Orașe și rețele subterane

-->

ORAȘE ȘI REȚELE SUBTERANE

– LEGENDĂ ȘI ADEVĂR –

Aproape toate miturile și religiile lumii vorbesc despre tuneluri, încăperi, locuințe și chiar orașe întregi construite sub pământ. Câteva chiar au fost descoperite, dar cele mai multe au rămas în stadiul de legendă. Se cunosc astăzi o serie de rețele și tuneluri subterane care leagă diferite locuri, unele întinzându-se pe mai mulți kilometri și chiar între țări diferite. În acest articol, vom analiza mituri și legende din toată lumea care se referă la structuri subterane, precum și la ceea ce au descoperit arheologii și cercetătorii până în prezent. Vom încerca totodată să vedem dacă putem găsi corelații între realitatea de pe teren și legendele străvechi.

Miturile și legendele

Conform tradițiilor mitologice, construcțiile subterane se referă mai ales la intrări în lumea din interiorul pământului și asemenea referiri găsim în toate culturile de pe glob. Dar, deși, când auzim de „lumea de jos”, cei mai mulți dintre noi ne gândim la o reprezentare a infernului, un loc imaginar pentru oamenii răi, în religiile străvechi nu era vorba de așa ceva. Lumile de dedesubt erau locuri unde se spunea că merg morții, însă locuri reale, cu intrări, paznici, cu orașe și clădiri, locuri pe care puțini muritori aveau privilegiul de a le vizita și de a comunica cu sufletele moarte – zei, regi, războinici etc. Totuși, potrivit legendelor, în rare cazuri, aceștia puteau chiar să readucă la viață o persoană moartă.

Unul dintre cele mai faimoase orașe aflate în interiorul pământului este Agartha, un oraș legendar, care se presupune că există în centrul pământului. Legendele referitoare la Agartha își au originea în Orientul Mijlociu, care povestesc de o rasă de oameni numiți agarți, care locuiesc în acest tărâm. Teozofii se referă la Agartha ca la un vast complex de grote și rețele subterane, care sunt locuite de asuras, un soi de demoni, dușmani ai lui Dumnezeu, iar aceste construcții subterane au fost făcute de mâna omului.

În mitologia hindusă există legende despre o rasă numită nagas, niște creaturi inteligente în formă de șarpe, dar cu față umană, care ar locui în anumite cavități subterane. Aceste ființe sunt descrise ca fiind „copiii zeilor”, nemuritori și capabili să zboare, care se căsătoreau cu regi și regine umane și erau foarte avansați din punct de vedere spiritual. Legende similare are și poporul chinez, care vorbește de dragoni, dar nu ca de niște creaturi zburătoare, înspăimântătoare, cum credem noi astăzi, ci ca de niște ființe înțelepte, mentori ai regilor chinezi și întemeietori de regate și dinastii. Sunt menționați mulți tibetani care ar fi intrat în aceste grote ale poporului nagas, care se întind pe kilometri întregi în interiorul munților din Asia. Interesant este că aceștia au povestit de o lumină stranie, emanată din aceste tărâmuri, vorbind și de pământul gol în interior, cu un soare central. Prin urmare, orașele subterane nu sunt scufundate în întuneric, cum am crede. Martorii au mai spus că, înainte de a se instala acolo, locuitorii acestui tărâm au trăit la suprafață, dar au fost nevoiți să se mute în interiorul pământului din cauza unor împrejurări nefavorabile, ca atacuri ale altor oameni sau schimbări drastice de climă.

Shambhala (cuvânt sanscrit, însemnând „ținutul păcii”) este un alt loc sfânt faimos, pe care unii îl asociază cu „paradisul spiritual”, iar alții îl cred a fi un oraș adevărat, aflat în interiorul pământului, menționând și oameni care l-ar fi vizitat. De pildă, legendele indiene povestesc că regele Shambhalei a călătorit în India pentru a-l întâlni pe Buddha și a-i asculta învățăturile. Singura diferență între Shambhala și Agartha este că prima este descrisă ca un loc benefic, sfânt, în timp ce a doua ar fi un loc populat cu demoni. Potrivit Helenei Blavatsky, o ocultistă celebră din secolul al XIX-lea, fondatoarea „Societății teozofice”, Shambhala ar fi localizată sub Deșertul Gobi.

În partea cealaltă a pământului, în cele două Americi, avem legenda Regatului Akakor, pe care s-au bazat aventurile lui Indiana Jones și povestea craniilor de cristal. Tatunca Nara, o căpetenie de trib amazonian, pretinde că a văzut acest complex de orașe subterane și cronicile care povestesc cum a fost întemeiat. Potrivit legendei, niște zei ar fi venit dintr-un sistem solar numit Schwerta și ar fi săpat un sistem de tuneluri subterane pe continentul sud-american. Această civilizație ar fi construit 13 orașe subterane în jungla amazoniană care n-au fost descoperite încă.

În mitologia mayașă avem orașul subteran Xibalba, locuit de zei și de super-eroi. Ar fi vorba de o civilizație care a dispărut în Evul Mediu. Se presupune că intrarea în această lume ar fi localizată în Guatemala. Amănunte legate de această așezare subpământeană se găsesc în vechile scrieri mayașe numite Popol Vuh. Conform acestora, drumul către Xibalba este presărat cu nenumărate obstacole, râuri colcăind de scorpioni și șerpi, case părăsite în care sălășluiesc lilieci vampiri și alte animale ce i-ar putea ucide pe cei ce s-ar aventura într-o asemenea călătorie subterană.

În Grecia avem mitul lui Hades (sau Pluto), zeul împărăției subpământene, fiul lui Cronos și al Rheei. Aici, Hades cârmuia alături de soția sa, Persefona. Domeniul lui era împărțit în mai multe secțiuni, printre care: Elysium (Câmpiile Elizee), zonă în care ajungeau după moarte sufletele celor virtuoși, și Tartar, unde Hades îi chinuia veșnic pe cei care greșiseră față de zei.

Din legendele irlandeze aflăm de existența unui popor numit Tuatha Dé Danann (poporul zeiței Danu), o rasă de ființe care s-au mutat sub pământ în momentul în care o altă rasă s-a instalat pe insulă. Potrivit legendei, aceste ființe au ajuns în Irlanda călătorind în interiorul unor nori negri și au aterizat pe munții insulei. Legendele le spun „zâne”.

În legendele norvegiene există piticii, creaturi ale unei lumii de sub pământ, care excelau în meșteșuguri. Piticii dintr-o anumită rasă erau cei care-i aprovizionau pe zei cu arme eficiente.    

În scrierile egiptene există referiri ale istoricilor la construcții subterane. Herodot și Strabon vorbesc de un templu colosal, cu 3.000 de încăperi pline de picturi și hieroglife, un labirint pierdut ce încă mai așteaptă să fie descoperit.

Există multe relatări ale unor oameni care au pătruns în aceste tărâmuri, și nu ne referim aici la povestirile mitologice, ci la cele din istoria recentă a omenirii. Se spune că există documente în care se afirmă că naziștii lui Hitler au descoperit o intrare spre interiorul pământului în Antarctica. Naziștii credeau că în interiorul pământului trăiește o civilizație de „supra-oameni”. Unii cred că naziștii erau în contact cu ei, că de fapt aceștia îi instruiau ce să facă și le împărtășeau din cunoștințele lor tehnologice. Însă, atâta timp cât nu există nicio dovadă palpabilă a unui contact de acest fel, nu ne rămâne decât să recunoaștem că, la vremea respectivă, Germania nazistă deținea într-adevăr cea mai avansată tehnologie dintre toate țările globului.

Conceptul de pământ gol în interior este unul destul de răspândit, și a constituit subiectul multor cărți, cum ar fi „În miezul Pământului” de Edgar Rice Borroughs, „O călătorie spre centrul Pământului” de Jules Verne, sau „Mesaj găsit într-o sticlă”, de Edgar Allan Poe. Astfel de povestiri despre spații sau orașe subterane locuite de ființe mult mai avansate și mai inteligente decât noi nu pot decât să ne intrige. Să trecem în revistă acum câteva descoperiri remarcabile de locuințe și tuneluri subterane, făcute de arheologi și cercetători în diferite părți ale lumii.

Descoperirile arheologice

Arheologii au descoperit nenumărate construcții subterane datând din epoca de piatră, care se întind de-a lungul Europei, din Scoția și până în Turcia, lăsându-i perplecși pe istorici și cercetători, care nu-și pot explica scopul acestora. Arheologul german dr. Heinrich Kusch spune în cartea sa „Secretele porții subterane către lumea antică” (Secrets of the Underground Door to an Ancient World) că sub mii de așezări neolitice s-au descoperit tuneluri care au supraviețuit timp de 12.000 de ani, ceea ce indică faptul că rețeaua originară trebuie să fi fost uriașă, și toate aceste tuneluri erau probabil interconectate. „Numai în Bavaria am găsit o rețea de tuneluri care se întinde pe 700 de metri, iar în Styria, Austria, există una de 350 de metri. Tunelurile sunt joase, având numai 70 cm lărgime, suficient pentru un om să se târască prin el. Din loc în loc, se ajunge în încăperi pentru popas sau pentru depozitare”, mai spune Kusch.

În anii '70, în Rusia a apărut în paralel cu speologia o ramură care studiază tunelurile, pasajele și grotele subterane care nu sunt create de natură. Această știință a primit numele de spelestologie, termenul apărând pentru prima dată într-un studiu dedicat Mânăstirii Vardzia din Georgia, construită într-o peșteră. În ultimii ani, cercetările ce țin de această disciplină s-au intensificat, savanții ruși analizând serios ipoteza existenței unor pasaje subterane intercontinentale.

Să trecem în revistă acum doar câteva dintre miile de structuri subterane artificiale descoperite în secolele XX și XXI.

Turcia – Derinkuyu, este cel mai mare oraș subteran descoperit până în prezent, fiind parte a unei rețele complexe de 36 de orașe subterane interconectate, descoperite treptat, începând cu anul 1963, în districtul Cappadocia. Se întinde pe 8 nivele, merge până la o adâncime de 80 de metri și are cca 600 de ieșiri la suprafață. Putea adăposti cca 30.000 de oameni împreună cu animalele lor, plus spațiile pentru depozitarea alimentelor. Deoarece roca nu se poate data, este greu de stabilit vechimea exactă a orașului, specialiștii turci apreciind construirea lui în secolul 8 î.e.n. De asemenea, nimeni nu poate spune cum a fost construit la vremea respectivă și în ce scop.

Egipt – Platoul Ghizeh conține un enorm sistem subteran de tuneluri, galerii și încăperi, și chiar râuri subterane. Deși nu a fost niciodată excavat, construcțiile subterane au putut fi făcute vizibile cu ajutorul tehnologiei radar. Unii istorici presupun că ceea ce se află sub Platoul de la Ghizeh ar fi legendarul Oraș al Zeilor, descris de istoricii antici Herodot și Strabon. Herodot numea acest labirint subteran „o minune infinită”, care cuprindea 3.000 de camere. Din păcate, istoricul grec nu a fost autorizat de preoții labirintului să le exploreze în detaliu, dar i s-a spus că existau pasaje complexe și derutante, destinate a securiza numeroasele manuscrise pe care ei afirmau că le ţineau ascunse în sălile subterane. Acest complex masiv l-a impresionat în cel mai înalt grad pe marele Herodot, care a scris: „Am văzut 12 palate dispuse regulat, comunicând între ele, despărțite de terase şi repartizate în jurul a 12 mari curţi. Este greu de crezut că ar fi opera oamenilor. Zidurile erau acoperite de chipuri sculptate, şi fiecare curte, construită în marmură albă într-un mod încântător, era înconjurată de o colonadă. Aproape de unghiul unde se termina labirintul, se ridica o piramidă ornată cu chipuri de animale sculptate, a cărei intrare se făcea printr-un pasaj subteran. Am aflat dintr-o sursă foarte sigură că sălile şi trecătorile subterane se legau de piramidele de la Memphis”. Mai mult, Herodot a consemnat existența unei metropole megalitice, având o vechime de 15.000 de ani, dispusă pe mai multe nivele, care s-ar afla sub Platoul Ghizeh. Mulți alți scriitori antici au confirmat afirmațiile lui Herodot.

Țara Galilor. De la crearea tehnologiei de vizualizare prin radar, tot mai multe construcții subterane au fost descoperite în variate locuri din întreaga lume. Din păcate, ele nu au fost și explorate. În vara anului 1998, un grup de cercetători înarmați cu echipament științific adecvat a fost în măsură să confirme existența unui sistem de grote subterane, întins pe o distanță de 15 mile, în nordul Țării Galilor.

America de Sud și America Centrală. În Guatemala, cu ajutorul radarului, a putut fi schițată harta unei rețele de tuneluri, întinsă pe 800 m sub complexul piramidal de la Tikal. Cercetătorii au sugerat că aceasta ar putea oferi o explicație a modului în care o jumătate de milion de mayași au scăpat de exterminare și și-au salvat moștenirea culturală. În anul 2008, arheologii mexicani au descoperit 11 temple de piatră construite în cavități subterane și un drum subteran despre care mayașii credeau că duce spre miticul oraș subteran Xibalba, menționat mai sus.

America de Nord. În aprilie 1909, în Phoenix Gazette a fost publicat un articol intitulat „Explorări în Marele Canion”, în care se relatează că arheologul Kinkade de la Institutul Smithonian a descoperit câteva sute de încăperi subterane, între care unele conțineau artefacte precum arme și unelte necunoscute nativilor americani, hieroglife egiptene, mumii și o statuie care semăna izbitor cu Buddha. În 1985, în publicația Search Magazine a apărut povestea unui ofițer de marină, care afirma că a descoperit o vastă rețea de tuneluri subacvatice, ce se întinde pe mai multe sute de mile în largul coastelor Californiei.

China. În anul 1922, au fost descoperite 24 de grote săpate de mâna omului, dovedind o incredibilă măiestrie. Realizarea lor a presupus excavarea a 36.000 m³ de piatră. Podeaua uneia dintre grote are 2.000 m², iar cel mai înalt punct al său depășește 30 de metri. Nu există referințe istorice privitor la aceste grote și nimeni n-a reușit să înțeleagă motivul pentru care au fost construite. De asemenea, nu se știe unde a dispărut piatra scoasă din aceste cavități.

Europa. În anul 2012, arheologii au descoperit în Italia o criptă de formă piramidală, de origine etruscă, din care pornesc o serie de tuneluri, extinzându-se probabil adânc în pământ, datată din anul 1.000 î.e.n. Există scări săpate în pereții tunelurilor, care coboară mai jos, în alte tuneluri și care duc la o altă structură  piramidală.

Sub orașul Napoli există un labirint de tuneluri, care se întinde pe mai mulți kilometri, un adevărat oraș subteran aflat sub orașul vechi, și de care sunt legate multe mituri și legende locale.

În Insula Malta a fost descoperită o rețea de tuneluri sub capitala sa istorică, La Valletta. Legendele vorbesc de o rețea de tuneluri extinsă pe întreaga insulă, care ar lega chiar orașe subterane.

Sursa:
http://ancient-origins.net/myths-legends-europe-asia-americas/underground-cities-and-networks-around-world-myths-and-reality#.Udu0sqWPpRM.blogger

Traducerea: Olga Constantin (Frumoasa Verde)

Arheologia împarte preistoria omului în trei epoci: a pietrei, a bronzului și a fierului. Ultima perioadă a epocii de piatră (neoliticul) este plasată între anii 8.000 și 2.500 î.e.n. pentru oamenii care trăiau în Africa de nord și Eurasia. Toți am învățat la școală că epoca pietrei a fost cea mai primitivă perioadă de dezvoltare a omului. Însă descoperiri incredibile, precum templul Gobleki Tepe din Turcia, vechi de 12.000 de ani, piramidele din Egipt, sau alte structuri, precum Stonehenge, demonstrează cunoștințe tehnice, matematice și astronomice care indică faptul că oamenii acelor timpuri nu erau nici pe departe niște vânători-culegători primitivi, cum afirmă cărțile de istorie. În plus, în cultura tuturor popoarelor lumii se găsesc legende despre „zei” care au construit vaste structuri și orașe subterane. După cum am văzut, deocamdată nu există dovezi certe referitoare la motivul pentru care au fost construite. Scopul real al acestor tuneluri și așezări subterane se află încă în stadiul de speculație. Cea mai frecventă explicație este protejarea de anumite evenimente de la suprafață. Să fie aceasta singura rațiune pentru care au fost săpate miile de tuneluri, grote și orașe subterane în toată lumea? Unii experți cred că acestea erau un mod de a se apăra de prădători, iar alții avansează ideea că erau o cale de a călători în siguranță, la adăpost de vremea rea. Foarte puțin probabil! Realizarea unor astfel de lucrări înseamnă ani întregi de muncă susținută a mii de oameni. De unde ar fi știut ei cu mulți ani înainte că-i va paște un pericol de moarte și că vor trebui să aibă unde să se ascundă? Cred că specialiștii ar trebui să facă mai mult decât să consemneze existența acestor lucrări subterane și să le atribuie o destinație atât de puțin plauzibilă. Așteptăm în continuare să răspundă la trei întrebări elementare: Cine le-a construit, cu ce unelte și în ce scop? Până când nu vor face cercetări și în acest sens, existența acestor structuri antice subterane va rămâne un mister.

-->