Arta conversației




ARTA CONVERSAŢIEI
Brian Tracy

O persoană îşi demonstrează personalitatea prin modul în care comunică cu ceilalţi, prin schimbul de păreri, de informaţii, de opinii. Iată câteva idei care vă vor ajuta să deveniţi interlocutori mai buni în orice situaţie – de lucru sau în societate.


Prima regulă a unei conversaţii bune este să adaptaţi conversaţia la ceea ce-l interesează pe interlocutor. Orice fel de subiecte, inclusiv cele considerate tabu într-o conversaţie, sunt permise, dacă persoana căreia îi vorbiţi este interesată de ele. Puteţi discuta politică sau religie, dacă celălalt doreşte aceasta. Dacă vedeţi că nu reacţionează la un anumit subiect, renunţaţi şi vorbiţi despre altceva. Una dintre cele mai bune metode de a începe o conversaţie este să întrebaţi persoana: „Cu ce anume vă ocupaţi?”. Dacă ştiţi ce face persoana în general, ce poziţie ocupă la serviciu sau în ce domeniul lucrează, întrebaţi ceva de genul: „Ce anume faceți acolo?”, sau „Cum merg lucrurile la serviciul dv.?” Indiferent de răspunsul pe care-l primiţi referitor la ocupaţia sau activităţile ei, una dintre cele mai interesante întrebări pe care o puteţi pune este: „Bine, dar cum ați ajuns să vă ocupați de acest tip de afacere (sau de acest domeniu)?”. Cei mai mulţi consideră că drumul pe care l-au parcurs în carieră constituie una dintre cele mai fascinante poveşti spuse vreodată. Ori de câte ori vorbitorul se opreşte, puteţi menţine conversaţia, întrebând: „Și pe urmă ce-ați mai făcut?”. Acest tip de întrebări vă permit să continuaţi la nesfârşit conversaţia.
Cea mai importantă parte a adaptării conversaţiei este să fiţi atenţi la cât interes manifestă celălalt faţă de subiectul respectiv. Dacă acesta devine agitat, priveşte împrejur sau în depărtare, este un semn că trebuie să găsiţi un alt subiect, mai interesant. Când se întâmplă aşa ceva, luaţi o pauză de câteva clipe, puneţi întrebări, începând cu unul dintre cuvintele Ce?, Unde?, Când?, Cum?, De ce? sau Cine?: „De când locuiţi aici?”, „La ce universitate ați mers?”, „Când ați început să lucrați în compania asta?”.

A doua regulă pentru o conversaţie bună este să vorbiți și voi. Asta nu înseamnă, desigur, monolog. Dacă vedeţi că aţi vorbit trei minute în şir fără întrebări sau comentarii din partea interlocutorului, puteţi fi siguri că vorbiţi despre un subiect care vă interesează numai pe voi. Toţi facem această greşeală. Țineți minte că dacă ceilalţi nu participă la discuţie, atunci ceea ce rostiţi este un discurs, nu o conversaţie. O conversaţie elegantă mai înseamnă şi a nu întrerupe o persoană când aceasta vorbeşte. Dacă sunteţi întrerupţi atunci când, de exemplu, cineva se alătură grupului, cel mai politicos lucru pe care îl aveţi de făcut este, în acelaşi timp, şi cel mai greu: nu mai vorbiţi. Nu reveniţi asupra unei poveşti și nu încercaţi să o terminaţi decât dacă sunteţi rugaţi să o faceţi. Conversaţia bună este ca fluxul şi refluxul – înaintare şi retragere. Fiecare persoană are ocazia atât să vorbească, cât şi să asculte. Dacă uneia dintre părţi nu i se dă ocazia să vorbească, conversaţia devine monolog, iar persoana care vorbeşte va fi considerată plicticoasă.

A treia regulă pentru o conversaţie bună este să vă gândiţi înainte de a vorbi. Evitaţi să spuneţi ceva ce ar incomoda pe cineva, l-ar face nefericit sau l-ar pune în lumină nefavorabilă. Fiţi plini de tact şi conştienţi de sentimentele și sensibilităţile celorlalţi. Opusul tactului este nesăbuinţa. O cale bună pentru a evita lipsa de tact este să nu fiţi de neclintit în nicio privinţă. În autobiografia sa, Benjamin Franklin povesteşte cum şi-a schimbat total personalitatea şi eficienţa în relaţiile cu ceilalţi, începându-şi întotdeauna propoziţiile cu cuvinte de genul: „Mi se pare că...”, sau „Unii spun că...” etc. Dacă vă prezentaţi opiniile într-un asemenea mod, pentru a arăta că sunteţi conştienţi de posibilitatea că s-ar putea să greşiţi, veţi constata că celorlalţi le este mult mai uşor să vă asculte şi să vă aprecieze ideile.
Daţi de înţeles că sunteţi conştienţi de faptul că celelalte puncte de vedere şi păreri sunt tot atât de valide ca şi ale voastre. Nu există nimic total alb sau total negru în domeniile care se supun opiniei sau gustului individual. Părerile voastre referitoare la politică, religie, sex, regim alimentar sau orice alt subiect despre care există multe puncte de vedere diferite, sunt doar atât: părerile voastre. Dacă arătaţi clar că sunteţi deschis altor opinii şi altor interpretări, oamenii vor fi şi ei mai deschişi faţă de ale voastre.

Pentru o bună conversaţie, respectaţi intimitatea altor oameni şi păstraţi-vă şi voi intimitatea. Unii au obiceiul de a-i chestiona pe ceilalţi, punându-le o grămadă de întrebări ale căror răspunsuri nu-i privesc deloc. Păstraţi subiectele la un nivel de interes general şi impersonal şi daţi-i celeilalte persoane ocazia de a decide dacă vrea sau nu să se deschidă în faţa voastră. Nu-i împovăraţi cu problemele voastre pe cei pe care abia i-aţi cunoscut. Există ceva care face din adunările sociale şi cocteiluri un loc propice pentru confesiuni sau lungi discuţii despre toate necazurile personale. Nu criticaţi niciodată, nu condamnaţi şi mai ales nu vă plângeţi. Fiţi optimişti şi veseli. Păstraţi-vă problemele pentru voi.

Trebuie să fiți conștienți de faptul că tot ceea ce spuneţi poate fi folosit împotriva voastră. Legea lui Burnham spune: „Toată lumea ştie totul”. Orice spuneţi cuiva în anumite împrejurări va fi aflat în cele din urmă de toată lumea şi mai ales de ultima persoană care aţi dori să afle. Fiţi atenţi la ceea ce spuneţi! Nu există secrete în viaţa socială sau de afaceri. Un secret a fost definit ca „ceva ce spui unei singure persoane, o singură dată”, ceea ce înseamnă că secretele au valoare doar dacă sunt împărtăşite.

În sfârşit, pentru a fi excelenţi interlocutori, fiţi naturali. Fiţi voi înşivă. Lăsaţi-vă personalitatea să se manifeste. Spuneţi numai ce simţiţi că vă reprezintă. Dacă, dintr-un motiv sau altul, ceva în interiorul vostru vă îndeamnă să nu vorbiţi, ascultaţi-vă vocea interioară. Vorbiţi cu uşurinţă și spontan, fără a încerca să impresionaţi sau să fiţi impresionaţi de cineva. Spuneţi ce vă vine în minte, în mod natural. Cei mai buni interlocutori şi cei cu care te simţi cel mai bine sunt oamenii relaxaţi, optimişti şi complet naturali.

