Cânepa românească - victima vânătorii de canabis + VIDEO (RO)


CÂNEPA ROMÂNEASCĂ
VICTIMA VÂNĂTORII DE CANABIS

Din dorința de a arăta lumii cum se transformă cânepa din plantă în țesătură și mai apoi în costum popular, Iosif Ciunterei, un bistrițean de 20 de ani care studiază etnologia a făcut în această primăvară demersurile necesare pentru a cultiva cânepă. El nu avea în plan să se transforme în agricultor, demersul lui fiind pur etologic, motiv pentru care a încercat să cultive doar 3 ari. Mai mult, cânepa respectivă a fost cultivată în curtea muzeului Poarta de sub Feleac, de pe Valea Soporului, jud. Cluj, pentru ca cei ce vor să vadă pe viu cum crește cânepa s-o poată face. Cu entuziasmul la purtător, Iosif a fost descurajat și încurcat de birocrația stufoasă în domeniu. Cele mai mari bătăi de cap i le-a dat chiar legislația în domeniu, anume Legea 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. Cânepa, fiind inclusă în lista plantelor narcotice, cultivarea ei a ajuns să fie controlată foarte strict de către stat.


Legea vizează cannabisul, rezina de cannabis și uleiul de cannabis, nefăcând o distincție clară între Cannabis sativa (planta tehnică, cultivată pentru fibre, cu conținut psihotrop infim) și Cannabis indica (cânepa indiană, cu conținut psihotrop ridicat). Cei care se încumetă să cultive cânepă nu au nevoie doar de avizul Direcțiilor Agricole și ale autorităților locale, ci și de acceptul structurilor antidrog, din cadrul Poliției. Mai mult, DIICOT le cere celor care cultivă cânepă certificatul seminței achiziționate, care atestă că planta nu va conține THC (tetrahidrocanabinol), dar și să-și îngrădească plantația și să monteze camere de supraveghere, cu care să-și păzească culturile. Acest lucru este aberant, cel puțin în cazul lui Iosif, care a cultivat planta în curtea unui muzeu, unde se află în permanență cineva și nu se pune problema de furt.


Dar, din păcate, aberațiile din normele de aplicare ale acestei legi nu se opresc aici. Practic, de anul trecut s-a eliminat posibilitatea de a cultiva cânepă în sistem gospodăresc. Ce înseamnă asta? Înseamnă că țăranii nu mai pot prelucra acasă planta, pentru a obține firele și mai apoi țesătura, cum făceau acum 50 de ani, ci trebuie să aibă contract cu un procesator, care mai apoi să se ocupe de prelucrare. Acest lucru devine și el complicat, pentru că în România există doar doi procesatori, care strâmbă din nas atunci când cultivatorii vin cu cantități mici de cânepă. Cei care și-au pus în cap să cultive cânepă, pe lângă faptul că sunt încurcați de aceste condiții aberante, nu sunt nici sprijiniți cu subvenții, cum se întâmplă cu celelalte ramuri ale agriculturii. Probleme apar și când vine vorba despre semințele obținute în urma cultivării. Acestea pot fi utilizate pentru o viitoare plantație doar după ce li se verifică conținutul psihotrop. Testarea este însă atât de costisitoare, încât cultivatorii preferă să cumpere semințele an de an.

Prezența cânepii pe lista drogurilor a făcut și victime de-a lungul timpului. De exemplu, în anul 2009, mama unui cunoscut profesor universitar și scriitor din Brașov, o femeie în vârstă de 75 de ani, s-a trezit cu dosar penal pentru „cultivare de droguri”. Femeia cultivase în grădina proprie niște cânepă, ca să-i folosească tulpina drept suport pentru lujerii de fasole. Culmea, sesizarea a fost făcută chiar de polițistul din comuna Șinca Nouă, unde locuia femeia. Din fericire, o dată ce oamenii legii s-au convins că femeia n-avea în plan să dezvolte o afacere ilegală, au clasat dosarul.


Când a văzut ce ravagii a făcut această lege în industria cu care odinioară România se mândrea, Iosif și-a pus în cap să schimbe legislația în domeniu. El își propune să scoată cânepa industrială de pe lista drogurilor. Tânărul, care este sprijinit în demersuri de designerul sălăjean Leontina Prodan, a trimis deja o scrisoare la Ministerul Agriculturii, dar n-a primit niciun răspuns, deși a trecut mai bine de o lună și jumătate de atunci. Nu s-a lăsat și a trimis o scrisoare și Avocatului Poporului, care i-a răspuns că nu poate să facă nimic în acest sens, pentru că solicitarea celor doi nu vizează un „drept cetățenesc”.

Bistrițeanul intenționează acum să ia legătura cu fostul ministru al agriculturii Valeriu Tabără, deoarece acesta este printre puținii oameni din România care mai cultivă cânepă pe o suprafață însemnată. Iosif este decis să continue demersurile și la Ministerul Agriculturii, până când dorința lui va fi luată în seamă de reprezentanții acestuia.

Dacă în prezent plantațiile de cânepă pot fi numărate pe degete – maximum 1.000 de hectare în  întreaga ţară – până la Revoluție, România a ocupat primul loc în Europa la producția de cânepă, furnizând între 56 și 70% din producția totală europeană. De asemenea, România se afla atunci pe locul 3 în lume la cultivarea cânepii, cu 45.000 de hectare ocupate cu această plantă. Nici nu-i de mirare, dacă ținem cont de beneficiile și avantajele cânepii, planta având cca 25.000 de întrebuințări. Semințele de cânepă, de exemplu, sunt foarte sănătoase și hrănitoare, având o concentrație de 80% grăsimi nesaturate, aminoacizi și proteine. Acestea pot fi consumate sub formă de făină, ulei, extract la rece, în stare crudă sau prăjită. Semințele sunt folosite atât în industria alimentară, cât și în cea farmaceutică și industrială. Partea lemnoasă, care rămâne după prelucrarea primară, se poate folosi la fabricarea hârtiei, a zahărului și a plăcilor prefabricate. Cânepa mai poate fi folosită și la producerea de biocombustibil și în industria textilă, firul ei fiind mai rezistent și mai puțin poluant decât alte fibre.

Sursa: aici

Cânepa te vindecă de cancer (RO)



Reclamă la cannabis în Canada



Comentarii

  1. Poporul roman este echilibrat,muncitor, cu un dezvoltat simt al frumosului, cu mult bun gust, imaginatie creativa ,toate acestea si multe altele fiind inscrise in genele noastre. Pentru a distruge aceste calitati se incearca toate metodele, le stiti, prin medicina, invatamant, valori morale, credinta, ei si daca nu se reuseste, se ataca obiectul muncii, numai ca zbaterile lor sunt in van, pentru ca noi suntem si perseverenti, luptatori, si de neatins, pentru ca suntem la alt nivel spiritual, si primim ajutor .

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

POSTĂRI ALEATORII

  • Un caricaturist surprinde perfect cum este viața cu o pisică în casă - Partea a II-a + FOTO
    06.05.2023 - 0 Comments
    #21 Bună, sunt aici!Dacă este un lucru pe care l-am observat la majoritatea pisicilor, acela este faptul că le place să se bage sub pături. Fac asta pentru că le face să se simtă în siguranță. Deși…
  • 10 fapte fascinante despre orașul antic Pompei
    14.03.2023 - 0 Comments
    După erupția Muntelui Vezuviu din 24 august 79, întregul oraș Pompei din Golful Napoli a fost îngropat și uitat până la mijlocul secolului al XVIII-lea. Astăzi, Pompeiul este unul dintre cele mai…
  • Omraam Mikhael Aivanhov - Principiile vechii științe inițiatice (eBooks)
    07.08.2012 - 2 Comments
    --> OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV – PRINCIPIILE VECHII ȘTIINȚE INIȚIATICE – Maestrul spiritual Mihail Ivanov se naște le 31 ianuarie 1900 în Bulgaria, în satul macedonean Serbzi, într-o…
  • Sfaturi şi idei de cadouri pentru businessmanii pretenţioşi
    03.08.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Sfaturi şi idei de cadouri pentru businessmanii pretenţioşi În mediul corporate şi business, oferirea unui cadou ridică mai multe…
  • Chemtrails - un genocid planetar + documentar (RO)
    15.08.2015 - 0 Comments
    google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; google_ad_slot = "8712232609"; google_ad_width = 468; google_ad_height = 60; google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; …
  • Plăcerea gustului - condimentele și mirodeniile
    12.12.2016 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); PLĂCEREA GUSTULUI – CONDIMENTELE ȘI MIRODENIILE – Condimentele fac mâncarea delicioasă. Mirodeniile și ierburile aromatice dau…
  • Croissante cu Nutella
    26.05.2015 - 2 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Croissantele sunt foarte pufoase, moi și foarte dulci. Dacă preparați croissante pentru prima dată vi se va părea un pic cam greu, dar vă…
  • Un misterios obiect gigantic a ajuns pe o plajă izolată din Australia
    22.07.2023 - 0 Comments
    Un obiect metalic masiv găsit în derivă în largul unei plaje îndepărtate din Australia de Vest este învăluit în mister, în timp ce oficialii încearcă să afle de unde provine.Poliția a supravegheat…
  • 18 poze la care s-ar putea să trebuiască să te uiți de două ori ca să realizezi ce reprezintă
    31.10.2021 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); 1. Faptul că scrisul cursiv rusesc arată astfel:2. Faptul că plantele știu cum arată păsările:Florile magnoliei Yulan arată ca niște…
  • Fascinanta lume a traco-geto-dacilor + slideshow
    27.01.2013 - 1 Comments
    --> FASCINANTA LUME A TRACO-GETO-DACILOR – DEZVĂLUIRI – Află ceea ce oamenii sistemului n-ar vrea să știi niciodată despre strămoșii tăi! …
  • Vitamina C - vitamina vieții
    18.09.2016 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); VITAMINA C – VITAMINA VIEŢII O armă împotriva tuturor bolilor, probabil cea mai eficientă dintre invenţiile naturii, este vitamina…
  • Zâmbetul – inteligența inimii și a relațiilor sociale + VIDEO (RO)
    05.01.2013 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); ZÂMBETUL – INTELIGENȚA INIMII ȘI A RELAȚIILOR SOCIALE Înţelepciunea antichităţii…
  • Enigmele de la Cernobîl și Fukushima + documentare (RO)
    11.03.2014 - 2 Comments
    --> ENIGMELE DE LA CERNOBÎL ȘI FUKUSHIMA Multe enigme legate de catastrofa de la Cernobîl din 26 aprilie 1986 au rămas şi astăzi neexplicate. Profesorul Georges Lochak, preşedinte al…
  • Cele mai neobișnuite monede din lume
    03.05.2012 - 1 Comments
    --> CELE MAI NEOBIȘNUITE MONEDE DIN LUME Forma general acceptată a monedelor lumii este cea circulară, dar cine spune că nu pot fi și altfel? În fapt, există numeroase state care,…
  • Cum scăpăm de insomnie fără să luăm somnifere + VIDEO (RO)
    07.09.2014 - 0 Comments
    --> CUM SCĂPĂM DE INSOMNIE FĂRĂ SĂ LUĂM SOMNIFERE Insomnia este o tulburare a somnului care se caracterizează prin dificultatea de a adormi. Ea poate fi de două feluri: persistentă…
  • Cum să deosebiți tipurile de băuturi de CAFEA
    12.10.2021 - 0 Comments
    Există câteva zeci de băuturi cu cafea în lume, deci nu este surprinzător că le poți confunda între ele. Acest lucru este valabil mai ales atunci când se ia în considerare faptul că acestea constau…
  • Rețete culinare - Să gătim fără foc - eBook
    07.04.2012 - 0 Comments
    google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; google_ad_slot = "4840204453"; google_ad_width = 336; google_ad_height = 280; google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; …
  • Rețete culinare - Preparate cu linte
    08.04.2012 - 0 Comments
    --> PREPARATE CU LINTE Salată cu linte 1 Această salată o fac atunci când am chef de ceva proaspăt, dar și consistent, fără a fi plin de calorii. Nu este întotdeauna aceeași, în…
  • Tăblițele cerate de la Roșia Montană + documentar
    01.09.2013 - 1 Comments
    --> TĂBLIȚELE CERATE DE LA ROȘIA MONTANĂ De 16 ani încoace, un lobby deosebit de agresiv, precum și presiuni politice din afara țării încearcă să forțeze autoritățile statului român…
  • 10 Superstiții străvechi care dau fiori reci și originile lor
    21.11.2023 - 0 Comments
    Timp de secole, superstițiile au cuprins puternic imaginația umană, împletind fire atât de frică, cât și de fascinație în țesătura narațiunii noastre istorice. Deși mulți indivizi contemporani își…
  • 10 invenții care fac din Danemarca cea mai verde țară și din danezi cei mai fericiți oameni
    29.11.2022 - 0 Comments
    Energia regenerabilă, gestionarea apei și reciclarea deșeurilor sunt preocupări importante pentru Danemarca. Cea mai verde țară din 2020 a excelat la aproape toți indicatorii de sănătate a mediului…
  • Sucurile de fructe și legume - beneficii pentru sănătate
    05.03.2015 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); SUCURILE DE FRUCTE ȘI LEGUME – BENEFICII PENTRU SĂNĂTATE – Datorită conținutului lor bogat în aminoacizi, săruri minerale, enzime și…
  • Cimatica - Vindecarea prin frecvențe sonore + VIDEO (RO)
    14.12.2012 - 2 Comments
    --> CIMATICA – VINDECAREA PRIN FRECVENȚE SONORE –   Cimatica (din grecescul kyma = undă) este ştiinţa care se ocupă cu…
  • Acest stil specific de parenting pentru animale de companie pare să îi facă pe câini mai siguri și mai rezistenți
    17.10.2022 - 0 Comments
    Un nou studiu arată că modul în care îți „educi” cățelul are un impact asupra tipului de câine ce va deveni. Un stăpân care este foarte receptiv la comportamentul și nevoile câinelui tinde să ducă la…
  • Nikola Tesla - Stăpânul fulgerului
    15.06.2012 - 3 Comments
    --> NICOLAE TESLA  - FONDATORUL CIVILIZAȚIEI MODERNE - Nicolae Tesla s-a născut la data de 10 iulie 1856 pe țărmul Mării Adriatice, în satul Smiljan, comuna Gospici, (actuala…
  • Ecartamentul căilor ferate
    28.04.2012 - 0 Comments
    --> ECARTAMENTUL CĂILOR FERATE Ecartamentul standard al căilor ferate din Statele Unite este de 143,5 cm. Este un număr foarte ciudat. De ce se foloseşte acest ecartament? Pentru…
  • Mesajul dr. Gabriel Cousens privind implementarea Codex Alimentarius + documentare
    19.09.2012 - 0 Comments
    --> MESAJUL DOCTORULUI GABRIEL COUSENS PRIVIND IMPLEMENTAREA CODEX ALIMENTARIUS Gabriel Cousens (n. 1943) este doctor în medicină și a studiat psihiatria la Universitatea…
  • 40+ Ilustrații oneste despre cum sunt cu adevărat căsătoria și viața de familie + FOTO
    12.10.2021 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Yehuda Devir este un popular ilustrator și desenator de benzi desenate din Israel, cunoscut pentru desenarea tuturor lucrurilor fantastice…
  • Dacii - Adevăruri tulburătoare (documentar) + Dacia Revival (eBook)
    26.04.2012 - 1 Comments
    --> 800x600 Normal 0 21 false false false RO X-NONE X-NONE MicrosoftInternetExplorer4 …
  • 21 de fapte interesante despre viețile noastre
    24.05.2016 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); 21 de fapte despre viețile noastre care îți vor schimba modul în care percepi anumite lucruri 1. Un milion de secunde înseamnă 11,57…
  • Miceal Ledwith - Universul „Hamburger” + documentar (RO)
    08.07.2012 - 3 Comments
    --> UNIVERSUL „HAMBURGER” Numele meu este Míċeál Ledwith. Míċeál este forma lui Michael în limba irlandeză. M-am înscris ca student pentru a deveni preot catolic în 1960, la…
  • Melcii de grădină ca tratament cosmetic
    06.04.2015 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); MELCII DE GRĂDINĂ CA TRATAMENT COSMETIC Dintotdeauna, pentru țăranii noștri, melcii n-au fost altceva decât niște animale dăunătoare,…
  • William Randolph Hearst - Creatorul jurnalismului de senzație
    22.04.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); WILLIAM RANDOLPH HEARST - CREATORUL JURNALISMULUI DE SENZAȚIE - Puterea americanului William Randolph Hearst, primul magnat de…
  • 10 invenții care fac din Danemarca cea mai verde țară și din danezi cei mai fericiți oameni
    29.11.2022 - 0 Comments
    Energia regenerabilă, gestionarea apei și reciclarea deșeurilor sunt preocupări importante pentru Danemarca. Cea mai verde țară din 2020 a excelat la aproape toți indicatorii de sănătate a mediului…
  • Cum învață copiii români în țară și în străinătate + VIDEO
    01.07.2012 - 2 Comments
    -->   CUM ÎNVAȚĂ COPIII ROMÂNI ÎN ȚARĂ ȘI ÎN STRĂINĂTATE CUM ÎNVAȚĂ COPIII ROMÂNI ÎN ȚARĂ Materii care țin școlarii sub teroare Elevii pricep tot mai greu sau chiar deloc…
  • Salvia - planta care salvează
    18.04.2015 - 2 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); SALVIA – PLANTA CARE SALVEAZĂ – „De ce să moară omul când în grădină crește salvia?”, spune un dicton din Evul Mediu. În Antichitate…
  • 16 hoteluri minunate care știu cum să-și facă oaspeții fericiți + FOTO
    17.10.2022 - 0 Comments
    Persoanele care se cazează des la hotel știu exact la ce să se aștepte în timpul șederii lor. Cu toate acestea, există hoteluri în lume care își pot uimi oaspeții: unele îți închiriază un pește…
  • Pledoarie pentru viață lungă + VIDEO
    29.11.2012 - 0 Comments
    --> PLEDOARIE PENTRU VIAȚĂ LUNGĂ Ovidiu Bojor Ovidiu Bojor, doctor în farmacie, membru al Academiei de Științe…
  • Lăcomia pierde omenia + VIDEO (RO)
    05.06.2017 - 9 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); LĂCOMIA PIERDE OMENIA Pământul are suficient pentru nevoile omului, dar nu și pentru lăcomia lui. Mahatma Gandhi Lăcomia este…
  • 15 actori despre care nu știai că au apărut în videoclipuri muzicale înainte de a fi celebri
    02.06.2023 - 0 Comments
    O mulțime de actori și-au început cariera în proiecte neașteptate, de la aparițiile lui Ben Affleck în emisiuni speciale de după școală sau nenumăratele nume care și-au lansat cariera în telenovele.…

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *