-->
INVIDIA
Dan Puric
Într-o zi, vecinul nostru de bloc și-a luat un
aparat de aer condiționat. Era un zăduf îngrozitor, dar noi n-aveam aparat de
aer condiționat și nici bani ca să ne cumpăram unul. Sufeream de căldură și de
invidie. Aveam însă o bibliotecă. Ne-am uitat în ea și am scos cugetările lui
Seneca. Am citit de acolo o pagină-două despre bine și sensul vieții și, deși
tot ne era cald, nu l-am mai invidiat pe vecin.
Ceva mai târziu, vecinul și-a deschis
un butic și a început să umble îmbrăcat în costum la patru ace. Noi - tot cu
blugi. Nu-i nimic - ne-am zis liniștiți, citind un capitol din Etica lui Spinoza.
Apoi vecinul a apărut deodată într-un Megane argintiu. Noi n-aveam nici bicicletă, dar l-am disprețuit citind din Phaidon al lui Platon.
Apoi vecinul a apărut deodată într-un Megane argintiu. Noi n-aveam nici bicicletă, dar l-am disprețuit citind din Phaidon al lui Platon.
Mai târziu, vecinul a schimbat Meganul
pe Merțan. Nu ne-a păsat, caci și noi îl schimbaserăm deja pe Platon cu
Aristotel.
Și-a luat și un 4x4, cel mai mare de pe
stradă. Noi l-am luat pe Marcus Aurelius, care ne-a făcut să zâmbim împăcați.
A mai trecut o vreme și vecinul și-a
luat nevastă nouă: blondă, frumoasă, tânără. Noi - tot cu cea veche, dar am
luat Evanghelia după Ioan.
Vecinul și-a îmbrăcat soața cu o
garderobă întreagă și cu blănuri, bașca bijuteriile. Noi ne-am îmbrăcat
spiritul, citind din Eclesiast.
În fine, vecinul s-a mutat într-o vilă
la şosea cu gard mare, bodigarzi și piscină. Am rezistat și de data aceasta
eroic, citind Richard III.
A urmat o a doua vilă - la munte. După ce am văzut-o,
ne-am consolat cu Macbeth. O a treia - la mare: am recurs la Învierea lui Tolstoi, al cărei efect l-am consolidat cu Ghilgameș, Ghandi și Declarația de iubire a lui Liiceanu. Ne-am simțit cu mult mai bine.
L-au dat la televizor la o emisiune
foarte populară. Ne-am stăpânit emoția cu o porție de Caragiale.
L-au dat a doua oară, cu mare succes:
am fi suferit dacă nu ne-ar fi ajutat Ananda Coomaraswamy, Cartea lui Iov și
Cazul Wagner al lui Nietzsche.
Așa a trecut mai mult timp. Vecinul
își lua case, mașini, iahturi, femei. Noi răspundeam cu Balzac, Thomas Mann,
Hegel, Berdiaev. Lupta era strânsă, dar echilibrată.
În sfârșit, într-o zi l-au arătat cu
cătușe la mâini, umflat de DNA. Am răsfoit atunci fericiți Apocalipsa.
Dar, peste vreo două săptămâni, vecinul
nostru era eliberat și chiar și-a anunțat candidatura pe listele unui partid
majoritar. Scârbiți, ne-am uitat în bibliotecă. N-am mai văzut nimic. Ne-am
uitat pentru a doua oară. Nu ne-a venit să credem! Pentru a treia oară, ne-am
uitat cu atenție. Același rezultat: citiserăm toate cărțile. Și atunci, ne-a
cuprins invidia...
Popor român, nu te-ai săturat să stai
pe locul mortului și să fii condus de toți tâmpiții?
-->
.jpg)
Cat adevar este in aceasta poveste !
RăspundețiȘtergereSuperb, tot "oful" societatii noastre "oficiale" de 2 bani intr-un articol plin de substanta.
RăspundețiȘtergereFara a supara pe cineva, dar nu pot sa ma abtin si sa nu fac cateva comentari la aceasta poveste. Adica "mistui" o biblioteca si ramai la acelasi nevel de cultura "capra vecinului". De ce a citit acest personaj o biblioteca intreaga si a monitorizat activitatea vecinului in permanenta? Probabil citea cu scopul de-a castiga respectul celor din jur cu ideea ca are educatie. Se practica la noi...Dar ca sa trec peste, imi este greu sa-mi imaginez cum o persoana care sa luat la tranta cu acele nume grele pomenite in povestioara, a ramas la fel de senil si neschimbat ca atunci cand a deschis prima carte. Nu a inteles nimik din ce-a citit. Cu tot riscul de-a supara pe cineva, nu va suparat povestea aceasta nu are nici un sens...
RăspundețiȘtergereStimate anonim sau stimată anonimă,
ȘtergereEști într-o eroare totală. Articolul lui Dan Puric nu este un episod autobiografic, așa cum ți-ai închipuit, ci o creație literară, mai precis o parabolă, adică o poveste cu tâlc. Ea subliniază câștigul real pe care-l poate avea un om care se îmbogățește spiritual, spre deosebire de un altul, care urmărește doar bogăția materială, obținută prin orice mijloace și în disprețul legii și al conduitei morale. Dan Puric nu invidiază și nici n-are de ce să invidieze pe cineva. El este o personalitate în peisajul culturii românești și câștigă suficient de mult prin muncă cinstită, ca să-și permită o viață lipsită de griji. Nu provine dintr-o familie umilă și nu-și expune aici frustrările personale. Este un artist onorat de societate, și nu disprețuit, ca îmbogățiții de moment, lipsiți de scrupule. Îl ascult întotdeauna cu plăcere când se ivește ocazia și-ți spun că rar am întâlnit un om mai echilibrat și mai moral decât el.
Inteleg - prin educatie ajungi sa indepartezi unul din pacatele capitale - pizma sau invidia. Preocupat sa nu invidiez ajungi la un moment dat sa regreti ca nu ai actionat. In fapt, noi trebuie sa luam atitudine impotriva celor care savarsesc cele 7 pacate capitale: mândria,desfrânarea,lăcomia,iubirea de arginți,invidia (pizma),mânia,lenea. Se vede de la o posta ca cei care astazi isi depun canditatura au la vedere toate aceste pacate iar cei care prin educatie doresc sa le indeparteze nu se implica! Principalul motiv - l-am aflat de la o persoana cu mult bun-simt - nu ai cum sa faci fata cu bun-simt in democratia votului. Dan Puric militeaza pentru trecerea la MERITOCRATIE, forma evoluata, superioara de DEMOCRATIE PARTICIPATIVA (DIRECTA). Din pacate asta presupune multă inteligenţă, muncă, răbdare şi sacrificii. Cine se ofera sa fie rabdator, sa invete mult, sa munceasca mult si cu sacrificii?
ȘtergereMortal,,,al iubesc pe Dan Puric ,,,,,ce n-as da sa vrea sa fie presedinte ,,,numai asa in ciuda tuturor.
RăspundețiȘtergereBioneinteles ca nu s-a saturat! Altfel n-ai fi reusit sa citresti nici macar un sfert din Biblioteca!
RăspundețiȘtergere