Un pic mai crud pentru dumneavoastră




UN PIC MAI CRUD PENTRU DUMNEAVOASTRĂ

Cel mai nou trend culinar din Statele Unite cucereşte Marea Britanie: preparatele să fie crude, sau nimic gătit la peste 48°C. Maeştrii bucătari se întrec în a face mugurii de pin să pară un fel de parmezan şi sandviciul din cânepă un adevărat hamburger. Ce-i drept, ravioli de sfeclă arată îmbietor şi pe deasupra au şi gust bun, ţinând cont că nu sunt făcute cu paste făinoase. Sfecla roşie este pe post de învelitoare, în foiţe extrem de subţiri. Umplutura este o cremă ricotta din ierburi de acaju şi se serveşte cu salată de sparanghel şi cu smochine în oţet balsamic, stropite cu ulei din seminţe de dovleac. Sună gustos, nu-i aşa? Şi chiar este, lucru valabil şi pentru celelalte oferte din meniul de la Saf, primul restaurant cu preparate crude din Londra, deschis în aprilie 2008.


Mâncare crudă? De fapt, toate felurile sunt gătite la sub 48°C, și nu e vorba de carpaccio de vită sau de sashimi de ton, ci de legume organice crude, care sunt retrase de pe foc cu mult înainte de a ajunge la punctul de fierbere, precum şi de fructe sau alune. Aceste feluri sunt numite mâncare vie, fiind o ramură a curentului vegan (vegetarienii stricţi). Mai trebuie spus că celebrul maestru bucătar american Charlie Trotter este adeptul acestei bucătarii.

Conform acestor „crudofagi”, gătitul alterează proteinele din mâncare, făcându-le mult mai greu de digerat şi anulându-le proprietăţile. Ei afirmă că prin gătit sunt distruse între 50% şi 80% din vitamine şi minerale. Cât despre pesticide, acestea se separă în compuşi şi mai toxici în timpul gătitului, ca să nu mai vorbim de oxigenul pierdut şi de alte substanţe nocive eliberate. Şi mai important de știut este faptul că enzimele, care stimulează longevitatea, sunt distruse atunci când mâncarea este încălzită la peste 48°C.

Unul dintre restaurantele de marcă în domeniul preparatelor crude este Roxanne's, în Larkspur, la nord de San Francisco. În 2002, la un an de la deschidere, acesta atrăsese un număr impresionant de clienţi fideli, datorită unor feluri de mâncare preparate cu atâta măiestrie, încât nu se simţea că nu sunt gătite. Roxanne Klein, bucătar şi proprietar al localului, precum şi Michael, soţul şi partenerul ei de afaceri, trecuseră cu 5 ani în urmă la o dietă compusă exclusiv din produse crude. „Ne-am gândit să încercăm regimul o lună. Dar la capătul acelei perioade organismele noastre au protestat vehement la ideea revenirii la alimentaţia tradiţională”, declară Roxanne. Pe lângă energia şi starea de bine, ei au constatat şi că aveau nevoie de mai puţin somn.

Deşi a prins la celebrităţi şi la pasionaţii de modă, microbul preparatelor crude nu s-a răspândit în Marea Britanie decât recent. „Cred că acum Londra e pregătită pentru acest tip de bucate”, spune Chad Sarno (foto), bucătarul-şef al lanţului de restaurante Saf, un american de 31 de ani care a călătorit în întreaga lume, studiind ingrediente tradiţionale şi metode de preparare. „Preparatele crude vor avea mereu nutriţia în centrul preocupărilor. E un stil culinar ce poate fi îmbrăţişat de toată lumea, mai ales acum, când incidenţa cazurilor de obezitate şi de diabet a ajuns la cote nemaiîntâlnite”, spune el. Există şi alte restaurante vegane în Londra, dar niciunul care să ofere preparate atât de gustoase şi aspectuoase. Va avea succes acest nou restaurant? „Devine din ce în ce mai cunoscut. Îmi doresc să ajungă să se măsoare cu orice restaurant de top din Londra. Atunci când creez un fel de mâncare, poţi fi sigur că e unul care n-a mai fost preparat nicăieri”, spune Sarno, lansând o provocare.

Cum privesc alţi maeştri bucătari problema? Cu siguranţă ar avea câte ceva de învăţat, având în vedere că oferta vegetariană din marea majoritate a restaurantelor de top este jalnică. Dacă-l întrebi pe Sarno pe cine-l consideră el mentorul lui, îl va numi pe Charlie Trotter. Nu pentru că oferă un meniu de preparate crude ce-ţi poate servi drept exemplu ca specialist, ci datorită modului în care sunt concepute reţetele, sănătatea fiind mai presus de orice, şi nu plăcerea gustativă cu orice preţ. În plus, nu pleci de acolo plin nici după 20 de feluri. Deşi devotat muncii sale, Sarno nu e deloc genul care să ţină predici. E o persoană absolut normală. „Îmi place să beau un păhărel din când în când, sunt un om obişnuit”, spune el cu un zâmbet în colţul gurii. A crescut într-o gospodărie tipic americană, cu mâncare americană. Doar acum 12 ani, când crizele de astm au devenit insuportabile, s-a îndreptat spre preparatele vegane şi crude. „Simptomele au dispărut pur şi simplu”, spune el, ridicând din umeri. Sarno nu este nici măcar un bucătar cu studii în domeniu. A învăţat meserie din mers, lucrând cu alţi bucătari, și apoi pentru case private (actorul Woody Harrelson se numără printre clienţii săi).

După nouă feluri aduse doar pentru degustare, poţi ieşi pe uşă semeţ şi total satisfăcut de consommé-ul de castraveţi, crochetele cu ciuperci sau lasagna de dovlecei. Tot ca o minune a alimentaţiei sănătoase, hainele nu se impregnează cu mirosul de mâncare venit din bucătăria deschisă. Saf dispune de un cuptor foarte mic (deoarece există şi patru preparate „gătite” în meniu) şi o bucătărie la subsol, suficient de mare pentru cei 10 bucătari ai săi. Întâmplător, printre ei nu se află niciun britanic, bucătarul-şef fiind sud-african. Alunele şi seminţele sunt înmuiate în apă timp de până la 10 ore înainte de utilizare. Astfel, sunt mai uşor de manipulat, mai nutritive şi cu un conţinut caloric mai redus. Mugurii de pin sunt deshidrataţi şi apoi măcinaţi, pentru a căpăta aspect de parmezan. Dispozitivul de deshidratare este o ustensilă necesară în trusa oricărui adept al preparatelor crude, iar Sarno dispune de şapte!

„Pare destul de complicat să găteşti crud acasă”, spun unii. „Prostii, niciuna din reţetele mele nu durează mai mult de 20 de minute s-o faci”, spune Kate Wood, autoare a trei cărţi de bucate dedicate preparatelor crude. Kate, în vârstă de 37 de ani, este mama a trei băieţi „cruzi”. Copiii ei evită restaurantele fast-food, preferând un hamburger din fibră de cânepă cu ketchup de coriandru, declară mama. Ea are un stil de viaţă strict: nu pune nicio picătura de alcool în gură, practică yoga, merge numai cu bicicleta iar copiii ei învaţă la domiciliu, dar susţine că nimeni din familie n-a avut nevoie de medic în ultimii 3 ani.

Londonezii au însă şi posibilitatea de a lăsa pe altul să se chinuiască în locul lor (cu gătitul, nu cu mâncatul). Pentru 22,50 de lire pe zi, firma Raw Fairies îţi livrează la domiciliu meniul dorit. Deschis din decembrie 2007, este primul serviciu de livrare de preparate crude din Marea Britanie, deşi deocamdată este limitat la zona centrală a Londrei. „Preparatele crude nu au prins foarte bine aici, din cauza climei noastre. Lucrurile stau cu totul altfel pe plajele din Los Angeles, dar interesul creşte pe zi ce trece”, spune Midi Fairgrieve, nutriţionist şi co-fondator al Raw Fairies, care face 2000 de livrări pe zi din bucătăria sa, aflată în zona West End a Londrei.


Comentarii

  1. Adevarat, insa in prealabil trebuie sa ai "materia prima" organica/bio sau cultivata personal, pentru efecte maxime. In caz contrar, nu faci decat sa mananci aceleasi otravuri zilnice, cu singura diferenta ca sunt crude :) O alta varianta ar fi gatitul la aburi sau dupa ce da apa in clocot pui mancarea (ex hrisca bio), o lasi 20 minute cu capacul acoperit si apoi o consumi. Maria

    RăspundețiȘtergere
  2. Adevarat, dar diferenta dintre crud si preparat termic este majora.

    RăspundețiȘtergere
  3. Tot aman de dimineata sa nu mananc dar dupa ce am vazut acest articol m-am razgandit :)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

POSTĂRI ALEATORII

  • Fapte amuzante și fascinante despre jocul de aventură pisicesc - STRAY
    25.11.2024 - 0 Comments
    Stray, jocul video indie dezvoltat de BlueTwelve Studio și publicat de Annapurna Interactive, a luat cu asalt lumea jocurilor atunci când a fost lansat în 2022. Cu premisa sa unică - să joci ca o…
  • Declarația de independență a Statelor Unite ale Americii + VIDEO (RO)
    04.07.2014 - 2 Comments
    --> DECLARAȚIA DE INDEPENDENȚĂ A STATELOR UNITE ALE AMERICII Înfiriparea ideii de independență în mințile americanilor se produce odată cu publicarea broșurii lui Thomas…
  • Misterele Antichității + VIDEO (RO)
    10.07.2014 - 2 Comments
    --> MISTERELE ANTICHITĂȚII Ca să înțelegem ce se întâmplă în zilele noastre și ce se va întâmpla cu noi în viitor este esențial să ne cunoaștem trecutul. Dar cât cunoaștem noi,…
  • Frumusețea ascunsă a polenizării + VIDEO
    14.04.2012 - 0 Comments
    --> FRUMUSEȚEA ASCUNSĂ A POLENIZĂRII Louie Schwartzberg Polenizarea este esențială pentru perpetuarea vieții pe Pământ, dar…
  • Caracteristici uimitoare ale corpului uman
    16.01.2013 - 19 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CARACTERISTICI UIMITOARE ALE CORPULUI UMAN  În urma proiectului „Genomul uman”, s-a constatat că ADN-ul uman conţine 23.000…
  • Rețete culinare - Salate cu dressing-uri Knorr
    08.04.2012 - 2 Comments
    Salate cu dressing-uri Knorr    
  • 8 fapte fascinante pe care probabil că nu le știai despre pielea ta
    02.05.2023 - 0 Comments
    Este cel mai mare organ al corpului tău, dar cât de multe știi despre rolul pe care pielea ta îl joacă în sănătatea ta?Modificările la nivelul pielii pot dezvălui multe despre sănătatea…
  • Cazul OSHO + VIDEO
    07.06.2012 - 1 Comments
    --> Cazul OSHO Există oameni înverşunați împotriva mea. Nu m-au văzut vreodată, nu m-au ascultat niciodată,  nu ştiu ce fac şi totuşi sunt împotriva mea. E surprinzător. Chiar şi…
  • Rețete culinare - Prăjitură inteligentă
    09.04.2012 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); PRĂJITURĂ INTELIGENTĂ Ingrediente 100 g unt sau margarină 125 g zahăr 4 ouă mici sau 3 mari 4 linguri făină 2 plicuri zahăr…
  • 50 de oameni împărtășesc semnele care i-au făcut să-și dea seama că au fost crescuți de părinți toxici
    17.10.2022 - 0 Comments
    Nu este neobișnuit să ai o relație mai mult sau mai puțin complicată cu părinții tăi. La urma urmei, ei sunt oameni la fel ca și tine, navigând prin aceleași sentimente și emoții complexe. Cu toate…
  • Migrația anuală a crabilor roșii + VIDEO
    29.12.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); MIGRAȚIA ANUALĂ A CRABILOR ROȘII Insula Crăciunului este un mic teritoriu în Oceanul Indian, fără guvernare proprie, aparținând…
  • Cancerul - boală incurabilă? - eBook + VIDEO
    26.08.2014 - 10 Comments
    --> CANCERUL - BOALĂ INCURABILĂ? Inginerul colonel în rezervă Petre Anca este un om deosebit, pe care Dumnezeu l-a salvat de la moarte și care se simte dator să-i ajute și pe alții să…
  • Economia mondială explicată cu doar două vaci!
    17.08.2015 - 0 Comments
    Fascism - Ai două vaci. Statul ți le ia pe amândouă și îți vinde niște lapte. Comunism - Ai două vaci. Statul ți le ia pe amândouă și îți dă niște lapte. Socialism - Ai două vaci. Îi dai una…
  • Cele mai umane închisori din lume + VIDEO + documentar (RO)
    19.02.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CELE MAI UMANE ÎNCHISORI DIN LUME Gradul de civilizație al unei societăți poate fi măsurat vizitându-i închisorile. F.…
  • Lista E-urilor periculoase + VIDEO (RO)
    05.04.2012 - 2 Comments
    --> LISTA E-URILOR PERICULOASE Ca să vă faceți o idee despre cât de dăunătoare sunt anumite produse alimentare comercializate în…
  • Vaccinările multiple scad imunitatea organismului + VIDEO (RO)
    12.01.2015 - 7 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); VACCINĂRILE MULTIPLE SCAD IMUNITATEA ORGANISMULUI Atunci când permitem Statului să impună decizii medicale în privinţa…
  • Rețete culinare - Hrana crudă
    07.04.2012 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); REȚETE DIN CADRUL BUCĂTĂRIEI CRUDIVORE Există multe moduri de a mânca și a bea care ne permit să dobândim o bună stare de sănătate.…
  • Gândul - arhitectul destinului + VIDEO (RO) + documentar (RO)
    12.05.2013 - 0 Comments
    --> GÂNDUL - ARHITECTUL DESTINULUI Ești astăzi unde te-au adus gândurile tale; vei fi mâine unde te vor duce gândurile tale. James Allen, filozof britanic (1864-1912) Fiecare gând…
  • Efectele secundare ale medicamentelor pentru colesterol
    18.01.2016 - 0 Comments
    EFECTELE SECUNDARE  ALE MEDICAMENTELOR PENTRU COLESTEROL Medicamentele pe bază de statine, concepute pentru scăderea colesterolului și prescrise în prezent la peste 100 de milioane de…
  • OSHO despre spirit și materie + VIDEO (RO)
    06.12.2012 - 0 Comments
    --> OSHO DESPRE SPIRIT ȘI MATERIE Nu condamnați senzualitatea! Ea a fost și este condamnată în întreaga lume și, din această cauză, energia care poate înflori în senzualitate se…
  • Falsa problemă a proteinelor
    31.01.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); FALSA PROBLEMĂ A PROTEINELOR În privința adevăratului aspect cantitativ și calitativ al proteinelor, trebuie precizat de la bun…
  • Suplimentele pentru ADHD funcționează într-adevăr?
    14.05.2023 - 0 Comments
    Tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție este o stare cronică de neurodezvoltare care afectează atât copiii, cât și adulții. Probabilitatea de a dezvolta simptome de ADHD crește atunci…
  • Trei românce - trei destine de excepție
    04.03.2014 - 3 Comments
    --> TREI ROMÂNCE - TREI DESTINE DE EXCEPȚIE FLORICA SAS – LADY FLORENCE BAKER E o istorie de demult, de acum mai bine de 150 de ani. E aproape basm, așa că putem începe cu „A fost…
  • Cele mai bune plante de interior | 15 plante care sunt bune pentru sănătatea ta
    22.12.2022 - 0 Comments
    Iată care sunt cele mai bune plante pentru interior, care vă vor îmbunătăți sănătatea, dar vă vor și înveseli interiorul casei. Aceste plante sunt bune în interior, ușor de îngrijit și cele mai bune…
  • Melania Trump - drumul către visul american + VIDEO
    03.02.2017 - 2 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); MELANIA TRUMP  - DRUMUL CĂTRE VISUL AMERICAN - Până de curând, Melania Trump a fost percepută de publicul larg ca „soția-trofeu”…
  • Fractali: natură, artă, știință + documentar (RO)
    28.01.2013 - 0 Comments
    --> FRACTALI: NATURĂ, ARTĂ, ȘTIINȚĂ Se pare că nimeni nu este indiferent față de fractali. De fapt, mulți privesc prima lor întâlnire cu geometria fractală ca pe o experiență cu…
  • Cum să faci cancer în cinci pași simpli + VIDEO
    12.03.2016 - 11 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CUM SĂ FACI CANCER ÎN CINCI PAȘI SIMPLI   Hesh Goldstein De-a lungul anilor, mulți oameni m-au întrebat cum de se întâmplă să…
  • Sfaturi bisericești de la 1894
    18.04.2012 - 0 Comments
    --> SFATURI BISERICEŞTI DE LA 1894 Din Codurile şi procedurile despre relaţii intime şi personale ale statutului marital întru marea sanctitate spirituală a acestei binecuvântate…
  • Rețete culinare - SUPE-CREMĂ
    07.04.2012 - 0 Comments
    SUPE-CREMĂ SUPĂ-CREMĂ DE BROCCOLI CU AVOCADO Ingrediente 1-2 avocado 1 castravete 3-4 bucheţele de broccoli (crude sau opărite) 1 lingură ulei de măsline 1 lingură sos de soia zeamă…
  • Educație, nu medicație... + documentar (RO)
    15.07.2012 - 0 Comments
    --> AVEM NEVOIE DE EDUCAȚIE, NU DE MEDICAȚIE Medicii ar trebui să-i înveţe pe oameni că puterea regeneratoare nu-şi are izvorul în medicamente, ci în forţele vitale ale…
  • 30+ dintre cele mai drăguțe fapte despre animale + FOTO
    28.11.2021 - 0 Comments
    Animalele sunt cele mai drăguțe lucruri de pe planetă. Văzându-le fețele drăguțe ne ridică moralul de fiecare dată. Dar au existat și acele momente în care am aflat o informație care ne-a dat pe…
  • Cele mai eficiente metode de slăbire
    29.08.2016 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CELE MAI EFICIENTE METODE DE SLĂBIRE Un astfel de titlu ne-ar putea duce cu gândul la o nouă cură drastică, ce ne va ajuta să slăbim…
  • Tehnologia HAARP - Acum și în România + documentar
    07.10.2016 - 5 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); TEHNOLOGIA HAARP – ACUM ȘI ÎN ROMÂNIA În 1983, Brooks Agnew, expert în tomografia Pământului, folosind doar 30W energie,…
  • Cartea cărților - În căutarea trecutului misterios - eBook + documentar (RO)
    20.08.2016 - 0 Comments
    CARTEA CĂRȚILOR - ÎN CĂUTAREA TRECUTULUI MISTERIOS - Istoria autentică a civilizațiilor este interzisă. Conjurații puternice veghează asupra menținerii stricte a unei versiuni alterate, care…
  • 50 de poze capturate exact la momentul potrivit - PARTEA 2
    08.03.2016 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CLICK AICI PENTRU PARTEA…
  • Dr. Călin Mărginean - Colesterolul, prieten sau dușman? + documentar (RO)
    02.04.2012 - 1 Comments
    -->    TOTUL DESPRE COLESTEROL Când mergem la doctor şi aflăm că avem prea mult colesterol în sânge suntem mai degrabă nedumeriţi decât speriaţi. Puţini sunt cei care pot…
  • Cele patru legăminte toltece (eBook)
    22.04.2012 - 0 Comments
    --> CELE PATRU LEGĂMINTE TOLTECE Miguel Ruiz Don Miguel Ángel Ruiz (n. 1952) este un scriitor mexican, șaman și profesor. El a fost un binecunoscut chirurg, până când a avut o…
  • 10 trucuri ușoare pentru a-ți îmbunătăți considerabil memoria
    31.12.2022 - 0 Comments
    V-ați gândit vreodată la ceva și ați uitat aproape imediat, dar ați decis că vă va veni mai târziu? Adevărul este că acea amintire specifică ar putea sau nu să fie încă acolo. Dacă ceva la care v-ați…
  • Illuminati - cine sunt si ce vor ei + documentare (RO)
    13.01.2017 - 9 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); ILLUMINATI – CINE SUNT ȘI CE VOR EI Illuminati sunt un grup de familii elitiste, extrem de bogate, a căror agendă este controlul total…
  • 12 lucruri pe care nu știai că le poți face în Google Chrome
    16.11.2021 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Chiar dacă folosiți Google Chrome de când a fost lansat în 2008, browserul este capabil de câteva trucuri pe care poate nu le-ați…

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *