7 lucruri pe care femeia ta nu le spune, dar pe care vrea să le știi


Doamnelor și domnișoarelor, cred că sunteți extraordinare, dar, să nu mă înțelegeți greșit, a vă înțelege este echivalent cu a înțelege un curs despre fizică cuantică predată de un bețiv care vorbește o limbă străină.

Băieți, până când o tehnologie de citit gândurile femeilor va fi inventată, veți vrea să știți câteva lucruri simple pe care fata de lângă voi le vrea, însă nu vi le spune.
1. Să ai coloană vertebrală
Femeile nu vor un preș pe care să-l calce în picioare. O fi mai ușor să zici „da” la tot ce îți cere ea, însă domnișoarei tale nu-i place asta. Acum nu mă refer la faptul că trebuie să te transformi în omul cavernelor și s-o tragi de păr peste tot pe unde vrei tu, dar să ai un pic de coloană. Femeilor le place un pic de provocare, la fel de mult cum ne place și nouă.

2. Petreceți timp cu amicii tăi
Când ești într-o relație cu persoana potrivită, să fii plecat de lângă ea e ultimul lucru pe care ai vrea să-l faci. Să-ți petreci fiecare moment cu jumătatea ta este perfect la începutul relației, însă pe măsură ce înaintați în relație, devine sufocant. Femeile vor să vă petreceți timp cu prietenii voștri, nu doar pentru că e un lucru bun să ai și tu prietenii tăi, dar probabil s-a plictisit de moaca ta. Lasă-i un pic spațiu să respire. De altfel, absența ta face ca inima ei să devină mai iubitoare. Trebuie s-o lași să i se facă dor de tine.

3. Amintește-i că o iubești
Femeia adoră afirmații care îi amintește că îți aparține. Nu mă refer aici la un simplu „te iubesc” în fiecare zi, ci la mici gesturi sincere care să-i amintească faptul că ea e doamna ta. Cu toții avem acea frică instinctuală de a nu fi înlocuiți cu cineva mai bun decât noi. Amintindu-i că nu mai e loc de altcineva în viața ta în afară de ea este o modalitate de a îi calma această frică, și pe termen lung o va face să se simtă și mai confortabil cu tine. fii sincer cu ea și cu tine. Cavaleria nu a murit nici pe departe, doar am devenit noi mai leneși. Simplul gest de a-i deschide ușa îi demonstrează că ești în continuare cavalerul ei în armură strălucitoare.

4. Să știi când se preface
Nu vorbesc despre orgasm aici, ci despre lucrurile de zi cu zi. „Desigur iubitule, mi-ar plăcea să mă uit la meciul ăsta de fotbal”. Relațiile sunt bazate pe compromisuri, iar femeile tind să facă compromisuri mai multe decât bărbații. Femeile au tendința de a ne face pe plac de multe ori. Singura modalitate de a afla ce gândește cu adevărat este să vorbești cu ea. S-ar putea să nu-ți placă răspunsul ei așa că fi pregătit să încasezi o lovitură în mândria ta. Dar dacă vrei ca ea să fie fericită, întreab-o cum se simte de fapt.
5. Este posibil să fii și golan și băiat bun
Cu toții știm că femeile sunt atrase de „băieții răi”. Să ai o latură de „bad boy” este ok în unele circumstanțe, dar la urma urmei femeile vor să ai și caracter. Vor să vadă că poți fi și petrecăreț, dar că poți face și ceva dulce ca să le arăți că îți pasă de ele. A fi băiat bun înseamnă mai mult decât să fii dulce și duios cu ea, înseamnă să fii protector, puternic și să îi arăți că o poți întreține. Poate că e timpul să pui în dulap hainele de petrecere și să-ți scoți de la naftalină costumul de afaceri. Cu cât îi arăți mai mult că ești pachetul complet, cu atât mai mult va știi că ești de neînlocuit.

6. Ea nu se gătește pentru tine
Cu toții am trecut prin asta: am bătut nervos din picior, ne-am uitat la ceas, și am auzit: „Mai durează 5 minute, puiu”. Adevărul este că timpul petrecut în plus pentru a se găti nu este pentru tine, așa că nu o lua personal. Se face păpușă pentru ea, nu pentru tine. E ușor pentru noi bărbații să spunem „dar eu cred că ești frumoasă așa cum ești”, ceea ce e dulce, însă e vorba despre cum se simte ea. Fii răbdător și fii recunoscător că vei ieși în oraș cu o femeie superbă și încrezătoare.

7. Taci și ascultă
Să-ți asculți femeia este cel mai important lucru pe care-l poți face într-o relație. Nu spun doar să o auzi, ci chiar să o asculți. Femeile sunt mult mai intuitive decât bărbații în unele cazuri, așa că citește printre rânduri. E posibil ca ea să-ți spună ceva mult mai important decât ceea ce-i iese pe gură, iar dacă n-o asculți nu vei auzi. Femeile comunică total diferit de cum comunică bărbații, să ai asta în vedere. Ce ție poate îți ia 10 cuvinte să spui, ei îi vor lua 30 de cuvinte. Stiind cum se simte prietena ta face tot ceea ce faci într-o relație să fie cu atât mai bine.

Comentarii

  1. Extraordinar,dar daca s-ar aplica si in vita de zi cu zi ar fi extraordinar si frumos..

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

POSTĂRI ALEATORII

  • Ce nu știați despre Japonia
    22.10.2015 - 4 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CE NU ȘTIAȚI DESPRE JAPONIA - Japonia este alcătuită din 6.852 de insule, dintre care 430 sunt nelocuite. - Numele japonez al…
  • Arta conversației
    16.07.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); ARTA CONVERSAŢIEI Brian Tracy O persoană îşi demonstrează personalitatea prin modul în care comunică cu ceilalţi, prin schimbul de…
  • Știați că... ?  - Corelația dintre mărcile Adidas, Puma, Hugo Boss, Lufthansa și Mercedes Benz
    23.09.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Știați că: Fondatorul mărcii sportive „Adidas” a fost Adolf „Adi” Dassler (după numele său Adi Dassler) Fondatorul mărcii…
  • Personalități românești despre evrei
    12.05.2012 - 6 Comments
    --> PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI DESPRE EVREI Vasile Conta: „Noi, dacă nu vom lupta în contra elementului jidovesc, vom pieri ca naţiune”. (din discursul Chestia evreiască…
  • Fenomene atmosferice spectaculoase + VIDEO + slideshow
    24.09.2012 - 0 Comments
    --> v\:* {behavior:url(#default#VML);} o\:* {behavior:url(#default#VML);} w\:* {behavior:url(#default#VML);} .shape {behavior:url(#default#VML);} 800x600 Normal 0 …
  • Pisica ta este o adevărată psihopată (și cum să gestionezi asta)
    03.01.2022 - 0 Comments
    Pisicuța ta este o pufoșenie adorabilă și caldă, ce toarce, care aproape sigur te-ar mânca dacă ai cădea pe scări.Nu folosim prea des expresia „indiferență depravată”, dar când o facem, cel mai…
  • Povestea lui Tillman - documentar (RO)
    14.05.2012 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); POVESTEA LUI TILLMAN În iunie 2002, revoltat de atacurile de la 11 septembrie 2001, Patrick Tillman, un celebru jucător de fotbal…
  • Cum să faci cancer în cinci pași simpli + VIDEO
    12.03.2016 - 11 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CUM SĂ FACI CANCER ÎN CINCI PAȘI SIMPLI   Hesh Goldstein De-a lungul anilor, mulți oameni m-au întrebat cum de se întâmplă să…
  • 12 motive surprinzătoare pentru care nu reușești să dormi bine o noapte întreagă
    21.01.2022 - 0 Comments
    O lipsă regulată de somn ne face să ne simțim epuizați imediat după ce ne trezim. În plus, este unul dintre principalele motive pentru care ne îngrășăm.Dorim să vă oferim câteva sfaturi despre cum să…
  • 22 de oameni care au susținut că „niciodată” nu vor avea un animal de companie + FOTO
    23.11.2021 - 0 Comments
    22 de oameni care au susținut că „niciodată” nu vor avea un animal de companie și au fost fermecați în totalitate de un prieten blănosAtunci când vine vorba de încorporarea unui nou membru al…
  • Brusturele - doctorul casei
    21.03.2012 - 0 Comments
    --> BRUSTURELE – doctorul casei Brusturele (Arctium lappa) este una dintre cele mai răspândite plante din lume. Are proprietăţi antibacteriene, antifungice şi diuretice şi ajută la…
  • Rețete culinare - Ciorbă de burtă fără burtă
    08.04.2012 - 0 Comments
    CIORBĂ DE BURTĂ FĂRĂ BURTĂ Dacă nu ați avut până acum ocazia să gustați o asemenea ciorbă inedită, care imită foarte bine ciorba de burtă, faceți-o cât mai curând! Este absolut…
  • Pericolele căutării de informații medicale online
    31.10.2023 - 0 Comments
    Căutarea de informații medicale online, să vă diagnosticați sau să vă tratați pe dumneavoastră sau pe cineva pe care îl cunoașteți, se poate dovedi mai costisitor decât credeți. Poate fi o…
  • 20 de lucruri pe care nu le știai despre Michael Jackson
    17.01.2017 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Michael Jackson a avut o cariera lunga, întinsă de-a lungul a 45 de ani din cei 50 de ani de viață ai săi. De la suișurile până la…
  • Aluminiul - criminalul tăcut din viața noastră
    02.07.2014 - 0 Comments
    --> ALUMINIUL – CRIMINALUL TĂCUT DIN VIAŢA NOASTRĂ – Prezent în alimente, aer şi apă, aluminiul este un element chimic neurotoxic, responsabil de apariţia multor boli. Prima măsură:…
  • Castelul de coral + documentar (RO)
    16.04.2012 - 0 Comments
    --> CASTELUL DE CORAL Construit de un leton imigrant, castelul uimește și astăzi. Cel care l-a făcut pare să fi redescoperit secretul piramidelor, levitaţiei şi…
  • OSHO – Posesivitatea, o dimensiune a violenței + VIDEO (RO)
    27.11.2012 - 0 Comments
    --> OSHO – Posesivitatea, o dimensiune a violenței Aparigraha – non-posesivitatea – este o mare virtute. Posesivitatea nu înseamnă „a avea” lucruri. Se referă la sentimentul de posedare…
  • Un măr căzut din pom înaintea lui Newton
    19.03.2017 - 5 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); UN MĂR CĂZUT DIN POM ÎNAINTEA LUI NEWTON CINE A FORMULAT PRIMUL LEGEA ATRACȚIEI UNIVERSALE? India este cunoscută ca o țară care-și…
  • Omul - manual de utilizare + eBook
    21.04.2016 - 0 Comments
    OMUL - MANUAL DE UTILIZARE SCURT ÎNDRUMAR PENTRU ECHILIBRUL FIZIC, MENTAL ȘI EMOŢIONAL Francisc Manolescu Acest material este, cititorule, special pregătit pentru ca tu să beneficiezi de…
  • 11 fapte despre Japonia
    15.05.2016 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); 1. Japonia are 127 milioane de locuitori 2. 37 milioane dintre ei locuiesc în zona metropolitană Tokyo 3. 42 milioane au peste…
  • 8 fapte despre Punctul Nemo
    14.01.2023 - 0 Comments
    Impresionează-ți cei mai apropiați prieteni și chiar și astronauții, cu cunoștințele tale despre cel mai greu de atins loc din lume.În etapa a 7-a, ambarcațiunile din cadrul Volvo Ocean Race trec pe…
  • Taximetristul și veverița + VIDEO
    15.07.2013 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); TAXIMETRISTUL ȘI VEVERIȚA Piotr Pankraty, un tânăr din Belarus, a găsit acum câțiva ani, pe când își efectua stagiul militar, un pui de…
  • Cum alegi crema antirid potrivită
    29.06.2018 - 0 Comments
    Cum alegi crema antirid potrivită Piele noastră are nevoie de multă atenție și îngrijire pentru a se menține tânără, suplă și hidratată, în special atunci când observi linii fine sau riduri. Cu…
  • Pisicile - aceste ființe extraordinare + VIDEO
    27.04.2012 - 3 Comments
    PISICILE - ACESTE FIINȚE EXTRAORDINARE  POVESTEA MOTANULUI OSCAR Centrul de reabilitare şi îngrijire medicală din Provider, Rhode Island, specializat în îngrijirea bolnavilor cu demenţă…
  • Dr. Sang Lee - Extraordinara scânteie + documentar (RO)
    11.11.2012 - 1 Comments
    --> DR. SANG LEE – EXTRAORDINARA SCÂNTEIE New Life Institute (Institutul Noua Viață) din Coreea de Sud a fost creat pentru a da speranțe reale de vindecare bolnavilor de cancer și de…
  • Serviciul Secret al Statelor Unite în slujba președintelui
    21.01.2015 - 3 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); SERVICIUL SECRET AL STATELOR UNITE  ÎN SLUJBA PREŞEDINTELUI Un jurnalist a reușit să pătrundă pentru prima oară dincolo de…
  • Zece războaie = Zece minciuni mediatice + VIDEO (RO) + documentar (RO)
    10.04.2013 - 5 Comments
    --> ZECE RĂZBOAIE = ZECE MINCIUNI MEDIATICE Fiecare război este precedat de o minciună răspândită abil prin mijloacele de comunicare în masă. Astăzi, aflăm că Statele Unite ale Americii…
  • România în reclame (slideshow)
    02.05.2012 - 0 Comments
    --> ERA O VREME ÎN ŢARA ASTA... Marin Sorescu Motor în 2 timpi, monocilindru, cu răcire forțată cu aer Capacitate…
  • Soluția perfectă pentru curățarea covorului!
    28.04.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Urăsc petele de pe covor! Petele făcute de copii tăi, de animalele de companie sau chiar de tine! Dar nu îți mai face griji! Am găsit…
  • FED - Banca Federală a SUA + documentare (RO)
    15.07.2012 - 0 Comments
    --> STATELE UNITE AU DECLASIFICAT O SCRISOARE  A LUI MUGUR ISĂRESCU CĂTRE BANCA FEDERALĂ O scrisoare adresată de Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României,…
  • Rețete culinare - Sfaturi de preparare și păstrare a alimentelor
    08.04.2012 - 0 Comments
    --> SFATURI DE PREPARARE ȘI PĂSTRARE A ALIMENTELOR - Legumele ce urmează a fi mâncate crude trebuie să fie bine coapte, proaspete, suculente și viu colorate. Consumate în plin…
  • Pisica - cea mai bună prietenă a omului
    02.03.2017 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); PISICA – CEA MAI BUNĂ PRIETENĂ A OMULUI Un trandafir are spini și o pisică are gheare, dar amândouă merită riscul... Dacă…
  • Remediul străvechi al arborelui Boswellia - încă excelent pentru sănătatea articulațiilor! + VIDEO
    18.01.2024 - 0 Comments
    Arborele Boswellia are o istorie bogată în practicile și medicamentele tradiționale din India, China, lumea arabă și Africa. Rășina extrasă din diferite specii de Boswellia, cunoscută sub numele de…
  • Fericire înseamnă sănătate
    26.04.2014 - 3 Comments
    --> FERICIRE ÎNSEAMNĂ SĂNĂTATE Fericire și sănătate... Mulți cercetători moderni asociază aceste două stări umane, afirmând că ele se condiționează reciproc. De fapt, în toate…
  • Dr. Călin Mărginean - Vin vremuri „negre” pentru sănătatea noastră
    20.08.2013 - 8 Comments
    --> VIN VREMURI „NEGRE” PENTRU SĂNĂTATEA NOASTRĂ! MERITĂ ÎNSĂ SĂ... PROFITĂM DIN PLIN DE ELE Dr. Călin Mărginean Dragi prieteni, a sosit în sfârșit vara, anotimpul meu preferat; și…
  • Cele mai bune plante de interior | 15 plante care sunt bune pentru sănătatea ta
    22.12.2022 - 0 Comments
    Iată care sunt cele mai bune plante pentru interior, care vă vor îmbunătăți sănătatea, dar vă vor și înveseli interiorul casei. Aceste plante sunt bune în interior, ușor de îngrijit și cele mai bune…
  • Ce fac israelienii în munții noștri?
    12.05.2012 - 7 Comments
    -->   CE FAC ISRAELIENII ÎN MUNȚII NOȘTRI? E greu să întrevezi toate dedesubturile politicii actuale, mai cu seamă de când viclenia este „virtutea” de bază a politicienilor. Se…
  • 30+ pisici adorabile care au adormit în locuri bizare + FOTO
    19.11.2021 - 0 Comments
    „Dacă încap, stau (sau dorm).” Pisicile sunt cunoscute pentru abilitățile lor de a dormi. Ele pot adormi aproape oriunde și în cele mai ciudate poziții. De la pantofi la cutii de șervețele, pisicilor…
  • Merișorul - inamicul infecțiilor
    26.03.2012 - 2 Comments
    --> MERIŞORUL - inamicul natural al infecţiilor Merişorul este un arbust cu frunze mereu verzi şi flori de culoare albă sau roşie. Creşte în zonele muntoase de la noi din ţară, de…
  • Alimentația greșită -  cauza numărul unu a bolilor
    07.04.2017 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); ALIMENTAȚIA GREȘITĂ - CAUZA NUMĂRUL UNU A BOLILOR Raymond Francis Alimentația greșită este cauza principală a majorității…

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *