Virus-mania

VIRUS-MANIA

Motto: Medicii prescriu medicamente despre care ştiu puţine lucruri, pentru a vindeca boli despre care ştiu şi mai puţine lucruri, unor oameni despre care nu ştiu absolut nimic. Voltaire

„Virus-mania” este o carte apărută în anul 2007 în limba germană, care a stârnit un mare interes. Are un mesaj tragic, care sperăm că va contribui la reinserarea valorilor etice în domeniul cercetării virale, în cel al politicilor de sănătate publică şi în activitatea concernelor farmaceutice. Este evident că în aceste domenii au fost neglijate de prea multă vreme regulile elementare de etică profesională. Când jurnalista americană Celia Farber a avut curajul să publice în 2006, în Harper’s Magazine, articolul Out of control - AIDS and the corruption of medical science (Scăpat de sub control - SIDA şi corupţia ştiinţei medicale), poate că unii cititori s-au gândit că este vorba de un caz izolat. Cartea autorilor Engelbrecht şi Köhnlein ne documentează cât de departe de realitate este o astfel de presupunere. În realitate, SIDA este numai vârful aisbergului.

Corupţia în domeniul cercetării este un fenomen curent, larg răspândit și vizibil în foarte multe boli contagioase, într-o paletă mare de afecţiuni, care merg de la SIDA la hepatita C, de la BSE sau boala vacii nebune la SARS şi gripa aviară, până la practicile actuale de vaccinare HPV - virusul papilloma uman. Cercetarea virusurilor (sau a prionilor, în cazul BSE) în aceste afecţiuni de importanţă publică se află pe o direcţie eronată, care în esenţă urmează aceeaşi procedură: inventarea unui risc epidemic dezastruos, incriminarea unui agent patogen iluzoriu, ignorarea cauzelor de origine toxică, manipularea epidemiologiei prin cifre neverificabile, pentru a se induce percepţia publică de catastrofă iminentă şi promisiunea (tot iluzorie) de a fi salvat cu ajutorul unui vaccin. Aceşti paşi obligatorii garantează mari câştiguri financiare.

Cum a fost posibil să se ajungă aici? Simplu! Activând o latură umană: FRICA! Nu se acreditează epidemiile virale, ci epidemiile de frică. Iar principala responsabilitate pentru amplificarea fricii o poartă industria farmaceutică şi mass-media. Frica de „se poate întâmpla” aduce uriaşe profituri financiare şi politice. Secolul XX este secolul fricii. Războaie mondiale, fascism, comunism, atentate... Frica, folosită atât ca armă politică, cât şi ca sursă de venit!

Ipotezele născute din cercetările în domeniul virologiei n-au fost practic niciodată verificate ştiinţific de factori independenţi. Aceste ipoteze sunt promulgate ca legi prin „consens”. Adică „presupunem”, iar dacă noi, cercetătorii virologi presupunem, atunci numai aşa poate fi. Şi astfel, rapid, presupunerea se transformă în dogmă. Ar fi interesant de făcut o paralelă între reproşurile pe care ştiinţa le aduce religiei, ca fiind o dogmă, şi ştiinţă, care s-a transformat ea însăşi în dogmă. Adică ştiinţa (şi mă refer aici la biologie şi medicină) vede paiul din ochiul vecinului, dar nu şi bârna din propriul ochi. Orice ipoteză alternativă este exclusă a priori, nefiind conformă cu „dogma”. Exact asta a făcut biserica creştină sute şi sute de ani. Care mai este astăzi diferenţa? Doar zeul la care suntem obligaţi să ne închinăm poartă un alt nume. Acum, jurămintele nu se mai fac pe Biblie, ci pe „teoria evoluţiei speciilor”.

Nu am învăţat prea multe din experienţele trecutului. Există încă multe întrebări asupra cauzelor gripei spaniole din 1918, sau a rolului virusurilor în poliomielita de după cel de-Al Doilea Război Mondial (neurotoxicitatea DDT-ului!). Aceste epidemii moderne ar fi trebuit să ne deschidă minţile spre practicarea unor analize critice. Pasteur şi Koch au lucrat temeinic la înţelegerea unei infecţii ca rezultat al acţiunii unor bacterii. Dar asta a fost cu mult timp înainte ca primul virus să fie descoperit. Extrapolarea principiilor infecţiilor provocate de bacterii asupra virusurilor a fost, desigur, foarte comodă, dar asta n-ar fi trebuit să se întâmple în detrimentul luării în considerare şi a altor cauze, cum ar fi factorii de mediu, toxicitatea drogurilor, alcoolului şi fumatului, efectele negative ale unei nutriţii defectuoase.

Cercetarea cancerului are probleme similare. Ipoteza conform căreia cancerul este provocat de virusuri a fost pentru prima oară formulată în 1903, acum mai bine de 100 de ani. Şi nu s-a reuşit nici până azi să fie demonstrată. Marea majoritate a experiențelor de laborator sunt făcute pe şoareci „de cultură”, crescuţi special în acest scop, ceea ce duce la crearea unui fond genetic nenatural. Cum pot fi aplicate concluziile acestor experimente la oameni? Încă, slavă Domnului, nu suntem „cultivaţi” în laborator! Oricum însă, la sfârşitul anilor ’60 oncologia virală a căpătat un statut dogmatic, quasi-religios. Aşa că, dacă particulele virale respective nu puteau fi văzute în cancerul uman cu microscopul electronic, de vină era microscopul, nicidecum dogma oncologiei virale. Mai rău ca pe vremea Inchiziţiei!

Acesta a fost momentul în care biologia moleculară a căpătat o poziţie de dominare totală în cercetările virale. „Markerii moleculari” ai retrovirusurilor au fost inventaţi şi substituiți foarte convenabil particulelor virale absente, cu scopul de a salva dogma centrală a oncologiei virale. Iar aceasta a permis ipotezei virale să supravieţuiască încă un deceniu, bineînțeles cu sprijinul considerabil al industriei farmaceutice. Totuşi, la începutul anilor ’80, eşecul acestei direcţii de cercetare a fost atât de evident, încât a devenit inevitabilă închiderea tuturor laboratoarelor care se ocupau cu cercetarea oncologică. Dar prin aceasta, o mulţime de cercetători rămâneau... pe drumuri. Era nevoie de ceva care să justifice pe mai departe existenţa lor. Ceva care să provoace FRICA, dar şi câştigurile financiare respectabile. Aşa că, dacă nu mai ţine figura cu virusul cancerului... hai să căutăm ceva nou.

În 1981, 5 cazuri (doar 5, atenţie, aşa se face o pandemie!) de deficienţă imunitară acută au fost descrise de un medic din Los Angeles, cele 5 persoane fiind homosexuali care foloseau inhalaţii de amyl nitrit, abuzau de droguri și de antibiotice şi, foarte probabil, sufereau de subnutriţie şi/sau de diferite boli cu transmitere sexuală. Era logic de dedus că toate aceste 5 cazuri aveau origini toxice multiple. Ar fi rezultat deci o condamnare a unui astfel de stil de viaţă. Dar aşa ceva nu era politic corect, însemnând discriminarea unei anumite categorii umane. Deci trebuia găsită o altă explicaţie, de preferinţă o boală contagioasă cauzată eventual de un... retrovirus! De ce nu? Că tot nu mai aveam ce face cu el în oncologie. Şi, pe deasupra, cercetătorii puteau să-şi ducă liniştiți viaţa mai departe. Date ştiinţifice în sprijinul acestei ipoteze lipseau. Ei şi ce dacă? Frica nu lipsea. Aşa că laboratoarele s-au salvat de cancer prin SIDA. Nixon a declanşat războiul contra cancerului, iar Reagan cel contra SIDA (războiul a devenit o modă la americani). S-au creat bugete guvernamentale speciale şi nimeni n-avea de ce să-şi mai bată capul cu stilul de viaţă al unora care deveneau victime inocente ale unui teribil virus, etichetat foarte curând de către isteţul Robert Gallo drept virusul HIV.

După 25 de ani, ipoteza HIV/AIDS a eşuat lamentabil: nu a fost descoperită vreo terapie contra SIDA; nu a fost creat un vaccin contra HIV. În schimb, avem medicamente foarte toxice, care nu vindecă nimic, ba chiar din contră, îmbolnăvesc. Până în prezent, nici măcar o singură particulă HIV nu a putut fi observată în sângele pacienţilor bănuiţi de SIDA. Ei, şi? Toate revistele importante au prezentat imagini ale HIV, frumos colorate de designeri talentaţi. Sute de mii de cercetători şi sute de concerne farmaceutice importante continuă să obţină imense profituri în baza ipotezei HIV, în ciuda faptului că nici un singur pacient nu a fost vindecat de SIDA!

Da! HIV/AIDS este emblematică pentru corupţia ce „colcăie” în cercetarea virală, iar cartea de faţă documentează tragic această realitate. Afecţiunea SIDA este emblematică, dar nu singură. După acelaşi tipar se desfăşoară lucrurile şi în cazul altor „virusuri fatale şi letale” cum sunt cele ale hepatitei C, BSE, SARS, gripa aviară şi cea porcină (băieţii au luat la răsfoit cartea de zoologie!). Se prepară vaccinuri care nu prea se ştie la ce sunt bune, în afara faptului că aduc câştiguri grase concernelor farma. Cu cât încercăm mai mult să înţelegem cum a fost posibilă adoptarea unor politici terapeutice îndoielnice, cu atât descoperim mai multă corupţie, conflicte de interese, lipsă de control al experimentelor şi un permanent refuz al unei dezbateri deschise. Manipularea statisticilor, falsificarea studiilor clinice, evitarea testelor de toxicitate a medicamentelor, toate acestea au fost în mod repetat documentate. Și ce dacă? Au fost repede acoperite, astfel încât să nu deranjeze logica cinică a afacerilor cu cercetarea virusurilor. Virus-mania este o boală a societăţii noastre superdezvoltate. Pentru a o vindeca, e nevoie mai întâi de eliminarea fricii, cel mai contagios virus, transmis cu ajutorul mass-media.

„Doctrina conform căreia o boală are o singură cauză este fundamentală în medicină. Totuşi căutarea acestei cauze este un demers inutil, deoarece marea majoritate a bolilor sunt rezultatul unui complex cauzal”. René Dubos, microbiolog, laureat cu Premiul Pulitzer.

În 1660, odată cu fondarea The Royal Society, s-a hotărât că: „ceea ce contează este dovada ştiinţifică” (the experimental proof) şi nu imaginaţia lipsită de temei. Nullius in verba a denumit Societatea Regală acest principiu, care se traduce „Nu crede pe nimeni pe cuvânt”. Această definiţie a avut consecinţe fundamentale la acea vreme, când femeile erau acuzate de vrăjitorie şi arse pe rug, iar culturi întregi cum ar fi maya sau aztecă au fost distruse în baza ideii că sunt eretice. Astăzi privim acea epocă cu nedumerire, întrebându-ne cum au putut oamenii face aşa ceva altor oameni. Şi într-adevăr, ştiinţa este cea care ne-a eliberat de ignoranţă, superstiţie, fanatism şi de suferinţele fizice şi sufleteşti, mai ales în ţările bogate din Europa şi nordul Americii. Avioane, maşini şi telefonie mobilă, televiziune şi astronautică, proteze şi transplanturi de organe, toate aceste facilităţi ale lumii moderne îşi datorează existenţa acestui principiu al faptelor dovedite. Încrederea noastă în ştiinţă a devenit totală, iar acest lucru îl ştiu foarte bine şi oamenii de ştiinţă. Aşa se face că azi foarte multe teorii şi speculaţii (ipoteze) s-au înrădăcinat în mintea socială fără a se mai cere vreo dovadă. Oamenii cred orbeşte în ceea ce unii cercetători şi mass-media prezintă ca fiind „o nouă descoperire senzaţională” sau un „nou pericol major” la adresa omenirii. Ultimul şi poate cel mai caraghios exemplu este „pandemia” gripei porcine H1N1. Dar să ne aducem aminte de gripa aviară, care urma să şteargă de pe faţa pământului milioane de vieţi. Sau de teribila epidemie de SIDA, care urma să lase Africa fără populaţie.

Credinţa oarbă în comunitatea oamenilor de ştiinţă, care din turnul lor de fildeş ne prezintă doar fapte incontestabile, dovedite, nu mai are nimic de-a face cu realitatea. Miliarde de dolari sunt risipiţi pe ipoteze ştiinţifice adoptate ca adevăruri de nezdruncinat de concernele farmaceutice, cercetători şi mass-media, deşi în realitate sunt doar speculaţii. Iar când se trezeşte vreunul să spună adevărul, e imediat desfiinţat moral şi profesional, aplicându-i-se eticheta de şarlatan. „Cu cât poporul este mai doritor, cu atât mai multe promisiuni trebuie făcute” spunea încă în 1978 Erwin Chargaff, co-fondator al cercetării biochimice şi al tehnologiei genetice, profesor laureat la Institutul de biochimie al Universității Columbia, New York.

De pe la sfârşitul anilor ’70, această situaţie s-a agravat. „La fel ca în politică şi economie, suntem şi noi, cercetătorii, bombardaţi cu minciuni” remarca renumitul om de ştiinţă Horace Judson. „Privind global, există corupţie la toate nivelele sistemului de sănătate, mergând până la pacient, iar fantezia criminală nu mai are graniţe” susţine cunoscuta organizaţie Transparency International în raportul ei anual, Global Coruption Report - 2006. Concernele farmaceutice manipulează rezultatele studiilor şi cercetărilor, cu scopul de a obţine noi şi noi profituri. Iată doar câteva din deja binecunoscutele procedee la care apelează industria farmaceutică:

- studiile asupra medicamentelor se fac comparativ cu preparate despre care se ştie dinainte că sunt inferioare ca eficacitate faţă de noul produs;

- noul medicament este testat comparativ cu un preparat concurent administrat în dozaj mai mic;

- noul medicament este testat comparativ cu un preparat concurent, administrat în  dozaj mare, cu scopul de a evidenţia netoxicitatea noului preparat (efectele secundare);

- scopul studiului va fi de la început astfel formulat, încât rezultatul pozitiv să fie pre-programat;

- sunt publicate numai rezultatele favorabile noului produs;

- sunt publicate numai rezultatele care impresionează, fără a se specifica cele nefavorabile;

Prin asemenea procedee, practic orice nou medicament va fi „o minune”, obţinându-se astfel substanţiale beneficii financiare în urma a eliberării lui pe piaţă. „Şi vom trăi în viitor zile și mai negre, dacă nu se va separa dorinţa de profit de controlarea independentă a dovezilor ştiinţifice”, se menţiona în revista britanică  The Lancet.

Pentru a eradica astfel de probleme, o soluţie ar fi efectuarea, pentru fiecare produs sau terapie medicală nouă, a unor studii făcute de alţi cercetători, care să verifice concluziile celor dintâi. Din păcate, acest lucru nu se mai face în zilele noastre, căci nu este convenabil. Medicina este o disciplină în care, la urma urmei, e vorba de boală şi moarte, lucruri care-i fac pe oameni extrem de sensibili, mai ales  când se face promisiunea „mântuirii” cu ajutorul unei pilule-minune. Așa că medicii şi cercetătorii au preluat rolul de preoţi ai unei noi religii, care-şi propovăduieşte crezul vindecării şi care, normal, cere sacrificii.

Să nu fim greşit înţeleşi: medicina alopată are și realizări deosebite. Dar acestea au în vedere medicina reparatorie, de intervenţie, chirurgia de urgenţă (accidente), de transplant de organe sau de corectare a prezbitismului cu ajutorul laserului. Lucrurile stau rău în terapiile medicale bazate pe pilule sau radiaţii, adică în medicina care se presupune că ar trebui să vindece. De pildă cancerul: în 1971 preşedintele Richard Nixon, instigat de autorităţile medicale, concernele farmaceutice şi mai ales de virologi, a declarat „război contra cancerului” (War on Cancer), promiţând că până în 1976 vom avea un medicament vindecător. Câţi oameni au murit de atunci și până azi de cancer ne poate spune cineva? Teoriile cancerului s-au succedat într-un ritm alert şi cu contradicţii izbitoare, astfel încât nici în ziua de azi nu se poate spune cu certitudine care este originea cancerului. Ceea ce este sigur, este doar faptul că în acest război s-au cheltuit sute de miliarde de dolari pentru o cercetare orientată pe producţia de pilule-minune.

Există terapii propuse de medicina alternativă. Există cazuri reale de vindecare a unei tumori cancerigene prin aceste terapii și există autovindecări pur şi simplu. Există unele teorii, cum ar fi cea a terapiei cu vitamina C sau cu letril (amigdalină, sau vitamina B17). Dar aceste remedii contra cancerului sunt prea ieftine. Și nu pot fi patentate, fiind vorba de produse naturale, aşa că mulţumim, dar nu ne interesează, căci nu ne iese niciun profit de-aici. Nici în privinţa altor afecţiuni, cum ar fi diabetul, bolile cardiovasculare sau reumatismul, lucrurile nu stau mai bine. În ciuda sumelor uriaşe puse la dispoziţia cercetătorilor, nu se întrevede crearea vreunui remediu-minune. Cortizonul ajută la ameliorarea simptomelor reumatismului sau alergiilor, dar asta doar atâta timp cât este administrat. În momentul întreruperii, simptomele își fac din nou apariţia. În acelaşi timp, Cortizonul (folosit din plin şi în terapiile contra diferiţilor viruşi) dă efecte secundare foarte grave.

„Mult prea multe medicamente, spune Vera Sharav de la Organisation Alliance For Human Research Protection, organizaţie care are ca scop o ştiinţă medicală independentă și morală. Sunt atât de otrăvitoare, încât tocmai prin ele se creează noi şi noi boli. Şi astfel, noi şi noi preparate sunt aruncate pe piaţă, pentru a vindeca efectele secundare ale celorlalte. Preparate care aduc cu ele şi efecte secundare noi”. Să fim realişti; concernele farmaceutice au ca obiect de activitatea BOALA, nicidecum sănătatea. Oamenii sănătoşi nu cumpără medicamente. Cu ei, concernele farma ar da faliment în două săptămâni.

Aşa cum arată ultimele studii, lucrurile au mers atât de departe, încât numai în SUA, 800.000 de decese anual sunt puse pe seama „nebuniei pilulelor”. Cel mai recent caz celebru? Michael Jackson. Asta înseamnă locul întâi între diferitele cauze de deces, înaintea cancerului sau afecţiunilor cardiace. În alte țări, ca de pildă Germania, anumite cercuri de interese au reuşit până în prezent să interzică publicarea unor astfel de date.

De regulă, concernele farmaceutice sacrifică anual o treime din bugetul lor (numai în USA circa 50 de miliarde de dolari) pentru a convinge corpul medical, jurnaliştii, pacienţii şi politicienii că preparatele lor sunt cele mai grozave. Nici măcar Organizaţia Mondială a Sănătăţii nu mai este demnă de încredere, fiind infiltrată cu lobby-işti ai marilor concerne. Cel mai bun exemplu este pandemia H1N1 (gripa porcină) din cauza căreia au murit câteva sute de persoane, care aveau însă certe probleme adiacente de sănătate. Nu vrem să bagatelizăm nici măcar o singură viaţă, dar de aici până la a vorbi de PANDEMIE, drumul e cam lung. Mai degrabă se poate vorbi de o încercare de a crea o nouă ISTERIE, ca cea a gripei aviare. Vor urma deci gripa ovină, bovină, cabalină şi mandolină.

Se poate pune pe bună dreptate întrebarea: Dacă aceste medicamente sunt atât de grozave, de ce e nevoie de atâta reclamă şi lobby? Marcia Angell de la New England Journal of Medicine face o remarcă de bun simţ: „Medicamentele într-adevăr eficace nu au nevoie să fie promovate pe piaţă. Oare nu cumva în spatele acestor campanii publicitare se ascunde dorinţa de a provoca o supra-medicaţie?” În mod cert, această situaţie este legată şi de condiţionarea mentală permanentă, privind necesitatea medicamentelor.

„Peste câteva decenii, urmaşii noştri vor privi înapoi la noi şi la timpurile noastre, la teoria cum că HIV provoacă SIDA, clătinând din cap a mirare şi stupefacţie, la fel cum noi astăzi ne mirăm de cei care erau pregătiţi să-l ardă pe rug pe Galileo Galilei în 1634. Şi pe vremea aceea pământul era tot rotund” spune Karry Mullis, unul dintre cei mai importanţi laureaţi cu Premiul Nobel pentru chimie din ultimele decenii.

Toate aceste (micro) pandemii nu fac decât să sporească bugetele concernelor farmaceutice şi salariile cercetătorilor aserviţi acestora. Astfel, din 1981, doar în SUA s-au cheltuit 190 de miliarde de dolari pentru cercetarea SIDA, fără ca medicamentele rezultate să fi prelungit viaţa măcar unui singur pacient. Nu-i deci de mirare că anul acesta, la Congresul SIDA din Mexico City, cercetătorii americani au anunţat oficial că suspendă orice încercare de a crea un vaccin anti-SIDA, deoarece nu cunosc încă suficient „mecanica” virusului HIV. Adică, domnilor, din 1981 până astăzi, aţi cheltuit sute de miliarde de dolari pentru a crea un vaccin contra unui virus pe care nu-l cunoaşteţi? Trebuie să spun că mi se pare cel puţin suspect, dacă nu cumva e vorba de o fraudă crasă. Exact la fel stau lucrurile şi cu Tamiflu, antidotul gripei aviare, care a devenit gâsca cu ouă de aur pentru concernul farmaceutic Roche. Şi, apropo, banii cheltuiţi de cercetători pentru a descoperi... nimicul sunt banii plătitorilor de impozite, ai oamenilor obişnuiţi.

„Ce trebuie să facem noi, medicii? Primul pas ar fi acela de a ne desprinde odată de iluzii şi de a înțelege în sfârşit că neîntrerupta comercializare a ştiinţei medicale nu are ca scop sănătatea pacienţilor, ci maximizarea profitului financiar”, declara John Abramson, medic în cadrul Școlii de Medicină Harvard și autor al celebrei cărți „America supradozată: Promisiunea încălcată a medicinii americane” (Overdosed America: The Broken Promise of the American Medicine).

Sursa: http://www.quibono.net/virus-mania.html