Copil sănătos, chiar și fără doctor + VIDEO

COPIL SĂNĂTOS, CHIAR ȘI FĂRĂ DOCTOR
Dr. Robert S. Mendelsohn

Atunci când vă duceți cu copilul la medicul pediatru, acesta îi face un examen fizic, cel mai adesea rapid și nu unul conștiincios, recomandă analize și radiografii, pune diagnosticul, decide un tratament, de obicei pe bază de medicamente, și uneori îl trimite în spital. Pediatrul vă dă un minim de explicații, nu vă cere părerea, nu vă vorbește despre riscurile tratamentului și nu vă spune cât o să vă coste la final toată treaba. După ce a terminat, așteaptă să-i achitați factura, chiar dacă diagnosticul a fost greșit și copilul dv. va fi în continuare bolnav. Pe scurt, medicii nu dau socoteală de deciziile lor. Au fost învățați să-și reprime emoțiile în fața suferinței umane și să ignore durerea și daunele pe care le pot provoca tratamentele lor.

Cred că, între medici, pediatrul este cel mai periculos, și asta tocmai pentru că pare a fi cel mai inofensiv. Imaginea doctorului de copii e de obicei cea a unui om zâmbitor, care împarte baloane și suzete copiilor dv., în timp ce-și scrie rețetele și recomandările. El e scutit de proasta reputație, rezervată de obicei ginecologilor și chirurgilor, care riscă mai ușor să fie judecați drept insensibili și avizi de bani.

Un lucru pe care l-am învățat în spital a fost să știu ce să fac în caz de eroare. Nu mi s-a spus cum să le vorbesc părinților, ca să-i ajut să-și stăpânească emoțiile, și nu mi s-au dat reguli de etică. În schimb, am fost sfătuit ca, la nevoie, să apelez imediat la agentul meu de asigurări, ca să-l întreb cum să procedez. În cazul în care trebuia să mă explic public asupra unei erori (poate fatală), iată care era fraza magică: „Ceea ce i s-a întâmplat acestui biet copil nu se întâmplă decât la unul dintr-un milion”. Cred că și dumneavoastră ați auzit această declarație oficială: „Este un caz la un milion”. La Toronto, povestea lui Stefen Yuz este celebră: el a intrat în spital cu un diagnostic de vomisment psihologic și a murit câteva zile mai târziu de ocluzie intestinală. A fost, bineînțeles, un caz la un milion, ca și cel al copilului din Chicago, mort în urma unui test de alergie.

Voi încerca în continuare să vă conving să nu mai aveți o încredere oarbă în pediatrul dv. Nu-l consultați decât în ultimă instanță! Cele mai multe boli ale copilului dv. se vindecă de la sine, datorită sistemului natural de apărare al corpului său, ajutat dragostea, bunul simț și capacitatea dv. de a-l îngriji.

De ce sunt pediatrii periculoși?

Din experiența mea, încrederea inspirată de pediatri nu este una meritată. Motivul? Pediatrul servește ca agent de recrutare pentru profesia medicală. El îl obișnuiește pe copilul dv., încă de la naștere, să fie dependent de intervenția medicală, care începe printr-o succesiune de vizite de rutină ale nou-născuților normali, însoțite de vaccinuri, și care se transformă mai târziu într-o rutină de examene fizice anuale și tratamente ale unor mici probleme care s-ar fi vindecat de la sine, dacă li s-ar fi dat răgazul.

Cum îi pot îmbolnăvi medicii pe copiii sănătoși?

Pediatrii sunt specialiștii care-i informează cel mai puțin pe părinți despre posibilele efecte secundare ale medicamentelor și tratamentelor pe care le prescriu. Ce pediatru i-a vorbit vreodată unei mame despre statistici care dovedesc relația dintre alimentația artificială a bebelușilor și procentul de plumb din sânge sau sindromul morții subite? Care pediatru i-a informat vreodată pe părinți asupra riscului de epilepsie și retard mintal, asociat cu vaccinările pe care le practică, în afară de situația în care este obligat de dezvăluirile din presă? Ce pediatru le spune părinților că antibioticele trebuie date numai în cazurile în care sunt indispensabile, și că folosirea lor frecventă, fără discernământ, poate avea consecințe grave pentru copil?

Obiceiul pediatrilor de a prescrie medicamente instalează la copii ideea că fiecărei probleme îi corespunde un remediu chimic. Astfel, ei riscă să creadă mai târziu că pastilele sunt răspunsul cel mai bun pentru sentimentele lor de frustrare, depresie, angoasă, nesiguranță etc. Medicii sunt direct responsabili de obișnuirea a milioane de indivizi cu medicamentele. Și tot ei sunt indirect responsabili de situația critică a milioane de alți indivizi, ce recurg la droguri pentru că au învățat în copilărie că medicamentele sunt răspunsul la orice rău, chiar și cel psihic sau emoțional.

Între medici, pediatrul este cel mai bine plătit. El este deci motivat să-și multiplice examenele inutile, iar riscul pentru pacient este dublu: el poate suferi de pe urma efectelor secundare ale testelor și radiografiilor și riscă să primească un tratament inadecvat, căci pediatrul și-a bazat diagnosticul pe rezultatele testelor (adesea nesigure), și nu pe un examen clinic.

Pediatrii au atât de des obiceiul de a consulta pacienți care nu sunt cu adevărat bolnavi, încât, la un moment dat, ajung să nu-i mai recunoască pe cei care chiar sunt bolnavi. Personal, am fost citat ca expert în numeroase procese intentate unor pediatri care n-au știut să diagnosticheze boli grave, deoarece le uitaseră simptomele. Cel mai bun exemplu este meningita, extrem de rară în zilele noastre. În trecut, această boală era fatală în 95% dintre cazuri, în timp ce astăzi se poate vindeca în aceeași proporție, dacă pediatrul recunoaște simptomele și o identifică la timp. Dar aceste noțiuni se șterg în cursul anilor în care pediatrul vede trecând prin fața lui atâția copii sănătoși, și când e obișnuit să trateze „non-maladii”.

Pediatrii petrec puțin timp cu fiecare copil, deoarece, ca să-și rentabilizeze cabinetul, trebuie să vadă mulți în fiecare zi. Orice medic competent știe că un diagnostic se bazează 80% pe istoricul pacientului, 10% pe examenul fizic complet, și restul pe examenele de laborator și pe radiografii. A interoga corect un pacient și a-i face un examen fizic complet ia cel puțin o jumătate de oră, dar pediatrii consacră de obicei 10 minute unui copil, astfel încât diagnosticele de rutină le înlocuiesc de cele mai multe ori pe cele bazate pe o analiză profundă.

Dintre toți medicii, pediatrii sunt cei care fac presiuni pentru introducerea sau menținerea unor legi care-i obligă pe pacienți să folosească serviciile lor. Pediatrii și nu politicienii sunt responsabili de obligația de a instila picături de nitrat de argint sau de antibiotice în ochii nou-născuților și de obligativitatea examenelor fizice de rutină în școli. Tot ei au cerut nașterea obligatorie în spital, ca și numeroasele tratamente de utilitate îndoielnică. Unul dintre noile pericole la care vă expuneți când vă aduceți copilul la medic este să vă fie luat și plasat sub tutelă, dacă refuzați tratamentul propus. În ultimii ani, am fost martor, în numele mai multor părinți, în procese de acest tip.

Pediatrii sunt inamicii cei mai îndârjiți ai alăptării la sân, care este cel mai bun mijloc de a-i asigura copilului dv. o bună stare de sănătate în viitor. De asemenea, ei acceptă pasiv intervențiile imprudente ale obstetricienilor, care pot vătăma fizic sau intelectual fătul. Practicile periculoase, care produc retard mintal și anomalii fizice, ar dispărea în câțiva ani dacă pediatrii ar avea destul curaj și compasiune pentru a-i blama, atunci când e cazul, pe obstetricieni.

În ciuda tuturor acestor puncte negative, un mit persistă: copiii americani ar fi mai sănătoși decât cei ai altor popoare, datorită abundenței noastre de medici pediatri. Dar dacă ne uităm pe statisticile privind mortalitatea infantilă, nu numai că copiii noștri sunt mai puțin sănătoși decât cei ai celorlalte țări dezvoltate, care au mai puțini pediatri, ci sunt chiar mai bolnavi decât copiii țărilor așa-zis subdezvoltate. Și aș afirma chiar că sunt mai bolnavi tocmai din cauza numărului nostru ridicat de pediatri.

În ciuda evidențelor, strategiile noastre de sănătate publică sunt bazate pe principiul că accesul la îngrijire medicală este factorul determinant al sănătății populației. Medicii au reușit cumva să-i convingă pe politicieni de asta, fără însă să aducă vreo dovadă în acest sens. Părerea mea este că serviciile medicale de urgență au rațiunea lor de a exista, dar că medicina de rutină are un efect negativ asupra sănătății. Am văzut asta în California și în alte părți: „Instigați medicii la grevă și rata mortalității va scădea!”

O cheie a sănătății: evitați medicii!

Cea mai bună metodă de a păstra sănătatea copilului dv. este aceea de a nu-l lăsa să se apropie de medic, în afară de cazurile urgente, cum ar fi un accident sau o boală evident gravă. Dacă copilul dv. pare bolnav, țineți-l sub observație, dar nu consultați un medic înainte de a avea certitudinea că este ceva serios. Cei mai mulți medici nu știu că corpul uman este o mașinărie extraordinară, cu o uimitoare capacitate de vindecare spontană. De asemenea, evitați să mergeți cu copilul la medic când acesta este sănătos (vizitele de rutină), căci în facultate, medicii sunt formați să descopere boli acolo unde nu există. Dacă pediatrul dv. vă spune că vrea să vă vadă bebelușul lunar, bilunar etc., întrebați-l de ce consideră asta necesar. Dacă este vorba doar de o practică de rutină, refuzați. În felul acesta, economisiți timp și bani. De fapt, vizitele de rutină n-au nicio valoare, sunt esențialmente superficiale, și asta pentru că însuși medicul știe, în forul lui interior, că e o pierdere de timp.

Atunci când copilul dv. intră în cabinetul pediatrului, primul lucru pe care-l face acesta este să-l cântărească și să-l măsoare (de obicei, cu ajutorul unei asistente). Este parte a unui ritual conceput de medicina modernă pentru a vă da impresia că face ceva pentru banii dv. Părinții copilului așteaptă tensionați, în timp ce asistenta le pune pe cântar bebelușul care plânge, sau le cere să-i întindă picioarele, ca să-l poată măsura. Răsuflă ușurați când, în sfârșit, sosește și pediatrul, care înscrie valorile obținute pe niște curbe și-i anunță că copilul lor „se dezvoltă normal”. Sau, dimpotrivă, devin foarte neliniștiți când li se spune că bebe al lor a luat prea mult sau prea puțin în greutate.

Ceea ce medicul nu le spune niciodată părinților este că acest ritual n-are nicio semnificație medicală. Părinții nu știu că curba greutății corporale, utilizată de medicul pediatru, i-a fost furnizată gratuit de către industria laptelui praf. De ce are această industrie interesul ca medicul să vă cântărească copilul? Pentru că creșterea în greutate a copiilor hrăniți la sân este mai mică decât curba standard. Și ei speră că pediatrul, în loc s-o asigure pe mamă că nu-i nicio problemă, îi va recomanda să nu-și mai alăpteze copilul la sân, ci cu laptele produs industrial, al cărui nume îl are sub ochi, zilnic. Și chiar asta face, de cele mai multe ori, medicul pediatru, privând astfel copilul de avantajele enorme ale laptelui matern.

De o jumătate de secol, medicii utilizează curbe standard de greutate și înălțime, pentru a măsura sănătatea pacienților de toate vârstele. Pentru copiii mari și adulți, curbele cele mai utilizate au fost create de o companie de asigurări, iar ultima revizuire datează din anul 1959. Pediatrul compară măsurătorile copilului dv. cu curbele medii. Dacă ele se află la o extremă sau alta, copilul dv. va fi considerat „anormal”. Astfel, medicul îi înșeală pe părinți, evaluându-le copilul pe baza unei norme statistice, care până în prezent n-a reușit să dovedească faptul că Dumnezeu s-a înșelat atunci când a creat sâni care nu produc laptele propus de companiile comerciale.

Sursa: Dr. Robert S. Mendelsohn – Des enfants sains... même sans médecin p. 20-24
Traducerea: Olga Constantin (Frumoasa verde)
 

Vaccinezi sau raționezi?