Secretele „pierdute” ale lui Nikola Tesla – documentar (RO)

-->

O ÎNDREPTARE ISTORICĂ: NIKOLA TESLA A FOST ROMÂN!

Îl consideră de-al lor și sârbii, și croații, și americanii, și românii. Căci cine nu s-ar mândri cu un geniu despre care se spune că a fost cel mai mare inventator al veacului 20? S-a născut acum 155 de ani, într-un sat, azi, croat, dar locuit secole de-a rândul de vlahi. Ascunsă îndărătul unui cimitir vlăhesc, la umbra unei superbe biserici ortodoxe, casa copilăriei lui Tesla își aștepta demult adevărata poveste. V-o spunem noi. Am fost pe urmele ei și am aflat adevărul: Marele Tesla a fost român.

 Casa memorială Nikola Tesla – Smiljan, Croația

Începuse să se însereze. Potop de nori se adunaseră peste biserica „Sf. Petru și Pavel” din Smiljan. Stârnit pe neașteptate, un vânt cumplit părea să rupă temeliile lumii. Să tot fi trecut de 10 seara, când fulgerele prinseră a tăia cruci de foc prin desișul nopții. Trăsnetele luminau turla bisericii și ferestrele casei preotului Tesla, acoperind cu sunetul lor suspinele de suferință ale Gicăi. Căci sus, la etaj, într-o odăiță din vreme pregătită, nevasta preotului Milutin Tesla se zbătea în chinurile facerii. Dăduse deja viață la trei copii, dar nașterea asta era mai chinuitoare decât toate. Stătea să bată de miezul nopții și toate sforțările Gicăi se dovediseră în zadar. În  zadar se ruga preotul Milutin, în zadar erau îndemnurile pricepute ale moașei: „Încă o dată, Gica, scumpa mea!”. Într-un târziu, exact la miezul nopții, un fulger lumină fereastra ca ziua în amiaza mare, apoi un tunet strașnic zgudui clopotul bisericii, ce prinse a bate îndelung. Gâtuită de emoția grelei nașteri, moașa Jasna tremura toată când, printre tunete și fulgere, i-l aduse Gicăi la piept pe micul Nikola: „Tare mă tem că va avea o viață zbuciumată, la ce vreme e afară, scumpa mea. Să ne rugam pentru el! Va fi un fiu al furtunii…”, rosti femeia șoptit, pentru ca vorbele să nu-i fie auzite de preot. „Nu, Jasna! Nikola va fi un fiu al luminii!”, i-a răspuns Gica, privindu-și fericită mândrețea de băiețel.

Și, într-adevăr, un fiu al luminii avea să fie Nikola Tesla. Invențiile lui au uimit lumea. Încă de tânăr, a adus contribuții colosale în domenii ca electricitatea, radioul, motoarele și alte tehnologii fără de care lumea de azi ar fi de neînchipuit. Cât despre experimentele legate de comunicarea la distanță, fără fir, rezultatul lor ne e acum la îndemână, când vorbim la telefonul mobil, trimitem un fax, ascultăm radioul sau butonăm telecomanda televizorului. La baza acestor ingenioase invenții stau intuiția și munca istovitoare a lui Nikola Tesla. Lista invențiilor lui e atât de lungă, iar efectele lor asupra vieții omului modern atât de răspândite, încât atunci când discută despre realizările lui, biografii spun simplu: „Nikola Tesla a inventat secolul XXI”.

I s-a oferit Premiul Nobel, dar l-a refuzat. Gloria deșănțată a epocii interbelice i-a fost, desigur, la îndemână, dar Nikola a preferat asceza în chiar inima tumultuoasă a Americii, la New York. Putea deveni un magnat, cele 700 de brevete de invenție l-ar fi îndreptățit la huzur financiar, dar a trăit simplu, singur și modest, la etajul 33 al hotelului New Yorker din Manhattan, umplându-și liniștea cu idei revoluționare sau cu viziunile acelea teribile, copleșitoare.

Când nu muncea, gândul îi stătea numai la porumbei. Era deja octogenar în anii ’40, dar nu era zi să nu iasă în parc și să stea cu porumbeii lui dragi, să le vorbească, să-i mângâie, să-i hrănească. Când, după un grav accident de mașină, nu s-a mai putut mișca multă vreme, nu era zi de la Dumnezeu ca un curier să nu bată timid la ușa de hotel a marelui Tesla, pentru a lua semințele pregătite, să le ducă porumbeilor din parc. Iubea porumbeii ca pe ochii din cap. Acolo, în  îndepărtata Americă, erau singurele fapturi care-i mai aminteau de anii copilăriei, de la Smiljan. Smiljanul vlăhesc din Croația de azi, cu casa părintească din spatele bisericii ortodoxe, cu pârâul șiroind chiar pe sub gardul grădinii sale, Smiljanul copilăriei sale, plin de oi, de găini și de gâște. Și de nelipsiții porumbei, care-l așteptau pe malul apei în fiecare dimineață, când  se pregătea să pornească spre școală.

Smiljanul lui Tesla se deschide ca un paradis pe dreapta autostrăzii, imediat ce ieși din nesfârșitul cordon de tuneluri ce traversează munții sărăcăcioși – numai piatră seacă – ai Croației. Dar Smiljanul e altceva! Un paradis rătăcit între munți. Un spațiu verde și mănos, aurit de lumina toamnei, înconjurat de dealuri line. Și casele sunt altfel, înalte, solide, cu acoperișuri țuguiate de țiglă, cu multă lucrătură de lemn și cu șure acoperite cu sită. Gospodării țărănești ca-n Vrancea sau Apuseni, imagini familiare, care fac să-ți bată inima mai tare în  piept. Și curțile satului sunt altfel, doldora de animale, cum nicăieri nu mai vezi prin Croația cea înconjurată de mări albastre și invadată de turiști. Și soarele e altfel, mai prietenos și mai strălucitor.

Turla bisericii ortodoxe din Smiljan ne îndrumă pașii spre casa copilăriei lui Nikola Tesla. Azi, biserica e catolică și are clopote noi, înălțate după Al Doilea Război Mondial, singurele lucruri care nu cadrează cu peisajul. Căci dacă n-ai ține în mână pliante scrise în limba croată, ai putea crede foarte bine că ești într-un sat din România. De acolo, din cimitirul în care își duc somnul de veci vlahii cei uitați și șterși de pe fața pământului, se vede întreaga splendoare a Smiljanului. Cirezi de vaci și turme de oi pasc pe pășunile dintre nesfârșitele lanuri de porumb. Ogoarele oamenilor sunt desenate frumos. În acest rai a copilărit Nikola Tesla, fiul preotului Milutin de la biserica ortodoxă din sat.

Despre prezența străveche a vlahilor prin părțile Smiljanului afli de cum intri în  muzeul amenajat în casa în care, la mijlocul secolului al XIX-lea, s-a născut Nikola Tesla. Înfrățită cu o fosta șură care mai miroase încă a fân, locuința e la doi pași în spatele vechii biserici ortodoxe. O casă frumoasă, vopsită într-un alb luminos, de o simplitate ce transmite o căldură aparte. Un ghid croat așteaptă la intrare și, în cuvinte puține, îți explică pașii de parcurs prin labirintul ingenios gândit al muzeului. „E un muzeu modern, mai special. Cred că așa i-ar fi plăcut lui Nikola Tesla să fie amenajat aici, la Smiljan”, spune.

Cum intri pe dreapta, în prima încăpere, un panou mare în limba engleză vorbește despre locurile în care s-a născut și a copilărit genialul inventator. Textul spune, savant, despre organizarea, „la finele secolului al XVI-lea a unei zone de graniță în zona Smiljanului, menită să apere actualul teritoriu croat și alte teritorii aparținând Imperiului Austro-Ungar de frecventele incursiuni otomane”. Zona era locuită de o populație „cu o dezvoltare socială distinctă de restul provinciei austro-ungare”, spune textul care te întâmpină în casa copilăriei lui Nikola Tesla. Același text informează cum intențiile militare ale austriecilor au fost blocate de populația vlahă, care locuia de când  lumea în  zona insulară a Croației. Cunoscuți ca un neam dârz, izolat și veșnic nesupus, vlahii ortodocși le-au cerut austro-ungarilor să le fie respectat „Jus Vlahorum”, „Dreptul vlah”, pe care însuși Imperiul Otoman l-a instituit în favoarea lor. Austro-ungarii n-au avut încotro: le-au reconfirmat drepturile, în schimbul satisfacerii serviciului militar în armata imperială și astfel, zona Smiljanului a devenit o zonă grănicerească, cum sunt multe și-n România, deosebită de restul zonelor locuite de croați.

Detaliile „sălii biografice” a lui Tesla ne încurcă. Nici un cuvânt despre descendența marelui geniu: „Această prezentare în imagini, cuvinte și sunete vorbește despre viața și mintea strălucitoare a marelui inventator Nikola Tesla (Smiljan, Croația, 1856 – New York, SUA, 1943)”. Atât! Două localități, două țări, doi ani! Pentru ca, mai jos, să fie împachetată în cuvinte dichisite o justificare stângace: „Personalitatea lui Tesla a atras mereu atenția ca un magnet, dar se știu foarte puține despre el. (…) Dincolo de toate, Tesla a fost autorul unor invenții excepționale, un inventator. Un geniu al electricității și luminii”.

Permanent subiect de controversă în ultimul secol, descendența lui Nikola Tesla, pe care și-o asumă și sârbii, și croații, dar despre care nu există îndoială ca e vlahă, nu a fost nici azi clarificată. Iar muzeul din Smiljan nu face nici cel mai mic efort s-o elucideze. Există însă un amănunt relevant: pe certificatul de naștere, prezentat pe unul dintre uriașele monitoare din muzeu, scrie clar că Nicolae Tesla a fost botezat în sânul bisericii ortodoxe. Biserica cea sfântă a vlahilor, care, în imaginile proiectate pe un alt ecran din aceeași cameră apare, în jurul anului 1930, cu turla ei ortodoxă, distrusă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și refăcută în forma actuală în 2001, după ce întreg complexul memorial Tesla a fost ras de pe fața pământului în timpul sângerosului război sârbo-croat de la începutul anilor ’90. Turla veche a bisericii ortodoxe arată în imaginile de epoca mai semeață decât însuși dealul Bogdanic, la poalele căruia a fost construită. Cu vârful ei țuguiat, înălțat peste un turn zdravăn, seamănă leit cu biserica de lemn din Albac - Munții Apuseni. A fost construită pe la 1700, dacă e să dau crezare monografiei satului Smiljan, scrisă în croată, pe care, înainte de plecare, vânzătoarea de la magazinul de suveniruri de la Memorialul Tesla m-a îmbiat s-o iau, dacă vreau să văd și să citesc mai multe despre istoria vlahilor de prin părțile Croației. Vlahii au fost cei care au adus în zona Smiljanului credința ortodoxă, dar despre străvechile lor biserici nu se știe absolut nimic, se scrie în monografie, lăsând să se înțeleagă că biserica „Sfinții Petru și Pavel” a fost ridicată de vlahi. Ies din muzeu, răsfoind monografia. Dau pagină după pagină și tresar de fiecare dată când, printre atâtea cuvinte croate necunoscute, dau peste câte un „vlasi”, „vlahe” sau „vlahinja”.

La doi pași de cimitirul cu vlahi e statuia lui Nikola Tesla. O statuie stilizată, frapant de mică pentru omul de aproape 2 metri care a fost Tesla, ca și cum sculptorul ar fi încercat să prindă în trăsăturile și hainele elegante de savant new-yorkez ale inginerului emigrat în Statele Unite, trupul firav al copilului Nikola, de pe vremea când  descoperea, în grădina casei natale, miracolele lumii acesteia. Miracole pe care, mai apoi, avea să le transforme în invenții de secol XXI. Întocmai așa mi-l imaginez pe Nikola, mic și firav, la vremea primelor lui viziuni, înainte chiar să meargă la școală. Erau viziuni teribile, dese și violente, apărute din senin, pe fondul unei sensibilități aparte, pe care nimeni n-a putut-o explica nici până în ziua de azi. Uneori avea viziunea obiectelor din casă, chiar în fața ochilor, deși era la kilometri distanță de locuința părintească din Smiljan. Iar obiectele acestea erau atât de clare, încât cu greu își putea da seama micul Nikola dacă sunt reale sau nu. Cel mai greu îi era însă să scape de aceste imagini, care persistau minute întregi. Alteori, stând precum statuia de azi în fața casei, micul Nikola avea viziunea materialității aerului, simțea energia divină a acestuia sub forma unor limbi de foc. Încet-încet, cu multă răbdare, Nikola a reușit să devină prietenul propriilor viziuni chinuitoare. A înțeles că ceea ce pentru lumea din jur părea o boală ciudată, nu era decât un dar de la Dumnezeu. Și astfel, ideile și viziunile lui au devenit una.

La maturitate, ajunsese deja să-și controleze mental imaginea propriilor invenții. Rotea cu mintea imaginile din fața ochilor, până când motoarele sau dispozitivele de telecomandă erau perfecte. „Toate invențiile i s-au derulat mental, le-a previzualizat. De asemenea, toate au fost perfecționate, corectate într-o proiecție mentală atât de reală, încât niciodată un aparat imaginat de el nu a dat greș. Totul a funcționat perfect, fără corecții ulterioare, totul a fost construit fără experimente preliminare. Tesla a făcut cunoștință cu tehnica în eter, tehnică pe care a văzut-o, descompusă în detalii, în funcțiune”, spunea celebrul inventator român Henri Coandă despre Nikola Tesla, despre care nu avea nici o îndoială că era „român de-al nostru”. Tatăl lui Coandă era, se pare, un cunoscut al lui Nikola Tesla, astfel că micul Henri a avut plăcerea să-l cunoască în copilărie pe marele inventator, față de care a avut toată viață un mare respect.

A urmat în Smiljan primul an de școală elementară, după care familia s-a mutat în orașul Gospic, din imediata apropiere, la dorința expresă a preotului Tesla, după moartea fratelui mai mare al lui Nikola, Dane, un băiat de o inteligență ieșită din comun și cu calități extrasenzoriale mai dezvoltate chiar decât cele ale mezinului. Moartea lui Dane a fost o lovitură grea pentru Gica și Milutin și avea să se răsfrângă dureros și asupra lui Nikola, care a trăit toată copilăria și adolescența cu obsesia că nu se va putea ridica niciodată în ochii alor săi la înălțimea lui Dane. Deși, după cum mărturisește într-un volum autobiografic, trecea încă de mic în  lumea satului drept un băiat deștept. „Tu nu primești nimic, pentru că ești prea deștept!”, i-a spus într-o zi lui Nikola un bogătan din Smiljan ce se oprise pe ulița satului să împartă câte un bănuț copiilor care se jucau. Toți și-au primit banul, mai puțin Nikola.

Dar răsplata inteligenței avea să i se întoarcă însutit. La Gospic, pe când era elev, i-a uimit pe toți, scoțându-i de la strâmtoare pe pompierii care tocmai inaugurau o instalație de scoatere a apei din râu. În mijlocul pompoasei demonstrații publice, la care asista tot orașul, pic de apă nu curgea prin furtunurile trupelor de intervenție! Fără să fi știut nimic despre mecanismul de funcționare, Nikola a mers direct la furtunul de aspirare, pe care l-a găsit căzut în apă. A intrat în râu și l-a aranjat, iar apa a țâșnit pe dată prin furtunurile pompierilor, „stropind nu puține haine de duminică din public”, după cum își amintește Tesla cu umor. „Arhimede, alergând gol pe străzile Siracuzei și strigând Eureka! cât îl țineau plămânii n-a făcut o impresie mai mare decât am făcut eu. Am fost luat pe sus de lumea entuziastă. Am fost eroul zilei!”, povestește Tesla despre unul dintre semnele precoce ale spiritului său tehnic.

Nu încape îndoială că spiritul acesta inovator l-a moștenit de la mama sa, extraordinara Gica Tesla. O femeie fără carte, dar de o inteligență sclipitoare, creativă și spontană în tot ce făcea prin gospodărie. A inventat ea însăși numeroase instrumente utile în  bucătărie sau prin gradină, iar Nikola spunea că ideile ei ar fi avut un destin fantastic dacă n-ar fi trăit atât de departe de tumultul și oportunitățile lumii moderne, pe care Nikola avea să o înfrunte pieptiș. Graz, Maribor, Praga, Budapesta și Paris au fost reperele devenirii sale, până când, în 1884, a luat drumul Americii, recomandat să lucreze pentru uzinele lui Thomas Edison. S-a certat la scurt timp cu marele inventator și a pus bazele propriei companii, după care, în 1891, la 35 de ani, a primit cetățenia americană și s-a stabilit la New York. Acolo, avea să și moară, singur și sărac, considerat de mulți un geniu nebun, animat doar de dragostea pentru porumbeii din Central Park, pe care-i îngrijea zi de zi și pe care, dacă erau bolnavi, îi doftoricea în camera sa de hotel de la etajul 33. Doar ei îi mai aminteau bătrânului Tesla de zilele luminoase ale celor 6 ani petrecuți în copilărie, la Smiljan. Smiljanul vlăhesc, pe care îl evoca atât de cald în memoriile sale, când scria despre momentul mutării familiei la Gospic: „Schimbarea asta a fost ca o calamitate pentru mine. Mi s-a rupt inima când m-am despărțit de porumbei, de găini, de oi și de turma noastră magnifică de gâște, care se ridicau spre zări, dimineața devreme, și se mai întorceau abia la apusul soarelui de pe câmpurile mănoase ale Smiljanului”.

Smiljanul lui Nikola e și acum un loc magic. Simți spiritul lui Tesla plutind pe deasupra lucrurilor, asemeni porumbeilor care sunt și azi, după un veac și jumătate, nelipsiți din curtea vechii biserici ortodoxe. Totul e la fel ca în anii aceia solari din monografia de la muzeu, când vlahii gătiți de sărbătoare stăteau sfioși la poze, în fața bisericii. Înainte de plecare, mai fac doi pași prin cimitir, căutând parcă pe crucile de piatră chipurile grănicerilor vlahi din monografia satului. Cobor apoi din nou spre statuia lui Tesla, cât să mai privesc o clipă peste sat. E o liniște dumnezeiască, iar aerul strălucește cu solzi de aur, întocmai ca-n viziunile din copilărie ale lui Nikola.

Sursa: Formula AS

-->