Astăzi, atunci când cineva acuză pe altcineva că vărsa „lacrimi de crocodil”, sugerează că persoana respectivă manifestă tristețe falsă sau nesinceră. Dar cum a apărut această expresie? Răspunsul ne duce înapoi la o ciudată legendă medievală care a ajuns într-un jurnal de călătorii foarte citit și ulterior s-a consacrat în istoria literară prin operele lui William Shakespeare.
Adventul în „Călătoriile lui Sir John Mandeville”
Originile acestei expresii datează din secolul al XIV-lea, încorporate în narațiunea larg acceptată și documentată în „Călătoriile lui Sir John Mandeville”. Această cronică, care abundă în escapadele îndrăznețului cavaler în Asia, a servit drept depozit de descoperiri remarcabile, alături de un strop generos de povești pline de imaginație. Printre aceste povești se număra o descriere elaborată a crocodililor ca șerpi care varsă lacrimi de durere în timp ce își prădează și devorează fără milă victimele, introducând un element de remușcare în caracterul prădătorului. Mandeville, cu o imaginație bogată, a consemnat: „Acești șerpi îi sfâșie pe oameni și îi mănâncă plângând, iar ei nu au limbă”.
Deși acest portret este intrigant, îi lipsește acuratețea științifică; crocodilii posedă într-adevăr limbă și, deși pot produce lacrimi, aceasta nu este legată de emoții. Cu toate acestea, această narațiune a reușit să se împletească în tapițeria istoriei literare, captivând cititorii cu un amestec ciudat de groază și empatie provocată de crocodilii plini de lacrimi.
De la Shakespeare la limba modernă
Legenda crocodilului plângător a traversat timpul și a lăsat o amprentă de durată în moștenirea literară a celui care a scris-o, nimeni altul decât magistralul scriitor William Shakespeare. În secolul al XVI-lea, prin intermediul scrierilor sale geniale, conceptul de „lacrimi de crocodil” a trecut de la o poveste medievală la o expresie larg recunoscută care descrie tristețea falsă. Într-una dintre piesele sale renumite, „Othello”, Shakespeare a folosit expresia pentru a ilustra expresiile înșelătoare ale durerii, extinzând utilizarea idiomatică.
De-a lungul secolelor, acest termen a devenit o parte integrantă a limbii engleze, fiind folosit pentru a caracteriza demonstrațiile nesincere de emoție. El servește drept ilustrare a modului în care narațiunile imaginative pot da naștere unor expresii care surprind în mod viu comportamentul și emoțiile umane în vorbirea de zi cu zi. În prezent, expresia este folosită cu preponderență și în alte limbi, inclusiv româna.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.