Uriașa minciună a roșiilor românești + VIDEO + documentar




URIAȘA MINCIUNĂ A ROȘIILOR ROMÂNEȘTI
O substanţă controversată care face legumele să crească mai repede
este folosită intens de către legumicultorii cu tradiţie din ţara noastră

Românii abia aşteaptă la fiecare început de vară să dea bani pe o min­ciună, aceea că roşiile cultivate de grădinarii noştri sunt mai sănătoase decât cele din import. Cumpără­torii au plătit şi 20 de lei pe kilogram, convinşi că tomatele din zone cu tradiţie, ca sudul ţării sau Galaţiul, sunt cultivate natural. Ce nu ştiu ei este că legumicul­torii români folosesc o substanţă controversată, nu­mită ETHREL. Rolul acesteia este acela de a grăbi coacerea legumelor, dar chiar şi reprezentantul pro­du­că­torului afirmă că în mod normal ar trebui interzisă.

Miracolul numit Ethrel


Trei zile. De atât au avut nevoie reporterii „României libere” pentru a face ca o roşie crudă, abia crescută pe fir, să se înroşească şi să fie gata de vânzare. Secretul coacerii rapide, chiar şi pe vreme rece şi ploioasă, stă în Ethrel, un produs interzis în unele ţări, dar folosit pe scară largă de grădinarii români, care se grăbesc să ajungă la piaţă la începutul sezonului, atunci când roşiile sunt mai scumpe. Orice grădinar cinstit recu­noaşte că în condiţiile climaterice din ţara noastră roşiile n-au cum să se coacă natural până în luna mai, chiar dacă au fost plantate în sere încălzite. Cei mai mulţi dintre legumicultori folosesc însă Ethrel, un produs chimic care face ca o roşie să se coacă aproape instantaneu. Deşi în România folosirea substanței este reglementată strict, ţăranii abuzează de ea, pentru a ajunge cât mai devreme în pieţele din oraşe. 

Reporterii „României libere” au descoperit că producătorii cumpără la liber Ethrel şi îl aruncă pe roşii fără discernământ şi fără să respecte indicaţiile producătorului, punând astfel în pericol sănătatea consumatorilor. Am mers în mai multe comune din judeţul Olt şi ne-am oprit la magazinele care vând pesticide şi îngrăşăminte pentru agricultură. Am cerut să cumpărăm Ethrel şi am fost serviţi încă de la prima unitate în care am intrat. Ethrelul se vinde la discreţie şi în târgurile organizate săptămânal în comune. Unii vânzători sunt totuşi mai precauţi. „Nu mai avem voie să comercializăm acest produs de 5 ani de zile”, ne-a răspuns un comerciant. Totuşi, legumicultorii din Olt ne-au spus că multe magazine vând această substanţă numai dacă vânzătorul îl cunoaşte pe cumpărător.

Cum funcţionează Ethrelul? Hormonul chimic din produs stimulează apariţia mai devreme a unei substanţe care se găseşte în mod natural în legume şi fructe atunci când se coc. Unii specialişti afirmă că dacă s-ar respecta regulile de stropire - diluarea atentă a soluţiei şi acordarea unui timp de pauză de 10 zile, necesar ca hormonul să iasă din roşie - Ethrelul n-ar fi toxic. Numai că legumicultorii români, dornici să prindă preţurile mari care se practică la începutul verii, utilizează o soluţie mai concentrată decât cea recomandată şi nu mai aşteaptă să treacă perioada de volatilizare a substanţei chimice. Roşia este recoltată şi ajunge pe masa consumatorului cu tot cu hormonii de stimulare a creşterii.

„La începutul lunii mai, un vecin a vândut roşiile cu 18 lei kilogramul. A venit un angrosist şi i le-a luat de la poartă. Când am văzut aşa, ne-am pus toţi pe căutat Ethrel”, ne-a povestit un grădinar din Teleorman. El ne-a explicat că majoritatea cultivatorilor de roşii aplică următoarea reţetă: „Plantele sunt în seră. Omul stropeşte plantele şi apoi închide ermetic sera, pentru ca substanţa să nu se piardă în aer. În trei zile, roşia e coaptă, dar restul plantei se usucă. Dar pe producător nu-l deranjează. Vinde roşiile la preţ mare, acum la început de sezon, după care plantează în acelaşi loc vinete sau gogoşari. Nu aşteaptă nimeni 10 zile, pentru că tocmai asta e şi ideea, să ajungem cât mai repede pe piaţă", a explicat grădinarul.

Am încercat să obţinem Ethrel chiar de la producătorul acestei substanţe, compania Bayer. L-am sunat pe unul dintre distribuitorii oficiali pentru zona Teleorman, Nicuşor Ţăroiu, căruia i-am spus că suntem legumicultori începători care vor să ajungă repede pe piaţă cu roşiile. „Nu se mai foloseşte în România, la tomate. A fost scoasă de la omologare şi este practic interzisă. Atenţie mare la lucrul ăsta, pentru că substanţa se aduce pe diverse căi din Moldova, Ucraina sau alte ţări şi se vinde în unele magazine”, ne-a explicat Nicuşor Ţăroiu. El a precizat că Ethrelul a fost interzis în ţara noastră, deoarece a fost folosit în exces de legumicultorii români. „Totul a pornit de la utilizarea excesivă. De dragul de a le face mari şi numai bune de piaţă, s-a exagerat, iar la analizele de laborator a fost găsit în cantităţi mari”, ne-a explicat distribuitorul Bayer. Totuşi, acesta a admis că agricultorii români n-au renunţat la practica grăbirii coacerii roşiilor. „Ethrelul e căutat în continuare, mă sună mulţi, dar nu mai poate fi folosit în România, mai ales dacă produceţi pentru vânzare”.

Am dorit să aflăm care sunt, concret, rezultatele analizelor de laborator despre care vorbeşte Nicuşor Ţăroiu. Din păcate, am fost purtaţi de la o instituţie a statului la alta, fără niciun rezultat. Astfel, Ministerul Agriculturii ne-a răspuns: „Pentru detalii, vă recomandăm să vă adresaţi Institutului Naţional de Sănătate Publică”. De la acest institut, ni s-a transmis că despre analize trebuie să ne interesăm la Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). Nici aici n-am obţinut vreun rezultat. „Vă comunicăm că în cadrul laboratoarelor din reţeaua ANSVSA care realizează analize din produse alimentare de origine vegetală nu se efectuează determinarea prezenţei produsului Ethrel sau a altui produs utilizat pentru maturizarea rapidă a legumelor”. În fine, am încercat să obţinem o poziţie oficială de la conducerea centrală a companiei. Deşi am aşteptam două săptămâni, n-am primit nimic.

Fostul ministru al Agriculturii, Valeriu Tabără, susţine că substanţele care grăbesc maturizarea legumelor nu sunt nocive în sine. „Faptul că se grăbeşte maturarea, mai ales acolo unde se valorifică roşiile mai rapid, nu-i un lucru rău atâta timp cât aceste substanţe nu se acumulează în roşii. Ele se găsesc şi în mod natural în legumele şi fructele aflate la maturitate. Practic, când se creşte artificial această concentraţie, se grăbeşte maturizarea”, a afirmat Valeriu Tabără. Fostul ministru a menţionat totuşi că e important ca producătorii să nu exagereze cu folosirea acestei substanţe. „Problema e să nu se greşească la concentraţie, apoi să se aerisească foarte bine încăperea, iar în câmp, să nu se folosească substanţe care se acumulează în plantă și pe care le găseşti şi peste 10 zile. Pentru că, pe principiul acesta, n-ar trebui să mai folosim substanţe împotriva dăunătorilor. De exemplu, sulfatul de cupru, limitat ca utilizare, este mai periculos decât Ethrelul”, a menţionat Valeriu Tabără. El a mai spus că e esenţial să se respecte perioada de aşteptare, pentru ca substanţa să dispară din plantă înainte de recoltare. 

Dezbateri legate de folosirea Ethrelului au avut loc în toată lumea. Substanţa a fost interzisă în India, unde era folosită în exces pentru coacerea rapidă a bananelor. Reglementări au fost impuse și în ţări precum Ghana, unde hormonul este utilizat pentru coacerea rapidă a ananasului. Uniunea Europeană permite ca în legumele ce se vând pe teritoriul său să se găsească o cantitate infimă din această substanţă, respectiv 0,5 părţi la un milion dintr-un litru. Una dintre ţările în care Ethrelul a fost declarat sigur este Vietnamul.

În stare nediluată, Ethrelul este coroziv şi poate provoca răni grave la ochi, se arată într-un pliant internaţional al acestui produs. „Este periculos dacă este înghiţit, inhalat sau absorbit prin piele”. Chiar în specificaţiile pentru România se menţionează că „cele mai importante simptome şi efecte, atât acute, cât şi întârziate, sunt iritații gastrointestinale și arsuri ale pielii și ale ţesutului membranelor mucoase”.

Cum recunoşti o roşie coaptă cu Ethrel? Consumatorii au o singură metodă de a descoperi cu ochiul liber dacă leguma pe care o cumpără este sau nu coaptă mai repede decât normal. Astfel, tomatele, deşi sunt roşii pe dinafară, în general sunt verzui în interior, miezul este încă tare şi cu gust de necopt.

 
Pâinea noastră cea de toate zilele – documentar

„Pâinea noastră cea de toate zilele” (în germană: Unser täglich Brot) este un documentar care prezintă modul în care industria alimentară folosește tehnologia modernă pentru a-și maximiza eficienţa şi profiturile. Filmul este alcătuit din situații reale, fără naraţiune sau interviuri, regizorul încercând să-i permită spectatorului să-şi formeze propria opinie cu privire la proceduri. Numele companiilor filmate nu sunt afişate intenţionat. Scopul regizorului este acela de a oferi imaginea reală a modului în care este produsă hrana pe care o cumpărăm astăzi din supermarketuri. Documentarul nu conține dialoguri, dar ne oferă, prin imagini, informații uluitoare, pe care n-am avea cum să le căpătăm pe căi obișnuite. Este un film pe care orice om care respiră și mănâncă pe planeta aceasta ar trebui să-l vadă.



Comentarii

  1. Nu e nici o mirare ca se folosesc substante care accelereaza cresterea la noi in tara, in timp ce in alte tari sunt interzise.Doar suntem cobaii Europei.Acum lasand astea la o parte nici legumele cerscute de noi in propria gradina nu sunt 100% naturale, pt ca daca nu le stropim cu diverse substante nu rezista.Nevoia de alimente e in crestere si pe de o parte inteleg nevoia de a folosi diverse substante fara de care probabil nu am avea ce pune pe masa, sau am pune dar oare ne-am permite?Folosirea acceleratorilor e un cutit cu doua taisuri, daca nu le folosim nu avem ce pune pe masa daca le folosim pe termen lung ne imbolnavim....Ar mai fi de scris multe, dar deja m-am lungit destul ;)

    RăspundețiȘtergere
  2. Bravo pentru informarea facuta . Tineti-o tot asa. Succes.

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumim Anonim! Stai pe faza ca mai postam azi o informatie naucitoare din aceeasi categorie.

    RăspundețiȘtergere
  4. in goana dupa profit producatori nu mai tin cont de nimic, ce legume se vand ca furaje in exterior sunt aduse in romania, aici prostimea cumpara tot nu-i de mirare ca ajungem sa consumam cioara vopsita cu rezultat final stricarea instalatiei interne, cine vinde/produce de ex rosii(si nu numai) si substante de genu ar trebui condamnati ca teroristi si trasi in teapa ca pe vremuri + confiscarea averii_
    unele alimenta ar trebui interzise, nu-i de mirare ca ajungem sa mancam si ultimele FORNETTI(scapa cine stie) alta bomba chimica buna la gust da nu si la instalatie_mai vad mame ce le cumpara la copiii mici
    astfel de produse... da n-ai ce face prostimea e in floare, hai la FORNETTI !!!

    RăspundețiȘtergere
  5. Vorbești numai prosti.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

POSTĂRI ALEATORII

  • Prea multă medicină! + VIDEO
    29.04.2017 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); PREA MULTĂ MEDICINĂ! Pilule fără efect, operaţii inutile, terapii riscante... Foarte multe dintre metodele medicinii alopate moderne…
  • 7 fapte mai puțin cunoscute despre Cupa Mondială
    01.12.2022 - 0 Comments
    Spre deosebire de competițiile anterioare, Cupa Mondială nu are loc vara, așa cum ne-am fi obișnuit. În acest an, turneul are loc în Qatar, în noiembrie și decembrie, pentru a feri jucătorii de…
  • Secretul semințelor germinate
    18.10.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); SECRETUL SEMINȚELOR GERMINATE Consumul de germeni (semințele încolțite ale plantelor comestibile) și-a demonstrat deja efectul…
  • Cum să prevenim și să dăm înapoi cancerul
    07.07.2014 - 1 Comments
    --> CUM SĂ PREVENIM ȘI SĂ DĂM ÎNAPOI CANCERUL Un interviu cu Raymond Francis - august 2012 Raymond Francis este un promotor al vindecării pe căi naturale. În acest scop, scrie cărți…
  • 10 alimente obișnuite care ascund mult mai mult ZAHĂR decât crezi
    12.12.2021 - 0 Comments
    Experții recomandă ca femeile să consume doar 24 de grame de zahăr pe zi, în timp ce bărbații au voie până la 36 de grame. Dar știați că o cutie de suc conține deja aproape 40 de grame de zahăr? De…
  • Statul pe scaun este considerat la fel de rău ca și fumatul?
    16.07.2023 - 0 Comments
    Nu, statul pe scaun nu este considerat la fel de rău ca fumatul în ceea ce privește riscurile pentru sănătate. Fumatul este un obicei extrem de dăunător care este recunoscut pe scară largă ca fiind…
  • Suntem ceea ce mâncăm + VIDEO
    15.11.2016 - 4 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); SUNTEM CEEA CE MÂNCĂM O intuiţie uimitoare a generaţiilor trecute este acum confirmată de ştiinţele nutriţioniste. Acestea au arătat…
  • Faceți cunoștință cu Booby cu picioare albastre - adorabila pasăre „personaj de desene animate” + FOTO
    01.01.2022 - 0 Comments
    Unul dintre cei mai faimoși și carismatici locuitori ai insulei Galapagos, Booby - corbul de mare cu picioare albastre, este aproape ca un personaj de desene animate.Cu picioarele de un albastru…
  • 20 cele mai înfricoșătoare rase de câini - Cei mai buni câini pentru a ține la distanță intrușii!
    08.01.2023 - 0 Comments
    Oamenii își iau câini din mai multe motive, dar mai ales ca tovarăși de familie și animale de companie. Este un fapt acceptat faptul că a avea un câine în casă este bun pentru sănătatea mentală.…
  • Omul nu este făcut să mănânce carne + documentar (RO)
    26.11.2016 - 4 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); OMUL NU ESTE FĂCUT SĂ MĂNÂNCE CARNE Cu toate că unii istorici și antropologi susțin că omul este omnivor, alcătuirea noastră anatomică…
  • 15 poze care dovedesc că schimbarea climatică nu e o glumă!
    12.10.2020 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Orașele se inundă, pădurile ard și ghețarii se topesc, iar acțiunile zilnice ale oamenilor nu fac decât să înrăutățească situația. Dacă o…
  • Ivan Lovatt sau arta pe înțelesul tuturor
    30.10.2013 - 1 Comments
    --> IVAN LOVATT SAU ARTA PE ÎNȚELESUL TUTUROR Ivan Lovatt s-a născut în Nairobi, Kenya și a copilărit în Africa, Anglia și Germania. De mic a fost un iubitor de natură, petrecând mult…
  • Rețete culinare - Tocaniță de ciuperci
    08.04.2012 - 0 Comments
    --> TOCĂNIȚĂ DE CIUPERCI Ingrediente 500 gr ciuperci 2 gogoșari 2 roșii 1 ceapă 2-3 căței de usturoi 1 legătură de mărar sare, piper și numai o lingură de ulei Mod de…
  • 15 curiozități fascinante de cultură generală
    17.10.2022 - 0 Comments
    În era internetului, poate fi dificil să-i impresionezi pe cei din jur cu cunoștințele tale nesfârșite. Dar există întotdeauna mai multe fapte surprinzătoare care pot fi găsite. Fie că este vorba…
  • Socul - farmacia familiei
    01.04.2012 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); SOCUL – farmacia familiei Sunt foarte rare plantele din natură la care toate părțile (flori, fructe, frunze, scoarţă, rădăcini)…
  • A fi sau a nu fi... longeviv + VIDEO
    17.02.2015 - 0 Comments
    A FI SAU A NU FI… LONGEVIV În sens larg, longevitate înseamnă lungimea vieții unei ființe. Particularizând, ne putem referi la longevitatea potențială, adică durata maximă de viață pentru care…
  • Cum identificăm o relație de tip psihopat
    09.03.2017 - 7 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CUM IDENTIFICĂM O RELAŢIE DE TIP PSIHOPAT Ai avut vreo relație care te-a lăsat confuză, golită, epuizată? A încercat să te seducă cu…
  • ADHD - cel mai bun exemplu de boală inventată
    22.01.2014 - 15 Comments
    --> ADHD - DEFICITUL DE ATENȚIE - CEL MAI BUN EXEMPLU DE BOALĂ INVENTATĂ - „ADHD este cel mai bun exemplu de boală inventată”.…
  • 15 designuri care sunt atât practice, cât și inteligente + FOTO
    14.10.2021 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Unele designuri sunt opusul absolut al „defectului din fabrică”. Te fac să spui convins "Nu am crezut niciodată că am nevoie de așa ceva…
  • 20 de trucuri utile care ți-ar putea ușura viața de zi cu zi + VIDEO
    19.10.2015 - 0 Comments
    google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; google_ad_slot = "2919951363"; google_ad_width = 336; google_ad_height = 280; De la curățenie, până la sfaturi în bucătărie, de…
  • Obiceiuri zilnice care dăunează creierului + slideshow
    06.12.2012 - 0 Comments
    ALIMENTE CARE ÎMBUNĂTĂȚESC FUNCȚIONAREA CREIERULUI Substanțele din hrana pe care o ingerăm zilnic pătrund în fluxul sanguin, ajungând la toate organele corpului nostru, inclusiv la creier.…
  • Pericolul din ambalajele alimentelor
    05.04.2012 - 0 Comments
    --> PERICOLUL DIN AMBALAJELE ALIMENTELOR Ne fac viața mai ușoară, dar ne pot îmbolnăvi la fel de ușor! Ambalajele care protejează mâncarea și băuturile ne pot face mult rău, dacă nu…
  • Secretele longevității
    18.12.2013 - 3 Comments
    --> SECRETELE LONGEVITĂȚII ÎMPĂRTĂȘITE DE OAMENI CARE AU DEPĂȘIT SUTA DE ANI Jeanne Louise Calment - 122 ani Jeanne Louise…
  • O cină în întuneric
    20.09.2014 - 3 Comments
    --> O CINĂ ÎN ÎNTUNERIC Alwyn Menezes Vreau să vă împărtășesc o experiență minunată pe care am avut-o recent în Singapore. Într-o seară de vineri am fost invitat la un eveniment…
  • Blestemul lui Tutankhamon + slideshow + documentar (RO)
    29.11.2013 - 4 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); BLESTEMUL LUI TUTANKHAMON Pe 29 noiembrie 1922, egiptologii Howard Carter și Lordul Carnarvon se aflau în fața mormântului lui…
  • Laptele - nutritiv sau toxic? + documentare
    21.07.2012 - 0 Comments
    --> LAPTELE - NUTRITIV SAU TOXIC? Miliarde de dolari au fost investite de industria producătoare de lactate pentru a ne convinge că laptele și derivatele sale sunt sănătoase sau…
  • 9/11 - Morți misterioase + documentar (RO)
    11.09.2014 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); 9/11 – MORȚI MISTERIOASE Foarte mulți martori ai evenimentelor din 11 septembrie 2001 au murit în mod misterios. Lucrul pe…
  • Timișoara - orașul premierelor + slideshow
    04.05.2012 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); PROCLAMAȚIA DE LA TIMIȘOARA Populația orașului Timișoara a fost inițiatoarea Revoluției române. Între 16 și 20 decembrie 1989, ea a…
  • 12 idei inteligente de decorare pentru locuitul în chirie
    03.06.2023 - 0 Comments
    Amenajarea unei case în care stai cu chirie poate fi o provocare, dar există câteva sfaturi pe care le poți urma pentru a-ți face locuința să arate bine și să te simți confortabil în ea."Nu găuriți…
  • Adevărul despre civilizațiile extraterestre + documentar (RO)
    02.08.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); ADEVĂRUL DESPRE CIVILIZAȚIILE EXTRATERESTRE Vasile Rudan Navele extraterestre – o realitate ce nu poate fi…
  • Johanna Quaas - campioana nonagenară la gimnastică + VIDEO
    16.10.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); JOHANNA QUAAS – CAMPIOANA NONAGENARĂ LA GIMNASTICĂ – Johanna Quaas, acum în vârstă de 90 de ani, deține titlul de cea mai în…
  • Cura de „edenizare” + documentar (RO)
    22.06.2012 - 0 Comments
    --> CURA DE „EDENIZARE” Recent, s-a lansat la Botoșani cartea cu titlul Manual edenic de medicină naturistă profilactică și terapeutică semnată dr. Doru Marian Laza. La lansare au…
  • 12 motive surprinzătoare pentru care nu reușești să dormi bine o noapte întreagă
    21.01.2022 - 0 Comments
    O lipsă regulată de somn ne face să ne simțim epuizați imediat după ce ne trezim. În plus, este unul dintre principalele motive pentru care ne îngrășăm.Dorim să vă oferim câteva sfaturi despre cum să…
  • 10 Superstiții străvechi care dau fiori reci și originile lor
    21.11.2023 - 0 Comments
    Timp de secole, superstițiile au cuprins puternic imaginația umană, împletind fire atât de frică, cât și de fascinație în țesătura narațiunii noastre istorice. Deși mulți indivizi contemporani își…
  • Un bărbat și un pește adorabil au devenit cei mai buni prieteni, timp de aproape 30 de ani, după ce acesta l-a ajutat să revină la viață + VIDEO
    01.06.2023 - 0 Comments
    Câinii sunt adesea considerați cei mai buni prieteni ai noștri, dar țineți-vă bine cățelușilor, pentru că un scafandru japonez a descoperit o prietenie neobișnuită și specială cu un pește. Da, ați…
  • Bambusul - această plantă miraculoasă + documentar
    22.03.2015 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); BAMBUSUL - ACEASTĂ PLANTĂ MIRACULOASĂ Plantăm o sămânță de bambus chinezesc în pământ fertil și o udăm regulat. În primul an nu se…
  • 15 fapte interesante despre jocul de cuvinte Wordle
    30.12.2024 - 0 Comments
     Ce este Wordle?Wordle este un joc online, de browser, care oferă jucătorilor șase încercări de a ghici corect un cuvânt din cinci litere. Jocul a fost lansat în octombrie 2021 și a fost creat…
  • 50 de fapte incredibile despre lume care te vor face să pari cultivat
    20.12.2022 - 0 Comments
    Ați stat vreodată la masă cu prietenii sau cu familia, bucurându-vă de un prânz sau de o cină perfect acceptabilă, și ați ascultat - neputincios - cum conversația se îndreaptă încet spre subiectul…
  • Rolul mineralelor în organism
    27.03.2012 - 6 Comments
    --> ROLUL MINERALELOR ÎN ORGANISM   Mineralele sunt substanţe esenţiale, fără de care viaţa n-ar exista. Alături de vitamine, substanţele minerale intră în componenţa hranei…
  • Ficatul - laboratorul nostru intern
    24.03.2012 - 0 Comments
    --> FICATUL – LABORATORUL NOSTRU INTERN Cântărind aproximativ 2 kilograme, ficatul nostru minunat ştie să realizeze simultan mai multe operaţii şi reacţii chimice decât ar fi…

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *