Cine ne face nouă morală...

-->

CINE NE FACE NOUĂ MORALĂ
- ROMÂNIA VERSUS TÂLHARII MORALIȘTI AI PLANETEI -

În ultima vreme, reprezentanții unor diverse națiuni pretinse civilizate și dezvoltate ne țin lecții de morală, ne trag de urechi sau chiar ne insultă. În același timp, nevertebratele care conduc această țară fac sluj în fața impertinenței externe. Desigur, unul dintre primele lucruri ce trebuie rezolvate este această aberație biologică, în virtutea căreia, într-o țară cu multe vertebrate, în vârful lanțului trofic se află indivizi fără coloană vertebrală. Este evident că România se confruntă cu o conspirație a acestor specimene care, pentru a-și păstra locurile privilegiate, se înghesuie unele în altele și își țin de șase, pentru ca lumea să nu afle că sunt doar niște lipitori lacome, descendente ale târâtoarelor bolșevice care ne-au otrăvit cultura și spiritul național. Să revenim însă la moraliștii din afara țării și să-i cunoaștem mai bine. Iată care este adevărul despre pionierii democrației, ai drepturilor omului, ai umanismului etc.:

FRANȚA: putere colonială, care a controlat la un moment dat aproape 13.000.000 km², cca 9% din întreaga suprafață a uscatului mondial. Un număr impresionant de țări au fost ocupate cu forța de către francezi. Prosperitatea Franței se bazează în bună măsură pe crimele și jaful din fostele țări coloniale. Iată câteva dintre acestea: Algeria, Camerun, Ciad, Gabon, Niger, Senegal, Tunisia, Madagascar, Maroc, Vietnam, Laos. În plus jumătate din Franța a fost colaboratoare cu Germania în Al Doilea Război Mondial și asta nu pare să deranjeze atât de mult, cât alianța României cu Germania. A făcut masacru în coloniile din Nordul Africii când acestea și-au cerut independența, iar după dobândirea independenței, au intervenit direct sau indirect în evenimentele politice ale fostelor colonii.

Imperiul colonial francez



ANGLIA: cel mai mare imperiu colonial și sclavagist, pentru o perioadă de timp (în America) - a cuprins peste 25%! din suprafața uscată a Terrei. Prosperitatea Marii Britanii se bazează într-o bună măsură și pe crimele și jaful din fostele țări coloniale. Iată câteva dintre acestea: India, Australia, America de Nord, Africa de Sud, Birmania ș.a.

Imperiul Britanic


RUSIA: țara în care s-a născut comunismul, o pacoste și o nenorocire pentru România. Și-a consolidat poziția de putere mondială și prin crimele și jaful la care și-a supus țările vasale. Iată câteva dintre țările exploatate de Uniunea Sovietică: România, Moldova, Polonia, Ucraina, Belarus, Georgia, Lituania, Letonia, Estonia, Armenia, Kazahstan, Uzbekistan.

Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (URSS)


Statele Unite ale Americii: Întemeiată pe genocidul îndurat de indienii americani, cărora europenii le-au ocupat pământul pe care locuiau de mii de ani. Populații întregi exterminate, înfometate, alungate în rezervații ca niște animale sălbatice, ca să facă loc foamei de înavuțire a coloniștilor europeni. Cea mai mare țară cu orânduire sclavagistă după căderea Imperiului Roman, ce a practicat segregarea rasială până prin anii ‘60. Exemplu al democrației și iubirii creștine? Poate o oră, duminica la biserică... Aventurile militare germane din cele două războaie mondiale i-au accelerat industrializarea și înarmarea și i-au transformat în jandarmul planetar. Forțată și de expansionismul Rusiei și Chinei comuniste, SUA, după Al Doilea Război Mondial a purtat mai mult de 10 războaie importante - Vietnam, Iugoslavia, Irak, Afganistan ș.a., alături de diverse alte intervenții militare în toate colțurile planetei mai mult sau mai puțin legitime. A răsturnat regimuri instalate democratic și de frica comunismului a susținut dictatori corupți și sângeroși, atât pe continentul American (Chile, Argentina etc.) cât și în Africa (Mobutu în Congo) sau Asia. Au finanțat în America Centrală grupări armate teroriste, vinovate de crime pe bandă rulantă. Nu le-a pasat că poate oamenii săraci din acele țări aspiră la același nivel de prosperitate și democrație ca în SUA. Sub masca apărării drepturilor omului și cu ajutorul instituțiilor financiar-bancare multinaționale, au pus mâna pe resursele naturale ale mai multor țări. Este emblematică pentru politica SUA declarația publică făcută de un partizan al acestor războaie, Donald Trump: „Să le luăm petrolul libienilor!”. În Afganistan, mai importante decât Bin Laden erau minereurile strategice de care complexul militaro-industrial american are nevoie ca de aer sau ca de petrol pentru a-și menține supremația. Desigur că se pune și întrebarea ce se întâmpla cu planeta dacă nu contrabalansau amenințarea expansionismului altor mari puteri. Ar fi fost o lume mai bună? Puțin probabil, dacă ne uităm ce a însemnat gulagul Sovietic și revoluția culturală din China, unde se tăiau degetele pianiștilor.

Teritoriul Statelor Unite ale Americii


GERMANIA: izvor al culturii și tehnicii europene a provocat două războaie mondiale cu consecințe catastrofale - zeci de țări ruinate, genocid planetar, zeci de milioane de morți și alte sute de milioane cu viețile distruse! Au înfăptuit holocaustul prin care milioane de oameni au fost făcuți sclavi epuizați prin munca silnică, au fost gazați și arși în cuptoare precum gunoaiele. Este un fapt ce nu se va șterge din memoria colectivă a lumii până la sfârșitul istoriei universului. L-au ajutat pe Lenin să revină în Rusia, ca să îl submineze pe țar și știm ce a urmat. Au împărțit Polonia și România cu Rusia și Ungaria. Atacându-l, l-au forțat pe Stalin să transforme URSS în superputere mai repede decât își imaginase el. La încetarea ostilităților, tragedia în spatele cortinei de fier a continuat pentru țările ocupate de Armata Roșie, în timp ce Germania, ajutată de fostul dușman, SUA, s-a reclădit și a prosperat. Noi am plătit 10 ani datorii de război URSS-ului ca țară învinsă.

AUSTRIA și UNGARIA: - Imperiul Austro-Ungar a avut în stăpânire Cehoslovacia, partea nordică a Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor, Transilvania, Bucovina, părți din Banat, Crișana și Maramureș, Tirolul de Sud. Prosperitatea Austriei și a Ungariei se bazează și pe crimele și jaful din teritoriile ocupate. Toți cei care trudeau și erau taxați astfel încât balurile vieneze să funcționeze nu prea o făceau de bunăvoie, iar când se răsculau, ori erau împușcați, ori eviscerați (trași pe roată) și alte lucruri ce nu prea au încăput în partiturile muzicii clasice ale epocii. În rest, ordine curățenie și civilizație, nu?

Imperiul Austro-Ungar


SPANIA și PORTUGALIA: vinovate de un uriaș genocid, prin exterminare indienilor din America Centrală și de Sud masacrați, torturați, arși pe rug, convertiți cu forța la creștinism, transformați în sclavi, ca și negrii aduși din Africa, urmată de jefuire sistematică a resurselor naturale și în deosebi a aurului și argintului care au relansat economia nu doar din peninsula Iberică ci din toată Europa Occidentală. Descoperirea Americii ar trebui marcată cu o zi de doliu la nivel planetar, nu cu serbările indecente pentru începutul genocidului american. Ambele țări și nu numai, poartă uriașa rușine a comerțului cu sclavi, destinați plantațiilor din SUA, America Centrală și de Sud, care au prosperat prin munca acestor oameni, vânați ca animalele și aduși în lanțuri de la mii de kilometri (cei care supraviețuiau călătoriei). Țări profund creștine, cu catedrale până la cer, nu?

Coloniile spaniole


Coloniile portugheze


ITALIA: a avut colonii în Africa de Est și a visat ca alături de Germania să participe la marele jaf planetar dar, deși au fost inițiatorii fascismului european, nu au fost considerați țară învinsă, pentru că italienii și-au trădat aliatul și pe IL DUCE la timp. Atât italienii, cât și nemții i-au susținut în masă pe Mussolini și pe Hitler, crezând că nemernicia se va înfăptui fără costuri prea mari, în sunet de fanfare, pas de defilare, câțiva evrei și comuniști asasinați, fâlfâit de steaguri și cam atât. România n-a avut acest noroc, iar când ar fi vrut să părăsească alianța, nu i s-a permis. Când i s-a permis, era prea târziu și oricum fuseserăm deja vânduți la schimb.

OLANDA: Mai întâi, colonia Africa de Sud (pierdută în favoarea Britanicilor) și apoi coloniile din Asia de Sud Est au fost o mană cerească, aducând profituri uriașe pentru micul stat care nu ne vrea azi în Schengen. România a fost invitată la masa bogaților lumii să pună pe masă tot ce are: oameni, resurse naturale etc., sa așeze scaunele, să scuture fața de masă, să curețe covoarele și să mănânce resturile la masa servitorilor. Iar la acesta și-a dat concursul întreaga clasă politică post-decembristă, pentru că le ieșea și lor de-o vilă, de-o mașină și, pentru cei mai bine plasați, de ceva milioane de euro. Ca și în trecut, efectele acestei post-colonizări mascate se vor vedea mai târziu.

BELGIA: A exploatat din greu resursele minerale (cupru diamante etc.), și naturale ale fostului Congo Belgian (capitala Kinshasa). Plecarea lor a lăsat o țară în război civil, care a fost împinsă în dictatura aspră și coruptă a lui Mobutu (susținut de CIA, ca să nu intre rușii) după a cărui dispariție a revenit la războiul civil, interetnic, și sărăcie. Deține minerale strategice, pe care mulți și le doresc. Ghinionul  congolezilor.

Coloniile africane


ELVEȚIA: pe lângă ceasuri și ciocolată, a adăpostit în bănci și aurul naziștilor și al americanilor, al rușilor, al oricui, al infractorilor și mafioților de pretutindeni și nenumărate bunuri și valori furate din toate colțurile lumii. Când ai atâția bani în bancă, parcă îți vine să-ți speli și să-ți apretezi rochița de două ori pe zi. Cum să nu ții lecții de morală și eficiență managerială sărăntocilor?

JAPONIA: Țările din Asia poartă o vie amintire din războiul mondial, legată de atrocitățile comise de înalta civilizație japoneză, care a aruncat asupra lor nu flori de cireș și poezie, ci cu bombe, și a trecut prin baionete copii și femei, supunând la torturi și umilințe inimaginabile populațiile ocupate. Casa imperială ar trebui să ceară zilnic iertare acestor națiuni pentru tragedia de care a fost și ea răspunzătoare dar se abține. Probabil că originea divină le interzice acest lucru. Sunt  detestabili. Ca și Germania, fostul inamic, SUA i-a ajutat să redevină ce au fost și chiar mai mult.

CHINA: închisă în ea însăși mii de ani, acum începe să scrie pagini surprinzătoare în istoria lumii și deja a modificat niște echilibre economice ce dăinuiau de ceva vreme. Rămâne de văzut până unde și ce va induce acesta în însăși structura socială și politica a Chinei. Să sperăm că fără convulsii, pentru ca ar fi tragic pentru noi toți. Partidul unic însă este o garanție că vor fi convulsii, dar nici un astfel de colos, fie și pluripartinic, nu garantează liniștea și pacea, mai ales dacă se pune pe făcut poliție internațională, în slujba democrației.

China pe glob


Există o singură regulă: toate aceste mari puteri democratice își urmăresc doar propriile interese economice și strategice. Naivii cred altceva. Noi ne lipim când de unii când de alții, în speranța că ne vom realiza și noi interesul național. În regulă, dar puțină demnitate nu strică.
Lista ororilor înfăptuite de țările „dezvoltate/civilizate” din Occident și Extremul Orient, care și-au consolidat puterea și prosperitatea pe crimă și jaf, este mai largă, dar mă opresc aici.
Prin urmare, oameni buni, trebuie să privim lucrurile mai în profunzime și să nu mai acceptăm impertinența tâlharilor moraliști ai planetei, care ne tot dau lecții pe diverse teme. Până la urmă, ei reprezintă țări care au mâinile pătate de sânge și prin ce au făcut nu de mult, sunt antiteza a ceea ce predică. Dacă adevărul ar fi respectat, toți aceștia ar trebuie să le spună pentru încă 500 de ani celor din țările pe care le-au asuprit, cu fiecare ocazie, „Vă rugăm să ne iertați!”. Nu ne putem aștepta la asta, pentru că și ei fac parte din aceeași specie de nevertebrate ca cei care conduc România, o specie inferioară din punct de vedere moral, care nu trebuie să mai fie în vârful lanțului trofic din motive de incompatibilitate biologică! Azi, atacurile și invaziile nu se mai fac cu armata, ci prin instrumente economice, financiare, bancare și bursiere, controlate tot de cei menționați anterior.
Și, dacă e să privim la acel trecut care ne reprezintă pe noi, românii, îți amintesc, cititorule, că suntem urmașii unui popor care nu avea sclavi, unde femeia era egală bărbatului și care credea în nemurire înainte de creștinare. Asta este ceea ce definește natura noastră profundă și depinde de noi ca tradiția înalt spirituală a dacilor să reînvie. Sau măcar spiritul de la Marea Unire.
Din păcate, se pare că, treptat, ne transformăm nu în europeni, ci într-o masă amorfă de locuitori inerți ai unei țări manelizate, care ne aparține din ce în ce mai puțin. Apreciez și beneficiez de confortul civilizației europene, dar mai devreme sau mai târziu trebuie să conștientizăm cu ce costuri s-a realizat și cine plătește factura ca să fie menținută și dezvoltată. Sunt pro-european, dar pro-adevăr, nu pro-ipocrizie.

-->

Comentarii

  1. Vaaaai...! Dar cum puteţi să judecaţi aşa dur aceste ţări care au dezvoltat civilizaţii atât de minunate!(??!)Oricare cetăţean al acestor areale(un arian,se înţelege!), ştie şi poate să explice misiunea nobilă de educare şi modernizare a celor inferiori, a sălbaticilor, a ereticilor(a se citi "cei ce nu au aceeaşi religie cu mine"), a barbarilor (dacii erau barbari pentru că îşi vedeau de treburile lor, cultivau pământul, creşteau albine, aveau o gândire aerisită şi primeau musafirii aşa cum se cuvine; adică musafirii vin dar mai şi pleacă...Dacă dacii ar fi fost fomişti,sărăntoci şi leneşi, ar fi inventat destule "motive" pentru a călca orice hotar; dar, mai presus de orice, ei nu au fost josnici!).

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulţumesc pentru vizită ! Nu am banner dar e destul că sunt printre bloggerii pe care i-ai reţinut iar pentru asta,mulţumesc din nou ! Nu mai ştiu cum am descoperit "Frumoasa verde" dar mi s-a părut un "nickname" foarte potrivit şi original. Suntem obişnuiţi cu numele de Planeta Albastră, ceea ce este corect pentru cineva care priveşte din spaţiu. Noi însă vieţuim în braţele verdelui. Cândva, pe vremea când descopeream combinaţia culorilor primare, am observat două egalităţi:
    albastru+galben=verde(!?)
    apă+Soare =Viu! (verde!)
    ...Un sistem de-a dreptul simpatic de ciudat, nu?(...sau, sistem simpatic de-a dreptul ciudat...!?).
    Din acel moment mă simt ataşată de viul primordial, străbunul care a găsit modalitatea simplă şi corectă de a-şi menţine urmaşii în viaţă. Tot ce-mi doresc acum este să fiu şi eu în stare să fac acelaşi lucru pentru copiii şi mai apoi pentru stră-stră-strănepoţii ce vor urma...
    Să ai o zi luminoasă şi multă inspiraţie!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

POSTĂRI ALEATORII

  • Mafia uleiului de măsline + VIDEO
    11.09.2012 - 2 Comments
    --> MAFIA ULEIULUI DE MĂSLINE Făcăturile chimice au penetrat adânc și piața uleiurilor de măsline. Într-un mod chiar foarte toxic. Într-o societate corectă, am vedea semne de…
  • Programul zilnic de viață sănătoasă + slideshow
    03.10.2012 - 1 Comments
    --> 8 SFATURI PENTRU A ATINGE SUTA DE ANI FERICIT Conform Institutului Național de Statistică din Marea Britanie, 35% dintre copiii născuți în 2012 vor depăși vârsta de 100 de ani. În…
  • Scarlat Demetrescu - scrieri ezoterice
    22.04.2012 - 0 Comments
    --> SCARLAT DEMETRESCU - scrieri ezoterice Scarlat Demetrescu s-a născut în Bucureşti, la 26 iulie 1872. A absolvit Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti, devenind profesor de…
  • Rolul mineralelor în organism
    27.03.2012 - 6 Comments
    --> ROLUL MINERALELOR ÎN ORGANISM   Mineralele sunt substanţe esenţiale, fără de care viaţa n-ar exista. Alături de vitamine, substanţele minerale intră în componenţa hranei…
  • Despre frică + VIDEO (RO)
    08.05.2012 - 1 Comments
    --> DESPRE FRICĂ Realitatea fricii: Nu ți-e frică de întuneric, ți-e frică de ce se află în el. Nu ți-e frică de înălțimi, ți-e frică să nu cazi. Nu ți-e frică să…
  • 50 de poze capturate exact la momentul potrivit - PARTEA 2
    08.03.2016 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CLICK AICI PENTRU PARTEA…
  • Produsele cosmetice - un cocktail mortal de chimicale
    03.02.2015 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); PRODUSELE COSMETICE – UN COCKTAIL MORTAL DE CHIMICALE – Trăim într-o lume cancerigenă. Aerul pe care-l respirăm, apa pe care o bem,…
  • OSHO - maestrul spiritual nonconformist (VIDEO)
    05.06.2012 - 0 Comments
    --> OSHO - MAESTRUL SPIRITUAL NONCONFORMIST OSHO (Bhagwan Shree Rajneesh) este unul dintre cei mai cunoscuţi şi controversaţi guru (învăţători spirituali). Viaţa şi învăţăturile lui…
  • Dr. Călin Mărginean - Soia, o plantă minune (VIDEO)
    10.04.2012 - 1 Comments
    --> SOIA, O PLANTĂ - MINUNE dr. Călin Mărginean Soia este o plantă originară din Asia, unde este consumată în cantităţi…
  • Milionarul care și-a reconstruit satul natal
    11.08.2016 - 1 Comments
    MILIONARUL CARE ȘI-A RECONSTRUIT SATUL NATAL V-ați gândit vreodată ce-ați face dacă ați deveni milionar? V-ați imaginat vreodată surprinzându-i cu un act de generozitate pe oamenii care v-au…
  • Măceșele - campioanele României la vitamina C
    26.03.2012 - 0 Comments
    --> MĂCEŞELE - CAMPIOANE LA VITAMINA C Sunt cunoscute ca medicamente din timpuri preistorice. Culoarea lor roşie, extrem de vie şi gustul dulce-acrişor, înviorător, inspiră…
  • Promotori celebri ai alimentației naturale + VIDEO
    12.12.2015 - 1 Comments
    PROMOTORI CELEBRI AI ALIMENTAŢIEI NATURALE Conform statutului Uniunii Internaționale a Vegetarienilor, „un vegetarian este acela care renunță la consumul alimentelor ce provin de la animale…
  • Chemtrails - un genocid planetar + documentar (RO)
    15.08.2015 - 0 Comments
    google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; google_ad_slot = "8712232609"; google_ad_width = 468; google_ad_height = 60; google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; …
  • Rețete culinare - Dovlecei cu iaurt
    08.04.2012 - 0 Comments
    DOVLECEI CU IAURT Ingrediente dovlecei măsline ceapă ardei roșu rozmarin, piper smântână sau iaurt orez – o ceașcă Preparare Într-o tigaie wok, dovleceii și ardeiul roșu…
  • 22 de reguli care îți vor face viața mai frumoasă
    16.08.2023 - 0 Comments
    Viața poate fi o încercare. Trebuie să ne fixăm, să fim solizi și să acceptăm viața așa cum vine ea la noi. Suntem suficient de apți.În cazul în care alegem în mod corespunzător, viața poate fi o…
  • Sfaturi părintești...
    13.08.2012 - 18 Comments
    --> SFATURI PĂRINTEȘTI M-am gândit să împărtăşesc cu voi câteva dintre povețele și lecțiile de viață învățate de la tata. Probabil că aceste postări vor ajuta părinții şi nu…
  • Miceal Ledwith - Universul „Hamburger” + documentar (RO)
    08.07.2012 - 3 Comments
    --> UNIVERSUL „HAMBURGER” Numele meu este Míċeál Ledwith. Míċeál este forma lui Michael în limba irlandeză. M-am înscris ca student pentru a deveni preot catolic în 1960, la…
  • Dr. Călin Mărginean - Hipertensiunea arterială + VIDEO
    10.04.2012 - 1 Comments
    --> HIPERTENSIUNEA ARTERIALĂ Nu aștepta să înghiți un pumn de medicamente! Un stil de viață sănătos te ajută să-ți menții tensiunea arterială în limite normale. …
  • 9/11 Misterele din 11 septembrie (documentar RO)
    07.05.2012 - 0 Comments
    --> WORLD TRADE CENTER – CRONICA UNUI DEZASTRU ANUNȚAT – Și din cer va veni marele Rege al Terorii./Cerul va arde la 45 de grade/ iar focul va cuprinde Orașul cel Nou./ Doi…
  • Cura de „edenizare” + documentar (RO)
    22.06.2012 - 0 Comments
    --> CURA DE „EDENIZARE” Recent, s-a lansat la Botoșani cartea cu titlul Manual edenic de medicină naturistă profilactică și terapeutică semnată dr. Doru Marian Laza. La lansare au…
  • Mică istorie a artelor divinatorii
    02.01.2014 - 2 Comments
    --> MICĂ ISTORIE A ARTELOR DIVINATORII Artele divinatorii sunt mijloace, metode și tehnici folosite cu scopul de a face o predicție. Ele au apărut în Antichitate, din dorința omului de…
  • 8 aptitudini non-tehnologice pe care angajatorii le apreciază cel mai mult la angajații lor
    02.01.2025 - 0 Comments
    La locul de muncă modern, expertiza tehnică poate deschide ușa, dar abilitățile non-tehnice sunt cele care vă ajută să rămâneți și să excelați. Aceste competențe transversale (soft skills) devin o…
  • Eliberarea creativității: Puterea transformatoare a LEGO în dezvoltarea copiilor
    06.05.2024 - 0 Comments
    În peisajul colorat al copilăriei, puține jucării au farmecul durabil și potențialul educațional al LEGO. Aceste cărămizi umile care se întrepătrund au traversat generațiile, captivând mințile tinere…
  • 15 fapte interesante despre Islanda
    12.07.2016 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); 1. Când Stalin a murit, pe 5 martie 1953, majoritatea islandezilor l-au jelit ca pe un erou. 2. Leifur Eiríksson a descoperit…
  • Masoneria în România + documentar
    21.08.2012 - 0 Comments
    --> MASONERIA ÎN ROMÂNIA Francmasoneria este un ordin iniţiatic, ai cărei membri sunt înfrăţiţi prin idealuri comune – morale, spirituale, sociale și politice – prin iniţierea…
  • Există un moment potrivit pentru a da jos decorațiunile de Crăciun?
    02.01.2024 - 1 Comments
    În zilele noastre, Crăciunul a devenit pentru mulți o sărbătoare seculară, asociată mai puțin cu nașterea lui Iisus, ci mai degrabă cu reuniunile de familie și cu schimbul nerăbdător de cadouri. Prin…
  • Dr. Călin Mărginean - „Excesul de sare, zahăr și grăsimi...” + VIDEO
    12.10.2012 - 0 Comments
    --> „PENTRU SĂNĂTATEA DUMNEAVOASTRĂ, EVITAȚI EXCESUL DE SARE, ZAHĂR ȘI GRĂSIMI” Dr. Călin Mărginean Am auzit cu…
  • 7 povești de dragoste antice care au zguduit lumea
    30.11.2023 - 0 Comments
    De-a lungul paginilor de istorie, se derulează povești de dragoste care depășesc constrângerile timpului și normele societății - romane care își pun amprenta de neșters asupra tapiseriei lumii. Fie…
  • Plante de top în vindecarea cancerului + eBook
    24.05.2014 - 0 Comments
    --> PLANTE DE TOP ÎN VINDECAREA CANCERULUI În ziua de azi, când din ce în ce mai mulți oameni sunt diagnosticați cu cancer, iar tratamentele agresive ale medicinii alopate le fac mai…
  • 5 semne că veți face cancer și 7 sfaturi cum să-l evitați
    09.01.2014 - 0 Comments
    -->   5 SEMNE CĂ VEȚI FACE CANCER  ȘI 7 SFATURI CUM SĂ-L EVITAȚI „Aveți cancer” este ceea ce nu vreți să…
  • 24 de asemănări surprinzătoare între monumentele antice din întreaga lume
    03.05.2024 - 0 Comments
    Monumentele antice sunt mărturii ale ingeniozității, măiestriei și devotamentului spiritual al civilizațiilor din trecutul îndepărtat. Deși separate de distanțe mari și de culturi distincte, aceste…
  • Ce nu știați despre București...
    12.05.2012 - 0 Comments
    --> PERICOLELE DE SUB BUCUREŞTI De la un an la altul, bucureştenii se plâng tot mai mult de dureri de cap, ameţeli, stări de somnolenţă. Toate acestea au fost puse ba pe seama…
  • Curiosities from the Animal World + Documentary Film
    07.01.2023 - 0 Comments
    - Australian termites are the most ingenious architects in the world. They can build mounds up to 6 meters high and 30 meters wide. Their works, compared to the Empire State Building in New…
  • Conspirația „Marijuana” + VIDEO (RO)
    11.01.2013 - 0 Comments
    --> CONSPIRAȚIA „MARIJUANA” Ştiaţi că planta numită cânepă are peste 25.000 de utilizări? De la alimente, vopsele, combustibili şi până la îmbrăcăminte şi materiale de construcţii.…
  • Plăcerea gustului
    02.08.2014 - 1 Comments
    --> PLĂCEREA GUSTULUI Motto: Cea mai mare prostie e să-ți sacrifici sănătatea pentru o altfel de fericire. Arthur Schopenhauer Nu trebuie să ne atingem de plăcerile gustative, căci…
  • OSHO - Viața e aici și acum + VIDEO
    10.06.2012 - 1 Comments
    --> OSHO - Viaţa e aici şi acum Cel mai mare duşman al adevărului e atoateștiutorul, iar cel mai bun prieten e acela care ştie că nu ştie. Trăieşte total, trăieşte cu…
  • Ginkgo Biloba - arborele miracol
    25.03.2012 - 0 Comments
    -->   GINKGO BILOBA - arborele miracol Există pe lumea aceasta o plantă medicinală care anual salvează zeci de milioane de vieţi. Cum? Prin extraordinarele sale calităţi…
  • Misterioasa legătură dintre Sirius și istoria omenirii
    13.10.2013 - 6 Comments
    --> MISTERIOASA LEGĂTURĂ DINTRE SIRIUS ȘI ISTORIA OMENIRII În multe civilizații străvechi de pe glob, Sirius sau Steaua…
  • ADN - activare, vindecare și iluminare
    09.05.2016 - 2 Comments
    ADN - ACTIVARE, VINDECARE ȘI ILUMINARE Totul este energie. Einstein a stabilit definitiv acest lucru prin faimoasa lui teoremă E=MC², care demonstrează schimbul dintre energie şi materie. În…
  • 11 fapte despre serialul „How I Met Your Mother” + VIDEO
    26.08.2015 - 0 Comments
    How I Met Your Mother (Cum am cunoscut-o pe mama voastră) 1. Cel mai vizionat episod a fost „Pineapple Incident” din sezonul 1, iar cel mai puțin vizionat episod a fost „Landmarks” din sezonul…

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *