Chiar avem nevoie de lapte?

-->

CHIAR AVEM NEVOIE DE LAPTE?

Nutriționiștii David Ludwig și Walter Willett de la Universitatea Harvard afirmă că laptele ar trebui să fie doar o preferință alimentară și nu o cerință nutrițională. De ani de zile, Guvernul și alte organisme oficiale recomandă ca toți americanii să consume zilnic lapte, ca parte a unei diete sănătoase. „Această recomandare este poate cel mai insistent sfat dat publicului american în privința dietei din ultima jumătate de secol”, spune profesorul de pediatrie David Ludwig, MD, Ph.D. După cum au demonstrat numeroase studii, sfatul este înșelător. Recent, cei doi specialiști au semnat împreună un comentariu în JAMA Pediatrics (revistă a Asociației Medicale Americane), în care fac apel la confrații lor să reconsidere rolul laptelui de vacă în alimentația umană.

Desființarea ideii că laptele este un aliment sacrosanct a șocat lumea științifică. Cu atât mai mult, cu cât Willett este nepotul unui renumit crescător de vaci și cel mai citat nutriționist din lume, conform revistei Boston Globe. Ludwig este, de asemenea, o autoritate științifică, fiind, printre altele, directorul fondator al „Programului de viață pentru o greutate optimă” de la Spitalul de copii din Boston, una dintre cele mai vechi și mai mari clinici din Statele Unite pentru tratarea obezității infantile.

Cei doi „grei” de la Harvard au acuzat USDA (Departamentul de Agricultură al Statelor Unite) și Academia Americană de Pediatrie pentru faptul că încurajează populația să consume 3 căni de lapte pe zi. „Oamenii nu au nicio cerință nutrițională pentru laptele vreunui animal”, au scris ei. Și mai îngrijorător, au continuat ei, este faptul că USDA recomandă școlilor să le dea copiilor lapte degresat, sub motivul că acesta previne obezitatea. „Nu există nicio dovadă că trecerea la un lapte fără grăsimi ajută la pierderea în greutate, spune Ludwig. De fapt, lucrurile stau exact invers”. Niciunul dintre cei doi experți nu spune că iubitorii de lapte ar trebui să renunțe la el definitiv. Ei doar punctează faptul că laptele ar trebui considerat o opțiune personală și nu o recomandare guvernamentală.

Joseph Keon, Ph.D, un alt expert în nutriție și autorul cărții „Adevărul tulburător despre laptele de vacă și sănătatea ta”, este de acord cu cei doi: „De prea multă vreme am luat recomandarea de a consuma lapte ca pe o literă de evanghelie, încât puțini dintre noi au stat să se gândească cât de nenatural este obiceiul de a bea lapte”, spune el.

Pentru a afla mai multe despre avantajele și dezavantajele consumului de lapte și de lactate, acești experți vă invită să răspundeți la chestionarul următor:

Adevărat sau fals?

- Laptele este o parte esențială a unei alimentații sănătoase.

Fals. Dacă ai răspuns „adevărat”, probabil că asociezi laptele cu aportul de calciu, greșeală ușor de făcut, din cauza publicității agresive în acest sens. În realitate, lucrurile stau altfel. Laptele este o băutură comodă, iar în spatele ei se află o întreagă industrie. Calciul este un nutrient și este o parte esențială a unei diete sănătoase. E adevărat că laptele conține calciu, dar este departe de a fi cea mai bună sursă. Plantele, în special cele cu frunze de un verde închis, abundă în calciu – algele marine, spanacul, ruccola, păpădia etc. Și reține că organismul uman are nevoie în același timp de anumiți nutrienți care să transporte calciul la oase, cum ar fi vitaminele C și K, potasiu și magneziu. O combinație sănătoasă de plante alimentare ni le poate furniza pe toate. În plus, cam 25% din populația Statelor Unite prezintă intoleranță la lactoză, ceea ce înseamnă că organismul lor nu are capacitatea de a o digera. Să nu uităm că timp de mii de ani oamenii și-au asigurat necesarul de calciu fără ajutorul industriei de lactate.

- Avem nevoie de foarte mult calciu.

Fals. Recomandările USDA sunt puternic influențate de industrie, care distorsionează adevărul, spun Ludwig și Willett. Pentru că americanii au o dietă foarte bogată în proteine animale, ei ar trebui să-și crească aportul de calciu, pentru că, în contrast cu promisiunea publicitară că laptele întărește oasele, de fapt, proteina animală scoate calciul din oase. Statele Unite, care este cel mai mare consumator de lapte și lactate de pe planetă, are în același timp și cea mai mare rată a fracturilor de os. În schimb, fracturile osoase sunt cele mai rare în țările în care se consumă foarte puțin lapte sau deloc. Ca să-ți menții oasele puternice, trebuie să consumi vegetale bogate în calciu. Numai calciul din plante este biodisponibil, adică absorbit de oase. 

- Dacă bei mult lapte n-o să faci osteoporoză.

Fals. Studii ample arată că stilul greșit de viață provoacă osteoporoza și nu lipsa laptelui din alimentație. Într-unul dintre cele mai extinse și riguroase astfel de studii, cercetătorii au ținut sub observație 78.000 de femei timp de 12 ani și au concluzionat că cele care au băut două sau mai multe pahare de lapte pe zi au făcut osteoporoză și au avut fracturi osoase într-o proporție covârșitor mai mare decât cele care au consumat lapte foarte rar.
Lista factorilor care fură calciul din oase arată ca o descriere a dietei standard americane: exces de sare, alcool, proteină animală și cafea. Cel mai bun mod de a preveni osteoporoza este mișcarea, mersul pe jos, exercițiile fizice (în special ridicarea de greutăți) și consumul de alimente bogate în nutrienți – legume, fructe și pește bogat în vitamina D (somon, sardine etc.)

- Toți copiii au nevoie de lapte.

Fals. Doar unii copii au nevoie de lapte, anume cei cu o alimentație deficitară, provenind din familii sărace. „Pentru acești copii, laptele ar putea fi alimentul de cea mai bună calitate pe care-l consumă într-o zi”, spune Ludwig. Dar Ludwig și Willett pun la îndoială recomandarea științifică a USDA de a încuraja școlile să înlocuiască laptele integral cu cel degresat, aromatizat și îndulcit. „O porție de lapte integral conține cca 12 grame de zahăr; o porție de lapte degresat și aromatizat poate conține până la 25 de grame de zahăr. A schimba grăsimea laptelui cu zahărul este un nonsens”, spune Ludwig. Eliminarea grăsimii nu duce la pierderea în greutate, mai ales în cazul laptelui. Dovadă stă și un studiu publicat în 2005 în „Arhivele medicinii pediatrice și ale adolescentului” (Archives of Pediatrics & Adolescent Medicine), care a concluzionat că copiii, cu cât beau mai mult lapte degresat, cu atât iau mai mult în greutate. Explicația, spune Ludwig, este aceea că grăsimea este mai sățioasă decât zahărul. Oamenii care trec pe o dietă săracă în grăsimi au mai des senzația de foame. El dă exemplul unui copil care, de obicei, când venea de la școală, bea un pahar de lapte integral cu două fursecuri. Atunci când a trecut pe lapte fără grăsime, el nu s-a mai simțit sătul și a mâncat încă un fursec. În timp, acest al treilea fursec i-a creat o problemă mai mare decât grăsimea din laptele integral. „Se știe că zahărul și făina albă sunt cauze ale îngrășării, spune Ludwig. Laptele degresat cu trei sau mai multe lingurițe de zahăr e o alegere mult mai proastă decât laptele nedegresat”.

- Laptele organic este mai sănătos decât laptele industrial.

Adevărat. Laptele organic este mai sănătos decât laptele convențional, deoarece fermierii care-l produc nu folosesc pesticide, antibiotice și hormoni de creștere. În plus, vacile sunt crescute în cea mai mare parte a timpului pe pășune și își iau substanțele nutritive din iarbă, care este bogată în acizi grași Omega-3 și acid linoleic, un acid gras care crește imunitatea. Acești nutrienți ajung și în laptele vacii. Dar nu tot laptele organic este la fel! „Tendința în creștere de a cumpăra lapte organic a dus la crearea unei adevărate industrii, încât linia dintre laptele convențional și cel organic a devenit din ce în ce mai estompată”, explică Mark Kastel, directorul „Proiectului pentru integritatea organică” de la Institutul Cornucopia, Wisconsin.

- Beneficiile pentru sănătate ale laptelui depășesc riscurile.

Și da și nu. Răspunsul depinde de alimentația ta uzuală. Dacă ideea ta de mic dejun este un pateu, o pizza congelată și chipsuri, răspunsul la întrebare este „adevărat”. Laptele va fi întotdeauna mai bun decât junk-food. Dar dacă hrana ta constă în multe vegetale, nuci, alune, semințe și pește, ar fi mai bine să nu adaugi și laptele acestei diete. Ludwig este categoric în această privință: „Persoanelor care au adoptat o dietă zilnică de calitate, respectarea recomandărilor USDA privind consumul de lapte le-ar putea crește riscul de boli, printre care și câteva tipuri de cancer”.
Legătura dintre lapte și cancer este deja bine stabilită. Pentru cei care nu știu, laptele de vacă este bogat în factorul de creștere de tip insulinic IGF-1, un hormon similar insulinei, care joacă un rol major în creșterea nou-născuților. Astfel, laptele de vacă este conceput de natură să-i ajute pe viței să crească, iar cel uman, pe bebeluși. IGF-1 stimulează înmulțirea celulelor și descurajează moartea acestora. Studiile arată că adulții care-și introduc prin lapte niveluri ridicate din acest hormon în organism au un risc crescut de a face un cancer de prostată, de sân și de colon. Iar acest risc poate fi căpătat încă din copilărie. Partea proastă este că industria crește vaci cu un nivel foarte ridicat de IGF-1, pentru că aceste vaci dau mai mult lapte. Iar partea și mai proastă este aceea că vacilor li se administrează și hormonul de creștere bovin recombinat (rBGH), care le ridică semnificativ nivelurile de IGF-1.
Un alt factor care crește riscul de cancer este estrogenul. Laptele conține 60 de hormoni naturali, între care estrogenul este predominant. Aceasta este o problemă pentru femeile sensibile la estrogen, care pot dezvolta cancere mamare, uterine sau ovariene. „Expunerea la estrogen pe termen lung constituie unul dintre riscurile primare de cancer de sân, iar influența lactatelor în apariția lui nu este deloc de neglijat”, spune expertul în nutriție Joseph Keon. Problema pare să fie practicile moderne de obținere a laptelui. Vacile de lapte – atât cele crescute convențional, cât și cele crescute organic – sunt mulse în jur de 300 de zile pe an. În cea mai mare a timpului, ele sunt însărcinate. Laptele unei vaci aflată în ultimul stadiu de sarcină conține de 33 de ori mai mult estrogen decât laptele unei vaci care nu mai este însărcinată. În concluzie, spune expertul în nutriție Walter Willett, „hormonii din lapte sunt un mare semn de îngrijorare, iar adulții ar trebui să cunoască toate riscurile și consecințele consumului de lapte, înainte de a-i hrăni pe copii cu acest aliment”.

-->

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

POSTĂRI ALEATORII

  • Era geoingineriei stratosferice + VIDEO (RO)
    21.01.2016 - 0 Comments
    ERA GEOINGINERIEI STRATOSFERICE – CHEMTRAILS ȘI VIITORUL PLANETEI NOASTRE – Având în vedere multitudinea de informații despre geoinginerie și „chemtrails” (dâre chimice pe cer) care au ajuns…
  • Diferența dintre mersul pe jos, jogging și alergare
    01.12.2023 - 0 Comments
    În peisajul mișcării umane, unde fiecare pas spune o poveste unică, există un spectru de expresii ritmice - de la cadența deliberată a unei plimbări pe îndelete până la ritmul implacabil al unui…
  • Aparatul de ras cu laser! O tehnologie nouă care va face bărbieritul mai ușor + VIDEO
    08.10.2015 - 3 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Aparatul de ras Skarp Razor este acum aici pentru a revoluționa rasul, atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Folosind această nouă…
  • Terapia Gerson - Miracolul Gerson - documentar (RO)
    13.06.2012 - 0 Comments
    --> MIRACOLUL GERSON De ce tot mai mulți oameni sunt astăzi bolnavi? De ce medicina convențională e în continuare incapabilă să ne redea sănătatea, deși îi sunt alocate…
  • Unde e roșia românească? + VIDEO
    06.06.2013 - 2 Comments
    --> TOMATA, PĂTLĂGEAUA ROŞIE SAU SIMPLU, ROŞIA Dr. Călin Mărginean Roșia (Solanum lycopersicum) aparţine familiei Solanacee, clasa legumelor solano-fructoase, alături de cartof,…
  • Plăcerea gustului
    02.08.2014 - 1 Comments
    --> PLĂCEREA GUSTULUI Motto: Cea mai mare prostie e să-ți sacrifici sănătatea pentru o altfel de fericire. Arthur Schopenhauer Nu trebuie să ne atingem de plăcerile gustative, căci…
  • Amigdalina - un leac pentru cancer + documentar (RO)
    12.07.2012 - 0 Comments
    --> AMIGDALINA, UN LEAC PENTRU CANCER BLOCAT DE MAGNAŢII DIN INDUSTRIA FARMACEUTICĂ Un documentar realizat în urmă cu aproape 40 de ani prezintă o ipoteză uluitoare, potrivit căreia…
  • 20 de fapte despre fotbalistul superstar Kylian Mbappé
    20.12.2022 - 0 Comments
    Atacantul în vârstă de 20 de ani de la Paris Saint-German a devenit o senzație internațională după prestația sa uluitoare de la Cupa Mondială 2018. El a devenit unul dintre cei mai adorați cetățeni…
  • Un pas mic pentru om, o farsă uriașă pentru omenire? - documentar (RO)
    16.05.2012 - 0 Comments
    --> UN PAS MIC PENTRU OM, O FARSĂ URIAȘĂ PENTRU OMENIRE CHIAR AM FOST PE LUNĂ? …
  • O cină în întuneric
    20.09.2014 - 3 Comments
    --> O CINĂ ÎN ÎNTUNERIC Alwyn Menezes Vreau să vă împărtășesc o experiență minunată pe care am avut-o recent în Singapore. Într-o seară de vineri am fost invitat la un eveniment…
  • 12 zile. O inițiere secretă - Radu Cinamar (eBook)
    02.06.2012 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); 12 ZILE - O INIŢIERE SECRETĂ ÎN TĂRÂMUL TAINIC AL ZEILOR - Radu Cinamar Volumul Viitor cu cap de mort a pus societatea românească…
  • Chestiunea femeii
    08.03.2015 - 0 Comments
    google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; google_ad_slot = "9627982567"; google_ad_width = 728; google_ad_height = 90; CHESTIUNEA FEMEII  Sofia Nădejde În…
  • Rețete culinare - Rețete de la SANO-VITA
    07.04.2012 - 0 Comments
    -->   Retete de la SANO-VITA -->
  • 50 de oameni împărtășesc semnele care i-au făcut să-și dea seama că au fost crescuți de părinți toxici
    17.10.2022 - 0 Comments
    Nu este neobișnuit să ai o relație mai mult sau mai puțin complicată cu părinții tăi. La urma urmei, ei sunt oameni la fel ca și tine, navigând prin aceleași sentimente și emoții complexe. Cu toate…
  • Controversa Sionului - eBook + VIDEO (RO)
    14.05.2016 - 0 Comments
    CONTROVERSA SIONULUI Douglas Reed „The Controversy of Zion” a fost scrisă între anii 1951 și 1956 și publicată pentru prima oară în 1978, la Editura Dolphin Press, Durban, Africa de Sud.…
  • Puii de bufniță dorm cu fața în jos, deoarece capul lor este prea greu + FOTO
    19.10.2021 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Natura, așa cum se spune, este fascinantă.Urmăriți orice emisiune de pe Animal Planet timp de cinci minute și veți fi captivați de o specie…
  • Andiva - o cicoare aristocrată
    19.03.2012 - 0 Comments
    --> ANDIVA – O CICOARE ARISTOCRATĂ Legume albe şi delicate, andivele sunt renumite atât pentru aroma lor deosebită, cât şi pentru valoarea nutritivă ridicată. Andivele sunt specii de…
  • Aliyaua română din Israel
    14.05.2015 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); ALIYAUA ROMÂNĂ DIN ISRAEL Termenul Aliyah înseamnă imigrarea evreilor din diaspora în țara lui Israel (Eretz Yisrael), identificată de…
  • 35 de imagini care arată perfect rivalitatea dintre câini și pisici (FOTO + VIDEO)
    29.09.2017 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Deși există un pic de adevăr în stereotipul că pisicile și câinii se urăsc (având temperamente diferite, câinii fiind mai sociabil și mai…
  • Fascinanta lume a traco-geto-dacilor + slideshow
    27.01.2013 - 1 Comments
    --> FASCINANTA LUME A TRACO-GETO-DACILOR – DEZVĂLUIRI – Află ceea ce oamenii sistemului n-ar vrea să știi niciodată despre strămoșii tăi! …
  • 25 de fapte despre Hitler + VIDEO
    27.04.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); 25 de fapte despre Hitler 1.    Hitler nu a vizitat niciodată un lagăr de concentrare.2.    Prima…
  • 10 glume fine
    10.03.2017 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); 1. O judecătoare de la Tribunalul Municipiului București se plânge că în timpul furtunii de ieri s-a trezit cu o vilă în curte. 2.…
  • Short History of Humanity in 12 Funny Facts
    19.12.2022 - 0 Comments
    Human history (in brief):1. Woman no longer accepts to live in trees. And cries. The man discovers the cave. 2. The cave is cold. The woman cries. The man discovers the fire.3. The children…
  • Dr. Călin Mărginean - Diabetul zaharat (VIDEO)
    10.04.2012 - 0 Comments
    --> O DIETĂ SEVERĂ DEMONSTREAZĂ CĂ DIABETUL DE TIP II ESTE REVERSIBIL În Marea Britanie există 2,5 milioane de persoane care…
  • Cele mai umane închisori din lume + VIDEO + documentar (RO)
    19.02.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CELE MAI UMANE ÎNCHISORI DIN LUME Gradul de civilizație al unei societăți poate fi măsurat vizitându-i închisorile. F.…
  • Cazul OSHO + VIDEO
    07.06.2012 - 1 Comments
    --> Cazul OSHO Există oameni înverşunați împotriva mea. Nu m-au văzut vreodată, nu m-au ascultat niciodată,  nu ştiu ce fac şi totuşi sunt împotriva mea. E surprinzător. Chiar şi…
  • Planeta privilegiată + documentar (RO)
    07.06.2012 - 1 Comments
    --> PLANETA PRIVILEGIATĂ În 1543, astronomul polonez Nicolaus Copernicus argumenta în lucrarea Despre mişcările de revoluţie ale corpurilor cereşti că Pământul nu se află în…
  • Secretul semințelor germinate
    18.10.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); SECRETUL SEMINȚELOR GERMINATE Consumul de germeni (semințele încolțite ale plantelor comestibile) și-a demonstrat deja efectul…
  • Dr. Kristine Nolfi - Tratarea cancerului prin hrană vie - eBook
    10.11.2014 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); TRATAREA CANCERULUI PRIN HRANĂ VIE Dr. Kristine Nolfi Adevărații vindecători sunt forțele naturale din noi.…
  • Echinacea - inamicul gripei și al infecțiilor
    23.03.2012 - 0 Comments
    --> ECHINACEA – inamicul gripei şi al infecţiilor Se numără printre cele mai preţioase plante de leac din lume şi aceasta datorită unei singure calităţi terapeutice, extrem de…
  • 21 de fapte amuzante despre bărbați
    05.06.2023 - 0 Comments
    Bărbații pot fi văzuți ca niște creaturi ciudate datorită unei combinații de așteptări sociale, factori biologici și ciudățenii individuale. Societatea îi prezintă adesea pe bărbați cu anumite…
  • Derusificarea și „dezghețul”... - Dan Ciachir (eBook)
    13.07.2012 - 1 Comments
    --> DERUSIFICAREA ȘI „DEZGHEȚUL” FEȚELE REGIMULUI COMUNIST ÎN ANII '50-'60 Dan Ciachir s-a născut pe data de 17 septembrie 1951. A urmat cursurile Facultății de Filologie…
  • Unde, când, cum și cât trebuie să mâncăm
    09.01.2015 - 2 Comments
    UNDE, CÂND, CUM ȘI CÂT TREBUIE SĂ MÂNCĂM Atitudinea omului în fața actului nutrițional, adică felul în care ne comportăm la masă, este cât se poate de individualizată, constituind rezultatul…
  • Incredibilele sate ale Indiei + VIDEO
    09.06.2017 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); INCREDIBILELE SATE ALE INDIEI India este a șaptea țară ca mărime din lume. Cei peste un miliard de locuitori ai săi sunt împărţiţi în…
  • Cum să trăiești 100 de ani + VIDEO
    31.03.2012 - 0 Comments
    --> CUM SĂ TRĂIEȘTI 100 DE ANI Să trăieşti mult, într-o stare de sănătate şi mulţumire, nu-i un lucru prea complicat. E suficient să aplici consecvent câteva reţete simple. Şi…
  • Mini-ghid pentru părinți: Cum alegi trolerul pentru copilul tău?
    04.12.2018 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Mini-ghid pentru părinți: Cum alegi trolerul pentru copilul tău? Atunci când te pregătești de plecare într-o călătorie împreună…
  • 22 ALEGERI DE DESIGN NEFERICITE (FOTO)
    05.05.2018 - 0 Comments
    1. Această faianță distinctă 2. Acest dar generos 3. Acest covor care pare că ar fi infestat de furnici 4. Telescaun cu „beneficii” 5. Liftul spânzuraților 6. Noua abilitate…
  • Ce nu trebuie să-i spună medicul pacientului cu cancer
    09.04.2016 - 2 Comments
    CE NU TREBUIE SĂ-I SPUNĂ MEDICUL PACIENTULUI CU CANCER Bill Henderson și-a propus să cerceteze și să găsească tratamente alternative pentru pacienții diagnosticați cu cancer. Moartea soției sale…
  • Postul declanșează mecanismele de vindecare + VIDEO
    04.09.2016 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); POSTUL DECLANȘEAZĂ MECANISMELE DE VINDECARE De-a lungul istoriei civilizaţiei umane, postul alimentar a fost învestit cu valenţe…
  • America - realități surprinzătoare
    29.04.2016 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); AMERICA - REALITĂȚI SURPRINZĂTOARE Compania Apple, specializată în calculatoare de înaltă tehnologie, are mai mulți bani decât…

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *