Spanacul - mătura intestinului

SPANACUL - mătura intestinului

Calităţile curative ale spanacului se cunosc din cele mai vechi timpuri, el fiind numit şi „mătura intestinului”, deoarece era cel mai bun mijloc natural de curăţire şi regenerare a sistemului digestiv. De asemenea, anticii ştiau că spanacul preparat termic este dăunător organismului. Dacă în timpul fiertului îşi schimbă culoarea din verde proaspăt în verde-galben, atunci devine dăunător şi nu trebuie mâncat. Spanacul poate fi doar foarte puţin opărit sau consumat în stare crudă, de preferinţă în salată, cu sau fără alte crudităţi. Principalii constituenţi ai spanacului sunt: săruri minerale din belşug (sodiu, potasiu, calciu, fosfor, magneziu, sulf, mangan, zinc, cupru, iod, fier), vitamine (A, B1, B2, B12, PP, C, acid folic), clorofilă, aminoacizi (arginină, lizină), lipide, protide, glucide, mucilagii. Referitor la fier, conţinutul lui este mijlociu (2-5 mg la 100 g) şi nu deosebit de mare, aşa cum se credea în trecut, existând alte legume mult mai bogate în fier şi cu influenţă mai puternică în anemii. Spanacul este totuşi valoros prin celelalte componente ale sale.

Principalele proprietăţi ale spanacului

- întăritor al sistemului imunitar;
- nutritiv şi tonifiant;
- combate scorbutul (provocat de lipsa vitaminei C);
- remineralizant de mare valoare;
- curăţitor al tubului digestiv (retrăgând toxinele din masa umorilor şi favorizând eliminarea lor);
- tonifică miocardul şi stimulează activitatea inimii;
- creşte cantitatea de urină eliminată;
- stimulează secreţiile gastrice, pancreatice şi biliare;
- stimulează creşterea;
- provoacă eliminarea viermilor intestinali;
- previne infecţia gingiilor (pioreea).

Recomandări: Datorită tuturor acestor proprietăţi, este recomandat nu numai pentru fortifierea organismului şi curăţirea lui, dar şi în convalescenţă, anemie, astenie fizică şi nervoasă, afecţiuni cardiace, hipertensiune arterială, vâscozitate sanguină crescută, afecţiuni renale, atonia vezicii urinare, cistită, diabet, gută, insuficienţă renală, rahitism, obezitate. Extern, se recomandă în acnee, abces, psoriazis, arsuri, pecingini, plăgi atone.

Modul de folosire: Pentru tratarea anemiei, rahitismului, senescenței, asteniei, se consumă frunzele proaspete în salate de crudităţi. Acestea mai sunt indicate şi în regimul alimentar al copiilor, al persoanelor în vârstă şi al tuturor celor care au nevoie de fortificarea organismului. În depresii, se recomandă suc proaspăt, câte un pahar în fiecare dimineaţă. Câte o jumătate de litru de suc proaspăt pe zi poate vindeca constipaţiile rebele în cel mai scurt timp. Sucul de spanac ajută procesul de refacere al organelor bolnave, ajută în ulcer duodenal, anemie pernicioasă, slăbiciune, convulsii, deficienţe ale glandelor suprarenale sau ale tiroidei, hipo- şi hipertensiune, sângerarea gingiilor, umflarea membrelor, dureri de cap, migrene, furunculoză, abcese dentare. Pentru mărirea diurezei în bolile de rinichi sau de vezică se recomandă infuzie cu o linguriţă de frunze zdrobite, peste care se toarnă o cană de apă fierbinte. Se lasă acoperit 15 minute, apoi se strecoară. Se beau două căni pe zi. Extern, frunzele se opăresc sau se fierb în ulei de măsline sau de soia şi se pun cataplasme.

Contraindicaţii: Spanacul conţine acid uric şi nu este recomandat celor hiperuremici sau celor cu litiază urică. El mai conţine oxalaţi de potasiu şi de calciu şi nu este recomandat în inflamaţii gastrice şi intestinale, boli hepatice, precum şi în artrite şi reumatism.

Sursa: http://gastronomie.ele.ro/sfaturi/Nutritie_--d1/Spanacul-pentru-curatirea-organismului_--a5.html