Aditivii alimentari

-->

ADITIVII ALIMENTARI

Ce este aditivul alimentar? Orice substanță care nu reprezintă un aliment în sine, nu este un ingredient al vreunui preparat alimentar, nu are valoare nutritivă și se adaugă intenționat în timpul procesării, ambalării, transportului sau stocării unui produs alimentar. Pentru ușurarea etichetării, pe ambalaj nu este trecută denumirea completă a aditivului, ci o formă standardizată, acceptată internațional. Denumirea de pe etichetă este alcătuită din litera E, urmată de o cifră, ceea ce ușurează mult munca fabricantului în cazul produselor care conțin mulți aditivi, sau când aditivii au denumiri foarte lungi. De pildă, hidroxipropilmetilceluloza (un gelifiant) va fi scrisă simplu, codificat E-464. Gurile rele spun însă că sunt și alte motive pentru standardizarea în această formă a aditivilor, cum ar fi acela de a nu stârni suspiciunea consumatorilor.

Am întâlnit cu toții produse alimentare cu termen de garanție de un an sau doi. În supermarketuri, acestea sunt foarte frecvente. Este uimitor cât de puțini consumatori se întreabă cum un produs atât de vechi mai poate fi sănătos, în ciuda autorizării sanitare care-i permite comercializarea. E suficient să ne gândim că o maioneză făcută în casă se alterează în două zile, chiar dacă este ținută la frigider, ea constituind o hrană foarte bună pentru bacterii. Închipuiți-vă cât de sănătoasă poate fi o maioneză produsă acum un an și păstrată la temperatura camerei. De ce nu prezintă, totuși, semne de alterare? Deoarece are atât de mult conservant, încât bacteriile nu se mai apropie de ea. Cum am putea crede că un astfel de aliment e bun, dacă până și bacteriile îl refuză?

Între aditivii alimentari chimici aprobați pe plan internațional (dar și național) se regăsesc: coloranți, conservanți, antioxidanți, emulgatori, săruri de topire, agenți de gust, de îngroșare și de gelifiere, stabilizatori, acidifianți, antiaglomeranți, enzime chimice de sinteză... Întrebarea e: de ce ar vrea cineva să-și introducă în corp așa ceva?

E-621: MONOGLUTAMATUL DE SODIU

Deoarece oamenii au ajuns robiți de mâncarea gustoasă, preferând-o celei sănătoase, care nu poate ține întotdeauna pasul cu cea dintâi, a fost posibilă dezvoltarea unei adevărate industrii de aditivi alimentari și potențatori de gust. Din cauza acestei industrii și a ajutorului primit de la chimie, acum, orice gust natural poate fi creat în laborator.

Până nu demult, omul cunoștea numai 4 gusturi: dulce, sărat, acru și amar. Auzim acum vorbindu-se despre un al 5-lea gust, numit „umami”, cuvânt japonez care înseamnă „delicios”. În spatele lui se află monoglutamatul de sodiu, adică aditivul alimentar E-621. Gustul intens și savuros dat de sărurile aminoacidului glutamic și de cei 5 acizi ribonucleici, care se găsesc în mod natural în multe alimente (carne, pește, legume lactate) a ajuns să fie fabricat în laborator.

Rețineți, așadar, că glutamatul se găsește și în natură: în sânge, în creier, în laptele matern. Ne naștem cu el. Glutamatul excită papilele gustative, care la rândul lor trimit impulsuri nervoase către creier. Acolo, odată detectat cel de-al 5-lea gust, informația este transmisă mai departe către encefal, unde se naște plăcerea. După ce copilul nu mai suge lapte matern, el pierde acest contact puternic cu gustul. Dar nu complet. El va fi redescoperit în celelalte alimente: în roșiile coapte și zemoase, în ciuperci și în trufe, în ouă, în pește, în fructele de mare...

În anul 1908, doctorul japonez Kikunae Ikeda a extras glutamat din alge. După o analiză a proprietăților acestuia, a descoperit faptul că potențează gustul alimentelor. Restaurantele asiatice au fost primele care l-au folosit. Astfel, până în 1980, mai toate bucătăriile mari din regiune cunoșteau această substanță. Gustul ei este acela de carne sărată.

În prezent, monoglutamatul de sodiu sintetic (E-621) numit și „sare chinezească”, este produs la scară industrială. Japonia, China, SUA și Germania sunt cei mai mari exportatori de monoglutamat de sodiu, aceștia concurând pe o piață incredibilă, care a urcat la 4 miliarde de euro pe an. Și aceasta pentru că în industria alimentară E-621 a devenit secretul profitului. Este folosit din belșug de producătorii de alimente, ca potențator de aromă. E-621 transformă cel mai prost aliment într-o delicatesă. Așa se explică de ce devenim dependenți de junk-food. Acest aditiv alimentar păcălește papilele gustative, care transmit creierului un mesaj eronat și-l face să creadă că alimentele ingerate sunt proaspete și de calitate.

Monoglutamatul de sodiu este un produs sintetic, obținut din culturi bacteriene sau din vegetale fermentate. Deși perfect legal, cercetătorii și nutriționiștii nu-l recomandă. În primul rând, el perturbă drastic echilibrul dintre sațietate și foame. În Statele Unite, cercetătorii au îngrozit opinia publică atunci când au afirmat că monoglutamatul de sodiu „prăjește neuronii”. Din fericire, în creier, neuronii sunt înconjurați de celule care îi protejează ca o barieră extrem de puțin permisivă. Cu toate acestea, rezistența acestei bariere scade în timp. Creierul nostru se apără, dar până la un punct, pentru că atunci când vine vorba de plăcerea gustului, el cedează și prin urmare mâncăm mai mult decât trebuie, îngrășându-ne. Așa se face că nici n-au apărut bine studiile care demonstrau legătura dintre obezitate și E-621, că cel mai mare producător japonez a scos pe piață un studiu care demonstra contrariul, anume că monoglutamatul ar putea duce la slăbire!

În magazine, abia dacă mai găsești un produs fără E-uri. Din majoritatea acestor „bunătăți” lipsesc însă cu desăvârșire vitaminele. Urmarea unei alimentații bazate pe astfel de substanțe este firească: scăderea rezistenței sistemului imunitar. În UE sunt omologați și acceptați 317 aditivi alimentari, fără de care nimic n-ar mai fi gustos și s-ar strica pe raft. Piața mondială a aditivilor alimentari e uriașă și în continuă creștere: în 2009, depășea 13 miliarde de euro.

În România, aditivii vin din Germania, Elveția, Marea Britanie și țările asiatice. Monoglutamatul de sodiu se vinde mai bine decât orice altceva, prețul unui sac fiind de câțiva euro. Injectarea cu această substanță se practică în mai toată industria de carne: la piept de pui, mușchi de porc, kaizer, șunci etc. Mezelurile din carne tocată sunt pline de prafuri ce le dau savoare, de apă și de sare. Astfel, un mușchi de porc poate conține până la 13 aditivi alimentari. În timp, aceste substanțe „gustoase” aduc boli grele: obezitate, afecțiuni cardio și cerebro-vasculare, hipertensiune, infarct, maladii neuro-degenerative (Parkinson și Alzheimer), cancer. Medicii spun că peste 70% din cazurile de cancer s-ar putea preveni printr-o alimentație sănătoasă. Așadar, e bine să știm că în mâncarea din magazine se strecoară anual mii de tone de astfel de substanțe și s-o evităm.

Sursa: http://www.crestinortodox.ro/sanatate-stiinta/monoglutamatul-sodiu-e-621-123022.html

De multă vreme, prof.dr. Gh. Mencinicopschi, directorul Institutului de cercetări alimentare, trage semnale de alarmă privind alimentele procesate ce conțin E-uri. Sperăm ca documentul de mai jos să vă convingă pe deplin să le ocoliți.

-->