-->
ADITIVII
ALIMENTARI
Ce este aditivul
alimentar? Orice substanță care nu reprezintă un aliment în sine, nu este un
ingredient al vreunui preparat alimentar, nu are valoare nutritivă și se adaugă
intenționat în timpul procesării, ambalării, transportului sau stocării unui
produs alimentar. Pentru ușurarea etichetării, pe ambalaj nu este trecută denumirea
completă a aditivului, ci o formă standardizată,
acceptată internațional. Denumirea de pe etichetă este alcătuită din litera E,
urmată de o cifră, ceea ce ușurează mult munca fabricantului în cazul
produselor care conțin mulți aditivi, sau când aditivii au denumiri foarte
lungi. De pildă, hidroxipropilmetilceluloza (un gelifiant) va fi scrisă simplu,
codificat E-464. Gurile rele spun însă că sunt și alte motive pentru standardizarea
în această formă a aditivilor, cum ar fi acela de a nu stârni
suspiciunea consumatorilor.Am întâlnit cu toții produse alimentare cu termen de garanție de un an sau doi. În supermarketuri, acestea sunt foarte frecvente. Este uimitor cât de puțini consumatori se întreabă cum un produs atât de vechi mai poate fi sănătos, în ciuda autorizării sanitare care-i permite comercializarea. E suficient să ne gândim că o maioneză făcută în casă se alterează în două zile, chiar dacă este ținută la frigider, ea constituind o hrană foarte bună pentru bacterii. Închipuiți-vă cât de sănătoasă poate fi o maioneză produsă acum un an și păstrată la temperatura camerei. De ce nu prezintă, totuși, semne de alterare? Deoarece are atât de mult conservant, încât bacteriile nu se mai apropie de ea. Cum am putea crede că un astfel de aliment e bun, dacă până și bacteriile îl refuză?
Între aditivii alimentari chimici aprobați pe plan internațional (dar și național) se regăsesc: coloranți, conservanți, antioxidanți, emulgatori, săruri de topire, agenți de gust, de îngroșare și de gelifiere, stabilizatori, acidifianți, antiaglomeranți, enzime chimice de sinteză... Întrebarea e: de ce ar vrea cineva să-și introducă în corp așa ceva?
E-621:
MONOGLUTAMATUL DE SODIU
Deoarece oamenii au ajuns
robiți de mâncarea gustoasă, preferând-o celei sănătoase, care nu
poate ține întotdeauna pasul cu cea dintâi, a fost posibilă dezvoltarea unei adevărate
industrii de aditivi alimentari și potențatori de gust. Din cauza acestei
industrii și a ajutorului primit de la chimie, acum, orice gust natural poate
fi creat în laborator.
Până nu demult, omul cunoștea numai 4 gusturi: dulce, sărat, acru și amar. Auzim acum vorbindu-se despre un al 5-lea gust, numit „umami”, cuvânt japonez care înseamnă „delicios”. În spatele lui se află monoglutamatul de sodiu, adică aditivul alimentar E-621. Gustul intens și savuros dat de sărurile aminoacidului glutamic și de cei 5 acizi ribonucleici, care se găsesc în mod natural în multe alimente (carne, pește, legume lactate) a ajuns să fie fabricat în laborator.
Rețineți, așadar, că glutamatul se găsește și în natură: în sânge, în creier, în laptele matern. Ne naștem cu el. Glutamatul excită papilele gustative, care la rândul lor trimit impulsuri nervoase către creier. Acolo, odată detectat cel de-al 5-lea gust, informația este transmisă mai departe către encefal, unde se naște plăcerea. După ce copilul nu mai suge lapte matern, el pierde acest contact puternic cu gustul. Dar nu complet. El va fi redescoperit în celelalte alimente: în roșiile coapte și zemoase, în ciuperci și în trufe, în ouă, în pește, în fructele de mare...
În anul 1908, doctorul japonez Kikunae Ikeda a extras glutamat din alge. După o analiză a proprietăților acestuia, a descoperit faptul că potențează gustul alimentelor. Restaurantele asiatice au fost primele care l-au folosit. Astfel, până în 1980, mai toate bucătăriile mari din regiune cunoșteau această substanță. Gustul ei este acela de carne sărată.
În prezent, monoglutamatul de
sodiu sintetic (E-621) numit și „sare chinezească”, este produs la scară
industrială. Japonia, China, SUA și Germania sunt cei mai mari exportatori de
monoglutamat de sodiu, aceștia concurând pe o piață incredibilă, care a
urcat la 4 miliarde de euro pe an. Și aceasta pentru că în industria alimentară
E-621 a devenit secretul profitului. Este folosit din belșug de producătorii
de alimente, ca potențator de aromă. E-621 transformă cel mai prost aliment
într-o delicatesă. Așa se explică de ce devenim dependenți de junk-food. Acest
aditiv alimentar păcălește papilele gustative, care transmit creierului un
mesaj eronat și-l face să creadă că alimentele ingerate sunt proaspete și de
calitate.
Monoglutamatul de sodiu este
un produs sintetic, obținut din culturi bacteriene sau din vegetale fermentate.
Deși perfect legal, cercetătorii și nutriționiștii nu-l recomandă. În primul
rând, el perturbă drastic echilibrul dintre sațietate și foame. În Statele
Unite, cercetătorii au îngrozit opinia publică atunci când au afirmat că
monoglutamatul de sodiu „prăjește neuronii”. Din fericire, în creier, neuronii
sunt înconjurați de celule care îi protejează ca o barieră extrem de puțin
permisivă. Cu toate acestea, rezistența acestei bariere scade în timp. Creierul
nostru se apără, dar până la un punct, pentru că atunci când vine vorba de plăcerea
gustului, el cedează și prin urmare mâncăm mai mult decât trebuie,
îngrășându-ne. Așa se face că nici n-au apărut bine studiile care demonstrau legătura
dintre obezitate și E-621, că cel mai mare producător japonez a scos pe piață
un studiu care demonstra contrariul, anume că monoglutamatul ar putea duce la
slăbire!
În magazine, abia dacă mai găsești un produs fără E-uri. Din majoritatea acestor „bunătăți” lipsesc însă cu desăvârșire vitaminele. Urmarea unei alimentații bazate pe astfel de substanțe este firească: scăderea rezistenței sistemului imunitar. În UE sunt omologați și acceptați 317 aditivi alimentari, fără de care nimic n-ar mai fi gustos și s-ar strica pe raft. Piața mondială a aditivilor alimentari e uriașă și în continuă creștere: în 2009, depășea 13 miliarde de euro.
În România, aditivii vin din Germania, Elveția, Marea Britanie și țările asiatice. Monoglutamatul de sodiu se vinde mai bine decât orice altceva, prețul unui sac fiind de câțiva euro. Injectarea cu această substanță se practică în mai toată industria de carne: la piept de pui, mușchi de porc, kaizer, șunci etc. Mezelurile din carne tocată sunt pline de prafuri ce le dau savoare, de apă și de sare. Astfel, un mușchi de porc poate conține până la 13 aditivi alimentari. În timp, aceste substanțe „gustoase” aduc boli grele: obezitate, afecțiuni cardio și cerebro-vasculare, hipertensiune, infarct, maladii neuro-degenerative (Parkinson și Alzheimer), cancer. Medicii spun că peste 70% din cazurile de cancer s-ar putea preveni printr-o alimentație sănătoasă. Așadar, e bine să știm că în mâncarea din magazine se strecoară anual mii de tone de astfel de substanțe și s-o evităm.
De multă vreme, prof.dr. Gh.
Mencinicopschi, directorul Institutului de cercetări alimentare, trage semnale
de alarmă privind alimentele procesate ce conțin E-uri. Sperăm ca
documentul de mai jos să vă convingă pe deplin să le ocoliți.
-->
Vazusem destul de recent un documentar in care se vorbea despre cat de nocive sunt jeleurile pe care le consuma copiii in ziua de azi, si se punea in special accent pe jeleurile Haribo,care sunt totusi destul de apreciate de copilasi,in primul rand datorita culorilor dar si a formelor si ulterior a gustului.Deci cu alte cuvinte, sunt mici bombe cu ceas, evitati consumul acestora...DON'T.
RăspundețiȘtergere