Poate dieta să vindece cancerul? + VIDEO (RO)

-->

POATE DIETA SĂ VINDECE CANCERUL?

Paul Nison este un maestru bucătar cu faimă în Statele Unite. De la vârsta de 20 de ani, când a fost diagnosticat cu boala Crohn (inflamația colonului) și colită ulcerativă, a adoptat o alimentație bazată pe alimente crude, vindecându-se astfel de aceste boli așa-zis „incurabile”. În prezent, este autorul a 8 cărți de succes în domeniul alimentației sănătoase și călătorește frecvent în multe țări, ținând prelegeri și demonstrând oamenilor cât de ușoară și plăcută poate fi viața când mănânci hrană vie. Paul Nison este prezent pe site-ul http://www.foodnetwork.com/ și în multe ziare și reviste de specialitate din lume. „Am căutat mai întâi vindecarea la medicii alopați, dar aceștia nu mi-au dat-o, spune Paul Nison. Apoi am descoperit beneficiile mâncatului simplu. Mâncam multă mâncare nesănătoasă, dar nu-mi păsa, pentru că era gustoasă. Când m-am îmbolnăvit, am realizat că sănătatea nu începe cu ceea ce adaugi alimentației tale, ci cu ceea ce dai la o parte. Simplificarea dietei este primul pas spre vindecare”. Cu această nouă filozofie de viață, Paul Nison și-a părăsit slujba din industria finanțelor de pe Wall Street, NY, și s-a dedicat educării oamenilor, sub deviza: „Trăiți simplu! Mai puțin înseamnă mai bine”.


Vă invit să citiți în continuare articolul lui Paul Nisson, care ne asigură că și o boală teribilă, precum cancerul, poate fi învinsă printr-o hrănire adecvată și un program de viață optim.

Poate dieta să vindece cancerul?

Dacă apelezi la doctorii din ziua de azi, ai să constați că nimic nu-l poate vindeca definitiv. Ei vor încerca să-l taie, să-l ardă, să-l omoare... Câteodată au succes pe termen scurt, încetinind inevitabilul. Motivul pentru care doctorii n-au găsit până acum un leac este faptul că, atâta timp cât cauza nu este înlăturată, problema va exista în continuare.
Stresul este o cauză importantă în apariția cancerului. Eliminând stresul, veți permite corpului să-și îndeplinească funcția pentru care a fost creat: să vă mențină sănătos. Identificarea surselor de stres din viața dv. este primul pas spre redobândirea sănătății. Tristețea, problemele financiare, grijile și frica stresează corpul fizic. Dar cel mai comun stres este consumul de alimente care n-au fost niciodată destinate să existe în corpul nostru, în cantități cărora acesta nu le poate face față și în momente ale zilei în care omul n-ar trebui să mănânce.
Înainte de a afla care sunt sugestiile mele, trebuie să înțelegeți că sănătatea începe cu ceea ce eliminați din dietă, și nu cu ceea ce adăugați. Primul pas spre vindecare este înlăturarea alimentelor dăunătoare, pe care apoi să le înlocuiți cu alimentele sănătoase, pe care, de fapt, ar fi trebuit să le mâncați de la început.
Cancerul se trezește la viață și se dezvoltă numai într-un corp insuficient oxigenat. Dacă sunteți ferm deciși să învingeți cancerul, sfaturile ce urmează vă vor fi de ajutor. Mai întâi, vom vorbi despre ceea ce trebuie neapărat să eliminați din hrana dv. zilnică.

Alimentele procesate. Acestea vă împiedică să primiți oxigen. Fiecare îmbucătură dintr-un aliment care vine într-o pungă, un bidon, o cutie, o sticlă sau un borcan poate contribui la apariția cancerului. Fiți atenți mai ales la data expirării. Alimentele sănătoase ar trebui să expire în câteva zile sau săptămâni. Dacă e specificată o durată mai mare, cel mai probabil e vorba de un aliment înalt procesat, cu mulți conservanți chimici, care-i prelungesc lui viața, scurtând-o pe a ta.

Alimentele noi (new foods). Sunt cele necunoscute oamenilor dintr-un anumit areal: lăcuste, larve, fructe de mare, legume și fructe exotice, plante alimentare modificate genetic etc. Dacă acestea n-au existat în hrana bunicilor dv., nu o considerați hrană nici astăzi. Marile companii alimentare le creează și le exportă la mii de kilometri distanță pentru că le pasă mai mult de portofelul lor, decât de sănătatea dv.

Alimentele moarte. Dacă puneți un aliment în pământ și acesta nu crește, nu-l puneți nici în corpul dv. Alimentele care conțin enzime se numesc alimente vii, deoarece produc și susțin viața. Cele cărora le lipsesc enzimele se numesc alimente moarte și susțin moartea. Țin conferințe la celebrul Institut de Sănătate Hipocrates, în Florida. Acolo, medicii au găsit cheia care ajută corpul să se vindece singur de cancer. Primele două recomandări ale lor sunt hrana vie și plantele verzi, bogate în clorofilă. Rețineți că gătitul distruge toate enzimele, iar o persoană care încearcă să se vindece de cancer ar trebui să consume alimente 100% crude, vii.

Zahărul. Cei mai mulți oameni știu că zahărul rafinat nu este sănătos, dar nu știu că și zahărul natural, conținut în fructe, poate și el să creeze probleme, dacă este consumat în cantități mari. Exagerând cu alimentele dulci, veți suferi de constipație și gaze. De aici încep cele mai multe boli, de la Candida la cancer. Dacă vreți să fiți sănătoși, reduceți cantitatea de alimente dulci, sau bogate în amidon. 

Fast food-ul. Dacă o mâncare vă e livrată prin geamul automobilului, în nici un caz nu trebuie să intre în corpul dv.

Ce și cum trebuie să mâncați dacă vreți să învingeți cancerul. Mâncați alimente de calitate. Dacă aveți cancer, trebuie să vă tratați corpul în cel mai bun mod posibil. Aceasta înseamnă să mâncați numai alimente crude, bine coapte, proaspete și provenite din culturi organice. După ce v-ați vindecat, puteți reduce la 80% alimentele care îndeplinesc aceste criterii, deși menținerea lor la 100% ar fi ideal. Cea mai mare parte a hranei zilnice ar trebui să fie constituită din vegetale crude, germeni și lăstari, cum ar fi: legumele cu frunze verzi, grâu și alte cereale încolțite, alge, germeni de floarea-soarelui. Rețineți că alimentele încolțite sunt cea mai bună hrană pe care o puteți băga în gură. Ele alimentează celulele cu oxigen și sunt de mare ajutor în construirea de celule noi. Motivul pentru care aceste alimente sunt benefice corpului este faptul că ele conțin multă clorofilă – sângele plantei. Clorofila este cea care-i dă plantei capacitatea de a transforma energia solară în nutrienți care pot fi folosiți de organismele vii și în plus conține oxigen. De asemenea, în dieta dv. ar trebui să se regăsească nucile, alunele și semințele. Înmuiate în prealabil timp de 6-12 ore, acestea vor elibera enzime care le vor face mai ușor de digerat. Atenție totuși: e foarte ușor să mâncați prea multe, așa că aveți grijă să nu exagerați.

Mâncați la timpul potrivit. Am scris recent o carte intitulată „Dieta zi-lumină” (The Daylight Diet). Scopul acestei cărți este de a-i face pe cititori să înțeleagă că noi am fost creați să urmăm un anumit orar. Numai respectându-l vom fi sănătoși. Am remarcat că între toate conceptele și recomandările valoroase ale nutriționiștilor moderni, foarte puțini iau în considerare și momentele optime ale zilei în care ar trebui să mâncăm, pentru a ne asigura o bună digestie. Am fost creați să mâncăm anumite alimente, dar și în anumite momente ale zilei. Așa cum, dacă introduceți apă în rezervor vă veți strica mașina, dacă introduceți în corp un aliment nepotrivit, îl veți vătăma. Mașina a fost creată să meargă cu un anumit combustibil. La fel și corpul dv. Totuși, indiferent de momentul în care puneți benzină în rezervor, mașina va merge. Nu același lucru se întâmplă și cu corpul dv. Soarele și luna ne stabilesc orarul de hrănire și trebuie să-l respectăm. Vom fi pe deplin sănătoși numai dacă ne vom regla ceasul biologic după soare și lună. Astfel, atunci când soarele e sus pe cer, mâncați! Când a apus, opriți-vă din mâncat! Dacă veți respecta acest principiu simplu, dar important, veți avea rezultate excelente în încercarea dv. de recăpătare a sănătății și a energiei. Luați întotdeauna ultima masă înainte de a se întuneca afară și nu vă culcați niciodată cu stomacul plin. Veți simți imediat rezultatele benefice. Timpul nopții ne este destinat numai odihnei și somnului.

Mâncați corect. Este foarte important ca atunci când vă așezați la masă să fiți relaxat. Oricât de bune pentru sănătate ar fi alimentele alese, nu este sănătos să le mâncați când sunteți stresat. Starea de spirit proastă vă va afecta digestia. De asemenea, după ce o înghițim, mâncarea nu mai este sub controlul nostru. O combinație potrivită a alimentelor, ca și o masticație corectă pot preveni multe probleme digestive. Digestia începe din gură. Mestecatul îndelung ușurează munca sistemului digestiv. Cu cât mai puțin trebuie să muncească el, cu atât mai eficient își va face treaba – aceea de a extrage toți nutrienții din alimente. Dacă nu mestecăm bine mâncarea, aceasta poate stagna și fermenta în tubul digestiv. Chiar și hrana crudă ne poate cauza probleme, dacă nu este bine mestecată.

Combinarea alimentelor. Tipul de alimente pe care le mâncăm împreună, într-un singur preparat, joacă un rol major în digestie. Combinarea lor greșită, ca și ordinea greșită în care le introducem în corp, ne pot priva de energie prin fermentarea și putrezirea lor în sistemul digestiv. Combinarea corectă va ușura digestia și va minimaliza conflictele digestive. Treaba stă în felul următor: fiecare aliment necesită un anumit timp pentru a fi digerat complet. Dacă vom mânca alimente cu un timp de digestie similar, vom ajuta corpul să digere mai mai ușor. De exemplu, pepenelui roșu îi trebuie o oră pentru a fi digerat. Migdalele, în schimb, au nevoie de 4-5 ore. Deci a mânca pepene și migdale la aceeași masă e o combinație nefericită. Mâncând des în felul acesta, vă constipați și vă umpleți de gaze, ceea ce, în timp, poate duce la probleme mult mai serioase. Corpul uman este uimitor atunci când îl tratăm cum se cuvine. Am fost creați să mâncăm un anumit tip de hrană: crudă, organică, proaspătă. Am fost creați să mâncăm fructe, legume, nuci, alune și semințe, pentru a ne menține sistemul digestiv în mișcare și curat. Sănătatea vine doar împreună cu o digestie bună, și această digestie bună vine numai dintr-o alimentație corectă.


Traducerea: Olga Constantin (Frumoasa Verde) 

William Li: Putem mânca pentru a înfometa cancerul?
Can we eat to starve cancer? (RO)

-->

Comentarii

  1. Un articol interesant pentru care ai facut ceva munca de documentare, stiu ce inseamna.
    Dar ai vazut asta?
    intregulnegru.blogspot.ro/2013/08/poate-dieta-sa-vindece-cancerul desigur cu http:// si .html aferente...insa nu vreau sa postez link, nu vreau sa fac un serviciu nemeritat.
    O seara buna!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am observat și noi că, de-a lungul timpului, multe dintre postările noastre au fost preluate, cu sau fără să fie specificată sursa. Am mai întâlnit acest tip de comportament pe blogul sfatuitoarea.blogspot și i-am scris pe adresa de contact rugând-o să se oprească din furat. Din fericire ne-a ascultat și s-a oprit. Însă nu văd cum am putea să-l contactăm pe acest „gaură neagră”.

      Îți mulțumim pentru aprecieri și sperăm să ne citești în continuare cu plăcere, Elly. :)

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

POSTĂRI ALEATORII

  • Proteinele animale între mit și realitate + documentar (RO)
    17.07.2012 - 4 Comments
    --> PROTEINELE ANIMALE ÎNTRE MIT ȘI REALITATE Avem nevoie de proteine animale, pentru a fi sănătoși? Vom suferi cumva de carențe de proteine, dacă nu consumăm produse de origine…
  • Regele Ferdinand I al României - Întregitorul de țară
    10.05.2015 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); REGELE FERDINAND I AL ROMÂNIEI „ÎNTREGITORUL DE ȚARĂ” La 10 mai 1866, în România a fost instaurată monarhia constituțională. La acea…
  • Dr. Călin Mărginean - Cancerul, fatalitate sau vină personală? + documentar (RO)
    10.10.2012 - 3 Comments
    --> Normal 0 21 false false false RO X-NONE X-NONE …
  • Adevărata față a lui Traian Băsescu (eBook)
    04.11.2012 - 0 Comments
    --> ADEVĂRATA FAȚĂ A LUI TRAIAN BĂSESCU Marius Oprea Luni, 23 iulie 2012, „Jurnalul Național” a apărut împreună cu volumul…
  • Stăpânirea gândului - o armă cu puteri nebănuite + documentar (RO)
    10.07.2012 - 6 Comments
    --> STĂPÂNIREA GÂNDULUI  - O ARMĂ CU PUTERI NEBĂNUITE - Mintea este cea mai puternică armă a omului. Dar, deși sunt folosite de secole, capacitățile uluitoare ale creierului…
  • Acești oameni au descoperit „greșeli” uimitoare în natură + FOTO
    30.11.2021 - 0 Comments
    Avem tendința de a considera de la sine înțeles că lumea din jurul nostru arată cam la fel tot timpul. Copacii sunt verzi, cerul este albastru, iar pământul este maro. Cu toate acestea, odată ce ne…
  • Triunghiul morții din Marea Neagră (slideshow)
    27.04.2012 - 0 Comments
    --> „TRIUNGHIUL BLESTEMAT” DIN MAREA NEAGRĂ O mulţime de mistere înconjoară Marea Neagră, locul unde – spun diverşi cercetători - s-ar fi produs Potopul lui Noe, dar şi unde se…
  • Dr. Călin Mărginean - Carob versus Cacao (VIDEO)
    23.04.2012 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({});  CAROB VERSUS CACAO - O PARALELĂ ÎNTRE PUDRA DE ROŞCOVE ȘI CACAO - Dr. Călin Mărginean …
  • Educație, nu medicație... + documentar (RO)
    15.07.2012 - 0 Comments
    --> AVEM NEVOIE DE EDUCAȚIE, NU DE MEDICAȚIE Medicii ar trebui să-i înveţe pe oameni că puterea regeneratoare nu-şi are izvorul în medicamente, ci în forţele vitale ale…
  • Hreanul - mai tare decât descoperirea lui Fleming
    25.03.2012 - 0 Comments
    --> HREANUL – antibioticul natural Forţa lui vindecătoare e remarcabilă. Iuţeala rădăcinii îl face foarte eficient în tratarea bolilor reumatice şi a căilor respiratorii superioare.…
  • Serviciul Secret al Statelor Unite în slujba președintelui
    21.01.2015 - 3 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); SERVICIUL SECRET AL STATELOR UNITE  ÎN SLUJBA PREŞEDINTELUI Un jurnalist a reușit să pătrundă pentru prima oară dincolo de…
  • Români celebri
    24.04.2012 - 1 Comments
    --> ROMÂNI CELEBRI Putem observa cu stupoare cum chiar unii români afirmă despre locuitorii acestei ţări că ar fi încă nişte barbari de pe vremea dacilor, care n-ar fi ştiut…
  • Dr. Roman Morar și leacul diabetului
    14.04.2012 - 4 Comments
    --> DR. ROMAN MORAR –   CREATORUL LEACULUI ROMÂNESC PENTRU DIABET Doctorul clujean a creat în anul 1994 Eridiarom-ul, un concentrat de fructe de afin care tratează diareea, cu…
  • De ce îi place pisicii tale să te lingă? 8 explicații susținute de experți
    04.01.2024 - 0 Comments
    Descoperiți semnificația din spatele sărutărilor pisicii dumneavoastră și învățați tehnici pentru a o descuraja să lingă excesiv.Să primești o lingere blândă de la pisica ta poate fi o adevărată…
  • Există un moment potrivit pentru a da jos decorațiunile de Crăciun?
    02.01.2024 - 1 Comments
    În zilele noastre, Crăciunul a devenit pentru mulți o sărbătoare seculară, asociată mai puțin cu nașterea lui Iisus, ci mai degrabă cu reuniunile de familie și cu schimbul nerăbdător de cadouri. Prin…
  • Stăpânii Statelor Unite + documentar (RO)
    03.04.2017 - 11 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); STĂPÂNII STATELOR UNITE Oamenii nu pot crede informații care contrazic modul lor de gândire. Ei nu le cred nici când faptele sunt…
  • Suplimentele pentru ADHD funcționează într-adevăr?
    14.05.2023 - 0 Comments
    Tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție este o stare cronică de neurodezvoltare care afectează atât copiii, cât și adulții. Probabilitatea de a dezvolta simptome de ADHD crește atunci…
  • 20 de lucruri costisitoare care și-au meritat banii pe termen lung
    29.01.2023 - 0 Comments
    Uneori, este dificil să iei o decizie atunci când ești pe cale să cumperi un lucru scump fără să știi dacă acesta va fi cu adevărat util sau nu. Dar anumite lucruri se dovedesc a fi atât de…
  • Cine a plătit toate astea?
    25.08.2013 - 11 Comments
    --> CINE A PLĂTIT TOATE ASTEA? RĂSPUNS: Noi, cei care le dăm bani țiganilor cerșetori. Noi,…
  • Iluminații și sinistra aristocrație neagră a planetei + documentare (RO)
    13.08.2012 - 1 Comments
    --> ILUMINAȚII ŞI SINISTRA ARISTOCRAŢIE NEAGRĂ A PLANETEI   „Illuminati” sau „Iluminaţii” reprezintă aşa-numita elită planetară, grupul persoanelor care îşi arogă supremaţia…
  • Programul zilnic de viață sănătoasă + slideshow
    03.10.2012 - 1 Comments
    --> 8 SFATURI PENTRU A ATINGE SUTA DE ANI FERICIT Conform Institutului Național de Statistică din Marea Britanie, 35% dintre copiii născuți în 2012 vor depăși vârsta de 100 de ani. În…
  • 10 fapte fascinante despre gândaci + VIDEO
    20.12.2022 - 0 Comments
    Majoritatea proprietarilor de locuințe sunt conștienți de riscurile pentru sănătate și siguranță asociate cu infestările cu gândaci, inclusiv alergiile și astmul declanșate de alergenii gândacilor,…
  • 15 fapte din fotbal care sună inventate, dar sunt de fapt adevărate
    15.04.2023 - 0 Comments
    Toată lumea iubește un fapt fotbalistic pe care nu mulți îl cunosc și astfel, în aprilie 2020, în perioada de vârf a plictiselii de autoizolare, un tip a inițiat o discuție serioasă pe Twitter,…
  • Teiul - copacul care vindecă și trupul și sufletul
    04.06.2014 - 5 Comments
    --> TEIUL COPACUL CARE VINDECĂ ȘI TRUPUL ȘI SUFLETUL Dacă este adevărat că bolile trupești sunt provocate de boli sufletești, și reciproca este la fel de valabilă: remediile naturii…
  • Fiecare poftă are o cauză
    24.03.2012 - 4 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); FIECARE POFTĂ ARE O CAUZĂ Unora le este poftă de ciocolată, altora de ceva sărat. Oricare ar fi pofta ta, uneori este atât de…
  • Faceți cunoștință cu Booby cu picioare albastre - adorabila pasăre „personaj de desene animate” + FOTO
    01.01.2022 - 0 Comments
    Unul dintre cei mai faimoși și carismatici locuitori ai insulei Galapagos, Booby - corbul de mare cu picioare albastre, este aproape ca un personaj de desene animate.Cu picioarele de un albastru…
  • Ceea ce ni se întâmplă este oglinda a ceea ce gândim + VIDEO
    06.02.2016 - 3 Comments
    CEEA CE NI SE ÎNTÂMPLĂ ESTE OGLINDA A CEEA CE GÂNDIM Dumitru Constantin Dulcan Prof. univ. dr. Dumitru Constantin Dulcan este medic neurolog și psihiatru, autor a numeroase monografii,…
  • Medicamentele - un simulacru de tratament + VIDEO (RO)
    20.08.2015 - 6 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); MEDICAMENTELE  - UN SIMULACRU DE TRATAMENT - Raymond Francis  Principalul efect secundar al medicamentelor este moartea. Dr.…
  • Ororile Inchiziției romano-catolice + documentar (RO)
    26.03.2017 - 2 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); ORORILE INCHIZIȚIEI ROMANO-CATOLICE Inchiziția romano-catolică este una dintre cele mai îngrozitoare episoade din istoria omenirii. În…
  • Rețete culinare - Pască de griș
    08.04.2012 - 0 Comments
    PASCĂ DE GRIŞ Ingrediente - 1 kg brânză dulce de vaci - 6 ouă - 200 g unt - 1 cană zahăr - ½ plic praf de copt - 10 linguri rase griș - vanilie, stafide Preparare Se amestecă…
  • 23 de lucruri pe care toată lumea le urăște dar nu le-ar recunoaște niciodată
    20.04.2017 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); 1. Oroarea: Când ai ajuns acasă de 4 ore și realizezi că folosești datele mobile în loc de Wi-Fi, pe telefon. 2. Frica: Când te lași…
  • Contul tău bancar curent + slideshow
    14.04.2013 - 0 Comments
    --> CONTUL TĂU BANCAR CURENT Imaginează-ți următoarea situație: În urma unei competiții, ai câștigat următorul premiu: În fiecare dimineață, banca ta îți depozitează într-un cont…
  • 40 de trucuri geniale de bucătărie care îți vor schimba pentru totdeauna modul în care mănânci
    21.11.2021 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Majoritatea oamenilor adoră o masă delicioasă făcută în casă, dar urăsc să petreacă mult timp în bucătărie, așa că este logic să găsim o…
  • Focaccia nu a fost creată la Roma, ci în Mesopotamia, acum 9.000 de ani!
    27.11.2024 - 0 Comments
    Un studiu realizat de cercetători de la UAB (Universitat Autonoma de Barcelona) și Universitatea La Sapienza din Roma sugerează că, în timpul neoliticului târziu, între 7000 și 5000 î.Hr.,…
  • Alimentația în tratarea bolii canceroase
    15.08.2016 - 2 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); ALIMENTAȚIA ÎN TRATAREA BOLII CANCEROASE Hrana joacă un rol esenţial în tratarea cancerului. Alimentaţia ideală al fi: 55% glucide,…
  • 15 oameni luați prin surprindere de ciudățeniile animalelor lor de companie + FOTO
    09.11.2021 - 0 Comments
    A avea un prieten bun este minunat, deoarece fiecare zi este o nouă aventură. Chiar dacă îi cunoști ca în palmă, tot găsesc modalități de a ne surprinde. Fie că este vorba de a vă prinde câinele în…
  • Bruce Lipton - Medicamentele vă rescriu sistemele corporale + documentar (RO)
    18.12.2012 - 2 Comments
    --> MEDICAMENTELE   VĂ RESCRIU SISTEMELE CORPORALE Bruce Lipton Fragment din interviul luat de Cristian Mureșan, realizatorul emisiunii „Știință și cunoaștere” - TVR…
  • Misterul subconștientului
    11.04.2012 - 2 Comments
    --> MISTERUL SUBCONŞTIENTULUI Subconştientul reprezintă partea ascunsă a creierului nostru şi în acelaşi timp cea care ne influenţează în mod decisiv, pe tot parcursul vieţii.…
  • Combinarea corectă a alimentelor
    15.09.2016 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); COMBINAREA CORECTĂ A ALIMENTELOR – GARANŢIA UNEI SĂNĂTĂŢI DE FIER – Hrana ingerată este divizată în trei părţi. Partea primară,…
  • 10 fapte surprinzătoare despre asteroidul care a ucis dinozaurii
    11.02.2023 - 0 Comments
    Cu aproximativ 66 de milioane de ani în urmă, viața pe Pământ s-a confruntat cu cea mai mare provocare. Un asteroid cu o lățime de 9,7 kilometri (6 mile), numit Chicxulub, s-a izbit de Mexic și a…

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *