Pietrele îndrumătoare din Georgia




PIETRELE ÎNDRUMĂTOARE DIN GEORGIA

Ghidul de piatră din Georgia este un monument enigmatic din granit, situat în regiunea Elberton, statul Georgia. Cunoscut și sub numele de American Stonehenge, monumentul are aproape 6 metri înălțime și este alcătuită din 6 plăci de granit, cântărind în total circa 109 tone. Dar detaliul cel mai uimitor al monumentului nu este dimensiunea lui, ci ceea ce e gravat pe el: Zece reguli pentru o „epocă a rațiunii”. Aceste reguli sunt asociate cu Noua Ordine Mondială, depopularea masivă a planetei, un guvern mondial unic, introducerea unui nou tip de spiritualitate etc.

Autorii acestor îndrumări au cerut să rămână anonimi și, până în prezent, dorința lor a fost respectată. Pe monument este gravată totuși o semnătură: R.C. Acestea sunt inițialele Ordinului Rozicrucienilor (Rosenkreutz Christian în germană, sau Rose Croix în franceză), adică Crucea Trandafirului, un ordin al Cavalerilor Templieri, precursorii masonilor. Iar broșura Ghidului de piatră din Georgia menționează că Joe H. Fendley Senior, președintele companiei Elberton Granite, precum și alte persoane implicate în construirea monumentului au fost masoni. Să fi fost acesta motivul pentru care acești oameni au fost selectați de către sponsorii anonimi ai monumentului? Misterioșii finanțatori au lăsat un text care explică motivele din spatele acestui ghid în piatră, scopul lor devenind foarte clar. Textul descrie o lume ideală, la fel cu cea imaginată de societățile oculte. Monumentul este deci dovada legăturii dintre societățile secrete, elita mondială și planul pentru o Nouă Ordine Mondială.

Monumentul


Sculptat în granit albastru, monumentul din Georgia este menit să reziste testului timpului şi să comunice cunoştinţe pe mai multe nivele: filozofice, politice, astronomice etc. Este compus din patru blocuri mari de piatră, pe care sunt gravate zece reguli de viaţă în opt limbi: engleză, spaniolă, rusă, swahili, hindusă, ebraică, arabă și chineză. Pe partea de sus a structurii este inscripţionat un mesaj mai scurt, în patru limbi antice: babiloniană, greaca clasică, sanscrită şi hieroglife egiptene. Trebuie ştiut că aceste patru limbi antice au o mare importantă în învăţăturile şcolilor de mistere oculte, precum Francmasoneria şi Rozicrucienii.

Cele patru pietre mari sunt aranjate într-o configuraţie de „roată cu zbaturi”, orientate în așa fel, încât să capteze mișcarea soarelui pe tot parcursul anului, marcând poziţiile extreme de răsărit şi apus ale soarelui, în ciclu său de 18,6 ani. Piatra din centru are două caracteristici aparte. Prima este aceea că Steaua Nordului este întotdeauna vizibilă printr-un orificiu special, forat de la sud spre partea de nord a pietrei din centru. A doua caracteristică este deschizătura care se aliniază cu poziţia soarelui la momentul solstiţiului de vară şi de iarnă şi la echinocţiu.

La baza Ghidului de piatră se află o tabletă explicativă, pe care sunt listate detalii ale structurii. Se menţionează de asemenea şi o capsulă a timpului îngropată sub ea. Conţinutul acestei capsule (dacă există) este un mister. Tableta descrie caracteristicile monumentului şi precizează care sunt autorii acestuia. Însă data de deschidere a capsulei timpului a fost lăsat necompletată.

Legătura cu fenomenele astronomice a fost de o mare importanță în proiectarea Ghidului. Într-o relativ nouă naţiune, cum sunt Statele Unite ale Americii, monumentele care sunt aliniate cu corpuri cereşti sunt adeseori operele societăţilor secrete, cum ar fi francmasonii. Preluând din învăţăturile şcolilor de mistere din Egiptul Antic și Grecia sau de la celții druizi, francmasonii sunt cunoscuţi pentru încorporarea în monumente a unor „cunoștințe sacre”.

Cele zece „porunci” pentru o Nouă Epocă a Raţiunii sunt următoarele:
1. Menţineți umanitatea sub 500.000.000 de indivizi, într-un echilibru perpetuu cu natura.
2. Controlați reproducerea cu înţelepciune – îmbunătăţind conformitatea şi diversitatea.
3. Uniţi umanitatea printr-o limba nouă.
4. Manifestați credinţa, tradiţia şi toate lucrurile cu judecată echilibrată.
5. Protejaţi oamenii şi naţiunile cu legi cinstite şi tribunale corecte.
6. Lăsaţi naţiunile să guverneze intern, rezolvându-şi disputele externe într-un tribunal mondial.
7. Evitaţi legile mărunte şi oficialii inutili.
8. Echilibraţi drepturile personale cu îndatoririle sociale.
9. Preţuiţi adevărul, frumuseţea, dragostea, căutând armonia cu infinitul.
10. Nu fiţi un cancer al pământului, lăsaţi loc naturii.

După cum vedeți, ghidul face apel la o reducere drastică a populaţiei lumii, adoptarea unei limbi mondiale și crearea unui tribunal mondial şi face aluzie la eugenie. Cu alte cuvinte, un model pentru o Nouă Ordine Mondială.

Depopulare, maternitate planificată şi eugenie

Prima „poruncă” este de-a dreptul şocantă, pentru că, în esenţă, stipulează că 12 din 13 persoane de pe Pământ n-ar mai trebui să existe. Practic, asta ar însemna ca toată lumea să dispară, în afară de un număr egal cu jumătate din populația Indiei. Dacă populaţia lumii de astăzi este de 6,8 miliarde de oameni, înseamnă că avem un surplus de 92,54%. Să iei în considerare asemenea cifră este înspăimântător. Dar să ne gândim: câţi oameni au supravieţuit în filmul „2012”? Nu mulţi. Cine au fost ei? Cei mai bogaţi oameni ai planetei. Este aceasta o programare predictivă? Ultima regulă de pe Ghidul de piatră – „Nu fiți un cancer pe pământ, lăsaţi loc naturii” – este deosebit de îngrijorătoare, deoarece compară viaţă umană cu o plagă pentru pământ. Cu acest tip de gândire, e logic să ți se pară rezonabil să dispară aproape toată populaţia lumii.

Depopularea masivă este un obiectiv recunoscut de elita mondială şi mulţi oameni importanţi au declarat-o în mod deschis. În 1988, Prinţul Philip al Marii Britanii spunea că, dacă ar fi să se reîncarneze, şi-ar dori să fie un „virus mortal”, care să reducă populaţia lumii. Mai recent, Bill Gates a spus: „Lumea de azi are 6,8 miliarde de oameni... tinzând să ajungă la 9 miliarde. Acum, dacă facem o treabă bună cu noile vaccinuri, am putea reduce populaţia lumii cu 10-15%”.

Alături de donaţiile de sume enorme de bani (deductibile fiscal) pentru cauza depopulării, „întâlnirile secrete” ale elitei mondiale au avut drept scop discutarea modului prin care ar putea fi utilizată averea lor pentru a stopa creşterea populaţiei lumii şi a îmbunătăţi sănătatea şi educaţia. Filantropii, convocați în 2009 într-un summit organizat la inițiativa lui Bill Gates (fondatorul Microsoft), s-au reunit în secret pentru a discuta felul în care ar putea depăși obstacolele politice și religioase rezistente la schimbare. Întâlnirea, descrisă ca Good Club (Clubul Bun) i-a inclus pe David Rockefeller Jr. (patriarhul celei mai bogate dinastii din America), finanţatorii Warren Buffett and George Soros, primarul New York-ului Michael Bloomberg şi mogulii de presă Ted Turner şi Oprah Winfrey.

A două regulă, „Ghidaţi reproducția cu înţelepciune, îmbunătăţind diversitatea şi conformitatea” solicită practic crearea unei legi privind numărul de copii per familie. Mai mult, „îmbunătăţirea diversităţii şi conformităţii” nu pot fi obţinute decât printr-o „reproducere selectivă”, adică sterilizarea membrilor nedoriţi ai societăţii. Aceasta se numea pe vremea naziștilor „eugenie”, până când a devenit... incorectă politic.

Un guvern mondial

În cartea „Memoriile lui David Rockefeller”, la pagina 405 acesta scria: Unii chiar cred că facem parte dintr-o conspiraţie secretă, care lucrează împotriva intereselor Americii, caracterizându-mă pe mine şi familia mea drept „internaţionalişti” care conspiră cu alţii din lume la crearea unei structuri politice şi economice unice globale, o nouă lume, dacă vreţi. Dacă aceasta este acuzaţia, pledez vinovat şi sunt mândru de ea”.

Majoritatea celorlalte reguli ale Ghidului de piatră, practic, fac apel la crearea unui guvern mondial, condus de „câţiva luminaţi” care să reglementeze toate aspectele vieţii umane: credinţa, îndatoririle sociale, economia etc. Această idee este departe de a fi una nouă. Ea a fost enunțată cu secole în urmă, în cadrul Şcolilor de mistere. 

În cartea sa The Secret Teachings of All Ages,  Manly P. Hall scria în 1917:
„Când mulţimea guvernează, omul este condus de ignoranţă; când biserica guvernează, e condus de superstiţie; şi când statul guvernează, el este condus de frică. Pentru ca oamenii să trăiască în armonie şi înţelegere, ignoranţa trebuie transformată în înțelpciune, superstiţia într-o credinţă iluminată şi frică în dragoste. În ciuda afirmaţiilor contrare, Masoneria este o religie care caută să-l unească pe om cu Dumnezeu, prin înălţarea iniţiaţilor ei la acel nivel de conştiinţă de la care ei pot avea o viziune clară a lucrărilor Marelui Arhitect al Universului. Din generaţie în generaţie se păstrează viziunea unei civilizaţii ideale pentru omenire. În mijlocul acelei civilizaţii va sta o universitate mare, unde ambele ştiinţe sacre şi seculare privind misterele vieţii vor fi predate în mod deschis tuturor celor ce-şi vor asuma o viaţă filozofică. Aici, credința şi dogma nu-şi vor avea locul; superficialitatea va fi înlăturată şi numai esenţialul va fi păstrat. Lumea va fi condusă de către cele mai luminate minţi şi fiecare va ocupa poziţia pentru care va fi cel mai potrivit”.

În cartea The Secret Destiny of America, același Manly P. Hall explică visul vechi pentru un guvern mondial, așa cum a fost el prezentat de către Societăţile Secrete:
„Democraţia lumii a fost visul secret al marilor filozofi clasici. Pentru îndeplinirea acestei mari idei în istoria omenirii, ei au propus programe de educaţie, religie, şi conduită socială, în vederea creării unei frăţii universale. Pentru realizarea practică a acestor obiective, aceşti erudiţi antici s-au organizat în confrerii. Școlile de mistere din Egipt, Grecia, India şi China, precum și ordinele preoților filozofi inițiați au format un organism suveran, cu scopul de a-i instrui, consilia și direcționa pe conducătorii statelor”.

Explicaţiile autorilor anonimi


De la inaugurarea monumentului, în 22 martie 1980, mulți cercetători au încercat să interpreteze argumentele din spatele acestor zece recomandări. Sunt ele parte a unui plan pentru o Nouă Ordine Mondială, sau doar niște simple reguli de pus în aplicare în cazul unei catastrofe majore? Calea cea mai bună pentru a obţine un răspuns ar fi să-i întrebăm pe înșişi autorii lor. Dar, din moment ce aceştia au vrut să rămână anonimi, este imposibil să facem acest lucru. Ei au lăsat totuşi indicații importante, care au fost trecute cu vederea de aproape toţi cercetătorii.

Compania de construcții care a ridicat monumentul de granit a produs și un ghid-manual al acestuia, o broșură în care explică în detaliu motivele pentru care a fost realizat. Chiar de la început, autorii solicită crearea unei Noi Ordini Mondiale. Aceasta nu este o teorie a conspiraţiei. Stă scris în termeni clari şi fără echivoc. Dar iată detalierea celor 10 reguli ale Ghidului de piatră, direct din peniţa autorilor secreţi:

Este foarte probabil ca omenirea să posede acum cunoştinţele necesare pentru a stabili un guvern mondial eficient. Într-un fel, această cunoaştere trebuie însămânţată pe scară largă în conştiinţa întregii omeniri. Foarte curând inimile familiei noastre umane trebuie atinse şi încălzite, ca să întâmpinăm o regulă globală a raţiunii. Conştiinţa de grup a rasei noastre este oarbă, perversă, şi distrasă uşor de fleacuri când ar trebui să se concentreze asupra fundamentelor. Intrăm într-o eră critică. Presiunile populaţiei vor crea în curând crize politice şi economice în întreagă lumea. Acestea vor face mai dificilă şi în acelaşi timp mai necesară înfiinţarea unei societăţi raţionale globale. Un prim pas ar fi convingerea unei lumi care se îndoieşte că o astfel de societate este acum posibilă. Să atragem atenţia asupra problemelor fundamentale. Să stabilim priorităţi adecvate. Trebuie să ne ordonăm casă noastră aici, pe pământ, înainte de a ajunge la stele.

E greu să sădești înţelepciune în minţi umane închise. Inerţiile culturale nu sunt uşor de depăşit. Derularea evenimentelor mondiale arată deficienţele mijloacelor tradiţionale de guvernare. Crizele care se apropie pot determina omenirea să fie dispusă să accepte un nou sistem de legi mondiale, care va solicita responsibilitatea fiecărei naţiuni în reglementarea problemelor interne, ceea ce le va ajută în gestionarea paşnică a conflictelor internaţionale. Cu un astfel de sistem am putea elimina războiul și am putea oferi fiecărei persoane o șansă de a-şi clădi o viaţă cu rost şi împlinire. Există alternative la Armageddon. Ele sunt realizabile. Dar ele nu se vor întâmpla fără efortul coordonat a milioane de oameni dedicaţi, din toate neamurile pământului.

Noi, sponsorii Ghidului de piatră din Georgia, suntem un mic grup de americani care vor să atragă atenţia asupra problemelor prezente ale omenirii. Avem un mesaj simplu pentru ființele umane de acum și din viitor. Noi credem că acesta conţine adevăruri evidente şi nu ne-am propus un anumit crez sau filozofie. Cu toate acestea, mesajul nostru este în unele domenii controversat. Am ales să rămânem anonimi pentru a evita dezbateri şi dispute care ar putea arunca în confuzie sensul spuselor noastre şi întârzia aplicarea lor. Noi credem că principiile noastre sunt solide.

Stonehenge şi alte vestigii antice ne-au stârnit curiozitatea, însă acestea nu transmit niciun mesaj pentru îndrumarea noastră. Pentru a transmite ideile noastre şi fiinţelor umane din viitor, am ridicat un monument – un grup de pietre cioplite. Aceste pietre tăcute vor afişa ideile noastre acum şi atunci când nu vom mai fi. Sperăm că acestea vor câştigă o acceptare crescândă şi că, prin persistenţa lor tăcută, vor grăbi sosirea epocii raţiunii...

Credem că fiecare fiinţă umană are un scop. Fiecare dintre noi este o mică dar semnificativă parte din infinit. Alinierea cerească a pietrelor simbolizează nevoia oamenilor de a fi drepţi cu principiile care se manifestă în propria noastră natură şi în universul din jurul nostru. Trebuie să trăim în armonie cu infinitul...

Cele patru pietre mari, centrale, din grup sunt inscripţionate cu zece principii, fiecare piatră afişând acelaşi text în două limbi. Limbile au fost selectate pentru semnificaţia lor istorică şi pentru impactul lor asupra oamenilor care trăiesc acum. Deoarece există trei mii de limbi vorbite în lume, nu au putut fi incluse toate.

Noi prevedem o fază ulterioară în dezvoltarea Ghidului de piatră din Georgia. Sperăm că și alte pietre vor fi ridicate în cercuri exterioare, pentru a marca migraţia soarelui şi alte fenomene cereşti. Aceste pietre vor purta cuvintele noastre și în limbile altor persoane care împărtăşesc convingerile noastre şi care vor ridica pietre similare la graniţele interstatale, în limbile vecinilor prietenoşi. Ele ar servi ca memento-uri ale greutăţilor pe care omenirea le va întâmpina împreună şi ar încuraja eforturile reciproce în tratarea lor cu raţiune şi dreptate.

Nu pretindem vreo inspiraţie divină dincolo de ceea ce poate fi găsit în toate minţile umane. Gândurile noastre reflectă analizele asupra problemelor cu care se confruntă omenirea în aceşti zori ai erei atomice. Ele descriu în termeni generali unele măsuri de bază ce trebuie luate pentru a stabili pentru omenire un echilibru de durată cu Universul.

Fiinţele umane sunt creaturi deosebite. Suntem păstori ai tuturor formelor de viaţă terestră. În această lume, noi jucăm un rol central, într-o luptă eternă dintre bine şi rău, între forţele care construiesc şi cele care distrug. Noi, oamenii, am fost dăruiţi cu o capacitate mică de cunoaştere şi acţiune – în bine sau în rău. Trebuie să ne străduim să ne facem existența mai bună, nu numai pentru noi înşine, ci şi pentru cei ce vin după noi. Nu trebuie să fim nepăsători la bunăstarea celorlalte fiinţe vii, ale căror destine au fost plasate în mâinile noastre.

Noi suntem agenţia majoră prin care calităţile bune şi rele ale spiritului devin actori în lumea noastră. Fără noi ar există foarte puţină dragoste, milă sau compasiune. Dar putem fi şi agenţi ai urii, cruzimii şi indiferenţei reci. Numai noi putem lucra conştient la îmbunătățirea acestei lumi imperfecte. Nu este suficient să ne lăsăm pur şi simplu purtaţi de val. Lumea raţională de mâine se va afla contra curentului...

În 1980, când au fost ridicate aceste pietre, cea mai presantă problemă a lumii era necesitatea de a controla numărul populaţiei. În secolele din urmă, tehnologiile şi combustibilii abundenți au făcut posibilă multiplicarea umanităţii dincolo de prundența pentru o dezvoltare durabilă. Acum putem prevedea epuizarea iminentă a acestor resurse de energie şi epuizarea rezervelor mondiale de multe materii prime vitale.

Controlul reproducerii noastre este necesar şi urgent. Acest lucru va necesită schimbări majore în atitudinea şi obiceiurile noastre. Din păcate, inerţia obiceiurilor umane poate fi dăunătoare. Acest lucru este valabil mai ales atunci când cei pentru care obiceiul/datina este o forţă dominantă nu sunt conștienți de nevoia de schimbare. Aproape fiecare naţiune este acum suprapopulată din punct de vedere al echilibrului cu natura. Suntem ca o flotă de bărci de salvare supraaglomerate, confruntată cu o furtună ce se apropie. În Statele Unite ne suprasolicităm serios resursele, pentru a menţine populaţia într-o stare de prosperitate. Ne distrugem terenurile agricole şi ne-am crescut periculos dependenţa de resurse externe de petrol, metale şi alte resurse non-regenerabile. Iar naţiuni precum Japonia, Olanda şi Haiti sunt chiar mai serios suprapopulate, deci într-un pericol și mai mare... În aceste împrejurări, reproducerea nu mai este o chestiune personală. Societatea trebuie să aibă o voce şi o anumită direcţie în reglementarea acestei funcţii vitale. Dorinţele cuplurilor sunt importante, dar nu supreme. Trebuie avute în vedere interesele actualei societăţi şi bunăstarea generaţiilor viitoare, creând mecanisme pentru controlul rațional al naşterilor.

Naşterile iresponsabile de copii trebuie descurajate de legi juridice şi sociale. Cuplurile care nu pot asigura un venit decent şi sprijin pentru un copil nu ar trebui să facă copii şi să fie o povară pentru societate. Aducând copii nedoriţi într-o barcă de salvare supraaglomerată este ticăloşie. Este nedrept pentru aceşti copii și dăunător pentru ceilalţi ocupanţi şi toate vieţuitoarele. Societatea nu ar trebui să încurajeze sau să subvenţioneze un astfel de comportament.

Acum există cunoștințe şi tehnici pentru reglementarea reproducerii umane. Liderii morali şi politici din întreagă lume au responsabilitatea de a le face disponibile. Acest lucru ar putea fi realizat cu o fracţiune din fondurile pe care lumea le alocă acum în scopuri militare. Deturnând fondurile în acest scop, s-ar reduce tensiunile care duc la război.

O populaţie a lumii diversă, prosperă şi în echilibru perpetuu cu resursele va fi piatra de temelie pentru o ordine mondială raţională. Oamenii de bună credință din toate naţiunile trebuie să lucreze pentru a stabili acest echilibru.

O dată cu finalizarea Ghidului de piatră din Georgia, micul nostru grup de sponsori s-a desfiinţat. Lăsăm monumentul în păstrarea în siguranţă a oamenilor din regiunea Elbert, Georgia. Dacă cuvintele înscrise sunt estompate de uzura vântului, a soarelui sau a timpului, vă cerem să le ciopliţi mai adânc. Dacă pietrele vor cădea sau vor fi doborâte de oameni cu puţină înţelegere, vă cerem să le ridicaţi din nou. Invităm toate fiinţele umane din toate naţiunile să reflecteze la mesajul nostru simplu. Într-o zi, când aceste obiective vor fi căutate de majoritatea omenirii, va putea fi înfăptuită o ordine mondială raţională pentru toţi.

Concluzie

Ghidul de piatră din Georgia este un manifest modern rozicrucian, care face apel la o schimbare drastică a modului în care este condusă lumea. Monumentul este important pentru înţelegerea forţelor care, pe ascuns, modelează lumea de azi şi de mâine. Este materializarea în piatră a legăturii dintre societăţile secrete, elita mondială şi agenda pentru o nouă ordine mondială. Împingerea spre un guvern mondial, controlul populaţiei şi conservarea mediului sunt chestiuni discutate zilnic. Era anul 1980 când a fost inaugurat ghidul de piatră. Putem noi spune azi că au fost făcute progrese importante? Multe dintre regulile Ghidului de piatră sunt logice și de bun simț în ceea ce privește conservarea pe un termen lung a Pământului. Dar între cuvintele idealiste ale autorilor şi modul real în care aceste politici vor fi aplicate maselor – de către politicieni lacomi și avizi de putere – este o mare diferenţă. Citind printre rânduri, Ghidul de piatră le cere oamenilor renunțarea la multe libertăţi personale şi supunerea la un control guvernamental la nivelul multor probleme sociale... nemaivorbind de moartea a 92,5% din populaţie. Și probabil nu a celor din „elită”. Este conceptul de democraţie „a oamenilor pentru oameni”, cum a fost idealizat de către părinţii fondatori ai Statelor Unite ale Americii. O simplă iluzie, o soluţie temporară, până la introducerea guvernului mondial socialist? De ce nu au fost consultați şi cetăţenii lumii în mod democratic? Pentru că e mai uşor pentru elite fabricarea consimțământului prin intermediul mass-mediei? Se prea poate să nu funcţioneze pentru toată lumea...

Surse: aici și aici

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

POSTĂRI ALEATORII

  • 9/11 ZERO - O investigare a evenimentelor din 11 septembrie (documentar RO)
    07.05.2012 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({});    ZERO  - O INVESTIGARE A EVENIMENTELOR DIN 11 SEPTEMBRIE 2001 -  Un documentar realizat după cartea lui Giulietto…
  • Apărarea drepturilor noastre la o sănătate naturală (VIDEO)
    09.08.2012 - 0 Comments
    --> „MIȘCAREA VIEȚII” APĂRAREA DREPTURILOR NOASTRE LA O SĂNĂTATE NATURALĂ Doctorul Matthias Rath, directorul Institutului de cercetări cardiovasculare „Linus Pauling” din Palo Alto -…
  • Cuptorul cu microunde - dușmanul din casa ta
    17.04.2012 - 0 Comments
    --> CUPTORUL CU MICROUNDE  - DUȘMANUL DIN CASA TA - E posibil ca milioane de oameni să-și sacrifice sănătatea fără să știe de pericolele la care se expun? Cine a…
  • Originea și istoria vaccinurilor + documentar
    28.09.2015 - 6 Comments
    ORIGINEA ȘI ISTORIA VACCINURILOR Dr. Johann Loibner Dr. Loibner s-a născut în 1944 în Steiermark, Austria, și a practicat primii 7 ani ca medic de țară. În scurt timp, el a constatat că medicina…
  • Românii care au inventat elicopterul
    02.01.2016 - 1 Comments
    ROMÂNII CARE AU INVENTAT ELICOPTERUL Știaţi că elicopterul a fost inventat de inginerul Paul Cornu? Pe data de 13 noiembrie 1907, acesta a reuşit primul zbor din lume, cu un elicopter ce…
  • Codex Alimentarius în România
    21.06.2013 - 1 Comments
    --> CODEX ALIMENTARIUS ÎN ROMÂNIA Din 31 decembrie 2009, Guvernul României a început, alături de alte 165 de state, reprezentând aproape 85% din populaţia planetei, implementarea Codex…
  • Rețete culinare - Mazăre cu afumatură
    08.04.2012 - 0 Comments
    --> MAZĂRE CU AFUMĂTURĂ Ingrediente - 1/2 kilogram de mazăre proaspătă sau congelată și pre-fiartă - un cârnat afumat, crud și uscat bine - doi căței de usturoi - o cană de roșii…
  • Sofia Nădejde - o femeie de nădejde a epocii sale
    30.06.2014 - 1 Comments
    --> SOFIA NĂDEJDE  – O FEMEIE DE NĂDEJDE A EPOCII SALE – Sofia Nădejde (1856-1946), născută în Botoșani, a fost o publicistă, prozatoare și autoare dramatică de orientare…
  • 21 decembrie 2012 - o zi ca oricare alta + documentar (RO)
    19.12.2012 - 3 Comments
    --> 21 DECEMBRIE 2012 - O ZI CA ORICARE ALTA   Iată câteva precizări autorizate privind ziua de 21 decembrie 2012 – doomsday…
  • Miceal Ledwith - Universul „Hamburger” + documentar (RO)
    08.07.2012 - 3 Comments
    --> UNIVERSUL „HAMBURGER” Numele meu este Míċeál Ledwith. Míċeál este forma lui Michael în limba irlandeză. M-am înscris ca student pentru a deveni preot catolic în 1960, la…
  • Criza energetică - adevăr sau minciună? + documentar (RO)
    13.08.2015 - 1 Comments
    google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; google_ad_slot = "2835576272"; google_ad_width = 336; google_ad_height = 280; google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; …
  • 9/11 De ce luptăm (Why We Fight) (RO)
    07.05.2012 - 0 Comments
    -->   DE CE LUPTĂM? (RO) Why We Fight? este o incursiune în măruntaiele mașinăriei de război americane, cu povestiri incredibile și comentarii făcute de oameni din interiorul…
  • Tribul Himba + slideshow
    26.10.2014 - 0 Comments
    google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; google_ad_slot = "0222328888"; google_ad_width = 728; google_ad_height = 90; TRIBUL HIMBA Membrii tribului Himba, locuitori…
  • O lume fără România (VIDEO + slideshow)
    01.06.2012 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CUM AR ARĂTA LUMEA FĂRĂ ROMÂNIA?  CEI MAI CUNOSCUŢI CERCETĂTORI ŞI INGINERI ROMÂNI Pe parcursul îndelungatei sale istorii,…
  • Cele mai ciudate 10 restaurante din lume!
    21.03.2017 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Când ați fost la un restaurant, ați fost vreodată serviți în spatele gratiilor, de către „gardieni”, într-o celulă de închisoare? Sau ați…
  • Rețete culinare - Salată cu porumb dulce
    09.04.2012 - 0 Comments
    --> SALATĂ CU PORUMB DULCE Ingrediente   - 1 conservă mică de porumb (sau 200 g boabe congelate) - ciuperci - 200 g (din conservă sau înăbușite, cu sare) - cașcaval ras -…
  • Ce ne dezvăluie piramidele + documentare (RO)
    23.06.2012 - 0 Comments
    --> PIRAMIDA LUI KEOPS SAU MAREA PIRAMIDĂ DIN GIZEH Piramida lui Keops – numită și Marea Piramidă din Giza (Gizeh), este una dintre cele 7 minuni ale Lumii Antice. Deși este…
  • Cânepa - fibra de aur a României + documentar (RO)
    04.11.2016 - 2 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CÂNEPA – FIBRA DE AUR A ROMÂNIEI Ne-am născut într-un loc în care o plantă naturală care tratează cancerul, SIDA, bolile și durerile de…
  • Actualitatea lui Eminescu
    15.06.2014 - 1 Comments
    --> ACTUALITATEA LUI EMINESCU La 15 iunie, comemorăm trecerea în neființă a poetului Mihai Eminescu, singurul român care a dat numele unei ştiinţe – eminescologia – studiată în 30…
  • Rozmarinul - energie și optimism
    30.03.2012 - 0 Comments
    -->   ROZMARINUL - ENERGIE ȘI OPTIMISM Datorită efectului de stimulare a corticosuprarenalelor, rozmarinul este considerat un elixir al tinereţii. El fortifică…
  • Uniunea Europeană - o nouă Uniune Sovietică? + VIDEO (RO)
    27.03.2016 - 0 Comments
    UNIUNEA EUROPEANĂ – O NOUĂ UNIUNE SOVIETICĂ? Împreună cu Soljenițîn și Saharov, disidentul Vladimir Bukovski a zguduit comunismul anilor '70, devenind, după plecarea în Occident, unul dintre cei…
  • Hotelurile capsulă din Japonia + slideshow
    14.06.2015 - 2 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); HOTELURILE CAPSULĂ DIN JAPONIA Dacă sunteți fericiții posesori de suficienți bani ca să vă permiteți o excursie în Japonia, dar nu…
  • 28 de fotografii interzise scoase ilegal din Coreea de Nord
    29.11.2015 - 0 Comments
    Întreaga Coree de Nord este învăluită în întuneric, atât literal cât și figurativ, fiind unul dintre cele mai misterioase locuri din lume. Nu mulți din afară au șansa să viziteze Coreea de Nord. De…
  • 12 lucruri pe care nu știai că le poți face în Google Chrome
    16.11.2021 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Chiar dacă folosiți Google Chrome de când a fost lansat în 2008, browserul este capabil de câteva trucuri pe care poate nu le-ați…
  • Ce bem și ce mâncăm de la magazin
    04.04.2012 - 0 Comments
    --> CE SUNT ADITIVII ALIMENTARI?  Cel mai important factor în menţinerea sănătăţii este alimentaţia, ea fiind furnizorul de materie şi energie pentru buna dezvoltare şi funcţionare…
  • Joel Osteen despre sănătatea sufletului (VIDEO)
    27.04.2012 - 0 Comments
    --> JOEL OSTEEN DESPRE SĂNĂTATEA SUFLETULUI Joel Osteen este pastor senior la Biserica Lakewood din Houston, Texas. Este, de…
  • Cum pregătesc societățile secrete Guvernul Mondial + documentar (RO)
    14.06.2016 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CUM PREGĂTESC SOCIETĂȚILE SECRETE   GUVERNUL MONDIAL GRUPUL BILDERBERG Unul dintre cele mai mari grupuri de fațadă ale…
  • Psyllium - o nouă fibră alimentară
    29.03.2012 - 2 Comments
    --> PSYLLIUM –  o nouă fibră alimentară Psyllium (Plantago psyllium) face parte din familia pătlaginii și creşte mai ales în sudul Franţei şi Spaniei şi pe coasta de nord a…
  • Fapte amuzante și fascinante despre jocul de aventură pisicesc - STRAY
    25.11.2024 - 0 Comments
    Stray, jocul video indie dezvoltat de BlueTwelve Studio și publicat de Annapurna Interactive, a luat cu asalt lumea jocurilor atunci când a fost lansat în 2022. Cu premisa sa unică - să joci ca o…
  • Medicina integrală + documentar (RO)
    21.05.2014 - 2 Comments
    --> MEDICINA INTEGRALĂ – O PRIVIRE ISTORICĂ – Ce se înţelege prin „medicină alternativă”? De fapt, e un paradox să se folosească termenul de „alternativ” în legătură cu medicina…
  • Bugetul negru al Statelor Unite
    19.08.2014 - 7 Comments
    --> BUGETUL NEGRU AL STATELOR UNITE Este deja evident pentru cei mai mulți dintre noi că informațiile care ni se oferă prin mass media reprezintă de obicei doar un aspect superficial al…
  • Pisicile - aceste ființe extraordinare + VIDEO
    27.04.2012 - 3 Comments
    PISICILE - ACESTE FIINȚE EXTRAORDINARE  POVESTEA MOTANULUI OSCAR Centrul de reabilitare şi îngrijire medicală din Provider, Rhode Island, specializat în îngrijirea bolnavilor cu demenţă…
  • Volvela: Echivalentul medieval al unei aplicații pentru smartphone?
    15.12.2023 - 0 Comments
    Știați că strămoșul aplicațiilor pentru smartphone-uri poate fi urmărit până în Evul Mediu? Volvela, un dispozitiv interactiv pe bază de hârtie, a avut un rol multifațetat în timpul utilizării sale…
  • OSHO - un maestru spiritual care te ajută să devii tu însuți + VIDEO (RO)
    17.12.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); OSHO - UN MAESTRU SPIRITUAL CARE TE AJUTĂ SĂ DEVII TU ÎNSUȚI OSHO este unul dintre cei mai cunoscuți și mai provocatori lideri…
  • Ghid pentru stomatologi. Ce criterii să ai în vedere la alegerea sterilizatorului autoclav
    29.06.2018 - 0 Comments
    Ghid pentru stomatologi. Ce criterii să ai în vedere la alegerea sterilizatorului autoclav Încă din 1879, când Charles Chamberland a inventat autoclavul - pe atunci conceput sub forma unui vas -…
  • Conspirația „Marijuana” + VIDEO (RO)
    11.01.2013 - 0 Comments
    --> CONSPIRAȚIA „MARIJUANA” Ştiaţi că planta numită cânepă are peste 25.000 de utilizări? De la alimente, vopsele, combustibili şi până la îmbrăcăminte şi materiale de construcţii.…
  • Alimentația anticancer - o terapie cu gust delicios
    02.04.2012 - 6 Comments
    --> ALIMENTAŢIA ANTICANCER  - O TERAPIE CU GUST DELICIOS - Medicina oficială acceptă, în sfârşit, o realitate pe care naturismul o susţine de mult timp: o alimentaţie corectă…
  • Scurtă istorie a automobilului + slideshow
    16.01.2016 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); SCURTĂ ISTORIE A AUTOMOBILULUI Păzea! Păzea că trece-n goană, Aleargă, vâjâie ca vântul, Și dacă n-ai urechi normale, Te face una cu…
  • Ce este inteligența? + VIDEO (RO)
    26.08.2015 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CE ESTE INTELIGENȚA?  Preambul Un catolic, un protestant și un ortodox vorbeau cu un prieten căruia tocmai i se spusese că mai…
  • O pisică dispărută se întoarce cu un bilet la gât, iar povestea ia o întorsătură neașteptată
    20.07.2023 - 0 Comments
    Cu ceva timp în urmă, o poveste interesantă s-a petrecut în Thailanda. O pisică și-a părăsit stăpânul timp de 3 zile și toată lumea a crezut că a dispărut. Pisica s-a întors, iar proprietarul a fost…

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *