SAREA... diamantul ascuns
Într-un
basm românesc, o fată de împărat îi spune tatălui ei că-l iubeşte ca sarea-n bucate. O declaraţie ciudată în
aparenţă, dar care ascunde un adevăr pe care medicina populară îl ştie demult:
sarea este un element esenţial al vieţii. Cu condiţia să fie naturală şi să nu
fie folosită în exces.
Că mâncarea n-are niciun gust fără ea, se ştie. Dar că sarea este şi un medicament redutabil mai ştie azi cineva? Cu toate astea, nelipsita sare-n bucate este unul dintre cele mai vechi remedii din lume, cuprinsă în celebre tratate medicale ale Antichităţii, intens studiată apoi de alchimiştii Evului Mediu, apreciată în medicina populară ca leac de căpătâi. Toate acestea, până la începutul secolului XX, când trufia medicamentelor atotvindecătoare au împins-o în uitare. Cine să mai creadă astăzi că praful acesta alb, superprocesat, combinat cu antiaglomeranţi, numit „sare de masă” are proprietăţi vindecătoare? Vindecătoare cu adevărat este doar sarea naturală, sub formă de cristale mari, care era măcinată înainte vreme în casă. O sare care conţine mai mult de 80 de substanţe minerale pe lângă clorura de sodiu şi care are o mulţime de proprietăţi terapeutice. Un vechi tratat medical chinez (Peg-Tzao-Kan-Mu) scris cu 2700 ani î.e.n. menţiona nu mai puţin de 40 de tipuri de sare, fiecare cu indicaţiile, modul de administrare şi efectele ei specifice. Ei bine, ţăranii români merită să figureze în cartea recordurilor. În medicina noastră populară sunt menţionate peste 100 de utilizări terapeutice şi magice ale sării, care era considerată un adevărat panaceu împotriva spiritelor rele şi a impregnărilor malefice ale obiectelor, locurilor sau fiinţelor. O zonă extraordinară de investigaţie, pe care vă propunem să o cercetăm împreună.
Că mâncarea n-are niciun gust fără ea, se ştie. Dar că sarea este şi un medicament redutabil mai ştie azi cineva? Cu toate astea, nelipsita sare-n bucate este unul dintre cele mai vechi remedii din lume, cuprinsă în celebre tratate medicale ale Antichităţii, intens studiată apoi de alchimiştii Evului Mediu, apreciată în medicina populară ca leac de căpătâi. Toate acestea, până la începutul secolului XX, când trufia medicamentelor atotvindecătoare au împins-o în uitare. Cine să mai creadă astăzi că praful acesta alb, superprocesat, combinat cu antiaglomeranţi, numit „sare de masă” are proprietăţi vindecătoare? Vindecătoare cu adevărat este doar sarea naturală, sub formă de cristale mari, care era măcinată înainte vreme în casă. O sare care conţine mai mult de 80 de substanţe minerale pe lângă clorura de sodiu şi care are o mulţime de proprietăţi terapeutice. Un vechi tratat medical chinez (Peg-Tzao-Kan-Mu) scris cu 2700 ani î.e.n. menţiona nu mai puţin de 40 de tipuri de sare, fiecare cu indicaţiile, modul de administrare şi efectele ei specifice. Ei bine, ţăranii români merită să figureze în cartea recordurilor. În medicina noastră populară sunt menţionate peste 100 de utilizări terapeutice şi magice ale sării, care era considerată un adevărat panaceu împotriva spiritelor rele şi a impregnărilor malefice ale obiectelor, locurilor sau fiinţelor. O zonă extraordinară de investigaţie, pe care vă propunem să o cercetăm împreună.
Terapia internă cu sare (toate recomandările privesc exclusiv sarea naturală, grunjoasă, numită şi sare gemă, şi nu sarea „fină” de masă)
Digestie dificilă, constipaţie, subponderalitate - se consumă mâncare condimentată cu sare gemă sau marină, care au un gust mult mai intens. S-a constatat că sarea naturală are un efect mult mai puternic de stimulare a secreţiei de sucuri gastrice şi că este un excelent activator al peristaltismului gastrointestinal, cu condiţia să fie consumată cu moderaţie. De altfel, încă de acum 500 de ani, Paracelsus, celebrul medic şi alchimist al Evului Mediu, observa într-un tratat că digestia şi excreţia sunt mult perturbate de absenţa sării din alimentaţie.
Hipotensiune arterială, aritmie
cardiacă - dimineaţa, pe stomacul
gol, se administrează un sfert de cuţit de sare marină (aproximativ 0,25 g),
care se înghite cu o cană (250 ml) de apă plată. Tratamentul se face vreme de
minimum o jumătate de an. Studii recente arată că se obţin rezultate deosebit
de bune, cu condiţia ca tratamentul să fie asociat cu o alimentaţie predominant
vegetariană.
Osteoporoză, crampe musculare - se vor săra alimentele exclusiv cu sare gemă
neiodată, care este foarte bogată în oligoelemente implicate în procesele de asimilare
a calciului.
Intoxicaţii cu substanţe luate pe
cale orală - într-un litru şi jumătate
de apă călduţă se pune o lingură de sare şi se amestecă bine. Se bea pe nerăsuflate.
Imediat se va produce o senzaţie puternică de vomă. Vom evacua conţinutul
stomacului aplecându-ne în faţă, gâdilând cu inelarul şi arătătorul mâinii drepte
omuşorul şi presând cu mâna stângă cu putere stomacul. Reflexul vomitiv va apărea
imediat.
Tuse persistentă, tuse uscată - se ţin pe limbă cât mai mult timp câteva
granule de sare gemă (nu mai mult de un vârf de cuţit). Reacţia de stopare a
tusei se va declanşa prin două mecanisme: prin salivaţie, care va deveni mult
mai abundentă, şi prin stimularea directă a sistemului nervos central de către
papilele gustative.
Contraindicaţii la administrarea
internă a sării
Aportul masiv de sare este contraindicat în cazurile de hipertensiune şi
tromboză gravă, precum şi în fazele acute ale gastritei hiperacide şi ale
ulcerului gastroduodenal.
Tratamente externe cu sare
Calculi renali, colici renale - un săculeţ de pânză plin cu sare gemă se pune
pe un calorifer sau pe altă sursă de căldură şi se lasă să se încălzească până
la 50-60° C. Se aplică apoi pe zona lombară (şale), unde se ţine vreme de o jumătate
de oră.
Ulceraţii pe piele - în două linguri de miere de albine se pune o jumătate
de linguriţă de sare şi se amestecă bine, până când se omogenizează. Se aplică
apoi acest preparat pe zonele afectate. Rezultatele terapeutice sunt uimitoare,
acesta fiind un străvechi remediu, menţionat în tratatele medicale greceşti.
Arsuri de gradul I şi II - pe zona afectată se presară sare grunjoasă din belşug.
Aceasta va spori pe moment senzaţia de usturime, dar apoi edemele se vor reduce,
iar vindecarea va fi considerabil mai rapidă. Nu se aplică sare pe arsurile
grave, cu rană deschisă, întrucât produce o usturime insuportabilă.
Nas înfundat (rinită cronică) - la un pahar de apă caldă se pune o linguriţă de
sare gemă sau marină şi se amestecă bine, pentru a se omogeniza. Se pune această
apă sărată caldă în palmă şi se trage pe nara stângă şi pe nara dreaptă
alternativ, pentru desfundarea căilor nazale. Acest procedeu este bine să se facă
în fiecare dimineaţă, pentru drenarea căilor respiratorii, înlăturarea surplusului
de mucus şi mărirea acuităţii olfactive.
Dureri de gât (faringită, laringită,
amigdalită) - se pun două linguriţe
de sare naturală într-un pahar cu apă fierbinte, după care se amestecă bine cu
o linguriţă, până când sarea se dizolvă complet. Se face gargară cu acest
preparat cât mai fierbinte, lăsând apa sărată să ajungă cât mai mult pe gât. Se
reia tratamentul de 2-3 ori pe zi, până la dispariţia completă a afecţiunii.
Băile cu apă sărată
Sunt un remediu tradiţional de medicină populară, care se aplică şi acum în
clinici moderne din Austria şi Germania cu un succes extraordinar. Se prepară
astfel: la o cadă de apă caldă de aproximativ 150 de litri se pun 2 kg de sare,
amestecată în prealabil cu puţină apă fierbinte, pentru a se dizolva mai uşor.
Baia durează 20-30 de minute şi este important ca temperatura apei să fie menţinută
mereu peste 37°C, pentru ca acţiunea terapeutică să fie maximă. Cercetătorii
au observat că aceste băi, care se fac de regulă odată la 3-4 zile, au efectele
cele mai puternice în preajma lunii pline (de preferat cu 2-3 zile înainte), când
este de altfel recomandat sa fie începute. Iată indicaţiile acestor băi:
Dermatozele infecţioase - se fac băi parţiale, înmuind doar segmentul
afectat timp de 15 minute în apă sărată caldă, pregătită prin punerea a 7
linguri de sare la litru. Pielea nu se şterge imediat după baie, ci doar se tamponează
puţin şi se lasă să se usuce. Acest remediu este excelent în tratarea infecţiilor
bacteriene şi micotice (produse de ciuperci parazite).
Reumatismul - se fac de 2 ori pe săptămână băi complete cu apă
sărată fierbinte. Cele mai eficiente sunt băile cu sare marină, dar efecte
foarte bune s-au obţinut şi cu sarea de mină cu cristale mari.
Cistitele, infecţiile urinare - se fac băi complete sau băi de şezut cu apă
ceva mai sărată: 5 linguri de sare la litru. Baia va fi făcută în fiecare seară,
până la vindecarea afecţiunii, iar apa trebuie să fie cât mai fierbinte, însă nu
insuportabilă. Imediat după baie vă veţi şterge şi vă veţi relaxa la căldură, evitând
expunerea la frig sau curent.
Anexita, metroanexita - se aplică procedura de la infecţiile renale.
Suplimentar, se va adăuga în apa sărată de baie puţină tinctură de iod. Este
eficientă ca adjuvant şi în anumite infecţii genitale.
Răceala şi gripa - se fac băi la picioare (tălpi şi glezne) cu apă
fierbinte cu foarte multă sare (10 linguri/litru). Băile vor dura 10 minute,
după care ne vom încălţa cu şosete groase şi ne vom aşeza la căldură, ca să transpirăm.
Sarea şi bioenergia
Prin fotografierea aurelor cu dispozitive Kirlian, s-a constatat că sarea naturală,
netratată chimic sau termic, are o misterioasă influență asupra corpului
bioenergetic al fiinţei umane. Toţi cercetătorii din acest domeniu de frontieră
sunt de acord că sarea naturală este un excelent agent de purificare a aurei
umane. La fel ca şi apa, sarea absoarbe radiaţiile bioenergetice nocive, curăţând
energetic zonele în care este aplicată. Radiaţiile electromagnetice sunt o
puternică sursă de perturbare a biocâmpului fiinţei umane. Se pare că multe tulburări
ale omului modern, de la durerile de cap la oboseală sau sensibilitate mărită
la stres, sunt accentuate de câmpurile electromagnetice pe care le emit
aparatele şi dispozitivele electrice cu care el interacţionează practic
permanent. Plasarea unor cristale mari de sare de mină în
preajma locului în care dormim sau lucrăm (de exemplu între noi şi calculator)
are efect de absorbţie a câmpurilor electrice şi de atenuare a influenţelor
nocive ale acestora.
Oboseala - o procedură de medicină populara românească ce
şi-a dovedit adesea eficienţa este să punem un săculeţ cu sare călduţă pe ceafă
atunci când suntem obosiţi. Acelaşi săculeţ cu sare era pus în leagănul
copiilor ca să nu se deoache şi să aibă somnul lin şi între haine, pentru a le
asigura durabilitatea şi a le impregna cu miraculoasa capacitate de protecţie împotriva
făcăturilor de tot felul.
Bijuteriile - mai ales cele vechi - se spune că poartă în ele
multe din energiile negative ale celor care le-au purtat înainte. Din acest
motiv, ele se lasă o perioadă de minimum 49 de zile să stea în sare gemă, înainte
de a fi purtate. La fel se procedează şi cu cristalele sau cu pietrele semipreţioase.
Toxicitatea sării
iodate şi a celei fine
În urmă cu ceva timp, Guvernul României a emis o ordonanţă care a
cerut în mod expres ca toată sarea din comerţ să fie iodată. De ce? S-a spus că
în acest fel vor fi combătute afecţiunile tiroidiene produse de deficienţele de
iod. Urmarea: în scurtă vreme, rafturile din magazine au fost invadate de sare
iodată. Reacţiile nu au întârziat. Cercetătorii şi medicii specializaţi în această
problemă nu s-au mulţumit cu versiunea oficială a efectelor „benefice” ale
acestei decizii şi au făcut studii minuţioase în acest sens. Iată ce au aflat:
consumul sporit de iod sintetic adăugat în alimente creşte incidenţa unor afecţiuni
tiroidiene autoimune şi favorizează supradezvoltarea şi chiar apariţia unor
procese inflamatorii la nivelul glandei tiroide. Consumul excesiv de iod
produce alergie şi măreşte intoleranţa la substanţele care conţin acest element
(de exemplu, cele folosite în radiologie). În fine, în Tasmania, ţara care a „beneficiat”
de iodarea obligatorie a sării şi a altor alimente, s-a constatat faptul că
rata cancerului tiroidian a crescut de trei ori.
O altă varietate a acestui condiment, sarea fină, prezentă des pe mesele
noastre, ascunde un lucru pe care puţini dintre noi îl ştiu: este tratată cu E-535, adică... ferocianură de sodiu,
un fel de Roşia Montană în avanpremieră, o substanţă despre a cărei toxicitate
nu mai este necesar să vorbim. Şi încă un lucru: sarea fină nu conţine aproape
deloc magneziu (spre deosebire de sarea gemă), un mineral esenţial pentru sănătatea
sistemului cardiovascular. Unii cardiologi susţin chiar că anumite boli ale
inimii şi ale sistemului vascular s-ar datora în mare măsură sării fine, sărăcită
de acest mineral esenţial.
Sursa: http://piatza.net/sarea-diamantul-ascuns/
Sursa: http://piatza.net/sarea-diamantul-ascuns/
Notă: În
magazinele naturiste putem găsi atât sare gemă neiodată, cât şi sare marină
care nu a fost supusă la acest tratament. Folosiţi numai aceste
tipuri naturale de sare.
Sunt placut ,surprinsa sa cunosc mai multe posibilitati de a intrebuinta sarea.
RăspundețiȘtergereVa multumesc,pentru aceasta minunata informatie ,in legatura cu ''sarea''.
RăspundețiȘtergereCu plăcere! Vă dorim sănătate.
Ștergere