Vaccinul BCG - un pericol pentru copiii noștri + VIDEO

-->

VACCINUL BCG - UN PERICOL PENTRU COPIII NOȘTRI

Vaccinul antituberculos BCG (Bacilul Calmette-Guérin, după numele inventatorilor lui) a fost fabricat plecând de la o cultură de bacili Mycobacterium tuberculosis bovis, intrând în categoria „vaccin viu atenuat”. Se afirmă că acesta permite obținerea unei imunități durabile față de tuberculoză. BCG mai este utilizat și ca imunostimulator în anumite boli maligne (leucemie sau cancer de vezică). Istoria acestui vaccin începe în anul 1908, când bacteriologul Albert Calmette și veterinarul Camille Guérin încep să lucreze la obținerea lui, pornind de la un tip de Mycobacterium bovis patogen, izolat dintr-o leziune de mastită tuberculoasă a unei vaci. Prin reinjectări pe animale la fiecare 3 săptămâni, timp de 13 ani, ei au ajuns la concluzia că bacilul își pierde virulența, păstrându-și însă capacitatea imunogenă.

Vaccinul antituberculos cu bacil tuberculos bovin atenuat a fost folosit pe oameni pentru prima dată în anul 1921, după care s-a practicat rapid pe scară largă. În 1930 s-a produs un accident teribil la Lübeck, când 72 din cei 251 de copii vaccinați au murit de tuberculoză. Explicația dată publicului a fost aceea că copiii au fost vaccinați cu un lot de vaccin BCG contaminat accidental în laborator cu bacili tuberculoși virulenți. Lui Calmette i s-a intentat un proces, vaccinul lui fiind incriminat. Totuși, în final, Curtea a admis că decesele au survenit în urma unei greșeli „comise de necunoscuți” (spitalul a distrus toate flacoanele rămase nefolosite, astfel încât, la proces nu s-a putut veni cu nicio probă). Instanța a stabilit că fost vorba de o eroare umană și nimic mai mult, iar vaccinul BCG a fost reabilitat.

Ulterior, din cauza controverselor și a efectelor secundare ale BCG, s-a încercat producerea unui nou vaccin împotriva tuberculozei, folosind ADN recombinat (fragmente foarte apropiate de ADN nativ sau chiar micobacterii atenuate), dar la testarea pe animale, rezultatele s-au dovedit negative. În prezent, vaccinul nu mai este obligatoriu în toate țările lumii. De pildă, în SUA nu se mai folosește vaccinarea BCG de rutină, deoarece numărul cazurilor de tuberculoză este foarte mic, iar România este singura ţară din Uniunea Europeană unde se mai face vaccinarea BCG la naştere! Aceasta este inclusă între vaccinurile obligatorii, potrivit programului național de imunizare. Vaccinul se administrează nou-născuților în doză unică, intradermic, în umăr, de obicei în primele zile de viață, chiar în maternitate.

Primul pericol al vaccinului BCG constă în capacitatea sa de a provoca ulterior, în mod frecvent, cazuri de tuberculoză, majoritatea grave. Un alt pericol este acela că antrenează la sugari o formă atenuată de tuberculoză cutanată, care evoluează timp de 6‑9 luni, și care se manifestă cu o stare subfebrilă şi o scădere importantă a imunităţii organismului. În tot acest timp, sugarul mai suportă şi alte vaccinuri, care pot dezechilibra şi mai mult sistemul lui imunitar. Este motivul pentru care, la majoritatea copiilor vaccinaţi cu BCG la naştere sau cât mai devreme după naştere, se observă o predispoziţie la diverse infecţii acute: rinofaringite, otite, laringite, bronşite repetate.

Reacţiile adverse şi complicaţiile vaccinului BCG sunt listate de dr. Christa Todea-Gross în cartea sa, „Vaccinurile - prevenție sau boală?”, Ed. Christiana, 2012. Găsiți cartea aici:

http://frumoasaverde.blogspot.ro/2013/06/vaccinurile-preventia-care-imbolnaveste.html

‑Abcese locale: apar la locul inoculării, la aproximativ 6 săptămâni de la vaccinare şi sunt considerate ca fiind o complicaţie dacă diametrul leziunii măsoară peste 0,6 cm.

‑ Adenopatii: la 13 săptămâni de la vaccin, se constată o inflamaţie a ganglionilor regionali, care deseori se infectează, formând abcese.

‑ Osteite şi osteomielite: inflamaţia şi infecţia oaselor, în special a oaselor lungi, care pot apărea între 6 luni şi 4 ani de la vaccinare (în medie 12 luni).

‑ Tuberculoză: forme grave, diseminate, uneori complicate cu meningită tuberculoasă şi deces.

‑ Otite purulente, soldate uneori cu surditate.

‑ Infecţii frecvente ale căilor aeriene: laringite, rinofaringite, otite, bronşite.

‑ Afecţiuni reumatice.

‑ Scăderea imunităţii.

‑ Deces.

În concluzie, vaccinarea BCG a sugarilor constituie, de fapt, un pericol pentru sănătatea lor.

Baza legală pentru ca un părinte să poată refuza vaccinarea copilului său

În ciuda credinței conform căreia toată lumea trebuie să se vaccineze, decizia familiei are prioritate absolută în fața autorităților. Afirmaţia „aşa e legea”, făcută de medici sau de directorii de şcoli în sprijinul vaccinării obligatorii este lipsită de fundament şi orice părinte poate, prin cunoaşterea câtorva elemente juridice de bază, să-şi impună punctul de vedere. Astfel:  

- Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacienţilor prevede clar necesitatea consimțământului informat şi exprimat în scris pentru intervențiile medicale:

- Art. 13. Pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o intervenţie medicală asumându-şi în scris răspunderea pentru decizia sa. Definiția intervenției medicale este dată la art. 1 lit. d) din aceeaşi lege astfel: „prin intervenţie medicală se înţelege orice examinare, tratament sau alt act medical în scop de diagnostic preventiv, terapeutic ori de reabilitare”, cuprinzând aşadar şi vaccinarea.

- Legea nr. 95/2006 privind reforma sănătăţii nu prevede obligația de a fi vaccinat. Articolele 374 şi 376 solicită medicului să acționeze respectând voința pacientului, iar art. 649 prevede acordul scris al pacientului pentru diagnosticul şi tratamentul cu potenţial risc. De asemenea, art. 651 prevede că actul medical se poate face în lipsa consimțământului informat numai în situaţii de urgenţă, în care lipsa acțiunii imediate ar pune în pericol viața pacientului:

- Art. 649. Pentru a fi supus la metode de prevenţie, diagnostic şi tratament, cu potenţial de risc pentru pacient, după explicarea lor de către medic, medic dentist, asistent medical/moaşă, pacientului i se solicită acordul scris. În obţinerea acordului scris al pacientului, medicul, medicul dentist, asistentul medical/moaşa sunt datori să prezinte pacientului informaţii la un nivel ştiinţific rezonabil pentru puterea de înţelegere a acestuia. Informaţiile trebuie să conţină: diagnosticul, natura şi scopul tratamentului, riscurile şi consecinţele tratamentului propus, alternativele viabile de tratament, riscurile şi consecinţele lor, prognosticul bolii fără aplicarea tratamentului.

- Art. 651. Medicul curant, asistentul medical/moaşa răspund atunci când nu obţin consimţământul informat al pacientului sau al reprezentanților legali ai acestuia, cu excepţia cazurilor în care pacientul este lipsit de discernământ, iar reprezentantul legal sau ruda cea mai apropiată nu poate fi contactat, datorită situaţiei de urgenţă. Atunci când reprezentantul legal sau ruda cea mai apropiată nu poate fi contactat, medicul, asistentul medical/moaşa pot solicita autorizarea efectuării actului medical autorităţii tutelare sau pot acţiona fără acordul acesteia în situaţii de urgenţă, când intervalul de timp până la exprimarea acordului ar pune în pericol, în mod ireversibil, sănătatea şi viaţa pacientului.

- Conform OG nr. 53/2000 privind obligativitatea raportării bolilor şi a efectuării vaccinărilor, aprobată prin Legea nr. 649/2001, Art. 1 prevede că „medicii de familie au obligaţia de a asigura vaccinarea corectă a copiilor și de a raporta efectuarea acesteia direcţiei de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti. Schema de vaccinare recomandată pentru copii și adolescenţi este prevăzută în Anexă şi în Programul naţional de imunizări aprobat prin ordin al Ministrului sănătăţii şi familiei”. Din analiza acestui text de lege rezultă clar că vaccinarea nu este obligatorie, ci „recomandată”. Pentru medicii de familie există obligația profesională să vaccineze corect și să raporteze anumite boli, ca și situația vaccinărilor, dar de aici nu rezultă vreo obligație pentru părinţi/copii de a se supune vaccinării. În concluzie, orice pacient are dreptul să refuze un tratament sau o procedură medicală, inclusiv vaccinarea. Orice tratament sau procedură medicală se pot acorda unui copil numai după ce s-a obținut consimțământul părintelui/tutorelui, cu excepția situațiilor de urgență. Prin urmare, principiul este clar: minorul nu-şi poate da singur consimțământul la tratament, reprezentantul legal fiind cel chemat să şi-l dea în numele lui.

Alte prevederi legale utile

Constituţia României

Art. 22. Dreptul la viaţă şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate.

Art. 23. Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile.

Art. 26. Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată.

Art. 31. Dreptul persoanei de a avea acces la o informaţie de interes public nu poate fi îngrădit. Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.

Legea nr. 279/2009 – Codul Civil

Art. 61. Viaţa, sănătatea şi integritatea fizică şi psihică a oricărei persoane sunt garantate şi ocrotite în mod egal de lege. Interesul şi binele fiinţei umane trebuie să primeze asupra interesului societăţii sau al ştiinţei.

Art. 64. Corpul uman este inviolabil.

Art. 67. Nicio persoană nu poate fi supusă experienţelor, testelor, prelevărilor, tratamentelor sau altor intervenţii în scop terapeutic ori în scop de cercetare ştiinţifică, decât în cazurile şi în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de lege.

Video: Efectele adverse ale vaccinului împotriva tuberculozei. 
Zeci de bebeluși au ajuns la spital