12 zile. O inițiere secretă - Radu Cinamar (eBook)

12 ZILE

- O INIŢIERE SECRETĂ ÎN TĂRÂMUL TAINIC AL ZEILOR -

Radu Cinamar

Volumul Viitor cu cap de mort a pus societatea românească în faţa unei realități tulburătoare. Cartea lui Radu Cinamar a generat multe semne de întrebare. Unii cititori au căutat să afle ce se ascunde în spatele relatării aproape incredibile a autorului. Un ziar central a dedicat două pagini acestui subiect, confirmând unele aspecte prezentate în carte. În intervalul de timp care a trecut de la publicarea cărţii, la redacţie s-au primit nenumărate telefoane de la cititori care-şi exprimau pă­rerea despre subiectul incitant al acestei lucrări. Majoritatea au avut o reacţie favorabilă, felicitând editura pentru curajul de a publica o carte de acest gen.

Dincolo de marea descoperire din Munţii Bucegi, descrisă în ultimul capitol al cărţii, Radu Cinamar a ofe­rit o adevărată mină de informaţii ezoterice, care ne pot ghida mai bine și mai clar viaţa. Acestea sunt redate de autor atât de direct şi de tranşant şi au avut un impact aşa mare asupra cititorilor, încât lucrarea a devenit repede un best-seller în domeniu. Ulterior, au apărut și confirmări ale evenimentelor descrise în carte. Una dintre surprinză­toarele dovezi a fost cuprinsă în articolul semnat de Adina Mutăr în Ziarul din 7 februarie 2005, din care selectez mai jos câteva fragmente:

„Cabinetul 1 înfiinţase o unitate pentru studierea fenomenelor paranormale şi antrenarea „soldaţilor para” în Munţii Buzăului. Cabinetul 2 era invidios. Aşa a luat fiinţă, din ordinul Elenei Ceauşescu, o unitate de „paranormali”, care a primit de la tovarăşa misiuni diverse, inclusiv de căutare a comorilor legendare. Inițial, oamenii Elenei i-au spionat pe „soldaţii para” ai generalului Ilie Ceauşescu. Apoi, căpătând anumite „abilităţi”, au fost lansaţi în căutarea tezaurelor străvechi, ascunse în misterioasele grote din Carpaţi, în special din Bucegi, unde se spunea că există o galerie uriaşă, ticsită cu aur.

La sfârșitul anului 2004 a apărut o carte stranie a lui Radu Cinamar, intitulată Viitor cu cap de mort, care face referire la nişte descoperiri senzaţionale ale Departamentului Zero al Securităţii, un departament cu multe zerouri, ceea ce însemna că era foarte secret. Acesta ar fi fost înfiinţat în 1968, din ordinul lui Nicolae Ceauşescu, pentru descoperirea, educarea şi dezvoltarea unor subiecţi umani care aveau capacităţi neobişnuite, după exemplul SUA, URSS şi China, ţări foarte avansate în domeniu. Cum la vremea aceea Ceauşescu nu se avea bine cu ruşii, refuzând Moscovei sprijin în ceea ce s-a numit „Primăvara de la Praga”, s-ar fi semnat, conform autorului cărţii, un protocol cu China, ce prevedea ca un anume dr. Xien, maestru în parapsihologie, să organizeze şi să supervizeze activitatea acestui departament ultrasecret timp de 15 ani. În schimb, România se obliga să acorde burse de studii la 100 de studenţi chinezi pe aceeaşi perioadă de timp. Autorul localizează bazele acestui Departament Zero, una în „apropiere de oraşul B”, iar alta în Munţii Retezat, şi aminteşte de câteva misiuni încadrate ca „eveni­mente K”, cum ar fi dispariţiile de persoane din Munţii Buzăului - fapt petrecut în 1981. Se mai aminteşte şi de un sistem de detectare a frecvenţei de vibraţie proprie fiecărei persoane, obiect sau fenomen bazat pe principiul rezonanţei. De fapt, un aparat inven­tat de Carol Przybilla şi intrat sub protecţia absolută a „secu­rităţii” Elenei Ceauşescu.

Pornind de la aceste date concrete, dezvăluite şi de alte per­soane implicate la vremea respectivă în astfel de activităţi, descoperim că „evenimentele K” ale misteriosului Departament Zero al Securităţii se confundă cu activităţile acelei unităţi de paranormali a Armatei, cu baza în Munţii Buzăului, subordonată generalului Ilie Ceauşescu. Cercetătorul Vasile Rudan, specialist în percepţie extrasenzorială, a lucrat sub contract strict pentru această unitate. El a condus experimente extrasenzoriale cu copii superdotaţi, rapoartele, fotografiile şi negativele, precum şi filmele, fiind predate unităţii respective. Nu avea voie să oprească nimic.

L-am contactat pe generalul Nicolae Pleşiţă şi l-am întrebat de Departamentul Zero al Securităţii şi de preocupările paranormale ale acestuia. „N-am auzit de aşa ceva. De cei ai Armatei am auzit, dar la Securitate, nu. Dar Elena Ceauşescu se ocupa cu chestii de-astea în cadrul Consiliului Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnică, a cărei preşedintă era. Iar prim-vicepreşedinte era Ion Ursu. În CNST era un departament ce avea în plan cercetarea unor astfel de fenomene şi experimentarea lor”.

Săpând mai departe, am aflat de la un colonel în rezervă care a lucrat în DSS că, într-adevăr, în cadrul CNST existau oameni care „monitorizau cercetările din sfera paranormalului, rapoartele lor sub Cod Zero ajungând la Elena Ceauşescu. Ea le dis­tribuia apoi la trei subordonaţi. Doi dintre aceştia lucrau în cadrul DSS. La unul ajungeau zonele cu zăcăminte strategice (uraniu, petrol) descoperite prin percepţie extrasenzorială, iar la celălalt, anumite invenţii, de care se ocupa apoi Institutul de Tehnologie Avansată. Al treilea se ocupa de cele de interes personal al tovarăşei”. Adică paranormalii lui Ceauşescu munceau, iar cei din Cabinetul 2 îi spionau şi le furau rapoartele.

Elena Ceauşescu a aflat de comorile din Bucegi datorită reginei Elisabeta/Carmen Sylva care în „Poveştile Peleşului” strânsese o mulţime de relatări de la localnici şi ciobani despre fabuloasele tezaure ascunse în „inima” muntelui. În „Cetatea Babei” se povesteşte despre o misterioasă cetate subterană în care se află depozitate cantităţi enorme de aur. Se pare că nici regele Carol I nu a ales întâmplător locul de amplasare a Castelului Peleş (inaugurat în 1883) în Bucegi, existând multe publicaţii străine care semnalau ciudatul ansamblu de sculpturi megalitice în stânca Sfinx - Babele şi peşterile străjuite de schi­turi. Preoţii, deţinători şi păzitori de secrete privind tezaurele lăsate moştenire din moşi-strămoşi construiseră o adevărată reţea de schituri, ca nişte forturi de pază.

În primul rând se monitorizau publicaţiile care făceau referiri la grote şi tezaure. În studiul „Dacia hiperboreană”, publicat la Paris în 1936, republicat în Franţa şi Italia în anii '80, când a făcut mare vâlvă, Vasile Lovinescu afirma că „muntele Omu este traver­sat de o grotă imensă, una dintre cele mai mari din lume, în sensul că nu i s-a dat de capăt, fiind exploatată doar pe vreo 20 kilometri”. Cine o exploatase şi în ce scop, nu se preciza.

Între anii 1966 şi 1968, arheologul peruan Daniel Ruzo a venit în România pentru a cerceta Sfinxul (denumire cu care nu era de acord), pe care-l văzuse pe o carte poştală. El a fost însoţit de o echipă de români care a realizat cu această ocazie un film pentru Studioul Alexandru Sahia, „Mistere în piatră”. Ruzo a observat că Sfinxul seamănă cu chipul principal dintr-un ansamblu sculptat într-o stâncă din podişul Marcahuasi, Peru, denumit Monumentul Omenirii. De fapt, nici Sfinxul nu este singurul chip, după cum observa Ruzo, fiind înconjurat de alte chipuri umane, din rase diferite, precum şi de capul unui câine. Din lunga sa experienţă, el trage concluzia că acel câine are rolul de păzitor al unei comori şi că „trebuie să existe şi o peşteră a tezaurului” în apropierea acestui magnific monument al Omului.

O altă cercetătoare care a făcut un amplu studiu asupra masivului Bucegi – studiu care a ajuns pe biroul Cabinetului 2 – a fost Cristina Pănculescu. Conform teoriei ei, dezvoltată pe larg în cartea „OZN - Universuri paralele” de col. dr. Emil Străinu, în Bucegi, în apropierea Vârfului Omu, se află un centru energetic-informaţional natural al Terrei, semnalat de toate tradiţiile civi­lizaţiilor antice. Cristina Pănculescu a remarcat, prin analize ale mostrelor de rocă şi electronografie, o serie de proprietăţi cu totul aparte ale acestui Stâlp al Cerului/Arborele Vieţii, identificat cu Vârful Ocolit. În final, a demonstrat că Centrul repre­zintă un loc geometric de conexiune cosmică, o poartă de ieşire din universul terestru, cu o activitate energetică măsurabilă, ce se manifestă ciclic, constatând că din 1986 intensitatea centrului a depăşit pragul de latenţă.

Centrul era cunoscut pe vremea dacilor, aflându-se pe muntele sfânt Kogayon. „Chemaţi de Sfinx, dacii ştiau a se face nemuritori”, concluziona studiul terminat în 1988 şi înaintat către CC. al P.C.R., de unde, pe căi misterioase, a ajuns pe biroul tovarăşei. Şi poate că aceasta a cochetat cu ideea nemuririi, ca mulţi suverani ai istoriei care aveau turma lor de alchimişti ce trebuia să găsească „piatra filozofală”, cu ajutorul căreia se obţine elixirul vieţii şi se poate transforma orice metal în aur. Elena Ceauşescu era o colecţionară de tot felul de practici de întinerire şi revigorare. Dar evenimentele din decembrie '89 băteau la uşă şi nu mai era timp de incursiuni în alte subterane decât cele ale puterii. Cu siguranţă însă, pe vremea ei, aceste teorii erau studiate asiduu și în mare secret, nu ca astăzi, când se fac publice, iar autorităţile nu dau semne c-ar fi interesate. Cât despre tezaurul fabulos din subteranele Bucegilor, el nu a fost găsit pentru că nu s-a găsit Poarta Comorii, care ar fi dus la marea galerie ticsită cu aur, deşi în cartea Viitor cu cap de mort se afirmă că această mare galerie a fost descoperită prin sateliţi NASA, şi că acolo există un tezaur de nepreţuit pentru istoria omenirii. Dar poate că autorul a grăbit puţin lucrurile...

Oamenii Elenei Ceauşescu erau foarte bine orientaţi. Unul dintre cei mai fervenţi cercetători ai geografiei sacre a României, Dan Corneliu Brăneanu, care a publicat numeroase articole despre centrul sacerdotal din Bucegi, confirmă că în inima muntelui există o reţea de galerii subterane care este posibil să unească mai multe peşteri şi să aibă galerii de legătură cu alte centre sacre din lume. A studiat şi cartea lui Daniel Ruzo, La historia fantastica de un descubrimiento, publicată de Editura Diana din Mexic, despre călătoria acestuia „prin munţii sfinţi” ai României, ce păstrează amintiri despre civilizaţia de dinainte de Potop. Ruzo a fost fascinat de multitudinea reprezentărilor sacre de pe stâncile ce străjuiesc drumul către Omu, „sculpturi străvechi, anterioare Potopului, erodate de vechime”, care înfăţişează sacerdoţi şi lei, paznici ai tezaurelor. „Am studiat multe centre sacre protoistorice din lume, dar aici, în Carpaţi, am găsit Poarta Comorii”, scria Ruzo.

Despre ce comoară vorbea el? Ne lămureşte d-l Brăneanu: „Nu este vorba numai de o comoară materială, ci și de una spiri­tuală, care să transmită informaţii de la un ciclu la altul al civi­lizaţiilor care s-au dezvoltat pe Terra din timpuri ancestrale. Lobsang Rampa a lansat ideea unui depozit iniţiatic subteran în munţii Tibetului, von Danniken situa un altul în munţii Ecuadorului, iar Daniel Ruzo a simţit că triada sacră se închide în Bucegi, dacă nu cumva aici începe, dat fiind cuvântul OM, de o importanţă spirituală deosebită, regăsit în multe toponime doar la noi în ţară”.

După multe cercetări, inclusiv prin mijloace radiestezice, Corneliu Brăneanu presupune că o poartă de intrare în reţeaua subterană de sub Omu ar putea fi pe Valea Obârşiei Ialomiţei, într-un loc dominat de o stâncă numită „Biserica trăsnită” sau „Piatra trăsnită”, ce se termină brusc cu un perete vertical, ca un zid de sprijin. La baza acestui perete se află stânci sfărâmate, rezultate probabil din excavarea unui culoar de intrare în reţeaua subterană (care uneşte mai multe peşteri din Bucegi), făcut cu peste 40.000 de ani în urmă (datarea a fost făcută prin mijloace radiestezice), care acoperă intrarea. Figurile remarcate de Ruzo în timpul ascensiunii spre Omu ar putea marca verticala pe care se află, la o adâncime de 12 metri, această poartă.

Mă folosesc de această cale pentru a-i informa pe cititori că nu îl cunosc personal pe domnul Radu Cinamar. Nu deţin niciun fel de date, informaţii sau referinţe despre persoana lui şi orice tentativă din partea mea în această direcţie a rămas fără rezul­tat. Materialul cărţii a fost primit prin intermediul poştei electronice şi toate celelalte aranjamente au fost făcute, la rugămintea fermă a autorului, pe aceeaşi cale. După unele ezitări datorate modului neobişnuit de colaborare, am acceptat totuşi materialul pentru publicare, deoarece am considerat că valorarea lui este excepţională pentru poporul român. Aceeaşi metodă a fost folosită de autor şi în cazul volumului de faţă, care, după cum se va vedea, este chiar mai şocant decât cel precedent. Domnul Radu Cinamar este o persoană ocultată şi îi înţeleg perfect moti­vaţiile care decurg din informațiile pe care le-a prezentat în cărţile sale. Totuşi, nutresc o vie speranţă că voi avea posibilitatea să-l cunosc într-un viitor nu prea îndepărtat şi nu mă îndoiesc că aceasta este şi dorinţa majorităţii cititorilor săi.

Cartea 12 ZILE - O iniţiere secretă în tărâmul tainic al zeilor reuşeşte să bulverseze aproape în totalitate concepţiile noastre despre viaţă şi universul în care trăim. Deşi clar expuse, noţiunile şi evenimentele din carte ne şochează atât de mult, încât sunt nevoit să accept că poate cu toţii avem nevoie de o reevaluare a modului în care gândim şi trăim.

EDITORUL

   12 zile. O inițiere secretă - Radu Cinamar by Olga1705