Misterul subconștientului

-->

MISTERUL SUBCONŞTIENTULUI

Subconştientul reprezintă partea ascunsă a creierului nostru şi în acelaşi timp cea care ne influenţează în mod decisiv, pe tot parcursul vieţii. Programarea lui pozitivă poate face adevărate minuni.

Subconştientul este un fel de conştienţă latentă, care coexistă cu conştienţa clară şi o serveşte cu fidelitate. Subconştientul este foarte puternic şi mult mai dezvoltat la femei. El este în mare măsură energizat şi dinamizat prin intermediul forţelor subtile ale lunii.
Marele secret, caracteristic geniilor din toate epocile, este capacitatea lor uluitoare de a intra în contact, fie conştient, fie spontan, cu puterile subconştientului, eliberându-le. Dacă vom putea face la fel, vom deveni capabili de performanţe extraordinare. Subconştientul nostru deţine în profunzimile sale soluţii la toate problemele care ne frământă şi ne poate îndeplini orice dorinţă, proporţional cu intensitatea încrederii. El este servitorul, constructorul şi susţinătorul corpului. Dacă învăţăm cum să ne folosim de el şi în ce mod să-l comandăm, el ne poate ridica pe culmi nebănuite, asigurându-ne mereu succesul. În această direcţie, o modalitate simplă, dar extrem de eficientă, de a dinamiza subconştientul şi de a amplifica puterea de manifestare a acestuia, este sugestia. Sugestia poate fi deci considerată ca fiind unul dintre procesele fundamentale ale manifestării. Sugestia, ca fenomen de rezonanţă cu anumite energii, mai mult sau mai puţin subtile, a apărut odată cu Natura şi este la fel de puternică precum aceasta. Fiecare mişcare, de exemplu, o facem prin sugestie. Mai întâi gândim şi apoi acţionăm. Mai întâi facem planuri şi apoi le realizăm. Cunoştinţele şi experienţele personale, sau, altfel spus, tot ce am acumulat până în prezent, se datorează puterii complexe a sugestiei. Însuşirea acestor cunoştinţe sau noţiuni se face prin puterea sugestiei. Chiar şi inspiraţiile geniale, care ni se par spontane, ne sunt date prin puterea sugestiei care emană permanent de la energia infinită sau mentalul macrocosmic.
Ştiinţa angrenării subconştientului folosind puterea sugestiei pozitive ne va ajuta să pătrundem gradat şi din ce în ce mai lucid în profunzimile enigmatice ale subconştientului. Vom reuşi să ne cunoaştem adevărata natură şi atunci ni se va dezvălui realitatea infinită şi eternă din afara noastră. Dinamizaţi subconştientul prin gânduri pozitive, prin sugestii benefice! El va începe să lucreze fidel, precum un servitor care, prin munca sa, asigură prosperitatea stăpânului. Dacă vom programa subconştientul în aşa fel încât fiinţa noastră să cunoască starea de fericire, el își va angrena propriile resurse interioare, va declanşa mecanisme psiho-mentale subtile şi va genera, prin procese de rezonanţă, acorduri cu energia subtilă, corespondentă stării de fericire.

PRINCIPII UTILE PENTRU DINAMIZAREA BENEFICĂ A SUBCONŞTIENTULUI

„Fără îndoială, ne este uşor şi ne costă puţin să comitem răul; panta de cădere ne este fără nici o dificultate accesibilă, aflându-se oricând la îndemână. În faţa perfecţiunii admirabile, a virtuţii şi a realizărilor extraordinar de înalte, zeii au aşezat efortul şi sudoarea; calea care duce aici este abruptă iar accesul la ea este anevoios ori respingător pentru unii, plictisitor pentru alţii. Însă, pe măsură ce ne elevăm spiritual, calea se netezeşte şi se îndreaptă sub paşii noştri, conducându-ne spre nemurire.” BUDDHA

„Omule, nebunule, tu faci minuni fără să ştii şi nu cunoşti deloc puterea formidabilă a gândirii tale. Să ştii că tot ce închipuieşti este realizabil şi se face direct proporţional cu încrederea ta. De ce te fereşti oare să stai de vorbă cu tine însuţi şi să te închipuieşti, descoperindu-te un perfect zeu?” TUDOR ARGHEZI

„Orice acţiune a gândirii, a imaginaţiei, a vorbirii sau a corpului poartă în sine fructe bune sau rele. Omul este, într-o măsură nebănuită, creaţia gândirii; la ce gândeşte în această viaţă, mai târziu, el va deveni.” RAMAKRISHNA

„Omul seamănă un gând şi culege o acţiune. Seamănă o acţiune şi culege un obicei. Seamănă un obicei şi culege un caracter. Seamănă un caracter şi culege un destin.” SWAMI SHIVANANDA

„Nu există întâmplare sau noroc. Există numai o înlănţuire de cauze şi efecte, cuvântul <întâmplare> nu exprimă decât ignoranţa noastră asupra anumitor cauze. Totul în natură se supune legii; orice aspect rezultă la fel de necesar întocmai precum revenirea ciclică a anotimpurilor. Curba atomului uşor, pe care vânturile par să-l poarte la întâmplare, este reglată exact, într-un mod tot atât de precis ca şi orbitele planetare.” LAPLACE

„Nu aşteptaţi niciodată ca altcineva să vină şi să implore să ieşiţi din mediocritatea penibilă în care vă menţineţi; faceţi voi înşivă, cu curaj, un pas înainte şi lăsaţi să transpară unica reflexie din aurul pe care îl ascundeţi în voi. Procedând astfel, comoara ascunsă va da în sfârşit roade."
„Nu vă ascundeţi niciodată darurile înnăscute, calităţile şi înzestrările specifice în ascunzişul pivniţei propriei fiinţe. Procedaţi totdeauna aşa cum face un negustor bun, expuneţi-le cât mai bine la vedere, în vitrină”. ELMER WHEELER - Cum să reuşim cât mai bine în viaţă

„Optimismul, buna dispoziţie, bucuria de a trăi trebuie să constituie starea noastră permanentă. Procedând astfel, vom fi mereu în contact cu energiile minunate, benefice ale Universului. Este indispensabil necesar, în epoca în care trăim, să atragem în noi înşine, cât mai multe dintre energiile subtile ale optimismului şi curajului, pentru a deveni, chiar şi pentru ceilalţi, focare exemplare”.     Dr. VICTOR PAUCHET - Fiţi optimişti!

„Dacă într-o situaţie, noi nu avem deloc încredere în ceea ce urmează să facem, aproape că nici nu mai este util să încercăm. Indiferent care ar fi dorinţa pe care o vom formula, aceasta va fi sterilizată de lipsa credinţei”. HENRI DURVILLE

„Istoria lumii este aceea a câtorva oameni extraordinari care au avut credinţă deplină în ei. Asemenea credinţă face să apară divinul, care este totdeauna în spatele nostru. O fiinţă umană care are o credinţă mare poate orice, acesteia totul îi este cu putinţă. O asemenea fiinţă va eşua numai când nu-şi va mai da în mod suficient osteneala să manifeste puterea subtilă, infinită a Universului. Cel ce va înţelege aceasta, va realiza cât de important e să credem, înainte de toate, în forţele noastre proprii”. SWAMI VIVEKANANDA
-->

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

POSTĂRI ALEATORII

  • 20 cele mai înfricoșătoare rase de câini - Cei mai buni câini pentru a ține la distanță intrușii!
    08.01.2023 - 0 Comments
    Oamenii își iau câini din mai multe motive, dar mai ales ca tovarăși de familie și animale de companie. Este un fapt acceptat faptul că a avea un câine în casă este bun pentru sănătatea mentală.…
  • Ateism versus religie + VIDEO (RO)
    07.06.2015 - 3 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); ATEISM VERSUS RELIGIE Mințile sunt ca parașutele: funcționează numai când sunt deschise. Lord Thomas R. Dewar Sensul termenului…
  • Rețete culinare - CREMOGEN
    08.04.2012 - 0 Comments
    -->    CREMOGEN Ce este cremogenul? - produs vegetal instant din porumb, foarte sănătos și gustos - înlocuiește oul în maioneze, sosuri, creme, budinci, dându-le o…
  • Cine a plătit toate astea?
    25.08.2013 - 11 Comments
    --> CINE A PLĂTIT TOATE ASTEA? RĂSPUNS: Noi, cei care le dăm bani țiganilor cerșetori. Noi,…
  • Misterioșii giganți ai României + VIDEO
    04.09.2013 - 3 Comments
    --> MISTERIOȘII GIGANȚI AI ROMÂNIEI Teoria conform căreia, cu mii de ani în urmă, pe Pământ ar fi existat oameni giganţi este negată de cei mai mulţi oameni de ştiinţă, pentru că nu se…
  • Eliberarea creativității: Puterea transformatoare a LEGO în dezvoltarea copiilor
    06.05.2024 - 0 Comments
    În peisajul colorat al copilăriei, puține jucării au farmecul durabil și potențialul educațional al LEGO. Aceste cărămizi umile care se întrepătrund au traversat generațiile, captivând mințile tinere…
  • 25 de fotografii impresionante care demonstrează că animalele sălbatice sunt cei mai buni părinți din toate timpurile + FOTO
    10.11.2021 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Nimic nu se compară cu dragostea părinților și este la fel pentru toate speciile. De fapt, oamenii nu sunt singurii care își protejează,…
  • What You Didn't Know About Japan
    17.12.2022 - 0 Comments
    Here's a list of interesting facts about Japan:- Japan is made up of 6,852 islands, 430 of which are uninhabited.- The Japanese name for Japan is 'Nihon' or 'Nippon', which means 'origin of the…
  • Laptele - mesaj către pacienții mei
    13.08.2014 - 2 Comments
    --> LAPTELE - MESAJ CĂTRE PACIENȚII MEI Robert M. Kradjian, MD Chirurg oncolog - Centrul medical Seton, Daly City, California, SUA Problema cu alimentele este aceea că au o aură…
  • Inuiții - victime ale rasismului științific + VIDEO (RO)
    22.05.2013 - 0 Comments
    --> INUIŢII - VICTIME ALE RASISMULUI ŞTIINŢIFIC ÎN EUROPA SECOLULUI AL XIX-LEA Profesor la Universitatea Greifswald,…
  • Psyllium - o nouă fibră alimentară
    29.03.2012 - 2 Comments
    --> PSYLLIUM –  o nouă fibră alimentară Psyllium (Plantago psyllium) face parte din familia pătlaginii și creşte mai ales în sudul Franţei şi Spaniei şi pe coasta de nord a…
  • Scrisoare deschisă către Barack Obama + VIDEO (RO)
    21.12.2012 - 0 Comments
    --> SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE BARACK HUSSEIN OBAMA PREȘEDINTELE ALES AL STATELOR UNITE ALE AMERICII Dr. Mahathir Mohamad, fost prim-ministru al Malaeziei …
  • Cireșele - diureticele naturii
    21.03.2012 - 0 Comments
    --> CIREŞELE – diureticele naturii Vestitoare a zilelor frumoase de vară, cireaşa ne oferă cca 40 de calorii la 100 g şi o cantitate interesantă de vitamina C şi de provitamina A.…
  • 9 gadget-uri de buzunar ingenioase
    18.07.2016 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); 1. Unealtă utilitară-mască cheie Această multi-unealtă îți învelește una din cheile tale și este dotată cu deschizător de sticle, pilă de…
  • 9/11 Loose Change (RO)
    07.05.2012 - 0 Comments
    --> LOOSE CHANGE - 2nd edition (RO) …
  • Mâncarea ucigașă
    26.03.2012 - 2 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); MÂNCAREA UCIGAŞĂ Un studiu despre securitatea alimentară dat publicităţii în Franţa spune că jumătate din produsele alimentare din…
  • Energia pentru toți + VIDEO (RO)
    01.06.2016 - 2 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); ENERGIA PENTRU TOŢI Cătălin Dan Cârnaru «Scriu această carte pentru toţi tinerii din şcolile ţării cărora continuă să li se spună că…
  • Remedii naturale pentru memorie slăbită
    29.03.2012 - 0 Comments
    ALZHEIMER, TULBURĂRI DE MEMORIE, ÎMBĂTRÂNIRE  - REMEDII NATURALE - După vârsta maturizării, de obicei în jurul vârstei de 30 de ani, organismul începe să se deterioreze cu o rată de…
  • 10 lucruri pe care oamenii nu ar trebui să le facă pisicilor lor + VIDEO
    19.12.2022 - 0 Comments
    Pentru început, nu le speriați.PUNCTE CHEIE:Evitați să vă lăsați pisica să se plictisească. Folosiți modalități creative de a o hrăni și implicați-vă în activități comune, cum ar fi joaca, pentru a o…
  • Pisica - cea mai bună prietenă a omului
    02.03.2017 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); PISICA – CEA MAI BUNĂ PRIETENĂ A OMULUI Un trandafir are spini și o pisică are gheare, dar amândouă merită riscul... Dacă…
  • Ororile războiului (WARTORN 1861-2010) - documentar (RO)
    13.05.2012 - 0 Comments
    --> ORORILE RĂZBOIULUI Atât de multe orori şi atât de multă durere, indiferent de epocă, indiferent de generaţiile care le-au căzut victimă, că, uneori, este aproape insuportabil să…
  • 6 moduri de a alege coada cea mai rapidă de la casa de marcat
    19.11.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); De ce toate celelalte cozi de la casele de marcat se mișcă mai repede decât coada la care stai tu? În noua sa carte „Why Does The…
  • Programul zilnic de viață sănătoasă + slideshow
    03.10.2012 - 1 Comments
    --> 8 SFATURI PENTRU A ATINGE SUTA DE ANI FERICIT Conform Institutului Național de Statistică din Marea Britanie, 35% dintre copiii născuți în 2012 vor depăși vârsta de 100 de ani. În…
  • Cum să trăim 150 de ani - eBook
    29.11.2016 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CUM SĂ TRĂIM 150 DE ANI S-a scris mult în ultima vreme despre căile prin care se poate să trăim o viaţă lungă și lipsită de boli. Ne…
  • 20 de fapte despre fotbalistul superstar Kylian Mbappé
    20.12.2022 - 0 Comments
    Atacantul în vârstă de 20 de ani de la Paris Saint-German a devenit o senzație internațională după prestația sa uluitoare de la Cupa Mondială 2018. El a devenit unul dintre cei mai adorați cetățeni…
  • Cum să construiți o casă pentru câini și importanța acesteia + FOTO
    05.06.2023 - 0 Comments
    Îți iubești cățelul, dar nu-ți place când năpârlește? Construiți o casă în aer liber pentru el, care îl va ține uscat și cald, iar casa dvs. fără blană. Urmați pașii de mai jos pentru a crea o căsuță…
  • Spanacul - mătura intestinului
    01.04.2012 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); SPANACUL - mătura intestinului Calităţile curative ale spanacului se cunosc din cele mai vechi timpuri, el fiind numit şi „mătura…
  • Serviciul Secret al Statelor Unite în slujba președintelui
    21.01.2015 - 3 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); SERVICIUL SECRET AL STATELOR UNITE  ÎN SLUJBA PREŞEDINTELUI Un jurnalist a reușit să pătrundă pentru prima oară dincolo de…
  • Insulele Galapagos - paradisul Oceanului Pacific + VIDEO
    05.12.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); INSULELE GALAPAGOS – PARADISUL OCEANULUI PACIFIC – Insulele Galapagos poartă numele oficial de Archipiélago de Colón (Arhipelagul lui…
  • OSHO – Manipulator de suflete sau metafizician genial? + VIDEO (RO)
    07.06.2012 - 0 Comments
    --> Bhagwan Sri Rajneesh – OSHO (1931-1990)   A alimentat cronicile spiritual mondene ale presei de senzaţie, mult mai interesată de a-şi mări tirajul, decât de a oferi…
  • 9 obiceiuri cotidiene de care ar fi bine să scapi cât mai repede posibil
    28.11.2021 - 0 Comments
    Așteptați cu nerăbdare o ceașcă de cafea fierbinte și parfumată în fiecare dimineață? Nu puteți urmări un film fără să ronțăiți niște popcorn sărat cu unt? Dacă răspunsul tău este da, atunci poți fi…
  • Un măr căzut din pom înaintea lui Newton
    19.03.2017 - 5 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); UN MĂR CĂZUT DIN POM ÎNAINTEA LUI NEWTON CINE A FORMULAT PRIMUL LEGEA ATRACȚIEI UNIVERSALE? India este cunoscută ca o țară care-și…
  • OSHO despre relația dintre mamă și copil + documentar (RO)
    01.06.2014 - 0 Comments
    --> OSHO despre relația dintre mamă și copil Să devii mamă este una dintre cele mai mari responsabilități din lume. Lumea e plină de oameni dezechilibrați... Iar dacă veți pătrunde…
  • Rețete culinare - Mazăre cu afumatură
    08.04.2012 - 0 Comments
    --> MAZĂRE CU AFUMĂTURĂ Ingrediente - 1/2 kilogram de mazăre proaspătă sau congelată și pre-fiartă - un cârnat afumat, crud și uscat bine - doi căței de usturoi - o cană de roșii…
  • Dr. Sang Lee - Genele și semnificația lor + documentar (RO)
    10.11.2012 - 3 Comments
    --> GENELE ȘI SEMNIFICAȚIA LOR Dr. Sang Lee este un scriitor prolific și o persoană celebră în Coreea de Sud, mai ales datorită…

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *