Ceea ce ni se întâmplă este oglinda a ceea ce gândim + VIDEO


CEEA CE NI SE ÎNTÂMPLĂ ESTE OGLINDA A CEEA CE GÂNDIM

Dumitru Constantin Dulcan

Prof. univ. dr. Dumitru Constantin Dulcan este medic neurolog și psihiatru, autor a numeroase monografii, tratate și lucrări științifice de certă valoare, cu ample deschideri spre domeniile filozofiei științei. Este membru al unor prestigioase societăți științifice naționale și internaționale, autor de brevete de invenții, titular de cursuri universitare, precum și deținătorul a numeroase premii științifice și literare, obținute în țară și în străinătate. Pentru a cunoaște mai bine personalitatea acestui om excepțional, vă atașăm două interviuri, din care sigur veți învăța cum să vă canalizați gândurile și energiile, pentru a rămâneți sănătoși și a vă bucura de viață.

În „Inteligenţa materiei”, prima dvs. carte, aţi demonstrat cu argumente ştiinţifice că, dincolo de lucrurile vizibile, concrete, există un câmp de energie şi lumină, coordonat de o minte inteligentă. Cu alte cuvinte, că nu suntem singuri în univers, că Dumnezeu chiar există. V-a afectat certitudinea aceasta modul în care vă trăiţi viaţa de zi cu zi?

– Odată ce am înţeles că, de fapt, noi ne creăm pro­pria reali­tate, felul în care pri­veam lumea s-a schimbat. Descope­ririle fizi­cii cuantice au arătat că mintea noastră e cea care face să colap­seze undele de energie şi le trans­formă în parti­cule, adică în materie. A gândi înseamnă a transforma nevăzu­tul în văzut. Gândul e creator, e cea mai pu­ter­nică forţă din uni­vers. Iar Dumnezeu ne-a dat pu­terea ca, din milioanele de reali­tăţi posi­bile, care există în stare latentă, să aducem pe pământ, cu gân­durile noastre, doar una. Pe cea care seamănă cel mai mult cu gândurile noastre.

Vreţi să spuneţi că ceea ce ni se întâmplă este oglinda a ceea ce gândim şi simţim?

– Exact. Pe când făceam cerce­tări pentru prima mea carte, am ajuns la concluzia că celulele au inteligenţa lor. Şi m-am speriat. Celulele reacţionează la gândurile şi sentimentele celui în cauză. S-a făcut şi un experi­ment în Occident, cu un eşantion de ADN recoltat de la un individ şi dus la 1000 de km distanţă, într-un laborator. Persoana în cauză a fost pusă să privească un film frumos, cu ima­gini minunate, care stârneau bucurie. În acelaşi timp, la 1000 de km distanţă, mă­surătorile arătau cum spi­ra­la de ADN se relaxează. Când imaginile au fost schim­bate cu un film de groa­ză, ADN-ul a început brusc să se restrângă, contrac­tân­du-se. Aflând asta, m-a chinuit o întrebare: cum ştie corpul nostru ce e rău şi ce e bine? Dacă organis­mul nostru reacţionează pozitiv la bine şi negativ la rău, nu există decât o singură concluzie: înseamnă că universul întreg are ca fundament o lege morală, legea binelui. Abia acum vă pot răs­pun­de la prima întrebare. Da, ca să fim fericiţi şi să­nătoşi, nu e nevoie decât să ne construim viaţa după această lege.

Cu alte cuvinte, un stil de viaţă sănătos începe de la a gândi şi a făptui binele?

– Când comit un act contrar acestei legi, îmi creez singur mecanismele biochimice care duc la boală. Cinci minute de mânie sau de suferinţă imobilizează pen­tru 5-6 ore celulele gardian ale sistemului imuni­tar. În acest timp, organismul nostru e lipsit de apă­rare, iar milioanele de celule moarte, viruşi şi bac­terii, circulă libere prin organism, se pot localiza un­deva şi declanşa boala.

Se şi spune în popor că „a murit de inimă rea”. La asta se referă oare?

– Stresul, care azi a luat proporţii gigantice, ura, mânia, îndoiala, neîncrederea în ceilalţi, invidia, gelozia provoacă în corp un pH acid, favorabil bolii. Depresia are şi ea un efect nociv asupra organis­mu­lui, nu doar că împiedică vindecarea, dar poate favo­riza debutul altor boli. Dar ştiaţi că şi frica ne face rău? Este bine cunoscut experimentul lui Avicenna. Într-o cuşcă s-a pus un miel şi într-o cuşcă alăturată, un lup. Mielul a murit în scurt timp de stresul provocat de frică. Orice dezechilibru emoţional adu­ce, mai devreme sau mai târziu, boala.

Cu emoţiile nu-i de glumit. Cum ne putem pro­teja?

– Eu am învăţat să le stăpânesc. Încerc să nu mă implic afectiv intens, să nu mă enervez. Dacă cineva îmi greşeşte, fac un efort să-l iert, gândindu-mă că poate într-o zi va înţelege şi el ceea ce înţe­leg eu acum. Să iertăm, fiindcă iertarea face ca pH-ul corpului să vireze spre unul alcalin, favo­rabil sănă­tăţii. Sigur că sunt şi suferinţe care nu pot fi evitate. Dar e im­portant să rămânem con­ştienţi că fiecare minut de suferinţă sau stres ia din viaţa ce­lulei noastre.

Statisticile arată că stresul profesional este astăzi una dintre marile surse de boală. Munca în exces ameninţă să ne omoare lent.

– Dacă nu ne putem lua mici vacanţe regulat, să ne luăm mă­car pauze de zece minute la fiecare oră, în care să ne golim mintea şi să respirăm adânc. Putem să ne ridicăm de la birou şi să privim ceva frumos pe fe­reas­tră. Sau, în loc să bem trei cafele cu ochii în computer, să bem un ceai fără să ne gândim la nimic. Să ne bucurăm de gustul şi aroma lui. Cu timpul, înveţi să te relaxezi în orice condiţii. Beduinii, de pildă, se odih­neau mergând pe cămile. Eu scriu şi citesc de dimineaţa până seara. Dar când simt că începe să se aşeze oboseala pe mintea mea, mă opresc şi aplic câte­va tehnici de relaxare.

Ne puteţi da şi nouă un exemplu?

– Toate tehnicile de relaxare se bazează pe respi­raţie. Oboseala vine şi dintr-o lipsă de oxigenare a creierului. Stau câteva minute cu ochii închişi, încerc să-mi reprezint oboseala ca senzaţie la nivelul creie­ru­lui şi apoi, cu fiecare expiraţie, îmi imagi­nez că o elimin. Fiecare îşi poate crea propria lui tehnică. Eu nici pentru durerile de cap nu iau pastile. Mă relaxez, mă concentrez pe starea de bine şi cald, o trec prin inimă şi apoi o trimit acolo unde mă doare. Fac asta de câteva ori şi durerea dispare.

Să-ţi vizualizezi boala pare o condiţie foarte importantă pentru vindecare.

– Bernie Siegel, reputat oncolog din SUA, a luat mai mulţi bolnavi de cancer în ultima fază şi i-a învăţat tehnica imageriei: de mai multe ori pe zi, trebuia să-şi ima­gineze că distrug cance­rul din corp cu un foc, cu un animal care-l mă­nâncă, fiecare după cum dorea. După şase luni de zile, 40% dintre ei s-au vindecat. La testele psi­hologice s-a dovedit că cei care s-au vin­decat erau cei optimişti, cei care credeau în Dumne­zeu şi cei care erau calmi. Îndoiala este un ob­stacol în calea oricărui succes şi mai ales a vindecării.

Aţi amintit de Dumnezeu. Credinţa e şi ea parte din ecuaţia stării de bine?

– Rugăciunea e o realitate fizică, e un fel anume de a vorbi cu universul. Am testat eu însumi asta, de ne­nu­mărate ori, şi am rămas înfiorat văzând că poţi obţine un răspuns. Prin rugăciune, realitatea din jur se transfigurează, aducem la noi lumina din univers. Există cazul celebru al neurochirurgului american Eben Alexander, care la 54 de ani a făcut o meningo­en­cefalită bacteriană gravă. A stat o săptămână în comă, timp în care foarte multe persoane s-au rugat pentru el. După ce şi-a revenit, a spus că în tot timpul cât a fost în comă a văzut în jurul lui siluete umane care păreau să stea în genunchi, şi de la care veneau spre el valuri de energie. Rugăciunile altora l-au vindecat. Dar şi propriile noastre rugăciuni ne ajută. Credinţa mobilizează, în mod cert, întreg sistemul imunitar. Nu spunea Iisus „credinţa ta te-a vindecat”?

Nutriţioniştii pun pe listă o condiţie a să­nă­tăţii: ce, cum şi cât mâncăm. Ţineţi cont de ea?

– Eu respect o regulă care se ştie încă de la Hipo­crat: să mănânci fără să satisfaci complet senzaţia de foame! Adipocitele aşteaptă semnalul că te-ai săturat, ca să-şi extragă din alimente grăsimea. Dacă nu te sa­turi, nu te îngraşi. Studii de ultimă oră arată că lungi­mea telomerilor de la extremităţile cromozomilor, de care depinde durata vieţii, e influenţată favorabil de alimentaţia cu puţine calorii. Mănânc legume, icre de peşte, iaurt, lapte de soia, pe care îl beau dimineaţa cu cereale integrale, mazăre, linte. Mănânc foarte rar carne. Nu beau, nu fumez, nu consum zahăr. Şi am grijă să ţin, din când în când, câte o zi de post, în care beau doar ceaiuri şi las organismul să se refacă. Dar, înainte de orice, am grijă să nu mă aşez niciodată la masă supărat. Masa ar trebui să fie o sărbătoare, să fie prilej de bucurie alături de ceilalţi. Sigur că azi nu ne mai potrivim toţi la masă, dar atunci când pre­pa­răm ceva, s-o facem cu drag. Gândurile gospodinei trec şi-n bucatele pe care le găteşte.

Din ce-aţi spus, trag o concluzie: cele mai bune medicamente ne sunt, de fapt, la îndemână.

– Aşa e. Dumnezeu ne-a dat deja totul. Dacă vrem să rămânem sănătoşi şi fericiţi, e suficient să păstrăm în minte câteva lucruri: să mâncăm sănătos, fără să ne îmbuibăm, să facem mişcare, să ne odihnim corect, să fim optimişti. Să ne cultivăm pasiunile, să ne antrenăm intelectual şi să ne ferim de rutină. Să facem constant schimbări în viaţa noastră. Şi să nu uităm că trebuie să păstrăm în permanenţă un echilibru între energia consumată prin efort şi cea obţinută prin odihnă şi activităţi care ne fortifică. Gândurile rele ne iau din viaţă, bucu­riile ne dau viaţă. Să căutăm bucuria, avem ne­voie de ea ca de pâinea zilnică. Chiar dacă uneori n-o putem avea decât în imaginație.

Sursa: Formula As

Dumitru Constantin Dulcan - interviu




Comentarii

  1. intodeauna, s-a intamplat exact ceea ce nu gandeam , nu imi imaginam ,nu planificam...indodeauna se intampla exact pe invers..sunt optimista ..se intampla ceva dezamagitor..sunt indoita .se intapla ceva bun pana la urma.. si tot asa.etc etc niciodata, ce gandesc sau ce imi imaginez!

    RăspundețiȘtergere
  2. Prof. univ. dr. Dumitru Constantin Dulcan, o personalitate care demonstrează, științific, că Dumnezeu există, puterea credinței este o forță ce ne conduce destinul, mulțumesc Creației că ne-a dăruit un asemenea OM care ne deschide noi căi luminând chiar și întunericul ce-l mai adânc.
    Muțumesc!.

    RăspundețiȘtergere
  3. Un articol deosebit .. ca si personalitatea d-lui profesor.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

POSTĂRI ALEATORII

  • Fizica și filozofia puterii gândului + VIDEO (RO)
    05.03.2013 - 0 Comments
    --> FIZICA ŞI FILOZOFIA PUTERII GÂNDULUI Omul este produsul gândurilor sale; ce gândește, aceea devine. Mahatma Gandhi, părintele independenței…
  • 5 avantaje și 5 dezavantaje ale unităților de aer condiționat
    05.06.2023 - 0 Comments
    Determinarea tipului de aparat de aer condiționat pe care îl doriți pentru casa sau apartamentul dumneavoastră poate părea o sarcină descurajantă. Cu toate acestea, chiar nu trebuie să fie stresantă,…
  • Chemtrails - Dârele morții + VIDEO
    09.05.2012 - 0 Comments
    --> CHEMTRAILS - DÂRELE MORȚII Mărturii privind chemtrails - dârele care apar pe cer în urma unor avioane Top of Form Tot mai multe avioane care zboară chiar şi la mică…
  • Cum să ne redobândim tinerețea - eBook
    06.04.2012 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CUM SĂ NE REDOBÂNDIM TINEREŢEA John Thomas Când John Thomas şi-a…
  • Cireșele - diureticele naturii
    21.03.2012 - 0 Comments
    --> CIREŞELE – diureticele naturii Vestitoare a zilelor frumoase de vară, cireaşa ne oferă cca 40 de calorii la 100 g şi o cantitate interesantă de vitamina C şi de provitamina A.…
  • 15 poze care dovedesc că schimbarea climatică nu e o glumă!
    12.10.2020 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Orașele se inundă, pădurile ard și ghețarii se topesc, iar acțiunile zilnice ale oamenilor nu fac decât să înrăutățească situația. Dacă o…
  • Rețete culinare - Rețete de la SANO-VITA
    07.04.2012 - 0 Comments
    -->   Retete de la SANO-VITA -->
  • În sfârșit nefumător! Metoda ușoară a lui Allen Carr (eBook)
    16.11.2012 - 6 Comments
    --> ÎN SFÂRȘIT, NEFUMĂTOR! – METODA UȘOARĂ A LUI ALLEN CARR – Allen Carr, de profesie contabil, fost fumător de până la 100 de…
  • De-ale lui Păstorel...
    04.07.2012 - 1 Comments
    --> DE-ALE LUI PĂSTOREL… „Păstorel” este pseudonimul scriitorului Alexandru Osvald Teodoreanu (1894-1964), născut în Dorohoi, nepot al lui Alexandru Teodoreanu şi fiu al lui…
  • Haremul imperial al Chinei + VIDEO
    18.04.2017 - 3 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); HAREMUL IMPERIAL AL CHINEI Chiar dacă, cel mai adesea, asociem haremul cu cea mai veche dovadă istorică a exploatării femeilor de către…
  • Creatura din Insula Jekyll + documentar (RO)
    14.08.2012 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CREATURA DIN INSULA JEKYLL G. Edward Griffin G. Edward Griffin este un scriitor și producător de film documentar cu multe titluri de…
  • Istoria trenului + slideshow
    08.09.2015 - 0 Comments
    ISTORIA TRENULUI Istoria trenului începe acum 200 de ani, o dată cu inventarea primelor vagoane, folosite inițial în mine. De atunci și până în prezent, trenurile au evoluat permanent. Primele…
  • Remediul străvechi al arborelui Boswellia - încă excelent pentru sănătatea articulațiilor! + VIDEO
    18.01.2024 - 0 Comments
    Arborele Boswellia are o istorie bogată în practicile și medicamentele tradiționale din India, China, lumea arabă și Africa. Rășina extrasă din diferite specii de Boswellia, cunoscută sub numele de…
  • Prea multă medicină! + VIDEO
    29.04.2017 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); PREA MULTĂ MEDICINĂ! Pilule fără efect, operaţii inutile, terapii riscante... Foarte multe dintre metodele medicinii alopate moderne…
  • Mentalitatea francmasonică + documentar (RO)
    22.02.2013 - 0 Comments
    --> MENTALITATEA FRANCMASONICĂ Mircea Eliade Nu cunosc niciun francmason și din toate cărțile pe care le-am citit n-am înțeles nimic asupra francmasoneriei. Nu știu ce vor acești…
  • Biblioteca din Alexandria - trecut și prezent + slideshow
    10.06.2012 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); BIBLIOTECA DIN ALEXANDRIA Cunoaşterea înseamnă putere. Acest principiu a stat la baza dorinţei regelui Ptolemeu I de a crea în anul…
  • 15 fapte interesante despre jocul de cuvinte Wordle
    30.12.2024 - 0 Comments
     Ce este Wordle?Wordle este un joc online, de browser, care oferă jucătorilor șase încercări de a ghici corect un cuvânt din cinci litere. Jocul a fost lansat în octombrie 2021 și a fost creat…
  • 15 probleme existențiale ale pisicilor
    22.10.2015 - 2 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); 1. Mi-am petrecut toată ziua vânând un șoricel delicios - omul nu vrea să-l mănânce... 2. Încotro se îndreaptă viețile mele... ? 3. Nici…
  • Garcinia - soluția ideală pentru slăbit
    25.03.2012 - 0 Comments
    --> GARCINIA - soluţia ideală pentru slăbit Garcinia cambogia este un mic arbust originar din sud-estul Asiei, răspândit astăzi în India, Indonezia, Africa Centrală şi de Vest.…
  • Rețete culinare - Sarmale de post cu ciuperci
    09.04.2012 - 2 Comments
    --> SARMALE DE POST CU CIUPERCI Ingrediente   varză murată sau dulce 1 kg ciuperci (ghebe, champignon, mânătărci) 2-3 cepe 1-2 morcovi 1 ardei…
  • 20 de fapte despre fotbalistul superstar Kylian Mbappé
    20.12.2022 - 0 Comments
    Atacantul în vârstă de 20 de ani de la Paris Saint-German a devenit o senzație internațională după prestația sa uluitoare de la Cupa Mondială 2018. El a devenit unul dintre cei mai adorați cetățeni…
  • Rețete culinare - Salate cu dressing-uri Knorr
    08.04.2012 - 2 Comments
    Salate cu dressing-uri Knorr    
  • Quinoa - o sursă de proteină sănătoasă
    29.03.2012 - 0 Comments
    --> QUINOA - O SURSĂ DE PROTEINĂ SĂNĂTOASĂ În boabele de quinoa se găsesc proteine mai uşor de digerat decât cele din carne, arată dr. Gillian McKeith în volumul Hrană vie pentru…
  • 10 mituri comune și concepții greșite despre Universul nostru
    11.02.2023 - 0 Comments
    Aproape toată lumea a privit cerul nopții și s-a minunat de imensitatea spațiului, meditând la misterele acestei ultime frontiere. Dar filmele, emisiunile TV și cărțile au condus la unele presupuneri…
  • Psihologia popoarelor în trei paşi (VIDEO)
    29.09.2012 - 0 Comments
    --> PSIHOLOGIA POPOARELOR ÎN TREI PAȘI Normal 0 false false false EN-US X-NONE X-NONE …
  • Liniștea minții + VIDEO
    18.01.2013 - 1 Comments
    --> LINIȘTEA MINȚII Pare contradictoriu să vorbești sau să scrii despre liniște, căci liniștea e ceva ce trebuie doar…
  • 18 poze la care s-ar putea să trebuiască să te uiți de două ori ca să realizezi ce reprezintă
    31.10.2021 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); 1. Faptul că scrisul cursiv rusesc arată astfel:2. Faptul că plantele știu cum arată păsările:Florile magnoliei Yulan arată ca niște…
  • Cele mai ciudate 10 restaurante din lume!
    21.03.2017 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Când ați fost la un restaurant, ați fost vreodată serviți în spatele gratiilor, de către „gardieni”, într-o celulă de închisoare? Sau ați…
  • Dale Carnegie - Arta de a fi convingător
    03.11.2012 - 0 Comments
    --> ARTA DE A FI CONVINGĂTOR – CHEIA SUCCESULUI ÎN ORICE – Fragment din cartea „Secretele succesului”, de Dale Carnegie Aproape în fiecare vară mă duc la pescuit pe lacul Maine.…
  • Misterul din Egipt. Primul tunel - Radu Cinamar (eBook)
    10.07.2012 - 3 Comments
    --> MISTERUL DIN EGIPT - PRIMUL TUNEL Radu Cinamar Cel de-al treilea volum al seriei inițiate de Radu Cinamar reprezintă mult așteptata continuare la best-seller-ul „Viitor cu cap…
  • 9/11 Terrorstorm - Manipularea teroristă globală (RO)
    07.05.2012 - 0 Comments
    --> CINE A FOST ÎN SPATELE ATACURILOR DE LA 11 SEPTEMBRIE ŞI DE CE? Fragment din lucrarea „Exopolitica”, de Michael E. Salla, Ph.D. …
  • Despre vaccinare cu dr. Alexis-Virgil Cochino + VIDEO (RO)
    19.07.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); DESPRE VACCINARE  CU DOCTORUL ALEXIS-VIRGIL COCHINO În noiembrie 2014, ziarul „Adevărul” i-a luat un interviu lui Alexis-Virgil…
  • Dr. Călin Mărginean - Tratamentul natural antitumoral. Sistemul de sănătate NEW START (VIDEO)
    11.10.2012 - 5 Comments
    --> v\:* {behavior:url(#default#VML);} o\:* {behavior:url(#default#VML);} w\:* {behavior:url(#default#VML);} .shape {behavior:url(#default#VML);} 800x600 Normal 0 …
  • Dovleacul - aliatul inimii noastre
    23.03.2012 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); DOVLEACUL – ALIATUL INIMII NOASTRE Culoarea galben-portocalie dovedește că dovleacul este plin de betacaroten, ceea ce îi conferă…
  • Embrion de dinozaur excelent conservat, descoperit într-un ou fosilizat + FOTO + VIDEO
    18.01.2022 - 0 Comments
    Un embrion de dinozaur excelent conservat a fost descoperit într-un ou fosilizat.Specimenul a fost găsit în Ganzhou, în sudul Chinei, și este unul dintre cei mai complecși embrioni de dinozaur…
  • Deparazitarea naturală a organismului + documentar (RO)
    20.04.2012 - 4 Comments
    --> DEPARAZITAREA NATURALĂ A ORGANISMULUI Influența paraziților asupra stării de sănătate Știai că organismul tău este colonizat de o mulțime de paraziți care mănâncă zilnic…
  • Cifre și litere - Test
    23.05.2012 - 0 Comments
    --> CIFRE ȘI LITERE – TEST Dacă reușești să descifrezi primele cuvinte, creierul tău le va descifra cu ușurință pe celelalte și vei înțelege textul. 0D474, 1N7R-0 21 D3…
  • Statul pe scaun este considerat la fel de rău ca și fumatul?
    16.07.2023 - 0 Comments
    Nu, statul pe scaun nu este considerat la fel de rău ca fumatul în ceea ce privește riscurile pentru sănătate. Fumatul este un obicei extrem de dăunător care este recunoscut pe scară largă ca fiind…
  • Allan Pease despre bărbați și femei (VIDEO)
    06.05.2012 - 0 Comments
    --> ALLAN PEASE DESPRE BĂRBAȚI ȘI FEMEI Allan și Barbara Pease sunt cei mai de succes autori ai Australiei. Au devenit cunoscuți prin numeroase apariții în emisiuni de succes la radio…
  • Sucurile de fructe și legume - beneficii pentru sănătate
    05.03.2015 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); SUCURILE DE FRUCTE ȘI LEGUME – BENEFICII PENTRU SĂNĂTATE – Datorită conținutului lor bogat în aminoacizi, săruri minerale, enzime și…

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *