Puțină istorie ne face mai deștepți + VIDEO (RO) + documentar (RO)




PUŢINĂ ISTORIE NE FACE MAI DEŞTEPŢI

FAMILIILE ROTHSCHILD, MORGAN ȘI ROCKEFELLER

În anul 1815, Nathan Rothschild a preluat controlul economiei europene, provocând o cădere a bursei din Londra. În acel moment, Europa era sătulă de război, iar viitorul întregului continent depindea de deznodământul bătăliei de la Waterloo. Dacă armata lui Napoleon ieşea victorioasă, Imperiul francez urma să deţină puterea asupra Europei. Dacă, dimpotrivă, câștiga armata coaliției anglo-prusaco-olandeze condusă de ducele de Wellington, ajungea Anglia într-o poziție de putere. Oricum, Rothschild n-avea nimic de pierdut, întrucât finanţase ambele tabere. După cum se ştie, bătălia de la Waterloo s-a terminat cu înfrângerea lui Napoleon. Cel care a finanţat reconstrucţia Europei şi stabilizarea sistemului economic după războaiele napoleoniene a fost Rothschild. Fondurile din care a împrumutat naţiunile Europei, îndatorându-le, au provenit dintr-o înșelăciune celebră. Folosindu-și reţeaua de spioni, Nathan Rothschild a aflat înaintea celorlalţi englezi care era rezultatul importantei bătălii de la Waterloo. Le-a transmis agenţilor săi de la bursă să vândă puternic acţiuni, lucru care i-a determinat pe ceilalţi să creadă că ştie ceva şi că ducele de Wellington a pierdut bătălia de la Waterloo. Toată lumea a intrat în panică, grăbindu-se să scape de acţiunile britanice „fără valoare”, pentru a-şi salva măcar o parte din averi. După câteva ore, bursa din Londra se prăbuşise total. Când a sosit ştirea oficială că Wellington câștigase de fapt bătălia de la Waterloo, era deja prea târziu. Rothschild cumpărase cea mai mare parte din piaţă pe o sumă de nimic. În câteva secunde, acţiunile britanice au crescut peste valoarea lor iniţială şi iată cum, peste noapte, averea deja fabuloasă a lui Rothschild s-a multiplicat de 20 de ori. Din aceşti bani, clanul Rothschild a dat apoi împrumuturi (evident, cu dobânzile de rigoare) ţărilor europene dornice să se refacă după lunga perioadă de război (finanţat tot de Rothschild) şi să ajungă la stabilitate economică.

Tot stabilitatea economică a fost invocată şi pentru a justifica crearea Rezervei Federale (FED). Prima bancă supranaţională din lume a apărut în urma unei false crize financiare, declanşată de un alt membru al elitei, bancherul J.P. Morgan. În 1907, el a început să răspândească zvonul că băncile au dificultăţi şi nu vor mai putea face rambursări. Ca şi în exemplul anterior cu Nathan Rothschild, acest zvon a căpătat credibilitate, pentru că venea de la o persoană despre care se presupunea că ştie ce spune. S-a creat panică și toată lumea s-a înghesuit să-şi retragă depozitele din bănci, fapt care a dus la falimente în lanţ (aproape 5.400 de bănci au dispărut atunci). Apoi, Congresul american a demarat o anchetă pentru a stabili care este cauza acestui dezastru şi cum poate fi el evitat. Comisia însărcinată cu această misiune era condusă de senatorul Nelson Aldrich, liderul Partidului Republican din Senat, dar şi trezorierul lojii masonice din Rhode Island şi omul bancherilor (de altfel, avea să devină membru al clanului Rockeffeler, fiica sa, Abby Greene Aldrich, căsătorindu-se cu John D. Rockefeller Jr.). Aldrich a propus ca soluţie „salvatoare” crearea unei bănci centrale, care să vegheze ca dezastrul din 1907 să nu se mai repete niciodată. Istoria a arătat că, de-atunci, acesta s-a repetat de mai multe ori.

În 1910, Federal Reserve Act nu a fost semnat de legislatorii americani, aşa cum era firesc, ci de bancheri, în cadrul unei întâlniri secrete, organizată în casa lui J.P. Morgan din Jekyll Island. Apoi documentul i-a fost dat lui Aldrich, care l-a prezentat Congresului. Iniţial, nu a avut sorţi de izbândă, dar în 1913, când Woodrow Wilson a devenit preşedinte, a fost aprobat. În schimbul susţinerii financiare şi politice în alegeri, Wilson le promisese bancherilor că, odată ajuns preşedinte, va aproba fără să clipească constituirea FED. Cu două zile înainte de Crăciun, când o mare parte din membrii Congresului american nu erau prezenţi, Federal Reserve Act a fost transformat în lege, fiind aprobat de Congres şi de preşedintele SUA.
După mulţi ani, Woodrow Wilson avea să scrie cu regret: „Naţiunea americană este acum controlată de sistemul de credit. Acest sistem este unul privat. Creşterea naţiunii şi toate activităţile noastre sunt în mâinile câtorva oameni, care nu fac altceva decât să controleze şi să distrugă libertatea economică. Am ajuns să fim una dintre cele mai prost guvernate, complet controlate şi dominate guverne din lumea civilizată. Nu avem un guvern cu opinie liberă, mânat de propriile convingeri, ci unul aservit opiniei şi presiunilor unui mic grup de oameni care îl controlează”.

Senatorul Louis McFadden spunea în 1932 în Congresul american: „Prin constituirea Federal Reserve, a fost construit un sistem bancar mondial. Un superstat, controlat de bancherii internaționali, care acţionează împreună pentru a transforma lumea în sclava lor. Federal Reserve a uzurpat guvernul”. Publicului i s-a spus atunci că FED este soluţia ideală şi unică pentru a menţine stabilitatea economică. Străzile şi ziarele erau pline de afişe în care americanilor li se arăta cum inflația, şomajul şi criza economică sunt de acum de domeniul trecutului, datorită apariţiei FED. A urmat însă Marea criză economică din 1929, care a predat SUA cu totul în mâinile bancherilor. În 1944 a fost implementat sistemul Bretton Woods, pentru a restabili economia după cel de-Al Doilea Război Mondial (o altă criză, generată de aceiași bancheri). Cu acest prilej, au apărut alte instituţii financiare de genul Federal Reserve, dar la scară mai extinsă: Fondul Monetar Internațional şi Banca Mondială.

FED a oprit în 1971 convertibilitatea dolarului în aur, producând o nouă criză pe piaţă, care a transformat dolarul american în principala monedă de schimb a planetei (mai ales pentru comerţul cu petrol). De fiecare dată s-a invocat nevoia de stabilitate economică. Lista utilizării acestui scenariu este lungă şi se încheie cu actuala criză financiară, orchestrată de aceiaşi bancheri din umbră, prin intermediul organizaţiilor lor: FED, Banca Mondială, FMI şi băncile centrale (naţionale) ale celor mai mari puteri ale lumii. Aplicând cu scrupulozitate scenariul cunoscut, acestea au creat acum panica necesară acceptării unei noi autorităţi financiare, unice la nivel mondial, condusă de același grup restrâns, care vrea să domine întreaga planetă.

Poate că toate aceste detalii financiare vă obosesc... Din păcate, guvernul mondial ne-a obișnuit să lăsăm chestiunile economice şi financiare, atât de complicate, pe seama „experţilor” (care sunt instruiţi să gândească şi să acţioneze numai în interesul elitei mondiale, fiind nişte instrumente ale guvernului din umbră). Cei ce vor să se convingă, merită să citească următoarea poveste, care rezumă cum a fost creată actuala criză financiară şi cum singurii care au avut de pierdut nu sunt nici instituțiile financiare aflate în aşa-zis faliment, nici Banca Mondială, ci fiecare dintre noi:

Într-un sătuc de câmpie, a venit un investitor însoțit de secretarul lui. A bătut la prima poartă întâlnită în cale şi i-a spus proprietarului: „Uite, eu sunt colecţionar de broscuţe. Dacă îmi aduci o broscuţă, am să-ţi dau pe ea 10 euro. Ţăranul a fugit repede la balta din spatele casei şi a luat o broscuţă. I-a dat-o investitorului şi a primit cei 10 euro. Apoi le-a povestit vecinilor ce afacere bună a făcut el. A doua zi, fiecare ţăran s-a dus la investitor cu câte o broscuţă, pe care a vândut-o cu 10 euro. După câteva zile, investitorul le-a spus sătenilor: „Văd că afacerea merge. De azi, pentru fiecare broscuţă am să vă plătesc câte 20 de euro”. Ţăranii, bucuroşi nevoie mare, au dat fuga la baltă, au cules câte broscuţe au putut, şi i le-au predat investitorului, primind fiecare câte 20 de euro pe bucată. După alte câteva zile, acesta s-a întors acasă la el şi l-a lăsat pe secretarul său să mai adune broscuţe încă două săptămâni. Înainte de a pleca, le-a spus: „Dragii mei, sunt nevoit să mă întorc urgent acasă, ca să mă ocup de afaceri. Vă promit însă că la întoarcere, am să cumpăr de la voi broscuţele cu 60 de euro bucata”. Şi a plecat, în uralele sătenilor. A doua zi, secretarul investitorului i-a adunat pe săteni şi le-a ţinut următorul discurs: „Fraţilor, m-am gândit la o afacere pentru voi. Şeful meu se va întoarce peste două săptămâni Şi vă va plăti câte 60 de euro pe o broscuţă. Dacă vreţi, eu vă pot vinde înapoi broscuțele pe care mi le-ați dat, pentru 35 de euro bucata, iar voi le veţi vinde cu 60 şi veţi câștiga astfel câte 25 de euro. Profitul vostru va fi frumușel şi fără niciun efort. Ce spuneţi?” Sătenii s-au adunat la sfat şi au decis că aşa afacere nu mai prind ei. Au pus mână de la mână, s-au împrumutat care pe unde a putut şi au cumpărat broscuţele înapoi cu 35 de euro bucata. Secretarul investitorului a luat banii şi s-a făcut nevăzut. Iar sătenii au rămas cu broscuţele, cu banii daţi şi cu datorii la creditori.

David Rockefeller recunoaşte că face parte din conspiraţia care a pus la cale globalizarea. El a condus multă vreme Banca Chase Manhattan, este membru al societăţii secrete Illuminati şi al „aristocraţiei negre” planetare. Împreună cu Zbigniew Brzezinski, a pus bazele Comisiei Trilaterale şi este unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai aşa-zisei „elite mondiale”, care a trasat planurile globalizării mondiale. În octombrie 2002, David Rockeffeler şi-a publicat memoriile, în care povesteşte, cum a activat în serviciile secrete militare în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, dezvoltându-şi „abilitatea de a construi o reţea de surse de informare şi influenţă”. Însă pasajul cel mai interesant din aceste memorii se află la pagina 405. Rockefeller admite aici că face parte dintr-o conspiraţie secretă internaţională, care are ca scop globalizarea: „Timp de mai bine de un secol, extremişti ideologici aparținând întregului spectru politic s-au folosit de ocazia unor incidente mediatizate pentru a ataca familia Rockefeller şi a pretinde că aceasta are o influenţă exagerată asupra instituțiilor politice şi economice americane. Unii cred chiar că facem parte dintr-o conspiraţie secretă, ce lucrează împotriva intereselor Americii. Ne caracterizează pe mine şi familia mea ca fiind internaţionalişti’ care conspiră la crearea unei structuri politice şi economice unice, globale, o nouă lume, dacă vreţi. Dacă aceasta este acuzaţia, pledez vinovat şi sunt mândru de ea”.


Când Dumnezeu a creat un bancher (RO)



Toate războaiele sunt ale bancherilor
(All Wars Are Bankers Wars) (RO)


Comentarii

  1. Am vazut un documentar despre familia ROCKEFELLER. Am ramas uimit ce putere financiara au...au pus monopol pe tot :)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

POSTĂRI ALEATORII

  • OSHO - Dumnezeu versus Existență + VIDEO (RO)
    24.12.2013 - 7 Comments
    --> DUMNEZEU VERSUS EXISTENȚĂ OSHO Într-una dintre întâlnirile sale cu discipolii, Osho a fost întrebat: „Ce este Existenţa? Este ceea ce oamenilor le place să numească Dumnezeu?”.…
  • Trenul de ciocolată
    13.06.2013 - 4 Comments
    --> TRENUL DE CIOCOLATĂ În noiembrie 2012, cu ocazia sărbătorii anuale din Belgia intitulată „Săptămâna ciocolatei”, un tren…
  • Misterul subconștientului
    11.04.2012 - 2 Comments
    --> MISTERUL SUBCONŞTIENTULUI Subconştientul reprezintă partea ascunsă a creierului nostru şi în acelaşi timp cea care ne influenţează în mod decisiv, pe tot parcursul vieţii.…
  • 15 automobile incredibil de scumpe ale celebrităților + FOTO
    28.11.2017 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Pentru cetățeanul de rând, prețul acestor mașini este mai mult decât suficient pentru a-și achita creditul ipotecar, creditul ipotecar al…
  • Badea Cârțan - un mare român (slideshow + documentar)
    12.06.2012 - 0 Comments
    --> BADEA CÂRȚAN  - UN APOSTOL AL NEAMULUI ROMÂNESC - Badea Cârţan, pe numele lui adevărat Gheorghe Cârţan, s-a născut în anul 1847, în localitatea Cârţişoara, la poalele…
  • Cazul OSHO + VIDEO
    07.06.2012 - 1 Comments
    --> Cazul OSHO Există oameni înverşunați împotriva mea. Nu m-au văzut vreodată, nu m-au ascultat niciodată,  nu ştiu ce fac şi totuşi sunt împotriva mea. E surprinzător. Chiar şi…
  • 13 oameni care și-au împărtășit momentele de „Bag picioarele, îmi dau demisia!”
    07.10.2021 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); 10 oameni care și-au împărtășit momentele* de „Bag picioarele, îmi dau demisia!”1. Acest renunțător tăcut:”Am fost supraveghetor la Dollar…
  • OSHO - Dorința de perfecțiune
    14.09.2015 - 2 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); DORINȚA DE PERFECȚIUNE  OSHO Dorința de perfecțiune este căutarea pântecului pierdut, a paradisului pierdut. Cât timp s-a…
  • 22 de fapte despre mâncăruri care sunt 100% adevărate + FOTO
    27.06.2017 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); 1. Cei mai gustoși cartofi prăjiți sunt ultimii de la fundul pungii. 2. Și dacă rupi mai întâi colțurile unui biscuit, îl face să aibă…
  • Rețete culinare - Bucătărie internațională - SOSURI
    07.04.2012 - 0 Comments
    --> Bucătărie internațională - SOSURI -->
  • 9/11 Mitul și realitatea - David Ray Griffin
    07.05.2012 - 0 Comments
    -->    9/11 – FAPTE, NU TEORII ALE CONSPIRAȚIEI Raportul Comisiei de anchetă a atentatelor de la 11 septembrie – capodoperă de omisiuni şi mistificare a lui Philip…
  • Operațiunea „Paperclip” - documentar (RO)
    17.05.2012 - 0 Comments
    --> OPERAȚIUNEA „PAPERCLIP” „Paperclip” înseamnă agrafă de birou. Un nume inofensiv, sub care se ascunde una dintre cele mai mari…
  • Dr. Călin Mărginean - Antioxidanții - armata organismului + VIDEO
    21.10.2012 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); ANTIOXIDANŢII – ARMATA ORGANISMULUI dr. Călin Mărginean Război chimic (ne)declarat împotriva sănătății noastre - radicalii…
  • Cruciferele - legumele anticancerigene
    22.03.2012 - 0 Comments
    --> CRUCIFERELE – legumele anticancerigene Cruciferele sunt foarte bogate în vitamine şi prezintă o matrice organică foarte bună pentru corpul nostru. Din această familie fac parte:…
  • Plăcerea gustului - condimentele și mirodeniile
    12.12.2016 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); PLĂCEREA GUSTULUI – CONDIMENTELE ȘI MIRODENIILE – Condimentele fac mâncarea delicioasă. Mirodeniile și ierburile aromatice dau…
  • 11 idei care ar trebui să fie implementate deja
    06.10.2015 - 1 Comments
    google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; google_ad_slot = "2919951363"; google_ad_width = 336; google_ad_height = 280; 1. Un temporizator la duș care să îți arate de…
  • Freakonomics - documentar (RO)
    14.07.2012 - 1 Comments
    --> FREAKONOMICS Partea ascunsă a oricărui lucru Pentru Steven Levitt şi Stephen Dubner, un economist și un jurnalist, economia nu este doar o disciplină care se studiază în…
  • 7 beneficii pentru sănătate pe care ți le pot aduce îmbrățișările regulate
    23.12.2022 - 0 Comments
    Un terapeut de familie american, Virginia Satir, a afirmat că avem nevoie de 4 îmbrățișări pe zi pentru supraviețuire, de 8 îmbrățișări pe zi pentru întreținere și de 12 îmbrățișări pe zi pentru…
  • Derusificarea și „dezghețul”... - Dan Ciachir (eBook)
    13.07.2012 - 1 Comments
    --> DERUSIFICAREA ȘI „DEZGHEȚUL” FEȚELE REGIMULUI COMUNIST ÎN ANII '50-'60 Dan Ciachir s-a născut pe data de 17 septembrie 1951. A urmat cursurile Facultății de Filologie…
  • 10 lucruri pe care oamenii nu ar trebui să le facă pisicilor lor + VIDEO
    19.12.2022 - 0 Comments
    Pentru început, nu le speriați.PUNCTE CHEIE:Evitați să vă lăsați pisica să se plictisească. Folosiți modalități creative de a o hrăni și implicați-vă în activități comune, cum ar fi joaca, pentru a o…
  • Corpul uman - o mașinărie sofisticată
    24.10.2016 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CORPUL UMAN – O MAȘINĂRIE SOFISTICATĂ Atâta timp cât avem grijă de noi și trăim sănătos, ne creștem șansele ca corpul nostru să ne…
  • Teoria masonică a evoluției speciilor + documentar (RO)
    21.09.2016 - 2 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); TEORIA MASONICĂ A EVOLUȚIEI SPECIILOR LEGĂTURA DINTRE DARWIN, MARX, NIETZSCHE ȘI HITLER În ceea ce mă privește, sunt convins că teoria…
  • Ceapa și binefacerile ei
    21.03.2012 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CEAPA ȘI BINEFACERILE EI În 1919, când gripa a ucis 40 de milioane de oameni, un doctor vizita fermierii pentru a-i ajuta…
  • Soia - leguma vedetă
    01.04.2012 - 0 Comments
    --> SOIA – LEGUMA VEDETĂ Soia este o plantă cu flori mici, fără miros şi fără nectar, care face păstăi ce conţin nişte boabe galbene, asemănătoare cu cele ale fasolei. În China (care se…
  • 18 ustensile de bucătărie pe care nici chiar cei mai pricepuți bucătari n-ar știi cum să le folosească + FOTO
    16.01.2022 - 0 Comments
    De la inventarea roții, creativitatea umană nu a încetat niciodată să ne uimească. Dar uneori merge prea departe și ne confruntăm cu obiecte al căror scop este greu de înțeles. Iar dacă aceste…
  • 9 situații amuzante care explică perfect ce este marketing-ul
    30.07.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); 1. Vezi o fată superbă la o petrecere. Te duci la ea și îi spui: „Sunt foarte bogat. Mărită-te cu mine!” - Acesta este marketing…
  • Nuci, alune și semințe
    27.03.2012 - 2 Comments
    --> TERAPIA CU SEMINŢE Seminţele fructelor şi legumelor sunt adevărate medicamente naturiste. Statisticile spun că românii ronţăie mai multe seminţe decât americanii, consideraţi…
  • Plantele pot curăța substanțele chimice toxice din aer în câteva ore, arată un studiu
    07.06.2023 - 0 Comments
    Da, plantele au capacitatea de a elimina anumite substanțe chimice toxice din aer printr-un proces numit fitoremediere. Fitoremedierea constă în utilizarea plantelor pentru a atenua poluanții și…
  • De ce este învățământul japonez atât de eficient + VIDEO
    27.12.2016 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); DE CE ESTE ÎNVĂȚĂMÂNTUL JAPONEZ ATÂT DE EFICIENT Trebuie să recunoaștem, Japonia este una dintre cele mai renumite țări din lume.…
  • 7 povești de dragoste antice care au zguduit lumea
    30.11.2023 - 0 Comments
    De-a lungul paginilor de istorie, se derulează povești de dragoste care depășesc constrângerile timpului și normele societății - romane care își pun amprenta de neșters asupra tapiseriei lumii. Fie…
  • 15 oameni luați prin surprindere de ciudățeniile animalelor lor de companie + FOTO
    09.11.2021 - 0 Comments
    A avea un prieten bun este minunat, deoarece fiecare zi este o nouă aventură. Chiar dacă îi cunoști ca în palmă, tot găsesc modalități de a ne surprinde. Fie că este vorba de a vă prinde câinele în…
  • Complicațiile toaletei moderne
    17.10.2012 - 0 Comments
    --> COMPLICAȚIILE TOALETEI MODERNE Ar fi fost bine dacă inventatorii toaletei moderne s-ar fi oprit înainte să o lanseze sub fundul umanității, spun specialiștii. Văzută ca un simbol al…
  • Craniu alungit vechi de 1.600 de ani, cu dinți încrustați cu pietre, descoperit în ruinele din Mexic + FOTO + VIDEO
    26.05.2023 - 0 Comments
    Dacă forma capului nu era suficient de neobișnuită pentru un craniu uman, craniul vechi de 1.600 de ani avea și un set complet de dinți încrustați cu piatră, pentru a se potrivi cu personalitatea sa…
  • Interferonul
    15.04.2012 - 6 Comments
    --> ANALIZA UNUI MEDICAMENT FOLOSIT LA HEPATITĂ: INTERFERONUL Interferonul se foloseşte în multe medicamente: contra sclerozei multiple, hepatitei C şi B, cancerului, infecţiilor…
  • Zâmbetul – inteligența inimii și a relațiilor sociale + VIDEO (RO)
    05.01.2013 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); ZÂMBETUL – INTELIGENȚA INIMII ȘI A RELAȚIILOR SOCIALE Înţelepciunea antichităţii…
  • Omul - manual de utilizare + eBook
    21.04.2016 - 0 Comments
    OMUL - MANUAL DE UTILIZARE SCURT ÎNDRUMAR PENTRU ECHILIBRUL FIZIC, MENTAL ȘI EMOŢIONAL Francisc Manolescu Acest material este, cititorule, special pregătit pentru ca tu să beneficiezi de…
  • Léo Taxil - Viața lui Iisus - eBook
    24.03.2013 - 18 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); VIAȚA LUI IISUS Léo Taxil „Religia este privită de oamenii obișnuiți ca adevărată,  de înțelepți ca falsă, iar de conducători, ca…
  • Mituri și adevăruri despre apa îmbuteliată
    21.11.2016 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); MITURI ŞI ADEVĂRURI DESPRE APA ÎMBUTELIATĂ Industria apei îmbuteliate începe treptat să câştige teren în favoarea băuturilor la pet, fie…
  • Zahărul - criminalul perfid + documentar (RO)
    18.07.2013 - 2 Comments
    --> ZAHĂRUL – CRIMINALUL PERFID Zahărul este un criminal insidios, care ne poate afecta sănătatea în nenumărate feluri. Pe diferite căi, acest semnal de alarmă ne-a ajuns deja la…
  • Războiul contra cancerului + VIDEO
    11.11.2013 - 2 Comments
    --> RĂZBOIUL CONTRA CANCERULUI Pe 23 decembrie 1971, președintele Statelor Unite, Richard Nixon, a semnat National Cancer Act, supranumit pompos „Războiul contra cancerului” (The War on…

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *