Mică istorie a artelor divinatorii

-->

MICĂ ISTORIE A ARTELOR DIVINATORII

Artele divinatorii sunt mijloace, metode și tehnici folosite cu scopul de a face o predicție. Ele au apărut în Antichitate, din dorința omului de a se conecta la Divinitate, de a cunoaște tainele Universului, de a se cunoaște pe sine, a-și afla scopul pe pământ și a căpăta indicii sau informații clare despre viitorul lui. Prin urmare, o artă divinatorie este o tehnică de prezicere a ceva ce se va întâmpla în viitor. În prezent, există câteva sute, mergând de la cele mai cunoscute, cum ar fi cartomanția (ghicitul viitorului în cărți) și până la cele mai stranii, cum ar fi ologimanția (interpretarea urletelor câinilor). Nu există popor în istorie care să nu se fi preocupat de ceea ce-l așteaptă în viitor și care să nu se fi servit de o formă sau alta de prevestire.

În artele divinatorii sunt folosite o varietate suporturi și obiecte: globuri de cristal, pendule, rune, piese de domino, zaț de cafea, frunze de ceai, cochilii de scoici... Utilizatorii lor sunt convinși că toate acestea conțin semne prevestitoare, importante de știut pentru viața noastră de zi cu zi. Cele mai vizibile forme de divinație în societatea modernă sunt horoscoapele astrologice, preluate de presa scrisă și de televiziuni, și grafologia, cu deosebire utilizată în Franța când se fac angajări de personal.

În marile civilizații antice, arta divinației era monedă curentă. Fiecare individ – rege, aristocrat, conducător de oști, cetățean liber care se bucura de o anumită notorietate – îi consulta frecvent pe astrologi și prezicători, pentru a-și cunoaște destinul. Din curiozitate, din teama de viitor sau din dorința de a se sustrage responsabilității unor decizii grave, era întrebat oracolul sau preotul specializat în prezicerea viitorului. Printre numeroasele forme antice de divinație, cea mai răspândită era cititul în ficatul de miel. Mielul, eternul sacrificat, trebuia să plătească cu viața pentru a răspunde celor mai banale întrebări: Trebuie să mă căsătoresc? Unde mi-am rătăcit colierul? O să mă îmbogățesc? și alte preocupări existențiale. Ficatul, cald încă, dădea răspunsurile așteptate, conform unei codificări corespunzătoare, stabilită de prezicătorii respectivi într-o varietate de interpretări, care lăsau un spațiu destul de larg hazardului. După ce se făcea lectura ficatului, acesta era copiat într-un mulaj de argilă care era înmânat clientului, pentru a se evita orice nemulțumire sau reclamație ulterioară.

În Egipt se mergea la oracol. Faraonii, mai ales, recurgeau la serviciile acestora, fiecare vizită de acest fel fiind intens popularizată, pentru a-și legitima deciziile politice ca fiind validate de zei. Celelalte notabilități egiptene consultau și ele frecvent oracolul, pentru a se informa asupra progresului profesional, pentru a cunoaște șansele de vindecare ale unui bolnav, pentru a descoperi un hoț, pentru a afla dinainte sexul unui copil și pentru multe alte motive importante.

Cel mai adesea, răspunsul oracolului nu se traducea printr-un „da” sau „nu” categoric, ci se transmitea prin mișcarea înainte sau înapoi a unei statui sau a unei efigii de zeu. Întrebările erau de regulă scrise pe o foaie de papirus, dar puteau fi puse și oral, conform unor metode autorizate de oracolul respectiv. Alte oracole egiptene își exprimau revelațiile cu ajutorul viselor. Aceasta însemna că clienții trebuiau să-și petreacă noaptea în templu și să aștepte ca o viziune apărută în visul lor să constituie răspunsul la întrebările lor. A doua zi, aceste vise necesitau o explicație, care era furnizată de o persoană desemnată în această funcție. Dar în anumite temple, mai de calitate, clientul putea auzi chiar vocea zeului, care nu era decât o mistificare abilă, ticluită de preoții însărcinați cu calmarea populației neliniștite.

Grecii însă au fost cei mai faimoși posesori de oracole din întreaga lume antică. Cel din Delphi, unde oficia celebra Pythia, și care deținea profețiile lui Apollo însuși, căpătase un asemenea renume, încât aici erau trimise delegații întregi din alte orașe pentru a-l consulta. Preoții oracolului răspundeau numeroaselor întrebări în scris, redactând profețiile în versuri, pe care apoi le înmânau clienților, spre păstrare.

În Imperiul Roman, consultările de oracole au atins apogeul în rândul nobilimii. Războaiele pentru putere, luptele fratricide, paricide și matricide n-au cunoscut niciodată în istoria omenirii o asemenea amploare ca cele de sub domnia împăraților romani. Fiecare dintre ei avea propriile mijloace de prevenire a unui asasinat. În acest sens, profețiile, rezultate în urma citirii în măruntaiele animalelor sacrificate, au grăbit moartea multor inocenți, după ce aceștia au fost indicați de prevestitori ca potențiali succesori la tron. Unul dintre cei mai celebri prezicători romani a fost Pammenes, care se spune că ar fi prezis cu 5 ani înainte incendierea Romei din anul 64.

Secolul al XV-lea a lăsat frâu liber tuturor instinctelor primitive în materie de divinație. Astfel, unii pronosticau viitorul studiind comportamentul păsărilor, în timp ce alții vedeau simboluri în anumite forme pe care le lua lumea vegetală. Meseria de prezicător ajunsese de-a dreptul ridicolă. Se utiliza orice pentru a elabora profeții, care erau apoi declamate în stilul tiradelor antice. Scriitorul François Rabelais (1494-1553) a fost unul dintre cele mai cunoscute personalități ale epocii care a denunțat burlescul acestei profesii. Însă, în timp ce epigramele acide pe tema ghicitorilor și astrologilor se înmulțeau, părerile populației erau împărțite: unii contestau și cea mai mică afirmație profetică, în timp ce alții erau fascinați de probabilitatea anumitor aserțiuni, cu deosebire de cele ale celebrului Michel de Nostradamus (1503-1566).

În epoca delirului Inchiziției, prezicătorii și astrologii au început să fie suspectați de satanism și de practici eretice. Acum, legitimitatea artelor divinatorii s-a aflat pe muchie de cuțit, căci practicarea lor ar fi intrat în conflict direct cu puterea clericală. Thomas de Aquino spunea deja în secolul al XIII-lea despre divinație că era „o uzurpare a drepturilor lui Dumnezeu”. Artele divinatorii, eficace sau nu, amenințau în mod evident adevărul enunțat de religie și, ca urmare, în 1586, papa Sixtus al V-lea le-a interzis printr-o bulă celebră. Această bulă, care menaja în mod excepțional previziunile făcute de medici, marinari și agricultori, a fost calul de bătaie al spiritelor luminate: dacă se poate acorda încredere anumitor semne naturale prin observarea cerului, atunci acest tip de observații poate fi extins și la alte semne, în alte contexte. În acest fel, metodele divinației au fost precizate și înnobilate, căpătând un caracter mai serios. Așa s-au născut chiromanția (interpretarea liniilor palmei) oniromanția (interpretarea viselor) sau fiziognomonia (interpretarea caracterului după trăsăturile feței). Acestor discipline li s-au alăturat curând multe altele. Devenise evident că artele divinatorii, anatemizate de emisarii Domnului, fuseseră recuperate de adoratorii Diavolului.

Secolele care au urmat Renașterii au mișunat de scandaluri în care o serie de nobili și notabilități ale timpului au fost prinși în flagrant delict de divinație satanică. Celebra „afacere a otrăvurilor” survenită la Paris între anii 1670 și 1680, și care i-a implicat pe marchizul de Montespan și pe văduva Montvoisin, chiromantă și criminală prin otrăvire, a făcut mare vâlvă la curtea Regelui Soare. Totuși, acesta nu a fost decât un episod între multe altele, în cursul cărora aveau loc, sub tutela Satanei, sacrificii de animale și de copii abandonați, pentru a le oferi clienților lipsiți de scrupule secretele unui viitor destul de aproximativ.

Odată cu punerea bazelor astronomiei, astrologia și celelalte arte divinatorii au început să piardă teren. În Secolul Luminilor, caracterizat prin triumful rațiunii asupra superstiției, marii gânditori au pus capăt acestor pseudoștiințe. Treptat, toate tipurile de divinație au fost date uitării. În secolul XX însă, gustul pentru astrologie a revenit, fapt explicabil prin inițiativa presei de a publica horoscopul zilnic. De atunci, încet-încet, a prins forță, ajungând să fie considerată o disciplină științifică, bazată pe simbolismul și pe mișcarea astrelor. Astăzi, astrologia pretinde că poate furniza informații privind caracterul indivizilor în funcție de semnul zodiacal sub care s-au născut și le poate prezice viitorul pe termen scurt, după poziția astrelor. Tot astrologia a propulsat o gamă largă de opțiuni divinatorii dintre cele mai surprinzătoare. Nicio manifestare susceptibilă de a furniza informații despre misterele viitorului nu este neglijată de preoții divinației contemporane. Și, dacă n-ați ghicit încă, este vorba despre unul dintre cele mai profitabile domenii în care puteți activa. Așadar, de ce parte a globului de cristal ați decis să vă situați?

Sursa: http://secretsdutarot.blogspot.ro/2013/01/les-arts-divinatoires.html
Traducerea: Olga Constantin (Frumoasa Verde)
Pe aceeași temă, citiți și articolul: Clarvăzători celebri + documentar (RO)
 

-->