Sarea în bucate


SAREA ÎN BUCATE

Dacă vă simțiți confuz(ă) după ce ați citit nenumăratele mesaje din mass media și de pe Internet despre ce alimente și suplimente sunt bune sau rele pentru dumneavoastră, consolați-vă cu ideea că nu sunteți singur. Mulți oameni nu știu ce să mai ia de bun din bombardamentul de informații contradictorii care se fac publice în ziua de azi. Partea proastă este aceea că omul obișnuit, fără studii în domeniul nutriției, va alege întotdeauna acele recomandări care se potrivesc cu gusturile și obiceiurile lui alimentare. Dacă va citi, de pildă, un articol despre pericolele sării și unul despre binefacerile acesteia, el va continua s-o folosească cu și mai mare încredere, pentru că, oricum, a fost învățat de mic că o mâncare fără sare n-are niciun gust. Logica lui imediată va fi aceasta: Dacă nici experții nu se pot pune de acord cu ce e bun și ce e rău pentru sănătate, atunci nimeni nu știe sigur cum stă treaba, așa că nu contează ce și cum mănânci. Oricum, bolile sunt o fatalitate de care, mai devreme sau mai târziu, nimeni nu scapă.

Realitatea e mai puțin simplă. Sarea nu e sare și-atât. Puțini știu că există sare bună și sare rea. Iar și mai puțini știu că, de fapt, noi nici n-avem nevoie să adăugăm sare în mâncare. E doar un obicei, perpetuat în timp, probabil de pe vremea când am început să mâncăm carne, care, știm cu toții, fără sare n-are niciun gust. Prin urmare, dacă nu putem renunța la acest obicei, măcar să alegem sarea mai sănătoasă.

Ca și zahărul alb și făina albă, sarea albă este, practic, un produs rafinat, fără nicio valoare nutritivă. Ca s-o facă mai puțin perisabilă și să-i extindă valabilitatea la raft, sarea a fost complet devitalizată, adăugându-i-se în același timp substanțe care sunt toxice pentru organismul uman și care, prin urmare, n-au ce să caute în dieta noastră. Sarea rafinată este un produs chimic, golit de toate mineralele și oligoelementele pe care le conține în mod natural sarea. Mai mult, acestei sări i s-au introdus o serie de aditivi artificiali, printre care ferocianură de sodiu (E-535), ferocianură de potasiu (E-536) și silicat de aluminiu (E-559), cu rol de antiaglomeranți. Sarea de masă rafinată poate provoca creierului nostru aceleași efecte ca monoglutamatul de sodiu (E-621), care are proprietăți adictive (creează dependență) și produce leziuni pe creier. Ceva de care, în mod sigur, vrem să ne ferim. Cel mai important mineral care lipsește din sarea rafinată este magneziul, necesar, între altele, pentru echilibrul hormonal, metabolizarea calciului, fosforului, sodiului, potasiului și vitaminei C, ca și pentru producția de insulină.

Vestea bună este că există (încă) în comerț și tipuri de sare naturală, benefică organismului nostru. Pe primul loc se situează sarea de Himalaya, care conține peste 80 de minerale esențiale, între care magneziu, calciu și potasiu. Acestea ajută corpul să-și păstreze ph-ul alcalin și nu influențează aproape deloc tensiunea arterială. Pe locul doi aș pune sarea de mare (nerafinată!), bogată în iod natural, un mineral care nu este produs de organismul nostru, și care este important nu numai pentru buna funcționare a tiroidei, ci și a hormonilor. Iodul natural are proprietăți antibacteriale, antiparazitice, antivirale și anticancer. În sfârșit, nici sarea noastră grunjoasă, de ocnă, nu-i mai prejos. Încă se mai poate cumpăra toamna, în sezonul murăturilor, din piețe, și are prețul cel mai mic. Râșniți-o în râșnița de cafea și folosiți-o! Moderat, dar cu încredere. Și un ultim pont: nu adăugați niciodată sarea în mâncarea fierbinte: îi anulați toate proprietățile.

SAREA DE BUCĂTĂRIE SAU CLORURA DE SODIU
Dr. Călin Mărginean

Consideraţii generale cu privire la substanţă

Formulă chimică: NaCl (clorură de sodiu)
Masă moleculară: 58,5
Este o SARE derivată dintr-un acid puternic (HCl) şi o bază puternică (NaOH). Caracter neutru
• Moleculă mică, formată dintr-un metal alcalin, extrem de reactiv (Na) şi un halogen (Cl)
• Legătura dintre metal şi nemetal este puternică, de tip ionic
• Formează cristale de culoare incoloră, ce se amestecă în orice proporţie cu apa, fiind din acest motiv şi foarte higroscopică; se dizolvă şi în unii solvenţi organici polari
• Gust sărat (de unde-şi trage şi numele), datorat în cea mai mare clorului
• Se extrage din mine, prin diverse metode („a saramurii”...), sau prin evaporarea apei de mare; rezultă şi prin diverse reacţii de laborator
• În România, zăcămintele de sare se numesc OCNE, iar muncitorii OCNAŞI
• În unele zone (Africa occidentală) sarea a fost folosită timp de secole drept monedă de schimb, fiind foarte rară
• Utilizări: industria alimentară (dă gust specific mâncării, conservant, pentru murat...), industria chimică de sinteză (a sodei caustice, a celei calcinate, obţinerea Na metalic, a Cl2, tăbăcărie, diverse sinteze chimice...)

BIBLIA abundă în pasaje referitoare la SARE

• Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu SARE, ca să ştiţi cum să răspundeţi fiecăruia (Coloseni 4,6)
• SAREA e bună, dar dacă-şi pierde gustul ei, prin ce i se va da înapoi acesta? (Luca 14,34)
• Voi sunteţi SAREA pământului (Matei 5,13)
• Să aveţi SARE în voi înşivă şi să trăiţi în pace unii cu alţii (Marcu 9,50)
• Pentru că fiecare om va fi SĂRAT cu foc şi orice jertfă va fi sărată cu sare (Marcu 9,49)

ÎNŢELEPCIUNEA POPULARĂ a considerat SAREA de o importanţă covârşitoare, incluzând-o în proverbe

• SAREA-i bună la fiertură, însă nu peste măsură
• Nu e meşteşug a găti mâncare, ci e meşteşug a o găti din SARE
• Ca SAREA-n bucate
• Mănânci un sac de SARE cu un om şi tot nu-l cunoşti
• Decât pâine cu unt şi mă uit în pământ, mai bine pâine cu SARE şi mă uit la soare
• Cum SĂREZI, aşa mănânci
• Îi făgăduieşte marea cu SAREA şi-i dă ce curge pe apă
• Linguşirea se lipeşte unde SAREA lipseşte
• Nimeni nu-ţi pune SARE în mămăligă
• SARE până nu cere, să nu-i dai cuiva

Cuvântul „SARE” poate avea mai multe sensuri, în funcţie de particula care-l însoţeşte

• De bucătărie: NaCl, denumirea populară
• Gemă: forma de NaCl din zăcământ
• De mare: amestec de săruri rezultate în urma evaporării apei de mare, cu predominanţa netă a NaCl. Utilizaţi-o!
• Amară: sulfatul de magneziu (MgSO4)
• Seignette: tartratul dublu de potasiu şi sodiu
• De măcriş: combinaţie de acid oxalic şi oxalat acid de potasiu
• De lămâie: acidul citric (E 330)
• Fără sodiu: amestec de KCl, MgCl2 şi NH4Cl
• Potasică: îngrăşământ agricol format din KCl şi alte două componente: silvinit şi kainit
• De baie: NaCl 96-99% + agent de spumare 1-4%
• Săruri: denumire generică, dată unor substanţe rezultate în urma reacţiei unui acid cu o bază

Metabolismul SĂRII în organism

• Corpul absoarbe Na+ la nivelul duodenului (cea mai mare parte) prin mecanism activ, printr-o „pompă de sodiu”, cu mare consum energetic, cale pe care se absoarbe şi glucoza (la fiecare atom de Na, o moleculă de glucoză)
• Organismul are capacitatea să reabsoarbă Na+ la nivelul rinichiului
• Fiecare ion de Na+ este urmat pasiv de un anion de Cl-
• În general, absorbţia este strict dependentă de aport
• Eliminarea sa se face preponderent pe cale renală şi secundar prin transpiraţie, sau scaun
• Necesarul zilnic este de 2-3 g de NaCl (unii susţin că ar fi şi mai scăzut !), dar cantitatea este frecvent, cu mult depăşită (10-15 g/zi)
• Există persoane care răcesc mâncarea adăugându-i sare (Banat, Ardeal) cu consecinţe nefaste asupra sănătăţii lor
• Na+ este un cation extracelular, celulele organismului ţinând cu orice preţ să-l scoată din celulă, pentru aceasta consumând o mare cantitate de energie

Funcţiile Na+ în organism

• Asigură diferenţa de potenţial transmembranar, alături de K+
• Asigură conducerea influxului nervos
• Are o capacitate deosebită de a reţine apa în corp, iar în exces, determină creşterea tensiunii arteriale sau/şi edeme
• Este esenţial pentru buna funcţionare a sistemului nervos central şi a inimii
• Asigură volumul şi calitatea mediului intern. Un atom de Na+ este capabil să reţină 8-12 molecule de apă
• Menţine permeabilitatea normală a membranelor celulare
• Surse: larg răspândit în cereale, legume şi fructe, la valori de sub 100 mg/100 g produs, cu excepţia spanacului (510) şi a ciupercilor (200). Toate alimentele de origine animală conţin cantităţi de Na+ superioare valorii de 100 mg%, dar mai ales lactatele!
• Tratamentul diuretic intempestiv, transpiratul abundent şi dieta hiposodată produc stări asociate cu deficit de Na+
• Există grupe populaţionale (rasa neagră) care au o capacitate înăscută de a reţine sarea => risc de hipertensiune arterială (HTA) la un consum normal

Funcţiile CL- în organism

• Din el, stomacul face acid clorhidric, pentru a asigura pH-ul optim al digestiei
• Esenţial pentru transmiterea influxului nervos
• Intră în structura multor proteine structurale
• Surse (mg/100 g produs): ciuperci (800), smochine (55), vinete (50), coacăze negre (15), alune, salată, mere, pere, grepfrut, orez, piersici, struguri, caise

Excesul de SARE (prin alimentație) poate genera multiple dereglări în organism

• Creşte pofta de mâncare, iar până la exces ponderal/obezitate este numai un pas
• Creşte volumul circulant, cu risc de edeme
• Risc major de hipertensiune arterială: se ataşează de peretele vascular, absoarbe apă şi „umflă” vasele spre înăuntru
• Ateroscleroză
• Creşterea acidităţii gastrice cu risc ulcerogen
• Suprasolicitarea funcţiei renale
• Scade durata medie de viaţă
• Creşte riscul de cancer, în special gastric
• Osteoporoză

Sfaturi utile!

• Reducerea cu 1/3 a consumului de sare se asociază cu creşterea duratei de viaţă cu 6-7 ani (studiu finlandez) => numărul de ani ai vieţii dvs. va fi invers proporţional cu cantitatea de sare pe care pe care o ingerați! În acest sens, nu folosiţi preparatele care conţin E-621 (glutamat monosodic)!
• „Dacă vreţi să fiţi sănăto(a)s(ă) nu puneţi niciodată solniţa pe masă!”
• Atenţie la SAREA ASCUNSĂ din: produsele de panificaţie, murături, mezeluri, conserve...
• DOAR DACĂ sunteţi hipotensiv(ă) şi DOAR DACĂ aveţi manifestări de intoleranţă (cefalee, vertij, leşin...) creşteţi uşor consumul de sare, dublat de un consum sporit de lichide
• Evitaţi sarea iodată! Conţine iodat de potasiu (KIO3), agent pro-oxidant periculos. Dacă aveţi deficit de iod, utilizaţi iodură şi nu iodat de potasiu/sodiu!!!
• Evitaţi murăturile: conţin histamină, multă sare ascunsă şi sunt un aliment acid
• Evitaţi magazinele/restaurantele fast-food, dar mai ales evitaţi să treceţi cu copiii pe-acolo. Gusturile se pervertesc uşor, dar se reeducă cumplit de greu, adesea niciodată!


Comentarii

  1. Foarte bun, interesant si...de bagat la cap acest articol, ca si celelalte....felicitari si...la mai multe de acest gen

    RăspundețiȘtergere
  2. Mai studiati putin.

    Sarea (sodiu) este necesar pt. o buna functionare a inimii. Daca o persoana transpira mult, sodiu din alimente nu este ecesar. Exemplu - maratonistii si ultra maratonistii consuma pastile de sare pe durata concursului.

    Zaharul este NUTRIENT esential. Se transforma in glucoza, care este hrana creierului. Zaharul din vegetale, vine impreuna cu alti nutrienti, dar in esenta, este acelasi lucru cu zaharul rafinat. Problema la dulciuri nu este zaharul rafinat, cu produsele de origine animala folosite (lapte si oua) + uleiurile.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Anonim, ne spui și noua, ignorantilor, ce studii stiintifice recomanda consumul de sare si zahar rafinat? Caci intelegem din comentariul tau ca medicul Calin Marginean e intr-o mare eroare...

      Ștergere
    2. https://chriskresser.com/shaking-up-the-salt-myth-the-dangers-of-salt-restriction/ Din experienta mea - daca esti sedentar aproximativ 3000 calorii din fructe si legume ii perfect. Daca te pui pe sport - atletism (sa zicem un minim de 30km alergati pe saptamana) - cere corpul extra sare (in special vara) si zahar. Problema apare, daca bagi prajituri si torturi - adica o combinatie zahar + lapte + ou. Dar, nu zaharul este problema, ci produsele animale.

      Recomand, pt. sportivii vegani zaharul de nuca de cocos de la DM. hmmmmm - delicios.

      Ștergere
    3. Total de acord cu cele spuse mai sus! "daca esti sedentar aproximativ 3000 calorii din fructe si legume ii perfect. Daca te pui pe sport - atletism (sa zicem un minim de 30km alergati pe saptamana) - cere corpul extra sare" Asa este!

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

POSTĂRI ALEATORII

  • 9/11 De ce luptăm (Why We Fight) (RO)
    07.05.2012 - 0 Comments
    -->   DE CE LUPTĂM? (RO) Why We Fight? este o incursiune în măruntaiele mașinăriei de război americane, cu povestiri incredibile și comentarii făcute de oameni din interiorul…
  • Dr. Călin Mărginean - Apa, lichidul vital (VIDEO)
    10.04.2012 - 1 Comments
    --> APA DE VIAȚĂ LUNGĂ „Apa cu aur” și alte tradiții românești Din timpuri imemoriale, apa a fost considerată un mijloc de…
  • Un alt fel de a locui planeta + documentar (RO)
    28.11.2015 - 1 Comments
    UN ALT FEL DE A LOCUI PLANETA Motto: Creativitatea înseamnă a lua elemente cunoscute şi a le asambla în moduri unice. Jacque Fresco - designer, creatorul Proiectului Venus …
  • America - în topul națiunilor + VIDEO (EN)
    16.04.2015 - 5 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); AMERICA - ÎN TOPUL NAȚIUNILOR Cea mai grasă populație din lume. În lista publicată în 2013 de revista medicală Lancet,…
  • Un caricaturist surprinde perfect cum este viața cu o pisică în casă - Partea I + FOTO
    04.05.2023 - 0 Comments
    Însuși marele părinte al psihologiei, Sigmund Freud, a spus că "Timpul petrecut cu pisicile nu este niciodată irosit", iar milioane de iubitori de pisici din întreaga lume ar fi de acord cu această…
  • Legile succesului în viață
    23.12.2015 - 0 Comments
    LEGILE SUCCESULUI ÎN VIAȚĂ Brian Tracy este unul dintre cei mai renumiţi şi mai apreciaţi vorbitori americani, un scriitor prolific de cărţi de succes şi un consultant de seamă în domeniul…
  • Percepția extrasenzorială
    05.05.2012 - 5 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); PERCEPȚIA EXTRASENZORIALĂ Vasile Rudan este cercetător în domeniul fenomenologiilor de frontieră. Timp de trei decenii, a efectuat…
  • Teatrul absurd al învățământului românesc + VIDEO (RO)
    20.06.2012 - 0 Comments
    --> TEATRUL ABSURD AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI ROMÂNESC Acest articol este încercarea mea de a analiza ineficienţa sistemului de învăţământ şi de a arăta cum elevii şi studenţii sunt…
  • 9/11 - Măsuri de siguranță pentru femeile musulmane din Statele Unite + VIDEO (RO)
    11.09.2013 - 1 Comments
    --> 9/11 – MĂSURI DE SIGURANȚĂ PENTRU FEMEILE MUSULMANE DIN STATELE UNITE În zilele care au urmat evenimentelor de la 11 septembrie 2001, populația americană s-a confruntat cu…
  • Motivele pentru care Yakuza este mai mult decât o simplă mafie japoneză + VIDEO
    13.12.2021 - 0 Comments
    Yakuza este un sindicat japonez de crimă organizată. Acesta există într-o formă sau alta de peste 400 de ani, ceea ce îl face mai vechi decât America, ca să nu mai vorbim de Mafia americană. Istoria…
  • Dr. Călin Mărginean - Tratamentul natural antitumoral. Sistemul de sănătate NEW START (VIDEO)
    11.10.2012 - 5 Comments
    --> v\:* {behavior:url(#default#VML);} o\:* {behavior:url(#default#VML);} w\:* {behavior:url(#default#VML);} .shape {behavior:url(#default#VML);} 800x600 Normal 0 …
  • Secretele longevității
    18.12.2013 - 3 Comments
    --> SECRETELE LONGEVITĂȚII ÎMPĂRTĂȘITE DE OAMENI CARE AU DEPĂȘIT SUTA DE ANI Jeanne Louise Calment - 122 ani Jeanne Louise…
  • 20 de oameni care regretă că au făcut cumpărături online (FOTO)
    16.03.2017 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Shopping-ul online poate fi, uneori, ca un joc de noroc, iar acești săraci indivizi și-au luat poate cea mai mare țeapă a…
  • Daniel Ridgway Knight - Pictorul femeilor și al florilor + slideshow
    01.03.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); DANIEL RIDGWAY KNIGHT PICTORUL FEMEILOR ȘI AL FLORILOR Daniel Ridgway Knight s-a născut pe 15 martie 1839 în Chambersburg,…
  • Cele mai bune plante de interior | 15 plante care sunt bune pentru sănătatea ta
    22.12.2022 - 0 Comments
    Iată care sunt cele mai bune plante pentru interior, care vă vor îmbunătăți sănătatea, dar vă vor și înveseli interiorul casei. Aceste plante sunt bune în interior, ușor de îngrijit și cele mai bune…
  • Utilizări geniale ale bicarbonatului de sodiu
    10.10.2022 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Bicarbonatul de sodiu este cu ușurință unul dintre cele mai comune elemente de uz casnic în orice parte a lumii. Și, deși cei mai mulți…
  • Caru' cu bere + VIDEO
    26.04.2012 - 0 Comments
    --> CARU’ CU BERE Palatul berii din România - opera unui ţăran ridicat din grajdurile Ardealului, locul în care se ameţeau pe vremuri Caragiale, Coşbuc, Goga, Delavrancea, „Caru'…
  • Dicționarul plantelor de leac - eBook
    20.04.2012 - 0 Comments
    --> DICȚIONARUL PLANTELOR DE LEAC Eugen Mihăescu   Toată lumea ştie că ceaiul de mentă ne scapă de diaree, ceaiul de tei de insomnie, iar sucul de ridiche neagră de tuse. Dar…
  • Creaţionism versus evoluţionism + documentare (RO)
    21.09.2012 - 2 Comments
    --> CREAȚIONISM VERSUS EVOLUȚIONISM Viața a apărut accidental... Dumnezeu a fugit de la locul accidentului. Valeriu Butulescu, scriitor Disputa creaționism/evoluționism durează…
  • Ortodoxia + VIDEO (RO)
    16.05.2017 - 13 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); ORTODOXIA Ieri seară am fost iar atacat, pentru a nu știu câta mie oară, de un grup de habotnici religioși ortodocși, care s-au legat…
  • Cele mai cunoscute simboluri ale lumii + documentar (RO)
    17.09.2013 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CELE MAI CUNOSCUTE SIMBOLURI ALE LUMII „Simbol = semn, obiect, imagine etc. care reprezintă indirect (în mod convențional sau în…
  • 8 motive pentru care să NU bei 8 pahare de apă pe zi + VIDEO
    01.08.2013 - 18 Comments
    --> 8 MOTIVE PENTRU CARE SĂ NU BEI  8 PAHARE DE APĂ PE ZI Toată lumea cunoaște recomandarea: „Beți 8 pahare de apă pe…
  • 30+ dintre cele mai drăguțe fapte despre animale + FOTO
    28.11.2021 - 0 Comments
    Animalele sunt cele mai drăguțe lucruri de pe planetă. Văzându-le fețele drăguțe ne ridică moralul de fiecare dată. Dar au existat și acele momente în care am aflat o informație care ne-a dat pe…
  • Gândirea poate schimba radical lupta trupului cu boala + documentar (RO)
    27.08.2015 - 1 Comments
    google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; google_ad_slot = "1162117595"; google_ad_width = 728; google_ad_height = 15; (adsbygoogle = window.adsbygoogle ||…
  • Dr. Călin Mărginean - Fructe sau dulciuri concentrate? + VIDEO
    11.04.2012 - 0 Comments
    --> FRUCTE SAU DULCIURI CONCENTRATE? Dr. Călin Mărginean Creaţie şi motivaţie Fructe: Au fost create de Dumnezeu pentru întreţinerea sănătăţii şi a vigorii…
  • Efectele tratamentului termic asupra alimentelor
    04.09.2014 - 12 Comments
    --> EFECTELE TRATAMENTULUI TERMIC ASUPRA ALIMENTELOR Dacă vegetarianismul devine un curent tot mai cunoscut și apreciat, iar numărul vegetarienilor crește constant și în mod apreciabil…
  • Milionarul care și-a reconstruit satul natal
    11.08.2016 - 1 Comments
    MILIONARUL CARE ȘI-A RECONSTRUIT SATUL NATAL V-ați gândit vreodată ce-ați face dacă ați deveni milionar? V-ați imaginat vreodată surprinzându-i cu un act de generozitate pe oamenii care v-au…
  • Descoperire uimitoare în Marea Piramidă
    01.04.2013 - 12 Comments
    --> SCHELETUL UNEI CREATURI JUMĂTATE OM, JUMĂTATE FELINĂ DESCOPERIT ÎN MAREA PIRAMIDĂ DIN EGIPT Acum trei ani, o…
  • Pământul își mărește volumul! + VIDEO
    06.06.2012 - 6 Comments
    --> PĂMÂNTUL ÎȘI MĂREȘTE VOLUMUL   Pornind de la teoria general acceptată că, de la momentul Big-Bang-ului, Universul continuă să se extindă, artistul expert în animație Neal…
  • Dr. Călin Mărginean - Excesul ponderal și curele de slăbire (VIDEO)
    10.04.2012 - 0 Comments
    --> EXCESUL PONDERAL NE SCURTEAZĂ VIAȚA În general, oamenii își motivează recurgerea la o dietă sau mersul la sală prin…
  • 20 de lucruri pe care nu le știai despre Michael Jackson
    17.01.2017 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Michael Jackson a avut o cariera lunga, întinsă de-a lungul a 45 de ani din cei 50 de ani de viață ai săi. De la suișurile până la…
  • Etimologia numelor ale acestor 11 țări
    16.08.2023 - 0 Comments
    Etimologia numelor de țară poate fi adesea fascinantă și poate dezvălui informații despre istoria, cultura, geografia sau chiar despre limbile vorbite în regiune. Iată etimologiile câtorva nume de…
  • Ce nu trebuie să-i spună medicul pacientului cu cancer
    09.04.2016 - 2 Comments
    CE NU TREBUIE SĂ-I SPUNĂ MEDICUL PACIENTULUI CU CANCER Bill Henderson și-a propus să cerceteze și să găsească tratamente alternative pentru pacienții diagnosticați cu cancer. Moartea soției sale…
  • 10 lucruri pe care trebuie să le știi despre spălatul pe dinți
    14.10.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Spălatul pe dinți este o parte integrantă a vieții fiecăruia, dar îl faci cum trebuie? Dacă nu, atunci dinții tăi vor avea de suferit.…
  • Pericolele din apa îmbuteliată
    16.12.2016 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); PERICOLELE DIN APA ÎMBUTELIATĂ Este apa de la robinet mai sigură decât apa îmbuteliată? Este o întrebare la care n-ar trebui să vă vină…
  • Terapia Gerson - Demonstații practice de preparare a hranei (VIDEO)
    14.06.2012 - 0 Comments
    --> ÎN CE CONSTĂ TERAPIA GERSON - DEMONSTRAȚII PRACTICE DE PREPARARE A HRANEI -   În această prezentare maraton, ținută în 1990 la Institutul Gerson, dr. Charlotte…
  • Mitul proteinelor + VIDEO
    27.05.2014 - 3 Comments
    --> MITUL PROTEINELOR   Ideea unei alimentații fără carne este încă pentru mulți oameni greu de acceptat. Conform ideilor adânc înrădăcinate în mentalitatea comună, „nu se poate…
  • Interferonul
    15.04.2012 - 6 Comments
    --> ANALIZA UNUI MEDICAMENT FOLOSIT LA HEPATITĂ: INTERFERONUL Interferonul se foloseşte în multe medicamente: contra sclerozei multiple, hepatitei C şi B, cancerului, infecţiilor…
  • Ce este uitarea?
    02.05.2012 - 2 Comments
    --> CE ESTE UITAREA? Faptul că nu toate cunoştinţele, informaţiile pe care le achiziţionăm sunt păstrate şi reactualizate este foarte răspândit, de aceea şi foarte cunoscut. Este…
  • 12 idei inteligente de decorare pentru locuitul în chirie
    03.06.2023 - 0 Comments
    Amenajarea unei case în care stai cu chirie poate fi o provocare, dar există câteva sfaturi pe care le poți urma pentru a-ți face locuința să arate bine și să te simți confortabil în ea."Nu găuriți…

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *