-->
MISTERELE ANTICHITĂȚII
Ca să înțelegem ce se întâmplă în zilele noastre și ce se va întâmpla cu noi
în viitor este esențial să ne cunoaștem trecutul. Dar cât cunoaștem noi, cu
adevărat, din acest trecut? Civilizația sumeriană, ca și cea egipteană, par să fi
apărut peste noapte. Scrierea egipteană a apărut dintr-o dată, în forma ei
definitivă. Sub ruinele orașelor sumeriene, arheologii au găsit tăblițe care
înfățișează sistemul solar cu toate planetele în ordinea lor corectă. Una
dintre acestea dă chiar distanțele dintre ele. Cum de știau ei aceste lucruri?
De unde aveau datele privind precesia echinocțiilor? Pentru calcularea acesteia
e nevoie de un timp de observație de minimum 2.150 de ani. Cum au ajuns sumerienii
să dispună de aceste cunoștințe, când, potrivit manualelor de istorie, n-a
existat nicio civilizație cu 2.160 de ani înainte de sumerieni? Mistere...
mistere... mistere...
Egiptologii spun că Sfinxul a fost construit în jurul anului 2.500 î.e.n.,
de faraonul Kephren. Dar în cartea sa din 1961, Le roi de la théocratie
pharaonique (Regele teocrației
faraonice), matematicianul, filozoful și orientalistul R.A. Schwaller de
Lubicz spune: „O mare civilizație trebuie să fi precedat vastele mișcări de ape
care au trecut peste Egipt. Acest fapt este confirmat de existența Sfinxului,
sculptat din roca stâncilor de la vest de Gizeh. Trupul lui leonin, cu excepția
capului, arată semnele incontestabile ale eroziunii acvatice”.
În 1972, egiptologul John Anthony West, după ce a citit cartea lui
Schwaller de Lubicz, a decis să studieze mai bine Sfinxul și a descoperit că
suprafața lui prezintă urme de eroziune a apei și nu a nisipului. El a calculat
că Sfinxul a fost supus timp de cel puțin 1.000 de ani eroziunii torentelor. Deșertul
Sahara are o vechime de 7.000-9.000 de ani, ceea ce înseamnă că Sfinxul trebuie
să aibă o vârstă de cel puțin 8-10.000 de ani. Arheologii egipteni n-au
avut nimic de spus în legătură cu acest lucru. Dovada e copleșitoare, dar
amenință să dărâme cronologia civilizațiilor pe Terra, deoarece istoria
oficială ne spune că în urmă cu 8-10.000 ani nimeni nu era capabil să
construiască ceva precum Sfinxul.
Nu puțini sunt specialiștii
care vorbesc de „filtrarea cunoașterii”. Între aceștia, se disting nume precum
Michael Cremo și Richard L. Thompson, autorii cărților „Arheologia interzisă”
și „Istoria ascunsă a rasei umane”. Această politică, suspectată a fi o armă de
căpătâi a elitelor care conduc lumea din umbră, ar fi menită să țină masele în
ignoranță. Din această putere intelectuală ar deriva toate formele de
dominație și control la care este supusă civilizația umană astăzi.
Studiind culturile antice ale
popoarelor de pe tot cuprinsul lumii, descoperim că toate fac referiri la „zei
care au venit din cer” şi i-au învăţat pe oameni agricultura, meşteşugurile,
astronomia, arhitectura, matematica, medicina, dar şi anumite repere spirituale
fundamentale. Găsim asemenea afirmaţii nu numai în textele antice din Sumer, dar
și în cele din India, Babilon, Egipt, Nepal, Tibet, Africa sau la popoarele
pre-incaşe. Oficial, aceste referiri sunt interpretate ca simple mituri
alegorice, rod al imaginaţiei primitive, cuprinse de misticism. Dar oare toți
oamenii primitivi erau cuprinși de un delir mistic? Sau, mai bine zis, de același
delir, deși nu aveau niciun fel de contact unii cu alții? Aceste afirmații pot
fi, mai degrabă, luate în considerare ca fiind o referire clară şi plauzibilă
la o civilizaţie foarte avansată şi absolut reală, cu care aceste popoare s-au
aflat în contact în acea perioadă străveche. Pe bună dreptate, scriitorul francez
Robert Charroux afirma: „Istoria autentică a civilizaţiei este interzisă.
Conjuraţii puternice veghează asupra strictei menţineri a unei versiuni
alterate, singura autorizată a fi exprimată”. (Le livre des maîtres du monde - Cartea stăpânilor lumii).
MISTERELE PIRAMIDELOR
Robert Charroux, „Cartea cărților sale”
Pro Editură și Tipografie, 2009 (fragment)
S-au scris tone de cărţi despre piramidele
din Egipt, fără să se ajungă la vreun rezultat. E foarte posibil ca ele să fi
fost, asemenea tumulilor, stilizarea arhitecturală a monumentelor preistorice
foarte vechi, dar oare când au fost construite şi care era destinaţia lor? În
teoria noastră, ne vom limita la aflarea utilizării lor precise şi la descoperirea
misterului lor, pentru prima oară, credem noi, în acord cu legile ştiinţifice,
cosmice şi cu cele mai secrete surse ale iniţierii.
Un
stil atlant. Nu este o
simplă coincidenţă faptul că galii, britonii, popoarele din Europa Centrală,
egiptenii, mayaşii şi incaşii au adoptat pentru construcţiile lor funerare
formele arhitecturale ale tumulilor sau ale piramidelor. Procesul
civilizaţiilor, reprezentând apariţia ştiinţelor, artelor, industriei şi a
diferitelor moduri de viaţă socială, este comandat în inconştient de cunoaşterea
ereditară, adică de jocul cromozomilor-memorie. Am „inventat” maşina cu aburi,
turbina şi forţa de propulsie ionică deoarece strămoşii noştri îndepărtaţi
ne-au lăsat moştenire o atracţie pentru aceste formule mecanice şi o posibilitate
de dezvoltare în sensul impulsului iniţial. Am construit case deoarece este în
destinul omului să aleagă acest tip de construcţie; am ridicat piramide pentru
că într-o civilizaţie anterioară s-au construit monumente de acest fel.
Tradiţional, intuitiv, reprezentarea
imaginară a monumentelor atlante este întotdeauna în formă piramidală. În
această ipoteză, piramida ar fi o moştenire de la Atlantida, iar prima ar data
din epoci infinit de îndepărtate, terestre sau extraterestre. Faptul că acest
gen de monument este legat de o înaltă tehnică poate însemna că aparţine unei
arhitecturi şi ştiinţe străine civilizaţiei terestre. Această ipoteză duce la
conceperea unei vieţi universale, în care toate regnurile naturii se supun unor
imperative evolutive, determinate de specie şi rasă. Altfel spus, pe toate
planetele de acelaşi tip oamenii construiesc case şi practică olăritul, rândunelele îşi zidesc cuiburile, alte
păsări le împletesc, stejarii au o structură solidă, iar chiparosul creşte drept
ca o lance. Studiul misterelor piramidelor arată că ansamblul cunoştinţelor
ştiinţifice care au impus arhitectura şi construirea lor nu putea aparţine
decât unor strămoşi superiori, atlanţi, sau chiar mai îndepărtaţi.
Conjuraţia
secretului. În mod sigur, în
Egipt, preoţii au participat la dictarea primei cărţi a istoriei necunoscute a
omenirii. Ei au desenat aici maşini, planuri de motoare, harta Globului. Au
avut revelaţia secretelor subtile. Atunci s-a impus nevoia secretului şi naosul
sanctuarelor s-a închis în faţa ştiinţei superioare. Dintr-odată, Egiptul, un
deşert, provoacă apariţia celei mai fantastice civilizaţii din toate timpurile:
Heliopolis, Teba, Busiris, Abidos, Memfis, piramidele, Sfinxul. Sunt construite
drumuri, canale, baraje, iar preoţii se străduiesc să formeze un corp didactic
şi să lase mărturia ştiinţei lor secrete. Ne aflăm aici în domeniul supoziţiilor,
dar prin ce altă ipoteză am putea explica mesajul piramidelor, templelor, Sfinxului,
Chivotului Legii? Mesajul Piramidei lui Keops a fost, în mod sigur, falsificat,
dar documentul rămâne, având drept corolar celelalte piramide: din Mexic,
Persia şi India. Este imposibil să ştim data exactă a construirii lor. Dacă
Napoleon şi istoricii moderni spun că ar fi vorba de 40 de secole pentru Keops,
autorii vechi înaintează, în mod verosimil, unele date mult mai departe.
Secretul
Marii Piramide. După
istoricul arab Abu-Zeyd-el-Balkhy, „inscripţia gravată pe piramide vorbește
despre epoca construirii, când Lira se
afla în zodia Racului”. Făcând un calcul, vom găsi de două ori 36.000 de ani
solari înaintea hegirei, sau 73.300 de ani. Să fie o estimare exagerată? Posibil.
Totuşi, Herodot ne asigură că preoţii din Teba i-au arătat 341 de statui din
lemn, reprezentând succesiunea din tată în fiu a marilor preoţi de dinaintea
lui, de peste 11.000 de ani, ceea ce arată vechimea foarte mare a sanctuarului.
Eliphas Levi, raţionalist erudit din secolul al XIX-lea, e de părere că vechiul
Egipt era un pentaclu dedicat lui Hermes Trismegistul. Cu cât marii hierofanţi se
preocupau mai mult să-şi ascundă ştiinţa, cu atât mai mult încercau să crească
numărul simbolurilor acesteia.
S-au spus – îndeosebi în privinţa piramidei
lui Keops – o mie de minciuni inacceptabile. Cu toate acestea, e dovedit
faptul că monumentul reprezintă „o dezvoltare a simbolurilor”, aşa cum bine a înțeles Eliphas Levi. Conform unei tradiţii copte, piramida a fost
construită cu 300 de ani înainte de potop, adică în limitele cuprinse între
8.000 şi 11.000 de ani î.e.n. Georges Barbarin citează textul scriitorului copt
Masudi (957 e.n.), al cărui manuscris se află la Oxford:
„Surid..., unul dintre regii Egiptului de dinaintea
potopului, a construit cele două mari piramide... El a poruncit preoţilor să
lase în interior totalitatea înţelepciunii şi cunoştinţelor lor în diferitele
arte, aritmetică şi geometrie, pentru a rămâne mărturie, în beneficiul celor
care le-ar putea înţelege... În piramida orientală (a lui Keops) au fost
înscrise sferele celeste şi figurile reprezentând stelele şi ciclurile lor şi
în acelaşi timp, istoria şi cronica timpului trecut şi a fiecărui eveniment
viitor care se va produce în Egipt”.
Manuscrisul lui Makrisi întăreşte această
descoperire: „Prima piramidă a fost consacrată istoriei şi astronomiei; a doua,
ştiinţei medicale”. Într-adevăr, Marea Piramidă este singura care are o
orientare exactă nord-sud, cu o eroare de 4'35'', aproximaţie admirabilă, când ştim că Observatorul de la Paris este orientat spre nord cu o
eroare de 18'.
Un meridian care trece prin Gizeh împarte în
două părţi egale continentele şi oceanele, ceea ce face regretabilă alegerea
lui Greenwich ca meridian internaţional. Suma celor patru laturi de la bază
(931,22 m) împărţită de două ori la axul vertical (148,208 m x 2) are ca
rezultat cifra 3,14. Înălţimea: 148,208 m înmulţită cu 1 milion ne dă distanţa
aproximativă de la Pământ la Soare, adică 149.400.000 km. Astronomul englez
Piazzi Smyth (1819-1900), unul dintre cei mai pasionaţi de piramida lui Keops,
a petrecut o iarnă întreagă măsurând-o până în cele mai mici detalii. În 1864, el
a declarat că măsurătorile lui corespund unor relaţii geometrice şi profetice
precise.
E mult mai simplu să studiem piramidele
din punct de vedere strict arhitectural. Acest studiu arată că niciun stat din
secolul XX n-ar îndrăzni să demareze, cu mijloace tehnice moderne,
un proiect atât de mare, care ar necesita un efectiv de 2-300.000 de muncitori,
mai multe milioane de metri cubi de piatră şlefuită şi sume de bani enorme. Experţii
afirmă că Egiptul din timpul piramidelor trebuia să hrănească peste 100 de
milioane de locuitori, şi că avea maşini de mare putere, de o perfecţiune
necunoscută în secolul nostru, pentru a duce la bun sfârşit lucrări gigantice.
Toate schelele, rambleurile, planurile înclinate, rampele din pământ argilos
invocate nu rezistă vreunei demonstrații.
Este avansată următoarea ipoteză: probabil că
egiptenii deţineau o cunoaştere încă de neimaginat a puterii ultrasunetelor şi
a forţelor antigravitaţionale. Levitaţia prin imponderabilitate sau prin
ultrasunete ar duce la realizarea miracolelor. Sunetul, care este o dimensiune
necunoscută, posedă o putere pe care ştiinţa modernă o studiază de puţin timp.
S-a vorbit despre o bombă cu ultrasunete, capabilă să distrugă orice tip de
viaţă animală pe suprafaţa unui oraş mare, fără să deterioreze monumentele sau
obiectele. În medicină, putem sparge un os prin producerea de ultrasunete, sau
provoca moartea printr-o zdruncinare cervicală sonoră. De altfel, se știe că
simplul zgomot al unei explozii puternice afectează nervii, putând fi mortal
pentru subiecţii care suferă de inimă. Adepţii ştiinţelor oculte susţin că
sunetul clopotelor nu este deloc pe placul persoanelor satanice. Jean-Jacques
Rousseau a scris: „Sunetul clopotelor m-a afectat întotdeauna”.
Forţele
vitale ale Pământului. Apa şi
pământul de deasupra pânzei freatice (biosfera) reprezintă o rezervă imensă de
forţe vitale. Aceste forţe strălucesc negativ împotriva pozitivităţii cerului,
iar conjuncţia are loc la gradient, zona ideală unde materia sub formă de
plasmă ionică nu este polarizată. Acesta este vârful ciuntit al piramidelor
mayaşe şi al ziguratelor sumeriene, pentru „împreunarea cerului cu pământul”,
locul ales pentru fecundarea unei fecioare care aparţinea elitei, adeseori fiica
regelui, de către un preot sau un erou. Copilul care se năştea din această
împreunare magică avea reunite în el cele mai mari calităţi ale omenirii,
precum şi altele, de natură divină.
Diferite din punct de vedere al concepţiei şi
arhitecturii, piramidele din Egipt şi piramidele-tumuli din vechiul Mexic şi
din Celţia aveau o cu totul altă destinaţie. În sistemul mexicanilor, era vorba
de păstrarea reconcilierii dintre Om şi Dumnezeu; pentru egipteni, scopul era
de a aduce până la frontierele unui anumit timp al purgatoriului, estimat la
3.000 de ani, corpurile destinate să-şi continue viaţa în Ţara Verde sau Lumea
Cealaltă. Din punct de vedere tehnic, operaţiunea se explică astfel: sunt
captate, în zona bazei piramidei, cât mai aproape posibil de pânza freatică (apa
subterană) „undele vitale” care
străbat scoarţa terestră. Aceste unde încărcate negativ urcă spre vârful
monumentului, accelerându-şi viteza pe măsură ce conductorul (feţele piramidei)
se contractă. Atunci fluidul iese prin puncte. Acest lucru înseamnă că toate
cavităţile protejate în mod intenţionat din interiorul monumentului drenează
încărcăturile electrice, aşa cum se întâmplă în cuşca lui Faraday; astfel se
obţine un soi de „vid biologic”.
Acest fenomen nu este deloc studiat în fizica
clasică, dar se manifestă într-un mod cât se poate de evident în realitate:
mucegaiurile nu se dezvoltă în cavernele închise. În grota de la Montignac-Lascaux,
de exemplu, intervine mumificarea, seminţele nu mai încolţesc, asemenea celebrului
„grâu al faraonilor” din piramidele din Egipt, care a fost semănat şi care a
crescut la 4.000 de ani după ce a fost introdus în cavitatea piramidei. Pe
scurt, în acest vid biologic, totul rămâne în suspensie, într-o stare neutră,
ca şi cum viaţa şi timpul încetează să mai existe.
Ţăranii ştiu că seminţele închise într-un
ulcior, sfeclele și cartofii depozitaţi într-o pivniţă, jambonul înfăşurat şi
pus la afumat se păstrează mai bine decât în aer liber. În anul 1905,
Mortillet, şeful unei misiuni franceze în Bolivia, a descoperit într-o grotă de
provizii funerare o bucată de carne de vită mumificată, pe care a pus-o la
fiert. Aroma degajată era atât de apetisantă, încât membrii expediţiei au
gustat din ciorbă, care li s-a părut delicioasă! Celţii cunoşteau puterea grotelor
şi le foloseau pentru păstrarea peştelui în ulcioare negre, introduse în
pământ.
Piramida
de la Saqqarah. Cel mai
ilustru dintre arhitecţii şi doctorii din Egipt a fost Imhotep, reconstructorul
celei mai vechi piramide din Saqqarah şi celebru vindecător în bazinul mediteranean,
acum 5.000 de ani. Din timpuri imemoriale şi până la crearea Memfisului, situl
de la Saqqarah, situat la 28 km de Cairo, era numit „câmpia mormintelor
fericite”, aşa cum urma să fie mai târziu Valea Regilor, situată în faţa „Tebei
cu o sută de porţi”. Între piramidă, care ar data din perioada dinastiei a
III-a, şi Memfis, se mai afla în antichitatea străveche, necropola lui Osiris,
închisă ermetic, unde erau mumificaţi taurii Apis, simbolurile primilor
iniţiatori şi genitori care au repopulat Egiptul după potopul universal.
Arheologii şi egiptologii anteriori nu par să
se fi interesat de ce anumite puncte ale solului egiptean, îndeosebi la
Saqqarah, s-au bucurat, atât în rândul populaţiei, cât şi în cel al
marilor preoţi, de o reputaţie miraculoasă în privinţa puterilor de vindecare,
mumificare şi pregătire a vieţii veşnice. Faraonul Djoser I şi-a construit
mormântul în piramida de la Saqqarah, iar Imhotep a refăcut-o complet, în
scopul asigurării unor proprietăţi şi mai mari monumentului. Am observat că
alte două piramide au fost încastrate în prima, fiind în acelaşi timp piramide
în trepte, adică construite după modelul tumulilor din Mexic, dar fără scară
exterioară şi fără templu, care ar trebui să se afle în vârf. Subsolul e
brăzdat de galerii, sub structurile mastabei regale, situată
deasupra unui puţ vertical, pe fundul căruia se află sarcofagul regal. Ansamblul are puterea mumificării; corpurile membrilor familiei faraonului se
află şi ele acolo.
După de Neriac, piramida este un condensator
şi un emiţător de energii. Acestea sunt de origine cosmică, şi nu o manifestare
subterană sub efectul reflexiei lor asupra straturilor izolante ale pământului.
Imhotep a suprimat vârful piramidei de la Saqqarah, astfel încât camera regelui
Djoser să se situeze la o distanţă exactă față de vârf. În această teză,
proporţiile ideale ale unei piramide de mumificare şi iniţiere sunt
următoarele: baza: 22 m; opririle de forţă: 21m; înălţimea: 14 m. În acest sistem,
cavităţile sunt supuse unor unde neutralizante, care trebuie să corespundă cu „vidul biologic” al geometrului.

Nu s-a ştiut niciodată dacă în mormântul
piramidei lui Keops s-au aflat rămăşiţele lui pământeşti. Probabil că au fost
doar cele ale unui uzurpator. Într-adevăr, uzurpatorii piramidelor şi ai mormintelor
faraonilor nu erau cu toţii hoţi, ci uneori nişte credincioşi care, ca să
acceadă în Paradisul Verde şi la viaţa din Lumea Cealaltă prezisă de preoţi,
îşi însuşeau în mod abuziv locul unui suveran, pentru a beneficia de
proprietăţile fantastice ale „încăperii nemuririi”. Aceşti credincioşi erau
convinşi că, dacă familiile lor îi înhumau într-o piramidă, mumiile lor vor
rezista fără probleme celor 3.000 de ani care reprezentau anticamera timpului (un
fel de purgatoriu) permiţându-le astfel accesul la o altă viaţă. Dacă în timpul
acestei aşteptări mumiile se dezagregau, defuncţii se reîncarnau într-un corp
de animal. Or, dacă în zilele noastre câteva morminte de faraoni sau de regi au
fost găsite intacte, este curios că scoaterea lor la lumina zilei s-a făcut
după aceşti 3.000 de ani! Prin nu ştim ce apărare misterioasă, niciodată un
radiestezist sau un clarvăzător n-au putut detecta în Valea Regilor, de pildă,
un mormânt ascuns în versanţii muntelui!
Blestemul
morţilor. Nu intenţionăm să
revenim la faimosul „blestem al faraonilor” care s-ar fi abătut asupra celor
care au descoperit mormântul lui Tutankhamon, mai ales că profanatorul principal,
americanul Carter, a avut o viaţă destul de lungă! Totuşi, trebuie să subliniem
o coincidenţă ciudată, care se referă la săpăturile arheologice
efectuate în puţul (cenote) sacru
din Chichen Itza, Mexic. În aprilie 1968, am asistat la aceste lucrări, care
constau în dragarea fundului sau, mai exact, săparea unui puţ cu un tiraj de
aer în fundul mocirlos al unui cenote şi extragerea cu macaraua a
unor mari cantităţi de pietre sculptate, pomparea nămolului etc. La această
acţiune au participat şi scafandri. Descoperirea a fost însemnată: 5 tigri, 3
şerpi, un idol de piatră, craniile a 250 de persoane sacrificate, sute de vase
de ceramică, sandale din aur pentru copii, bănci sculptate. Prietenul nostru,
scafandrul Jean-Albert Fox, povestind detaliile săpăturilor arheologice în
revista „Aventura submarină”, a
publicat următoarea informaţie:
„În aceste ţări este evocată mânia zeului
Chac (zeul mayaşilor) şi dezlănţuirea elementelor naturii în jurul expediţiei:
cicloni, incendii mari de păduri. Şi mai tulburătoare este vestea pe care ne-a
dat-o Pablo Bush Romero, aflat în trecere prin Paris. În lunile care au urmat
suspendării lucrărilor de la Chichen Itza, Christian, pilotul expediţiei,
Alberto Gabilondo, alias Ţiganul, şeful scafandrilor mexicani, doctorul Eusebio
Davalo Hurtado, directorul Institutului mexican de antropologie şi istorie, şi
Kirk Johnson, care finanţa campania de săpături... au murit subit. În patru
luni, patru morţi! Nu ne putem abţine să nu ne gândim la blestemul lui
Tutankhamon care, timp de mulţi ani, a părut să-i urmărească pe cei care i-au
tulburat mormântul”.
Secrete
ascunse în piramidele din Egipt (RO)
Foarte interesant!
RăspundețiȘtergereE greu de spua ce mai este real in istoria oficiala atunci cand se refera la perioada de dinaintea erei noastre. Sunt prea multe informatii noi si prea multi oponenti. Dar in mod sigur se ascund date.
RăspundețiȘtergere