Stăpânirea gândului - o armă cu puteri nebănuite + documentar (RO)

-->

STĂPÂNIREA GÂNDULUI 
- O ARMĂ CU PUTERI NEBĂNUITE -

Mintea este cea mai puternică armă a omului. Dar, deși sunt folosite de secole, capacitățile uluitoare ale creierului rămân în continuare învăluite în mister. De sute de ani, savanții se străduiesc să dezlege modul misterios în care acest organ complex acționează asupra organismului nostru și chiar asupra obiectelor din lumea înconjurătoare. Telepatia, telechinezia, hipnoza, premoniția sau clarviziunea sunt fenomene pentru care nici azi nu s-au găsit explicații mulțumitoare. De fapt, aceste puteri miraculoase se află, în stare latentă, în fiecare dintre noi. Autosugestia sau chiar un simplu gând au o forță uriașă: pot schimba destine, pot ucide și pot salva.

Un telepat rus uimește lumea

Sala de conferințe a hotelului Renaissance din Mos­co­va este arhiplină. Pe scenă, un bărbat legat la ochi vorbește cu o voce puternică. Mâinile îi sunt întinse spre sală, cu degetele răsfirate, apăsând în aer niște bu­toane invizibile. „Bărbatul din rândul 3, locul 12, se gândește la fiul său, care se află chiar acum la examen. Pe rândul 9, locul 4, băiatul cu șapcă are în buzunar un carnețel. Pe pagina doi e trecut numărul de telefon al prietenei sale”. De câte ori omul de pe sce­nă ghicește ceva, iar spectatorul confir­mă, sala izbucnește în strigate entuziaste și aplauze.

Numele lui Tofik Dadashev a devenit cu­noscut în anii '70 când, la primul Con­gres Internațional de Psihotronică de la Praga, savantul american Cleve Backster, in­ven­ta­torul detectorului de minciuni, a spus des­pre Dadashev că este cel mai puternic me­dium din lume. Capacitatea lui de a citi gânduri aproape instan­taneu, fără gre­șeală, a uluit co­mu­nitatea internaționala a oa­me­nilor de știință. De-a lungul timpului, rusul a par­ticipat la zeci de experimente pa­ra­psi­hologice in­cre­dibile. Prin puterea minții, a neutralizat planuri te­roriste și a ajutat la deconspirarea unor agenți secreți.

La începutul anilor 2000, Dadashev des­­chide la Moscova centrul de investigații și trata­ment „Psi-Ex”. Aici vin sute de oameni din întreaga lume, care îi soli­cită ajutorul pentru boli grele, pentru tera­pie psihologică, pentru ca­zuri de răpiri, dispariții sau con­flicte nere­zol­vabile. Născut în Azerbaidjan, înainte de căderea comunis­mu­lui, Dadashev tratase mai mulți înalți oficiali sovietici, astfel încât acti­vi­tatea lui era atent monitorizată de servi­ci­ile de informații rusești. În la­boratoarele secrete ale KGB-ului, savanții se străduiau încă din anii '40 să des­copere cum funcționează și acționează tele­patia, cum se poate im­planta un gând sau un ordin în mintea cuiva și prin ce meto­dă se poate localiza un obiect ne­­cunoscut la distanță. 

În spa­tele uluitoarelor fenomene PSI, telepatie, psihochinezie, vindecări paranormale, se află o întreagă armată de savanți și subiecți superdotați, gata să-și de­monstreze extraordinarele ca­pa­cități: Nina Ku­laghina, o femeie casnică din Leningrad, celebră în întreaga lume pentru calitățile ei psi­ho­chinetice de a muta obiecte cu o greutate de până la un kilogram doar prin puterea gândului, Rosa Kule­shova, cea care citea legată la ochi, doar prin atingerea tex­tului cu degetele, sau celebrul telepat Wolf Messing, ale cărui predicții au fost ascultate atât de Hitler, cât și de Stalin, nu sunt decât câteva exemple. Toți făceau demonstrații publice, televizate sau „în di­rect”, în marile orașe ale Uniunii Sovietice. În spatele senzaționalului însă, cele mai luminate capete ale Ru­siei încercau să înțeleagă capacitățile fenomenale ale cre­ierului.

După îndelungi experimente, oamenii de știință so­vietici au emis o ipoteză privitoare la fenomenul tele­patiei. Conform teoriei lor, atunci când omul gândește, în creier au loc anumite procese biochimice însoțite de emiterea unor radiații electromagnetice. Undele elec­tro­magnetice sunt captate de telepat, care reușește astfel să citească până și cel mai ascuns gând. Însă cercetătorii ruși s-au ciocnit de o altă necu­nos­cută: Tofik Dadashev reușea să afle gândurile unei per­soane aflate la zeci de metri distanță, iar studiile lor demonstrau că un­dele electromagnetice emise de creier pot fi captate doar în imediata apropiere a subiectului. Pentru ei, Tofik Dadashev era o enig­mă.

„Totul a început în copilărie, povestește Dadashev. De exemplu, știam de cu seara ce urma să-mi pregătească bunica la micul dejun. Închideam ochii și număram banii din portofelul mamei aflat în poșetă. Treptat, am descoperit că-i pot face pe ceilalți, prin puterea gândului, să-mi îndeplinească dorințele. Odată, la școală, m-am concentrat asupra învățătoarei și am făcut-o să se bâlbâie. Se înroșise atât de tare, biata de ea, că până la urmă a fost nevoită să-și întrerupă lecția și să ne dea pauză. Descope­risem, deci, aceste forțe, și mă jucam cu ele, fără să mă gândesc cât de puternice sunt. Abia pe la 16 ani am realizat că am un dar extraordinar și că tre­buie cumva canalizat în beneficiul seme­nilor mei”.

Paranormalul contra terorismului

După ce abilitățile lui fenomenale au fost recunoscute, miliția, procuratura și chiar KGB-ul au început să-i solicite lui Tofik Dadashev ajutorul în rezolvarea unor cazuri complicate. „În anii '80, am fost abordat de niște ofițeri KGB, cu rugămintea de a-i ajuta la capturarea unui agent străin. Aveau informația că acesta se afla la Moscova, într-un grup de turiști, dar nu știau da­că e bărbat sau femeie și ce semnalmente are. Am fost însoțit la hotelul Rossia, unde se așteptau să poposească cei 150 de turiști străini. În holul hotelului era un vacarm de ne­descris. Mă concentram foarte greu. Dar, până când băieții de la KGB s-au hotărât să-mi indice persoanele suspectate, eu deja îmi îndreptasem atenția către indi­vi­dul cu pricina. Era un bărbat cu mustața roșcată, îmbrăcat într-un costum negru. Am simțit că fluxul gândurilor lui nu curgea la unison cu cele ale celorlalți turiști. Le-am comu­nicat agenților bănuielile mele. Informația mea s-a do­vedit ulte­rior corec­tă".

Dar cel mai spectaculos și totodată periculos eveniment la care a participat a fost ares­tarea unui terorist. În martie 1989, o aeronavă Tupolev a fost detur­na­tă și a aterizat forțat pe aero­portul din Ba­ku, Azerbaidjan. Teroristul, sub amenințarea că va arun­ca avionul în aer, cerea până în zori un milion de dolari. În aceeași seară, Dadashev a fost contactat de un ofițer KGB cu rugămintea din partea gene­ralului Ivan Go­relovski, șeful ser­viciului KGB din Azerbai­djan, să participe la aceas­tă operațiune delicată. „Când am ajuns la aeroport, de la Moscova sosiseră deja trupele speciale antitero. Am fost imediat pus la curent: «Se pare că teroristul are com­plici, este înarmat, iar în ca­bina piloților s-a de­tec­tat un dispozitiv care ticăie, cel mai probabil o bomba cu ceas.» Imediat mi s-a încredințat o misiune. Trebuia să pătrund în avion și să ne­gociez cu teroristul”. Dadashev a fost condus până la trapa avionului și, sub pretextul că este un reprezentant al Ministerului de Externe de la Moscova, a pătruns în aeronava. Între el și terorist era o distanță de cca 20 de metri. „Părea stăpân pe situație, dar i-am citit emoțiile și gândurile. Nu au tre­cut câteva minute și m-am convins că totul era o ca­cealma. Individul nu avea nici o bombă și nici com­plici”. Dadashev a coborât din avion și le-a spus ofițerilor: „Pentru a salva toți pa­sa­gerii, fă­ră vreun incident nedorit, trebuie să aveți încredere în mine, pentru că știu ce se va întâmpla. Peste câteva minute, teroristul va veni mai aproape de ușa avionului, ca să fumeze. Atunci îl puteți prinde. Dacă veți acționa astfel, nu vor exista victime și nu vor fi pro­ble­me”. Pes­te o jumătate de oră, trupele „Alfa” se întorceau de pe pistă cu teroristul încătușat. În rucsacul in­di­vidului se descoperise că așa-zisa bombă nu era decât un ceas mecanic deșteptător. Totul se petre­cu­se întocmai cum prezisese Dadashev. Ulterior, la inițiativa liderilor KGB de la Moscova, care fuseseră impresionați de abilitățile lui extraordinare, Dadashev a fost decorat cu cea mai mare distincție din Azerbaidjan, pentru finali­zarea cu succes a operațiunii.

 
Femeia care a înfrânt moartea

Conform spuselor lui Tofik Dadashev, fiecare dintre noi are de fapt aceste capacități, de a citi gândurile altui om, de a le influența și chiar de a prezice un eveniment. Singurul obstacol e acela că oamenii nu sunt conștienți de abilitățile lor, de puterea imensă a unui sim­plu gând, de capacitatea uriașă a creierului.

„Toți putem folosi telepatia sau telechinezia, însă trebuie să credem în aceste forțe și să ne antrenăm creierul, prin meditație profundă, pentru a le activa. Aceste funcții ale cre­­ierului se află într-o stare de hibernare, așteptând să fie trezite. De cele mai multe ori, ele rămân inac­­tive până la moarte, și totuși ne plângem că nu sun­tem fericiți, că nu avem suficienți bani, că nu sun­tem sănătoși. Singur omul, prin puterea gândurilor lui, își poate croi viața așa cum dorește. Poate alege să fie sănătos sau să sufere, să trăiască fericit sau în mi­zerie! Cheia o reprezintă propriul gând!”.

Recent, cercetătorii în fizica cuantică au făcut o desco­perire: „Mintea modelează lucrurile pe care le per­cepem”. Cel puțin asta susține Fred Alan Wolf, profesor doctor în fizică, cel care și-a dobândit celebritatea în lu­me printr-o serie de cărți despre relația fizicii cuan­tice cu conștiința. „Omul poate fi un Miche­langelo al propriei vieți, având posibilitatea să-și modeleze soarta după bunul plac”, spune el.

Intuitiv, mulți oameni descoperă și pun în practica teoria lui Alan Wolf. Acesta este și cazul Angelei Po­pescu, o pensionară din județul Bihor, pentru care gândirea pozitivă e mai mult decât o formulă călăuzitoare, e un stil de viață. Totul a început în urma cu 40 de ani, pe vremea când nimeni nu vorbea despre așa ceva, când noțiuni ca autosu­ges­tie, legea atracției sau ma­terializarea gândului nu erau nici măcar pomenite. Și totuși, Angela le-a descoperit, din întâmplare. Se măritase tânără, la 20 de ani, cu un bărbat pe care nu-l cunoștea aproape deloc. Îi fusese prezentat de părinți și, în câteva luni, Angela s-a trezit măritată și însărcinată. După doi ani, a venit pe lume și cel de-al doilea copil. Peste încă doi ani, soțul a părăsit-o pentru o femeie mai tânără și a lăsat-o să se descurce singură, cu doi copii mici. Și, cum un necaz nu vine niciodată singur, biata Angela a descoperit că e foarte bolnavă. În urma analizelor, a fost diagnosticată cu cancer. Doc­torul oncolog a anunțat-o formal, tăios, că trebuie operată de urgență. Se gândea cu disperare ce se va întâmpla cu copiii ei, dacă nu va supraviețui. Era atât de îngrozită, încât deja începuse să-și deruleze în minte scena înmormântării, își vedea copiii abandonați, luați sub îngrijire de un orfelinat. Se internase în spital și-și aștepta rândul, ca un condamnat la moarte.

Într-o dimineață, de patul ei se apropie o fe­meie mult mai tânără decât ea și-i spuse: „Și tu aștepți să fii operată? Eu sunt programată mâine. Dar eu am venit aici să mor. Știu sigur că n-am să supraviețuiesc”. A doua zi, într-adevăr, tânăra muri la câteva ore după intervenția chirurgicală. Medicii din secție erau bulversați: operația decursese normal, iar starea pacientei fusese sta­bilă. Și totuși, după câteva ore, femeia a murit inex­plicabil. Își programase moartea mental. În aceeași seară, în salonul spitalului își făcu apariția medicul chirurg. Se așeză printre paciente, pe un pat și, cu o voce gravă, spuse: „Nici cel mai puternic orga­nism nu rezistă la gândurile negre. Practic, vă programați singure moar­tea. Așa ceva e inad­misibil! Ne faceți nouă, me­dicilor, misiunea im­posibilă! Omul singur, prin gândurile lui, se poate băga în mormânt și tot singur se poate salva. E ale­gerea voastră!”.

Angela nu-și mai amintește ce-a mai spus medicul și ce s-a întâmplat mai departe. Ține minte perfect doar atât: se hotărâse să trăiască. Și, ca prin farmec, toate grijile, toată spaima dispărură. După operație, ea ieșea din spital cu o altă stare de spirit. Pășea pe stradă de par­că lumea toată era a ei, zâmbea tuturor și se purta cu oamenii ca și cum toți i-ar fi fost prieteni. Deși trebuia să urmeze un tratament, nu luă nici măcar o pastilă. Știa că va trai! Voia să trăiască. Se programase pentru viață. Și timpul i-a dovedit ca avusese dreptate.

„Tot ce se întâmplă în viața noastră, bun sau rău, e numai datorită nouă. Singuri ne cons­truim realitatea. E vorba despre ceea ce gândim. Mintea acționează ca un magnet, atrăgând ce do­rim. E foarte important să gândești de bine, să zâmbești, să te bucuri de viață. Nu trebuie decât să vrei un lucru cu orice preț, cu toată ființa ta, să te bucuri că-l vei avea. Și atunci îl vei obține!”, spune Angela, femeia care a învins moartea fără medi­camente. 
 
Supărările și boala

Recent, profesorii de la Universitatea Berkeley, Ca­lifornia, au realizat un studiu inedit, având ca subiecți 15.000 de bolnavi de diverse afecțiuni. S-a dovedit că 90% dintre ei, în trecut, avuseseră parte de supărări mari, necazuri și probleme grave. La un mo­ment dat, fuseseră profund răniți de cineva apropiat și nu puteau ierta sau uita. La finalul expe­ri­mentului, savanții au ajuns la o concluzie uimitoare: supărările au declanșat procesul bolii. „Sănătatea tru­pului e puternic legată de cea sufletească, de cele mai multe ori, predispoziția pentru o anumită boală fiind dată de propriul temperament, de modul de gândire, de caracterul omului. Emoțiile și gândurile nega­tive slăbesc energia orga­nismului, influențează echi­librul intern, declanșând boli”, susține profesorul Gra­ham Fleming.

Studiile din ultimii ani asupra hipotalamusului, acea parte a creierului care are rol în reglarea supe­rioa­ră a funcțiilor vegetative ale organismului, au de­mons­trat ca mintea omului creează, practic, felul în care funcționează corpul. După părerea sa­vantului, gândurile și emoțiile modifică celulele până la nivelul nu­cle­ului. „Aceste stări ne distrug în așa măsură celulele, încât, după un timp, nu-și mai pot îndeplini nici măcar funcțiile de bază”. Pentru ca aceste emoții și stări negative să nu se scurgă prin sis­temul nervos către organele inter­ne, ele trebuie eliminate cumva. Deși me­todele de eliberare a stre­sului prin țipăt, lovitul unei perne, al unui ma­nechin sau al unui sac de box par la prima ve­dere ila­re, totuși sunt eficiente, permițând creie­rului să se elibe­re­ze de tensiunile a­du­nate și astfel să-și păstreze echilibrul.

Terapia prin râs reprezintă un alt mijloc de elimi­nare a tensiunilor fizice și psihice. Când omul râde, își schim­bă starea interioară, iar universul per­cepe buna lui dispoziție, veselia și gândurile op­timiste, atrăgând evenimente și situații pozitive. Terapeutul ame­rican Norman Cousins este cel care, în 1964, folosind gândirea pozitivă și umo­rul, a reușit să trateze un pacient cu o boală articulară, la vremea aceea incu­rabilă. În timpul ședințelor de trata­ment, terapeutul îi dădea spre vizio­nare pacientului filme de comedie care să-i provoace râsul, cât mai îndelungat. După 30 de minute de râs, pacientul avea parte de două ore fără dureri. După mai multe luni de astfel de tratament, rezultatul a fost miraculos: boala a dispărut complet.

Omul fără vârstă

 

Serghei Maximov are 74 de ani, dar sănătatea și condiția lui fizică par a fi ale unui tânăr. În orășelul Kislo­vodsk din regiunea Stavropol, este cunoscut drept „omul fără vârstă”. Este președintele unui club în care se practica ședințe de râs pentru eliberarea stre­sului, sport și meditație pentru ca­nali­zarea gândurilor și mon­tarea psihicului pe o stare po­zitivă. „Râzi și vei fii sănătos, fii optimist și vei trăi mai mult!”, este deviza care-i călăuzește pe cei câteva sute de membri ai clu­bului.

Totul a început printr-un eveniment ne­fericit. La vârsta de 30 de ani, a fost im­pli­cat într-un accident grav de mașină, în urma căruia doi dintre prietenii lui și-au pierdut viața. Deși vina nu-i aparținea, Serghei simțea că săvârșise o crimă și nu se putea ierta. I s-a instalat o stare de de­presie profundă. Fa­milia s-a luptat luni în șir pentru salvarea lui, dar fără nici un rezul­tat. Nu mai voia să trăiască și, practic, aproape nici nu mai trăia. Până într-o zi când, nici acum nu știe de ce, i-a venit ideea de a pleca în Ne­pal. În regiunea muntoasă Parbat din centrul Nepalului, Serghei a stat timp de câteva luni într-un templu de călugări budiști. Ajun­sese acolo în miez de noapte și, văzând starea jalnică în care era, călugării au acceptat să rămână o pe­rioa­dă la ei și să locuiască în templu, însă cu condiția de a trăi exact ca ei. Acolo, în mij­locul pustietății, departe de civilizație, a învățat Ser­ghei tot ce știe azi. Se scula odată cu călugării la ora 5 și timp de două ore medita, analizându-și gândurile și senti­mentele, debarasându-se de tristețe și pesimism. După un mic de­jun constituit dintr-o lingură de orez, călugării se retrăgeau în tem­plu, în mijlocul căruia trona statuia unui Buda râzând. Fondatorul budis­mu­­lui credea că râsul este o experiență religioasă. Călugării din zona Parbat cred că atunci când râd, intră într-o stare de spirit bună, se pot înălța într-un plan superior, pot trans­cende limitele concrete către divini­ta­te.

După mai bine de un an, s-a întors acasă. Chiar de-a doua zi, a început un nou stil de viață, în aparență dur. Părinții, după toate nenorocirile prin care trecuseră împreună cu el, credeau că și-a pierdut mințile. Se scula dimineața, cu mult înainte de răsărit, se fre­ca cu zăpadă sau se arunca în apele reci ale râu­lui, mânca aceeași lingură de orez cu care se obișnuise la templul budist și apoi își petrecea ziua în meditație, ru­gă și râs. După câteva luni, Serghei de­venise de ne­re­cunoscut. În ciuda fap­tului că nu mân­ca mai nimic, trupul lui ajun­sese zvelt, bine dezvol­tat. Era mereu vesel, energic, optimist, zâmbitor, gata să ajute pe oricine. Și văzând oamenii cum băiatul uscățiv, palid și fără vlagă devenise un bărbat robust, văzându-i transfor­ma­rea fizică și su­fletească, au început să-i ceară aju­torul. Așa au trecut anii, Serghei a dobândit faimă și a înființat clubul celor care doresc să trăiască ar­monios, sănătos și fericit, prin puterea gândurilor, prin meditație și ras. „În fiecare an, organizez un fel de examen. Plecăm toți în munții Cau­caz, tra­versăm cele mai înalte creste și ajungem până la Ma­rea Nea­gră, în Soci. Pe jos! Sute de ki­lo­metri. Ani­ver­sarea vârstei de 60 de ani mi-am petrecut-o în Hima­laya. Cea de 70, la fel. Sper că și cea de 80, tot acolo o voi celebra. Eu cred ca am reușit în viață, pentru că am decis la un mo­ment dat să-mi schimb menta­li­tatea, să cred în mine, în pu­terile minții mele și, mai presus de toate, să gândesc pozitiv. Aceasta este arma mea secretă, cu care pot învinge și înfrunta orice”. 

Sursa: http://www.formula-as.ro/2012/1021/enigme-16/stapanirea-gandului-o-arma-cu-puteri-nebanuite-15124

 

Ceva necunoscut face ceva ce noi nu pricepem...

Something Unknown Is Doing Something We Don't Know What...

Vă invit să vizionați în continuare un documentar extraordinar de interesant, chiar fascinant pe alocuri, despre fenomenele psihice paranormale (vindecare spirituală, telepatie, psihochinezie, clarviziune, premoniţie) şi autentificarea lor ştiinţifică. Oamenii de ştiinţă care au contribuit la realizarea documentarului prezintă o serie de cercetări şi experiențe ştiinţifice de laborator, care atestă că aceste puteri „paranormale” sunt de fapt „normale” şi fac parte din înzestrarea noastră nativă. Documentarul demonstrează cum ştiinţa şi spiritualitatea se întâlnesc într-o colaborare fructuoasă, pentru viitorul omenirii. De asemenea, este prezentată legătura dintre mintea umană individuală şi conştiinţa colectivă, demonstrând astfel că axioma spirituală „toţi suntem unul” nu este o simplă speculaţie teoretică. Ca idee-forţă a filmului, merită menţionată replica din documentar a profesorului Gary Schwartz: „Puţină ştiinţă te îndepărtează de spiritualitate, dar multă ştiinţă te apropie”.