Boli infecțioase cauzate de microbi? - un basm modern + documentar

BOLI INFECȚIOASE CAUZATE DE MICROBI?
UN BASM MODERN

Prof. dr. Karl Probst

Atunci am văzut că, pentru cei mai mulţi, ştiinţa este doar ceva din care trăiesc, şi aceia vor idealiza şi erorile dacă-şi pot duce existenţa pe baza lor. J.P. Eckermann, Conversaţii cu Goethe

Există în istorie evenimente care modifică întreaga evoluţie a omenirii. O astfel de dată este 23 martie 1883. Atunci a început declinul artei medicale. În acea zi, Robert Koch a ţinut celebrul său discurs în faţă Societăţii de Fiziologie din Berlin, unde a prezentat „agentul patogen al tuberculozei”. Cu acest discurs, Koch a cimentat „teoria bolilor infecţioase cauzate de microbi”, postulată de Louis Pasteur. Chiar dacă în acea perioadă Pasteur însuși avea deja îndoieli în privința propriei teorii a germenilor, experimentele lui Koch au cimentat concepţia apariţiei bolilor printr-un atac din exterior al bacteriilor. Industria chimică a identificat imediat potenţialul oferit de această concepţie, căci dacă un microb venit din exterior ar fi cauza bolii, atunci, în mod logic, ar fi posibil să se combată boala printr-un medicament care să atace acel „agent patogen”. Începuse era industriei farmaceutice.

Patologie umorală şi patologie celulară

Pentru a înţelege cu adevărat ce s-a întâmplat în acel martie al anului 1883, trebuie să recapitulăm istoria medicinii. Deja în Evul Mediu se conturaseră două teorii diametral opuse în ceea ce priveşte apariţia bolilor: pe de o parte reprezentanţii teoriei umorilor, care susţineau că boala apare din cauza unui mediu interior vătămat (patologia umorală); pe de altă parte, reprezentanţii teoriei care afirma că boala ar apărea din cauza unor „demoni”,  a unor influenţe exterioare (patologia celulară). Discursul memorabil al lui Robert Koch a cimentat schimbarea de macaz în favoarea patologiei celulare.

Cu toate acestea, însuşi Pasteur şi, după el, nenumăraţi alţi cercetători, au descoperit că microbii sunt entităţi în continuă schimbare. Realitatea transformării microbilor, denumită şi pleomorfism, reduce ad absurdum teoria germenilor formulată de Pasteur. Chiar şi Pasteur, care înainte afirmase că omul ar fi un „teren aseptic”, complet lipsit de microbi (!), n-a mai putut nega că observase cum microbii stau absolut liniştiţi în mediul lor, până când în organism intervin anumite modificări care-i silesc să acţioneze şi să devină „virulenţi” (să-şi activeze funcţiile metabolice). Acum se ştie deja că nu există nicio formă de bacterie statică, și că bacteriile (ca şi celulele corpului nostru) se modifică permanent, în funcţie de mediul înconjurător. Epigenetica este ştiinţa care a demonstrat deja această realitate ce nu mai poate fi negată. Prin modificări ale mediului, se poate modifica, în condiţii de laborator, gradul de „virulență” al bacteriilor [când bacteriile primesc hrană, adică celule vătămate, şi se află în mediu anaerob (lipsit de oxigen), ele se înmulţesc corespunzător, pentru a reuşi să digere ţesuturile moarte - n.m.]. Toate aceste observaţii ale ştiinţei contrazic clar teoria invaziei  prin germeni, susţinută de Pasteur şi Koch.

Pleomorfismul

Între timp, o mulţime de ramuri ale aşa-zisei „medicini alternative” se bazează pe această perspectivă asupra sănătăţii şi bolii, care rezultă din pleomorfismul microbilor. Evident, de cealaltă parte se află industria chimică şi miliardele ei, care face profituri uriaşe cu o perspectivă greşită asupra sănătăţii şi bolii, astfel încât până în ziua de azi se reprima şi se trece sub tăcere adevărul despre apariţia bolilor şi menţinerea sănătăţii. În plus, oamenilor le-a fost dintotdeauna neplăcut să-şi asume răspunderea pentru propria viaţă şi sănătate. De aceea au preferat să acuze „demoni”, „spirite rele” sau alte influenţe magice pentru apariţia bolilor. O dată cu Pasteur şi Koch, gândirea magică sub forma existenţei bacteriilor şi-a găsit o suprafaţă de proiecţie pentru a externaliza cauzele bolilor şi a le pune eticheta unui atac din exterior.

Decăderea medicinii

Descoperirile lui Koch au furnizat, în sfârşit, dovadă „ştiinţifică” a ideii că nu omul e răspunzător de boala sa, ci destinul sau ghinionul. Cu alte cuvinte, nu faptul că zilnic încălcăm legile naturii ne-ar îmbolnăvi, ci nişte „germeni patogeni”. Ei, și dacă individul n-are nicio treabă cu boala care-l loveşte, atunci el poate avea o conştiinţa curată când pasează răspunderea unor specialişti  care pretind că ştiu cum s-o combată. În sfârșit, oamenii reuşiseră să paseze răspunderea pentru propria viaţă în mâna unor experţi, care să-i gestioneze. Pe baza acestei concepţii greşite a unor aşa-zise cauze exterioare ale bolilor s-a putut dezvolta industria bolii, care ulterior a proliferat ea însăşi ca un cancer, devenind în timp mai mare decât industria armamentului şi a automobilelor. Doctorii au devenit medici, iar arta vindecării a devenit tehnică medicală.

Mituri moderne

Această dogmă a cauzelor exterioare ale bolilor, proiectată în creierele oamenilor de către forţe cu interese comerciale puternice, a avut şi alte consecinţe dezastruoase:

1. Concepţia greşită de „contagiozitate” (teoria infecţiei). Pe această bază greşită a apărut un adevărat cult al igienei, care între timp a început să se prăbuşească în sine însuşi, având în vedere că tot mai multe studii au demonstrat că predispoziţia la boli devine mai puternică tocmai printr-o igienă exagerată, deoarece astfel ne paralizăm sau ne canalizăm greşit propriul microbiom, care ne ţine în viaţă. Prin antibioticele administrate permanent în ziua de azi, microbii sunt supuşi unei presiune enorme de a se adapta. Astfel mulţi microbi au devenit artişti ai supravieţuirii, dezvoltând rezistenţă la toate antibioticele şi şiretlicurile chimice ale medicinii, astfel riscând să devină o reală ameninţare pentru pacienţii cu o sănătate şubredă şi un sistem limfatic perturbat, care nu mai suportă uşor procesele metabolice din organism.

2. Concepţia greşită a „vindecării” din exterior. Este vorba de concepţia conform căreia o acţiune exterioară sau o substanţă chimică adusă din exterior ar putea activa o vindecare în interiorul organismului. Concret, credinţa absurdă în medicamente este deja bine fixată în creierul majorităţii oamenilor – mai precis, este programată încă din copilărie, de către părţile interesate. Ei bine, această halucinaţie începe să-şi arate consecinţele. Studii recente demonstrează fără putinţă de tăgadă că pe locul trei în lista de cauze ale mortalităţii se află efectele adverse ale medicamentelor (sau iatrogenia = moartea prin medicină şi medici). Se aplică tot mai mult zicala: „Operaţia reuşită – pacientul mort”.

3. Paranoia vaccinării. Iluzia protecţiei prin vaccinuri este tot o consecinţă a concepţiei eronate despre bolile care vin să ne atace din afară. În realitate, bacteriile, ciupercile şi „virusurile”  (dacă acestea există!) sunt consecinţele şi nu cauza bolilor. Microbii au sarcini importante în procesul vindecării. Ei dezintegrează ţesuturile vătămate de un mod de viaţă şi alimentare greşit, eliberând astfel organismului de toxine. Castelul de cărţi de joc numit vaccinare, care a adus industriei farmaceutice şi medicilor câştiguri incredibile, ameninţă şi el să se prăbuşească. În SUA tot mai mulţi copii şi adulţi sunt schilodiţi pe viaţă de vaccinuri. Aşa a luat naştere fondul de compensare a vătămărilor postvaccinale. Guvernul american câștigă și el enorm de pe urmă vaccinurilor. Au fost acumulaţi deja 3,5 miliarde de dolari din impozitele pe vaccinuri, suma care este „parcată”  în fondul de compensare a vătămărilor postvaccinale.  Acest fond a fost creat în 1988, iar banii vărsaţi în acel fond vin de la un impozit indirect, în valoare de $0,75, care a fost recomandat de CDC. Cu alte cuvinte, tot consumatorii alimentează în acest fond, nu producătorii de vaccinuri!

Ce este boala?

Cea mai importantă moştenire a marilor doctori ai trecutului este efortul lor de a explică neobosit că omul este singurul răspunzător pentru propria-i sănătate; prin modul de viaţă şi de hrănire, el singur decide cum îi funcţionează propriul organism la nivel celular. Prin cercetările profesorilor Béchamp, Claude Bernard, Enderlein etc. ştim acum că microbul nu înseamnă nimic şi că terenul e totul. Microbii sunt prezenţi în permanență. Noi trăim într-un organism alcătuit din mai mulţi microbi decât celule proprii. Când se ajunge la o dizlocare a normalităţii, a terenului care ne ţine sănătoşi, organismul îşi începe eforturile de a restabili starea de sănătate. Aceste eforturi de refacere a normalităţii pot fi mai mult sau mai puţin puternice şi, evident, sunt înregistrate ca simptome care deranjează. Adesea, aceste încercări ale organismului de a restabili echilibrul vital pot fi atât de neplăcute, încât sunt interpretate ca boală.

Cu cât o societate este mai focusată pe competiţie şi pe rezultate rapide, cu atât mai mult efortul de autovindecare al organismului va fi etichetat drept boală. La extrema cealaltă, avem un număr de studii epidemiologice interculturale care, de pildă, arată că sarcina, naşterea, lehuzia, menopauza, bolile copilăriei, bolile bătrâneţii, precum şi alte „boli” de acest gen decurg complet natural şi banal la popoarele care trăiesc simplu, în mijlocul naturii, astfel încât, în vocabularul lor nu există vreo denumire pentru acele stări, deşi simptomele sunt aceleaşi cu ceea ce noi numim „boli”. Evident că acele popoare şi-au păstrat capacitatea de a trăi în armonie cu propriile lor mecanisme biologice interioare.

Microbii sunt peste tot, sub formă de bacterii, ciuperci sau aşa-zise virusuri. Ei sunt absolut inofensivi atâta vreme cât „terenul”  (corpul nostru) este sănătos şi în echilibru. Dacă la un moment dat mediul o ia razna, microbii îşi modifică metabolismul (pentru a supravieţui în mediul viciat, tot mai lipsit de oxigen!) şi încep să ajute organismul în procesul de autovindecare. Acţiunea lor este consecinţa și nu cauza bolilor. Microbii accelerează autovindecarea şi au o mare însemnătate. [În acest context, recomand un articol foarte bun al unui profesor român de biologie: Prof. Gheorghe Mustaţă - Microbiomul, arma secretă a medicinii moderne! - n.m.]

Enzimele microbilor ajută în mod activ la dezintoxicarea terenului celular perturbat. Microbii se hrănesc digerând material tisular vătămat sau mort. Ţesuturile intoxicate, otrăvite, care nu mai sunt alimentate cu oxigen, sunt eliminate mai repede cu ajutorul microbilor, aceştia fiind catalizatorii proceselor vitale din organism. Astfel se reduce toxemia din organism.

De îndată ce microbii şi-au încheiat munca de curăţenie, numărul lor se reduce şi ei dispar din simptomatică (dar rămân prezenţi în organism în acelaşi număr în care au fost şi înainte de declanşarea simptomelor). Astfel, microbii sunt un barometru al proceselor numite boală, fără a fi cauza acestora, la fel cum gazele de eşapament arată o ardere, dar nu sunt şi cauza acesteia. Microbii trăiesc doar din ţesuturi necrozate, moarte din punct de vedere organic. Când bacteriile se înmulţesc, acesta este doar un semn că în corp s-au acumulat prea multe ţesuturi necrozate ce trebuie eliminate, nu că, vezi Doamne, microbii ar deveni brusc şi din senin virulenţi, malefici şi ne atacă. Toate expresiile tipic darwiniste gen „atac”, „invazie” a germenilor, sunt menite să inducă în eroare. Microbii nu sunt duşmanii, ci prietenii noştri. Dacă ei „atacă”  ceva, acest ceva reprezintă doar substanţele toxice care ne distrug ţesuturile celulare. Niciodată microbii nu atacă un ţesut vital, care funcţionează.

Mediul nostru intern – coordonat de creier – este cel care decide ce fel de microbi vor fi activaţi pentru a efectua curăţenia celulară. În funcţie de principiile ontogenezei şi de rolul stabilit prin evoluţia ţesuturilor embrionare, aceste microorganisme preiau sarcina curăţeniei. În funcţie de localizarea şi tipul de toxemie celulară, bacteriile sau microorganismele tipice pentru acel tip de ţesut vor fi activate şi se vor înmulţi. Deşi în realitate simptomele asociate cu microbi sunt întotdeauna date pe fond de toxemie şi legate de eliminarea de ţesuturi moarte, toată lumea cade pe spate când vede liste întregi de denumiri clinice şi diagnostice care mai de care mai savante, din greacă sau latină, care umplu dicţionarele medicale (şi conturile bancare ale medicilor).

Exorcism medical

Ziua de 23 martie 1883 este o zi de doliu pentru întreaga omenire, căci în acea zi patologia celulară a câştigat războiul cu patologia umorală. De atunci, întreaga omenire este captivă într-o închisoare babiloniană. Cuvântul ebraic babylon înseamnă confuzie, talmeş-balmeş. Echivalentul grecesc este diabolo şi este arhetipul cultural al noţiunii de „diavol”. Ştim cu toţii ce înseamnă diavol, dincolo de nota religioasă. Se pare că, într-adevăr, comisionarii iadului trag sforile din culise şi nu se dau înapoi de la nimic pentru ca marea majoritate a oamenilor să nu mai poată recunoaşte simplele legi ale naturii din cauza propagandei de înceţoşare. Din cauza lor, sănătatea a încetat să mai fie răspundere individuală, fiind delegată în mâinile „experţilor”. Farmacia şi tehnica medicală celebrează un exorcism modern.

În realitate, lucrurile stau altfel: singurul atac împotriva organismului uman este comis de noi înşine, mai ales prin faptul că ne îndopăm cu otravă la fiecare masă: consumăm mâncare gătită, ne intoxicăm corpul şi ne distrugem metabolismul cu alimente moarte, ce duc la carențe nutritive grave şi, pe termen lung, nu fac decât să otrăvească organismul, declanşând foarte multe dintre simptomele aşa-ziselor boli ale civilizaţiei moderne. În realitate, în ce priveşte nutriţia, singura boală gravă este toxemia – otrăvirea lentă a corpului, pe care o practicăm zi de zi. De aceea, în asemenea cazuri, n-au cum să existe mai multe terapii. Singurul drum spre vindecare este dezintoxicarea corpului, schimbarea modului de viaţă şi respectarea legilor naturii.

Sursa: PRO DECIZII INFORMATE

Poftă bună la otravă!