Arta conversaţiei şi a interacţiunii sociale este terenul de joc în care vă puteţi dezvolta la maximum toate calităţile personalităţii voastre. Puteţi practica fiecare dintre recomandările prezentate aici, pentru a-i face pe ceilalţi să se simtă importanţi. Evitați să criticaţi, să condamnaţi sau să vă lamentaţi atunci când conversaţi cu cineva. Fiţi agreabili chiar și atunci când nu sunteţi de acord cu părerea celuilalt. Puteţi face aceasta ca pe un exerciţiu de dezvoltare personală. Folosiți acceptarea, zâmbindu-le celor pe care-i întâlniţi și privindu-i în ochi. Folosiți aprecierea pentru ceea ce fac pentru voi, spunând „mulţumesc” pentru tot ce primiţi. Folosiți aprobarea şi aprecierea, lăudându-i pentru ceea ce au realizat. Folosiți admiraţia punând oamenilor întrebări despre ei înşişi şi apoi admirându-le trăsăturile, calităţile și realizările. Şi, mai mult decât atât, folosiți atenţia, „magia albă” a ascultatului activ. Aceasta vă va transforma în tipul de persoană în preajma căreia vor dori mulţi să se afle.

Există o povestioară celebră despre Dale Carnegie. Acesta a fost invitat odată, în New York, la o petrecere dată în onoarea unei doamne bogate, care tocmai se întorsese din Africa. Când Carnegie a sosit la petrecere, a fost prezentat doamnei, iar aceasta i-a spus imediat: „O, domnule Carnegie, am auzit că sunteţi cel mai mare specialist în arta conversaţiei din New York. Este adevărat?”. Dale Carnegie a replicat: „Mulţumesc doamnă. Am auzit că tocmai v-aţi întors dintr-o excursie în Africa. Ce v-a determinat să mergeţi acolo?”. După ce doamna i-a spus de ce a plecat în Africa, Carnegie a întrebat-o: „Și cu cine ați mers în Africa?”, „Cât aţi stat în Africa?” „Când v-aţi întors?”, „Prin ce locuri aţi călătorit în Africa?”, „Ce anume aţi făcut cât aţi stat acolo?”. Cei doi au conversat cam 20 de minute, doamna vorbind cam 95% din timp, răspunzând întrebărilor lui Carnegie. A doua zi, în pagina socială a unui ziar newyorkez ea a fost citată spunând: „Dl. Dale Carnegie este, în mod sigur, unul dintre cei mai mari specialişti în arta conversaţiei din New York”.

Şi voi puteţi deveni un expert în arta conversaţiei, învăţând cum să vorbiţi şi mai ales cum să ascultaţi. A comunica şi a vă înţelege cu alţii este cel mai important lucru pe care-l puteţi învăţa.

În adolescenţă, eram o persoană retrasă. Aveam puţini prieteni, iar cei pe care-i aveam erau, în mare parte, neadaptaţi social, ca și mine. Incapacitatea mea de a mă comporta astfel încât oamenii să vrea să se afle în prezenţa mea a aruncat o umbră asupra tinereţii mele. M-a ţinut pe loc, până când am învăţat marele secret al relaţiilor. Secretul este acela că puteţi deveni populari şi plăcuţi făcând două lucruri. Primul, ieşiţi din voi înşivă şi intraţi în vieţile şi grijile celorlalţi. Deveniţi sincer interesaţi de ei! Puneţi-le întrebări şi ascultaţi-i. Gândiţi-vă la ce-aţi putea face pentru a-i ajuta. Practicaţi legea semănatului și a culesului. Faceţi altora ceea ce aţi dori să vi se facă vouă. În al doilea rând, ocupaţi-vă de voi și de idealurile voastre. Dezvoltaţi-vă talentele unice pe care le aveţi. Fiţi buni în ceea ce faceţi. Cu cât faceţi mai bine lucrurile care sunt importante pentru voi, cu atât vă va plăcea mai mult propria persoană. Și, cu cât vă plăceţi şi vă respectaţi mai mult, cu atât veţi fi mai eficienţi şi mai în largul vostru în preajma altora. Nimic nu atrage mai mult ca succesul. Vizualizaţi, afirmaţi şi jucaţi rolul unei persoane de succes. Lucraţi asupra propriei persoane ca şi cum viitorul vostru ar depinde de asta, deoarece aşa şi este. Puteţi deveni una dintre cele mai optimiste şi eficiente persoane din lumea voastră și aşa veţi fi când veţi aplica aceste idei în toate relaţiile voastre.

Sursa: Brian Tracy - Succesul în viață, Editura For You, 2004

Comentarii

POSTĂRI ALEATORII

  • Zece motive pentru a iubi pisicile
    30.07.2015 - 2 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); ZECE MOTIVE PENTRU A IUBI PISICILE Dacă omul ar fi încrucişat cu o pisică, el ar fi îmbunătăţit, dar ar deteriora pisica. Mark…
  • România - țara minunilor...
    01.05.2012 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); --> ROMÂNIA - ŢARA MINUNILOR Cele 7 minuni ale comunismului românesc 1. Toată lumea avea de lucru. 2. Deși toată lumea…
  • 10 mituri comune și concepții greșite despre Universul nostru
    11.02.2023 - 0 Comments
    Aproape toată lumea a privit cerul nopții și s-a minunat de imensitatea spațiului, meditând la misterele acestei ultime frontiere. Dar filmele, emisiunile TV și cărțile au condus la unele presupuneri…
  • Spanacul - mătura intestinului
    01.04.2012 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); SPANACUL - mătura intestinului Calităţile curative ale spanacului se cunosc din cele mai vechi timpuri, el fiind numit şi „mătura…
  • Argintul - un leac prețios
    26.03.2012 - 0 Comments
    --> ARGINTUL -UN LEAC PREȚIOS Ştiaţi că… - Pentru a ameliora setea când nu aveți ce bea, puteţi ţine în gură un obiect de argint. - Organismul unui om de 70 kg conţine cca 0,07 mg…
  • Hreanul - mai tare decât descoperirea lui Fleming
    25.03.2012 - 0 Comments
    --> HREANUL – antibioticul natural Forţa lui vindecătoare e remarcabilă. Iuţeala rădăcinii îl face foarte eficient în tratarea bolilor reumatice şi a căilor respiratorii superioare.…
  • Mircea Eliade - articole din presa vremii
    03.06.2012 - 2 Comments
    --> MIRCEA ELIADE –ARTICOLE DIN PRESA VREMII Piloţii orbi [Vremea, Nr. 505, 19 septembrie 1937, p. 3] Imoralitatea clasei conducătoare românești, care deține…
  • Plăcerea gustului
    02.08.2014 - 1 Comments
    --> PLĂCEREA GUSTULUI Motto: Cea mai mare prostie e să-ți sacrifici sănătatea pentru o altfel de fericire. Arthur Schopenhauer Nu trebuie să ne atingem de plăcerile gustative, căci…
  • Rețete culinare - salată de cușcuș
    08.04.2012 - 0 Comments
    --> SALATĂ CU CUȘCUȘ Este o salată răcoritoare, ce poate fi preparată rapid. Este ideală când vrem să mâncăm ceva sănătos și ușor de digerat. Ingrediente - 1 cană de cușcuș -…
  • 21 de motive pentru care ne iubim pisicile, chiar și atunci când sunt nesuferite
    21.04.2016 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); 1-2. Deși uneori au un comportament distant, în adâncul sufletului lor sunt foarte afectuoase. 3-4. Pentru că uneori tot ce vor…
  • Cruciferele - legumele anticancerigene
    22.03.2012 - 0 Comments
    --> CRUCIFERELE – legumele anticancerigene Cruciferele sunt foarte bogate în vitamine şi prezintă o matrice organică foarte bună pentru corpul nostru. Din această familie fac parte:…
  • 10 lucruri care sunt considerate „normale” în alte țări, dar care nouă ni se par ciudate
    15.11.2024 - 0 Comments
    Există peste 190 de țări răspândite pe glob, iar fiecare dintre ele are propriul cod cultural unic. Deși stereotipurile ne pot familiariza cu anumite aspecte culturale, există multe fapte care pot fi…
  • 10 sfaturi de supraviețuire total eronate
    22.02.2018 - 0 Comments
    1. Mit: Poți suge veninul dintr-o mușcătură de șarpe. Fapt: Veninul injectat de un șarpe va intra imediat în fluxul sanguin. Dacă îți pui gura pe locul mușcat, nu faci decât să mai adaugi…
  • Arta relaxării mentale + VIDEO (RO)
    25.09.2013 - 1 Comments
    --> ARTA RELAXĂRII MENTALE „Omul este ceea ce gândeşte”. Această forţă a gândului modelează viaţa fiecărui om. Am fost învăţaţi că trebuie să gândim, dar nimeni nu ne-a învăţat să ne…
  • 60 de fapte uluitoare despre spațiul cosmic pe care nu le știam până acum + FOTO
    22.11.2021 - 0 Comments
    Spațiul cosmic este un loc incredibil, iar astronomii nu au făcut decât să zgârie suprafața. De fapt, doar aproximativ 4% din universul vizibil, compus din diferite planete, stele și galaxii, a fost…
  • 9 motive pentru a începe să consumi unt de arahide
    13.10.2020 - 2 Comments
    Pierderea în greutate, prevenirea cancerului de sân, reducerea insomniei și mult mai multe - untul de arahide este o comoară naturală care poate promova multe schimbări pozitive în organism! Este…
  • 30+ fotografii bizare din viața reală, făcute cu drona, care îți vor da fiori pe șira spinării
    27.12.2021 - 0 Comments
    Au trecut de mult timp zilele în care cumpăram un aparat foto de unică folosință, făceam fotografii și apoi mergeam la un magazin pentru a le developa. Acum, în doar câteva secunde puteți face o…
  • Cel mai frumos cal din lume + VIDEO
    25.01.2015 - 0 Comments
    google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; google_ad_slot = "9725181357"; google_ad_width = 728; google_ad_height = 90; CEL MAI FRUMOS CAL DIN LUME Cel mai frumos și…
  • 21 DE FAPTE CIUDATE ȘI MINUNATE DESPRE AROMĂ ȘI MIROS
    11.05.2023 - 0 Comments
    Mulți dintre noi ne luăm simțul olfactiv ca pe un lucru de la sine înțeles, fără să ne gândim o clipă la modul în care este produs mirosul. De la mirosul dulce-amărui al primei cești de cafea până la…
  • Armurariul - salvatorul ficatului
    20.03.2012 - 2 Comments
    --> ARMURARIUL – salvatorul ficatului Armurariul (Silybum marianum) este o planta ţepoasă, cam de un metru înălţime, cu tulpini şi frunze de un verde şters, cu flori roșiatice, care fac…
  • 25 de fapte despre Hitler + VIDEO
    27.04.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); 25 de fapte despre Hitler 1.    Hitler nu a vizitat niciodată un lagăr de concentrare.2.    Prima…
  • Povestea lui Tillman - documentar (RO)
    14.05.2012 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); POVESTEA LUI TILLMAN În iunie 2002, revoltat de atacurile de la 11 septembrie 2001, Patrick Tillman, un celebru jucător de fotbal…
  • Condamnat la moarte pentru Roșia Montană + VIDEO
    25.12.2014 - 3 Comments
    google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; google_ad_slot = "5462365744"; google_ad_width = 336; google_ad_height = 280; google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; …
  • Rețete culinare - Maioneză de soia
    08.04.2012 - 0 Comments
    --> MAIONEZĂ DE SOIA Aveți nevoie de: 1 măsură făină de soia 3 măsuri apă rece 3 măsuri ulei 2-3 linguri zeamă de lămâie, după gust sare, piper proaspăt măcinat Punem…
  • Gândul vindecă
    18.04.2012 - 1 Comments
    google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; google_ad_slot = "1162117595"; google_ad_width = 728; google_ad_height = 15; (adsbygoogle = window.adsbygoogle ||…
  • Valeriu Popa - Sfaturi pentru sănătate
    11.04.2012 - 0 Comments
    -->   VALERIU POPA– SFATURI PENTRU SĂNĂTATE Frica micşorează diametrul vaselor de sânge, ca urmare a unei vărsări excesive de adrenalină în sânge. Acest fapt duce la o…
  • Vitamina C - vitamina vieții
    18.09.2016 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); VITAMINA C – VITAMINA VIEŢII O armă împotriva tuturor bolilor, probabil cea mai eficientă dintre invenţiile naturii, este vitamina…
  • Cele mai sănătoase alimente care ne protejează organele + VIDEO
    07.11.2016 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CELE MAI SĂNĂTOASE ALIMENTE  CARE NE PROTEJEAZĂ ORGANELE Care sunt criteriile după care putem alcătui o listă a celor mai…
  • Piramidele din Caral, Peru - documentar (RO)
    27.06.2012 - 0 Comments
    --> PIRAMIDELE DIN CARAL Filmul documentar „Piramidele pierdute din Caral” încearcă să explice motivele care au stat la baza dezvoltării sociale prin studierea civilizațiilor…
  • Rețete culinare - Negresă
    09.04.2012 - 0 Comments
    NEGRESĂ Ingrediente 4 ouă 1/2 pahar lapte 4 linguri cacao 1 pachet unt sau margarină 1 pahar și jumătate făină 1 linguriță bicarbonat de sodiu sau praf de copt arome: rom sau…
  • Ce recorduri mondiale dețin unele țări
    21.06.2017 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CE RECORDURI MONDIALE DEȚIN UNELE ȚĂRI Țara cu cel mai crescut risc de dispariție: Maldive Republica Maldive este o țară…
  • 12 rețete sănătoase de smoothie pentru energie pe tot parcursul zilei
    28.11.2022 - 0 Comments
    Rețetele de smoothie abundă pe internet și putem face orice dorim pentru o anumită dietă, ca băutură de pre-antrenament sau pur și simplu pentru a ne răcori pe căldura verii. Aceste rețete sunt…
  • Criza energetică - adevăr sau minciună? + documentar (RO)
    13.08.2015 - 1 Comments
    google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; google_ad_slot = "2835576272"; google_ad_width = 336; google_ad_height = 280; google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; …
  • Declarația de independență a Statelor Unite ale Americii + VIDEO (RO)
    04.07.2014 - 2 Comments
    --> DECLARAȚIA DE INDEPENDENȚĂ A STATELOR UNITE ALE AMERICII Înfiriparea ideii de independență în mințile americanilor se produce odată cu publicarea broșurii lui Thomas…
  • Romanian Christmas Traditions and Customs
    17.12.2022 - 0 Comments
    What they say it's good to do on Christmas Eve to have a fruitful next yearThe Christmas holiday is fast approaching and Romanians are making efforts to finish preparations for the Christmas…
  • Creațiile din lemn plutitor ale lui James Doran-Webb + VIDEO
    07.10.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CREAȚIILE DIN LEMN PLUTITOR ALE LUI JAMES DORAN-WEBB Acești cai maiestuoși, care galopează prin apă, par izbitor de reali. De fapt, ei…
  • Scrisoare deschisă privind evoluţionismul şi creaţionismul în şcolile din România + documentar (RO)
    23.09.2012 - 0 Comments
    --> v\:* {behavior:url(#default#VML);} o\:* {behavior:url(#default#VML);} w\:* {behavior:url(#default#VML);} .shape {behavior:url(#default#VML);} Normal 0 false …
  • Melania Trump - drumul către visul american + VIDEO
    03.02.2017 - 2 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); MELANIA TRUMP  - DRUMUL CĂTRE VISUL AMERICAN - Până de curând, Melania Trump a fost percepută de publicul larg ca „soția-trofeu”…
  • 6 semne de avertizare că ai deficit de vitamina D
    10.03.2023 - 0 Comments
    Se estimează că aproximativ 1 miliard de oameni din întreaga lume au o deficiență de vitamina D. Numărul este masiv, iar această deficiență poate duce la multe probleme de sănătate care, de obicei,…
  • Leurda - detergentul organismului
    26.03.2012 - 1 Comments
    --> LEURDA – detergentul organismului Zonal, această plantă are mai multe denumiri, de la ceapa vrăjitoarelor, până la usturoi de pădure sau alin de iunie. Leurda are un mirosul…

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *