Diabetul nu e, practic, o boală! + VIDEO

DIABETUL NU E, PRACTIC, O BOALĂ!

prof. dr. Roman Morar

În urmă cu câţiva ani, scriam despre DIAVIT – cel mai nou şi mai eficient tratament natural pentru diabet, inventat de prof. univ. dr. Roman Morar. Pe atunci, neobositul savant clujean dădea noi speranţe bolnavilor din România. Între timp, distinsul nostru interlocutor a ajuns la rezultate excepţionale, dar şi la concluzii uimitoare, pe care dorim să vi le împărtăşim.

D-le prof. Morar, aţi cercetat minuţios diabe­tul, iar tratamentul cu DIAVIT a salvat mii de bol­navi din ţara noastră. Care sunt concluziile ulti­me­lor dvs. studii?

În ultimii ani, am făcut mulţi paşi noi în înţe­le­ge­rea acestei boli încă necunoscute de omul mo­dern. Eu studiez diabetul din 1982, când deja aveam brevet pe Eridiarom. Tratând iniţial diareea la ani­male, am văzut că ace­laşi tratament are succes şi la oameni. Numai că au înce­put să-mi scrie pacien­ţii: „Eu am avut diaree şi mi-a trecut, mă simt foarte bine, dar având şi diabet, observ că după trata­ment mi-a scă­zut glicemia şi văd mult mai bine. Ce să fac? Ce regim să ţin? Cum pot să beneficiez în continuare, de aceste re­zul­­tate în boala dia­betică?”. Eu nu ştiam nimic despre diabet și nici nu voiam să mă ocup de această boală, care mi se părea inabor­da­bilă. „Ce facem în continua­re?”, mă tot întrebau bol­navii. Ce să le răspund? Nu puteam să-i trimit în altă par­te, să afle informaţii des­pre un produs inventat de mine! Am luat din biblio­teci cărţile despre diabet şi am început un lung stu­diu. În toate scria că dia­betul e o boală incura­bilă. „Cum Dumnezeu să fie incura­bilă, dacă oame­nii spun că se simt bine?” - mă între­bam. Atunci am lă­sat cărţile şi am pornit pe drumul cercetării. M-am dus la Endocrinologie, am găsit un om interesat de experimentul pe care voiam să-l realizez şi l-am între­bat: „Domnule, poţi îmbolnăvi animale de diabet?”. Mi-a răspuns: „Da, diabetul poate fi indus cu un anti­biotic puternic!”. În 2001, timp de un an, el a îmbol­năvit şi eu am tratat şobolani cu diabet și le-am ur­mă­rit histologic pancreasul. Ce-am constatat? După două luni de tratament natural, celulele au început să se refacă, iar după trei luni, întreg pancreasul era refă­cut! Practic, în 2001 am descoperit şi brevetat produ­sul DIAVIT, cu care tra­tăm diabetul. Aşa cum scrie şi în cererea de înre­gis­trare, este „un produs medica­men­tos vegetal, destinat prevenirii şi tratării diabe­tului”. În 2004, cercetătorii de la Harvard, lucrând pe culturi de celule, au desco­perit cam acelaşi lucru. Ei au lucrat pe celule beta; noi am lucrat direct pe ani­male şi am văzut histologic ce se întâmplă. Ulterior, după reconfir­ma­rea interna­ţio­nală a posibilităţii de regenerare a pancreasului, am prins mai mult curaj. În plus, aveam deja sute de oa­meni în observaţie, ma­jo­ritatea salvaţi de la trata­mentul alopat!

În acest timp, aţi elaborat şi un regim alimen­tar, care împreună cu tratamentul natural ajută la refacerea completă a pancreasului...

Sincer, regimul alimentar mai mult l-am dibuit... Mă tot întrebam de ce sunt atâtea boli la omul mo­dern. Modern şi bolnav! După cinci teze de doctorat experimentale, toate despre diabet (trei în medicina veterinară şi două colaborări în medicina umană), am ajuns la unele concluzii. Am pornit de la o observaţie: preotul, la înmormântare, zice în toate limbile: „Din pământ eşti, în pământ te vei întoarce”. Cum vine asta? Suntem din pământ? Spune preotul prostii? Nicidecum! De la naştere până la trecerea în nefiinţă, bunicii noştri mâncau numai roadele pământului. Nu erau pe-atunci alimente cu zeci de chimicale în ele! Din păcate, omul modern îşi sapă singur groapa, cu dinţii! Nesilit de nimeni! În dorinţa lui de a face bine, face tot mai rău! Produsele chimice nu au ce căuta în intestinul omului, pentru că nu pot fi pre­lucrate! Se spune că omul se adap­tează, dar nu-i adevărat! El este făcut perfect, este perfecţiunea întruchipată, nu poţi să-i aduci vreo modificare! Şi nu s-a schimbat deloc de când e pe pă­mânt! Dar progresul le ia oamenilor minţile! De dra­gul banului se iscă conflicte şi răz­boaie, pentru că industria de armament aduce profi­turi uria­şe! La fel face şi industria de medicamente: la prima vedere, lumea crede că specialiştii lucrează să găseas­că noi leacuri pentru bolile omenirii, dar ei mai multe suferinţe produc, din cauza toxicităţii şi efectelor secundare date de medicamentele chimice! De dragul banului, tre­buie să producă ceva! Socie­tatea „de consum” în care trăim e dis­truc­tivă pentru om! Otră­veşte lumea cu bună ştiinţă, singu­rul scop fiind pro­fitul!

Celule pancreatice văzute la microscop, înainte și după tratamentul cu DIAVIT

Atunci, ce ar trebui să facem? Să devenim vege­tarieni cu toţii?

În urmă cu peste 40 de ani, am participat la deschiderea Insti­tutului Oncologic din Cluj şi nu existau copii cu cancer, nici de sto­mac, nici de colon! Acum nu mai încap în spi­tale! O adevărată tra­gedie, la care asistăm nepăsători! Cum a ajuns ţara noastră fruntaşă în Europa la acci­dente vasculare, cancer şi obezitate? Avem cel mai fertil pământ, dar zace nelu­crat! Fructele, legumele şi zarzavaturile autoh­tone ne pot salva, dar cineva trebuie să le producă, iar populaţia să le consume! Mă crucesc să văd că, în diabet, se scot fructele din alimentaţie. De ce? Pentru că sunt dulci? Astfel se limitează aportul de vitamine şi săruri minerale din organism, iar ele au un rol esenţial în menţinerea elasticităţii vaselor sanguine şi în buna funcţionare a organismului!
Îmi spunea o doamnă că a făcut trei operaţii pe cord şi am întrebat-o: „Câte fructe mâncaţi dvs. zil­nic?”. „Nu mănânc deloc”. „Păi, cine vreţi să vă ţină cordul sănătos, dacă nu mâncaţi fructe?” În mediul rural, părinţii şi bunicii noştri adunau fructele de sezon şi le mâncau! Fără fructe în alimentaţie, va­sele de sânge îşi pierd elasticitatea, ne creşte tensiu­nea arterială, apoi vasele mici se sparg în creier, ochi, cord, rinichi, extremităţi, în organele sexuale şi ficat... acestea fiind cele mai vascularizate organe din orga­nism! Exact acele organele unde apar şi „efectele se­cundare” ale diabetului! Dacă vrem să fim o naţie sănătoasă, trebuie să ne trezim şi să ne întoarcem la agricultura tradiţională, care ne poate salva.

Să înţelegem că fructele dulci pot ameliora efectele diabetului?

Bineînţeles! Dar schimbarea alimentaţiei după ani întregi în care ne-am hrănit cu chimicale nu ne va vindeca pancreasul. Se impune şi un tratament adecvat! A trata înseamnă a ameliora, a îmbunătăţi starea de sănătate a unui om. Dar în cărţi scrie că diabetul este boală incurabilă! Eu nu pot să cred şi să înţeleg asta, exceptându-i pe oamenii care trăiesc pentru a mânca şi atât! Eu am introdus obligatoriu în dieta diabetică fruc­tele dulci: struguri, mere, prune, pere, banane etc., indiferent cât sunt de dulci (deocamdată, nu sunt făcute de om!) cel puţin 0,5 kg zilnic, şi tot atâtea salate de crudităţi şi zarzavaturi, unde pe primul loc sunt cruciferele (varza cu familia ei). Apropo de salate: aproape un milion de români merg anual în Grecia, la mare, şi probabil tot atâţia în Turcia. Se bronzează şi vin acasă fericiţi! Dar oare niciunul nu vede că la fiecare masă sunt 10-15 feluri de salate de crudităţi? Nu suntem deloc recep­tivi la normalitate şi nu copiem obiceiurile sănătoase! Însă vitaminele şi sărurile minerale le luăm doar din aceste două grupe de alimente! Cine nu le consumă sigur ajunge bolnav!

Referitor la medicamentele antidiabetice mo­derne, aţi sesizat efecte terapeutice notabile în trata­mentul diabeticilor?

În 1997 s-a tradus în limba română o carte im­por­tantă, care se scrie poate o dată la 20 de ani: „Fi­zio­logia umană şi mecanismele bolilor”, de americanul Ar­thur G. Guyton, Editura Amaltea. În capi­tolul despre tratamentul diabetului se abordează tera­pia cu insulină, dieta, legătura dintre diabet şi obezitate. Se menţionează că „boala poate fi con­tro­lată prin simpla scădere ponderală”, că legătura din­tre tratament şi arterioscleroză este o anomalie a me­ta­bolismului lipidic şi, practic, se încheie cu coma dia­betică. Nu scrie nimic despre diabet de tip I şi diabet de tip II. De fapt, se înțelege că există diabet şi atât! Tratamentul se face diferit: cu insulină la copii şi tineri, cu tablete la adulţi şi vârstnici, iar în ultima fază se apelează tot la insulină! Dar şi tra­tamentul cu insulină ridică probleme! Ştiţi ce se în­tâm­plă? Există trei tipuri de insulină: insulină ra­pidă - care iese din organism în 6-8 ore, insulină len­tă - care se elimină din organism în 18-20 de ore şi Lantus - care ajunge în 3 ore la valoare maximă şi după 24 de ore e tot acolo (aceasta se foloseşte cel mai mult, mai ales la copii). Nu-i deloc normal, fiind­că organis­mul nu trebuie „scăldat” în insulină. La un om nor­mal, care mănâncă de trei ori pe zi, insulina este acti­vă în organism 2-4-6 ore, nu 24 din 24! Ce fac ceilalţi hormoni? Intră în concediu de odihnă? Ne­norocirea e că acest Lantus, după 24 de ore e tot în organismul bolnavului, care-şi face altă injecţie, că aşa i-a recomandat medicul. Ziua urmă­toare la fel, şi tot aşa, insulina se cumulează şi ajunge la valori foarte mari, ceea ce este periculos. Cât supravieţuieşte omul în felul acesta?

În boala diabetică există şi perioade în care orga­nis­mul îşi revine de la sine (aşa-zisa remisie), când glicemia se stabilizează la valoarea normală sau este aproape de normal. Dar în cărţile de medicină scrie aşa: „În timpul remisiei, este important să nu se oprească administrarea insulinei”. Cum vine asta? Mai departe, scrie aşa: „Ţinta terapeutică în remi­sie este păstrarea funcţiei celulelor beta pancrea­tice”. Cum păstrăm funcţia lor, când de fapt le blocăm? N-ar fi mai logic să oprim tratamentul cu insu­lină? Aflăm că insulina „protejează”, şi pancrea­sul are ne­voie de o perioadă de odihnă! Păi dacă nu lăsăm pan­creasul să producă insulină, nici n-o s-o mai facă vreo­dată, pentru că un organ nefolosit îşi pierde func­ţia! Nu sunt împăcat cu această abordare şi mă deran­jează mult că din tratamentul cu insulină nu putem scoate acest Lantus! Din cauza acestui tip de medicamente apar situaţii în care copiii fac hipo­gli­cemie – mama unui copil de 6 ani mi-a spus că i-a găsit insulinemia 87, când trebuia să fie maximum 20!

Ce înseamnă acest lucru? Că tratamentul dia­betului este greşit?

Vă spuneam că în cărţile de medicină scrie că diabetul este o boală incurabilă... Atunci, despre ce tratament poate fi vorba? Nu poate să afirme nimeni că tratamentul care se face azi, mai ales cu tablete, tratează diabetul. Din contră, îi înfundă mai rău pe bieţii bolnavi, pentru că Metformina (substanţă larg folosită la noi în ţară, în Agenda Medicală având 27 de denumiri comerciale) afectează funcţia renală și funcţia hepatică şi provoacă greaţă, vărsături, dureri ab­dominale, flatulenţă, scădere în greutate, diaree. Mai contează atunci că-i şi hipoglicemiant? Păi dacă unui om îi produci diaree, nici nu trebuie să-i faci altceva! Îl termini! Toate celelalte substanţe folosite în diabet sunt cam pe acelaşi calapod; doar numele-i schimbat! Sunt şi medicamente foarte scumpe, de exemplu Actos, care costă 200 de lei cutia cu 28 de comprimate şi conţine pioglitazonă, o substanţă despre care se ştie că agravează diabetul zaharat! Sunt convins că mulţi diabetici îl folosesc, totuşi! În diabet, doar tratamentul cu insulină este singurul care se apropie cât de cât de normal...

Pe ce vă bazaţi afirmaţiile?

În primul rând, pe cercetări experimentale prin care am demonstrat, încă din 2001, că insulele Lan­gerhans din pancreas şi celulele care îl formează se refac (Brevetul nr. 121369)! Apoi, mă bazez pe cele cinci teze de doctorat care au avut ca temă su­biecte din diabetul experimental. Rezultatul unei teze a fost publicat integral în Handbook of Type 1 Dia­betes - Mellitus, Etiology, Diagnosis and Treatment, NY 2010, pag. 491-501, ca noutate abso­lută! De asemenea, ne bazăm pe experienţele făcute pe animale, cu rezultate publicate începând din 1990, când am observat efectul hipoglicemiant al ERIDIA­ROM-ului pe purcei, pe miei şi pe iepuri. Apoi, pe abordarea originală în prevenirea acestei boli, prin schim­barea completă a regimului ali­men­tar şi inter­zicerea alimentelor industriale. Nu în ultimul rând, îmi sprijin afirmaţiile pe rezul­tatele obţinute de miile de oameni de toate vârstele, cărora, dacă respec­tă indi­caţiile şi urmează tratamen­tul natural, li se refac celu­lele pan­creasului şi se simt foarte bine.

D-le profesor, sunt foarte inte­resante obser­vaţiile dvs. ştiinţifice, dar cred că vă veţi pune în cap toţi medicii care tratează dia­betul!

Ştiu, dar pot să trăiesc cu gândul ăsta. Ştiţi vor­ba aceea: „Nimeni nu-i profet în ţara lui!” Me­dicina alopată ar trebui să aibă o altă abordare: să prevină apariţia acestei boli, nu să-i trateze efectele cu substanţe chimice, care pe de o parte repară cât de cât, dar pe alte zeci de căi mai mult strică echi­librul organismului.

Nouă, oamenilor „moderni”, în ce situaţii ne creşte glicemia?

Stresul de zi cu zi, de la şcoală sau de la serviciu, ne creşte glicemia. Consumul de dulciuri industriale, vaccinurile, anticoncepţionalele, tratamen­tele cu corticoizi şi multe altele sunt surse de creştere a glicemiei! Lipsa mişcării, dar şi banala febră ne mă­reşte glicemia! Din păcate, am acumulat multe obi­ceiuri proaste! Eu le dau oamenilor două pagini pe care sunt scrise toate substanţele şi obiceiurile care mă­resc glicemia. Dintre ele, cel mai periculos e să mâncăm seara târziu sau noaptea - obicei prost, do­bândit după ce s-a „obosit” toată ziua la televizor. Pe părinţii noştri îi oboseau sapa şi coasa, dar mâncau dimineaţa bine, că plecau la hotar. Acum, cine mai mănâncă dimineaţa? Toţi merg direct la serviciu! Ajunge omul seara acasă, pe la ora 21, şi abia atunci mănâncă! Când merge la medic, îl găseşte cu glicemie crescută... Mâine, poimâine la fel, şi tot aşa... până ajunge la diabet!

A venit o doamnă nevăzătoare la mine... Avea am­putate laba piciorului drept şi degetul mare de la pi­ciorul stâng. Picior diabetic, din cauza unor glicemii foarte mari... Am întrebat-o: „De când aveţi diabet?” „Din '80”. „Şi cu ce v-aţi tratat?” „Cu antidiabetice orale.” „La ce oră mâncaţi seara?” „Pe la 21-22. Dar de ce mă întrebaţi? Nu m-a întrebat nimeni asta!”. Deci ea şi-a tratat glicemia necores­punzător şi mult prea târziu, pentru a-şi păstra vede­rea şi picioarele...

Glicemia poate creşte dintr-o mie de cauze. Dar nu înseamnă că ai diabet dacă glicemia este ridicată! La fel se întâmplă cu adrenalina: face cineva un acci­dent de maşină şi trei zile are glicemia mare. Dacă-l vede un medic şi-i face analize, gata, zice că are dia­bet! Nu-i deloc aşa! Sedentarismul, stresul, adrena­lina, spitalizarea, tratamentul cu cortizon şi corti­coizi, intervenţiile chirurgicale măresc glicemia. La unele vaccinuri, reacţia firească postvaccinală este febra, iar temperatura crescută măreşte glicemia. Orice stres al organismului creşte glicemia! Consta­tăm variaţii ale glicemiei timp de 3 zile şi-i spunem omului că are diabet? Aşa abordăm noi diabetul?

Cifrele statistice sunt alarmante: există peste 1.500.000 de români diabetici. Se va putea preveni în viitor această maladie?

Nouă ne lipseşte educaţia, care trebuie începută cu copiii de la grădiniţă: ei ar trebui să cunoască toate fructele şi să le consume conştient, să ştie că sunt bune pentru sănătate! Educaţia în sănătate ar trebui in­trodusă în şcoli şi licee, astfel încât tineretul să conştientizeze beneficiile alimentaţiei sănătoase şi ale unui stil de viaţă cât mai apropiat de natură, iar viitoarele mame să afle că în timpul sarcinii trebuie să consume fructe şi legume crude, dacă vor să aibă un copil sănătos! Poate așa, tinerii vor renunţa la fast-food şi la alimentele industriale, care conţin chimicale. Dacă aş putea, aş impune obliga­tivitatea ca pe toate mesele din restaurante şi cantine să fie fructe!

Industria alimentară moder­nă permite folosirea a peste 3000 de aditivi alimentari în procesul de preparare a alimentelor - substanţe chimice considerate nedăunătoare pentru organismul uman. Oare chiar aşa să fie? Aditivii alimentari, co­loranţii, îndulcitorii, pigmenţii, aro­mele artificiale, ni­tra­ţii, nitriţii, con­servanţii, acidi­fianţii, emulsi­fi­cato­rii care menţin consistenţa pro­du­se­lor, agenţii de coacere, de îngro­şare, de înălbire, de afânare etc. pătrund în organism prin alimente preambalate şi uşor de preparat. Dar ce face ficatul nostru, suprasolicitat şi obli­gat să prelu­creze aceste substanţe, din­tre care multe au poten­ţial cancerigen? Cum reac­ţio­nează organismul co­piilor, care au nevoie de vita­mine, proteine, mi­nerale şi enzime naturale pentru creştere şi dez­voltare armonioasă, dar care sunt în­do­paţi cu dul­ciuri in­dus­triale de la cea mai fragedă vârstă? Ce se întâmplă cu embrionul uman, care este bombardat cu chimi­calele din hrana viitoarei mă­mici? Practic, aceste substanţe le ingerăm direct; dar lista poate continua cu hormonii folosiţi în creşterea plantelor şi anima­lelor (ca stimulatori), cu hormonii folosiţi ca erbicide, care sunt absorbiţi pasiv de planta erbici­dată, ajung în organismul fragil al bebe­lu­şilor şi se trans­formă în disruptori hormo­nali. Şi ne mai mirăm că se nasc copii autişti sau că devin supra­ponderali, hiperactivi ori au dificultăţi de concen­trare?...

Picătura de la streaşina casei cade pe beton şi, în timp, face o scobitură care se tot adânceşte. De ce? Pen­tru că perseverează! La fel se întâmplă cu chimi­calele din alimentaţie! Tot mai frecvent constatăm că omul modern şi civilizat face boli noi, necunos­cute generaţiilor anterioare, mai necivilizate! Omul modern trebuie să fie bolnav? Atunci unde e progresul? Deschideţi radioul sau televizorul – în 5 minute eşti „vindecat” de 5 boli! Re­clame care îţi induc ideea că, pentru orice afecţiu­ne, medicina modernă are o soluţie! Dar aceste reclame nu vând altceva decât false speranţe! Abia când ajunge omul la boală îşi dă seama că nu-i chiar aşa uşor să se vindece! Nu mă mir când aud că un tânăr sportiv, un student sau un elev cade pe stadion sau pe drum, răpus de accident vascular cere­bral! Sunteţi ziarişti: faceţi anchete în şcoli, în clubu­rile sportive, printre tineri, în general. Veţi rămâne uimiţi să aflaţi că ei au înlocuit de multă vreme stru­gurii, merele, perele sau prunele, cu energizante, al­cool şi sucuri industriale! Faceţi anchete printre studenţii de la Medicină! O să vă speriaţi să vedeţi cine va ajunge să ne trateze în viitor!

Părinţii nu mai răzbesc cu munca, bunicii nu mai sunt ascultaţi! Tinerii „învaţă” de pe internet şi cred că ştiu totul! Sunt ziare în care, periodic, sunt abor­date probleme de sănătate, lucru lăudabil, dar nimeni nu spune că baza sănătăţii individuale începe cu profilaxia! Ar trebui mobili­zaţi toţi factorii implicaţi în educaţia sănătoasă a ţării, impli­caţi şi viitorii părinţi pentru nou născuţi! Copiii de grădiniţă, şcolarii şi studenţii ar trebui să aibă cursuri speciale de alimentaţie sănătoasă. Educatorii, profe­sorii, medicii de familie şi familia trebuie să pună ac­cent pe importanța hranei, pentru că un obicei deprins în copilărie se păstrează în timp, de­vine un mod de viaţă! Ce se înţelege prin alimentaţie sănătoasă? Hrană naturală, obţinută din lucratul pă­mântului: legume, fructe, zarzavaturi, ce­reale.

Al doilea lucru extrem de important în menţinerea sănătăţii este mişcarea. În şcoli, orele de educaţie fizică sunt bagatelizate, copiii aduc scutiri medicale obţinute fraudulos de părinţi, în ideea că astfel vor avea timp să se pregătească mai mult la alte obiecte de studiu, considerate mai importante. Însă un copil obez, ruşinat de propriul aspect şi cu multi­ple probleme de sănătate rezultate din excesul pon­deral nu va ajunge niciodată „olimpic”! Aţi observat că nici nu mai avem de unde alege sportivi? Pe vremuri, în orice sat era un teren de sport, se făceau competiţii între clase, sate, comune, oraşe. Sportul avea importanţa lui, în pri­mul rând pentru sănătate. Treptat, ne-am lenevit. Co­­piii sunt ocupaţi cu internetul şi televizorul, adul­­ţii cu lenea. Oamenii de vârsta a treia greşesc şi ei: „Dacă m-am pensionat, nu mai fac nimic! Mă odihnesc după o via­ţă de muncă!”. Şi chiar nu mai fac ni­mic! Vegetează în faţa televizorului! Ob­servaţi o familie de pensionari: foarte repede, soţul se îmbol­năveşte, face o pe­ri­oadă tratament şi se duce! Diabetul, obezitatea, accidentul vascular îl ucid. Pen­tru că dintr-o dată devine sedentar! Soţia face aprovi­zionarea zilnică, face curăţe­nie, spală, duce gunoiul... El doar stă. Şi ajunge bine!

Din relatările cititorilor noştri, ştim că rezul­tatele tratamentului dvs. sunt peste aşteptări... Este de ajuns o astfel de cură naturală pentru a controla dia­betul?

V-am explicat că n-am vrut să mă ocup de diabet. Am fost obligat de reacţia oa­menilor! Prac­tic, a existat o întâmplare care m-a făcut să studiez dia­betul sistematic. M-a intere­sat cu ce pot să scad gli­cemia şi cu ce pot să repar pancreasul. Elaborasem dieta antidiabe­tică, aveam deja Eridiarom-ul şi lu­cram la un nou produs din cătină. M-am întrebat: „Ce-ar fi să com­bin cele două produse?”. Aşa am ajuns la Diavit... Ex­perienţele făcute ulterior pe animale mi-au dau si­gu­ranţă. Am monitorizat apoi 50 de bolnavi volun­tari, trataţi cu Diavit, după 6 luni de la întreruperea oricărui tratament antidiabetic. Le-am cerut pacienţi­lor să-şi determine insulinemia şi peptidul C - para­metri relevanţi pentru diabet. Toţi aveau rezultate ex­celente! Până şi leziunile retiniene se amelioraseră simţitor!

Cu DIAVIT şi regim alimentar se tratează concomitent şi boala diabetică şi afecţiu­nile cauzate de aceasta?

Diabetul nu este, practic, o boală! După atâţia ani de cercetare şi mii de bolnavi trataţi doar cu die­tă şi Diavit, am ajuns la concluzia că mai de­grabă e rezultatul unei alimentaţii dezastruoase! O groază de oameni sunt afectaţi de hiperglicemie, iar urmările sunt catastrofale: amputări, orbire, obe­zi­tate, boli cardiovasculare şi alte afecţiuni asociate! Am salvat sute de oameni de la amputări cu toate că erau într-o stare destul de gravă! Alţii au scăpat de orbire! După tratament, retina îşi revine la normal, pentru că se reface elasticitatea vaselor şi edemele se retrag, deci nu e vorba de o leziune în ochi! Într-o teză de doctorat am abordat „ochiul în diabetul ex­pe­rimental” şi am multe date interesante, unele în con­tradicţie cu tratamentele oftalmologice care se fac astăzi.

La final, aveţi vreun sfat pentru cititorii noştri?

Să fie înţelepţi şi să-şi educe sănătos copiii. Dar mai ales să fie atenţi la alimentaţie, pentru că de aici ni se trage toată nenorocirea! Pe lungul drum al in­dustrializării şi al vieţii moderne, am devenit din ce în ce mai sensibili la factorii externi, pentru că sistemul imunitar, care ar trebui să se ocupe de buna funcţionare a organismului, a fost ani la rând bom­bardat cu substanţe toxice din hrană şi mediul înconju­rător, care l-au slăbit în timp. Ne luptăm cu atâtea boli auto­imune, cu alergii greu de tratat, pentru că paznicul organis­mului este otrăvit şi nu mai ştie ce să facă atunci când ne confruntăm cu infecţii, boli sau func­ţionarea deficitară a unor organe şi sisteme. Ne-am îndepărtat de poruncile divine şi ne-am pierdut per­fecţiunea! Măcar de-am avea mintea românului cea de pe urmă, să ne întoarcem la natură şi la hrana sănătoa­să, ce ne pot salva de la dezastrul bolilor ce ne copleşesc!

Sursa: aici

Interviuri cu prof.dr. Roman Morar