miercuri, 22 mai 2013

Inuiții - victime ale rasismului științific + VIDEO (RO)

-->

INUIŢII - VICTIME ALE RASISMULUI ŞTIINŢIFIC

ÎN EUROPA SECOLULUI AL XIX-LEA


Profesor la Universitatea Greifswald, Germania, Hartmut Lutz este cunoscut în Canada pentru antologiile sale de literatură a primelor naţiuni. Lutz a petrecut un an în Canada, pentru a continua cercetarea în acest domeniu. Invitat să țină o conferinţă la Institutul de studii canadiene al Universităţii din Ottawa, el a vorbit despre un proiect realizat cu studenţii germani, pe care reuşeşte acum să-l publice și în limba engleză. Este vorba de jurnalul unui inuit care a fost luat, împreună cu două familii, din Labrador, la sfârşitul secolului al XIX-lea, pentru a fi purtat prin expoziţii și grădini zoologice în Europa. Jurnalul lui Abraham Ulrikab (în dreapta, în fotografie) ţinut între anii 1880 și 1881, scris în limba inuktitut, a fost tradus în germană de călugării moravieni din Labrador. Conferinţa lui Lutz, intitulată „Tragedia lui Abraham Ulrikab, 1880-1881: din Labrador, în expoziţiile grădinilor zoologice europene”, a intenţionat să redea publicului canadian, în engleză, un text al istoriei sale ce merită cunoscut. Opt inuiţi au fost duşi în Germania şi în alte ţări europene pentru a fi expuşi în târguri şi grădini zoologice. Jurnalul lui Abraham Ulrikab a fost tradus în germană de misionari moravieni din Labrador, care au primit după moartea inuiţilor obiectele lor personale, printre care şi acest jurnal.

Misiunea moraviană în Labrador a fost stabilită între anii 1752 și 1771. Moravienii erau misionari germani, venind dintr-o tradiţie romano-catolică disidentă, care urma reformele propuse de Hus. Persecutaţi de Vatican, mulţi moravieni s-au instalat în America de Nord. Misiunea moraviană din Hebron, de unde era originar Ulrikab, a fost înfiinţată în jurul anului 1771.

În 1880, un german a venit în Labrador în căutare de obiecte etnografice şi, mai mult, de persoane exotice, pentru a le expune în grădina zoologică Hagenbeck, înfiinţată în secolul al XIX-lea. Germanii intenţionau să ia şi locuitori din Groenlanda pentru spectacolele lor, dar autorităţile daneze le-au interzis. Aşa s-a întâmplat şi în Labrador în câteva cazuri, când moravienii au refuzat să trimită inuiţii creștinați de ei dar nu s-au împotrivit prea mult când unul dintre aceştia, Abraham, s-a lăsat convins să meargă în Germania în speranţa de a câştiga bani şi a se întoarce acasă cu o situaţie financiară care să-i permită să-şi plătească datoriile. El i-a îndrumat pe germanii care au mers să recruteze familii de inuiţi necreştinaţi, dintre care două au acceptat să pornească în această periculoasă călătorie. Din jurnalul lui Abraham aflăm că, deşi vaccinarea împotriva pojarului era procedura curentă cu ocazia călătoriilor transatlantice, din neglijenţă, familiile de inuiţi transportate în Europa n-au fost vaccinate nici la plecarea din Labrador, nici la sosirea în Hamburg, după o lună.

În jurnalul său, Ulrikab notează că inuiţilor le era rău de mare şi săptămânile petrecute la bordul vasului păreau un infern. Unul dintre ei, Terrianiak, fiind şaman, se străduia să alunge vremea ostilă prin magie. Ajunşi în grădinile zoologice din Hamburg până în Praga, apoi iar în Germania şi la Paris, inuiţii au fost expuşi, pentru satisfacerea curiozităţii vizitatorilor, ca „eschimoşi sălbatici”. Inuiţii necreştinaţi erau ţinuţi în cuşti diferite. Acestor familii li se cerea să producă „spectacole” despre modul lor de viaţă în Labrador: ei se înfățișau într-un un caiac, se făceau că prind o focă, expuneau hainele pe care le foloseau şi creau obiecte artizanale pentru publicul european.

Cât despre contextul istoric la sfârşitul secolului al XIX-lea, Prusia de-abia fusese fondată ca naţiune în 1871 şi se străduia să devină o putere imperială, ca Franţa şi Anglia. Prusia simţea nevoia să-și impună voinţa colonială educând populaţia, de unde și interesul pentru popoarele Americii şi pentru orice cultură îndepărtată pe care germanii puteau s-o observe cu condescendenţă. Contactele exotice deveneau necesare dorinţei de expansiune politică. În general, etnologia merge mână în mână cu imperialismul şi cu dorinţa expansiunii coloniale. Chiar şi în ziua de azi vedem urmele acestei atitudini pe care cercetătorii o numesc post-colonială. Post-colonialismul ideologic înlocuieşte azi colonialismul geografic. La sfârşitul secolului al XIX-lea, cei mai mulţi dintre cărturarii iluminismului, ai raţiunii şi ai umanismului nu erau deloc stânjeniţi de rasismul atitudinii lor. Jean-Jacques Rousseau descoperea cu naivitate „nobilul sălbatic”, fără să realizeze că, deşi îl propunea ca exemplu şi îl glorifica, îl diminua şi-i confisca demnitatea umană, prin faptul că-i considera cultura ca o non-cultură, diferenţiind între civilizaţie şi sălbăticie. Acest discurs maniheist, deosebit de periculos, ne urmăreşte până în ziua de azi în multe discursuri politice despre cultura vestului şi „barbaria” estului care, în opinia unora, ar folosi terorismul ca armă politică.

Cum nu fuseseră vaccinaţi înainte de plecare sau la sosirea în Europa, toţi inuiţii aduşi pe vas în Germania (Prusia, la vremea respectivă) au murit de pojar în mai puţin de 4 luni. Tragedia lor este mărturisită de Ulrikab, care menţionează în jurnal moartea fiecăruia dintre ei. Moartea fetiţelor din grup e evocată cu durere de Abraham, înainte de a se stinge el însuşi de aceeaşi boală. Medicii diagnosticaseră greşit simptomele inuiţilor.

Jurnalul lui Abraham, foarte scurt, este păstrat în câteva biblioteci, în Germania, în Statele Unite şi în Canada. Abraham evocă şocul pe care i l-au produs marile oraşe europene, mai ales zgomotul constant al tramvaielor şi al clopotelor, ca şi al mulţimii care se înghesuia la cuşca unde erau expuşi inuiţii. Autorul însemnărilor spune, la un moment dat: „Luând biciul în mână, m-am făcut îngrozitor”. Îşi aminteşte cum a mers cu trenul care alerga mai iute decât păsările în zbor şi că el însuşi a văzut „spectacole” unde erau expuşi chinezi şi africani. Dorul de casă şi izolarea răzbat din textul jurnalului, care este deprimant, cu excepţia puţinelor pasaje în care povesteşte cum a întâlnit alte persoane din misiunile moraviene sau când inuiţii primeau mâncare proaspătă de la vizitatorii grădinii zoologice, căci dieta lor era monotonă. Inuiţilor le era teamă de întoarcerea acasă pe vapor, din cauza răului de mare şi a ştirilor care menţionau vapoare care se scufundau.

Inuiţii necreştinaţi o duceau şi mai greu, căci nu aveau contact cu moravienii, care nu-i considerau umani pentru că nu erau botezaţi. Erau obosiţi din cauza mulţimii care-i privea în permanenţă. Unul dintre ei, bolnav, refuza medicamentele germanilor şi spera ca magia şamanului să reuşească să-l vindece. Cum li s-a propus să se convertească, au început să se roage împreună cu cei care erau creştinaţi. Inuiţii care se îmbolnăviseră de pojar erau scrutaţi de medicii germani care nu se pricepeau să le pună un diagnostic corect, dar erau curioşi să-i analizele pentru exotismul lor. În Germania epocii era la modă interesul ştiinţific pentru noua antropologie, diferenţiind între popoare cultivate şi primitive sau între civilizaţie şi natură. Această diferenţiere nu era rasistă în sensul biologic; conţinutul cel mai rasist al ei s-a făcut simţit odată cu apariţia teoriei evoluţiei a lui Darwin, din care a decurs discriminarea bazată pe diferenţele fizice. Determinismul biologic şi rasismul științific erau la modă în Europa Secolului Luminilor şi se dezvoltau concomitent cu dorinţa de expansiune teritorială şi colonială a marilor puteri europene.

Rasismul ştiinţific susţine că inteligenţa şi abilitatea de a accede la civilizaţie sunt determinate genetic. Deşi ideile superiorităţii rasiale erau prevalente în Europa secolelor al XVI-lea și al XVII-lea, rasismul ştiinţific apare în secolul al XVIII-lea, al Luminilor, perioadă în care oamenii de ştiinţă au jucat un rol fundamental în propagarea discriminărilor rasiale bazate pe teorii aşa-zise raţionale. De la biologie şi medicină la antropologie şi sociologie, ştiinţa a încercat continuu să demonstreze inferioritatea anumitor rase.

Frenologia, ştiinţă la modă în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, fondată de medicul Franz Joseph Gall (1758-1828) din Viena, afirma că, prin examinarea formei craniului unei persoane, se pot enunţa concluzii în legătură cu aptitudinile intelectuale ale persoanei respective şi că anumite rase au o configuraţie a craniului care le împiedică să aspire la inteligenţă. Femeile erau considerate şi ele inferioare, odată confruntate cu modelele craniilor „exemplare”. Frenologii căutau doar să-și confirme ideile rasiste şi se bazau pe puţinele exemple care nu le contraziceau ipotezele, discreditând excepţiile pe care le întâlneau la tot pasul. Naziştii au îmbrăţişat frenologia în secolul XX şi au folosit-o ca argument în politica antisemită şi eugenică şi pentru distrugerea a milioane de vieţi.

În jurnal, Abraham Ulrikab mărturiseşte şi cum începuse să regrete că n-a ascultat de moravieni şi a venit în Europa. Plin de simpatie pentru inuiţii care erau victime ale unor împrejurări create de limitarea intelectuală a europenilor şi de consecinţele nefaste ale unei naivități ştiinţifice, fără preocupări etice, jurnalul lui Ulrikab, mărturie tragică a rasismului unor popoare care se cred avansate din punct de vedere tehnologic şi cultural, reprezintă cea mai veche scriere autobiografică a unui inuit din Canada.


INUIȚI = ESCHIMOȘI

Teritoriu locuit de inuiți, astăzi

„Eschimos” înseamnă „mâncător de carne crudă”. Numele n-a fost inventat de ei, ci de populațiile indiene din estul Canadei, care i-au numit pe vecinii lor așa, observând că mâncau carne nepreparată termic. Această poreclă a fost adoptată și de exploratorii americani și europeni, însă numele folosit de eschimoși pentru ei înșiși este acela de „inuiți”, care în limba lor înseamnă „oamenii cei adevărați”. Iar dacă ne gândim la temperaturile cu mult sub zero grade în care trăiesc, la casele lor construite din zăpadă și gheață (iglu-uri), putem spune despre acești băștinași îmbrăcați în blănuri de animale că sunt oameni adevărați.
Cei mai mulți dintre inuiți (36%) trăiesc în Groenlanda (care aparține Regatului Danemarcei), dar ei s-au stabilit și în alte zone ale Arcticii: Alaska, Canada, Peninsula Ciukotka (Federația Rusă).
Groenlanda este una dintre cele mai slab locuite regiuni ale globului, cu o densitate de numai 0,02 locuitori/km2. Populația majoritară este reprezentată de inuiți (80%), danezi (14,5 %) și englezi.

Inuiții de azi

Inuiții au 3 principii care le domină spiritul: nu fură, nu se înfurie și nu omoară. În vocabularul lor nu există cuvântul „război”. Corturile confecționate din piele de ren (vara) și igluurile (iarna), sunt folosite astăzi numai atunci când merg la pescuit și la vânat; în restul timpului, locuiesc în case construite din lemn. Majoritatea inuiților folosesc în prezent îmbrăcămintea modernă, care înlocuiește hainele tradiționale confecționate din pielea diverselor animale pe care le vânează. Totuși, în nordul Groenlandei, inuiții mai păstrează unele dintre obiceiurile tradiționale ale strămoșilor.
Înainte de venirea coloniștilor europeni, inuiții aveau un stil de viață baza pe un set de norme simple și eficiente. Astfel, doar trei lucruri trebuiau avute în vedere: ceea ce trebuie urmat, ceea ce trebuie făcut și ceea ce trebuie evitat. Religia lor era permisivă și neintrusivă în viața individului. Un bărbat putea avea mai multe soții, iar despărțirile sau legăturile libere nu șocau pe nimeni. Numai familiile cu copii trebuiau să întrebe pe înțelepții satului dacă pot sau nu să se separe, existând o grijă deosebită pentru bunăstarea copiilor. Puritanii europeni au fost șocați, impunându-și propriile principii morale. Legislația Canadei, de exemplu, a fost făcută fără să-i consulte nimeni pe eschimoși. Astfel, aceștia se puteau trezi oricând pedepsiți pentru ceva ce în cultura lor era perfect normal. Religia creștină a fost impusă forțat asupra acestei populații, care până la urmă a acceptat-o, pierzându-și astfel o bună parte din cultură. Scrisul și literele specifice, asemănătoare hieroglifelor, s-au pierdut. Lumea s-a schimbat mult pentru inuiți după venirea europenilor, care, pe lângă noile legi morale, le-a adus boli și pedepse.

Avertismentul inuiților (RO)

Vă invităm să urmăriți acest film de 4 minute, în care bătrânii comunității inuiților povestesc cu îngrijorare despre schimbările terestre și cerești la care sunt martori de câțiva ani: au o oră în plus de lumină, pentru a vâna; razele soarelui cad acum vertical pe pământ; soarele nu mai apune în același loc; e mai cald și s-au topit banchizele de pe care obișnuiau să vâneze; poziția stelelor e diferită. Toate aceste fenomene îi duc la o singură concluzie: Pământul și-a modificat înclinația.



ANIMALELE NU CUNOSC NOȚIUNEA DE „RASISM”

-->

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.