Roșiile - elixirul tinereții


ROŞIILE – elixirul tinereţii

Roşia (Solanum lycopersicum) este o plantă originară din America de Sud. Prima roşie s-a copt acum 3000 de ani, sub soarele fierbinte al Anzilor Cordilieri din Peru. Primii care au cultivat această plantă în propriile grădini au fost mayaşii, iar de la aceştia, cultura roşiilor s-a tot răspândit, ajungând ca în zilele noastre tomatele să fie consumate de toate popoarele. Studii efectuate pe mii de consumatori de roşii au scos la iveala beneficiile acestei plante asupra organismului uman, rezultatele fiind uluitoare, căci roşia, prin conţinutul său, a reuşit să prevină sau să vindece boli a căror vindecare a fost mult timp doar o speranţă.

Dintre vitaminele conţinute de roşii, cele mai importante sunt vitamina A (importantă pentru ochi şi pentru procesele endocrine), complexul B (B1, B2, B5, B6 - protectoare ale sistemului nervos, sistemului osos şi metabolismului), vitamina C (necesară sistemului cardiovascular,  sistemului nervos şi endocrin), vitamina E (vitamina tinereţii şi a fertilităţii) şi vitamina K (importantă pentru sinteza anumitor elemente figurate ale sângelui). Apoi, roşiile mai conţin cantităţi însemnate de potasiu, fosfor, fier, calciu, magneziu şi seleniu, precum şi acizi organici, aceştia din urmă având un rol important pentru sistemul digestiv. De asemenea, roşia reprezintă cea mai bogată sursă naturală de licopen, substanţa ce îi conferă culoarea roşie. Din păcate, licopenul nu poate fi produs de organismul uman, astfel că singura sursă o reprezintă hrana. Roşiile conţin acid folic, important în hematopoieză (fabricarea globulelor roşii), contribuind astfel la combaterea anemiei şi la eliminarea homociesteinei, un aminoacid al cărui metabolism este dependent de complexul vitaminic B. Un nivel crescut de homocisteină sporeşte riscul bolilor cardiovasculare, mai ales riscul infarctului miocardic, al accidentelor vasculare cerebrale precum şi al bolilor vasculare ale membrelor. Homocisteina este implicată şi în evoluţia aterosclerozei, boală provocată de acumularea de grăsimi (colesterol) în pereţii vaselor, care astfel îşi pierd elasticitatea şi îşi micşorează lumenul (interiorul). În consecinţă, la ţesuturile pe care acestea le irigă nu mai ajung suficienţi nutrienţi şi oxigen. Se produce ischemia (cauza infarcturilor miocardice, cerebrale, pulmonare etc.) şi degradarea ţesuturilor.

Care sunt beneficiile consumului de roşii?

Tomatele acţionează pozitiv asupra majorităţii organelor, combătând numeroase afecţiuni:

Cancerul de prostată: în urma unor studii recente efectuate în Anglia, s-a demonstrat că bărbaţii care consumă frecvent roşii au risc de apariţie a cancerului de prostata cu 40% mai mic. Acesta este un procent enorm, având în vedere că rata vindecării celor ce suferă de această maladie se situează între 30 şi 40%.
Afecţiuni ale sistemului osos: datorită conţinutului bogat în minerale şi vitamine, roşiile reglează metabolismul ţesutului osos şi influenţele hormonale asupra osului, care devine mai rezistent, scăzând în felul acesta riscul de apariţie a osteoporozei.
Bolile cardiace: consumatorii de tomate sunt protejaţi împotriva infarctului cardiac.
Infecţiile în general: conţinând unul dintre cei mai puternici antioxidanţi – licopenul – roşiile stimulează sistemul imunitar, ajutând organismul să lupte împotriva infecţiilor. Sunt indicate de asemenea bătrânilor şi copiilor, deoarece aceştia nu au un sistem imunitar optim funcţional.
Cancerul în general este prevenit: licopenul protejează ADN-ul celular, împiedicând acţiunea diferiţilor factori mutageni (cancerigeni) la acest nivel. Păstrând integritatea ADN-ului, celulele nu suferă modificări atipice, cu potenţial cancerigen crescut.
Obezitatea şi diabetul de tip II sunt cu succes combătute prin consumul de roşii. Aceasta nu înseamnă că dacă veţi consuma doar roşii veţi elimina surplusul de kilograme, însă o dietă echilibrată, care să conţină zilnic şi o roşie, vă va ajuta considerabil în lupta cu kilogramele.
Tromboflebita: având proprietăţi antiinflamatoare, roşia protejează vasele şi o previne. Nu încercaţi însă să trataţi tromboflebita deja apărută doar prin consumul de roşii, căci această afecţiune reprezintă o urgenţă medicală. Înţelept este să vă prezentaţi cât mai repede la medic.
Reumatismul: prin aceleaşi  proprietăţi antiinflamatoare, roşiile ameliorează această boală.

Cum le alegem?

Pentru a beneficia din plin de calităţile miraculoase ale roşiilor, trebuie să căutăm roşiile de grădină, de culoare foarte intensă, închisă. Acestea sunt mai bune şi conţin mai mulţi fitonutrienţi, precum licopenul. Fitonutrienţii din roşii devin mai concentraţi dacă acestea sunt preparate sub formă de sos sau pastă şi mai uşor absorbabili dacă asociem roşiile cu ulei de măsline. Salatele de roşii trebuie consumate imediat după preparare. O salată pregătită cu mult timp înainte de masă îşi pierde din proprietăţile nutritive.

Cura cu suc de roşii

Sucul de roşii se recomandă a fi băut tot timpul anului, dar mai ales când poate fi preparat în casă, din roşii proaspete. Cantitatea optimă de suc de roşii este de 300 ml pe zi. Curele cu suc de roşii se fac timp de 3-4 săptămâni, câte trei pahare pe zi, pentru tratarea diferitelor afecţiuni. Pentru a beneficia din plin de cură, este bine să combinăm roşiile cu produse complementare. Astfel, în afecţiuni hepatice este indicat să consumăm suc de roşii amestecat în cantităţi egale cu suc de morcov. Se beau trei căni cu suc proaspăt pe zi, cu 35-40 de minute înainte de masă. Pentru tratarea reumatismului, se combină sucul de roşii cu sucul de ţelină în proporţii egale. Sucul proaspăt de roşii este indicat tuturor şi pentru proprietăţile de detoxifiere a organismului. Prin conţinutul ridicat de pectină, roşiile absorb toxinele de la nivelul intestinelor. În cazul fumătorilor, consumul de suc de roşii reduce considerabil efectele nocive ale tutunului. El diminuează acţiunea negativă a gudronului din fumul de ţigară asupra sângelui, acţiune extrem de nocivă, care determină apariţia diverselor boli. Cercetătorii au descoperit că şi bolile de ochi sunt mai rar întâlnite la persoanele care au o dietă bogată în antioxidanţi, mai ales la cei care consumă suc de roşii în cantităţi importante.

Salată de roşii în fiecare zi

Porţia ideală pentru un adult este de 150-200 de grame de salată de roşii pe zi. Salata trebuie preparată numai cu ulei presat la rece (de măsline sau floarea-soarelui), deoarece numai în prezenţa grăsimilor pe care le conţine uleiul, substanţele importante din roşie pot fi asimilate de organism. Este important de ştiut că licopenul este solubil în grăsimi, făcând să fie mai bine absorbit atunci când este consumat împreună cu uleiuri.

Dacă nu ştiaţi…

Efectele benefice ale roşiei nu se distrug prin fierbere. Produsele ambalate din tomate procesate la cald, cum ar fi sucul de roşii, ne pot da de 6 ori mai mult licopen decât cantitatea echivalentă de tomate proaspete. Explicația: căldura degajată în timpul procesării distruge zidul de celule, permiţând ca licopenul să fie mai bine absorbit în tubul digestiv. 

În completarea informațiilor din articol citiți și postarea Unde e roșia românească?
Sursa: http://biotopinternational.wordpress.com/2010/05/26/rosiile/   

Comentarii

  1. Roşia este Mărul Mediteranei - atât de bogată în minunăţii, că îi poţi spune fruct, nu legumă: o roşie medie conţine 35 calorii, 0.5 grame de grăsime, 4 mg de sodiu, 7 grame de carbohidraţi, 1 gram de fibre alimentare, 6 grame de zahăr, 1 gram de proteină, vitamina A, C, calciu şi fier.
    Facand o paranteza, n-as da pe nimic in lume gustul unei rosii din gradina, proaspat culese, cu cel al unei rosii din comert.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

POSTĂRI ALEATORII

  • 20 de fapte interesante despre Matthew Perry: Tot ce trebuie să știți despre Regele suprem al sarcasmului și al ironiei
    30.10.2023 - 0 Comments
    „Până la 25 de ani, am crezut că singurul răspuns la "te iubesc" era "la naiba".”Actorul Matthew Perry a fost cel mai bine cunoscut pentru că a dat viață spiritului sec și farmecului nesfârșit al…
  • Rețete culinare - Sarmale de post cu ciuperci
    09.04.2012 - 2 Comments
    --> SARMALE DE POST CU CIUPERCI Ingrediente   varză murată sau dulce 1 kg ciuperci (ghebe, champignon, mânătărci) 2-3 cepe 1-2 morcovi 1 ardei…
  • Mihai Eminescu despre vânzarea pământurilor țării
    15.01.2015 - 1 Comments
    google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; google_ad_slot = "1939022167"; google_ad_width = 300; google_ad_height = 250; google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; …
  • Tourist Attractions in Europe. The Most Popular Places to Visit in Europe Before You Die
    30.04.2023 - 0 Comments
    There are many sights in Europe, wonderful places steeped in history that are worth visiting at least once in your life. Here's a list of Europe's best-known and most popular places to visit.Whether…
  • Cutremurul pe înțelesul tuturor
    24.09.2016 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CUTREMURUL PE ÎNȚELESUL TUTUROR Dacă am compara Pământul cu un măr, atunci scoarța terestră ar fi coaja mărului, numai că mult mai…
  • Cancerul - cele 5 legi biologice ale doctorului Hamer + documentar (RO)
    02.04.2012 - 2 Comments
    google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; google_ad_slot = "6905085768"; google_ad_width = 728; google_ad_height = 90; CANCERUL - CELE 5 LEGI BIOLOGICE ALE…
  • Pisica - singurul animal care a reușit să îmblânzească omul
    20.04.2014 - 2 Comments
    --> PISICA SINGURUL ANIMAL CARE A REUȘIT SĂ ÎMBLÂNZEASCĂ OMUL Pisica - un animal filozofic, prieten al ordinii şi curăţeniei, care vrea să fie prietenul și nu sclavul nostru.…
  • Rețete culinare - Saleuri
    09.04.2012 - 1 Comments
    --> SALEURI Ingrediente 150 g unt sau margarină 150 g făină 150 g cașcaval ras 2 gălbenușuri crude semințe de chimen Preparare Se…
  • Misterul celor două culturi gemene
    24.04.2017 - 3 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); MISTERUL CELOR DOUĂ CULTURI GEMENE  DE PE MALURILE OPUSE ALE ATLANTICULUI Richard Cassaro Egiptenii antici din Africa…
  • Mică istorie a artelor divinatorii
    02.01.2014 - 2 Comments
    --> MICĂ ISTORIE A ARTELOR DIVINATORII Artele divinatorii sunt mijloace, metode și tehnici folosite cu scopul de a face o predicție. Ele au apărut în Antichitate, din dorința omului de…
  • Arta conversației
    16.07.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); ARTA CONVERSAŢIEI Brian Tracy O persoană îşi demonstrează personalitatea prin modul în care comunică cu ceilalţi, prin schimbul de…
  • 15 alimente care NU au ce căuta în frigider
    23.11.2019 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Înainte ca frigiderul sa fie inventat, oamenii aveau dificultăți păstrarea hranei. Asta însemna că hrana fie era aruncată, fie pusă în…
  • 7 moduri de a face sărbătorile extraordinare pentru copiii dumneavoastră
    16.12.2015 - 0 Comments
    Această perioadă a anului poate fi o provocare pentru orice părinte. Cum școlile, întreprinderile, bisericile și comunitățile de pretutindeni se pregătesc pentru a sărbători Crăciunul, următoarele…
  • Topul miturilor despre alimentele sănătoase, în sfârșit demontate
    17.01.2022 - 0 Comments
    Se pare că la fiecare două săptămâni apare o nouă tendință în materie de alimente sănătoase despre care ni se spune că ar trebui să o încercăm. Dar se pare că multe dintre aceste tendințe nu sunt…
  • Joel Osteen despre sănătatea sufletului (VIDEO)
    27.04.2012 - 0 Comments
    --> JOEL OSTEEN DESPRE SĂNĂTATEA SUFLETULUI Joel Osteen este pastor senior la Biserica Lakewood din Houston, Texas. Este, de…
  • Clarvăzători celebri + documentar (RO)
    18.10.2014 - 3 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CLARVĂZĂTORI CELEBRI Cuvântul „clarvăzător” a apărut pentru prima dată în anul 1552, iar cuvântul „clarviziune”, abia după 300 de ani…
  • 17 fapte despre Australia
    19.02.2016 - 0 Comments
    1. Cea mai mare proprietate din Australia este mai mare decât Belgia. 2. Primele forțe de poliție ale Australiei au fost compuse din cei mai cuminți pușcăriași. 3. Compania aeriana Qantas…
  • Psihologia popoarelor în trei paşi (VIDEO)
    29.09.2012 - 0 Comments
    --> PSIHOLOGIA POPOARELOR ÎN TREI PAȘI Normal 0 false false false EN-US X-NONE X-NONE …
  • Pericolele din pâinea albă
    17.11.2013 - 5 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); PERICOLELE DIN PÂINEA ALBĂ Știați că, în urmă cu zeci de ani, guvernul elvețian, fiind informat asupra pericolului pentru sănătate…
  • Focaccia nu a fost creată la Roma, ci în Mesopotamia, acum 9.000 de ani!
    27.11.2024 - 0 Comments
    Un studiu realizat de cercetători de la UAB (Universitat Autonoma de Barcelona) și Universitatea La Sapienza din Roma sugerează că, în timpul neoliticului târziu, între 7000 și 5000 î.Hr.,…
  • Noi credem în minciuni - documentar (RO)
    04.07.2012 - 0 Comments
    --> NOI CREDEM ÎN MINCIUNI  - CIA, HOLLYWOOD-UL ȘI BIOTERORISMUL - Leonard Horowitz, licențiat la Harvard, este un medic…
  • Dăunătorii din Grădina Domnului + VIDEO
    19.11.2012 - 3 Comments
    --> DĂUNĂTORII DIN GRĂDINA DOMNULUI – SPECIA HOMO RELIGIOSUS PROFITORIUS – Primii indivizi ai acestei specii au apărut…
  • 7 motive pentru a începe să adăugați scorțișoară în alimentație
    15.10.2020 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Scorțișoara a fost considerată un condiment de lux in Europa Evului Mediu. Arabii au transportat-o pe căi terestre greoaie și numai…
  • 20 de lucruri neașteptate găsite pe fundul oceanului + FOTO
    29.11.2021 - 0 Comments
    Știm mai multe despre Lună decât despre ceea ce se află în oceanele noastre. Cele mai mici adâncimi ale apelor Pământului ne împiedică să descoperim mult mai multe creaturi, ecosisteme și cine știe…
  • Apelul dr. Rath către popoarele Europei + VIDEO
    05.08.2012 - 2 Comments
    --> APELUL DR. RATH CĂTRE POPORUL GERMAN ȘI POPOARELE EUROPEI Berlin, 13 martie 2012 La conferința cu tema „O lume fără cancer”, susținută la Berlin pe 13 martie 2012, dr. Rath a…
  • Cardul de sănătate la români + VIDEO
    01.05.2013 - 7 Comments
    --> CARDUL DE SĂNĂTATE LA ROMÂNI Informaţiile din microcipul cardului - numele, prenumele şi CNP-ul asiguratului - - codul unic de identificare în sistemul de asigurări - - numărul…
  • 9/11 - Marea iluzie (documentar RO)
    07.05.2012 - 0 Comments
    --> 9/11 - MAREA ILUZIE Normal 0 21 false false false RO X-NONE X-NONE …
  • Povestea lui Tommy - câinele care își așteaptă stăpâna în biserică
    27.11.2013 - 3 Comments
    --> POVESTEA LUI TOMMY CÂINELE CARE ÎȘI AȘTEAPTĂ STĂPÂNA ÎN BISERICĂ Povestea lui Tommy, un ciobănesc german în vârstă de 7 ani, a impresionat o lume întreagă, pe Facebook fiind…
  • Să tot stai la închisoare... + VIDEO
    04.01.2013 - 1 Comments
    --> SĂ TOT STAI LA ÎNCHISOARE... Norvegia este cunoscută pentru sistemul de detenție mai liberal, însă chiar și cei mai optimiști criminali cu siguranță nu s-ar gândi să…
  • Ceapa și binefacerile ei
    21.03.2012 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CEAPA ȘI BINEFACERILE EI În 1919, când gripa a ucis 40 de milioane de oameni, un doctor vizita fermierii pentru a-i ajuta…
  • Un caricaturist surprinde perfect cum este viața cu o pisică în casă - Partea I + FOTO
    04.05.2023 - 0 Comments
    Însuși marele părinte al psihologiei, Sigmund Freud, a spus că "Timpul petrecut cu pisicile nu este niciodată irosit", iar milioane de iubitori de pisici din întreaga lume ar fi de acord cu această…
  • TAPPED (Povestea apei îmbuteliate și a resurselor de apă) – documentar (RO)
    22.05.2012 - 0 Comments
    --> TAPPED  Povestea apei îmbuteliate și a resurselor de apă „De la sticlele de plastic şi până în mările şi oceanele lumii, unde ajung într-un final majoritatea lor,…
  • Socul - farmacia familiei
    01.04.2012 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); SOCUL – farmacia familiei Sunt foarte rare plantele din natură la care toate părțile (flori, fructe, frunze, scoarţă, rădăcini)…
  • Cura de „edenizare” + documentar (RO)
    22.06.2012 - 0 Comments
    --> CURA DE „EDENIZARE” Recent, s-a lansat la Botoșani cartea cu titlul Manual edenic de medicină naturistă profilactică și terapeutică semnată dr. Doru Marian Laza. La lansare au…
  • Cum să trăiești 100 de ani + VIDEO
    31.03.2012 - 0 Comments
    --> CUM SĂ TRĂIEȘTI 100 DE ANI Să trăieşti mult, într-o stare de sănătate şi mulţumire, nu-i un lucru prea complicat. E suficient să aplici consecvent câteva reţete simple. Şi…
  • Condimentele și mirodeniile
    21.03.2012 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CONDIMENTELE ŞI MIRODENIILE - BENEFICIILE LOR PENTRU SĂNĂTATE - Condimentele sunt utilizate de secole nu numai pentru a da…
  • 23 august 1944 - lovitura de stat
    23.08.2015 - 3 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); 23 AUGUST 1944 - LOVITURA DE STAT Actul de la 23 August a fost opera colectivă a membrilor oligarhiei tradiționale, a monarhiei și…

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *