Se afișează postările cu eticheta Mistere - curiozități. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Mistere - curiozități. Afișați toate postările

joi, 2 octombrie 2014

Misterul craniilor de cristal + documentar (RO)




MISTERUL CRANIILOR DE CRISTAL

În Mexic, America Centrală și America de Sud au fost descoperite niște cranii din cristal de origine aparent antică, constituind unul dintre subiectele arheologice cele mai fascinante ale secolului XX. De fapt, arheologii și cercetătorii încearcă în de mulți ani, în zadar, să afle scopul creării acestor ciudate obiecte. Vechimea lor a fost estimată între  5.000 și 36.000 de ani. Craniile au iscat numeroase presupuneri, unele chiar legate de existența extratereștrilor.


De-a lungul timpului, omenirea a folosit puterea cristalelor și a pietrelor în diferite scopuri. Cele mai vechi legende despre cristalele magice ne duc la Atlantida. Atlanții foloseau cristalele pentru a canaliza și utiliza energia macrocosmică. În practica medicală a multor culturi străvechi se regăsește purtarea la gât al amuletelor și talismanelor. Se foloseau diferite pietre, în funcție de boală, pentru a obține efectul tămăduitor dorit. Indienii americani și mayașii foloseau și ei cristalele pentru diagnosticarea și tratarea bolilor. Astăzi, datorită dezvoltării rapide a tehnologiei, cristalele sunt folosite pentru a transmite și amplifica energiile.

În Evul Mediu, cristalele erau considerate talismane magice, iar în prezent, puterea lor supranaturală este de necontestat. În India circulă singura legendă referitoare la craniile misterioase: Un cerc realizat din 12 cranii, în mijlocul căruia se află un al 13-lea, cel mai mare dintre toate. Acestea sunt pietrele cunoașterii, iar când vor fi reunite toate în forma amintită, noi, oamenii, vom afla cum a fost fondată civilizația noastră pe pământ și vom găsi cheia reconectării cu frații noștri care trăiesc în alte părți ale acestui univers minunat. Obiectele ar fi fost aduse din spațiu de 13 civilizații diferite, care le-au dat spre păstrare diverselor popoare. Când va sosi timpul, craniile vor fi redescoperite, prevestește vechea legendă indiană. Într-adevăr, începând cu anul 1840, în diferite regiuni ale lumii au fost descoperite 8 cranii ciudate. În prezent, ele se află în colecții particulare sau expuse în muzee din SUA, Franța și Marea Britanie.  

Deși la început au fost privite ca niște opere de artă create de strămoșii noștri, după ce s-a aflat legenda indiană, numeroși cercetători au început să se intereseze mai îndeaproape de aceste cranii. Toți specialiștii în prelucrarea cristalelor afirmă că felul în care au fost tăiate aceste obiecte este atipic. Un cristal, indiferent de materialul din care se compune, crește pe trei planuri diferite, de-a lungul unor axe cristalografice. În funcție de unghiul în care se află aceste planuri, se formează fațetele pietrei. Atunci când un cristal e prelucrat în sensul invers al axelor sale, materialul se sparge pur și simplu în bucăți foarte mici. „Afirm cu tărie că acest lucru este imposibil, având în vedere mijloacele tehnice de care dispunem astăzi, a spus John Rowen, șeful catedrei de cristalografie și mineralogie de la Universitatea din Pasadena. Modul de făurire a craniilor relevă o tehnică nemaiîntâlnită pe Pământ. O altă constatare de senzație este că niciunul dintre craniile descoperite nu prezintă urme de șlefuire. După ce că sunt făcute dintr-un singur bloc de cristal, nu se vede nici vreo urmă pe care cu certitudine ar fi lăsat-o obiectul folosit pentru modelarea craniilor”.

În opinia specialiștilor, din punct de vedere tehnic, craniile de cristal sunt obiecte care nu pot fi reproduse sau realizate în zilele noastre nici de către cei mai pricepuți sculptori sau ingineri. Exploratorul britanic Mitchell-Hedges a prezentat unul dintre aceste cranii ca fiind o descoperire a fiicei sale Anna, în 1927, când a condus o expediție la ruinele unei localități mayașe, Lubaantun, în Belize, căutând probe în ceea ce privește existența Atlantidei. El a povestit că fiica lui a găsit craniul de cristal între ruinele unde el presupunea că odinioară a existat un templu mayaș. Craniului îi lipsea mandibula, care a fost descoperită 3 luni mai târziu, la câțiva metri distanță. Mitchell-Hedges a relatat că, inițial, a refuzat să ia craniul și că l-a oferit preoților de acolo, dar că ei i l-au dat în dar, în semn de rămas bun.
Craniul a uimit prin faptul că se asemăna foarte mult cu unul uman, mai ales în ceea ce privește mobilitatea mandibulei. Cercetările de mai târziu și studiile minuțioase asupra craniului făcute de specialiștii de la British Museum au dus la concluzia că povestea lui Mitchell-Hedges era o invenție și că exploratorul a intrat în posesia craniului – fără a se ști prin ce metode – abia în 1943. Unii afirmă că povestea descoperirii craniului este o înscenare făcută de cercetătorul Mitchell-Hedges, care a vrut să-i facă o bucurie fiicei sale adoptive, care în ziua „descoperirii” împlinea 17 ani. La lumină, acest craniu pare să-și schimbe culoarea; câteodată se aburește ușor, existând chiar momente când în interiorul lui pot fi văzute imagini stilizate de munți și temple. Craniul a rămas moștenire fiicei lui Mitchell-Hedges, Anna, care a susținut în continuare versiunea tatălui său și, după ce s-a stabilit în Canada, a făcut mai multe turnee în care a încercat să-i convingă atât pe oamenii de știință, cât și pe cei de rând, că acesta a fost descoperit în 1927, în vechiul templu mayaș, și că deține puteri miraculoase. 

Craniul Mitchell-Hedges, cum a fost botezat, cântărește peste 5 kg și, exceptând unele anomalii la oasele pomeților, din punct de vedere anatomic, este structurat la fel ca un craniu uman. Judecând după dimensiuni, s-a ajuns la concluzia că modelează mai degrabă craniul unei femei. Craniul Mitchell-Hedges a fost îndelung studiat, una dintre cele mai amănunțite analize efectuându-se în 1970, în laboratoarele Hewlett-Packard. Cercetătorilor li s-a părut cu atât mai misterioasă originea și modalitatea în care ar fi putut fi realizat acesta, cu cât toate indiciile le întăreau convingerea că acesta fusese sculptat împotriva axei cristalului. Ei au concluzionat că singurele unelte utilizate pentru cioplirea craniului au fost diamantele, iar finisarea s-a făcut cu ajutorul unei soluții obținute dintr-un amestec de nisip, siliciu și apă. Această presupunere nu a devenit totuși certitudine, pentru simplul fapt că ar fi fost nevoie de vreo 300 de ani pentru a finaliza lucrarea cu asemenea ustensile. Concluzia experților a fost că realizarea de către ființa umană a unei forme atât de complexe și într-o manieră desăvârșită precum craniul Mitchell-Hedges este practic imposibilă. Mai mult, în timp ce era luminat, craniul părea că lua foc, își schimba culoarea și emana imagini, mirosuri și sunete stranii.

Deși craniul Mitchell-Hedges a fost considerat esența acestui gen de creații, au mai fost descoperite și alte cranii similare, care au ridicat mari semne de întrebare. Între ele există o înrudire stranie, nu doar datorită similitudinilor structurale și compoziționale, ci și prin faptul că ele par să ascundă un fel de energie, care le face să comunice între ele atunci când sunt adunate la un loc. Acest lucru a dus la ipoteza că misterioasele cranii au făcut parte din aceeași familie, că ar fi avut creatori comuni și ar fi servit unor scopuri comune.

Pe lângă Craniul Mitchell-Hedges, printre cele mai celebre se numără craniul de cristal britanic și craniul de cristal parizian, istoricii susținând că ambele au fost aduse în Europa în 1890, de către mercenarii mexicani. Cele două cranii se aseamănă ca dimensiuni și formă și s-a presupus că de fapt unul dintre ele este o copie a celuilalt. Spre deosebire de Craniul Mitchell-Hedges, acestea două nu sunt sculptate cu o finețe la fel de mare, unele trăsături fiind superficiale și incomplete. Este din cristal de cuarț transparent, întunecat și mai mic ca mărime decât craniul Mitchell-Hedges. Gura și dinții nu sunt deloc bine conturate. Are o gaură care a fost tăiată în partea lui superioară, pentru a susține o cruce creștină. Cântărește 2,48 kg și actualmente se află în Muzeul Trocadero din Paris. Se spune că acest craniu a fost cândva în colecția lui Maximilian [Ferdinand Maximilian Joseph, 1832-1867, arhiduce austriac, numit împărat al Mexicului în 1864]. Fusese furat dintr-un mormânt, apoi furat de la hoți de către alții, și luat și de la aceștia de către un ofițer francez venit în misiune în Mexic în timpul ocupației franceze. Ofițerul este probabil cel care l-a oferit împăratului Maximilian, fie contra unui preț, fie ca dar, și a ajuns cumva la Muzeul din Paris. Se știe foarte puțin despre acest craniu de cristal, deoarece muzeul nu are nicio istorie înregistrată despre el.

Alte exemplare cunoscute sunt craniul de cristal mayaș și craniul de ametist, descoperite în 1900 în Guatemala, respectiv Mexic, și aduse în Statele Unite de către un călugăr. Cele două sunt foarte asemănătoare, singura deosebire constând în faptul că craniul de ametist este realizat din cuarț purpuriu.

ET este un alt craniu de cristal care a trezit interesul cercetătorilor, el fiind descoperit la începutul secolului XX în America Centrală. Realizat dintr-un cuarț cenușiu, ET face parte din colecția particulară a unei femei care crede că acesta are puteri miraculoase, putând vindeca orice boală. Ea a afirmat că acest craniu a ajutat-o să se vindece de o tumoare pe creier. Craniul, care este cel mai aproape ca structură și realizare de craniul Mitchell-Hedges, este cunoscut sub numele de craniul de cristal din cuarț roz, și a fost descoperit în apropiere de Honduras. Este mai mare decât Mitchell-Hedges, dar prezintă aceeași finețe a lucrăturii și are, de asemenea, mandibula mobilă.

A existat și încă există convingerea că cristalul este un material foarte puternic, ce poate transmite și absorbi vibrații, emanând totodată un fel de energie psihică. Există persoane care au afirmat că, după ce s-au aflat în contact de mai multe ori cu craniul Mitchell-Hedges și au petrecut mai mult timp în preajma lui, s-au vindecat chiar și de boli cronice. Cea mai interesantă ipoteză cu privire la cranii a fost aceea că ele reprezintă un fel de bănci de date despre o rasă superioară, care este posibil să fi existat pe Pământ. S-a presupus că aceste cranii au fost codificate și că în ele au fost înmagazinate date valoroase cu privire la misterioasa rasă, profeții ale evenimentelor din următoarele milenii și o istorie completă a vieții pe Pământ. S-au făcut numeroase încercări de a descoperi aceste presupuse informații deținute de cranii, inventându-se diverse metode. S-a considerat că persoanele cu capacitați paranormale pot obține informații din interiorul craniilor doar meditând în preajma acestora, însă aceste încercări nu au dus la rezultate concrete. Au existat și ipoteze conform cărora craniile ar deține imagini despre ființe extraterestre și istoriile altor civilizații din Univers, însă toate aceste teorii au rămas la stadiul de simple supoziții.

În ciuda numeroaselor ipoteze, modul în care au fost create craniile de cristal a rămas un mister. Nu a fost exclusă ideea că ele ar reprezenta dovada existenței Atlantidei. S-a avansat și ideea că cele 13 cranii ar conține date istorice despre o civilizație inteligentă, care ar trăi undeva în adâncul pământului, ascunsă de privirile oamenilor. O altă explicație a fost aceea că artizanii din America Latina ar fi sculptat chiar ei aceste cranii, prin metode numai de ei știute, și care nu au fost niciodată divulgate. În sfârșit, cei mai sceptici oameni de știință cred că aceste cranii sunt realizate într-o perioadă mult mai recentă decât s-a pretins și nu constituie decât încercarea de a-i păcăli pe creduli că ele sunt dovada unor puteri paranormale sau a existenței extratereștrilor.

În ziua de Crăciun a anului 1994, o femeie se plimba prin ferma sa din apropiere de Crestone, Colorado, în San Louis Valley. În această zonă au fost adesea văzute lumini ciudate, OZN-uri și animale mutilate. O scânteiere produsă la nivelul solului i-a atras femeii atenția. Uitându-se în jur, a văzut ceva ce strălucea în praf. A descălecat, a ridicat obiectul și l-a curățat. Părea să fie un craniu făcut din cristal sau sticlă, dar deformat total, ca și când cineva îl topise și încercase să-l refacă. Suprafața craniului era lucioasă și netedă. Avea ceva asemănător dinților umani, dar semăna foarte bine cu profilul unui extraterestru. La bază, unde ar fi trebuit să se afle gâtul, era retezat. Femeia, care a vrut să i se păstreze anonimatul, nu mai văzuse niciodată ceva asemănător. Când l-a arătat unor specialiști, a aflat că nu era prima descoperire de acest gen.

Vestea despre craniul de cristal din San Louis Valley s-a răspândit cu repeziciune, iar cea care l-a găsit le-a permis soților Al și Donna Koon, precum și fiicei lor, Alta Jamison, să-l expună în magazinul lor de roci din Moffat, Colorado. Obiectul a devenit o atracție populară, aducând vizitatori din toate colțurile Americii. Alta Jamison spune că oamenii înzestrați cu capacități paranormale pot comunica cu craniul. Unii chiar au simțit că există o legătură între ei și craniu, despre care cred că are conștiință și că realizează conexiuni între oamenii cu care vine în contact și o lume interioară a Pământului. Misterul persistă, iar Al Koon spune că energia craniului este pozitivă și că nimeni nu a descoperit din ce mineral a fost confecționat, însă bănuiește că ar fi din cristal. Alții sunt de părere că un OZN l-a pierdut sau l-a trimis intenționat în zonă.

Nick Nocerino, un cercetător care a studiat craniul, a meditat asupra lui două zile la rând și a simțit ceva nou, deși energiile emise de el se aseamănă cu cele emise de celelalte cranii. Craniul aflat în custodia soților Koon poate fi împrumutat pentru meditație într-o cameră separată. Chiar și cele mai neîncrezătoare persoane care au stat în preajma craniului au spus că au simțit o formă ciudată de energie care provenea din el, fiind relatate în acest sens și unele incidente bizare. De pildă, când un sceptic a scos craniul din magazin și s-a apropiat cu el de mașină, una din roți a explodat fără vreun motiv. Un alt caz este cel al unui cercetător care a intrat în magazin pentru a filma craniul, dar când a ajuns lângă el a constatat că aparatul de filmat nu mai funcționa. Ca și celelalte cranii de cristal descoperite în America Centrală, nici acesta nu pare să prezinte vreo urmă de cioplire sau topire. În sfârșit, este important de menționat că specialiști din cadrul IBM au afirmat că un asemenea cristal de cuarț ar putea stoca milioane de gigabiți de informație, adică mai mult decât orice calculator de ultimă generație.


Craniile de cristal (RO)


marți, 15 iulie 2014

Curiozități din lumea animalelor + documentar (RO)

-->

CURIOZITĂȚI DIN LUMEA ANIMALELOR


- Termitele australiene sunt cei mai ingenioși arhitecți din lume. Ele pot construi mușuroaie înalte de 6 metri și late de 30 de metri. Operele lor, comparate cu Empire State Building din New York, sunt de 25 de ori mai înalte. În interior, au un sistem de aer condiționat, camere speciale pentru larve, coridoare pentru transport, grădini unde cultivă ciuperci pentru hrană și chiar ieșiri de urgență, în cazul unui atac.

- Furnicile nu dorm niciodată. Ele nu au plămâni. Furnicile lucrătoare pot trăi 7 ani, iar regina mușuroiului poate trăi până la 15 ani. Pentru fiecare om de pe planetă există un milion de furnici și 200 de milioane de insecte.

- Țânțarii masculi nu înțeapă, doar femelele sunt cele care nu ne dau pace.

- Chiar și o cantitate mică de alcool pusă pe un scorpion îl face să înnebunească și să se înțepe singur, până moare.

- Albinele existau pe pământ acum 65 de milioane de ani. Ele au 5 ochi – 3 sunt mici și se află în vârful capului, și doi mai mari, în față. Albina poate distinge culorile verde, albastru și violet, dar roșu îi apare ca negru. Ea are două stomacuri – unul pentru mâncare și altul pentru miere. Pentru a face o lingură de miere, o albină trebuie să viziteze 4.000 de flori.

- Un gândac căruia i s-a retezat capul poate supraviețui o săptămână înainte să moară... de foame.

- Cornul rinocerilor este format din păr compactat și cheratină, și nu din os, cum s-ar crede. Pulberea din corn de rinocer este considerată în medicina asiatică drept unul dintre cele mai eficiente mijloace de combatere a febrei.

- Liliacul este singurul mamifer care poate zbura. Oasele picioarelor lor sunt atât de subțiri, încât nu se pot susține și nu pot merge. Când părăsesc o peșteră, liliecii virează întotdeauna la stânga.

- Tarantula (un păianjen mare și păros) poate supraviețui mai mult de doi ani fără să mănânce.

- Păianjeni fosilizați au fost descoperiți în straturi carbonifere vechi de cca 300 de milioane de ani. Organul sexual al păianjenului mascul se află la capătul unuia dintre picioarele lui.

- Efemeridele trăiesc mai bine de un an în stadiul de larvă, dar ca adulte, doar câteva ore.

- Durata de viață a unei muște este de 2-3 săptămâni.

- Anual, insectele mănâncă o treime din toate recoltele existente pe glob.

- Șarpele, chiar și cu ochii închiși, poate vedea prin pleoape.

- Șobolanii se înmulțesc atât de repede, încât în numai 18 luni, dintr-o pereche pot rezulta peste un milion de descendenți. Așa se explică de ce natura i-a făcut în același timp hrana preferată a multor păsări și animale carnivore.

- Aligatorii și rechinii pot trăi până la 100 de ani. Rechinul Marele alb poate rezista până la 3 luni fără să mănânce.

- Balenele ucigașe omoară rechinii izbindu-i de jos în sus în stomac și făcându-i să explodeze. De fapt, ele nu sunt balene, ci o specie de delfini.

- Atunci când un delfin este bolnav sau rănit, el scoate niște sunete de suferință, ceea ce îi adună imediat pe ceilalți delfini din zonă, care îl împing spre suprafața apei, pentru a putea respira. Auzul unui delfin este atât de fin, încât poate recepționa în apă un sunet emis la 25 km depărtare.

- Rechinii sunt singurele animale care nu se îmbolnăvesc niciodată. Ei sunt imuni la orice tip de boală, inclusiv cancerul. Rechinii existau pe pământ înainte de apariția dinozaurilor.

- Un elefant cântărește mai puțin decât limba unei balene albastre, considerată cel mai mare animal  care a existat vreodată  pe pământ. Inima acestei balene este de mărimea unui automobil.

- Creveții înoată numai înapoi. Inima lor este localizată în cap.

- Un homar poate trăi 50 de ani și îi trebuie 7 ani ca să ajungă la greutatea de ½ kg.

- Stridiile își pot schimba sexul în funcție de oportunitatea de împerechere care li se ivește. De fapt, există mai multe specii de pești care își schimbă sexul în cursul vieții. Alții, în special cei de mare adâncime, pot avea și organe masculine și feminine.

- Oceanele dețin 99% din spațiul locuit de către ființele vii ale planetei.

- Melcul se împerechează o singură dată în viață și poate dormi 3 ani. Dacă i se taie un ochi, îi va crește unul nou.

- Păsările nu dorm în cuiburile lor. Ocazional, pot să ațipească acolo, dar de obicei dorm în alte locuri. Ca o altă curiozitate, păsările nu urinează.

- Pasărea-spin, care trăiește în Australia, este cea mai rapidă zburătoare din lume. Ea poate atinge viteza (confirmată oficial) de 111,6 km pe oră.

- Ursul polar, pe care noi îl vedem alb și pufos, are pielea neagră. El nu poate fi detectat de camerele în infraroșu, deoarece blana lui este transparentă.

- Veverițele se urcă într-un copac mai repede decât pot alerga pe teren plat.

- Porcii trăiesc, în medie, 15 ani. Fizic, lor le este imposibil să privească cerul.

- O găină poate face într-un an, în medie, 250 de ouă.

- În timpul vieții sale, o vacă dă în jur de 200.000 de pahare de lapte.

- Ochii caprei au pupilele dreptunghiulare.

- Cămilele au trei pleoape, care le protejează ochii de furtunile de nisip.

 - Girafa are la gât același număr de vertebre ca și omul.

- Un elefant poate detecta prezența apei de la 5 kilometri depărtare.

- Bufnița poate prinde un șoarece într-un întuneric total, ghidându-se doar după chițăitul slab al victimei sale.

- Tigri nu au numai blana vărgată, ci și pielea.

- Răgetul unui leu poate fi auzit de la 8 km depărtare. Atunci când rage, el fie avertizează intrușii, fie vrea să reunească membrii haitei.

- Sângele mamiferelor este roșu, al insectelor este galben, iar al homarilor este albastru.

- Noi, oamenii, avem în comun cu cimpanzeii 98,4% din ADN-ul nostru.

- Dintre toate speciile de animale care au populat vreodată Pământul, numai 10% mai există azi.

Lumea minunată a animalelor
(Animals Are Beautiful People) (RO)

„Lumea minunată a animalelor” este un film documentar despre comportamentul animalelor din Africa, comentat într-o cheie amuzantă. A fost regizat de sudafricanul Jamie Uys și difuzat în anul 1974. Un an mai târziu, a primit premiul Globul de Aur pentru cel mai bun film documentar al anului. Acest film excepțional surprinde momente inedite din viața de zi cu zi a animalelor care populează delta Okawango, deșertul Namibiei și deșertul Kalahari. Documentarul poate fi urmărit ca un veritabil film artistic, cu acțiune și suspans, interpretat într-un mod remarcabil de toți „actorii” implicați – animale și băștinași. Coloana sonoră a fost asigurată de celebrități precum: Brahms, Bach, Ceaikovski, Smetana, Grieg și Carl Maria von Weber. Vizionare plăcută!




joi, 10 iulie 2014

Misterele Antichității + VIDEO (RO) + documentar (RO)

-->

MISTERELE ANTICHITĂȚII

Ca să înțelegem ce se întâmplă în zilele noastre și ce se va întâmpla cu noi în viitor este esențial să ne cunoaștem trecutul. Dar cât cunoaștem noi, cu adevărat, din acest trecut? Civilizația sumeriană, ca și cea egipteană, par să fi apărut peste noapte. Scrierea egipteană a apărut dintr-o dată, în forma ei definitivă. Sub ruinele orașelor sumeriene, arheologii au găsit tăblițe care înfățișează sistemul solar cu toate planetele în ordinea lor corectă. Una dintre acestea dă chiar distanțele dintre ele. Cum de știau ei aceste lucruri? De unde aveau datele privind precesia echinocțiilor? Pentru calcularea acesteia e nevoie de un timp de observație de minimum 2.150 de ani. Cum au ajuns sumerienii să dispună de aceste cunoștințe, când, potrivit manualelor de istorie, n-a existat nicio civilizație cu 2.160 de ani înainte de sumerieni? Mistere... mistere... mistere...

Egiptologii spun că Sfinxul a fost construit în jurul anului 2.500 î.e.n., de faraonul Kephren. Dar în cartea sa din 1961, Le roi de la théocratie pharaonique (Regele teocrației faraonice), matematicianul, filozoful și orientalistul R.A. Schwaller de Lubicz spune: „O mare civilizație trebuie să fi precedat vastele mișcări de ape care au trecut peste Egipt. Acest fapt este confirmat de existența Sfinxului, sculptat din roca stâncilor de la vest de Gizeh. Trupul lui leonin, cu excepția capului, arată semnele incontestabile ale eroziunii acvatice”.


În 1972, egiptologul John Anthony West, după ce a citit cartea lui Schwaller de Lubicz, a decis să studieze mai bine Sfinxul și a descoperit că suprafața lui prezintă urme de eroziune a apei și nu a nisipului. El a calculat că Sfinxul a fost supus timp de cel puțin 1.000 de ani eroziunii torentelor. Deșertul Sahara are o vechime de 7.000-9.000 de ani, ceea ce înseamnă că Sfinxul trebuie să aibă o vârstă de cel puțin 8-10.000 de ani. Arheologii egipteni n-au avut nimic de spus în legătură cu acest lucru. Dovada e copleșitoare, dar amenință să dărâme cronologia civilizațiilor pe Terra, deoarece istoria oficială ne spune că în urmă cu 8-10.000 ani nimeni nu era capabil să construiască ceva precum Sfinxul.

Nu puțini sunt specialiștii care vorbesc de „filtrarea cunoașterii”. Între aceștia, se disting nume precum Michael Cremo și Richard L. Thompson, autorii cărților „Arheologia interzisă” și „Istoria ascunsă a rasei umane”. Această politică, suspectată a fi o armă de căpătâi a elitelor care conduc lumea din umbră, ar fi menită să țină masele în ignoranță. Din această putere intelectuală ar deriva toate formele de dominație și control la care este supusă civilizația umană astăzi.  

Studiind culturile antice ale popoarelor de pe tot cuprinsul lumii, descoperim că toate fac referiri la „zei care au venit din cer” şi i-au învăţat pe oameni agricultura, meşteşugurile, astronomia, arhitectura, matematica, medicina, dar şi anumite repere spirituale fundamentale. Găsim asemenea afirmaţii nu numai în textele antice din Sumer, dar și în cele din India, Babilon, Egipt, Nepal, Tibet, Africa sau la popoarele pre-incaşe. Oficial, aceste referiri sunt interpretate ca simple mituri alegorice, rod al imaginaţiei primitive, cuprinse de misticism. Dar oare toți oamenii primitivi erau cuprinși de un delir mistic? Sau, mai bine zis, de același delir, deși nu aveau niciun fel de contact unii cu alții? Aceste afirmații pot fi, mai degrabă, luate în considerare ca fiind o referire clară şi plauzibilă la o civilizaţie foarte avansată şi absolut reală, cu care aceste popoare s-au aflat în contact în acea perioadă străveche. Pe bună dreptate, scriitorul francez Robert Charroux afirma: „Istoria autentică a civilizaţiei este interzisă. Conjuraţii puternice veghează asupra strictei menţineri a unei versiuni alterate, singura autorizată a fi exprimată”. (Le livre des maîtres du monde - Cartea stăpânilor lumii).

MISTERELE PIRAMIDELOR

Robert Charroux, „Cartea cărților sale” 
Pro Editură și Tipografie, 2009 (fragment)

S-au scris tone de cărţi despre piramidele din Egipt, fără să se ajungă la vreun rezultat. E foarte posibil ca ele să fi fost, asemenea tumulilor, stilizarea arhitecturală a monumentelor preistorice foarte vechi, dar oare când au fost construite şi care era destinaţia lor? În teoria noastră, ne vom limita la aflarea utilizării lor precise şi la descoperirea misterului lor, pentru prima oară, credem noi, în acord cu legile ştiinţifice, cosmice şi cu cele mai secrete surse ale iniţierii.


Un stil atlant. Nu este o simplă coincidenţă faptul că galii, britonii, popoarele din Europa Centrală, egiptenii, mayaşii şi incaşii au adoptat pentru construcţiile lor funerare formele arhitecturale ale tumulilor sau ale piramidelor. Procesul civilizaţiilor, reprezentând apariţia ştiinţelor, artelor, industriei şi a diferitelor moduri de viaţă socială, este comandat în inconştient de cunoaşterea ereditară, adică de jocul cromozomilor-memorie. Am „inventat” maşina cu aburi, turbina şi forţa de propulsie ionică deoarece strămoşii noştri îndepărtaţi ne-au lăsat moştenire o atracţie pentru aceste formule mecanice şi o posibilitate de dezvoltare în sensul impulsului iniţial. Am construit case deoarece este în destinul omului să aleagă acest tip de construcţie; am ridicat piramide pentru că într-o civilizaţie anterioară s-au construit monumente de acest fel.
Tradiţional, intuitiv, reprezentarea imaginară a monumentelor atlante este întotdeauna în formă piramidală. În această ipoteză, piramida ar fi o moştenire de la Atlantida, iar prima ar data din epoci infinit de îndepărtate, terestre sau extraterestre. Faptul că acest gen de monument este legat de o înaltă tehnică poate însemna că aparţine unei arhitecturi şi ştiinţe străine civilizaţiei terestre. Această ipoteză duce la conceperea unei vieţi universale, în care toate regnurile naturii se supun unor imperative evolutive, determinate de specie şi rasă. Altfel spus, pe toate planetele de acelaşi tip oamenii construiesc case şi practică  olăritul, rândunelele îşi zidesc cuiburile, alte păsări le împletesc, stejarii au o structură solidă, iar chiparosul creşte drept ca o lance. Studiul misterelor piramidelor arată că ansamblul cunoştinţelor ştiinţifice care au impus arhitectura şi construirea lor nu putea aparţine decât unor strămoşi superiori, atlanţi, sau chiar mai îndepărtaţi.

Conjuraţia secretului. În mod sigur, în Egipt, preoţii au participat la dictarea primei cărţi a istoriei necunoscute a omenirii. Ei au desenat aici maşini, planuri de motoare, harta Globului. Au avut revelaţia secretelor subtile. Atunci s-a impus nevoia secretului şi naosul sanctuarelor s-a închis în faţa ştiinţei superioare. Dintr-odată, Egiptul, un deşert, provoacă apariţia celei mai fantastice civilizaţii din toate timpurile: Heliopolis, Teba, Busiris, Abidos, Memfis, piramidele, Sfinxul. Sunt construite drumuri, canale, baraje, iar preoţii se străduiesc să formeze un corp didactic şi să lase mărturia ştiinţei lor secrete. Ne aflăm aici în domeniul supoziţiilor, dar prin ce altă ipoteză am putea explica mesajul piramidelor, templelor, Sfinxului, Chivotului Legii? Mesajul Piramidei lui Keops a fost, în mod sigur, falsificat, dar documentul rămâne, având drept corolar celelalte piramide: din Mexic, Persia şi India. Este imposibil să ştim data exactă a construirii lor. Dacă Napoleon şi istoricii moderni spun că ar fi vorba de 40 de secole pentru Keops, autorii vechi înaintează, în mod verosimil, unele date mult mai departe.

Secretul Marii Piramide. După istoricul arab Abu-Zeyd-el-Balkhy, „inscripţia gravată pe piramide vorbește despre epoca construirii, când  Lira se afla în zodia Racului”. Făcând un calcul, vom găsi de două ori 36.000 de ani solari înaintea hegirei, sau 73.300 de ani. Să fie o estimare exagerată? Posibil. Totuşi, Herodot ne asigură că preoţii din Teba i-au arătat 341 de statui din lemn, reprezentând succesiunea din tată în fiu a marilor preoţi de dinaintea lui, de peste 11.000 de ani, ceea ce arată vechimea foarte mare a sanctuarului. Eliphas Levi, raţionalist erudit din secolul al XIX-lea, e de părere că vechiul Egipt era un pentaclu dedicat lui Hermes Trismegistul. Cu cât marii hierofanţi se preocupau mai mult să-şi ascundă ştiinţa, cu atât mai mult încercau să crească numărul simbolurilor acesteia.
S-au spus – îndeosebi în privinţa piramidei lui Keops – o mie de minciuni inacceptabile. Cu toate acestea, e dovedit faptul că monumentul reprezintă „o dezvoltare a simbolurilor”, aşa cum bine a înțeles Eliphas Levi. Conform unei tradiţii copte, piramida a fost construită cu 300 de ani înainte de potop, adică în limitele cuprinse între 8.000 şi 11.000 de ani î.e.n. Georges Barbarin citează textul scriitorului copt Masudi (957 e.n.), al cărui manuscris se află la Oxford:

„Surid..., unul dintre regii Egiptului de dinaintea potopului, a construit cele două mari piramide... El a poruncit preoţilor să lase în interior totalitatea înţelepciunii şi cunoştinţelor lor în diferitele arte, aritmetică şi geometrie, pentru a rămâne mărturie, în beneficiul celor care le-ar putea înţelege... În piramida orientală (a lui Keops) au fost înscrise sferele celeste şi figurile reprezentând stelele şi ciclurile lor şi în acelaşi timp, istoria şi cronica timpului trecut şi a fiecărui eveniment viitor care se va produce în Egipt”.

Manuscrisul lui Makrisi întăreşte această descoperire: „Prima piramidă a fost consacrată istoriei şi astronomiei; a doua, ştiinţei medicale”. Într-adevăr, Marea Piramidă este singura care are o orientare exactă nord-sud, cu o eroare de 4'35'', aproximaţie admirabilă, când ştim că Observatorul de la Paris este orientat spre nord cu o eroare de 18'.
Un meridian care trece prin Gizeh împarte în două părţi egale continentele şi oceanele, ceea ce face regretabilă alegerea lui Greenwich ca meridian internaţional. Suma celor patru laturi de la bază (931,22 m) împărţită de două ori la axul vertical (148,208 m x 2) are ca rezultat cifra 3,14. Înălţimea: 148,208 m înmulţită cu 1 milion ne dă distanţa aproximativă de la Pământ la Soare, adică 149.400.000 km. Astronomul englez Piazzi Smyth (1819-1900), unul dintre cei mai pasionaţi de piramida lui Keops, a petrecut o iarnă întreagă măsurând-o până în cele mai mici detalii. În 1864, el a declarat că măsurătorile lui corespund unor relaţii geometrice şi profetice precise.
E mult mai simplu să studiem piramidele din punct de vedere strict arhitectural. Acest studiu arată că niciun stat din secolul XX n-ar îndrăzni să demareze, cu mijloace tehnice moderne, un proiect atât de mare, care ar necesita un efectiv de 2-300.000 de muncitori, mai multe milioane de metri cubi de piatră şlefuită şi sume de bani enorme. Experţii afirmă că Egiptul din timpul piramidelor trebuia să hrănească peste 100 de milioane de locuitori, şi că avea maşini de mare putere, de o perfecţiune necunoscută în secolul nostru, pentru a duce la bun sfârşit lucrări gigantice. Toate schelele, rambleurile, planurile înclinate, rampele din pământ argilos invocate nu rezistă vreunei demonstrații.
Este avansată următoarea ipoteză: probabil că egiptenii deţineau o cunoaştere încă de neimaginat a puterii ultrasunetelor şi a forţelor antigravitaţionale. Levitaţia prin imponderabilitate sau prin ultrasunete ar duce la realizarea miracolelor. Sunetul, care este o dimensiune necunoscută, posedă o putere pe care ştiinţa modernă o studiază de puţin timp. S-a vorbit despre o bombă cu ultrasunete, capabilă să distrugă orice tip de viaţă animală pe suprafaţa unui oraş mare, fără să deterioreze monumentele sau obiectele. În medicină, putem sparge un os prin producerea de ultrasunete, sau provoca moartea printr-o zdruncinare cervicală sonoră. De altfel, se știe că simplul zgomot al unei explozii puternice afectează nervii, putând fi mortal pentru subiecţii care suferă de inimă. Adepţii ştiinţelor oculte susţin că sunetul clopotelor nu este deloc pe placul persoanelor satanice. Jean-Jacques Rousseau a scris: „Sunetul clopotelor m-a afectat întotdeauna”.

Forţele vitale ale Pământului. Apa şi pământul de deasupra pânzei freatice (biosfera) reprezintă o rezervă imensă de forţe vitale. Aceste forţe strălucesc negativ împotriva pozitivităţii cerului, iar conjuncţia are loc la gradient, zona ideală unde materia sub formă de plasmă ionică nu este polarizată. Acesta este vârful ciuntit al piramidelor mayaşe şi al ziguratelor sumeriene, pentru „împreunarea cerului cu pământul”, locul ales pentru fecundarea unei fecioare care aparţinea elitei, adeseori fiica regelui, de către un preot sau un erou. Copilul care se năştea din această împreunare magică avea reunite în el cele mai mari calităţi ale omenirii, precum şi altele, de natură divină.
Diferite din punct de vedere al concepţiei şi arhitecturii, piramidele din Egipt şi piramidele-tumuli din vechiul Mexic şi din Celţia aveau o cu totul altă destinaţie. În sistemul mexicanilor, era vorba de păstrarea reconcilierii dintre Om şi Dumnezeu; pentru egipteni, scopul era de a aduce până la frontierele unui anumit timp al purgatoriului, estimat la 3.000 de ani, corpurile destinate să-şi continue viaţa în Ţara Verde sau Lumea Cealaltă. Din punct de vedere tehnic, operaţiunea se explică astfel: sunt captate, în zona bazei piramidei, cât mai aproape posibil de pânza freatică (apa subterană) „undele vitale” care străbat scoarţa terestră. Aceste unde încărcate negativ urcă spre vârful monumentului, accelerându-şi viteza pe măsură ce conductorul (feţele piramidei) se contractă. Atunci fluidul iese prin puncte. Acest lucru înseamnă că toate cavităţile protejate în mod intenţionat din interiorul monumentului drenează încărcăturile electrice, aşa cum se întâmplă în cuşca lui Faraday; astfel se obţine un soi de „vid biologic”.
Acest fenomen nu este deloc studiat în fizica clasică, dar se manifestă într-un mod cât se poate de evident în realitate: mucegaiurile nu se dezvoltă în cavernele închise. În grota de la Montignac-Lascaux, de exemplu, intervine mumificarea, seminţele nu mai încolţesc, asemenea celebrului „grâu al faraonilor” din piramidele din Egipt, care a fost semănat şi care a crescut la 4.000 de ani după ce a fost introdus în cavitatea piramidei. Pe scurt, în acest vid biologic, totul rămâne în suspensie, într-o stare neutră, ca şi cum viaţa şi timpul încetează să mai existe.
Ţăranii ştiu că seminţele închise într-un ulcior, sfeclele și cartofii depozitaţi într-o pivniţă, jambonul înfăşurat şi pus la afumat se păstrează mai bine decât în aer liber. În anul 1905, Mortillet, şeful unei misiuni franceze în Bolivia, a descoperit într-o grotă de provizii funerare o bucată de carne de vită mumificată, pe care a pus-o la fiert. Aroma degajată era atât de apetisantă, încât membrii expediţiei au gustat din ciorbă, care li s-a părut delicioasă! Celţii cunoşteau puterea grotelor şi le foloseau pentru păstrarea peştelui în ulcioare negre, introduse în pământ.

Piramida de la Saqqarah. Cel mai ilustru dintre arhitecţii şi doctorii din Egipt a fost Imhotep, reconstructorul celei mai vechi piramide din Saqqarah şi celebru vindecător în bazinul mediteranean, acum 5.000 de ani. Din timpuri imemoriale şi până la crearea Memfisului, situl de la Saqqarah, situat la 28 km de Cairo, era numit „câmpia mormintelor fericite”, aşa cum urma să fie mai târziu Valea Regilor, situată în faţa „Tebei cu o sută de porţi”. Între piramidă, care ar data din perioada dinastiei a III-a, şi Memfis, se mai afla în antichitatea străveche, necropola lui Osiris, închisă ermetic, unde erau mumificaţi taurii Apis, simbolurile primilor iniţiatori şi genitori care au repopulat Egiptul după potopul universal.


Arheologii şi egiptologii anteriori nu par să se fi interesat de ce anumite puncte ale solului egiptean, îndeosebi la Saqqarah, s-au bucurat, atât în rândul populaţiei, cât şi în cel al marilor preoţi, de o reputaţie miraculoasă în privinţa puterilor de vindecare, mumificare şi pregătire a vieţii veşnice. Faraonul Djoser I şi-a construit mormântul în piramida de la Saqqarah, iar Imhotep a refăcut-o complet, în scopul asigurării unor proprietăţi şi mai mari monumentului. Am observat că alte două piramide au fost încastrate în prima, fiind în acelaşi timp piramide în trepte, adică construite după modelul tumulilor din Mexic, dar fără scară exterioară şi fără templu, care ar trebui să se afle în vârf. Subsolul e brăzdat de galerii, sub structurile mastabei regale, situată deasupra unui puţ vertical, pe fundul căruia se află sarcofagul regal. Ansamblul are puterea mumificării; corpurile membrilor familiei faraonului se află şi ele acolo.
După de Neriac, piramida este un condensator şi un emiţător de energii. Acestea sunt de origine cosmică, şi nu o manifestare subterană sub efectul reflexiei lor asupra straturilor izolante ale pământului. Imhotep a suprimat vârful piramidei de la Saqqarah, astfel încât camera regelui Djoser să se situeze la o distanţă exactă față de vârf. În această teză, proporţiile ideale ale unei piramide de mumificare şi iniţiere sunt următoarele: baza: 22 m; opririle de forţă: 21m; înălţimea: 14 m. În acest sistem, cavităţile sunt supuse unor unde neutralizante, care trebuie să corespundă cu „vidul biologic” al geometrului.

Camera regelui din piramida lui Keops are următoarele dimensiuni: lungime = 10,46 m; lăţime = 5,23 m; înălţime = 5,58 m. Două orificii de aerisire săpate în zid aduc aer din exterior, fără să putem observa lumina zilei prin forma lor de labirint. În sfârşit, în partea dreaptă a intrării, se află mormântul gol, din granit roşu, şlefuit, lung de 1,97 m, lat de 0,68 m şi înalt de 0,85 m. Camera regelui este o cavitate specială pentru mumificarea naturală, dar şi o „cameră pentru reflecţie”, meditaţie, unde puterile psihice sunt amplificate în mod remarcabil. Se spune că iniţiaţii egipteni ştiau să practice un fel de dezintegrare mentală a materiei, pe care o numeau separarea spiritului de corp. În Papirusul magic Harris se scrie că „adeptul rămâne trei zile şi trei nopţi în cufărul piramidei” înainte de a se putea dedubla sub efectul iradierii forţelor superioare.
Nu s-a ştiut niciodată dacă în mormântul piramidei lui Keops s-au aflat rămăşiţele lui pământeşti. Probabil că au fost doar cele ale unui uzurpator. Într-adevăr, uzurpatorii piramidelor şi ai mormintelor faraonilor nu erau cu toţii hoţi, ci uneori nişte credincioşi care, ca să acceadă în Paradisul Verde şi la viaţa din Lumea Cealaltă prezisă de preoţi, îşi însuşeau în mod abuziv locul unui suveran, pentru a beneficia de proprietăţile fantastice ale „încăperii nemuririi”. Aceşti credincioşi erau convinşi că, dacă familiile lor îi înhumau într-o piramidă, mumiile lor vor rezista fără probleme celor 3.000 de ani care reprezentau anticamera timpului (un fel de purgatoriu) permiţându-le astfel accesul la o altă viaţă. Dacă în timpul acestei aşteptări mumiile se dezagregau, defuncţii se reîncarnau într-un corp de animal. Or, dacă în zilele noastre câteva morminte de faraoni sau de regi au fost găsite intacte, este curios că scoaterea lor la lumina zilei s-a făcut după aceşti 3.000 de ani! Prin nu ştim ce apărare misterioasă, niciodată un radiestezist sau un clarvăzător n-au putut detecta în Valea Regilor, de pildă, un mormânt ascuns în versanţii muntelui!

Blestemul morţilor. Nu intenţionăm să revenim la faimosul „blestem al faraonilor” care s-ar fi abătut asupra celor care au descoperit mormântul lui Tutankhamon, mai ales că profanatorul principal, americanul Carter, a avut o viaţă destul de lungă! Totuşi, trebuie să subliniem o coincidenţă ciudată, care se referă la săpăturile arheologice efectuate în puţul (cenote) sacru din Chichen Itza, Mexic. În aprilie 1968, am asistat la aceste lucrări, care constau în dragarea fundului sau, mai exact, săparea unui puţ cu un tiraj de aer în fundul mocirlos al unui cenote şi extragerea cu macaraua a unor mari cantităţi de pietre sculptate, pomparea nămolului etc. La această acţiune au participat şi scafandri. Descoperirea a fost însemnată: 5 tigri, 3 şerpi, un idol de piatră, craniile a 250 de persoane sacrificate, sute de vase de ceramică, sandale din aur pentru copii, bănci sculptate. Prietenul nostru, scafandrul Jean-Albert Fox, povestind detaliile săpăturilor arheologice în revista „Aventura submarină”, a publicat următoarea informaţie:
„În aceste ţări este evocată mânia zeului Chac (zeul mayaşilor) şi dezlănţuirea elementelor naturii în jurul expediţiei: cicloni, incendii mari de păduri. Şi mai tulburătoare este vestea pe care ne-a dat-o Pablo Bush Romero, aflat în trecere prin Paris. În lunile care au urmat suspendării lucrărilor de la Chichen Itza, Christian, pilotul expediţiei, Alberto Gabilondo, alias Ţiganul, şeful scafandrilor mexicani, doctorul Eusebio Davalo Hurtado, directorul Institutului mexican de antropologie şi istorie, şi Kirk Johnson, care finanţa campania de săpături... au murit subit. În patru luni, patru morţi! Nu ne putem abţine să nu ne gândim la blestemul lui Tutankhamon care, timp de mulţi ani, a părut să-i urmărească pe cei care i-au tulburat mormântul”.

Secrete ascunse în piramidele din Egipt (RO)


Extratereștrii antici - Sezon 5, episod 1 - Secretele piramidelor 
Ancient Aliens - Season 5,  Episode 1, - Secrets of the Pyramids (RO)


Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.