Cazul OSHO + VIDEO

-->

Cazul OSHO

Există oameni înverşunați împotriva mea. Nu m-au văzut vreodată, nu m-au ascultat niciodată,  nu ştiu ce fac şi totuşi sunt împotriva mea. E surprinzător. Chiar şi pentru a fi împotrivă, trebuie ca mai întâi să fii aproape, să cunoşti, să priveşti, să observi. Nu m-au văzut vreodată. Dacă ne-am întâlni pe stradă, ar trece nepăsători pe lângă mine, deşi mă urăsc de moarte.(…)Este un fenomen extrem de rar că sunt condamnat de creştini, hinduşi, mahomedani, jainişti, evrei, de toată lumea. Sunt condamnat de aşa zişii religioşi, de politicieni, de jurnalişti, de oamenii de cultură, scriitori, critici, de toţi cei care fac parte din CONSPIRAŢIA ÎMPOTRIVA OMULUI". (Osho – Autobiografie)

Bhagwan Sri Rajneesh, cunoscut mai ales sub numele de Osho, este un maestru spiritual indian contemporan (1931-1990), cunoscut prin lucrările sale şi apreciat de foarte mulţi oameni, şi virulent criticat şi atacat de presă şi autorităţi. Specific şi definitoriu pentru învăţăturile spirituale propagate de Osho este distrugerea condiţionărilor mentale. O foarte importantă latură a mesajului său se referă la faptul că practica şi evoluţia spirituală nu necesită fuga sau ieşirea din lume prin izolare şi nici măcar abstinenţa sexuală. În acest articol, vom arăta că ceea ce s-a petrecut cu Osho se înscrie în tipologia clasică a atacurilor împotriva mişcărilor spirituale şi maeştrilor spirituali contemporani. 

Ce a scris presa despre Osho

Probabil că n-o să vă surprindă că încă din timpul activităţii din India, Osho a fost numit de presă: Gurul oamenilor bogaţi, Gurul Rolls-Royce-urilor, Gurul sexului liber.... Aceleaşi calomnii legate de sexualitate, prostituţie, spălare de creier, averi uriaşe, manipulare, control absolut asupra discipolilor. Cum nimic nu-i nou sub soare, avem de-a face cu aceleaşi fotografii trucate, minciuni, exagerări şi aceeaşi înverşunare din partea unor oameni care nu intraseră niciodată în Poona Ashram sau nu vorbiseră cu Osho, dar vorbeau despre el de parcă ar fi cunoscut totul în cele mai mici detalii. 

A izbucnit un mare scandal în presă când Eva Renzi, o actriţă germană care a vizitat Poona Ashram, a organizat o conferinţă de presă chiar pe aeroportul din Bombay, în care a declarat că a fost bătută, violată şi, dacă n-ar fi fugit, ar fi fost omorâtă de Osho şi oamenii lui. Ceea ce însă nu a relatat presa era faptul că această actriţă se afla într-o etapă descendentă a carierei şi s-a folosit de popularitatea lui Osho pentru a reintra în atenţia presei. Şi a reuşit să-şi recâştige celebritatea pierdută cu aceste minciuni, ieșite dintr-o minte bolnavă. Nici măcar soţul ei n-a crezut-o, din moment ce i-a scris lui Osho o scrisoare, în care îi spunea că, întoarsă acasă, ea continuă să povestească în fiecare zi noi şi noi versiuni ale evenimentelor din India şi că el personal nu credea o iotă din spusele ei.

Ce scrie Osho despre calomniile din presă

„Aşa funcţionează mintea. Dacă ceva e scris, oamenii cred imediat. Cuvântul scris sau tipărit are o putere hipnotică. Dacă ceva e împotriva scripturilor, veniţi imediat la mine şi îmi spuneţi că nu e scris în Biblie, ca şi cum scriind ceva, acel lucru devine adevărat. Şi dacă nu e scris în Biblie, ce? Înseamnă doar că nu e scris în Biblie. Biblia poate fi completată, scrieţi-l voi! La fel e şi cu ziarele. Oamenii cred toate prostiile scrise de ziare, gândind că dacă e scris, trebuie să fie adevărat. 

Zilele trecute citeam un ziar german. Scria acolo că am două soţii, una indiancă, cealaltă occidentală. Părea foarte real, din moment ce eu vorbesc adesea despre apropierea Orientului şi Occidentului. Cel mai uimitor era că în fotografia aleasă pentru a le ilustra pe cele două soţii ale mele, una dintre ele era… Shiva. Shiva are părul lung, iar poza e luată din spate, deci trebuie să fi fost soţia mea indiancă. Un alt ziar scria că zbor cu elicopterul. Eu, care nu mi-am părăsit până acum camera. E adevărat, zbor uneori, dar fără elicopter. Am mai descoperit tot aici că nu mănânc decât ouă, carne şi raci! În altă parte, un reporter relatează că a venit la ashram devreme dimineaţa la ora 5:30. A bătut la uşă şi i-a deschis o femeie goală, care l-a îmbrăţişat şi a i-a dat un fruct dintr-un pom, care semăna cu un măr, spunându-i: "Mănâncă, îţi va revigora energia sexuală". Veţi fi surprinşi, dar după ce acest articol a apărut, oamenii au început să-mi trimită scrisori. Cineva din Austria mi-a scris: "Am 60 de ani şi o nevastă tânără. Te rog, Osho, ajută-mă, vreau să vin în India să-mi dai şi mie din acel fruct".

Ce lucruri ciudate spun şi cred unii despre mine. Nu numai în India, ci peste tot în lume. Chiar ieri am citit un articol publicat la Londra. Se spunea acolo că spăl creierul oamenilor şi când au creierul cu totul spălat îi trimit pe bărbaţi să facă munci ilegale şi pe femei să se prostitueze. Aşa că feriţi-vă, cel care scrie acest articol ştie exact ce fac eu! Ieri am primi veşti din Bombay. Un sannyasin dăduse peste nişte fotografii într-un studio şi în ele era cineva care semăna foarte bine cu mine, la prima vedere. Dacă te uitai mai atent, vedeai că există doar anumite asemănări. Am aflat că îl plătiseră pe acel bărbat să stea dezbrăcat printre femei goale şi îl fotografiaseră, pentru a publica imaginile în întreaga lume. Excelentă idee! Chiar au imaginaţie. Aşa fac de fiecare dată. Şi nu spun că o fac cu rea intenţie. Poate se gândesc că aduc un mare serviciu umanităţii, pentru că îi avertizează pe oameni asupra pericolului pe care eu  îl reprezint".

Un jurnalist binecunoscut de la un ziar german, Stern Magazine, a venit la Poona Ashram pentru a scrie din interior un reportaj. A rămas timp de mai multe săptămâni şi s-a bucurat de meditaţii şi conferinţe, astfel încât a adunat foarte mult material. S-a întors în Germania, bucuros că va putea scrie un articol de mare succes, care va răsturna tot ceea ce se ştia până atunci despre Osho. Dovada era chiar el, care locuise acolo timp de 3 săptămâni şi văzuse totul cu ochii lui. Spre marea lui uimire, colegii i-au spus că e hipnotizat, că e alt om, că nu mai ştie ce face şi că are creierul spălat! Deşi s-a luptat din răsputeri ca articolul să fie publicat aşa cum îl scrisese, doar o şesime din el a rămas aşa cum era, restul fiind complet distorsionat de cei de la ziar, care nu fuseseră în viaţa lor la Poona Ashram, nu aveau de unde şti cum stau lucrurile, dar erau convinşi că ştiu ei mai bine despre ce e vorba.  

Răspunsul dat de Osho  la apelativul Gurul oamenilor bogaţi

"Da, sunt un guru al oamenilor bogaţi, pentru că doar cei bogaţi vin la mine. Când vin aici, au un serviciu bun, o casă, maşină şi tot ce şi-au dorit. Şi deodată îşi dau seama că nimic din toate astea nu-i împlineşte. Atunci începe căutarea lui Dumnezeu... Veniţi la mine pentru că sunteţi frustraţi de banii voştri, de succesul vostru, de viaţa voastră. De-abia când nevoile corpului vostru sunt împlinite, apar nevoile psihologice. Când şi acestea sunt împlinite, dar golul interior persistă, sunt resimţite nevoile spirituale: nevoia de a medita, dorinţa de a te ruga, foamea de Dumnezeu şi de Adevăr".

Răspunsul dat de Osho  la apelativul Gurul Rolls-Royce-urilor

Când şi-a cumpărat primul Rolls-Royce, maşină despre care se ştie că este printre cele mai rezistente şi mai performante în lume, toată lumea s-a năpustit asupra lui Osho, acuzându-l că un asemenea comportament este dubios pentru o persoană cu o activitate spirituală. În viziunea lor, există o totală incompatibilitate între spiritualitate şi bunăstarea materială. Iată ce a spus Osho:

"Am lucrat în India timp de 20 de ani. Mii de oameni s-au transformat, milioane au ascultat conferinţele mele şi încă şi mai mulţi au citit ceea ce am scris. Times of India, cel mai mare ziar din India şi totodată cel mai britanic şi conservator, nu a publicat în tot acest timp nici măcar un articol despre mine sau activitatea mea. În ziua în care mi-am cumpărat o maşină, a apărut un articol mare... despre maşină, nu despre mine! Ce fel de oameni sunt aceştia? Nu-i interesează de mine, de meditaţii, de oamenii care vin aici, habar n-au ce se petrece aici, dar se interesează de o maşină. Au venit mai mulţi şi au întrebat: "Putem vedea maşina?". Li s-a răspuns: "Veniţi la conferinţa de dimineaţă şi apoi puteţi vedea şi maşina" aşa că a trebuit, sărmanii de ei, să asculte conferinţa de 90 de minute doar pentru a vedea maşina. După ei, dacă cineva vrea să devină sfânt, trebuie să trăiască într-o sărăcie totală. E ca un fel de masochism. Cu cât cineva se torturează mai tare, cu atât oamenii cred că e mai spiritual. Unii vin aici şi spun: "Ce rost are un ashram atât de mare?" Își închipuie ceva murdar, sărăcăcios, pentru că aşa trebuie în viziunea lor să fie un ashram. Nu pot concepe că ashramul poate fi curat, frumos, confortabil. Mi s-a spus că sunt ipocrit, pentru că trăiesc într-o casă frumoasă, mă deplasez cu o maşină bună, trăiesc ca un rege. Ar trebui să înţelegeţi ce înseamnă ipocrizie. Trăiesc conform cu ceea ce îi învăţ pe ceilalţi: să trăiască frumos şi să aleagă calitatea. L-aţi putea numi ipocrit pe preşedintele acestei ţări (India) care, deşi propovăduieşte concepţia lui Gandhi şi nonviolenţa, continuă să mănânce carne".

Răspunsul dat de Osho  la apelativul Gurul sexului liber

"Nu am cum să fiu un guru al sexului, pentru că prin conferinţele şi cărţile mele m-am străduit să-i învăţ pe oameni să-şi transforme energia sexuală în energie spirituală. Sunt împotriva reprimării energiei sexuale, pentru că reprimând-o, şansa de creştere spirituală este anulată. Oamenii care au venit la mine au devenit din ce în ce mai puţin sexuali şi din ce în ce mai spirituali. Dacă vreţi să mă numiţi într-un fel, numiţi-mă gurul anti-sex".

Osho, arestat abuziv în SUA

Colegii de celulă şi tot personalul închisorii îi devin discipoli

Când a ajuns în Statele Unite în 1981, Osho nu se afla la începutul activităţii lui de trezire şi elevare a conştiinţelor. Ţinuse deja multe conferinţe în India pe diferite subiecte de spiritualitate, inclusiv despre integrarea sexualităţii în spiritualitate. La Poona Ashram veneau în fiecare an tot mai mulţi europeni şi americani aflaţi în căutare de Sine, dar şi mulţi psihologi, psihoterapeuţi şi medici, care se întorceau apoi în ţările lor şi aplicau cele învăţate în procesul de vindecare al pacienţilor cu care lucrau. În scurtă vreme, Poona Ashram şi-a câştigat reputaţia celui mai bun centru de terapie şi creştere personală din epocă.

Încă din India, Osho a propagat concepţia tantrică, conform căreia, angrenarea pe calea spirituală nu implică deloc renunţarea la lume. Osho spunea că nu la lumea materială este necesar să renunţăm, ci la trecut şi la condiţionările acestuia, la sistemul de convingeri greşite care ne înlănţuie şi pe care fiecare generaţie îl impune celor următoare. E uşor să ne dăm seama că o concepţie eliberatoare a conştiinţelor, propagată de Osho, nu a fost deloc privită cu ochi buni de cei ce se străduiau (şi se străduiesc şi acum) să menţină un sistem de condiţionare a fiinţelor umane, pentru a-i face mai uşor de controlat şi manipulat. Deja activitatea lui din India era mult persecutată (au existat situaţii în care discipolii veniţi din întreaga lume erau agresaţi de populaţie, iar autorităţile le făceau greutăţi în obţinerea vizelor). Venirea lui Osho în SUA a încins şi mai mult spiritele. Ajuns în Oregon, a întemeiat Rajneeshpuram, care s-a dezvoltat rapid ca un orăşel prosper de 5.000 de locuitori, acolo unde altădată era doar deşert. Atacurile din partea guvernului Reagan nu au întârziat să apară.

Ce au în comun SUA şi Vaticanul?

Preşedinţii anteriori lui Reagan, inclusiv Kennedy, păstraseră o distanţă considerabilă între guvern şi biserică. În guvernul Reagan, toţi au privit apropierea bisericii ca pe o necesitate imediată, ca o dovadă de netăgăduit a convingerilor lor anti-comuniste, într-o epocă în care Uniunea Sovietică era principalul adversar. Astfel că era necesară o apropiere imediată de Papa Ioan Paul II a preşedintelui proaspăt ales, lucru care a fost facilitat de consilierul pe probleme de securitate Zbigniew Brzezinski, polonez de origine. Şeful CIA a început să se întâlnească tot mai frecvent cu Papa şi îi raporta direct lui Reagan despre aceste întâlniri. Toate acestea au culminat cu vizita în iunie1982 a lui Reagan la Vatican, cu ocazia căreia a avut loc o lungă discuţie între patru ochi între el şi Suveranul Pontif.

Am făcut această paranteză pentru a arăta cât de strânsă era colaborarea dintre Papă şi preşedintele SUA. Există mărturii ale mai multor persoane cum că acţiunile declanşate împotriva lui Osho au fost cerute de cardinalul Joseph Ratzinger, şeful Congregaţiei pentru Doctrină şi credinţă din Vatican şi al doilea om după Papă. Trebuie spus că Osho criticase în repetate rânduri în conferinţele sale instituţia papală şi vorbise despre faptul că creştinismul de astăzi nu mai are nimic în comun cu Iisus. Din aceste motive, Osho era de multă vreme pe lista autorilor interzişi de Vatican, numită Index Librorum Prohibitorum.

,,Congresul şi Casa Albă sunt interesate de activităţile acestui guru şi de ashramul său"

Acesta este conţinutul unei telegrame sosite la Consultatul American din Bombay, sub semnătura lui Alexander Haig, prim secretar al SUA, în urma cererii depuse de Osho pentru a obţine viză SUA. E firesc să ne întrebăm de ce erau atât de interesate instituţiile SUA de un om non-violent, care nu făcea altceva decât să-i înveţe pe semenii lui cum să facă pentru a se elibera de prejudecăţi şi condiţionări? Anvergura forţelor puse în mişcare pentru a-l stopa ne arată însă cât de important e pentru cei care guvernează lumea ca oamenii să rămână închistaţi în aceste condiţionări. Primele presiuni au fost generate de construirea Rajneeshpuram în Wasco County şi de existenţa unui număr atât de mare de discipoli în zonă, astfel că autorităţile se temeau că rajneesh-ii puteau alege majoritatea consiliului local. Toate acţiunile lor, chiar şi cele mai nobile, cum a fost aceea de a oferi locuinţe la Rajneeshpuram oamenilor străzii, erau privite ca atacuri şi încercări de a exercita un control în administrarea regiunii, care putea să scape de sub controlul autorităţilor.

Strategii, zvonuri şi descindere în forţă

În 1985 aveau loc zilnic lungi conferinţe telefonice pe tema Osho între Edwin Meese - Procurorul General al  SUA, Charles Turner - Procurorul pentru Portland, guvernatorul Oregonului, şeful poliţiei SUA şi şeful F.B.I. Au fost implicate în aceste acţiuni concertate împotriva lui Osho instituţii importante ale statului american precum I.N.S. (Immigration and Naturalization Services), F.B.I, C.I.A şi D.E.A. Într-un interviu ulterior, Charles Turner a declarat pe faţă: ,,am încercat să ne folosim de un proces penal pentru a rezolva ceea ce era în realitate o problemă politică”. Lui Edwin Meese (Procuror General şi totodată consilier general pe probleme de siguranţă naţională) i-a revenit sarcina să găsească un pretext pentru a-l aresta pe Osho. Mai întâi, au început să circule tot felul de zvonuri, fără nici o dovadă, cu privire la acţiuni ilegale şi extrem de grave ale discipolilor lui Osho şi mai ales ale secretarei lui, Ma Anand Sheela: infestare cu salmonela a unui restaurant, incendiere de proprietăţi, interceptare de convorbiri şi tentativă de omor. Osho a invitat autorităţile să investigheze comunitatea, pentru a demonstra că aceste acuzaţii sunt false, însă nu exista nici un interes în acest sens. În timpul Festivalului de vară din 1985, la o conferinţă de presă, Osho a atins probleme atât de delicate, încât s-a luat decizia că trebuia stopat imediat. În octombrie, soldaţii Gărzilor Naţionale şi echipele speciale Swat au înconjurat zona pentru „a-l reține” pe Osho. Au fost trimise elicoptere, din care au fost lansaţi direct în apă scafandri aparţinând trupelor speciale, pentru a-i lua prin surprindere pe cei de la Rajneeshpuram, dar Osho nici măcar nu se afla acolo! El plecase spre o staţiune montană, însoţit de mai mulţi discipoli.

Osho este arestat, fără mandat

Pe 28 octombrie, avionul cu care călătorea Osho aterizează la Charlotte în Carolina de Nord, pentru a se realimenta. Acolo, el şi cei 6 însoţitori ai săi sunt arestaţi fără a li se prezenta nici un mandat. Iată ce povesteşte chiar Osho: "Câtă laşitate, să arestezi un om care nu are decât hainele de pe el, sub ameninţarea a 12 soldaţi înarmaţi. I-am întrebat dacă ştiu ce fac: nu aveau nici un mandat, nu ştiau de ce mă arestează şi atunci au început să strige la mine. Le-am spus: "Nu e nevoie să strigaţi. Spuneţi-mi doar pentru ce mă arestaţi" și n-au spus nimic. Mi-au pus cătuşele. Le-am spus atunci: "Nu sunt un criminal şi nimeni nu m-a mai tratat aşa. Vin de bună voie cu voi unde doriţi iar dacă vreţi să mă întorc în Oregon, mă întorc în Oregon, dar vreau să ştiu care este motivul".

S-a aflat mai târziu că Procurorul General al SUA a cerut Gărzii Naţionale să mă aresteze şi ei s-au mirat: „Fără nicio dovadă, fără niciun ordin al Curţii de Justiţie nu putem face asta”. Procurorul general E. Meese (care ulterior a fost acuzat de multe ilegalități şi a trebuit în  final să se retragă din funcţie) a cerut chiar comandantului şef al armatei să mă aresteze şi acesta a râs, spunându-i că niciodată în istorie nu s-a pomenit să trimiţi o armată împotriva unui singur om. Şi nu e numai atât, i-a mai spus şeful armatei, n-aveţi nici o probă! De ce nu cereţi înainte unui tribunal să emită un mandat de arestare? N-au făcut însă nici un demers de acest gen.  Şi când am fost arestat de 12 oameni cu arme încărcate am întrebat: „Unde e mandatul?”. Nu aveau niciun mandat. Aveau doar o bucată de hârtie cu câteva nume scrise pe ea şi le-am spus: „Acestea nu sunt numele persoanelor pe care le arestaţi. Puteţi vedea paşapoartele noastre”. Erau şase sannyasini cu mine, niciunul din numele lor nu era pe acea hârtie. Nici atunci n-au vrut să audă nimic.

Am fost arestat cu cătuşe la mâini, un lanţ la mijloc şi lanţuri la picioare. Nici nu puteam să merg. Şi se temeau c-aş puteau să-mi ridic mâinile, așa că mi-au mai pus un lanţ care unea cătuşele cu lanţul de la mijloc, ca să nu-mi mai pot mişca mâinile. Au condus nebuneşte prin oraş, pentru că erau fotografi peste tot şi dacă aceștia ar fi văzut că mă arestaseră fără mandat, toate poveştile lor despre democraţie ar fi părut un non-sens. Şeriful care stătea pe scaunul din faţă al maşinii ce mă ducea în închisoare mi-a spus: „Acolo vei fi protejat în totalitate”. I-am răspuns: ,,Dacă a fi încătuşat cu lanţuri înseamnă protecţie, atunci de ce nu-l protejezi aşa pe preşedinte sau pe guvernatori, pentru că vieţile lor sunt într-un pericol continuu. În America, 20%  dintre preşedinţi au fost asasinaţi. Nu-i un număr prea mic. De ce nu vă ţineţi preşedinţii în închisoare?”. Magistraţii americani i-au negat lui Osho dreptul de a fi eliberat pe cauţiune. Osho şi-a exprimat disponibilitatea de fi dus cu propriul avion, sub escorta poliţiei, în Oregon unde ar fi trebuit să fie instrumentat cazul. A fost însă refuzat, iar ceea ce ar fi trebuit să fie o călătorie banală, de cel mult 5-6 ore, s-a transformat într-o peregrinare de 12 zile, timp în care Osho a trecut prin 6 închisori americane.

Prin închisorile americane...

După primele trei zile de închisoare, şeriful a venit să-l vadă pe Osho, întrucât cei cu care era închis în aceeaşi celulă îi deveniseră discipoli. Lor li se alăturaseră medicul şi asistentele din spitalul închisorii şi în final chiar şi şeriful şi-a adus soţia şi copiii să-l cunoască pe Osho.  Întrucât celula în care fusese închis era prea mică pentru atâta lume care dorea să vorbească cu el şi să petreacă cât mai mult timp în compania lui, doctoriţa închisorii a cerut să fie mutat cu totul în cabinetul ei. Unuia dintre avocaţii care au venit să-l viziteze şi care a rămas uimit de cât de mare impact a avut Osho asupra oamenilor de acolo, Osho i-a spus:,,N-am mai avut de multă vreme timp să mă odihnesc atât, toată lumea are grijă de mine. Şi toţi sunt preocupaţi de un singur lucru: când voi fi eliberat şi mă voi întoarce în comunitate, toţi vor să vină să petreacă acolo măcar câteva zile”. I-au adus chiar fotografii decupate din ziare, pentru a le da autografe, spunându-i: "Asta ne va aminti că ai fost aici timp de 3 zile. În aceste zile, locul acesta nu a mai fost o închisoare".

Într-adevăr, venirea lui Osho a făcut ca până seara, la închisoare să sune atâtea telefoane şi să sosească atâtea telegrame, încât a fost nevoie să se aducă mai mulţi operatori să se ocupe de ele. Unul din gardieni i-a spus lui Osho: "Am avut în această închisoare persoane foarte importante: miniştri, candidaţi la preşedinţie, dar n-am mai văzut până acum aşa ceva. Poţi fi sigur că acum n-au cum să-ţi facă ceva, toată lumea e cu ochii pe tine. Pot să te hărţuiască, dar nu-ţi pot face niciun rău, nu-şi asumă riscul ăsta".  I s-au trimis atât de multe flori, încât nu mai exista loc pentru ele şi atunci el a cerut ca florile să fie împărţite şcolilor şi universităţilor din oraş, astfel încât, în ziua când a fost dus sub escortă spre aeroport, străzile erau pline de tineri care aruncau flori spre maşina lui. Osho a reuşit să facă un lucru nemaiîntâlnit până atunci, a organizat chiar o conferinţă de presă din închisoare.

SUA contra Bhagwan Sri Rajneesh

Închis sub un nume fals, Osho este otrăvit în închisoarea din Oklahoma

Simptomele indicau clar otrăvirea şi numeroşi specialişti au spus că este vorba de taliu sau iradiere cu plutoniu. Iată ce scrie Osho despre otrăvirea lui de către autorităţile americane:

„În Oklahoma, suspiciunile mele au devenit certitudini, pentru că am aterizat în mijlocul nopţii pe un aeroport pustiu şi şeriful în persoană era acolo ca să mă ia în primire. Chiar el a condus maşina şi cum stăteam chiar în spatele lui, am putut auzi foarte clar ce i-a şoptit la ureche cel care m-a dat în primire:  Tipul ăsta e cunoscut în toată lume şi toată mass-media mondială e cu ochii pe el, aşa că nu face nimic direct. Fii foarte atent! Am început să mă gândesc care e intenţia lor? Ce vor să facă indirect? Când am ajuns în închisoare, mi-a devenit clar. Şeriful mi-a cerut să nu completez formularul de intrare în închisoare cu numele meu. Ar fi trebuit să scriu în loc David Washington. L-am întrebat în baza cărei legi sau constituţii îmi cere să fac un lucru atât de prostesc. Refuz, pentru că nu sunt David Washington. A insistat şi a spus: Dacă nu semnezi cu numele pe care ţi l-am spus, îţi vei petrece noaptea pe această banchetă rece de fier. I-am spus atunci "Eşti un om rezonabil, bine educat, nu-ţi dai seama ce lucru prostesc îmi ceri să fac?". Mi-a răspuns: Nu-mi cere să-ţi răspund, pur şi simplu îndeplinesc ordinele primite de sus, iar de sus însemna în mod cert Casa Albă, Ronald Reagan. Eram obosit după atâtea drumuri şi i-am spus: "Hai să facem un compromis, completezi tu numele David Washington sau ce alt nume vrei, iar eu semnez". El a completat formularul cu numele David Washington iar eu am semnat cu semnătura mea în hindi. Ce ai scris acolo? Trebuie să scrii David Washington, a spus el. "Asta îţi va aminti că indiferent cei vei încerca să faci, direct sau indirect, vei fi prins. E scrisul tău şi apoi semnătura mea, care e cunoscută în întreaga lume şi poate fi recunoscută fără dificultate. Întreaga ta conspiraţie a eşuat".  Ideea era că dacă completam David Washington şi semnam tot aşa, puteam fi ucis, otrăvit, împuşcat şi n-ar fi fost nici o dovadă că eu am trecut vreodată pe acolo. Fusesem adus pe uşa din spate a aeroportului, intrasem în închisoare tot pe uşa din spate, în mijlocul nopţii, astfel încât nimeni să nu-şi dea seama de prezenţa mea, doar şeriful fiind prezent, nimeni altcineva. M-a dus în celulă şi mi-a spus să iau una din saltele foarte murdare, pline de zdrenţe (şeriful n-a atins acea saltea).  I-am spus "Nu sunt prizonier. Ar trebui să te comporţi mai uman. Am nevoie de o pătură  şi o pernă". A refuzat simplu: "Nici o pătură, nici o pernă. Asta e tot ce primeşti". A încuiat uşa celulei aceleia murdare şi mici şi a plecat. Încă şi mai bizar a fost că dimineaţa devreme, la ora 5, a deschis uşa şi parcă era un alt om. Nu-mi venea să cred ochilor, adusese o saltea nouă, o pătură, o pernă. I-am spus: "Azi noapte te-ai comportat atât de primitiv, cum de-ai devenit brusc atât de civilizat?". Mi-a oferit micul dejun la ora aceea atât de matinală. În nici o altă închisoare nu se procedase aşa. I-am spus: "E mult prea devreme, de ce-mi dai atâta atenţie?" Mi-a răspuns: Mănâncă repede, că în 5 minute trebuie să plecăm spre aeroport. L-am întrebat: "Atunci de ce mi-ai mai adus saltea, pătură şi pernă?" (s-a dovedit ulterior că prima saltea era iradiată cu plutoniu). Nu a spus nimic şi a ieşit închizând uşa. Micul dejun nu era cine ştie ce: 2 felii de pâine înmuiate într-un fel de sos: nu mi-am dat seama ce era, nu avea nici un gust, nici un miros. Dr. Amrito crede că am fost otrăvit. Poate m-au otrăvit în toate cele 6 închisori, ăsta a fost scopul pentru care n-au vrut să mă elibereze pe cauţiune şi pentru care am petrecut 12 zile într-o călătorie care ar fi trebuit să dureze în mod normal 6 ore. O otrăvire lentă, care nu m-ar fi omorât imediat, dar care pe termen lung m-ar fi slăbit.

După cele 12 zile petrecute în închisorile americane n-am mai putut dormi. Au început să se petreacă tot felul de lucruri în corpul meu, care înainte nu aveau loc: mi-a dispărut pofta de mâncare, mâncarea pare să nu mai aibă nici un gust, am o senzaţie neplăcută în stomac, greaţă, îmi vine să vomit, nu-mi mai e sete şi simt o stare de dezrădăcinare groaznică. Pare că e ceva afectat şi la sistemul nervos. Simt furnicături în tot corpul, în special în mâini, iar pleoapele mi se zbat. Când am intrat în închisoare, aveam 75 kg, astăzi am doar 65. Fără să fi modificat ceva în regimul alimentar, pierd în greutate fără nici un motiv. Şi există şi o stare de slăbiciune permanentă, iar acum 3 luni, osul mâinii drepte a început să mă doară rău. Toate acestea sunt simptome ale acţiunii anumitor otrăvuri. Mi-a căzut părul, mi-a slăbit vederea, barba mi-a albit de parcă aş fi îmbătrânit cu 20 de ani”. 

SUA contra Bhagwan Shree Rajneesh. Acuzaţiile? Încălcarea legilor emigrării şi aranjarea unor căsătorii false!

„Pentru că nu aveau nicio dovadă împotriva mea (nu comisesem nicio crimă) dar trebuiau să justifice arestarea, mi-au şantajat avocaţii. Avocaţii Statelor Unite le-au spus: "Dacă ţineţi la viaţa lui Bhagwan, e mai bine să nu mergeţi la proces, pentru că ştiţi şi voi, aşa cum ştim şi noi, că nu a făcut nimic şi că toate cele 34 de acuzaţii din dosar sunt false. Dar în nici un caz guvernul american nu doreşte să fie înfrânt în faţa curţii de un singur individ". Au numit acest caz „SUA contra Bhagwan Shree Rajneesh”. Cea mai mare naţiune din lume, cea mai mare putere din istorie, bineînţeles că nu dorea să fie înfrântă de un singur individ, lipsit de putere. Avocaţii au venit la mine cu lacrimi în ochi. Au spus: "Suntem aici să te apărăm, dar se pare că e imposibil. Nu ne putem asuma riscul de a veni la proces, pentru că ne-au spus direct că viaţa ta ar fi în pericol. Astfel că am căzut de acord, pentru binele tău, să acceptăm două acuzaţii minore, pentru a-i da guvernului american satisfacţia victoriei, astfel încât, tot ce vor putea face este să te deporteze”.

Toate acestea s-au petrecut cu 10 minute înainte de începerea procesului la Curtea Federală. Judecătorul Leavy m-a întrebat doar despre cele două acuzaţii care fuseseră alese de avocaţi. E ciudat că, din cele 34 de acuzaţii, judecătorul Leavy m-a întrebat imediat doar de astea două, fără să le verifice şi pe celelalte: "Eşti sau nu vinovat de aceste două crime?" Era clar că şi judecătorul făcea parte din conspiraţie. Dar am şi eu nebunia mea. Am spus "Sunt" şi atât. Avocatul meu, care stătea lângă mine, Jack Ransom a continuat: "vinovat". Astfel că s-a înregistrat acest lucru ca şi cum ar fi fost o propoziţie completă: "Sunt vinovat". Iar eu nu spusesem asta. M-aş fi lăsat crucificat mai degrabă decât să accept o acuzaţie falsă. După ce am ieşit din sală, Jack Ransom mi-a spus: "Ai creat o situaţie neplăcută. Din fericire, judecătorul Leavy nu a notat-o". În finalul procesului, avocatul SUA a concluzionat într-un mod penibil: "N-am fost capabil să aduc dovezi împotriva lui, dar nici partea adversă n-a fost capabilă să dovedească altceva". Situaţia e de-a dreptul ridicolă, întrucât nu un nevinovat trebuia să îşi dovedească nevinovăţia, ci guvernul care-l arestase pe nedrept trebuia să aducă dovezi în sprijinul acuzaţiilor care să justifice arestarea. Contrar uzanţelor, sentinţa a fost pronunţată imediat şi era evident că acest lucru nu era posibil decât dacă era pregătită dinainte. Osho era amendat cu 400.000 de dolari, sumă care i-a şocat şi pe avocaţi, dat fiind faptul că delictele erau minore. În plus, era deportat din America şi nu avea dreptul să revină în următorii 5 ani, iar dacă ar fi încercat, l-ar fi aşteptat 10 ani de închisoare. I s-a cerut să-şi ia lucrurile imediat. Avionul îl aştepta la aeroport. A trebuit să părăsească America rapid, aşa că nu a putut face apel la o Curte mai înaltă.

Pentru a-şi lua lucrurile, Osho a fost dus la închisoarea Portland: "M-au dus într-o cameră goală, în care erau doar câteva scaune. Mai erau şi alte birouri, dar nu era nimeni în ele. L-am întrebat pe cel care mă adusese în închisoare care e motivul pentru care camera e goală.  A spus Nu ştiu, dar l-am privit în ochi şi am văzut că ştie. Şi când am fost dus înăuntru, era cineva în cameră care a ieşit imediat. Mi s-a spus să stau pe un anumit scaun. Şi acest lucru era ciudat, pentru că erau mai multe scaune în încăpere. Puteam să aleg eu unul. Dar mi-a indicat pe care să mă aşez. Mi-a spus: Trebuie să plec să obţin semnătura şefului meu, va trebui să aştepţi vreo 10-15 minute. Am aflat mai târziu că nu era nevoie de nicio semnătură a niciunui şef. Am putut vedea cu ochii mei pe formularul pe care îl avea în mână, aşa că l-am întrebat: Unde este semnătura şefului tău? Nu e nevoie de ea. E nevoie doar de semnătura mea că mi-am primit hainele. Nici un şef nu trebuie să semneze asta. Era atât de nervos, că transpirase tot în acea încăpere cu aer condiţionat. Şi, pentru că ţinea hârtia în mână, formularul tremura. Când am ajuns la aeroport, am auzit că la televizor se anunţase că sub acel scaun pe care aşteptasem 15 minute se afla o bombă. Poate că era un alt aranjament. În cazul în care eu aş fi cerut recurs sau aş fi negat cele două acuzaţii, bomba ar fi explodat. Iată de ce camera era goală. Şi iată de ce chiar şi omul din încăpere, care trebuia să-mi dea hainele a dispărut sub pretextul acelei semnături. Dar pentru că am acceptat o vină falsă şi m-am lăsat amendat şi deportat, bomba nu a mai explodat".  

De ce îl expulzează 21 de țări?

Osho se întoarce în India dar, deoarece guvernul indian încearcă să-l izoleze, anulând vizele acordate celor ce vor să-l viziteze, pleacă la Katmandu. Foarte repede, guvernul nepalez refuză şi el vizele pentru cei care-l vizitau. Părăseşte şi Nepalul şi începe un adevărat tur al lumii.  Prima destinaţie e Grecia unde, deşi i se acordă o viză de 30 de zile, după doar 18 poliţia grecească intră cu forţa în locuinţa sa, îl arestează şi-l expulzează. Ziarele greceşti relatează despre presiuni din partea guvernului şi bisericii, care au determinat această intervenţie. În următoarele două săptămâni, vizitează sau cere permisiunea de a vizita alte 17 ţări din Europa, America de Sud şi de Nord. Toate îi refuză viza, sau i-o revocă imediat după sosire. Oriunde ar fi aterizat, avionul său era urmat de un alt avion care avea la bord oficiali ai SUA, dotaţi cu o valiză plină de dosare şi articole din presă ce îl prezentau pe Osho ca pe un criminal de talie grea, de care orice stat ar fi mai bine să scape cât mai repede. Italia, Germania, Anglia, Olanda, Elveţia şi Grecia i-au fost ţări închise oficial. La Stockholm, aterizarea a fost respinsă de poliţişti înarmaţi. Se îndreaptă în 1986 spre Uruguay, ţară care anunţase că într-o conferinţă de presă oficială va afirma în mod public că-i acordă drept de rezidenţă permanentă. Cu o noapte înainte ca această conferinţă de presă să aibă loc, preşedintele Sanguinetti primeşte un telefon de la Washington prin care este anunţat că, dacă-i va acorda rezidenţă lui Osho, cele 6 miliarde de dolari reprezentând datoria pe care Uruguay-ul o are faţă de SUA vor fi cerute imediat înapoi şi nu-i vor mai fi acordate nici un fel de credite. Malcolm Wilkey, ambasadorul SUA în Uruguay, îi prezintă preşedintelui un raport al CIA în care se afirma: "Bhagwan Shree Rajneesh e un om foarte inteligent. E foarte periculos. E un anarhist. Are puterea de a transforma minţile oamenilor". Preşedintele nu are încotro şi e nevoit să-i ceară să părăsească ţara. În următoarele luni este alungat şi din Jamaica şi Portugalia. În Parlamentul European de la Strasbourg a fost introdusă o moţiune de către 12 membri directori, care cereau „cooperare europeană pentru a se asigura că liderului Bhagawan nu îi este permis să intre în niciunul din statele membre ale Comunităţii. Parlamentul se aşteaptă de la aceste state să ia măsuri în sistemele lor legislative pentru a preveni stabilirea rezidenţei lui Osho pe teritoriul lor”. Deşi moţiunea nu a fost aprobată oficial, comportamentul statelor respective dovedeşte că a fost respectată. În 1986, Osho se întoarce la Mumbay, în India unde rămâne până la sfârşitul vieţii (1990) continuând să ţină conferinţe şi meditaţii colective.

––– // –––

Cele de mai sus au fost consemnate în baza cărţii  lui Max Brecher „A Passage to America” şi a Autobiografiei lui Osho. În 1989, Max Brecher începe documentarea pentru a scrie o carte despre arestarea abuzivă şi hărţuirea internaţională a lui Osho. Intervievează 60 de persoane direct implicate în evenimente: poliţişti, şefi de închisoare, ziarişti, oficialităţi etc. Adună documente oficiale. Nouă dintre persoanele cheie refuză să participe. Cu toate acestea, iese la iveală întreaga conspiraţie. Cartea este trimisă la mai multe case de editură din lume dar toate (în număr de 30) o refuză. În 1991, manuscrisul este acceptat de o editură indiană, dar şi aceasta anulează contractul după scurt timp. Se pare că eforturile guvernului indian de a se pune bine cu SUA îşi spun cuvântul. De-abia în 1993 cartea este acceptată de Book Quest Publishers din Bombay. Însă lansarea acestei cărţi rămâne fără ecou în presă, mai ales în cea occidentală.

Sursa: http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?item=2209&lang=RO

OSHO - Marriage and Children

Subtitrarea videoclipului (text) aici: http://documentaresifilmespirituale.blogspot.ro/2011/07/casatoria-si-copii-osho.html

Pentru cei care-l apreciază pe OSHO există pe YouTube un playlist cu 50 de videoclipuri, traduse în limba română. Vă sugerez să salvați link-ul și să le vizionați:

http://www.youtube.com/playlist?list=PL6547D9C091410C6E&feature=plcp

-->