Puțină istorie ne face mai deștepți + VIDEO (RO) + documentar (RO)

PUŢINĂ ISTORIE NE FACE MAI DEŞTEPŢI

– FAMILIILE ROTHSCHILD, MORGAN ȘI ROCKEFELLER –

În anul 1815, Nathan Rothschild a preluat controlul economiei europene, provocând o cădere a bursei din Londra. În acel moment, Europa era sătulă de război, iar viitorul întregului continent depindea de deznodământul bătăliei de la Waterloo. Dacă armata lui Napoleon ieşea victorioasă, Imperiul francez urma să deţină puterea asupra Europei. Dacă, dimpotrivă, câștiga armata coaliției anglo-prusaco-olandeze condusă de ducele de Wellington, ajungea Anglia într-o poziție de putere. Oricum, Rothschild n-avea nimic de pierdut, întrucât finanţase ambele tabere. După cum se ştie, bătălia de la Waterloo s-a terminat cu înfrângerea lui Napoleon. Cel care a finanţat reconstrucţia Europei şi stabilizarea sistemului economic după războaiele napoleoniene a fost Rothschild. Fondurile din care a împrumutat naţiunile Europei, îndatorându-le, au provenit dintr-o înșelăciune celebră. Folosindu-și reţeaua de spioni, Nathan Rothschild a aflat înaintea celorlalţi englezi care era rezultatul importantei bătălii de la Waterloo. Le-a transmis agenţilor săi de la bursă să vândă puternic acţiuni, lucru care i-a determinat pe ceilalţi să creadă că ştie ceva şi că ducele de Wellington a pierdut bătălia de la Waterloo. Toată lumea a intrat în panică, grăbindu-se să scape de acţiunile britanice „fără valoare”, pentru a-şi salva măcar o parte din averi. După câteva ore, bursa din Londra se prăbuşise total. Când a sosit ştirea oficială că Wellington câștigase de fapt bătălia de la Waterloo, era deja prea târziu. Rothschild cumpărase cea mai mare parte din piaţă pe o sumă de nimic. În câteva secunde, acţiunile britanice au crescut peste valoarea lor iniţială şi iată cum, peste noapte, averea deja fabuloasă a lui Rothschild s-a multiplicat de 20 de ori. Din aceşti bani, clanul Rothschild a dat apoi împrumuturi (evident, cu dobânzile de rigoare) ţărilor europene dornice să se refacă după lunga perioadă de război (finanţat tot de Rothschild) şi să ajungă la stabilitate economică.

Tot stabilitatea economică a fost invocată şi pentru a justifica crearea Rezervei Federale (FED). Prima bancă supranaţională din lume a apărut în urma unei false crize financiare, declanşată de un alt membru al elitei, bancherul J.P. Morgan. În 1907, el a început să răspândească zvonul că băncile au dificultăţi şi nu vor mai putea face rambursări. Ca şi în exemplul anterior cu Nathan Rothschild, acest zvon a căpătat credibilitate, pentru că venea de la o persoană despre care se presupunea că ştie ce spune. S-a creat panică și toată lumea s-a înghesuit să-şi retragă depozitele din bănci, fapt care a dus la falimente în lanţ (aproape 5.400 de bănci au dispărut atunci). Apoi, Congresul american a demarat o anchetă pentru a stabili care este cauza acestui dezastru şi cum poate fi el evitat. Comisia însărcinată cu această misiune era condusă de senatorul Nelson Aldrich, liderul Partidului Republican din Senat, dar şi trezorierul lojii masonice din Rhode Island şi omul bancherilor (de altfel, avea să devină membru al clanului Rockeffeler, fiica sa, Abby Greene Aldrich, căsătorindu-se cu John D. Rockefeller Jr.). Aldrich a propus ca soluţie „salvatoare” crearea unei bănci centrale, care să vegheze ca dezastrul din 1907 să nu se mai repete niciodată. Istoria a arătat că, de-atunci, acesta s-a repetat de mai multe ori.

În 1910, Federal Reserve Act nu a fost semnat de legislatorii americani, aşa cum era firesc, ci de bancheri, în cadrul unei întâlniri secrete, organizată în casa lui J.P. Morgan din Jekyll Island. Apoi documentul i-a fost dat lui Aldrich, care l-a prezentat Congresului. Iniţial, nu a avut sorţi de izbândă, dar în 1913, când Woodrow Wilson a devenit preşedinte, a fost aprobat. În schimbul susţinerii financiare şi politice în alegeri, Wilson le promisese bancherilor că, odată ajuns preşedinte, va aproba fără să clipească constituirea FED. Cu două zile înainte de Crăciun, când o mare parte din membrii Congresului american nu erau prezenţi, Federal Reserve Act a fost transformat în lege, fiind aprobat de Congres şi de preşedintele SUA.

După mulţi ani, Woodrow Wilson avea să scrie cu regret: „Naţiunea americană este acum controlată de sistemul de credit. Acest sistem este unul privat. Creşterea naţiunii şi toate activităţile noastre sunt în mâinile câtorva oameni, care nu fac altceva decât să controleze şi să distrugă libertatea economică. Am ajuns să fim una dintre cele mai prost guvernate, complet controlate şi dominate guverne din lumea civilizată. Nu avem un guvern cu opinie liberă, mânat de propriile convingeri, ci unul aservit opiniei şi presiunilor unui mic grup de oameni care îl controlează”.

Senatorul Louis McFadden spunea în 1932 în Congresul american: „Prin constituirea Federal Reserve, a fost construit un sistem bancar mondial. Un superstat, controlat de bancherii internaționali, care acţionează împreună pentru a transforma lumea în sclava lor. Federal Reserve a uzurpat guvernul”. Publicului i s-a spus atunci că FED este soluţia ideală şi unică pentru a menţine stabilitatea economică. Străzile şi ziarele erau pline de afişe în care americanilor li se arăta cum inflația, şomajul şi criza economică sunt de acum de domeniul trecutului, datorită apariţiei FED. A urmat însă Marea criză economică din 1929, care a predat SUA cu totul în mâinile bancherilor. În 1944 a fost implementat sistemul Bretton Woods, pentru a restabili economia după cel de-Al Doilea Război Mondial (o altă criză, generată de aceiași bancheri). Cu acest prilej, au apărut alte instituţii financiare de genul Federal Reserve, dar la scară mai extinsă: Fondul Monetar Internațional şi Banca Mondială.

FED a oprit în 1971 convertibilitatea dolarului în aur, producând o nouă criză pe piaţă, care a transformat dolarul american în principala monedă de schimb a planetei (mai ales pentru comerţul cu petrol). De fiecare dată s-a invocat nevoia de stabilitate economică. Lista utilizării acestui scenariu este lungă şi se încheie cu actuala criză financiară, orchestrată de aceiaşi bancheri din umbră, prin intermediul organizaţiilor lor: FED, Banca Mondială, FMI şi băncile centrale (naţionale) ale celor mai mari puteri ale lumii. Aplicând cu scrupulozitate scenariul cunoscut, acestea au creat acum panica necesară acceptării unei noi autorităţi financiare, unice la nivel mondial, condusă de același grup restrâns, care vrea să domine întreaga planetă.

Poate că toate aceste detalii financiare vă obosesc... Din păcate, guvernul mondial ne-a obișnuit să lăsăm chestiunile economice şi financiare, atât de complicate, pe seama „experţilor” (care sunt instruiţi să gândească şi să acţioneze numai în interesul elitei mondiale, fiind nişte instrumente ale guvernului din umbră). Cei ce vor să se convingă, merită să citească următoarea poveste, care rezumă cum a fost creată actuala criză financiară şi cum singurii care au avut de pierdut nu sunt nici instituțiile financiare aflate în aşa-zis faliment, nici Banca Mondială, ci fiecare dintre noi:

Într-un sătuc de câmpie, a venit un investitor însoțit de secretarul lui. A bătut la prima poartă întâlnită în cale şi i-a spus proprietarului: „Uite, eu sunt colecţionar de broscuţe. Dacă îmi aduci o broscuţă, am să-ţi dau pe ea 10 euro. Ţăranul a fugit repede la balta din spatele casei şi a luat o broscuţă. I-a dat-o investitorului şi a primit cei 10 euro. Apoi le-a povestit vecinilor ce afacere bună a făcut el. A doua zi, fiecare ţăran s-a dus la investitor cu câte o broscuţă, pe care a vândut-o cu 10 euro. După câteva zile, investitorul le-a spus sătenilor: „Văd că afacerea merge. De azi, pentru fiecare broscuţă am să vă plătesc câte 20 de euro”. Ţăranii, bucuroşi nevoie mare, au dat fuga la baltă, au cules câte broscuţe au putut, şi i le-au predat investitorului, primind fiecare câte 20 de euro pe bucată. După alte câteva zile, acesta s-a întors acasă la el şi l-a lăsat pe secretarul său să mai adune broscuţe încă două săptămâni. Înainte de a pleca, le-a spus: „Dragii mei, sunt nevoit să mă întorc urgent acasă, ca să mă ocup de afaceri. Vă promit însă că la întoarcere, am să cumpăr de la voi broscuţele cu 60 de euro bucata”. Şi a plecat, în uralele sătenilor. A doua zi, secretarul investitorului i-a adunat pe săteni şi le-a ţinut următorul discurs: „Fraţilor, m-am gândit la o afacere pentru voi. Şeful meu se va întoarce peste două săptămâni Şi vă va plăti câte 60 de euro pe o broscuţă. Dacă vreţi, eu vă pot vinde înapoi broscuțele pe care mi le-ați dat, pentru 35 de euro bucata, iar voi le veţi vinde cu 60 şi veţi câștiga astfel câte 25 de euro. Profitul vostru va fi frumușel şi fără niciun efort. Ce spuneţi?” Sătenii s-au adunat la sfat şi au decis că aşa afacere nu mai prind ei. Au pus mână de la mână, s-au împrumutat care pe unde a putut şi au cumpărat broscuţele înapoi cu 35 de euro bucata. Secretarul investitorului a luat banii şi s-a făcut nevăzut. Iar sătenii au rămas cu broscuţele, cu banii daţi şi cu datorii la creditori.

David Rockefeller recunoaşte că face parte din conspiraţia care a pus la cale globalizarea. El a condus multă vreme Banca Chase Manhattan, este membru al societăţii secrete Illuminati şi al „aristocraţiei negre” planetare. Împreună cu Zbigniew Brzezinski, a pus bazele Comisiei Trilaterale şi este unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai aşa-zisei „elite mondiale”, care a trasat planurile globalizării mondiale. În octombrie 2002, David Rockeffeler şi-a publicat memoriile, în care povesteşte, cum a activat în serviciile secrete militare în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, dezvoltându-şi „abilitatea de a construi o reţea de surse de informare şi influenţă”. Însă pasajul cel mai interesant din aceste memorii se află la pagina 405. Rockefeller admite aici că face parte dintr-o conspiraţie secretă internaţională, care are ca scop globalizarea: „Timp de mai bine de un secol, extremişti ideologici aparținând întregului spectru politic s-au folosit de ocazia unor incidente mediatizate pentru a ataca familia Rockefeller şi a pretinde că aceasta are o influenţă exagerată asupra instituțiilor politice şi economice americane. Unii cred chiar că facem parte dintr-o conspiraţie secretă, ce lucrează împotriva intereselor Americii. Ne caracterizează pe mine şi familia mea ca fiind ‘internaţionalişti’ care conspiră la crearea unei structuri politice şi economice unice, globale, o nouă lume, dacă vreţi. Dacă aceasta este acuzaţia, pledez vinovat şi sunt mândru de ea”.

Sursa: http://foaienationala.ro/clubul-bilderberg-infiintarea-si-imprejurarile-formarii.html

Când Dumnezeu a creat un bancher (RO)

Toate războaiele sunt ale bancherilor
(All Wars Are Bankers’ Wars) (RO)