23 august 1944 - lovitura de stat




23 AUGUST 1944 - LOVITURA DE STAT

Actul de la 23 August a fost opera colectivă a membrilor oligarhiei tradiționale, a monarhiei și a aparatului de stat, toți luptând să-și salveze pozițiile avute timp de secole. (C.W. Forester)

Pe 23 august 1944, pentru a evita un război pe teritoriul României, Regele Mihai a lansat lovitura de stat împotriva guvernului Antonescu, trecând de partea aliaților. Rezultatul a fost scurtarea celui de-Al Doilea Război Mondial cu câteva luni, fiind salvate viețile a sute de mii de oameni. A permis totodată creșterea vitezei cu care avansa Armata Roșie și a dat Armatei Române posibilitatea de a elibera țara de ocupația germană. Dar în absența unui armistițiu semnat, trupele sovietice i-au tratat în continuare pe români drept inamici. Acesta a fost semnat 3 săptămâni mai târziu, pe 12 septembrie 1944, în termenii dictați de Moscova. Lovitura de stat a dus practic la capitularea necondiționată în fața Aliaților. La putere a fost înscăunat un guvern format de noua coaliție, Blocul Național Democratic, din care făceau parte țărăniștii, liberalii, social-democrații și comuniștii.

Regele Mihai           Ion Antonescu

23 august 1944 a însemnat pentru România o mare nenorocire: intrarea țării în sfera de influență a URSS, cu urmările știute. Ceea ce însă puțină lume știe, este că la 23 august 1944 regele Mihai a mințit cu bună știință. În „Proclamația către țară”, redactată, se pare, de Lucrețiu Pătrășcanu și difuzată în seara acelei zile, suveranul a pretins că întoarcerea armelor a fost rezultatul unor negocieri și că România a beneficiat de condiții acceptabile. Acest lucru nu este adevărat. Dimpotrivă, de la începutul anului 1944, Ion Antonescu și Mihai Antonescu începuseră tatonări diplomatice atât pe lângă aliații occidentali, cât și cu inamicul numărul unu, URSS. Mihai Antonescu (ministrul afacerilor străine) tratase la Ankara, Berna, Madrid și Lisabona pentru ieșirea României din război. De asemenea, ambasadorul român în Suedia, Frederic Nanu, ca trimis al lui Ion Antonescu, purtase discuții directe cu omologul său sovietic, Alexandra Kollontai, la Stockholm. Alți doi diplomați, prințul Barbu Știrbei și Constantin Vișoianu negociaseră la Cairo cu aliații vestici, trimiși fiind de Iuliu Maniu, cu știrea și acordul șefului statului. Regele Mihai însă, deși știa toate acestea, a preferat să angajeze unilateral România într-un armistițiu, care însemna, de fapt, o capitulare. El nu a tratat nimic. Mai mult, armistițiul s-a semnat abia pe 12 septembrie 1944, iar regele a refuzat să pună în gardă Armata Română, aflată în calea bolșevicilor, asupra întârzierii și prevederilor reale ale actului, gest care a dus la căderea în prizonieratul sovietic, între 23 august și 12 septembrie, a cca 130.000 de soldați români, ulterior deportați în Siberia.

După încheierea războiului, Stalin i-a acordat regelui cea mai înaltă decorație sovietică, „Ordinul Pobeda”. Probabil nu în semn de recunoștință, ci în bătaie de joc. Tătucul popoarelor, cât era el de criminal, îi detesta pe trădători. Tot drept răsplată, l-a lăsat pe tron până în ultima clipă înainte de a-l sili să abdice, ca să admire în voie noul drum pe care țara se angajase cu ajutorul lui. Se spune că la discuțiile privind armistițiul, purtate între delegația română, condusă de Lucrețiu Pătrășcanu, și cea sovietică, având în frunte pe odiosul comisar al poporului Viaceslav Molotov, Pătrășcanu l-ar fi întrebat pe oficialul sovietic care e motivul pentru care condițiile impuse sunt atât de dure, „când Antonescu avea condiții mai bune” (cu referire la tatonările diplomatice menționate anterior). Cu duritatea-i recunoscută, diplomatul pumnului în masă a dat un răspuns care nu lasă loc de niciun comentariu: „Antonescu reprezenta poporul; voi nu reprezentați pe nimeni”.

Cum se va prezenta regele Mihai în fața instanței supreme, istoria? Poate că posteritatea îl va judeca pentru răul pe care l-a făcut, atunci când realitatea despre evenimentele din acele zile va ieși la iveală, iar la conducerea țării nu se vor mai afla foști demnitari comuniști, a căror putere își trage seva din consecințele „revoluției antifasciste și antiimperialiste”.


După război, 23 august a devenit ziua națională a României, fiind sărbătorită cu fast, în fiecare an. Cu toate că nu au jucat un rol important în actul de la 23 august 1944, comuniștii l-au folosit în propriul interes. Evenimentul a fost numit pe rând „insurecție armată” și „revoluție de eliberare socială și națională antifascistă și antiimperialistă”, iar regimul comunist și-a arogat timp de 45 de ani paternitatea actului istoric. În ultimii ani ai regimului, manifestațiile de 23 august au servit cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu, acesta devenind principală figura a momentului. Stadioanele erau pline cu oameni aduși din fabrici, televiziunea transmitea programe speciale, defilări megalomane și petreceri populare. Așa sărbătoreau românii înainte de revoluție 23 august muncitoresc.

Dacă pentru tinerii născuți după 1989 ziua de 23 august nu înseamnă mare lucru, pentru generațiile educate anterior ea are o serioasă încărcătură emoțională. Ziua Națională, situată avantajos din punct de vedere calendaristic, începea cu defilarea de rigoare, după care toată lumea ieșea la iarbă verde. Parcurile și lizierele pădurilor de la marginea marilor orașe erau înțesate de oameni, mititeii și berea erau la ordinea zilei, iar fanfarele, tarafurile și grupurile folclorice asudau din greu. Cu alte cuvinte, tot românul se simțea bine.

Din punct de vedere istoric, evenimentele au avut o semnificație deosebită. Trecerea României în ultimul moment de partea Națiunilor Unite a salvat țara de la un dezastru, prefigurat, de altfel, încă din 1942, după pierderea marilor bătălii de la Stalingrad și Cotul Donului. De altfel, încă de pe atunci, toți factorii politici din țară au sesizat acest lucru, declanșând urgent negocierile pentru ieșirea României din război. Din nefericire, cei 3 ani de război împotriva Uniunii Sovietice și „râvna” depusă de Armata Română în unele bătălii nu ne-au fost iertate. Deși se știa încă din primăvara anului 1944 că zilele României sunt numărate, negocierile de armistițiu s-au desfășurat greoi, fie din pricina ezitărilor mareșalului Antonescu, fie pentru că aliații urmăreau să pedepsească exemplar România.

Uriașa concentrare de forțe sovietice pe frontul Iași-Chișinău, finalizată în luna martie, crea perspective sumbre pentru Armata Română, ce putea fi spulberată în câteva săptămâni. În acest context, afirmația că ieșirea României a scurtat războiul cu o jumătate de an nu are nicio acoperire. Lovitura de stat de la 23 august nu a fost decât un act disperat. În acele împrejurări, comunicatul dat în seara acelei zile, prin care se anunța trecerea României de partea Națiunilor Unite, a fost pur și simplul ignorat de sovietici. Armata Română a fost tratată ca inamic, continuându-se ofensiva de cucerire a țării. Starea de confuzie creată, degringolada în care se intrase, evidențiază clar neputința mareșalului Antonescu, depășit total de împrejurări. Întoarcerea pe front în seara zilei de 23 august nu i-ar fi asigurat decât un sfârșit tragic, care ar fi încununat o carieră militară de excepție. Ezitările sale, faptul că nu a adus suficiente forțe din interior care să întărească apărarea în Carpații Meridionali și pe mult lăudata linie fortificată Focșani-Nămoloasa-Galați, au dus trupele Armatelor 3 și 4, care apărau Moldova, în prag de catastrofă. Pe majoritatea frontului Iași-Chișinău raporturile de forțe erau de 20/1 în favoarea sovieticilor, în condițiile în care aceștia erau susținuți și de mii de tancuri, iar Armata Română nu avea niciunul. Această realitate crudă ridiculizează unele legende ce mai circulă și astăzi referitoare la invincibilitatea lui Antonescu.

După 23 august a început calvarul Armatei Române. În condițiile în care armistițiul româno-sovietic a fost semnat abia peste 3 săptămâni (la 13 septembrie), în toată această perioadă, marile unități care se acoperiseră de glorie în cei 3 ani de lupte grele au fost în mod dezonorant dezarmate de noii aliați, sovieticii. Martori oculari au relatat cum, în Gara Pașcani, sute de ostași români dezarmați erau îndrumați spre vagoanele pe care scria cu cretă Pitești, Craiova, Ploiești etc. Bucuroși că se vor întoarce acasă, aceștia urcau în grabă. Înțesate bine cu oameni, garniturile plecau apoi în Siberia. Au fost peste 120.000 de ostași luați prizonieri și trimiși în Siberia. Dintre aceștia, mai mult de jumătate nu s-au mai întors acasă.

În concluzie, România a fost tratată ca un stat învins. Consecințele s-au văzut la Conferința de Pace de la Paris și ulterior, când în țară s-a instalat guvernul comunist. Totuși, lovitura de stat de la 23 august a cam încurcat planurile rușilor. Aceștia erau pregătiți ca, o dată cu intrarea în București (planificată pe 26 august), să instaleze guvernul comunist condus de Ana Pauker. Așa, agonia a mai durat 3 ani, până ce regele Mihai, artizanul loviturii de stat de la 23 august, a fost alungat din țară. În memoria părinților și bunicilor noștri, a celor peste un sfert de milion de eroi căzuți departe de țară, nu trebuie să minimalizăm semnificațiile acestei zile.


Comentarii

  1. Regele nu a dat lovitura de stat că el insuși era șeful statului,De altfel regele la chemat pe Antonescu să-i dea dispoziție să închee războiul printr-un armistițiu dar Antonescu a refuzat categoric. Deoarece nu mai era deloc timp întrucât rușii erau deja intrați în țară,Antonescu a fost arestat ptr.a nu fraternita cu nemții care erau în țară și nu mai putea fi salvata țara de la o catastrofă și mai mare! Actul de la 23 August a fost făcut deoarece regele nu se aștepta la refuzul mareșalului,iar regele a ales soluția cea mai puțin rea din celelalte rele,deoarece noi am fost stat agresor ptr.ruși și nu aveam milă de la ei.De altfel România a fost prima țară din care rușii au plecat cel mai devreme în 1957-1958,datorită regelui Mihai am recâștigat și Ardealul!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Părerea mea este că, atata timp cat a fost rege, Mihai nu a luat niciodată vreo decizie politica bazata pe propria judecata. In 1944 avea 23 de ani si in plus se stie ca avea probleme de vorbire si nu stralucea prin inteligenta. Pur si simplu semna ce i se spunea de catre ministri. Jocurile erau deja facute, aveau nevoie doar de semnatura lui, nu de părerea lui. De-aia s-au si grabit sa-l reduca la tacere pe maresalul patriot Antonescu. Cred ca istoricii acorda o prea mare importanta regelui in desfasurarea evenimentelor de atunci. Eu nici nu l-as ridica in slavi, nici nu l-as incrimina. Politicienii vremii l-au manipulat cum au vrut ei, punand pe seama lui ceea ce ei insisi decisesera deja, impreuna cu puterile aliate: influenta pe care URSS urma s-o detina in politica si economia Romaniei.

      Ștergere
    2. Ca monarh tânăr,ca să ai consilieri mai cu minte coaptă nu-i o rușine!,așa au toți șefii de stat,fie ei dictatori,președinți ori regi! Defectul de vorbire îl are acum că nu a mai vorbit românește de un număr mare de ani și plus anii care s-au adunat,de fapt și un român dacă stă mai mult în altă țară se vede bine acest defect.Decizia luată ptr.actul de la 23 August a fost de mare importanță la acel moment și chiar dacă era copt la minte,tot trebuia să se consulte cu cineva.Scrieți că semna ori ce-i se dădea de către miniștri!... greșit,miniștrii erau a-i lui Antonescu,iar pe Antonescu nu la redus la tăcere,ci la rugat să facă el armistițiu ptr.că nu mai era timp,rușii erau deja intrați de mult în țară,așa că nu a fost redus la tăcere,iar eu cred că istoricii nu au voie să denatureze un adevăr așa de important.Mai scrieți că sunteți imparțial dar se vede răutatea ptr.a denatura adevărul,în avantajul lui Antonescu care a fost erou,dar numai până la Nistru,iar mai încolo a târât armata română în locuri fără izbândă cu armată trasă de cai și armament învechit din primul război,de altfel se vede asta și pe filmele de actualități!.Antonescu a ajutat pe Hitler care putea să-și dea seama ca Germania avea armata risipită pe mai multe continente iar Hitler a luat Basarabia care a dato lui Stalin prin pactul Ribentrop-Molotov.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

POSTĂRI ALEATORII

  • Remedii naturale pentru memorie slăbită
    29.03.2012 - 0 Comments
    ALZHEIMER, TULBURĂRI DE MEMORIE, ÎMBĂTRÂNIRE  - REMEDII NATURALE - După vârsta maturizării, de obicei în jurul vârstei de 30 de ani, organismul începe să se deterioreze cu o rată de…
  • 18 invenții uimitor de utile
    19.11.2015 - 0 Comments
    1. O saltea ideală pentru cupluri. Cu această saltea nu îți va mai amorți mâna atunci când îți ții în brațe partenera. 2. Ștecherul cu extragere rapidă din priză. 3. Tastatură portabilă…
  • Pavel Coruț - Ce se ascunde în spatele magiei?
    01.01.2015 - 32 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CE SE ASCUNDE ÎN SPATELE MAGIEI? Pavel Coruț În lumea noastră modernă, un fenomen nociv, ruşinos pentru gradul nostru de…
  • Cineva a decis să inverseze fotografiile celebrităților în funcție de sex, iar rezultatul este mai bun decât ne-am fi așteptat + 30 FOTO
    28.01.2022 - 0 Comments
    Cu mult înainte ca Instagram și Snapchat să existe, mulți dintre noi au folosit diverse filtre și efecte pentru a-și îmbunătăți fotografiile. Dar s-a gândit vreodată vreunul dintre noi la ce ne…
  • 82 de fapte mai puțin cunoscute despre viața lui Lionel Messi
    19.12.2022 - 1 Comments
    Următoarele sunt câteva fapte uimitoare despre Lionel Messi, care demonstrează că este cu siguranță unul dintre cei mai buni din lume!1- Numele său complet este Lionel Andres Messi…
  • Găinile și vulturul
    06.05.2012 - 0 Comments
    --> GĂINILE ŞI VULTURUL Într-o zi, plimbându-se prin pădure, un om găsi un pui de vultur de-abia ieşit din găoace. Dându-şi seama că dacă l-ar lăsa acolo, singur şi părăsit, l-ar…
  • Capsula Mundi + VIDEO (RO)
    20.02.2016 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CAPSULA MUNDI Adio coșciuge! Acest sac organic te va transforma într-un copac, atunci când vei muri. …
  • Înțelepciunea alimentației
    09.06.2014 - 1 Comments
    --> ÎNȚELEPCIUNEA ALIMENTAȚIEI  Interviu cu Swami Digestananda, supranumit „gurul intestinelor”, cel care a inițiat teoria combinării corecte a alimentelor – Cum știm…
  • ADHD - cel mai bun exemplu de boală inventată
    22.01.2014 - 15 Comments
    --> ADHD - DEFICITUL DE ATENȚIE - CEL MAI BUN EXEMPLU DE BOALĂ INVENTATĂ - „ADHD este cel mai bun exemplu de boală inventată”.…
  • Combinarea corectă a alimentelor
    15.09.2016 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); COMBINAREA CORECTĂ A ALIMENTELOR – GARANŢIA UNEI SĂNĂTĂŢI DE FIER – Hrana ingerată este divizată în trei părţi. Partea primară,…
  • 10 trucuri ușoare pentru a-ți îmbunătăți considerabil memoria
    31.12.2022 - 0 Comments
    V-ați gândit vreodată la ceva și ați uitat aproape imediat, dar ați decis că vă va veni mai târziu? Adevărul este că acea amintire specifică ar putea sau nu să fie încă acolo. Dacă ceva la care v-ați…
  • Medicina oficială e greșită + VIDEO
    29.05.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); MEDICINA OFICIALĂ E GREȘITĂ Raymond Francis Într-o înregistrare video postată pe Internet, cunoscutul biochimist și nutriționist…
  • Deconspirarea francmasoneriei + documentar (RO)
    21.08.2012 - 0 Comments
    --> DECONSPIRAREA FRANCMASONERIEI Speculând impactului deosebit de mare pe care televiziunea îl are asupra marilor mase de oameni, francmasoneria foloseşte emisiunile TV (abil şi…
  • 5 semne că veți face cancer și 7 sfaturi cum să-l evitați
    09.01.2014 - 0 Comments
    -->   5 SEMNE CĂ VEȚI FACE CANCER  ȘI 7 SFATURI CUM SĂ-L EVITAȚI „Aveți cancer” este ceea ce nu vreți să…
  • Brusturele - doctorul casei
    21.03.2012 - 0 Comments
    --> BRUSTURELE – doctorul casei Brusturele (Arctium lappa) este una dintre cele mai răspândite plante din lume. Are proprietăţi antibacteriene, antifungice şi diuretice şi ajută la…
  • Pericolele din apa îmbuteliată
    16.12.2016 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); PERICOLELE DIN APA ÎMBUTELIATĂ Este apa de la robinet mai sigură decât apa îmbuteliată? Este o întrebare la care n-ar trebui să vă vină…
  • Derusificarea și „dezghețul”... - Dan Ciachir (eBook)
    13.07.2012 - 1 Comments
    --> DERUSIFICAREA ȘI „DEZGHEȚUL” FEȚELE REGIMULUI COMUNIST ÎN ANII '50-'60 Dan Ciachir s-a născut pe data de 17 septembrie 1951. A urmat cursurile Facultății de Filologie…
  • Cât de intoxicați suntem?
    14.07.2017 - 9 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CÂT DE INTOXICAȚI SUNTEM? Observând cu atenție oamenii din jur, cu înțelegerea intelectuală, dar și cu trăirea personală a procesului…
  • 10 alimente care vă pot crește imunitatea în mod natural
    15.10.2020 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Peste 23 de milioane de oameni se îmbolnăvesc în fiecare an doar prin consumul de alimente contaminate, potrivit OMS. Și, conform unui alt…
  • Dosarele X ale sovieticilor furate de la generalul Ilie Ceaușescu + documentar (RO)
    22.02.2014 - 0 Comments
    --> DOSARELE X ALE SOVIETICILOR, FURATE DE LA GENERALUL ILIE CEAUȘESCU Ministerul sovietic al Apărării a lucrat la un proiect secret, pentru a crea o ființă cu puteri…
  • Povestea unei inventatoare de la Hollywood
    09.11.2013 - 0 Comments
    --> POVESTEA UNEI INVENTATOARE DE LA HOLLYWOOD - HEDY LAMARR - Astăzi se împlinesc 99 de ani de la nașterea actriței hollywoodiene Hedy Lamarr, celebră la vremea…
  • Conceptul de frumusețe în diferite epoci + VIDEO
    06.08.2012 - 4 Comments
    --> CONCEPTUL DE FRUMUSEȚE ÎN DIFERITE EPOCI Nu se poate vorbi de canoane estetice înainte de secolul V î.e.n., când sculpturile grecești ilustrau concepția potrivit căreia corpul…
  • Zona crepusculară din Bucegi
    14.06.2012 - 0 Comments
    --> ZONA CREPUSCULARĂ DIN BUCEGI MISTERIOASE TRATAMENTE BIOENERGETICE  APLICATE ACUM 13 000 DE ANI Poporul român are o tradiţie milenară în arta vindecării.…
  • Efectele secundare ale medicamentelor pentru colesterol
    18.01.2016 - 0 Comments
    EFECTELE SECUNDARE  ALE MEDICAMENTELOR PENTRU COLESTEROL Medicamentele pe bază de statine, concepute pentru scăderea colesterolului și prescrise în prezent la peste 100 de milioane de…
  • 15 fapte interesante despre Islanda
    12.07.2016 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); 1. Când Stalin a murit, pe 5 martie 1953, majoritatea islandezilor l-au jelit ca pe un erou. 2. Leifur Eiríksson a descoperit…
  • 12 fapte uimitoare despre anatomia umană
    14.10.2021 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Sigur, tu și corpul tău sunteți inseparabili, dar cât de multe știți cu adevărat despre el? Care sunt motivele pentru toate lucrurile…
  • Știința cimaticii și misterioasele cercuri din lanuri + VIDEO (RO)
    15.12.2012 - 1 Comments
    --> ŞTIINŢA CIMATICII ŞI MISTERIOASELE CERCURI DIN LANURI Daniel Roxin Misterul nedezlegat al cercurilor din lanuri a făcut…
  • Cele 7 principii ale cuplurilor fericite
    18.04.2012 - 0 Comments
    --> CELE ȘAPTE PRINCIPII ALE CUPLURILOR FERICITE John Gottman este un psiholog care se bucură de o reputație internațională ca specialist cercetător în domeniul relațional și al…
  • Medicamentele pentru colesterol sunt otravă + VIDEO
    26.05.2013 - 8 Comments
    --> MEDICAMENTELE PENTRU COLESTEROL SUNT OTRAVĂ Raymond Francis Biochimistul Raymond Francis este președintele Beyond Health…
  • 25+ de pisici care iubesc căldura mai mult ca orice (FOTO)
    09.06.2016 - 0 Comments
    Trei fapte despre pisici: 1. Își petrec majoritatea vieții dormind. 2. Atunci când nu dorm, complotează să cucerească lumea. 3. Atunci când nu dorm și nu complotează împotriva…
  • Rețete culinare - Hrana vie în 238 rețete (eBook)
    07.04.2012 - 0 Comments
    --> BUCĂTĂRIA FĂRĂ FOC Elena Niță Ibrian «Hrana naturală, crudă, întinerește, regenerează țesuturile și hrănește bucuria de a trăi. Eu am avut o viața foarte grea. Și din toate…
  • 10 secrete la locul de muncă pe care antrenorii de carieră vor să le știm, dar șefii nu
    12.08.2023 - 0 Comments
    Să recunoaștem, nimeni nu cunoaște fiecare detaliu atunci când se angajează pentru un nou loc de muncă. Nu există o carte de reguli globală care să vă spună ce trebuie să faceți și ce trebuie să…
  • Ah, bărbații!
    10.05.2012 - 0 Comments
    --> UN BĂRBAT DESPRE BĂRBAŢI articol de Mircea Badea Bărbatul este o oaie! „Păi, o oaie este capabilă de ură? - o să mă întrebaţi. N-ai citit Mioriţa?” E adevărat! Acolo,…
  • 7 biblioteci antice remarcabile + FOTO
    17.11.2023 - 0 Comments
    De-a lungul istoriei, unii dintre cei mai formidabili lideri pe care i-a văzut lumea au recunoscut un adevăr fundamental: cunoașterea este echivalentă cu puterea. Această conștientizare i-a…
  • 15 curiozități fascinante de cultură generală
    17.10.2022 - 0 Comments
    În era internetului, poate fi dificil să-i impresionezi pe cei din jur cu cunoștințele tale nesfârșite. Dar există întotdeauna mai multe fapte surprinzătoare care pot fi găsite. Fie că este vorba…
  • 30+ dintre cele mai drăguțe fapte despre animale + FOTO
    28.11.2021 - 0 Comments
    Animalele sunt cele mai drăguțe lucruri de pe planetă. Văzându-le fețele drăguțe ne ridică moralul de fiecare dată. Dar au existat și acele momente în care am aflat o informație care ne-a dat pe…
  • Vegetarian de zile lucrătoare + VIDEO
    25.11.2012 - 0 Comments
    --> v\:* {behavior:url(#default#VML);} o\:* {behavior:url(#default#VML);} w\:* {behavior:url(#default#VML);} .shape {behavior:url(#default#VML);} Normal 0 false …
  • Puterea subconștientului tău + documentar (RO)
    19.10.2016 - 3 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); PUTEREA SUBCONȘTIENTULUI TĂU Omule, tu faci minuni fără să știi și nu cunoști puterea formidabilă a gândirii tale. Să știi că tot ce…
  • 10 curiozități pe care probabil că nu le-ai învățat la ora de biologie
    17.01.2022 - 0 Comments
    Lumea este un loc mare și minunat, plin de fapte pe care nu le-am crezut niciodată posibile. De exemplu, dacă un șoarece însărcinat are o problemă medicală bruscă, fătul va trimite celule stem pentru…
  • 9/11 La vedere (In Plane Site) (RO)
    07.05.2012 - 0 Comments
    --> 9/11 - IN PLANE SITE Există în SUA o nouă generație de regizori de documentare despre drepturile şi libertăţile civile, despre ororile războiului şi noua propagandă politică de…

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *