  

Membru al Camerei Reprezentanţilor din 1903 până în 1907, Hearst eşuează în tentativele sale de a deveni primar al New York-ului în 1905 şi 1909. Nici în încercarea din 1906 de a ajunge guvernator de New York n-a avut succes, fiind învins la urne de Charles Evans Hughes. Opozant al Imperiului Britanic în timpul Primului Război Mondial, Hearst s-a opus intervenţiei Statelor Unite în război şi a criticat formarea Societăţii Naţiunilor. Hearst îşi atrage antipatia americanilor în anii 1930, când manifestă convingeri politice de stânga și-şi declară simpatia pentru nazism. De altfel, când Margherita Sarfatti, amanta lui Benito Mussolini, vizitează Statele Unite, el se transformă în ghidul permanent al italiencei, ceea ce trezește o nouă dezaprobare din partea americanilor.

Dar acuzele la adresa magnatului de presă nu se opresc aici. Au fost multe voci, susţinătoare ale industriei canabisului, care au spus că Hearst ar fi jucat un rol cheie în promovarea şi orchestrarea campaniei mediatice din 1937 pentru industria petrolieră şi forestieră, vizând astfel discreditarea fibrei de cânepă (un substitut ieftin al petrolului şi al hârtiei) şi a marijuanei. În consecinţă, cultivarea cânepii a fost interzisă în Statele Unite. Hearst, care avea interese în domeniul papetăriei, a profitat de această interdicţie.

Prin anii 1920, William Hearst a început construcția spectaculosului Hearst Castle, pe locul unei foste ferme, la San Simeon, în California. Este vorba despre un castel pe care l-a mobilat treptat cu antichităţi şi opere de artă fabuloase, cumpărate, fireşte, din Europa. A mai cumpărat şi Mânăstirea Santa Maria din Segovia şi a adus-o piatră cu piatră în Statele Unite.

În 1947, Hearst a achiziţionat o vilă în Beverly Hills cu 120.000 de dolari, de la bancherul Milton Getz. În această reşedinţă luxoasă şi-au petrecut luna de miere Jackie şi John F. Kennedy în 1953. În salonul florentin, cei doi au găsit o casetă lăsată pentru ei de proprietarul casei: un colier de perle veritabile şi un inel tot cu perlă pentru tânăra doamnă Kennedy, şi un ceas de aur cu safire şi diamante, comandă specială pentru viitorul preşedinte al Americii.

Pentru celebrul film Citizen Kane, Orson Welles s-a inspirat din viața lui William Hearst. Acesta a aflat şi a încercat pe toate căile să împiedice rularea peliculei în cinematografe. Welles a rezistat presiunilor, dar ziarele lui Hearst au publicat cronici atât de defavorabile, încât marele actor și regizor a crezut că-i va fi pusă în pericol chiar cariera. Numai că, în ciuda eforturilor de discreditare ale lui Hearst, „Cetățeanul Kane” a fost un mare succes, fiind considerat în prezent cel mai bun film din toate timpurile. În acest film extraordinar, eroul este patronul miliardar al celui mai puternic trust de media din SUA, personaj dezumanizat de ambițiile și de averea lui colosală. Are tot ce și-ar putea dori cineva – bani, putere, colecţii de artă, proprietăţi – dar nu și dragoste, deşi îşi dorește mai mult ca orice să fie iubit. Banii lui nu pot cumpăra și sentimente. Personajul Kane, jucat magistral de Orson Welles însuşi, seamănă izbitor cu William Hearst.

William Randolph Hearst a murit în Beverly Hills, California, la 14 august 1951. Avea 88 de ani. A fost înmormântat la Cypress Lawn Memorial Park, în sudul oraşului San Francisco.

Surse:

B R. Carrick; W.B. Marsh - 365 de zile care au marcat istoria omenirii, Ed. Litera, 2012

http://en.wikipedia.org/wiki/William_Randolph_Hearst

http://www.independent-al.ro/vip/hearst-creatorul-celui-mai-puternic-monopol-de-presa-scrisa.html

Trustul de presă Hearst este astăzi și în România. Sanoma Hearst România (SHR) este o companie media prezentă pe piața noastră de publishing din anul 1999. Publică revistele Cosmopolitan, Femeia, Femeia de azi, Mămica de Azi, Mami, Sănătatea de Azi, Bucătăria de Azi, Beau Monde, FHM, Marie Claire, National Geographic, Casa și Grădina, Esquire, Harper's Bazaar, Story, precum și 12 saituri de internet: mami.ro, parinti.com, miresici.ro, femeia.ro, cosmopolitan.ro, fhm.ro, casa-gradina.ro, natgeo.ro marieclaire.ro, esquire.ro, amsonline.ro, story.ro. Directorul general al companiei SHR este doamna Elisabeth Loesberg.

CASTELUL HEARST

„Este un loc unde i-ar fi plăcut și lui Dumnezeu să locuiască... dacă ar fi avut bani”.

George Bernard Shaw

Castelul Hearst este situat în apropierea localității San Simeon, statul California, la 400 de km nord de Los Angeles și 400 de km sud de San Francisco. Dar chiar dacă este atât de departe de un oraș mare, atrage anual în jur de 1 milion de vizitatori. Suprafața totală a proprietății este de 8.300 m² și, pe lângă clădirile cu diverse destinații, cuprinde și o rezervație de animale sălbatice și mai multe piscine, printre care și una interioară, spectaculoasă. William Hearst l-a construit timp de 30 de ani, investind milioane de dolari în această bijuterie arhitectonică. După moartea sa, castelul a fost donat statului California, acesta făcând parte astăzi din patrimoniul istoric național al Americii.

Casa de oaspeți

Piscina romană interioară

Piscina Neptun exterioară