Cânepa - drog sau medicament + VIDEO (RO)

CÂNEPA – DROG SAU MEDICAMENT?

În vreme ce unor bătrâni trecuţi de 80 de ani, care cultivă din moşi strămoşi pe ţarina lor cea mai veche plantă de cultură a omenirii, li se face dosar penal şi sunt condamnaţi la închisoare, tinerii noştri învaţă despre cânepă că este un drog. Şi trecând peste faptul că cei ce s-ar apleca asupra etimologiei acestui cuvânt ar constata că, de fapt, drog înseamnă medicament, aceloraşi tineri nu le spune nimeni că planta care este declarată drog, şi pentru deţinerea şi cultivarea căreia se face astăzi puşcărie, este cea care odinioară asigura unei gospodării haine, funii, ulei combustibil şi, mai ales, medicamente. Această plantă este o farmacie universală... Practic, nu există boală pe care să n-o vindece. Este singura plantă din lume prin consumul căreia se vindecă absolut toate formele de cancer. Chiar şi gogoriţa ultimilor 30 de ani, cunoscută sub acronimul SIDA, se vindecă cu ajutorul acestei plante.

Dar dacă oamenii s-ar întoarce la utilizarea cânepii, şi mai ales a celei indiene, care este mult mai eficientă decât cea comună, trei sferturi din mizerabila industrie alimentară şi farmaceutică actuală ar trebui să-şi închidă porţile. Aşa că, acum circa 80 de ani s-a interzis oricărui medic de pe planetă să prescrie ca medicament cânepa. A fost declarată ilegală, şi aşa am ajuns acum s-o considerăm obiectul unui trafic ilegal şi să facem puşcărie pentru ea. Vă rog să încercaţi să vă interesaţi pe oriunde puteţi şi să aflaţi dacă există cu adevărat vreun caz al unui om care a murit din cauza din cauza consumului de canabis, sau dacă a existat vreodată un fumător de marijuana care să fi murit de cancer...

Decese anuale în Statele Unite

Tutun – 435.000
Alimentație greșită – 365.000
Alcool – 85.000
Medicamente pe rețetă – 32.000
Accidente de automobil- 26.347
Omucideri – 20.308
Aspirină – 7.600
Arahide – 100
Marijuana – 0 (mai sigură decât arahidele!)

E adevărat că, dacă faci exces fumând canabis, ajungi să te comporţi cam ciudat, să nu mai fii stăpân pe tine, eşti euforic şi ai tot felul de iluzii, dar cânepa indiană – canabisul sau marihuana cum mai e numită – n-a omorât pe nimeni încă. De ce? Pentru că cel mai puternic ingredient al său, responsabil pentru acest efect, delta-9 tetrahydrocannabinol, are aceeaşi formulă chimică cu cea a unui hormon natural, secretat de organismul nostru, și care este responsabil de buna funcţionare a organismului şi de menţinerea vigorii lui, dar care este secretat în cantitate din ce în ce mai mică pe măsură ce îmbătrânim.

Şi în afară de acest tetrahidrocanabinol, nici celelalte 400 de substanţe chimic active din cânepă nu intră în vreun fel în conflict cu organismul. De altfel, un alt motiv important pentru care este interzisă de către cei care conduc destinele omenirii este faptul că folosirea acestei plante, indiferent că e fumată sau mâncată sub formă de salată, asigură o sănătate de fier şi o reîntinerire permanentă. Aţi vizionat vreodată un film chinezesc sau indian, în care ați văzut un bătrân venerabil, trecut de mult de suta de ani, care stătea tot timpul cu pipa-n gură, fumând cânepă indiană? Aceste secvenţe sunt acum cenzurate, dar când eram eu mic, am avut ocazia să văd asemenea imagini.

Dacă aveţi șansa, întrebaţi-i pe indienii sau chinezii care mai au legături cu mediul sătesc din patriile lor, acolo unde tradiţiile s-au păstrat, care sunt plantele cele mai importante în regimul alimentar şi farmaceutic al bătrânilor care au trecut de 100-120 de ani. S-ar putea să aflaţi cu stupefacție că fumează canabis (sau marijuana, e acelaşi lucru). În acelaşi timp, anual, pe planetă mor câteva zeci de milioane de oameni de cancer datorat fumatului de tutun, şi de două ori mai mulţi din cauza alcoolismului. Ca să înţelegeţi cât este tutunul de periculos, faceţi următoarea experienţă: Introduceţi într-un borcan cu apă caldă conţinutul unui pachet de ţigări tari, fără filtru , sau mai multe frunze de tutun tocate mărunt. Lăsaţi-le la macerat două trei zile, după care filtraţi conţinutul, storcând bine frunzele în zeamă şi apoi zeama obţinută încălziţi-o uşor la bain-marie, pentru a se evapora apa, până ce pe fundul borcanului rămâne o pastă densă maronie, asemănătoare nesului frecat cu un pic de apă. Ce aţi obţinut este nicotină pură. Dacă veţi da unui câine de dimensiuni mari 5-10 miligrame din această pastă, în următoarele 2-3 ore va muri. Omul moare dintr-o doză mult mai mică. Şi cu toate astea, nimeni nu declară tutunul drog ilegal. Vă las să vă gândiţi la acest aspect.


CANABIS

Stopează evoluția cancerului
Împiedică distrugerea neuronilor
Antispasmodică, relaxează mușchii
Previne migrenele
Tratează glaucomul
Vindecă epilepsia
Previne Alzheimer
Tratează sindromul premenstrual
Antipsihotic
Face plastic biodegradabil
Face hârtie
Face combustibili, solvenți, lubrifianți
Face textile industriale și casnice
Face materiale de construcții
Stopează dependența de petrol gaze, cărbune
Poate fi cultivată oriunde
Vă mai mirați este ilegală?



Canabisul omoară celulele canceroase
Cannabis - weed - pot - marijuana kills cancer cells (RO)


Cânepa – al cui pericol?




Comentarii

  1. Eu as completa ca nociv nu doar tutunul ci si E-urile toxice care sunt introduse in hrana noastra zilnica! Em isiunile TV in care este promovata pornografia, prostitutia, lipsa de bun simt, etc.!Samanta de canepa se gaseste la magazinele cu produse naturale! Din ea se prepara o fiertura care se serveste cu unele preparate culinare!
    Este foarte gustoasa.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

POSTĂRI ALEATORII

  • Ah, femeile!
    10.05.2012 - 0 Comments
    --> SPITALUL DE IUBIRI NERVOASE Veacul ne-a ales prost. Psihiatria nu recunoaşte, deocamdată, actele antisociale şi iraţionale pe care le faci din dragoste. Ca atare, nu primeşti…
  • Adevărul despre mafia industriei farmaceutice + documentare
    10.08.2012 - 13 Comments
    ADEVĂRUL DESPRE MAFIA INDUSTRIEI FARMACEUTICE  ROSTIT DE UN INSIDER Interviu cu Vania Atudorei, microbiolog român, directorul Companiei Sterigen din Canada Nu e un conspiraționist, nu e…
  • Sectele și manipularea religioasă + documentar (RO) + VIDEO (RO)
    01.03.2016 - 0 Comments
    SECTELE ȘI MANIPULAREA RELIGIOASĂ Vestea celor întâmplate în Guyana la sfârșitul anului 1978, în cadrul minusculei secte religioase intitulată pompos „Templul popoarelor”, a provocat în toată…
  • Educație, nu medicație... + documentar (RO)
    15.07.2012 - 0 Comments
    --> AVEM NEVOIE DE EDUCAȚIE, NU DE MEDICAȚIE Medicii ar trebui să-i înveţe pe oameni că puterea regeneratoare nu-şi are izvorul în medicamente, ci în forţele vitale ale…
  • OSHO - Ambiție înseamnă nefericire + VIDEO (RO)
    26.09.2014 - 0 Comments
    --> AMBIȚIE ÎNSEAMNĂ NEFERICIRE OSHO Dacă nu vei renunța la ambiție, vei trăi într-o suferință permanentă. Ambiția este sursa tuturor frământărilor și regretelor. De fapt, ce înseamnă…
  • Iată adevăratul motiv pentru care trebuie să-ți scoți laptopul în aeroporturi
    20.07.2023 - 0 Comments
    Oricine a călătorit cu avionul în ultimii zece ani știe cât de stresante pot fi aeroporturile.Nu ați plecat de acasă atât de devreme pe cât ar fi trebuit. În graba nebună de a ajunge la poarta de…
  • Ororile Inchiziției romano-catolice + documentar (RO)
    26.03.2017 - 2 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); ORORILE INCHIZIȚIEI ROMANO-CATOLICE Inchiziția romano-catolică este una dintre cele mai îngrozitoare episoade din istoria omenirii. În…
  • Fapte interesante despre somn explicate de oameni de știință
    02.01.2022 - 0 Comments
    Să fim sinceri, ne petrecem cea mai mare parte a zilei fie dormind, fie visând la următorul somn. Dar, știm foarte puține lucruri despre această necesitate umană de bază - somnul. Oamenii de știință…
  • Dale Carnegie - Arta de a fi convingător
    03.11.2012 - 0 Comments
    --> ARTA DE A FI CONVINGĂTOR – CHEIA SUCCESULUI ÎN ORICE – Fragment din cartea „Secretele succesului”, de Dale Carnegie Aproape în fiecare vară mă duc la pescuit pe lacul Maine.…
  • Cânepa - planta minune + documentar (RO)
    21.03.2012 - 2 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CÂNEPA – PLANTA MINUNE „Plantați multă cânepă în zona Fukushima. Vibrația cânepii are puterea de a purifica mediul contaminat de…
  • Ce s-a ales de Tezaurul României? + documentar
    20.05.2012 - 0 Comments
    --> CE S-A ALES DE TEZAURUL ROMÂNIEI? Trimis în Rusia în timpul Primului Război Mondial, Tezaurul României nu a mai…
  • Chestiunea femeii
    08.03.2015 - 0 Comments
    google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; google_ad_slot = "9627982567"; google_ad_width = 728; google_ad_height = 90; CHESTIUNEA FEMEII  Sofia Nădejde În…
  • Personalități românești despre evrei
    12.05.2012 - 6 Comments
    --> PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI DESPRE EVREI Vasile Conta: „Noi, dacă nu vom lupta în contra elementului jidovesc, vom pieri ca naţiune”. (din discursul Chestia evreiască…
  • Rețete culinare - Pui cu ananas
    09.04.2012 - 1 Comments
    --> PUI CU ANANAS (rețetă chinezească) Ingrediente 300-500 g carne de pui (piept sau pulpe dezosate) 1 conservă mică de compot de ananas 2 ardei grași (preferabil de culori…
  • Cânepa - fibra de aur a României + documentar (RO)
    04.11.2016 - 2 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CÂNEPA – FIBRA DE AUR A ROMÂNIEI Ne-am născut într-un loc în care o plantă naturală care tratează cancerul, SIDA, bolile și durerile de…
  • Vacanță la conac
    02.09.2012 - 3 Comments
    --> v\:* {behavior:url(#default#VML);} o\:* {behavior:url(#default#VML);} w\:* {behavior:url(#default#VML);} .shape {behavior:url(#default#VML);} 800x600 Normal 0 …
  • Conceptul de frumusețe în diferite epoci + VIDEO
    06.08.2012 - 4 Comments
    --> CONCEPTUL DE FRUMUSEȚE ÎN DIFERITE EPOCI Nu se poate vorbi de canoane estetice înainte de secolul V î.e.n., când sculpturile grecești ilustrau concepția potrivit căreia corpul…
  • Ah, bărbații!
    10.05.2012 - 0 Comments
    --> UN BĂRBAT DESPRE BĂRBAŢI articol de Mircea Badea Bărbatul este o oaie! „Păi, o oaie este capabilă de ură? - o să mă întrebaţi. N-ai citit Mioriţa?” E adevărat! Acolo,…
  • OSHO - Viața este o experiență a extremelor + VIDEO (RO)
    28.05.2017 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); VIAȚA ESTE O EXPERIENȚĂ A EXTREMELOR OSHO Viața constă în extreme, este o tensiune între opoziții. A fi exact la mijloc pentru…
  • Ce s-ar întâmpla dacă Pământul ar rămâne fără oxigen pentru 5 secunde?
    08.12.2016 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({});  - Toți cei aflați plajă ar suferi imediat de arsuri solare. Deși n-ar mai exista nici plajă, nici nisip și nici apă. Oxigenul…
  • Descoperiri arheologice uimitoare de care nu ați auzit niciodată + FOTO
    14.12.2021 - 0 Comments
    Arheologia este un subiect de un interes permanent; este descoperirea istoriei la propriu și oferă informații incredibile despre locul de unde venim și chiar despre direcția în care ne îndreptăm.…
  • 23 de ilustrații uimitoare care arată cum ar fi dacă oamenii și animalele ar face schimb de roluri
    05.05.2016 - 0 Comments
    Iubim animalele și facem totul ca animalele noastre de companie să fie fericite. Dar oare chiar le facem fericite? Și cum rămâne cu animalele pe care le folosim ca hrană sau pentru…
  • Originea și istoria vaccinurilor + documentar
    28.09.2015 - 6 Comments
    ORIGINEA ȘI ISTORIA VACCINURILOR Dr. Johann Loibner Dr. Loibner s-a născut în 1944 în Steiermark, Austria, și a practicat primii 7 ani ca medic de țară. În scurt timp, el a constatat că medicina…
  • Puterea extraordinară a subconștientului tău, Joseph Murphy - eBook
    11.04.2012 - 0 Comments
    google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; google_ad_slot = "5012059892"; google_ad_width = 728; google_ad_height = 90; PUTEREA EXTRAORDINARĂ A  SUBCONŞTIENTULUICum…
  • Bruce Lipton - Inteligența unei celule + documentar (RO)
    22.10.2013 - 0 Comments
    --> INTELIGENȚA UNEI CELULE Bruce Lipton Fragment din interviul luat în oct. 2008 de Cristian Mureșan - TVR Cluj C.M.: Kervran a studiat transmutaţiile biologice la plante,…
  • Mumia veche de 3.000 de ani a unui faimos faraon egiptean a fost dezvelită digital + FOTO
    06.01.2022 - 0 Comments
    Mumia faraonului egiptean antic Amenhotep I a fost atât de rafinat învelită - decorată cu ghirlande de flori și îngropată cu o mască facială realistă - încât oamenii de știință au ezitat să deschidă…
  • Produsele lactate cauzează acnee?
    27.12.2022 - 0 Comments
    Acneea este o afecțiune care afectează atât de mulți oameni și există încă multe necunoscute în această privință. De exemplu, cea mai recentă controversă: Acneea lactată. Este oare adevărată? Nu sunt…
  • Top 10 cele mai frecvente regrete în viață + VIDEO (RO)
    16.12.2012 - 0 Comments
    --> CELE MAI FRECVENTE REGRETE ÎN VIAȚĂ Regretul pentru lucrurile pe care le-ai făcut se poate stinge cu timpul, însă regretul pentru ceea ce nu ai făcut nu are consolare.…
  • Enigma vieții și a morții - eBook
    27.05.2012 - 2 Comments
    ENIGMA VIEȚII ȘI A MORŢII Dr. Aurel Popescu-Bălceşti «Dragi cititori, de când eram student în medicină şi apoi în practica mea de medic chirurg de peste 30 de ani, am fost mereu impresionat când…
  • Dr. Călin Mărginean - Apa, lichidul vital (VIDEO)
    10.04.2012 - 1 Comments
    --> APA DE VIAȚĂ LUNGĂ „Apa cu aur” și alte tradiții românești Din timpuri imemoriale, apa a fost considerată un mijloc de…
  • Ce ne dezvăluie piramidele + documentare (RO)
    23.06.2012 - 0 Comments
    --> PIRAMIDA LUI KEOPS SAU MAREA PIRAMIDĂ DIN GIZEH Piramida lui Keops – numită și Marea Piramidă din Giza (Gizeh), este una dintre cele 7 minuni ale Lumii Antice. Deși este…
  • Stăpânii Statelor Unite + documentar (RO)
    03.04.2017 - 11 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); STĂPÂNII STATELOR UNITE Oamenii nu pot crede informații care contrazic modul lor de gândire. Ei nu le cred nici când faptele sunt…
  • Sfaturi bisericești de la 1894
    18.04.2012 - 0 Comments
    --> SFATURI BISERICEŞTI DE LA 1894 Din Codurile şi procedurile despre relaţii intime şi personale ale statutului marital întru marea sanctitate spirituală a acestei binecuvântate…
  • Terapia Gerson - Ce nu vor corporațiile să știi - Documentar
    13.06.2012 - 2 Comments
    --> TERAPIA GERSON - CE NU VOR CORPORAȚIILE SĂ ȘTII - O conversație cu Charlotte Gerson Charlotte Gerson a fondat Institutul Gerson în anul 1977, pentru a face cunoscută…
  • 9 motive pentru a începe să consumi unt de arahide
    13.10.2020 - 2 Comments
    Pierderea în greutate, prevenirea cancerului de sân, reducerea insomniei și mult mai multe - untul de arahide este o comoară naturală care poate promova multe schimbări pozitive în organism! Este…
  • SIDA nu a existat niciodată! + VIDEO
    15.04.2012 - 13 Comments
    --> ANATOMIA UNEI EPIDEMII SIDA nu a existat niciodată!  dr. cercetător Mihai Alecu Scandalurile provocate de gripa aviară şi de gripa porcină nu sunt singulare. Aceasta este…
  • 20 de lucruri costisitoare care și-au meritat banii pe termen lung
    29.01.2023 - 0 Comments
    Uneori, este dificil să iei o decizie atunci când ești pe cale să cumperi un lucru scump fără să știi dacă acesta va fi cu adevărat util sau nu. Dar anumite lucruri se dovedesc a fi atât de…
  • Falun Gong - o luptă între bine și rău + VIDEO (RO) + documentare (RO)
    19.01.2017 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); FALUN GONG – O LUPTĂ ÎNTRE BINE ȘI RĂU Falun Gong (sau Falun Dafa) este o practică străveche a corpului, minții și spiritului, profund…
  • Scrisoarea deschisă a d-lui Simion Dascălu, expert UE, către președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso
    25.09.2012 - 2 Comments
    --> v\:* {behavior:url(#default#VML);} o\:* {behavior:url(#default#VML);} w\:* {behavior:url(#default#VML);} .shape {behavior:url(#default#VML);} 800x600 Normal 0 …
  • 9/11 - Marea iluzie (documentar RO)
    07.05.2012 - 0 Comments
    --> 9/11 - MAREA ILUZIE Normal 0 21 false false false RO X-NONE X-NONE …

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *