Energia pentru toți + VIDEO (RO)

ENERGIA PENTRU TOŢI

Cătălin Dan Cârnaru

«Scriu această carte pentru toţi tinerii din şcolile ţării cărora continuă să li se spună că un motor magnetic sau o turbină autonomă cu absorbţie este o utopie şi nu va funcţiona, pentru că încalcă toate legile fizicii. Nu-i adevărat, nu încalcă niciuna. Scriu această carte pentru tinerii cărora li se predă doar o parte din fizică, o parte din istorie, o parte din limba natală, o parte din tot. Acea parte care-i face sclavii unui stabiliment învechit şi înrăit. Scriu această carte pentru toţi tinerii din ţara asta cărora continuă să nu li se spună în şcoli că primul zbor a fost efectuat de un român, că prima rachetă în trepte a fost inventată de un român, că primul stilou a fost inventat de un român, că prima şi singura baterie nemuritoare din lume a fost inventată de un român, că rucsacul zburător şi aerodina lenticulară au fost inventate de nişte români, că aparatul de radio, becul, razele X și întreaga civilizaţie electrică a fost inventată şi i-o datorăm unui român. Scriu această carte pentru tinerii români cărora nu li se spune în şcoală cine a fost Tesla şi că el a fost de fapt un român.

Scriu această carte pentru tinerii cărora continuă să li se ţină secret adevărurile „revoluţiei” şi faptul că drepturile lor înseamnă obligaţii din partea statului. Scriu această carte pentru miile de familii răspândite pe tot cuprinsul ţării în sate neelectrificate şi pentru primarii acestora. Scriu această carte pentru milioanele de meseriaşi ajunşi şomeri după jefuirea mijloacelor de producţie ale poporului român, și care ar da orice să-și mai poată exercita meseria şi nu mai au unde. Scriu această carte pentru meseriaşii care sunt obligaţi să plece din ţara lor ca să-şi poată întreţine familiile. Scriu această carte pentru toţi şoferii care au dreptul să ştie că un motor magnetic, unul electric, sau o turbină autonomă cu absorbţie este un motor mai ieftin, mai simplu, mai uşor, mai bun şi mai puternic decât poluatorul de sub capota maşinii lor. Scriu această carte pentru toţi cei care s-au săturat să primească lună de lună în cutia de scrisori facturi la energie care depăşesc cu mult veniturile familiei. Scriu această carte pentru toţi românii care au dreptul să ştie şi cărora li se refuză acest drept. Scriu această carte pentru toţi fraţii mei de neam. 

M-am născut în 1964 şi am copilărit în perioada de plin avânt al „societăţii socialiste multilateral dezvoltate”. Am trecut prin cel mai sănătos şi mai competitiv sistem de învăţământ care poate exista. De mic copil am fost firav, deşi sănătos tun. În toată viaţa mea am stat  în spital numai de două ori, totalizând cam trei luni. Timp suficient pentru a nu uita faptul că eu și părinţii mei nu a trebuit să scoatem nici măcar un bănuţ din buzunar pentru a plăti vreunul din serviciile medicale. Atât ei cât şi eu eram salariaţi, şi asta însemna de fapt servicii medicale gratuite, la standardele cele mai bune de la data respectivă.

Am început ciclul şcolar fără a fi trecut în întregime prin cel preşcolar. Asta nu a făcut să fiu mai tâmpit ca ceilalţi copii de seama mea, aşa cum se acreditează azi ideea că dacă un copil nu trece prin ciclul preşcolar va fi mai limitat mintal. Totul e de fapt o mare afacere. Să mai scoată unii nişte bani de pe urma noastră, a „prostimii”. Staţi liniştiţi, copilul dumneavoastră nu va fi cu nimic mai prejos decât ceilalţi în clasa I, dacă nu va fi trecut printr-o grădiniţă.

Am pornit în clasa I la o școală mică dintr-un orăşel situat în cea mai mare schelă petrolieră din ţară. N-au cumpărat părinţii mei niciun manual şi n-au plătit nicio taxă la şcoală. Iar totalul banilor daţi anual pe uniforma şcolară şi pe rechizite era de cca 150 lei, din care uniforma completă (pantalon, haină, două cămăşi, cravata, costum de trening tenişi şi pantofi) era cam 120 iar restul era reprezentat de caiete, culori, acuarele, cerneală, stilou, sugativă şi coperte pentru caiete, cărţi și ghiozdan. Distanţa de la blocul unde locuiam şi până la şcoală o făceam zilnic cu autobuzul, pe care cheltuiam - n-am să uit niciodată - 90 de bani la trei zile! Biletul era 15 bani. La trei zile odată mama îmi punea în mânuţă o bancnotă de 1 leu. Tatăl meu avea pe atunci salariul de 1700 lei. Deci, pentru că biletul meu de autobuz într-o lună costa doar 9 lei (deci 0,5 % din salariul lui) nici nu se punea problema de abonament, de altfel dacă nu mă înşel, nici nu existau abonamente pe vremea aceea, decât pentru cursele între localităţi, şi nici atunci acesta nu depăşea 1-2% din salariul aşa zis minim.

Vă întrebaţi probabil de ce dau aceste amănunte financiare. Poate părea irelevant, dar oricât ar fi de surprinzător, ele au legătură cu subiectul cărţii de faţă, au legătură cu cele ce le-am spus în primele rânduri. Aşa că fiţi vă rog, îngăduitori şi acordaţi atenţie şi acestor amănunte.

În acea perioadă am petrecut mult timp alergând pe dealuri printre sonde, sau pe râul care străbate localitatea, cu praştia în mână, ca orice copil care se respecta. Prin clasa a II-a sau a III-a am intrat la „Casa pionierilor”, la cercul de aeromodele. Îmi amintesc şi acum cât de mândru am fost când am venit prima oară acasă cu un mic aeromodel simplu, din balsa şi carton, făcut cu mâinile mele. Mai târziu, după plecarea din localitate, aveam să mai frecventez cercul de electrotehnică şi cel de taxidermie. Erau foarte bune cercurile aplicative din cadrul caselor pionierilor, căci dezvoltau aptitudini tehnice şi nu numai şi dădeau o mai justă înţelegere cunoştinţelor teoretice învăţate în şcoală. În plus, toate şcolile aveau ateliere de lăcătuşărie sau de tâmplărie prin care treceau toţi elevii şcolii timp de doi-trei ani. Copiii de azi, din păcate, fie prin sărăcirea programelor şcolare, fie prin desfiinţarea cluburilor şcolare sau a cercurilor din aceste cluburi, cresc mari fără a şti să ţină un patent în mână, fără a avea un minim de cunoştinţe şi îndemânări strict necesare în viaţă. Asta face din ei nişte oameni cu două mâini stângi şi, ce-i mai grav, cu jumătate de creier.

Sumele cheltuite de părinţi pentru această educaţie extraşcolară a odraslelor lor erau într-adevăr modice. Mai târziu, prin clasa a patra, am părăsit localitatea mutându-ne în reşedinţa de judeţ. Tatăl meu schimbându-şi locul de muncă, a primit în chiar momentul semnării fişei de transfer şi casă nouă (adică i s-au înmânat cheile casei înainte de a părăsi localitatea). Şi să nu credeţi că s-a întâmplat asta pentru că ar fi fost cine ştie ce boss. Era un simplu meseriaş, bun în meseria lui, dar oricum, doar un meseriaş. Şi de-a lungul întregii mele copilării tatăl meu a schimbat locul de muncă şi implicit localitatea de reşedinţă de mai multe ori. De fiecare dată cheile casei le primea odată cu semnarea fişei de transfer. Apropo! Nu v-aţi întrebat de ce legea privind transferul în  interesul serviciului a fost abrogată printre primele, la fel cum şi cea privind averile ilicite. Dar aşa era pe atunci societatea, întocmită corect, funcţionând corect. În prezent mi s-a reproşat de multe ori că fug de muncă pentru că am refuzat locuri de muncă ce mi se ofereau în alte localităţi (chiar alte judeţe) fără însă a mi se asigura cazare. Unde să lucrez? La „Popleaca” din Cluj, locuind unde? Pe stradă? Aceasta e pur şi simplu o insultă.

Mai târziu, elev fiind încă în ciclul primar, am făcut câteva vacanţe ca participant la expediţii pioniereşti. Fiecare expediţie însemna un traseu prin ţară. Grupul de 15-20 elevi era însoţit de unul, doi profesori, cu cortul, cu rucsac în spinare pe jos, cu maşina sau cu trenul, o lună. În ce priveşte trenul, un bilet într-un circuit prin toată ţara nu costa niciodată mai mult de 200-300 lei (adică un 10-15 % dintr-un salariu). Şi învăţai să te descurci în natură, să întinzi un cort, să faci un foc, să găteşti, să iubeşti şi să respecţi natura. Expediţii pioniereşti! Nici eu şi nici cei de generaţia mea n-am plecat vreodată pe munte fără echipament adecvat. Tinerii de azi pleacă pe munte în costum de plajă şi mor pe capete. Şi apoi au tupeul să învinovăţească autorităţile. Într-o oarecare măsură acestea chiar sunt vinovate. Unde-i învăţământul sănătos care pregăteşte un tânăr să facă faţă vieţii, sub toate aspectele ei?!

Există o serie întreagă de discipline educative care au fost eliminate din învăţământ - şi credeţi-mă că nu întâmplător. Tinerii de azi nu mai studiază ştiinţe politice, politică economică, protecţia muncii, dreptul muncii, normarea muncii, protecţia împotriva incendiilor şi calamităţilor, ecologie etc. Iar multe din cele care au rămas au fost drastic reduse. Cei din generaţia mea ştiau că un sac de azotat de amoniu, în condiţiile amestecului cu o hidrocarbură şi expus unei temperaturi ridicate, este o bombă. Tinerii de azi habar n-au aceste lucruri, cei mai mulţi nici măcar nu ştiu că azotatul de amoniu e un îngrăşământ agricol comun.

Tinerii de azi cred că numai ei au obligaţii. Nu ştiu, căci nu li se predă în şcoli faptul că şi statul are nişte obligaţii faţă de ei. Nu le spune nimeni că dreptul la muncă, la un acoperiş deasupra capului este de fapt o obligaţie a statului faţă de ei. Nu trebuie să le dea statul o casă, dar trebuie să menţină o societate sănătoasă capabilă să asigure acest drept cetăţenilor săi. Nu le spune nimeni că dreptul lor la muncă e obligaţia statului de a crea locuri de muncă.

Şi ne mai mirăm că s-a ajuns ca tinerii din ziua de azi să fie exploataţi ilegal şi inuman de către tot felul de angajatori capitalişti veroşi. Iar numărul accidentelor de muncă creşte de la an la an. Pentru că un tânăr azi, nu numai că nu ştie care-i sunt drepturile, dar nu ştie nici care-s obligaţiile angajatorului şi, ce e mai rău, nu ştie la ce riscuri majore se expune acceptând o slujbă care nu respectă nici cele mai elementare norme de normare şi protecţie a muncii. Tinerii de azi nu ştiu să recunoască o întreprindere dubioasă, căci nu cunosc bazele unei economii sănătoase.

O întreprindere ca actuala Arctic Găeşti, care sub conducerea unor turci a ajuns să aibă program săptămânal de angajări (miercuri şi vineri şi asta de mai mulţi ani încoace) sare în ochi ca neserioasă oricărui om de vârsta mea, dar nu-i spune nimic unui tânăr de azi. Şi de fapt problema nu e a angajatului, ci a angajatorului care la rândul lui de multe ori e la fel de tânăr şi neştiutor ca cel pe care-l angajează. Și mai grav e că mulţi ştiu ce-i normarea muncii, ştiu ce-i protecţia muncii, ştiu ce proprietăţi fizico chimice şi mecanice au materialele cu care lucrează, dar îi expun intenţionat pe angajaţi riscurilor, din pură lăcomie. Vinovatul principal? Statul, cu tot ce implică acest termen. Să nu credeţi că statul nu ştie! Pur şi simplu nu-i pasă. I se impune să nu-i pese. Căci astăzi nu mai suntem într-o societate socialistă multilateral dezvoltată. De fapt ce înseamnă asta? Nu am să intru în amănunte ştiinţifice. Am să vă spun doar câteva date trăite de mine însumi.

V-am spus deja că familia mea s-a mutat de mai multe ori în decursul copilăriei mele. Ajuns în reşedinţa de judeţ în 1974, ne-am instalat într-unui din cele câteva blocuri cu 10 etaje care erau la data respectivă. Până am terminat eu clasa a 8-a (adică în patru ani) numai în cartierul meu se dăduseră în folosinţă aproape 100 blocuri, jumătate fiind de 10 etaje - şi localitatea are 12 cartiere. Confortul nu era cu nimic mai prejos ca cel de azi. Oare cum a fost posibil? Am mai spus. O societate sănătoasă, corect întocmită, funcţionând normal.

Construcţia unui bloc angrenează o întreagă industrie pe orizontală. În acea perioadă, în afară de faptul că în fiecare localitate mai răsărită din ţară se dădeau în folosinţă lunar până la 10 blocuri de locuinţe, s-au construit marile obiective industriale şi economice ale ţării: combinatele siderurgice, combinatele petrochimice (acestea aveau o asemenea capacitate de prelucrare încât n-ar mai fi fost nevoie de niciun combinat petrochimic în toată Europa), şantierele navale, (România avea a doua flotă de pescadoare din lume) metroul din Bucureşti, Canalul Dunăre Marea Neagră, Casa Poporului, precum şi toate marile centrale energetice termo şi hidro, în frunte cu Porţile de Fier I şi II.

Tot în acea perioadă, în agricultură s-au creat reţele de irigaţii, care acopereau tot necesarul de irigat. În silvicultură, pentru fiecare arbore doborât se plantau trei sau patru, (prin anii 80 România avea 6.337.000 ha fond forestier iar la începuturile anilor ‘90, undeva spre 8 milioane). Şi rog să nu mi se reproşeze că acestea ar fi propagandă, pentru că am lucrat în acea perioadă atât în agricultură, cât şi în silvicultură, şi ulterior în industrie. Încercaţi să aflaţi cât mai e acum fondul forestier real al României! Eram în clasa a 8-a, adică terminam ciclul primar când s-a început la marginea oraşului construcţia unei sere. Până am terminat eu liceul sera deja avea peste 100 ha, iar camioanele făceau coadă la poarta ei (şi cele mai multe aveau numere străine!). Am lucrat în această întreprindere agricolă. Acum nu mai există.

După armată m-am recalificat pădurar. În scurtul timp cât am lucrat pădurar, ceva mai puţin de un an (am plecat din cauza unei hepatite grave) am doborât pentru exploatare 1,5 ha de pădure şi am plantat 70.000 de arbori. Pădurea formată a fost rasă de pe faţa pământului în primăvara lui 1990. Nici până azi n-a fost cineva tras la răspundere pentru asta. După, am lucrat într-o întreprindere de maşini unelte. Lună de lună, în toată perioada cât am lucrat acolo, producţia a fost mai mare cu 15-20% decât planul anunţat la începutul lunii. Şi credeţi-mă, prin natura meseriei şi locului de muncă pot spune că toată această producţie mi-a trecut prin mână mie şi echipei din care făceam parte. Nici acea întreprindere nu mai există.

Tot ce au construit părinţii noştri şi noi, cei de peste 40 de ani, prin sudoarea frunţii, a fost distrus sau furat de nişte tâlhari aserviţi politic sau financiar unor străini. Aşa că nu mai credeţi fraţilor minciunile care vi se spun zi de zi despre acea perioadă. Nici voi, nici nepoţii voştri nu veţi mai ajunge să trăiţi într-o societate atât de corectă şi bine organizată cum a fost aceea. Departe de mine să afirm că era perfectă. Am avut de suferit şi eu, dar comparând societatea aceea cu cea în care trăiesc acum, România era cu adevărat independentă şi multilateral dezvoltată, nu sclavă, ca în ziua de azi. Plăteam toate taxele datorate statului prin oprirea lor pe statul de plată şi ele nu totalizau mai mult de 10% din salariu. Ce procent din salariul vostru se duce azi pe taxe şi cât vă mai rămâne să trăiţi?! Şi pe deasupra, cum sunteţi trataţi de cei cărora le daţi aceşti bani? Şi am să vă pun o întrebare la care să reflectaţi îndelung. Dacă societatea de atunci funcţiona foarte bine cu un total de 10% din salariile forţei de muncă, ca taxe şi impozite, de ce oare societatea de azi nu funcţionează nici cu 100%? Nu oare din cauza faptului că banii aceştia nu ajung de fapt în buzunarele statului, ci în alte buzunare? Iar voi de ce vă lăsaţi tâlhăriţi în halul acesta?

O întrebare simplă: chiar în momentul în care scriu aceste rânduri, datoria externă a României depăşeşte 75 de miliarde de euro, ceea ce înseamnă de multe ori cea mai mare datorie externă pe care a avut-o vreodată înainte de 1989 (cca 11 miliarde dolari). Care conducători or fi mai buni, cei de atunci, cu o societate cât de cât organizată şi care oferea siguranţa zilei de mâine, sau cei de azi, în care ţărişoara noastră e pe butuci, cu o rată a criminalităţii de neînchipuit, cu datorii externe care ne împovărează pentru cel puţin 50 de ani de acum înainte, fără nicio siguranţă a traiului zilnic şi, mai rău, fără siguranţa zilei de mâine? Credeţi-mă, există şi au existat interese puternice pentru distrugerea României. S-a făcut şi continuă să se facă, cu ajutorul unor pigmei politici care distrug moştenirea lăsată de strămoşii noştri şi munca noastă şi a părinţilor noştri.»

Accesați link-urile de mai jos, pentru a descărca și citi în întregime această lucrare de excepție a domnului Cârnaru.

https://ro.scribd.com/doc/175271941/Energia-Pentru-Toti-Vol-I-carnaru-catalin-dan

https://www.scribd.com/doc/175272150/Energia-Pentru-Toti-Vol-II-carnaru-catalin-dan

https://www.scribd.com/doc/175272318/Energia-Pentru-Toti-Vol-III-carnaru-catalin-dan

https://www.scribd.com/doc/175272592/Energia-Pentru-Toti-Vol-IV-carnaru-catalin-dan

Energia gratuită, nelimitată pentru toți oamenii (RO)

Nikola Tesla și energia liberă