-->
APA DE VIAȚĂ LUNGĂ
„Apa cu aur” și alte tradiții românești
Din timpuri imemoriale, apa a fost considerată un mijloc de vindecare de
prim ordin. În toate culturile lumii se considera că apa este vehiculul perfect
pentru a aduce misterioasele forțe vindecătoare ale naturii în ființa umană. În
medicina populară românească se credea că apa „împrumută” puterile
binefăcătoare ale răsăritului de soare, ale Lunii, ale plantelor, ale aurului
ori ale cuvântului rostit sau scris. Mergând pe urmele tradițiilor medicale din
diferite zone, descoperi leacuri de o simplitate și mister care te
încântă. În Apuseni, apa căpăta puterea vindecătoare a aurului dacă era pregătită
astfel: o rădăcină de morcov se scobea ca un pahar, apoi se puneau în ea apă de
fântână și un ban sau un inel de aur (importantă, se pare, era forma circulară),
se lăsa câteva ore, apoi se bea; era un remediu de excepție contra bolilor de
ficat. În mai toate zonele țării, roua de pe flori care „vedea” lumina răsăritului
de soare era folosită contra bolilor de piele și deochiului. Cele mai puternice
elixiruri de dragoste se făceau în Bucovina, din apa adusă la ceas de noapte
dintr-o fântână în care se oglindea luna. Dr. farmacist Horia Bucur (președintele
Colegiului farmaciștilor pe țară) povestește că pe Valea Frumoasei, cel mai
mare tămăduitor cu plante folosea în leacurile sale apa ținută într-un vas de
lut ars, pe fundul căruia era scris numele divinității în toate limbile pământului.
Impregnarea apei cu puterea cuvântului rostit al faimoaselor descântece a fost
practica de medicină magică cel mai des utilizată la noi în țară. Această
scurtă trecere în revistă a unor tradiții străvechi aruncă o lumină cu totul
diferită asupra proprietăților acestui element al naturii, cu care suntem atât
de obișnuiți: apa. Oare toate aceste practici să fie o simplă superstiție?
Apa de flori
Una dintre cărțile de medicină naturistă cele mai bine documentate științific
din ultimii ani este „Ghid complet de prim ajutor naturist” de Mark Mayell, apărută
și la noi la Editura Colosseum, sub îngrijirea dr. Ovidiu Bojor. Între alte
remedii pentru cazuri extreme recomandate în această lucrare (șocurile
post-traumatice, leșinul, crizele de epilepsie), la loc de cinste se afla remediile
doctorului Bach. Ce sunt de fapt aceste remedii Bach, al căror nume este tot
mai popular în Occident? Ele nu sunt altceva decât apa de izvor, în care s-a scufundat
vreme de câteva ore o cantitate mică de ierburi și flori. Sunt niște remedii cât
se poate de... neștiințifice care, dacă n-ar exista homeopatia, ar putea fi
luate drept înșelătorie, dar care au vindecat deja mii de oameni. Țara de
origine a acestor remedii este Marea Britanie. De altfel, în aceasta țară, apa
este la mare preț! McInnes, un scoțian, a avut ideea să lase apa în apropierea florilor timp de câteva ore, ca să se impregneze cu radiația lor subtilă, și apoi s-o
administreze ca medicament. Șarlatanie curată - s-a spus. Lucru curios însă,
apa respectivă, ambalată în flacoane pe a căror eticheta scria conform normelor
de protecție a consumatorului: „100% apă, fără adaos de ierburi sau alte substanțe”,
a vindecat câteva mii de oameni. Creatorul acestui remediu s-a explicat: o
bucată de fier și un magnet au, din punct de vedere chimic, aceeași compoziție,
dar între ele există o diferență majoră, pe care o poate constata oricine. De
ce n-ar fi și cu apa la fel? Vom lua lămurirea domnului McInnes ca idee forță
pentru a explica tainica putere tămăduitoare a remediilor ce urmează:
Apa de piramidă
Despre efectul de piramidă s-au scris nenumărate cărți - unele într-un stil
științific riguros, altele într-o manieră mai artistică - dar valabilitatea
fenomenului nu poate fi contestată. Despre ce este vorba? Procesele naturale se
intensifică și se armonizează atunci când organismele vii sunt introduse în câmpul
de forță al unei piramide, construită păstrând proporțiile celebrului monument
al faraonului Keops din Egipt. Cel mai puternic efect se obține atunci când organismele
sunt plasate într-un loc situat la o treime de la baza piramidei și la două
treimi de vârful ei. S-a constatat că nu numai organismele vii, ci chiar și materia
neînsuflețită capătă proprietăți deosebite atunci când sunt introduse în piramidă.
Apa plasată la o treime de baza piramidei devine, din punct de vedere
microbiologic, mai pură, se păstrează mai mult timp, iar când este administrată
organismelor vii, are efecte stimulative asupra proceselor de creștere și proprietăți
curative pentru o listă foarte lungă de afecțiuni. Dacă ar fi să judecăm după
această listă, apa de piramidă ar fi un panaceu. În realitate, nu e chiar așa.
De fapt, această apă nu acționează asupra unei boli anume, ci asupra organismului
în ansamblu, stimulându-l să se apere singur. Persoanele la care prinde cel mai
bine tratamentul cu apă de piramidă s-au dovedit a fi cele care se confruntă cu
blocarea proceselor de eliminare a toxinelor provenite din poluarea aerului și a
alimentelor, poluarea sonoră, diferitele circumstanțe care generează stres psihic).
Acestor persoane le este recomandată această apă, în cazul unor afecțiuni cum
ar fi: astenie, constipație, boli de piele, tulburări de asimilație, apetit
dereglat, afecțiuni digestive (colite, enterite, anaciditate). Dintre bolile
mai grave, în care administrarea apei de piramidă are efecte de excepție, menționăm:
cancerul, scleroza în plăci, bolile virale recidivante, majoritate a afecțiunilor
autoimune.
Cum se obține și se păstrează apa de piramidă: Pentru a obține apa de piramidă ne trebuie, firește,
în primul rând, o piramidă, dar nu făcută oricum, ci respectând riguros proporțiile
celei din Egipt. Vă sugerăm fie să vă construiți singuri o piramidă de sârmă după
metoda ing. Mircea-Mugurel
Șerban, fie să vă
cumpărați una gata făcută de la magazinele naturiste din București, Timișoara,
Sibiu. Cel mai bun material pentru construcția piramidelor miniaturale e cuprul. Efectul e cu atât mai puternic, cu cât piramida e mai mare. Vasul
în care se pune apa trebuie să fie din porțelan
sau sticlă. Durata de energizare a apei este de minimum 12 ore (după unii
autori - 24 de ore). Apa folosită va fi, de preferință, de izvor. Poate fi
folosită și apa de robinet, dar efectul va fi mai slab. Timpul de păstrare a
apei în piramidă nu trebuie să depășească 24 de ore. Apa de piramidă nu se
fierbe și nu se mai prepară în niciun alt mod. În cazul în care facem
preparate din plante și vrem ca ele să beneficieze și de efectul de piramidă, acestea
vor fi puse sub piramidă doar după încheierea tuturor proceselor de prelucrare.
Cura cu apă de piramidă: În
general, nu este recomandat să bem la nesfârșit apă de piramidă. Ca orice
remediu, această apă nu înseamnă doar materie, ci și informație. Așa cum, după ce
citim ceva, este necesară o perioadă de odihnă mentală pentru asimilare și prelucrare,
la fel și organismului „hrănit” cu acest tip de apă trebuie să-i dăm răgazuri
să „digere” informația primită (acest lucru este valabil și pentru apa magnetizată
sau cea dinamizată). Durata unei cure cu apă de piramidă va fi între 14 și 90
de zile, cu două săptămâni pauză. Pe parcursul curei va fi băută în loc de apă obișnuită
doar apă de piramidă, excluzându-se în același timp hrana toxică (perturbă asimilarea
energiei acestei ape): alimente cu aditivi, carne, margarină, zahăr. Efecte
adverse la aceasta cură nu se cunosc.
Apa magnetizată

Afecțiuni tratate cu succes cu apă magnetizată: Dacă apa de piramidă are darul de a revigora ființa,
de a o ajuta să controleze influențele exterioare, apa magnetizată are un rol
de armonizare generală foarte interesant. Efectele cele mai bune s-au observat
în tratarea afecțiunilor care apar și se agravează pe fondul unor probleme emoționale:
- hipertensiune,
aritmie cardiacă;
- ulcer gastric, colită de fermentație;
- dispepsie și constipație, tulburări de tranzit intestinal cronicizate;
- diabet - are un rol adjuvant în stabilizarea glicemiei, a cărei valoare variază mult în funcție de starea emoțională;
- nevralgii diverse, migrene.
Apa magnetizată este folosită cu rezultate bune și în tratarea tulburărilor de asimilație (inclusiv în insuficiența de calciu și de magneziu și în anemia feriprivă). Cura cu apa magnetizată se face foarte simplu: timp de 2 săptămâni se bea doar apă ținută 8-12 ore în cupa cu magneți. Se fac 2 săptămâni de pauză, după care cura se poate relua. Cupele pentru magnetizarea apei le găsiți în magazinele chinezești. Construcția lor este simplă: în pereții lor sunt introduși doi magneți care creează un câmp magnetic vertical (dacă introducem în cupa magnetică o monedă, ea se va ridica pe cant). Contraindicații la cura cu apa magnetizată nu se cunosc.
Apa dinamizată
- ulcer gastric, colită de fermentație;
- dispepsie și constipație, tulburări de tranzit intestinal cronicizate;
- diabet - are un rol adjuvant în stabilizarea glicemiei, a cărei valoare variază mult în funcție de starea emoțională;
- nevralgii diverse, migrene.
Apa magnetizată este folosită cu rezultate bune și în tratarea tulburărilor de asimilație (inclusiv în insuficiența de calciu și de magneziu și în anemia feriprivă). Cura cu apa magnetizată se face foarte simplu: timp de 2 săptămâni se bea doar apă ținută 8-12 ore în cupa cu magneți. Se fac 2 săptămâni de pauză, după care cura se poate relua. Cupele pentru magnetizarea apei le găsiți în magazinele chinezești. Construcția lor este simplă: în pereții lor sunt introduși doi magneți care creează un câmp magnetic vertical (dacă introducem în cupa magnetică o monedă, ea se va ridica pe cant). Contraindicații la cura cu apa magnetizată nu se cunosc.
Apa dinamizată

- anorexie, incapacitate de a asimila, digestie leneșă;
- apatie, astenie psihică, depresii;
- tulburări digestive apărute pe fondul tensiunilor psihice;
- lipsă de minerale;
- crize de astm și de sufocare, apărute pe fond de stres sau fără un motiv aparent;
- coșmaruri, somn agitat (mai ales la copii);
- toate afecțiunile grave în care pacientul se confruntă temporar cu slăbirea voinței de a trăi.
Este bine ca administrarea apei dinamizate să se facă regulat, cam la aceleași ore din zi, cu jumătate de oră înainte de masă. Agitarea apei trebuie făcută cu puțin înainte de a fi băută, cu entuziasm și participare afectivă, pentru a „încărca” în mod corespunzător remediul. Curele cu apă dinamizată pot dura între 1 săptămână și 3 luni. Pauza dintre cure va fi de 1-2 săptămâni.
http://www.formula-as.ro/2001/452/forma ... axima-2065
Dr. Călin Mărginean - Apa - lichidul
vital
-->
Apa are 150 de calitati...noi cunoastem cele mai raspindite(curata,invizibila,fara gust,fara miros,cu putine minerale,...structurata,vie(cu semnul-),...fara chimie...)asa APA cu parere de rau trebue de cautat.Cine o cauta -gaseste.
RăspundețiȘtergere