Ungaria Mare nu a existat + documentar



UNGARIA MARE NU A EXISTAT

Prof.univ.dr. ION COJA

preşedintele Uniunii Vatra Românească – Filiala Bucureşti

şi al Ligii pentru combaterea antiromânismului (LICAR)

Da, istoric așa este! Este scornită de mințile înfierbântate care confundă realitatea cu visurile deșarte de mărire! Ungaria așa-zis Mare a fost un artificiu administrativ, o găselniță birocratică a unui funcționar oarecare, numit Buest, decizie luată în 1867, de azi pe mâine, într-un birou, în urma unor intrigi și aranjamente de culise. Ungaria așa-zis Mare nu a fost o realitate istorică, împlinită printr-un eveniment de anvergură. Nici vorbă să se compare cu procesul prin care s-a ajuns la constituirea României Mari, proces care are la temelie jertfa a sute de mii de români!


Prin jertfă se consolidează tot ce este trainic în istorie. Unde a fost jertfa ungurească la 1867? Unde a fost jertfa ungurească atunci când, după un veac și jumătate de ocupație turcească totală, Budapesta este eliberată de armatele imperiale austriece? Să le aducem aminte celor care calomniază România cu atâta pasiune faptul rușinos, penibil, jenant, de care ne-am ferit să facem caz, că în armata care i-a alungat pe otomani din Budapesta și din Ungaria n-a existat niciun combatant ungur! Repet: când turcii, care transformaseră Ungaria în pașalîc, au fost alungați de armatele unei puteri europene, în acea armată n-a fost niciun ungur care să fi ridicat sabia pentru gloria, libertatea sau demnitatea maghiară! Nici unul! La fel cum în cele aproape două secole de ocupație musulmană nu s-a înregistrat niciun moment de rezistență, de opoziție ungurească.

Nota bene: principatul medieval ungar, creație a Bisericii Catolice, nu a avut o omogenitate etnică comparabilă cu a principatelor românești, între care includ și Transilvania. Nu întâmplător pe regii Ungariei de origine maghiară îi numeri pe degete într-o jumătate de mileniu! Asta până la Mohaci, în 1527, când statul ungar dispare. Dispare Ungaria, dar nu și Transilvania, care continuă să existe! De ce nu dispare și principatul Transilvania odată cu Ungaria, la 1527? Simplu: pentru toată lumea, pentru toate cancelariile din acea vreme, Ungaria și Transilvania erau lucruri diferite, entități complet separate, care nu puteau fi gândite împreună! Dimpotrivă, în linii mari, Transilvania se afla în aceeași situație cu Moldova și Țara Românească, fiind toate trei părtașe în mod firesc la aceeași istorie, la același model de organizare politică.

Insistența cu care ne atacă detractorii maghiari ne obligă la gestul cel mai firesc: comparația între cel calomniat și calomniator! Foarte ușor și la îndemâna oricui este să constate că oportunismul și lipsa de demnitate este mult mai prezentă la liderii maghiari decât la cei care ne-au condus și reprezentat pe noi! S-o spunem pe șleau și pe înțelesul omului de rând: momentele în care să-ți fie rușine de tine că ești maghiar sunt mult mai numeroase și mai jenante decât cele care i-ar îndreptăți cât de cât pe români să trăiască acest sentiment dureros... Nu intrăm acum în detalii, dar acestea trebuie adunate de istoricii specialiști și puse pe tapet, căci numai așa vom închide gura celor care și-au făcut o meserie din a calomnia tot ce este românesc!

Ținem totuși să punem o întrebare pentru bravii noștri detractori maghiari, mai activi ca de obicei în preajma zilei de 1 Decembrie: Câți sunt românii care au făcut istorie pentru Budapesta, și câți sunt maghiarii care au marcat istoria pentru români? Câți sunt românii al căror nume a fost maghiarizat și se fălesc azi cu ei toți maghiarii, și câți sunt maghiarii cu nume românizat? Să mi se ierte simplicitatea demersului pe care-l propun! Dar nu avem încotro și trebuie să ne coborâm la nivelul cerebral al celor care ne agresează, agasanți și insistenți cu orice ocazie! Să vorbim așadar pe înțelesul minții lor, împuținată de ură și năluciri deșarte!

Avem nevoie, zic, de aceste două liste, riguros alcătuite, ca să le facem publice și să tranșăm odată și pentru totdeauna disputa artificială, nefirească, la care suntem obligați să participam, oricât de neserioasă ni se pare nouă, românilor. Pentru cei ce vor face această operațiune de listare a românilor care împodobesc Panteonul unguresc, le recomandăm să verifice situația din satul Buia, unde s-au născut cei doi mari matematicieni Farkas și Janos Bolyai. Am prieten un istoric din Sibiu, care mi-a demonstrat că tatăl, Farkas din Buia, scris Bolyai, era român, că tot satul Buia era românesc pe la 1800, iar numele de botez Farkas, adică Lupu, este un binecunoscut nume de botez tipic românesc, larg răspândit la românii din Ardeal, din Maramureș! Din păcate, acel coleg se teme pentru persoana lui și pentru familie să-și susțină adevărul... Să-l ajutăm noi, dacă nu pe domnul istoric, atunci măcar pe domnul Adevăr să iasă în lume teafăr, întreg, nemăsluit!

Același exercițiu n-ar strica să-l facem și cu ceilalți vecini, întrebându-ne câți ucraineni, ruși, bulgari, sârbi sau greci au scris pagini de istorie românească și câți români i-au fericit pe vecinii noștri și ar merita un cuvânt de recunoștință din partea acestora... Ar merita ca în toate aceste țări, în Grecia, în Bulgaria, în Serbia, în Ucraina, în Ungaria, să înceteze prigoana împotriva celor ce simt românește și se consideră români! Oare cât vom mai tolera persecutarea și marginalizarea românilor fără a face auzit măcar protestul nostru, al românilor din România, care nu riscăm nimic demascând nerușinarea guvernanților noștri, surzi la suferința românilor din țările vecine?

Acelor unguri care nu mai ostenesc blamându-i pe români în toate felurile să le reamintim: la Trianon, în 1920, s-a decis crearea statului Ungaria! Budapesta nu mai fusese capitala unui stat adevărat, suveran, încă din 1527, după dezastrul de la Mohaci. Abia după 400 de ani, la Trianon, a apărut din nou un stat ungar. De data asta, pentru prima oara în istoria lor, ungurii erau majoritari în propria țară. Iar statul ungar era, pentru prima oară, un stat național! Comunitatea internațională le-a făcut ungurilor acest dar, iar ei, maghiarii, consideră că atunci, la Trianon, s-a produs cel mai mare dezastru din istoria lor! Care e logica acestor resentimente? Cum puteți deplânge la nesfârșit dispariția granițelor care aparțineau altora, adică habsburgilor și nicidecum maghiarimii! Nu vă deranjează ridicolul situației?

Până la Trianon, vreme de 400 de ani, ungurii au trăit sub guvernarea și administrarea altora, ba a turcilor, ba a austriecilor. Abia după Trianon ungurii s-au trezit fără stăpân, liberi să se guverneze cum vor! Și știți dumneavoastră, frați maghiari, care a fost prima inițiativă a politicienilor dumneavoastră de atunci, a liderilor de la Budapesta? Care a fost primul lor gând de auto-guvernare maghiară, suverană și independentă pentru prima oară după 400 de ani? Nu știți, căci e tare jenant ce a decis, de capul ei, clasa politică din Ungaria! A decis să trimită la București o delegație de trei conți maghiari, care i-au propus regelui Ferdinand și lui Ionel Brătianu ca Ungaria să se lipească la România, într-un stat dualist, după modelul dualismului austro-ungar instituit în 1867! Nici mai mult, nici mai puțin!

Așadar, instituirea unui dualism româno-ungar a fost proiectul politic cel mai dorit, speranța cea mare a politicienilor maghiari. Lipsiți de exercițiul guvernării, al libertății, fruntașilor unguri le-a fost teamă de riscurile la care te supune suveranitatea. S-au simțit singuri, neajutorați, neasistați! Nu știau încotro s-o apuce! Cam la fel cum au reacționat țiganii noștri când au fost eliberați din așa-zisa robie: s-au trezit și ei dintr-odată neasistați și s-au întors pe capul boierului român, să afle cu ce l-au supărat și să ceară să rămână mai departe sub pulpana lui. Unde era disprețul politicienilor maghiari față de tot ce este românesc atunci când au venit la București cu căciula în mână, cerșindu-ne întovărășirea? Unde era dorul de libertate și neatârnare care anima, se zice, întreaga istorie a cavalerilor maghiari? Prin ce impuneau românii în fața vecinilor maghiari? Prin faptul evident că în această parte a Europei, a lumii, statul cel mai vechi și mai stabil, cu o continuitate neîntreruptă de peste 600 de ani, era statul român. În Europa nu găsești multe popoare vrednice de o asemenea performanță politică, semn de cumințenie și înțelepciune atât la nivelul domnilor, cât și al omului de rând. Nu întâmplător românii se numără și printre puținele popoare din Europa care au fost în stare să elaboreze un cod juridic propriu, vestitul Jus Valachicum.

Da, oameni buni, așa s-au petrecut lucrurile după Trianon! A fost un moment jenant pentru bieții unguri, iar guvernanții și mai apoi istoricii români, ca niște veritabili domni, ca niște adevărați boieri, ca niște buni vecini, ca niște oameni adevărați, s-au abținut a mediatiza și comenta. Să facem caz, ori, ferit-a Sfântul, să facem haz! Căci comentariul nu putea fi decât unul defavorabil ne-prietenilor noștri! Și poate că așa ar trebui să procedăm și în continuare! Să facem uitate asemenea momente de slăbiciune ale celuilalt! Din păcate, abnegația ungurească sistematică, instituționalizată, de a lovi și calomnia tot ce este românesc, ne obligă să părăsim îndătinata noastră atitudine de a-i lăsa pe neprieteni în plata Domnului. Bunătatea și bunul nostru simț sunt considerate slăbiciune, prostie chiar! E timpul ca această impertinență să capete răspunsul cuvenit, iar cei fără rușine să fie obrăzniciți și puși cu nasul la perete, să nu și-l mai ridice așa de sus fără niciun temei! Dacă nu se găsesc maghiarii de bun simț care să-i tragă de mânecă pe conaționalii lor mai zănatici, să ne ocupăm noi, românii, de această trebușoară! Și s-o facem de data asta temeinic!

Avem nevoie, așadar, de o strategie bine pusă la punct, prin care să contracarăm eforturile sistematice ale celor care, cu fel și fel de minciuni, ne calomniază și ne sabotează cu orice ocazie! Noi nu avem nevoie de minciuni și calomnii ca să le răspundem. Noi avem de partea noastră ADEVĂRUL și nu mai putem întârzia cu punerea în funcțiune a acestei arme teribile! Numai detractorii noștri au motive să se teamă de adevăr! Ceea ce înseamnă că îl avem de partea noastră și pe bunul Dumnezeu, care este, în fapt, alt nume al adevărului. Numai că trebuie să avem grijă mare: Dumnezeu, oricât ne-ar iubi, nu ne bagă și-n traistă... Ne-a iubit atunci, la Alba Iulia, și a vegheat la opera care se finaliza în acea zi de neuitat. Dar acel final fericit se împlinea prin fapte de vitejie și de dăruire apostolică a cărturarilor noștri. Și datorită jertfei românești din acei ani teribili ai Marelui Război, 1 Decembrie s-a împlinit prin voia Domnului, dar nu ne-a picat din cer. 

„Ungaria Mare - nebunia ungurilor”
Emisiune TV cu col. (r) dr. Mircea Dogaru



Masacrele comise de unguri asupra românilor



Comentarii

  1. Răspunsuri
    1. Dear Kinetoterapie Suceava, no no it wasn't said good, Mr Coja made such factual and evil-aimed mistakes and accusations not any university professor should do, a big shame!

      You can see a long answer and disproof of his allegations on his personal page, the same titled article. He made himself totally ridicoolus, by put a more stress pattern and insanity of fake Romanain urban legends about Hungary and Hungarians, although the fact can be confirmed by seconds everyone in the world. In a few words: Yes, Hungary existed, constinously, sometimes only Hungary fought against the Turks when all nations did nothing, even the Habsburgs who used us as barriers and supported the Turks to enweaken us, Coja's statement is the most horrible lie ever told. Hungary did not disapperaed in1526, but broke onto three parts, and Royal Hungary and the Eastern Hungarian Kingdom were also legal states, We also know Romanians were affected the less of the so-called "Magyarization" because of the cultural differences that was a voluntary option, Jews were affected the most. We decided to make a state in 1000 A.D, Regnum Marianum. Some Romanians has only one real enemy, their inferiority complex and lies, mostly to themselves. More details on Ion Coja's personal page. Scandal! Must read the answer and the debunk of Coja's illiteracy!

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

POSTĂRI ALEATORII

  • Rasismul din insulele britanice
    09.09.2013 - 0 Comments
    --> RASISMUL DIN INSULELE BRITANICE Rasismul este o veche năpastă în spațiul britanic, cele două națiuni aflate în conflict (cea britanică şi cea…
  • DID YOU KNOW? THE BRITISH DAILY THE TELEGHEPH PUBLISHED AN ARTICLE IN WHICH IT MENTIONED 17 FASCINATING FACTS ABOUT ROMANIA
    28.05.2023 - 0 Comments
    1. It's home to the world's heaviest building - the Palace of Parliament, which cost about $3 billion. The building contains 3,500 tons of crystal, 480 chandeliers and 700,000 tons of steel and…
  • Știința din spatele celei mai temute maladii
    15.10.2014 - 2 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); ŞTIINŢA DIN SPATELE CELEI MAI TEMUTE MALADII  Ştiinţa din spatele acestei maladii de speriat numită cancer este una simplă şi…
  • Motivele pentru care Yakuza este mai mult decât o simplă mafie japoneză + VIDEO
    13.12.2021 - 0 Comments
    Yakuza este un sindicat japonez de crimă organizată. Acesta există într-o formă sau alta de peste 400 de ani, ceea ce îl face mai vechi decât America, ca să nu mai vorbim de Mafia americană. Istoria…
  • Inventatori de boli + documentar
    07.08.2017 - 5 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); INVENTATORII DE BOLI  - CUM SUNTEM NOI TRANSFORMAȚI ÎN PACIENȚI - Dintotdeauna, oamenii au căutat cuvinte care să exprime o stare…
  • 12 funcții ascunse ale Google Messages pe care ar trebui să le folosești
    06.12.2021 - 0 Comments
    Având în vedere că este aplicația emblematică a Google pentru mesaje text, Google Messages ascunde cu siguranță multe dintre cele mai bune caracteristici ale sale.Aplicația Google Messages este…
  • 30+ fapte mai puțin cunoscute despre animale + FOTO
    05.10.2021 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); 1. Liliecii orfani care sunt salvați sunt înfășurați strâns în pături pentru a imita îmbrățișarea caldă a aripilor mamei…
  • Alimente pentru inimă
    06.09.2016 - 1 Comments
    ALIMENTE PENTRU INIMĂ Alimente obişnuite vă pot ajuta să aveți o inima sănătoasă. Nutriționiștii spun că una dintre cele mai eficiente diete pentru prevenirea bolilor de inimă este cea…
  • Frica de moarte + VIDEO (RO)
    13.07.2015 - 0 Comments
    google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; google_ad_slot = "1162117595"; google_ad_width = 728; google_ad_height = 15; google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; …
  • Etimologia numelor ale acestor 11 țări
    16.08.2023 - 0 Comments
    Etimologia numelor de țară poate fi adesea fascinantă și poate dezvălui informații despre istoria, cultura, geografia sau chiar despre limbile vorbite în regiune. Iată etimologiile câtorva nume de…
  • Misterul craniilor de cristal + documentar (RO)
    02.10.2014 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); MISTERUL CRANIILOR DE CRISTAL În Mexic, America Centrală și America de Sud au fost descoperite niște cranii din cristal de origine…
  • A fi sau a nu fi... longeviv + VIDEO
    17.02.2015 - 0 Comments
    A FI SAU A NU FI… LONGEVIV În sens larg, longevitate înseamnă lungimea vieții unei ființe. Particularizând, ne putem referi la longevitatea potențială, adică durata maximă de viață pentru care…
  • 30+ imagini uluitoare care te vor face să te gândești de două ori înainte de a înota în ocean (partea a II-a)
    08.12.2021 - 0 Comments
    20. Puterea oceanuluiDezastrele naturale pot distruge orașe și crea pagube imense în regiunile de coastă. Tsunami-urile au devastat orașe și au luat vieți din cauza puterii lor absolute. Oceanul nu…
  • Ce ne dezvăluie piramidele + documentare (RO)
    23.06.2012 - 0 Comments
    --> PIRAMIDA LUI KEOPS SAU MAREA PIRAMIDĂ DIN GIZEH Piramida lui Keops – numită și Marea Piramidă din Giza (Gizeh), este una dintre cele 7 minuni ale Lumii Antice. Deși este…
  • 35 de lucruri utile pe care nu știai că le poate face cuptorul tău cu microunde
    28.01.2022 - 0 Comments
    Mulți dintre noi folosim cam aceleași aparate în bucătăria noastră. Dacă vrem să facem lucrurile rapid și convenabil, atunci un cuptor cu microunde este de obicei un aparat obișnuit pentru încălzirea…
  • Aluminiul - criminalul tăcut din viața noastră
    02.07.2014 - 0 Comments
    --> ALUMINIUL – CRIMINALUL TĂCUT DIN VIAŢA NOASTRĂ – Prezent în alimente, aer şi apă, aluminiul este un element chimic neurotoxic, responsabil de apariţia multor boli. Prima măsură:…
  • Munții Bucegi: Întâmplări ciudate, conspirații și legende populare
    17.01.2024 - 0 Comments
    Munții Bucegi sunt o atracție naturală minunată din România. Vârful, Omu, se ridică la 2505 metri deasupra văii imaculate a Prahovei. Din 1935, valea a fost considerată parc național și este inclusă…
  • Paradisul din Letonia
    23.03.2016 - 3 Comments
    PARADISUL DIN LETONIA Letonia este una dintre țările baltice din nordul Europei, având ca vecine Estonia, Lituania, Rusia, Belarus și Suedia. Aici, la 80 km de capitala Riga, există un tărâm de…
  • Ce ne învață filmele americane
    16.12.2013 - 2 Comments
    --> CE NE ÎNVAȚĂ FILMELE AMERICANE - Toate numerele de telefon din Statele Unite încep cu 555. - Cam 50% din populația Statelor Unite sunt agenți FBI sau CIA, care lucrează sub…
  • Religia la români + VIDEO
    23.02.2017 - 2 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); RELIGIA LA ROMÂNI Instituția religiei s-a constituit în momentul în care credințele, valorile, normele, tradițiile și moravurile de un…
  • Cele mai umane închisori din lume + VIDEO + documentar (RO)
    19.02.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CELE MAI UMANE ÎNCHISORI DIN LUME Gradul de civilizație al unei societăți poate fi măsurat vizitându-i închisorile. F.…
  • Top 10 animale drăguțe care to pot omorî
    07.08.2019 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); 10. Foca leopard Acestea arată atât de drăguț încât cu siguranță nu ne-am aștepta ca vreuna din ele să ne rănească. Totuși, au fost…
  • 14 obiecte de uz casnic care nu sunt atât de utile pe cât vor producătorii să ne facă să credem
    12.05.2023 - 0 Comments
    Rafturile supermarketurilor sunt pline de diverse produse de uz casnic care promit să îndepărteze petele, să scape de bacterii și multe alte lucruri aparent utile. Dar, în realitate, nu toate sunt…
  • Porumbul ne ajută să trăim mai mult
    29.03.2012 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); PORUMBUL NE AJUTĂ SĂ TRĂIM MAI MULT Porumbul este parte constantă a hranei noastre, fie că preparăm mămăligă, folosim boabele în…
  • Produsele lactate cauzează acnee?
    27.12.2022 - 0 Comments
    Acneea este o afecțiune care afectează atât de mulți oameni și există încă multe necunoscute în această privință. De exemplu, cea mai recentă controversă: Acneea lactată. Este oare adevărată? Nu sunt…
  • Cartelul petrolului și al medicamentelor + VIDEO (RO)
    12.04.2014 - 0 Comments
    --> CARTELUL PETROLULUI ȘI AL MEDICAMENTELOR Dr. Matthias Rath Sfârșitul ignoranței cu privire la cartelul petrolului și medicamentelor ca arhitect al celor două războaie…
  • Migrația anuală a crabilor roșii + VIDEO
    29.12.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); MIGRAȚIA ANUALĂ A CRABILOR ROȘII Insula Crăciunului este un mic teritoriu în Oceanul Indian, fără guvernare proprie, aparținând…
  • 40 de trucuri geniale de bucătărie care îți vor schimba pentru totdeauna modul în care mănânci
    21.11.2021 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Majoritatea oamenilor adoră o masă delicioasă făcută în casă, dar urăsc să petreacă mult timp în bucătărie, așa că este logic să găsim o…
  • 15 fapte întortocheate despre Cubul Rubik + VIDEO
    06.05.2024 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Numiți „jucărie” pe propriul risc puzzle-ul Cubul Rubik cu șase fețe: Ernő Rubik, ungurul care l-a inventat în 1974, preferă să…
  • Ce nu vi se spune despre donarea de organe + documentar (RO)
    23.03.2017 - 16 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CE NU VI SE SPUNE DESPRE DONAREA DE ORGANE Știați că, pentru a i se putea preleva organele, „mortul” trebuie anesteziat? Ei bine, da,…
  • Mitul proteinelor + VIDEO
    27.05.2014 - 3 Comments
    --> MITUL PROTEINELOR   Ideea unei alimentații fără carne este încă pentru mulți oameni greu de acceptat. Conform ideilor adânc înrădăcinate în mentalitatea comună, „nu se poate…
  • Istoria secretă a giganților și a galeriei subterane hiperboreene din România
    26.04.2024 - 0 Comments
    Având în vedere că Roșia Montană a fost o zonă minieră, de-a lungul anilor au fost scoase la iveală o serie de descoperiri interesante, una dintre cele mai interesante fiind scheletul unui gigant de…
  • 15 sfaturi de frumusețe care pot face orice fată să suspine cu entuziasm
    28.10.2021 - 0 Comments
    Cele mai multe femei din lume își fac griji în legătură cu aspectul lor și vor să arate mereu perfect. Industria frumuseții evoluează rapid, dar majoritatea produselor sunt scumpe și, de cele mai…
  • Hreanul - mai tare decât descoperirea lui Fleming
    25.03.2012 - 0 Comments
    --> HREANUL – antibioticul natural Forţa lui vindecătoare e remarcabilă. Iuţeala rădăcinii îl face foarte eficient în tratarea bolilor reumatice şi a căilor respiratorii superioare.…
  • Pisica albă, pisica neagră - mituri, legende, superstiții + VIDEO
    27.07.2013 - 0 Comments
    --> PISICA ALBĂ, PISICA NEAGRĂ – MITURI, LEGENDE, SUPERSTIȚII – De-a lungul timpului, animalele i-au provocat omului o gamă largă de sentimente, de la adorație până la repulsie.…
  • Operațiunea „Paperclip” - documentar (RO)
    17.05.2012 - 0 Comments
    --> OPERAȚIUNEA „PAPERCLIP” „Paperclip” înseamnă agrafă de birou. Un nume inofensiv, sub care se ascunde una dintre cele mai mari…
  • Expresia „a vărsa lacrimi de crocodil” are origini medievale bizare
    20.11.2023 - 0 Comments
    Astăzi, atunci când cineva acuză pe altcineva că vărsa „lacrimi de crocodil”, sugerează că persoana respectivă manifestă tristețe falsă sau nesinceră. Dar cum a apărut această expresie? Răspunsul ne…
  • Bruce Lipton - Fizica cuantică și creația + VIDEO + documentar (RO)
    05.02.2013 - 1 Comments
    --> FIZICA CUANTICĂ ȘI CREAȚIA Bruce Lipton Fragment din corespondența cu Cristian Mureșan, realizatorul emisiunii „Știință și cunoaștere” - TVR Cluj  24 octombrie…
  • Criza economică pe înțelesul tuturor (slideshow)
    15.08.2012 - 1 Comments
    --> Normal 0 21 false false false RO X-NONE X-NONE MicrosoftInternetExplorer4 …
  • Nu crede tot ce vezi pe Facebook + VIDEO
    16.02.2017 - 3 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); NU CREDE TOT CE VEZI PE FACEBOOK Filip Truță Trump a câștigat în mod surprinzător alegerile din Statele Unite. Analizele post-factum…

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *