Misterioșii giganți ai României + VIDEO

-->

MISTERIOȘII GIGANȚI AI ROMÂNIEI

Teoria conform căreia, cu mii de ani în urmă, pe Pământ ar fi existat oameni giganţi este negată de cei mai mulţi oameni de ştiinţă, pentru că nu se potriveşte cu teoria evoluţionistă, impusă publicului larg. Însă de-a lungul timpului, antropologii au dezgropat numeroase schelete umane uriașe, care fac credibilă teoria giganților. Acestea au fost descoperite în diferite locuri pe glob.

Într-o peşteră din localitatea caucaziană Alguetca au fost găsite în 1964 câteva schelete umane de 3 metri. În zona Agadâr (Kazahstan) au fost scoase la iveală unelte uriaşe, vechi de cca 30.000 de ani, aparţinând unui humanoid de 4 metri. Cel mai înalt schelet, de peste 5 metri, a fost găsit la Gargayan, în Filipine. Dincolo de Ocean, în peşterile din deşertul Colorado, s-au găsit schelete umane ce depăşesc 2,50 metri înălţime, iar la Cayuga, în apropiere de cascada Niagara, se află „Cimitirul giganţilor”, descoperit în 1880, unde au fost îngropaţi humanoizi de peste 2,70 metri înălţime. Dovezile sunt greu de digerat de către oamenii de știință, care nu vor să recunoască sub nicio formă că teoria evoluției lui Darwin este greșită și că originile omului trebuie căutate în altă parte decât în maimuţă.

Uriaşii sau titanii se regăsesc în mitologiile multor popoare, chiar și în Biblie, în capitolul Geneza, şi în povestea lui David şi Goliat din Vechiul Testament. Evident, aceste creaturi gigantice nu puteau să lipsească nici din legendele care circulă de secole în România. Se pare însă că uriaşii noștri nu sunt chiar personaje de basm, din moment ce în țara noastră chiar au fost descoperite oseminte de coloşi. De-a lungul timpului, pe teritoriul României au fost dezgropate zeci de schelete de oameni giganți, însă cercetări nu s-au făcut niciodată, evenimentele fiind imediat trecute sub tăcere, iar scheletele respective, făcute dispărute. Mitologia română spune că existența umanoidă a cunoscut mai multe „rase”. A început cu căpcăunii, forme nereușite de umanizare, care au dispărut. După ei au venit uriașii, care s-au ridicat împotriva lui Dumnezeu. Divinitatea a trimis Potopul și i-a omorât pe toți. După uriași au venit blajinii, o rasă de ființe mici de statură, cu suflet bun, care erau pe placul lui Dumnezeu. În general, toate legendele consideră că rasa uriașilor a dispărut, iar locul ei a fost luat de oameni.

URIAȘII ROMÂNIEI ÎN LEGENDE

Cu aproximativ 7000 de ani în urmă, în zo­na României se dezvoltase o civilizaţie îna­intată, sedentară, cu o cultură înfloritoare. Peste ei au venit populaţii din Est, nu­mi­te de arheologul american Marija Gimbutas civilizaţia kurganelor. Diferenţa dintre po­pulaţiile autohtone şi cele invadatoare era în primul rând de înălţime, cei veniţi fiind mai înalţi – fapt atestat arheologic – răz­boi­nici, buni metalurgi şi constructori de ce­tăţi aşezate pe înălţimi. Aşa se explică faptul că în legende, toate cetăţile vechi sunt con­stru­ite de uriaşi, iar agricultura perfor­man­tă este legată de plugul metalic adus de ei. Uriaşii ar fi venit din Est, acum 7000 de ani. Răspândirea acestor populaţii în toată Europa, apoi în Ori­en­tul Mijlociu şi nordul Africii, a dus, se pa­re, la naşterea legen­delor despre uriaşi. E foarte posibil ca ei să se fi a­si­milat în marea masă a populaţiilor autoh­to­ne, mai mici de înălţi­me, aşa cum spun, de altfel, şi legendele, şi astfel să fi dispărut. Reminiscenţe ale acestor uriaşi vedem cu ochii noştri: se mai nasc din când în când oameni foarte înalţi. Me­dicii spun că suferă de gigantism. Iar mito­lo­giile vorbesc despre uriaşi ca despre o ra­să umanoidă degenerată, nereuşită.

Peste tot în zona de sud a Mun­teniei se păstrează legendele u­riaşilor, porecliţi „ji­dovi”. La sud de Popeşti există o vale care se înt­in­de de la Olt până la Giurgiu. Legenda spune că un uriaş pe nume No­vac, cel mai renumit dintre toţi, s-a luptat cu un ba­laur care le făcea rău oa­menilor. Simţindu-se în­vins, balaurul a fugit şi a lăsat o dâră pe pământ. Aceasta este „Brazda lui Novac”. În Tangâru, la cca 15 km de Popeşti, se află o altă ridicătură de pământ, tot o fostă cetate dacică, atestată arheologic. „Măgura asta a fost făcută de jidovi, de uriaşi. Aşa spun poveştile din bătrâni. De aici până dincolo de Teleorman o să vedeţi asemenea măguri (movile) făcute de uriaşi”, spune bătrânul Ion Ene, din comuna Tangâru, judeţul Giurgiu.

În dreptul orașului Brăila, chiar în mijlocul Dunării, la o adâncime de circa 2 metri, există urmele încă necercetate ale unei construcții stranii. De ani de zile barcagiii se ferit de locul respectiv, pentru că, spun ei, o forță malefică trage în adâncuri oamenii, cu tot cu bărci. Ciudata construcție este cunoscută de localnici ca Podul uriașilor. Nimeni nu știe cine și nici de ce anume a construit podul. Unii istorici presupun ca a fost făcut de romani, pentru a putea trece cu ușurință Dunărea către cetatea Troesmis (Iglița). Dar două argumente spulberă această ipoteză. În primul rând, costurile nu justificau o astfel de construcție, cetatea neavând o importanță strategică deosebita. În al doilea rând, în urmă cu 2.000 de ani, adâncimea și furia fluviului nu permiteau o astfel de lucrare, cu toată tehnica arhitecților antici. Abaterea Dunării nu e posibilă nici astăzi în acel loc, darămite în urma cu două milenii! Cât despre o construcție făcută direct sub apă, nici nu încape discuție! Și atunci, cine a construit, totuși, Podul Uriașilor? În ce privește cronicile istorice, într-una singura este amintit acest pod, devenit vizibil pentru puțină vreme în urmă cu 200 de ani, când, din cauza secetei, apele Dunării au scăzut enorm, aducând la suprafață urmele straniei lucrări. De altfel, puțini sunt și localnicii care la ora actuala mai știu de existenta ruinelor. Cu toate acestea, cei care trec prin zona respectivă, susțin că, din când în când, aud gemete venind din adânc. Cei ce cunosc legenda afirmă că spiritele uriașilor ar păzi în continuare podul pe care l-au construit și chiar o imensă comoară, îngropată undeva, pe fundul Dunării. Oricum, între legendă și adevăr e o adâncime de doar... 2 metri!

ŢINUTUL URIAŞILOR DIN OLTENIA

Oltenia a fost mereu o pagină aparte în istoria şi geografia României. Ca istorie, a fost una dintre zonele cele mai puternice, care a dat Ţării Româneşti domnitori de vază. Numărul mare al mânăstirilor fortificate a făcut ca acest ținut românesc să fie, mai mult ca oricare altul, un adevărat avanpost al creștinătății. Oamenii erau deopotrivă agricultori, buni creștini și luptători (nu trebuie să uitam că aici s-au născut elitele cavaleriei române). La ora actuală, Oltenia este printre cele mai sărace zone ale țării. Dar oltenii nu se plâng. Ei sunt în continuare aceiași oameni muncitori, care își poartă crucea cu demnitate.

Sătenii din comuna Coșoveni sunt departe de a fi cei mai bogați olteni. Dimpotrivă, mineritul, în loc să le aducă bogăție, le-a adus doar necazuri, iar dacă înainte de a se deschide exploatările comuna avea câteva sute de case, azi cu greu se mai pot număra 40-50. În loc de bogăție și prosperitate, oamenii se luptă acum cu sărăcia și poluarea. Pe lângă aceasta, comuna a fost mereu martora unor evenimente, dacă nu ciudate, cel puțin greu de explicat. Mai exact, aici s-au semnalat mereu lumini și zgomote ciudate. Oamenii spun că simt deseori prezențe străine, că au impresia că sunt urmăriți de cineva, dar că nu văd pe nimeni.

Localitatea, aflată în imediata apropiere a Băniei, a ieșit din anonimat în urma unei descoperiri de excepție – oasele unui elefant preistoric care a trăit în aceste locuri în urmă cu mai bine de 2.000.000 de ani. După cum spun specialiștii, nu e vorba de oase de mastodont sau de mamut, ci de un strămoș uriaș al elefanților de astăzi. Descoperirea a avut loc în urma cu câțiva ani și a generat bucurie în rândul oamenilor, care au fost convinși că e semn de bogăție. Locul în care a fost dezgropat scheletul este o fostă cariera de pietriș, iar elefantul preistoric a fost găsit la o adâncime de 7 metri.

Bătrânii satului n-au fost foarte surprinși de ceea ce s-a găsit. Ei cunosc legende care vorbesc despre oameni uriași ce ar fi trăit în zonă în urmă cu multă vreme. Ecaterina Săndache povestește: „Se spune că pe locurile astea ar fi coborât din ceruri, pe balauri zburători, niște uriași. Și atât de mult le-a plăcut locul, încât au hotărât să rămână. Uriașii aveau grijă și de oameni și de dobitoace și toată lumea trăia în pace și în armonie, până când unul dintre ei a descoperit că din strugurii pe care-i mâncau se putea face o licoare bună. Se spune că atunci a fost descoperit vinul dar, odată cu el, s-a terminat buna înțelegere. Uriașii se îmbătau și se luptau între ei, făcându-și rău unul altuia și făcând rău oamenilor din ținut. Strigatele de disperare ale oamenilor au fost auzite de Dumnezeu, care a trimis un înger de-al lui să le curme suferința. Îngerul, după ce i-a luat pe oameni și i-a pus pe cel mai înalt munte, a scufundat ținutul cu tot cu uriași, de n-a mai rămas în viață niciunul. De atunci stăpânesc oamenii aici”.

La ora actuală, nimeni nu mai pune la îndoială faptul că în vremuri îndepărtate, pe Terra au existat uriași, fiecare popor vorbind de uriașii care l-au precedat. Până și Biblia amintește de ei, pe vremea când Moise își conducea poporul către tărâmul făgăduinței. Exista picturi și basoreliefuri care arată zei de câteva ori mai mari decât oamenii și cetăți cu scări de piatră pe care un om normal nu poate urca decât cățărându-se. Singurele necunoscute sunt identitatea uriașilor și felul în care au ajuns ei pe Pământ. Spusele bătrânei conțin un sâmbure de adevăr, pentru că aici, în urmă cu milioane de ani, a existat marele Lac Getic, ale cărui urme se pot vedea și la ora actuală în straturile excavate. Iar descoperiri de animale preistorice s-au făcut în toată Oltenia: la Leu, la Timișeni, la Stoina.

Un alt coșovean, Mihalcea Rădescu, povestește: Țiu minte de la bunicul meu că prin ’40-‘41 a fost descoperit în zonă o jumătate de craniu imens. Oamenii spuneau că ar fi fost al unuia din uriașii de pe vremuri. A venit un neamț de la București cu ordin de la Mareșal și l-a ridicat. Bunicul spunea că numai ochii erau așa, ca la vreo 20-30 de centimetri și că după dinți nu părea de animal. Au pus craniul într-un camion și l-au trimis în Germania. Se spunea că Hitler credea în lucruri de felul ăsta și era convins că va descoperi un secret mare prin care să stăpânească lumea”. E adevărat că nu s-au mai găsit alte oase, de picior sau de mână, dar atunci apare întrebarea firească: ce căuta craniul singur, într-un astfel de loc? Și de ce au oamenii senzația că sunt urmăriți și văd tot felul de luminițe ciudate în preajma locului unde a fost dezgropat elefantul preistoric?

URIAȘII DE LA ARGEDAVA

În anii 1940-1950, la Argedava, judeţul Giurgiu, unde a existat prima cetate de scaun a lui Burebista înainte de a unifica toate triburile dacilor, arheologii au descoperit zeci de schelete uriaşe de umanoizi, de 4-5 metri înălţime și calendare solare, asemănătoare cu cele de la Sarmizegetusa, dar care au dispărut, cu tot cu oasele de uriași, nu se știe unde. Ioniţă Florea, care în 1939, pe când avea 17 ani, a participat la săpăturile arheologice de la Argedava, declară că a văzut cu ochii lui schelete de uriaşi. Bărbatul povestește că a dezgropat cu mâna lui un craniu de om neobişnuit, de două ori mai mare decât cel normal. Când i-a anunţat pe arheologi, şeful echipei, Dinu V. Rosetti, i-a trimis pe săteni acasă. „Rămâneau şi săpau doar ei, cu oamenii lor”, povestește bărbatul. Osemintele erau urcate într-un camion şi duse în altă parte, nimeni nu ştie unde. Povestea s-a repetat şi în anii următori și se spune că au fost descoperite în total 80 de schelete. Urmăriți mărturia acestui țăran, despre care cu greu se poate spune că este rodul imaginației lui.

URIAȘII DIN SCĂIENI

Alte schelete de uriași care au făcut senzație au fost descoperite în Scăieni, localitatea situată în munții Buzăului. Sătenii spun că, în vremuri de demult, pe când zmeii se băteau prin fundăturile pădurilor, acolo fusese o „așezare tătărască“, adică locuită de uriași. Necropola acelui sat pierdut în negura timpului este plină de schelete umane ce măsoară în jur de 2,50 m. În 1985, când sătenii au fost scoși să planteze niște puieți de meri pe un deal din apropierea localității, au înfipt cazmalele în niște oase gigant. Așa au descoperit o adevărată necropolă de schelete gigantice umane ce măsurau în jur de 2,40 metri. Legenda spune că în trecut, la Scăieni, fusese un sat care adăpostea oameni înalți, „nefilimii” din legende. 

Drăgoi Ilie, este unul dintre localnicii care au lucrat atunci la livada de meri: „Sub această livadă sunt oase de uriași”, spune el arătând spre dealul din față. „Peste tot sunt morminte de uriași. Pe când făceam gropi să plantăm puieții, odată am auzit „cranț!”. Am îndepărtat țărâna și am văzut ceva albicios. Era o căpățână de om mare cât un dovleac de prăsilă. Nici că mai văzusem așa ceva. Ne uitam toți cruciți. Am săpat mai departe și am dat de oasele picioarelor. Lungi, ca aracii de vie. Noi știam că aici, demult, fusese un sat tătărăsc, bătrânii vorbeau și de oameni înalți ca brazii, dar credeam că e doar o poveste. Uite că n-a fost doar poveste. Am găsit multe morminte. Unde săpam, dădeam de ele. Am scos doar câteva, restul le-am lăsat să se odihnească în pământ, plantând rândurile de puieți în așa fel, încât să le ocolim. Dar nu erau numai schelete, am găsit și cioburi, bucăți de oale. Am strâns scheletele și cioburile și le-am predat primarului. Am auzit că au fost duse la muzeu, în București”. 

Surse: aici, aici și aici

-->