Ce este simptomul? + VIDEO (RO)


CE ESTE SIMPTOMUL?

Dacă la un moment dat în corpul unui om se manifestă un simptom, acesta atrage atenția asupra lui, deoarece întrerupe brusc continuitatea de până atunci a vieții acestuia. Un simptom este un semnal care dirijează interesul și energia asupra lui. Simptomul ne constrânge să-i dăm atenție, fie că vrem sau nu vrem. Îl simțim ca pe o tulburare a stării noastre normale și, din acel moment, singurul nostru țel este să-l facem să dispară.


Medicina universitară încearcă să convingă bolnavul că simptomul ar fi un eveniment a cărui cauză se află în procesul de funcționare al organismului. Medicina evită cu grijă interpretarea simptomului, care astfel devine un semnal fără prea mare însemnătate. Ca să ne lămurim mai bine, să folosim o comparație: O mașină are pe tabloul de bord diferite lămpi de control, care se aprind doar atunci când vreuna dintre funcțiile importante ale mașinii nu mai funcționează cum trebuie. Dacă în timpul unei călătorii se aprinde un astfel de beculeț, suntem nevoiți să ne întrerupem călătoria. Dar ar fi ilogic să ne supărăm pe beculeţ, căci el doar ne informează despre o disfuncționalitate pe care altfel n-am putea-o percepe, deoarece aceasta are loc într-o zonă invizibilă nouă. Așadar, vom apela la un mecanic auto, cu scopul ca, după intervenția lui, beculeţul să nu mai lumineze, iar noi să ne putem continua liniștiți drumul. Totuși, dacă mecanicul ne-ar împlini această dorință doar prin îndepărtarea beculeţului, ne-am supăra foarte tare pe el. E drept că astfel beculețul nu ar mai arde – ceea ce și voiam, de fapt – dar procedeul care a dus la acest rezultat nu a rezolvat problema de fond. Mecanicul ar fi trebuit să-și ia ochii de la beculeț și să se orienteze spre zonele din spatele lui, pentru a descoperi ce anume nu-i în ordine. Beculețul mașinii e doar un indicator care ne face să ne punem întrebări.

Beculețul de control este, în cazul nostru, simptomul. Ceea ce se manifestă în corpul nostru ca un simptom este expresia vizibilă a unui proces invizibil, indicându-ne că ceva nu-i în ordine. Este aberant să ne supărăm pe simptom și de-a dreptul absurd să vrem să-l decuplăm, făcându-i manifestarea imposibilă. Simptomul nu trebuie împiedicat să se manifeste, ci trebuie făcut ceva ca el să nu se mai manifeste. Pentru aceasta, trebuie să aflăm ce anume vrea să ne indice simptomul. Problema medicinii alopate constă în incapacitatea ei de a face acest pas, pentru că este prea preocupată de simptom. Astfel, ea tratează cu multă cheltuială și o tehnică remarcabilă părți ale corpului, dar niciodată omul bolnav. Este uluitor cât de mare este efortul împlinirii acestui scop și cât de mic rezultatul...

De la apariția așa-numitei medicini științifice moderne, numărul bolnavilor nu a scăzut nici măcar cu o fracțiune de procent. Există la fel de mulți bolnavi, doar simptomele s-au schimbat. Medicina modernă încearcă să mascheze această realitate zguduitoare prin statistici. De pildă, se anunță cu mândrie victoria asupra maladiilor infecțioase, fără a se menționa în același timp ce simptome noi au apărut în același interval de timp, ca importanță și frecvență. O astfel de statistică va fi cinstită numai atunci când în locul simptomelor se va considera faptul de a fi bolnav în sine, procent care nu a scăzut până acum și, cu siguranță, nu va scădea nici în viitor.

Să rezumăm: Boala este o stare care indică faptul că omul nu mai este în ordine, respectiv în armonie cu sine însuși. Această pierdere a echilibrului interior se manifestă în corp ca simptom. Simptomul este un semnal și un purtător de informație care, prin apariția sa, întrerupe curgerea de până acum a vieții noastre, obligându-ne să-i dăm atenție. Simptomul ne semnalizează că am ieșit din echilibrul forțelor noastre lăuntrice și ne informează că ceva ne lipsește, sau este în plus și n-ar trebui să existe în noi. Dacă omul va înțelege diferența dintre boală și simptom, atitudinea și raportul lui cu boala se vor schimba rapid. El nu va mai considera simptomul ca pe un dușman, a cărui nimicire să fie țelul lui cel mai înalt, ci va descoperi un partener care-l poate ajuta să afle ce-i lipsește sau ce-l vatămă și să învingă în felul acesta boala propriu-zisă. De fapt, boala are un singur țel: acela de a ne face să devenim din nou sănătoși. Calea omului este de la nesănătate la sănătate, de la neîntreg la întreg desăvârșit, de la boală la vindecare. Boala nu este o dereglare supărătoare în drumul nostru, ci drumul pe care ajungem la sănătate.

Sursa: T. Dethlefsen și R. Dahlke - Puterea vindecătoare a bolii. Importanța și semnificația simptomelor, Ed. Adevăr Divin, 2008

Dr. Peter Attia: Ne-am înșelat în privința diabetului (RO)


Comentarii

  1. Hi, hi , eu am invatat ca daca ignor destul de mult timp un simptom, in cele din urma dispare de la sine. Si uite asa n-am mai dat pe la medic de vreo doi ani, ca organismul si-a rezolvat singur problemele.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

POSTĂRI ALEATORII

  • Salata verde sau opiu la liber...
    30.03.2012 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({});   SALATA VERDE SAU OPIU LA LIBER   Lăptuca sau salata verde este o plantă erbacee anuală spontană, din care se cultivă în…
  • OSHO – Manipulator de suflete sau metafizician genial? + VIDEO (RO)
    07.06.2012 - 0 Comments
    --> Bhagwan Sri Rajneesh – OSHO (1931-1990)   A alimentat cronicile spiritual mondene ale presei de senzaţie, mult mai interesată de a-şi mări tirajul, decât de a oferi…
  • Cele mai bune citate ale lui Zlatan Ibrahimović la momentul retragerii din fotbal, la 41 de ani
    06.06.2023 - 0 Comments
    Zlatan Ibrahimovic: o forță impunătoare de îndrăzneală și strălucire, un virtuoz al fotbalului ca nimeni altul. Cu un stil enigmatic care atrage atenția, este o întruchipare vie a unei carisme mai…
  • Miceal Ledwith - Oamenii nu au nevoie de un Dumnezeu răzbunător + documentar (RO)
    08.01.2013 - 0 Comments
    --> „OAMENII NU AU NEVOIE DE UN DUMNEZEU RĂZBUNĂTOR” Interviu cu Miceal Ledwith Reporter: Cristian Mureșan, realizatorul emisiunii „Știință și cunoaștere”, TVR Cluj După un an de…
  • Dr. Călin Mărginean - Carob versus Cacao (VIDEO)
    23.04.2012 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({});  CAROB VERSUS CACAO - O PARALELĂ ÎNTRE PUDRA DE ROŞCOVE ȘI CACAO - Dr. Călin Mărginean …
  • Masoneria în România + documentar
    21.08.2012 - 0 Comments
    --> MASONERIA ÎN ROMÂNIA Francmasoneria este un ordin iniţiatic, ai cărei membri sunt înfrăţiţi prin idealuri comune – morale, spirituale, sociale și politice – prin iniţierea…
  • Rosa Kuleshova - Femeia care vede cu pielea
    24.11.2013 - 0 Comments
    --> ROSA KULESHOVA – FEMEIA CARE VEDE CU PIELEA – Greșeala anumitor empirici este aceea de a crede că paranormalul lor este superior științei experimentale. Însă acum, necunoscutul…
  • Cine și când a început Al Doilea Război Mondial
    23.08.2013 - 5 Comments
    -->  CINE ȘI CÂND A ÎNCEPUT AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL „23 August 1944 - ziua eliberării patriei noastre de sub jugul fascist”. Timp de peste patru decenii, 23 august a fost ziua…
  • Cancerul - tratamente interzise + documentar (RO)
    15.04.2014 - 1 Comments
    --> CANCERUL - TRATAMENTE INTERZISE Eu, dacă m-aş îmbolnăvi de cancer, nu m-aș lăsa tratat în niciun caz într-o clinică pentru tratarea cancerului. Numai bolnavii care evită asemenea…
  • Pledoarie pentru viață lungă + VIDEO
    29.11.2012 - 0 Comments
    --> PLEDOARIE PENTRU VIAȚĂ LUNGĂ Ovidiu Bojor Ovidiu Bojor, doctor în farmacie, membru al Academiei de Științe…
  • Invențiile revoluționare ale lui Nikola Tesla + VIDEO (RO) + documentar
    10.07.2015 - 3 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); INVENȚIILE REVOLUȚIONARE ALE LUI NIKOLA TESLA Einstein a fost întrebat la un moment dat cum se simte ca cel mai deștept om de…
  • 10 moduri prin care câinele tău îți spune că are dureri
    29.12.2022 - 0 Comments
    Câinii își vor masca adesea durerea sau o vor exprima în moduri diferite. Deoarece durerea este un semn că ceva nu este în regulă, este important să recunoaștem simptomele durerii canine. Deși unele…
  • Psyllium - o nouă fibră alimentară
    29.03.2012 - 2 Comments
    --> PSYLLIUM –  o nouă fibră alimentară Psyllium (Plantago psyllium) face parte din familia pătlaginii și creşte mai ales în sudul Franţei şi Spaniei şi pe coasta de nord a…
  • Johanna Quaas - campioana nonagenară la gimnastică + VIDEO
    16.10.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); JOHANNA QUAAS – CAMPIOANA NONAGENARĂ LA GIMNASTICĂ – Johanna Quaas, acum în vârstă de 90 de ani, deține titlul de cea mai în…
  • Gogorița militară
    14.03.2016 - 1 Comments
    GOGORIȚA MILITARĂ Pentru că de o bucată de vreme se tot vehiculează prin presă, mai ales cea digitală, niște articole care afirmă că, în contextul geopolitic actual, tinerii cu vârsta între 20…
  • Cât de intoxicați suntem?
    14.07.2017 - 9 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CÂT DE INTOXICAȚI SUNTEM? Observând cu atenție oamenii din jur, cu înțelegerea intelectuală, dar și cu trăirea personală a procesului…
  • Rețete culinare - Micul dejun Kollath
    03.03.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); MICUL DEJUN KOLLATH Acum ştim că alimentaţia ideală trebuie să fie cât mai…
  • Faceți cunoștință cu Booby cu picioare albastre - adorabila pasăre „personaj de desene animate” + FOTO
    01.01.2022 - 0 Comments
    Unul dintre cei mai faimoși și carismatici locuitori ai insulei Galapagos, Booby - corbul de mare cu picioare albastre, este aproape ca un personaj de desene animate.Cu picioarele de un albastru…
  • 10 fapte despre George W. Bush
    03.06.2015 - 0 Comments
      1. Primul președinte cu cazier din istoria SUA (pentru conducere sub influența alcoolului si posesie de cocaină).2. A cheltuit surplusul bugetului SUA și a falimentat Trezoreria.3. A produs…
  • Top 10 premiere timpurii incredibile în fotografie + FOTO
    04.01.2023 - 0 Comments
    Această listă funcționează în ordine cronologică inversă și se concentrează în principal pe primii ani și pe cele mai importante descoperiri în domeniul fotografiei.10. Prima fotografie scanată…
  • Fenomenul telepatic există + documentar (RO)
    05.12.2016 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); FENOMENUL TELEPATIC EXISTĂ Dintotdeauna gândirea logică a existat alături de cea magică. Lumea fenomenelor paranormale sau…
  • Short History of Humanity in 12 Funny Facts
    19.12.2022 - 0 Comments
    Human history (in brief):1. Woman no longer accepts to live in trees. And cries. The man discovers the cave. 2. The cave is cold. The woman cries. The man discovers the fire.3. The children…
  • Dr. Călin Mărginean - Exercițiul fizic (VIDEO)
    10.04.2012 - 0 Comments
    --> Normal 0 false false false EN-US X-NONE X-NONE MicrosoftInternetExplorer4 …
  • Biologia iluminării + documentar (RO)
    06.05.2016 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); BIOLOGIA ILUMINĂRII Evoluţia de la conştienţa umană la cea divină implică existenţa dualităţii moştenire karmică/boală, la nivel…
  • 40 de alimente de evitat pentru bărbații de peste 40 de ani
    23.10.2023 - 0 Comments
    Pe măsură ce îmbătrânești, sunt zile în care îți dai seama că nu mai ești la fel de în formă, puternic sau în formă ca înainte. În unele zile, îți dai seama că nu mai poți face lucrurile pe care le…
  • Să tot stai la închisoare... + VIDEO
    04.01.2013 - 1 Comments
    --> SĂ TOT STAI LA ÎNCHISOARE... Norvegia este cunoscută pentru sistemul de detenție mai liberal, însă chiar și cei mai optimiști criminali cu siguranță nu s-ar gândi să…
  • Zâmbetul – inteligența inimii și a relațiilor sociale + VIDEO (RO)
    05.01.2013 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); ZÂMBETUL – INTELIGENȚA INIMII ȘI A RELAȚIILOR SOCIALE Înţelepciunea antichităţii…
  • Omraam Mikhael Aivanhov - Yoga nutriției
    21.09.2013 - 1 Comments
    --> YOGA NUTRIŢIEI Omraam Mikhael Aivanhov Cei interesați pot descărca textul de aici. Azi voi vorbi despre nutriţie şi vă voi spune lucruri de o maximă importanţă. Foarte puţini,…
  • Paradisul din Letonia
    23.03.2016 - 3 Comments
    PARADISUL DIN LETONIA Letonia este una dintre țările baltice din nordul Europei, având ca vecine Estonia, Lituania, Rusia, Belarus și Suedia. Aici, la 80 km de capitala Riga, există un tărâm de…
  • Blestemul lui Tutankhamon + slideshow + documentar (RO)
    29.11.2013 - 4 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); BLESTEMUL LUI TUTANKHAMON Pe 29 noiembrie 1922, egiptologii Howard Carter și Lordul Carnarvon se aflau în fața mormântului lui…
  • Romanizarea Daciei: o enigmă istorică
    12.06.2012 - 2 Comments
    --> O ENIGMĂ ISTORICĂ: ROMANIZAREA DACIEI Istoria noastră e plină de întrebări și umbre, cărora cercetătorii refuză să le dea contur. Romanizarea, de pildă, e un…
  • Rasismul evoluționist + documentar (RO)
    30.01.2013 - 2 Comments
    --> RASISMUL EVOLUȚIONIST Cei care susţin evoluţionismul refuză, de obicei, orice confruntare deplină cu faptele. Acceptă doar ceea ce le convine şi se feresc de restul. Astfel, faptul…
  • Dr. Călin Mărginean - Antioxidanții - armata organismului + VIDEO
    21.10.2012 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); ANTIOXIDANŢII – ARMATA ORGANISMULUI dr. Călin Mărginean Război chimic (ne)declarat împotriva sănătății noastre - radicalii…
  • Bugetul negru al Statelor Unite
    19.08.2014 - 7 Comments
    --> BUGETUL NEGRU AL STATELOR UNITE Este deja evident pentru cei mai mulți dintre noi că informațiile care ni se oferă prin mass media reprezintă de obicei doar un aspect superficial al…
  • Originea și istoria vaccinurilor + documentar
    28.09.2015 - 6 Comments
    ORIGINEA ȘI ISTORIA VACCINURILOR Dr. Johann Loibner Dr. Loibner s-a născut în 1944 în Steiermark, Austria, și a practicat primii 7 ani ca medic de țară. În scurt timp, el a constatat că medicina…
  • Rețete culinare - Bucătărie internațională - SOSURI
    07.04.2012 - 0 Comments
    --> Bucătărie internațională - SOSURI -->
  • Misterul microorganismelor pleomorfice + VIDEO (RO) + documentar (RO)
    13.12.2013 - 9 Comments
    --> MISTERUL MICROORGANISMELOR PLEOMORFICE – 150 DE ANI DE CUNOAȘTERE ASCUNSĂ – Christopher Bird (Nexus Magazine, aprilie 1992) Rândurile care urmează sunt o încercare de a…
  • Respins de mama biologică, acest pui de panteră a fost adoptat și crescut fericit alături de fratele său cățeluș și de mama sa umană + FOTO
    07.11.2021 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Mama joacă un rol indispensabil în dezvoltarea copiilor. Un copil are nevoie de dragostea și grija unei mame pentru a crește sănătos și…
  • Dr. Călin Mărginean - Soia, o plantă minune (VIDEO)
    10.04.2012 - 1 Comments
    --> SOIA, O PLANTĂ - MINUNE dr. Călin Mărginean Soia este o plantă originară din Asia, unde este consumată în cantităţi…
  • Vitaminele și sănătatea celulară + VIDEO (RO)
    22.02.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); VITAMINELE ȘI SĂNĂTATEA CELULARĂ Dr. Matthias Rath Ne putem lua…

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *