Mică istorie a artelor divinatorii

-->

MICĂ ISTORIE A ARTELOR DIVINATORII

Artele divinatorii sunt mijloace, metode și tehnici folosite cu scopul de a face o predicție. Ele au apărut în Antichitate, din dorința omului de a se conecta la Divinitate, de a cunoaște tainele Universului, de a se cunoaște pe sine, a-și afla scopul pe pământ și a căpăta indicii sau informații clare despre viitorul lui. Prin urmare, o artă divinatorie este o tehnică de prezicere a ceva ce se va întâmpla în viitor. În prezent, există câteva sute, mergând de la cele mai cunoscute, cum ar fi cartomanția (ghicitul viitorului în cărți) și până la cele mai stranii, cum ar fi ologimanția (interpretarea urletelor câinilor). Nu există popor în istorie care să nu se fi preocupat de ceea ce-l așteaptă în viitor și care să nu se fi servit de o formă sau alta de prevestire.


În artele divinatorii sunt folosite o varietate suporturi și obiecte: globuri de cristal, pendule, rune, piese de domino, zaț de cafea, frunze de ceai, cochilii de scoici... Utilizatorii lor sunt convinși că toate acestea conțin semne prevestitoare, importante de știut pentru viața noastră de zi cu zi. Cele mai vizibile forme de divinație în societatea modernă sunt horoscoapele astrologice, preluate de presa scrisă și de televiziuni, și grafologia, cu deosebire utilizată în Franța când se fac angajări de personal.

În marile civilizații antice, arta divinației era monedă curentă. Fiecare individ – rege, aristocrat, conducător de oști, cetățean liber care se bucura de o anumită notorietate – îi consulta frecvent pe astrologi și prezicători, pentru a-și cunoaște destinul. Din curiozitate, din teama de viitor sau din dorința de a se sustrage responsabilității unor decizii grave, era întrebat oracolul sau preotul specializat în prezicerea viitorului. Printre numeroasele forme antice de divinație, cea mai răspândită era cititul în ficatul de miel. Mielul, eternul sacrificat, trebuia să plătească cu viața pentru a răspunde celor mai banale întrebări: Trebuie să mă căsătoresc? Unde mi-am rătăcit colierul? O să mă îmbogățesc? și alte preocupări existențiale. Ficatul, cald încă, dădea răspunsurile așteptate, conform unei codificări corespunzătoare, stabilită de prezicătorii respectivi într-o varietate de interpretări, care lăsau un spațiu destul de larg hazardului. După ce se făcea lectura ficatului, acesta era copiat într-un mulaj de argilă care era înmânat clientului, pentru a se evita orice nemulțumire sau reclamație ulterioară.

În Egipt se mergea la oracol. Faraonii, mai ales, recurgeau la serviciile acestora, fiecare vizită de acest fel fiind intens popularizată, pentru a-și legitima deciziile politice ca fiind validate de zei. Celelalte notabilități egiptene consultau și ele frecvent oracolul, pentru a se informa asupra progresului profesional, pentru a cunoaște șansele de vindecare ale unui bolnav, pentru a descoperi un hoț, pentru a afla dinainte sexul unui copil și pentru multe alte motive importante.

Cel mai adesea, răspunsul oracolului nu se traducea printr-un „da” sau „nu” categoric, ci se transmitea prin mișcarea înainte sau înapoi a unei statui sau a unei efigii de zeu. Întrebările erau de regulă scrise pe o foaie de papirus, dar puteau fi puse și oral, conform unor metode autorizate de oracolul respectiv. Alte oracole egiptene își exprimau revelațiile cu ajutorul viselor. Aceasta însemna că clienții trebuiau să-și petreacă noaptea în templu și să aștepte ca o viziune apărută în visul lor să constituie răspunsul la întrebările lor. A doua zi, aceste vise necesitau o explicație, care era furnizată de o persoană desemnată în această funcție. Dar în anumite temple, mai de calitate, clientul putea auzi chiar vocea zeului, care nu era decât o mistificare abilă, ticluită de preoții însărcinați cu calmarea populației neliniștite.

Grecii însă au fost cei mai faimoși posesori de oracole din întreaga lume antică. Cel din Delphi, unde oficia celebra Pythia, și care deținea profețiile lui Apollo însuși, căpătase un asemenea renume, încât aici erau trimise delegații întregi din alte orașe pentru a-l consulta. Preoții oracolului răspundeau numeroaselor întrebări în scris, redactând profețiile în versuri, pe care apoi le înmânau clienților, spre păstrare.


În Imperiul Roman, consultările de oracole au atins apogeul în rândul nobilimii. Războaiele pentru putere, luptele fratricide, paricide și matricide n-au cunoscut niciodată în istoria omenirii o asemenea amploare ca cele de sub domnia împăraților romani. Fiecare dintre ei avea propriile mijloace de prevenire a unui asasinat. În acest sens, profețiile, rezultate în urma citirii în măruntaiele animalelor sacrificate, au grăbit moartea multor inocenți, după ce aceștia au fost indicați de prevestitori ca potențiali succesori la tron. Unul dintre cei mai celebri prezicători romani a fost Pammenes, care se spune că ar fi prezis cu 5 ani înainte incendierea Romei din anul 64.

Secolul al XV-lea a lăsat frâu liber tuturor instinctelor primitive în materie de divinație. Astfel, unii pronosticau viitorul studiind comportamentul păsărilor, în timp ce alții vedeau simboluri în anumite forme pe care le lua lumea vegetală. Meseria de prezicător ajunsese de-a dreptul ridicolă. Se utiliza orice pentru a elabora profeții, care erau apoi declamate în stilul tiradelor antice. Scriitorul François Rabelais (1494-1553) a fost unul dintre cele mai cunoscute personalități ale epocii care a denunțat burlescul acestei profesii. Însă, în timp ce epigramele acide pe tema ghicitorilor și astrologilor se înmulțeau, părerile populației erau împărțite: unii contestau și cea mai mică afirmație profetică, în timp ce alții erau fascinați de probabilitatea anumitor aserțiuni, cu deosebire de cele ale celebrului Michel de Nostradamus (1503-1566).

În epoca delirului Inchiziției, prezicătorii și astrologii au început să fie suspectați de satanism și de practici eretice. Acum, legitimitatea artelor divinatorii s-a aflat pe muchie de cuțit, căci practicarea lor ar fi intrat în conflict direct cu puterea clericală. Thomas de Aquino spunea deja în secolul al XIII-lea despre divinație că era „o uzurpare a drepturilor lui Dumnezeu”. Artele divinatorii, eficace sau nu, amenințau în mod evident adevărul enunțat de religie și, ca urmare, în 1586, papa Sixtus al V-lea le-a interzis printr-o bulă celebră. Această bulă, care menaja în mod excepțional previziunile făcute de medici, marinari și agricultori, a fost calul de bătaie al spiritelor luminate: dacă se poate acorda încredere anumitor semne naturale prin observarea cerului, atunci acest tip de observații poate fi extins și la alte semne, în alte contexte. În acest fel, metodele divinației au fost precizate și înnobilate, căpătând un caracter mai serios. Așa s-au născut chiromanția (interpretarea liniilor palmei) oniromanția (interpretarea viselor) sau fiziognomonia (interpretarea caracterului după trăsăturile feței). Acestor discipline li s-au alăturat curând multe altele. Devenise evident că artele divinatorii, anatemizate de emisarii Domnului, fuseseră recuperate de adoratorii Diavolului.


Secolele care au urmat Renașterii au mișunat de scandaluri în care o serie de nobili și notabilități ale timpului au fost prinși în flagrant delict de divinație satanică. Celebra „afacere a otrăvurilor” survenită la Paris între anii 1670 și 1680, și care i-a implicat pe marchizul de Montespan și pe văduva Montvoisin, chiromantă și criminală prin otrăvire, a făcut mare vâlvă la curtea Regelui Soare. Totuși, acesta nu a fost decât un episod între multe altele, în cursul cărora aveau loc, sub tutela Satanei, sacrificii de animale și de copii abandonați, pentru a le oferi clienților lipsiți de scrupule secretele unui viitor destul de aproximativ.


Odată cu punerea bazelor astronomiei, astrologia și celelalte arte divinatorii au început să piardă teren. În Secolul Luminilor, caracterizat prin triumful rațiunii asupra superstiției, marii gânditori au pus capăt acestor pseudoștiințe. Treptat, toate tipurile de divinație au fost date uitării. În secolul XX însă, gustul pentru astrologie a revenit, fapt explicabil prin inițiativa presei de a publica horoscopul zilnic. De atunci, încet-încet, a prins forță, ajungând să fie considerată o disciplină științifică, bazată pe simbolismul și pe mișcarea astrelor. Astăzi, astrologia pretinde că poate furniza informații privind caracterul indivizilor în funcție de semnul zodiacal sub care s-au născut și le poate prezice viitorul pe termen scurt, după poziția astrelor. Tot astrologia a propulsat o gamă largă de opțiuni divinatorii dintre cele mai surprinzătoare. Nicio manifestare susceptibilă de a furniza informații despre misterele viitorului nu este neglijată de preoții divinației contemporane. Și, dacă n-ați ghicit încă, este vorba despre unul dintre cele mai profitabile domenii în care puteți activa. Așadar, de ce parte a globului de cristal ați decis să vă situați?

Sursa: http://secretsdutarot.blogspot.ro/2013/01/les-arts-divinatoires.html
Traducerea: Olga Constantin (Frumoasa Verde)
Pe aceeași temă, citiți și articolul: Clarvăzători celebri + documentar (RO)
 
-->

Comentarii

  1. LA MULTI ANI! Cu stima si respect pentru munca dumneavoastra si valoarea informatiei.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La mulți ani și multe realizări în viață, domnule Rosciuc. Vă mulțumim pentru aprecieri.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

POSTĂRI ALEATORII

  • 30 de fapte amuzante despre Ziua Îndrăgostiților care te vor surprinde (Inclusiv istoria din spatele acestei sărbători)
    04.02.2023 - 0 Comments
    Când începi să te gândești la Ziua Îndrăgostiților, poate că îți imaginezi buchete de flori superbe, baloane în formă de inimă, tone de dulciuri și felicitări sentimentale care te vor face cu…
  • Pericolele din pâinea albă
    17.11.2013 - 5 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); PERICOLELE DIN PÂINEA ALBĂ Știați că, în urmă cu zeci de ani, guvernul elvețian, fiind informat asupra pericolului pentru sănătate…
  • Cele patru legăminte toltece (eBook)
    22.04.2012 - 0 Comments
    --> CELE PATRU LEGĂMINTE TOLTECE Miguel Ruiz Don Miguel Ángel Ruiz (n. 1952) este un scriitor mexican, șaman și profesor. El a fost un binecunoscut chirurg, până când a avut o…
  • Miceal Ledwith - Din secretele Vaticanului + documentar (RO)
    19.05.2013 - 1 Comments
    --> DIN SECRETELE VATICANULUI Fragment de interviu cu Miceal Ledwith, profesor de teologie, fost consilier al Papei Ioan Paul al II-lea Cristian Mureşan: Bine ai revenit la…
  • Consecințele nefaste ale darwinismului în istoria omenirii + documentar (RO)
    21.10.2014 - 6 Comments
    google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; google_ad_slot = "8712232609"; google_ad_width = 468; google_ad_height = 60; google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; …
  • 15 trucuri utile în viața de zi cu zi
    16.08.2017 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); 1. Treceți pe apă rece la sfârșitul dușului pentru a preveni acneea. Apa rece vă închide porii pielii, deci bacteriile nu vor putea…
  • Diabetul nu e, practic, o boală! + VIDEO
    06.06.2016 - 7 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); DIABETUL NU E, PRACTIC, O BOALĂ! prof. dr. Roman Morar În urmă cu câţiva ani, scriam despre DIAVIT – cel mai nou şi mai…
  • Cel mai frumos cal din lume + VIDEO
    25.01.2015 - 0 Comments
    google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; google_ad_slot = "9725181357"; google_ad_width = 728; google_ad_height = 90; CEL MAI FRUMOS CAL DIN LUME Cel mai frumos și…
  • 14 obiecte de uz casnic care nu sunt atât de utile pe cât vor producătorii să ne facă să credem
    12.05.2023 - 0 Comments
    Rafturile supermarketurilor sunt pline de diverse produse de uz casnic care promit să îndepărteze petele, să scape de bacterii și multe alte lucruri aparent utile. Dar, în realitate, nu toate sunt…
  • Povestea lui Tillman - documentar (RO)
    14.05.2012 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); POVESTEA LUI TILLMAN În iunie 2002, revoltat de atacurile de la 11 septembrie 2001, Patrick Tillman, un celebru jucător de fotbal…
  • The Amazing Stories After the Sinking of the Titanic + eBook + Documentary
    19.12.2022 - 0 Comments
    Even from the earliest days, the sinking of the liner Titanic was steeped in myths and legends. In addition to the traditional ones, fantastic versions have emerged. Here are some of them:In 1897, 15…
  • Rețete culinare - Preparate cu linte
    08.04.2012 - 0 Comments
    --> PREPARATE CU LINTE Salată cu linte 1 Această salată o fac atunci când am chef de ceva proaspăt, dar și consistent, fără a fi plin de calorii. Nu este întotdeauna aceeași, în…
  • Medicamentele - un simulacru de tratament + VIDEO (RO)
    20.08.2015 - 6 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); MEDICAMENTELE  - UN SIMULACRU DE TRATAMENT - Raymond Francis  Principalul efect secundar al medicamentelor este moartea. Dr.…
  • Boala vacii nebune - epidemia care n-a existat niciodată
    16.02.2014 - 0 Comments
    --> BOALA VACII NEBUNE   - EPIDEMIA CARE N-A EXISTAT NICIODATĂ - Presupunerea conform căreia encefalopatia spongioasă bovină (BSE) este contagioasă, provocată de un agent…
  • Taximetristul și veverița + VIDEO
    15.07.2013 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); TAXIMETRISTUL ȘI VEVERIȚA Piotr Pankraty, un tânăr din Belarus, a găsit acum câțiva ani, pe când își efectua stagiul militar, un pui de…
  • 16 hoteluri minunate care știu cum să-și facă oaspeții fericiți + FOTO
    17.10.2022 - 0 Comments
    Persoanele care se cazează des la hotel știu exact la ce să se aștepte în timpul șederii lor. Cu toate acestea, există hoteluri în lume care își pot uimi oaspeții: unele îți închiriază un pește…
  • Un alt fel de a locui planeta + documentar (RO)
    28.11.2015 - 1 Comments
    UN ALT FEL DE A LOCUI PLANETA Motto: Creativitatea înseamnă a lua elemente cunoscute şi a le asambla în moduri unice. Jacque Fresco - designer, creatorul Proiectului Venus …
  • Dr. Călin Mărginean - Vin vremuri „negre” pentru sănătatea noastră
    20.08.2013 - 8 Comments
    --> VIN VREMURI „NEGRE” PENTRU SĂNĂTATEA NOASTRĂ! MERITĂ ÎNSĂ SĂ... PROFITĂM DIN PLIN DE ELE Dr. Călin Mărginean Dragi prieteni, a sosit în sfârșit vara, anotimpul meu preferat; și…
  • 2012 - Știința a înțeles spiritualitatea (eBook + VIDEO)
    21.04.2012 - 0 Comments
    --> 2012 - ȘTIINȚA A ÎNȚELES SPIRITUALITATEA „SFÂRŞITUL TIMPURILOR” ÎN VIZIUNEA UNOR SAVANŢI Ervin Laszlo, Stanislav Grof și Peter Russell în dialog cu Horia Turcanu Ştiinţa…
  • Secrete din bucătăria vegetariană
    04.06.2012 - 0 Comments
    --> SECRETE DIN BUCĂTĂRIA VEGETARIANĂ În prezent, din ce în ce mai mulți oameni decid să excludă din alimentația lor zilnică produsele de origine animală. Deşi acest lucru este…
  • Rubrica mondenă în presa românească din secolul al XIX-lea
    02.12.2015 - 0 Comments
    RUBRICA MONDENĂ  ÎN PRESA ROMÂNEASCĂ DIN SECOLUL AL XIX-LEA În 1865, în perioada în care Transilvania era încorporată Imperiului Austro-Ungar, renumitul cărturar Iosif Vulcan, devenit…
  • Terapia Gerson - Ce nu vor corporațiile să știi - Documentar
    13.06.2012 - 2 Comments
    --> TERAPIA GERSON - CE NU VOR CORPORAȚIILE SĂ ȘTII - O conversație cu Charlotte Gerson Charlotte Gerson a fondat Institutul Gerson în anul 1977, pentru a face cunoscută…
  • Klaus Iohannis reprezintă interesele Germaniei în guvernul României
    02.01.2017 - 6 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); KLAUS IOHANNIS REPREZINTĂ INTERESELE GERMANIEI ÎN GUVERNUL ROMÂNIEI Articol publicat de Justițiarul în aprilie 2014, cu 8 luni…
  • OSHO - Dorința de perfecțiune
    14.09.2015 - 2 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); DORINȚA DE PERFECȚIUNE  OSHO Dorința de perfecțiune este căutarea pântecului pierdut, a paradisului pierdut. Cât timp s-a…
  • Cum să ne protejăm ficatul + VIDEO
    16.04.2017 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CUM SĂ NE PROTEJĂM FICATUL Dacă sunteți un om obișnuit, înseamnă că nu v-ați gândit niciodată la ficatul dumneavoastră. La urma…
  • Pavel Coruț - Ce se ascunde în spatele magiei?
    01.01.2015 - 32 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CE SE ASCUNDE ÎN SPATELE MAGIEI? Pavel Coruț În lumea noastră modernă, un fenomen nociv, ruşinos pentru gradul nostru de…
  • Ce este inteligența? + VIDEO (RO)
    26.08.2015 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CE ESTE INTELIGENȚA?  Preambul Un catolic, un protestant și un ortodox vorbeau cu un prieten căruia tocmai i se spusese că mai…
  • Short History of Humanity in 12 Funny Facts
    19.12.2022 - 0 Comments
    Human history (in brief):1. Woman no longer accepts to live in trees. And cries. The man discovers the cave. 2. The cave is cold. The woman cries. The man discovers the fire.3. The children…
  • Virusurile patogene - Unde sunt dovezile pentru existența lor?
    10.10.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); VIRUSURILE PATOGENE UNDE SUNT DOVEZILE PENTRU EXISTENȚA LOR? Rezumatul unor articole ale biologului şi virologului german dr. Stefan…
  • Boala alimentației sănătoase + documentare (RO)
    21.06.2012 - 0 Comments
    --> ORTOREXIA – BOALA ALIMENTAȚIEI SĂNĂTOASE În nesfârșita ei încercare de a fabrica tulburări mintale din fiecare activitate umană, industria psihiatrică americană lansează cea…
  • Este viteza de internet de 100 Mbps suficientă pentru streamingul modern?
    15.08.2023 - 0 Comments
    În ultimii ani, modul în care ne uităm la televizor a cunoscut o schimbare majoră. S-au dus zilele în care tot ce aveam erau canalele de difuzare și programele difuzate pe calea aerului. În cele din…
  • Dezlegarea misterelor: Revelații surprinzătoare și 10 fapte mai puțin cunoscute despre Biblie
    03.01.2024 - 0 Comments
    Influența Bibliei este profundă, depășind impactul pe care l-a avut asupra religiilor abrahamice pe care a contribuit la formarea ei. Ea a lăsat o amprentă de neșters asupra istoriei mondiale,…
  • 9/11 Misterele din 11 septembrie (documentar RO)
    07.05.2012 - 0 Comments
    --> WORLD TRADE CENTER – CRONICA UNUI DEZASTRU ANUNȚAT – Și din cer va veni marele Rege al Terorii./Cerul va arde la 45 de grade/ iar focul va cuprinde Orașul cel Nou./ Doi…
  • 6 moduri neobișnuite prin care corpul tău te avertizează că ceva ar putea fi în neregulă
    08.04.2023 - 0 Comments
    De obicei, nu ne facem griji cu privire la sănătatea noastră până când ceva începe să ne deranjeze. Deși chiar și cei mai sănătoși oameni pot experimenta disconfort ocazional, există unele semnale…
  • 15 fapte interesante despre Islanda
    12.07.2016 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); 1. Când Stalin a murit, pe 5 martie 1953, majoritatea islandezilor l-au jelit ca pe un erou. 2. Leifur Eiríksson a descoperit…
  • 9/11 - Marea iluzie (documentar RO)
    07.05.2012 - 0 Comments
    --> 9/11 - MAREA ILUZIE Normal 0 21 false false false RO X-NONE X-NONE …
  • Topinamburul - inamicul obezității
    02.04.2012 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); TOPINAMBURUL (Napul porcesc)  - INAMICUL OBEZITĂȚII - E foarte posibil…
  • Mesajul dr. Gabriel Cousens privind implementarea Codex Alimentarius + documentare
    19.09.2012 - 0 Comments
    --> MESAJUL DOCTORULUI GABRIEL COUSENS PRIVIND IMPLEMENTAREA CODEX ALIMENTARIUS Gabriel Cousens (n. 1943) este doctor în medicină și a studiat psihiatria la Universitatea…
  • Români celebri
    24.04.2012 - 1 Comments
    --> ROMÂNI CELEBRI Putem observa cu stupoare cum chiar unii români afirmă despre locuitorii acestei ţări că ar fi încă nişte barbari de pe vremea dacilor, care n-ar fi ştiut…
  • Fabrica de E-uri + VIDEO
    01.05.2012 - 0 Comments
    --> FABRICA DE E-URI Area 51 a industriei alimentare din România Rafturile gigantice sunt pline cu mâncare. Nu vă frecaţi la ochi! Ce se află în saci şi bidoane de plastic nu este…

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *