Pasul următor - demiterea lui Băsescu

-->

PASUL URMĂTOR - DEMITEREA LUI BĂSESCU
prof. Ion Coja


Pasul hotărâtor este demiterea lui Băsescu la referendumul din 29 iulie. Votul nostru trebuie să împingă lucrurile spre acest deznodământ firesc și absolut necesar. Ne-am săturat de ei. Din păcate, nu-i putem demite pe toți printr-un singur referendum, printr-un singur gest public! Va trebui să-i luăm pe rând. Știe toată lumea cine va urma după Băsescu. Dar e musai ca Băsescu, capul răutăților din România, să dispară acum de pe scena politică, pentru ca prăbușirea sistemului politic mafiot să meargă până la capăt, dacă ne ajută bunul Dumnezeu!

Presa mercenară, inclusiv televiziunile, încearcă o diversiune parșivă și ticăloasă în sprijinul lui Băsescu, prezentând situația ca pe o luptă între Traian Băsescu și Crin Antonescu, inducând în mintea românilor ideea că la referendum vor avea de ales între Băsescu și cuplul Ponta-Antonescu! Nimic mai fals și mai periculos decât această interpretare a situației în care ne aflăm! Noi acum avem posibilitatea de a elimina din jocul politic pe unul dintre cei mai mari răufăcători din politica românească! Faptul că adversarii lui s-ar putea să fie mai mincinoși, mai hoți și mai incompetenți decât el nu trebuie să ne inducă în eroarea de a-i mai acorda lui Băsescu creditul nostru! Din fericire, nu aceasta este situația. Adversarii politici ai lui Băsescu au păcatele lor, incomparabil mai mici însă. Au făcut greșeli, dar răul făcut de ei țării și cetățenilor ei este, dacă pot spune așa, în limitele normalității. Aceste limite, Băsescu le-a depășit chiar înainte de a deveni președinte!

Avem acum ocazia acestui referendum și trebuie s-o folosim pentru a scăpa astfel de un individ care ne-a făcut mult rău și ne va mai face, dacă nu-i luăm din mână pârghiile puterii! Pentru ceilalți politicieni, tovarăși sau adversari, unii cu nimic mai de soi decât Băsescu, nu avem încotro și trebuie să așteptăm până la următorul soroc electoral, în toamnă. Imediat după demiterea lui Băsescu, societatea civilă va trebui să se aplece asupra candidaturii lui Crin Antonescu. Ar fi o mare rușine ca românii să aleagă încă un președinte, al patrulea, care nu are ce căuta în fruntea tării. Să sperăm că scurtul răgaz de câteva săptămâni nu ne va împiedica să ne edificăm corect asupra lui Crin Antonescu și a celorlalți candidați, în speranța ca măcar unul dintre ei să prezinte un palmares demn de a fi luat în seamă. Să ne fie clar așadar: votul nostru pentru demiterea lui Băsescu nu înseamnă un vot pentru Crin Antonescu! Nu înseamnă preferința pentru acesta! Votăm împotriva lui Traian Băsescu numai și numai prin raportare la isprăvile bine cunoscute ale lui Băsescu, unul dintre principalii vinovați pentru starea precară a națiunii române, a României de azi!

De ce trebuie demis Băsescu?

Nu au nicio valoare acuzațiile pe care i le aduce Parlamentul. Motivele pentru care Băsescu trebuie să cadă sunt cu totul altele, mult mai serioase, mai numeroase, și de ele trebuie să ținem seama în ziua referendumului. Mai întâi, amintim câteva dintre motivele pentru care Băsescu nici nu trebuia să ajungă în cea mai înaltă funcție! În mod normal, Băsescu nu trebuia să ajungă nici parlamentar și nici ministru!

1. În decembrie 1989, Traian Băsescu ocupa o funcție de director în Ministerul Transporturilor, la Constanța, în Port. Erau ani buni de când nu mai naviga. Era cunoscut printre colegi și subordonați ca un impostor în funcția respectivă. O funcție pe care nu o onora, nici prin comportament, nici prin pregătirea profesională destul de îndoielnică. Se știa că la câteva examene importante din cariera unui comandant Băsescu nici nu se prezentase, dar le promovase prin intervenția „organelor de partid”, a protectorilor săi din Securitate.
Apartenența lui Băsescu la Securitate este certă, a fost demonstrată public. Personal, am discutat acest subiect cu Ion (?) Cătuneanu, fost director în Portul Constanța, care după 1990 și-a recunoscut apartenența la Securitate în fața unui grup de prieteni constănțeni. Cătuneanu ne-a spus că a fost coleg cu Băsescu în structurile Securității. După părerea mea, acest detaliu biografic nu-l încriminează în mod automat pe Traian Băsescu. Nu este grav dacă Băsescu a colaborat cu Securitatea sau dacă a lucrat efectiv în Securitate, ca ofițer! Problema este despre ce Securitate vorbim! După decembrie 1989 a devenit clar că Securitatea nu a fost un monolit, cu oameni de aceeași factură, toți o apă și un pământ. A devenit clar că unii dintre securiști, nu puțini, au făcut parte din Securitatea trădătoare, din Securitatea aservită unor servicii secrete străine, care n-au rămas străine de ce a urmat după 1990 în România. Avem toate motivele să credem că toată cariera politică a lui Traian Băsescu, atât de neașteptată, este datorată sprijinului ocult primit de el din partea unor astfel de instituții și structuri. Evident, nici pe departe Băsescu nu este singurul om politic aflat în această situație. Îi țin companie ceilalți doi președinți de după 1990, precum și importanți lideri politici sau din mass media. Partea proastă este că au primit acest sprijin ca să facă mult rău României și românilor. 

2. În ianuarie 1990, Băsescu a fost printre primii directori demiși la cererea colegilor și a subordonaților. S-a aflat pe lista de directori demiși semnată de ministrul Burada. După câteva zile, acesta a fost „sfătuit” și, practic, obligat să revină asupra demiterii lui Traian Băsescu, revocând ordinul. Subalternii au protestat vehement, contestându-l în continuare, inclusiv în justiție. Băsescu a fost obligat să cedeze și să plece din Constanța, alungat propriu zis de foștii colegi și subordonați. În mod semnificativ, la alegerile parlamentare nu a candidat niciodată în Constanța, unde multă lume știa bine câte parale face. Era vestit printre marinari ca un comandant de vas extrem de priceput în relațiile cu vama din port...  A venit la București, unde aceiași protectori discreți și eficienți l-au plasat sub pulpana lui Petre Roman și Ion Iliescu. Așa a început o carieră politică de care n-ar fi avut parte dacă n-ar fi primit constant ajutorul unor entități secrete, imposibil de identificat de publicul larg, de alegători.

3. Ca ministru la Transporturi (din mai 1990, până în octombrie 1992 și după 1996), se face vinovat de multe abuzuri și nereguli. Iată câteva:

- A permis și coordonat deplasarea minerilor la București, la mineriadele din iunie 1990 și septembrie 1991. Un simplu ordin al ministrului putea să împiedice venirea minerilor. Dimpotrivă: Băsescu i-a pedepsit pe subalternii care, din proprie inițiativă, au încercat să oprească năvala minerilor.

- A demarat acțiunile complexe de sabotare a CFR-ului. Din ordinul lui a fost suspendat primul tren de călători, pe ruta Craiova-Cluj. La concurență cu CFR, au apărut firme particulare de transport auto. Aceste firme sunt, cele mai multe, controlate prin interpuși de Traian Băsescu și alți foști miniștri la Transporturi. Pentru ca acestor firme să le meargă bine, au fost suspendate o mulțime de trenuri, au intrat în reparații nesfârșite liniile cele mai circulate, viteza trenurilor a devenit exasperant de mică și astfel, lumea a preferat transportul auto. Linia Constanța-București este cel mai bun exemplu pentru ce s-a întâmplat și se întâmplă în toată țara. Se urmărește distrugerea CFR și privatizarea a ceea ce nu poate fi distrus!

- A descurajat și amânat orice proiect de construcție a unor autostrăzi noi. A decis că „România nu are nevoie de autostrăzi”! A supravegheat personal reparațiile la autostrada Pitești, lipsa lui de pricepere vădindu-se imediat, prin calitatea proastă a lucrărilor.

- A introdus sistemul de dijmuire în transportul internațional auto, sistem perpetuat până azi.

- S-a implicat direct sau prin interpuși în falimentarea flotei comerciale și înstrăinarea acesteia. Dosarul Flota, ajuns în justiție, n-a fost finalizat, deoarece Băsescu a știut să-și facă complice persoane din conducerea celorlalte partide parlamentare, precum Micky spagă, de aceeași teapă!

- Demascat de dl Gabriel Ștefănescu, șeful corpului de control din minister, Băsescu a trecut la represalii, concediindu-l pe funcționarul corect și curajos.

- Altă persoană care l-a demascat pe Băsescu a fost Mihai Erbașu. Mihai Erbașu a murit asasinat în propria casă, a doua zi după ce l-a criticat pe Băsescu la OTV și a promis că va aduce la următoarea emisiune a lui Dan Diaconescu dovezile certe ale fărădelegilor și abuzurilor săvârșite de Traian Băsescu de-a lungul ultimilor ani, ca ministru și ca primar general al Capitalei. Îi sugerez lui Dan Diaconescu să scoată din arhiva OTV și să prezinte emisiunile făcute cu Mihai Erbașu și Gabriel Ștefănescu pe tema abuzurilor lui Traian Băsescu. Mă îndoiesc însă că Dan Diaconescu va urma sugestia mea. Face în momentul de față o propagandă fățișă în favoarea lui Băsescu. Păcat...

- Alegerea sa ca primar și președinte s-a făcut prin fraudă electorală. Băsescu și oamenii lui au inventat procedee inedite de furt electoral, au inovat în domeniu. La asemenea lucruri le merge bine mintea! Căci prost nu e Băsescu, dimpotrivă, este isteț și mai ales viclean! Predispus genetic spre infracțiune, spre eludarea legii, a normelor și regulilor bunei creșteri, ale corectitudinii! Lasă să se înțeleagă că această „dimensiune” golănească și interlopă a personalității lui a dobândit-o la gura portului, ca băiat de port! Eu nu recunosc în acest comportament stilul constănțean, mentalitatea celor născuți pe malul mării. Traian Băsescu nu e constănțean! Nu e născut la Constanța, cei șapte ani de acasă nu i-a petrecut la Constanța, iar constănțenii, când au avut prilejul, l-au alungat dintre ei! Prin felul lui de a răzbi în viață, mințind și păcălind, având mereu ceva de ascuns, Băsescu nu e de-al nostru!

4. Ca președinte, și-a dat arama pe față în nenumărate ocazii:

- Răpirea ziariștilor din Irak a fost o manevră tembelă și criminală deopotrivă. Chiar și azi, dacă s-ar face o anchetă serioasă, s-ar putea dovedi că Băsescu a fost de acord cu această diversiune, prin care a sperat să pozeze în salvator al Patriei! Se pare că au gândit-o alții, dar el a știut în permanență ce se întâmplă. La data aceea, țara era guvernată de coaliția PSD-PNL, cu Călin Tăriceanu prim ministru, iar Băsescu șoma la Cotroceni, nu-l băga nimeni în seamă!

- La referendumul din 2007 a evitat un scrutin corect, introducând în mod abuziv și a doua întrebare pentru alegătorii naivi: dacă sunt de acord cu reducerea Parlamentului, la o singură Cameră, cu numai 300 de parlamentari? Întrebare capcană, care a atras simpatia naivilor și a deturnat atenția electoratului de la miza reală. Băsescu încearcă acum o manevră similară prin răspândirea ideii că lumea are de ales între el și Crin Antonescu. Repet: manevră abilă, dar perfect ticăloasă, care denotă lașitate și fuga de răspundere pentru faptele sale.

- După alegerile din 2008, a refuzat să dea funcția de prim ministru majorității parlamentare, care îl propusese pe Klaus Johannis. L-a numit în mod perfect neconstituțional pe Emil Boc, care-și dovedise deja incompetența, și a demarat acțiunea de racolare, prin șantaj și șpagă, a parlamentarilor traseiști dispuși să se alăture PDL-ului, pentru a inversa raportul politic din Parlament, stabilit democratic prin votul nostru. Așa a ajuns să inventeze un nou partid, UNPR, într-un dispreț total pentru voința electoratului și litera Constituției!

- Lui Băsescu îi aparține ideea de a interzice oamenilor lui din Parlament să participe la votul secret, neavând încredere că aceștia vor vota la ordinul primit. Moment extrem de rușinos, fără pereche în viața parlamentară din toată lumea!

- A luat o serie de măsuri care au discreditat și dezonorat armata. A dispus trecerea în rezervă a unor ofițeri superiori de valoare, veritabili profesioniști, caractere autentice, și a ridicat la gradul de generali o seamă de impostori, în frunte cu fostul ministru al Armatei.

- În disprețul opiniei publice, a adevăratei intelectualități, i-a numit pe Vladimir Tismăneanu și Horia Patapievici în funcții pentru care aceștia nu aveau nicio competență, dimpotrivă, erau contraindicați în modul cel mai categoric cu putință.

- În schimb, a eliminat-o din viața politică pe d-na Mona Muscă atunci când, din sondaje, a reieșit că lumea prețuia tot mult mai mult eleganța și competența unei adevărate doamne, în comparație cu mârlănia și bădărănia prezidentului nimerit în funcția supremă prin tertipuri și minciuni. Mona Muscă nu a făcut poliție politică. Eu însumi și toți colegii mei de la Universitatea București, care aveam ore cu studenții străini, am acceptat să informăm ierarhic – în cazul nostru la prodecan, dacă ni se părea ceva suspect la vreun student străin! Era știut că sub eticheta de student intrau în țară mulți veritabili teroriști! N-am semnat niciun angajament în acest sens, dar dacă ni s-ar fi cerut să semnăm, n-am fi avut nimic împotrivă! Presa noastră a avut atunci un comportament dezgustător, făcându-se complice la mârșăvia lui Băsescu. Ca și colegii de partid ai bietei femei... Căci acesta este pericolul cel mai mare pe care îl reprezintă Băsescu: proliferează în societate, în rândurile tineretului mai ales, modelul lui de succes: fraudă, bădărănie, viclenie, diversiune, nerușinare!

- În anii de guvernare ai lui Emil Boc, când Traian Băsescu a controlat tot ce se făcea în țară, guvernul a contractat cele mai mari împrumuturi din istoria României. În aceeași perioadă, guvernul a procedat și la cea mai severă scădere de salarii și pensii din istoria României! Unde s-au dus aceste fonduri uriașe? Cât timp va mai sta la Cotroceni, lui Băsescu nu i se va cere socoteală pentru acest jaf!

- Nu putem uita și ierta recomandarea prezidențială făcută tinerilor români aflați în dificultate, nemulțumiți de ce le oferă societatea: să emigreze, să plece în străinătate!...

- Cel mai vinovat și inacceptabil gest politic al lui Băsescu îl constituie declarațiile repetate făcute de acest saltimbanc politic, potrivit cărora România trebuie să cedeze din suveranitatea națională în favoarea „guvernului” de la Bruxelles sau din alte capitale, exponente ale Noii Ordini Mondiale. Niciun alt președinte european nu s-a arătat atât de dispus să accepte acest raport de subordonare și aservire națională. Cui a cerut nevrednicul Băsescu mandat pentru asemenea declarații iresponsabile? Nu este acesta un gest de trădare națională? Sau de iresponsabilitate majoră? Ce trebuie să mai facă acest individ ca să fie îndepărtat de la orice funcție publică și tras la răspundere pentru faptele lui, incompatibile cu legea penală și cu exigențele funcției prezidențiale?

- Și-a permis să iasă în public cu declarații neconstituționale, de susținere a unor proiecte economice precum Roșia Montană! Interpelat de activiști voluntari ai interesului național, când aceștia i-au pomenit de obligațiile pe care fiecare generație le are față de urmași, față de nepoți, neisprăvitul le-a râs în nas: care nepot?! Exact cu aceeași mentalitate a țiganului nomad, pe care nimic nu-l leagă de vatra satului, de țară:
        - Măi, țigane, sări că-ți arde satul!
        - Nu-i nimic! Mă mut în altul!
Chiar are patrie acest Băsescu? Iar acea patrie este România? Mă îndoiesc!

Post scriptum

Oameni buni, să nu ne facem griji prea mari și prea devreme pentru cel care va urma să-i ia locul Băsescului în toamnă, la Cotroceni. Să rezolvăm la referendum problema Băsescu și vom vedea ce va fi mai departe! Sunt convins că vor apărea candidaturi noi, valabile, demne de funcția respectivă, din partea societății civile. Știu bine că vreo trei dintre generalii pe care i-a îndepărtat Băsescu din Armată ar fi foarte potriviți cu funcția supremă. Academia Română și mediul academic ne oferă de asemenea câteva candidaturi valabile, mai valabile decât cele cu care ne amenință clasa politică. Personal, mă gândesc cu plăcere și speranță la Dumitru Prunariu și la încă trei-patru posibili candidați, oameni tineri, români de care să fim mândri și mulțumiți. Dar mă văd obligat să fac următoarea constatare: deși nu mi-a plăcut niciodată de Crin Antonescu, impresie pe care am făcut-o public în mai mult rânduri, trebuie să recunosc că prestația sa din ultimele zile, prestația la Cotroceni, mă satisface. Declarațiile lui limpezi în apărarea demnității și suveranității funcției de președinte al României în raport cu funcționărimea de la Bruxelles m-au surprins în modul cel mai plăcut. Sper că le va confirma în continuare. Doamne, ajută!


Despre Ion Coja 

„Îl respect și mi-e drag ca o scuturare de meri, pentru că se pricepe de minune să le scoată apa proștilor din urechi”. Fănuș Neagu, „Cartea cu prieteni”

Profesorul Ion Coja s-a născut la Constanţa, pe 22 octombrie 1942, într-o familie de mocani ardeleni, veniţi cu oile în Dobrogea la începutul secolului XX. Bunicii săi sunt originari din Bran, Răşinari şi Săcele. Acest detaliu biografic explică, în mare măsură, sensibilitatea şi ataşamentul deosebit al profesorului Ion Coja pentru problemele Ardealului.
Ion Coja este absolvent al prestigiosului Liceu Mircea cel Bătrân, promoţia 1960. Termină la Bucureşti Facultatea de Litere în 1965 şi este oprit asistent la Catedra de lingvistică generală, la recomandarea şi insistenţele lui Alexandru Graur. Desfăşoară din martie 1966 şi până azi o activitate didactică prin care a reuşit să se facă iubit şi apreciat de studenţii săi şi de colegi. Buna sa pregătire ştiinţifică a ştiut s-o împletească cu o exemplară atitudine civică şi politică, afirmându-se în toate împrejurările ca un spirit liber, ca un model de curaj şi principialitate în relaţiile cu autorităţile comuniste şi post-comuniste, în faţa cărora nu a ezitat să susţină şi deseori să impună cauza adevărului istoric şi social-politic.
Paralel cu activitatea didactică şi ştiinţifică, Ion Coja s-a afirmat şi ca autor de literatură şi publicistică, publicând o serie de romane şi piese de teatru apreciate pentru originalitate, îndrăzneală și perfecţiune stilistică. A publicat sute de articole pe teme dintre cele mai delicate sau mai riscante, străduindu-se să fie mereu de partea adevărului şi a dreptăţii. În 1979 a primit premiul Academiei Române pentru piesa de teatru „Credinţa”, un text în care nu s-a temut să facă, pentru prima dată în anii de dictatură, o veritabilă apologie a rolului jucat de Brătieni şi de însuşi Carol I în istoria românilor.


Nonconformismul l-a făcut celebru pe Ion Coja printre studenţi şi scriitori, problemele ridicate de el în adunările de partid ale PCR sau ale obştii scriitoriceşti stârnind deseori ecouri în presa liberă din Occident. Mulţi l-au considerat pe Ion Coja un disident, un anticomunist, dar această etichetă nu i se potriveşte. Căci Ion Coja nu a ezitat să recunoască epocii Ceauşescu anumite merite şi realizări. Deşi înainte de 1990 nu a scris niciun rând de laudă la adresa regimului ceauşist, ci dimpotrivă, l-a criticat ori de câte ori i s-a ivit prilejul, după 1990, Ion Coja a fost primul şi multă vreme singurul publicist şi om politic care a cerut ca lui Nicolae Ceauşescu să i se aplice o judecată corectă şi să i se recunoască meritele, reale, nu puţine, pe care le-a avut, mai ales în comparaţie cu conducătorii de care România a avut parte după 1990.
Adevărata etichetă care i se potriveşte lui Ion Coja este aceea de patriot, naţionalist, combatant statornic şi tenace pentru interesele neamului românesc, pentru afirmarea şi creşterea a tot ce este românesc. Îi place să afirme: „Sunt român şi nimic din ce este românesc nu-mi este străin”! Recunoaşte cu plăcere că a avut doi mentori, doi oameni care i-au orientat viaţa spirituală: Alexandru Graur şi Petre Ţuţea.
După 1990, se numără printre cei dintâi care au priceput şi au demascat caracterul antiromânesc al aşa zisei „revoluţii” şi al guvernării instalate prin crimă şi minciună. Nu pregetă nici o clipă şi se alătură celor care au iniţiat „Vatra românească”, în replică la provocările iredentismului udemerist. Este ales prim-vicepreşedinte al Uniunii „Vatra românească” şi se impune ca ideolog al acestei organizaţii patriotice, al cărei rol în stoparea şi temperarea activităţilor revizioniste maghiare a fost decisiv în primii ani de după decembrie 1989.
În anii 1992 și 1996 este senator pe lista Partidului Democrat Agrar. Apreciat de colegii de partid pentru activitatea parlamentară, este ales prim vicepreşedinte al PDAR şi desemnat candidat al PDAR pentru alegerile prezidenţiale din 1996. Nu apucă să candideze propriu-zis, fiind înlăturat din competiţie în urma unor diversiuni care au dus în final şi la desfiinţarea partidului, devenit incomod pentru regizorii vieţii noastre politice. Ca senator, Ion Coja s-a remarcat prin numeroase intervenţii oportune şi energice, mai ales prin campania iniţiată împotriva legiferării dreptului străinilor de a cumpăra pământ în România.
Paralel cu activitatea din „Vatra românească”, Ion Coja înfiinţează Liga pentru Combaterea Antiromânismului LICAR, organizaţie care se implică radical în apărarea drepturilor elementare ale românilor, ca populaţie majoritară şi făuritoare a statului român. Reacţionează cu argumentele cele mai temeinice la acuzaţia că românii ar fi participat la Holocaust şi se impune ca apărător al demnităţii româneşti, în ciuda complotului mediatic al clasei politice, dispusă să accepte orice umilinţă, orice tranzacţie, numai să-şi păstreze privilegiile. Intransigent şi categoric atunci când sunt afectate interesele româneşti, Ion Coja a susţinut întotdeauna dreptul oricărui popor, al oricărei comunităţi etnice sau religioase de a-şi afirma existenţa şi identitatea în limitele adevărului istoric şi al reglementărilor democratice.

Citiți „Biografia lui Traian Băsescu” aici: http://frumoasaverde.blogspot.ro/2012/05/traian-basescu-biografie.html

-->

Comentarii

  1. Intr-adevar Basescu nu este potrivit pentru tara noasta, dar dandul jos acum intr-un mod abuziv ataragem asupra tarii noastre vibratii joase, negative, iar persoane cu mult mai rele o sa profite de vulnerabilitatea noastra si o sa distruga de tot tara. Orice schimbare la conducerea tarii trebuie facuta cu intelepciune si intr-un mod armonios; doar asa o sa avem binecuvantarea lui Dumnezeu.
    Am mai dat o lovitura de stat in '89 si de atunci parca suntem un neam blestemat; sa nu mai repetam greselile, pentru ca de ele o sa profite marile puteri si degeaba o sa ne plangem dupa acea, ca o sa ne meritam soarta. Ar trebui sa invatam din greseli si sa nu le mai repetam.

    RăspundețiȘtergere
  2. La cat de inteligent te consider eu pe tine, sa te pretezi la astfel de mizerii lipsite de substanta...

    As fi avut pretentia ca macar intelectualii sa constientizeze faptul ca din `89 pana acum singurul presedinte orientat si catre popor a fost Basescu.

    Nu ii fac propaganda, nu il simpatizez, nu ma imbogatesc daca ramane sau pleaca, dar imi place sa privesc spectrul larg. Si obiectiv.

    RăspundețiȘtergere
  3. Basescu „orientat catre popor”? Trezeste-te, baiatule!Pe ce lume esti? Nu stiu ce relatie ai tu cu administratorul acestui blog, dar mie mi-a crescut simtitor consideratia fata de el dupa aceasta postare. Si te rog sa remarci ca nu el a scris „mizeriile” astea, ci un profesor universitar cu o activitate si reputatie prodigioase. Tu cu ce biografie te poti lauda? Si inca ceva: Crezi ca toti bloggerii trebuie sa-ti alimenteze tie convingerile?

    RăspundețiȘtergere
  4. Luiza, fetito, masoara-ti cuvintele, pune mana pe o carte de econiomie, afla ce inseamna crestere economica si vezi ce-a facut Base al vostru in ultimii 8 ani.

    Nu il sustin, nu ma intereseaza vitorul lui, dar ma doare ca tinerii pe care ii consider tari, nu dispun de niste pareri personale solide.


    Carcoteli si atat, ca ce ne mai place...

    RăspundețiȘtergere
  5. Sa ne rugam la Dumnezeu sa ne dea un conducator bun. Dar in nici un caz un general de armata ori antonescu.Ne ducem din rau in mai rau. Ne-am omorat un conducator in 1989 sa nu o facem iar. Mai bine un rau mai mic decat raul cel mare"ciuma rosie"PSD,

    RăspundețiȘtergere
  6. Acum dupa atata timp,ma intreb daca autorul acestui articol manipulator ,mai are aceiasi parere,dupa ce a vazut si ce fac sau ce-au facut cei de la usl si Crin?De ce atata ura si minciuna impletita cu parte f.f.f.f mica de adevar?Parca miroase a dezinformare securista!Nu mai pacaliti oamenii folosindu-va de criza europeana!Toata acesta ura impletita cu minciuna securista bolsevica se va intoarce impotriva a acestei mari masinarii bolsevice!De ce admistratorul acestui sait permite publicarea acestui tip de articol manipulator?Publicati articole constructive si folositoare pt. sufletul uman!Nu mai permiteti afisarea unor invective ordinare care aduc ura si minciuna!Masurati valoarea de adevar a acestui articol si apoi o sa va lamuriti!

    RăspundețiȘtergere
  7. Elena, ne pare rău că ți-am stricat ziua. Nu, n-am văzut ce fac cei de la USL și Crin. Presupunem că ceva îngrozitor! Poate ne împărtășești și nouă informațiile pe care le deții. Apoi, ai folosit de două ori termenul „securistă” și de două ori termenul „bolșevică” în legătură cu o anume „dezinformare” și cu niște invective „ordinare”. Ciudat! Nouă, stilul profesorului universitar Coja ni s-a părut mai degrabă elegant. Precizează-ne și nouă pasajele care conțin invective ordinare și promitem că le ștergem imediat. De asemenea, am vrea să știm concret cum funcționează o „mașinărie bolșevică” (noi, probabil spre deosebire de tine, suntem mai tineri și n-am apucat-o) și prin ce se deosebește o dezinformare obișnuită de una „securistă”. Iarăși, cu regret, trebuie să recunoaștem că nu am prins vremurile când securiștii erau în plină acțiune de dezinformare, specifică lor și numai lor. Așteptăm cu interes lămuririle tale.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

POSTĂRI ALEATORII

  • Curiozități din lumea animalelor + documentar (RO)
    15.07.2014 - 3 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CURIOZITĂȚI DIN LUMEA ANIMALELOR - Termitele australiene sunt cei mai ingenioși arhitecți din lume. Ele pot construi…
  • Andiva - o cicoare aristocrată
    19.03.2012 - 0 Comments
    --> ANDIVA – O CICOARE ARISTOCRATĂ Legume albe şi delicate, andivele sunt renumite atât pentru aroma lor deosebită, cât şi pentru valoarea nutritivă ridicată. Andivele sunt specii de…
  • Medicina oficială e greșită + VIDEO
    29.05.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); MEDICINA OFICIALĂ E GREȘITĂ Raymond Francis Într-o înregistrare video postată pe Internet, cunoscutul biochimist și nutriționist…
  • Terapia Gerson - Ce nu vor corporațiile să știi - Documentar
    13.06.2012 - 2 Comments
    --> TERAPIA GERSON - CE NU VOR CORPORAȚIILE SĂ ȘTII - O conversație cu Charlotte Gerson Charlotte Gerson a fondat Institutul Gerson în anul 1977, pentru a face cunoscută…
  • 8 fapte despre Punctul Nemo
    14.01.2023 - 0 Comments
    Impresionează-ți cei mai apropiați prieteni și chiar și astronauții, cu cunoștințele tale despre cel mai greu de atins loc din lume.În etapa a 7-a, ambarcațiunile din cadrul Volvo Ocean Race trec pe…
  • Aliyaua română din Israel
    14.05.2015 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); ALIYAUA ROMÂNĂ DIN ISRAEL Termenul Aliyah înseamnă imigrarea evreilor din diaspora în țara lui Israel (Eretz Yisrael), identificată de…
  • Ceea ce ni se întâmplă este oglinda a ceea ce gândim + VIDEO
    06.02.2016 - 3 Comments
    CEEA CE NI SE ÎNTÂMPLĂ ESTE OGLINDA A CEEA CE GÂNDIM Dumitru Constantin Dulcan Prof. univ. dr. Dumitru Constantin Dulcan este medic neurolog și psihiatru, autor a numeroase monografii,…
  • 15 probleme existențiale ale pisicilor
    22.10.2015 - 2 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); 1. Mi-am petrecut toată ziua vânând un șoricel delicios - omul nu vrea să-l mănânce... 2. Încotro se îndreaptă viețile mele... ? 3. Nici…
  • Complicațiile toaletei moderne
    17.10.2012 - 0 Comments
    --> COMPLICAȚIILE TOALETEI MODERNE Ar fi fost bine dacă inventatorii toaletei moderne s-ar fi oprit înainte să o lanseze sub fundul umanității, spun specialiștii. Văzută ca un simbol al…
  • Se mai respectă astăzi Jurământul lui Hipocrate? + VIDEO
    24.06.2014 - 0 Comments
    --> SE MAI RESPECTĂ ASTĂZI JURĂMÂNTUL LUI HIPOCRATE? Jurământul hipocratic este poate cel mai cunoscut text medical din antichitatea greacă. Acesta cere tânărului care tocmai și-a…
  • Enigma vieții și a morții - eBook
    27.05.2012 - 2 Comments
    ENIGMA VIEȚII ȘI A MORŢII Dr. Aurel Popescu-Bălceşti «Dragi cititori, de când eram student în medicină şi apoi în practica mea de medic chirurg de peste 30 de ani, am fost mereu impresionat când…
  • Argila Algo - sănătate din pământ + VIDEO
    23.03.2012 - 1 Comments
    --> ARGILA ALGO – SĂNĂTATE DIN PĂMÂNT – Interviu cu ing. chimist MIRCEA BOCAN Despre argila terapeutică ALGO am scris de mai multe ori în paginile revistei  „Formula As”. Tot…
  • Ioana d’Arc - O eroină reală sau fabricată?
    06.01.2014 - 1 Comments
    --> IOANA D’ARC  O EROINĂ REALĂ SAU FABRICATĂ? Astăzi, grație mondializării informației prin Internet, orizonturile ni se lărgesc și perspectivele ni se schimbă. Aflăm o mulțime…
  • Cerealele - baza alimentației umane
    21.03.2012 - 0 Comments
    --> CEREALELE - BAZA ALIMENTAȚIEI UMANE Modelul alimentaţiei sănătoase a fost sintetizat de nutriţionişti în forma unei piramide, în care fiecare grupă de alimente îşi regăseşte…
  • 9/11 - Morți misterioase + documentar (RO)
    11.09.2014 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); 9/11 – MORȚI MISTERIOASE Foarte mulți martori ai evenimentelor din 11 septembrie 2001 au murit în mod misterios. Lucrul pe…
  • 20+ poze amuzante care sunt perfecte pentru a începe săptămâna cu zâmbetul pe buze
    26.10.2021 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); O nouă zi poate aduce întotdeauna noi provocări. De aceea, este vital să ne încărcăm cu maximum de energie pozitivă chiar de la începutul…
  • 22 de reguli care îți vor face viața mai frumoasă
    16.08.2023 - 0 Comments
    Viața poate fi o încercare. Trebuie să ne fixăm, să fim solizi și să acceptăm viața așa cum vine ea la noi. Suntem suficient de apți.În cazul în care alegem în mod corespunzător, viața poate fi o…
  • Pisica și câinele acesta adoră să călătorească împreună, iar fotografiile lor sunt absolut epice (FOTO)
    27.11.2017 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Pasionații excursioniști Cynthia Bennett și prietenul ei l-au adoptat pe Henry, câinele, în 2014. Inițial, Bennett urma să aleagă un metis de…
  • OSHO - Sfârșitul eroilor
    08.06.2016 - 0 Comments
    SFÂRȘITUL EROILOR OSHO Întrebare: Bhagwan, ai spus odată că tu ești omul nou de care lumea are nevoie și că această comunitate este pregătirea pentru venirea lui. Vezi cumva aici, între…
  • 27 de răspunsuri foarte bune pentru atunci când nu ești de fapt OK
    17.11.2023 - 0 Comments
    Cum mă simt?!Este o întrebare pe care probabil că o puneți și la care răspundeți de mai multe ori pe zi: "Ce mai faci?"Mulți dintre noi, influențați de normele sociale care încurajează menținerea…
  • Cancerul - cele 5 legi biologice ale doctorului Hamer + documentar (RO)
    02.04.2012 - 2 Comments
    google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; google_ad_slot = "6905085768"; google_ad_width = 728; google_ad_height = 90; CANCERUL - CELE 5 LEGI BIOLOGICE ALE…
  • Istoria trenului + slideshow
    08.09.2015 - 0 Comments
    ISTORIA TRENULUI Istoria trenului începe acum 200 de ani, o dată cu inventarea primelor vagoane, folosite inițial în mine. De atunci și până în prezent, trenurile au evoluat permanent. Primele…
  • 15 BMW-uri clasice care mai merită conduse și astăzi (și 5 care doar ard bani) + FOTO
    26.12.2021 - 0 Comments
    Autoturismele BMW și-au demonstrat continuu valoarea atât pe circuitele de curse și pe șoselele din întreaga lume, cât și la condusul obișnuit de zi cu zi. Deși marca BMW vine în mod tradițional în…
  • Cum să vă îmbunătățiți calitatea somnului: 14 sfaturi și trucuri
    16.07.2023 - 0 Comments
    Calitatea somnului este esențială pentru menținerea sănătății și a stării generale de bine. Acesta joacă un rol vital în diverse aspecte ale funcționării noastre fizice, mentale și emoționale. Iată…
  • Discover 8 Facts About the Enchanting Dolphinarium in Constanta, Romania: A Must-Visit Attraction for Your Next Vacation!
    06.08.2023 - 0 Comments
    Are you ready to embark on a captivating journey that combines the mesmerizing world of marine life with the charm of Romania's coastal beauty? Look no further than the Dolphinarium in Constanta, a…
  • 13 trucuri Google Calendar pentru a vă spori productivitatea
    31.10.2023 - 0 Comments
    Descoperiți o lume de funcții de stimulare a productivității și integrări care vă pot revoluționa programarea și gestionarea timpului.Google Calendar poate fi un instrument valoros pentru creșterea…
  • Socul - farmacia familiei
    01.04.2012 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); SOCUL – farmacia familiei Sunt foarte rare plantele din natură la care toate părțile (flori, fructe, frunze, scoarţă, rădăcini)…
  • 10 fapte fascinante despre orașul antic Pompei
    14.03.2023 - 0 Comments
    După erupția Muntelui Vezuviu din 24 august 79, întregul oraș Pompei din Golful Napoli a fost îngropat și uitat până la mijlocul secolului al XVIII-lea. Astăzi, Pompeiul este unul dintre cele mai…
  • MTV - Mesaje masonice
    28.04.2012 - 7 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); MTV - MESAJE MASONICE CODUL SUBLIMINAL AL ILUMINAȚILOR  ASCUNS ÎN VIDEOCLIPURILE MTV Ce se ascunde, în realitate, sub aparenţa…
  • 15 designuri care sunt atât practice, cât și inteligente + FOTO
    14.10.2021 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Unele designuri sunt opusul absolut al „defectului din fabrică”. Te fac să spui convins "Nu am crezut niciodată că am nevoie de așa ceva…
  • Ce nu știați despre Japonia
    22.10.2015 - 4 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CE NU ȘTIAȚI DESPRE JAPONIA - Japonia este alcătuită din 6.852 de insule, dintre care 430 sunt nelocuite. - Numele japonez al…
  • 36 de oameni își descriu țara fără să-i folosească numele
    05.12.2021 - 0 Comments
    O mulțime de țări acoperă această planetă. Majoritatea au istorii complicate și identități naționale care ar putea umple multe manuale. Dar lăsați internetul să rezume toată această complexitate la…
  • Cele mai umane închisori din lume + VIDEO + documentar (RO)
    19.02.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CELE MAI UMANE ÎNCHISORI DIN LUME Gradul de civilizație al unei societăți poate fi măsurat vizitându-i închisorile. F.…
  • 25 de fotografii post-mortem din epoca victoriană (FOTO)
    15.06.2016 - 2 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Epoca victoriană a fost o perioadă destul de morbidă în istoria omenirii. Una dintre cele mai neliniștitoare tradiții ale acelei epoci a fost…
  • Route 66 - Drumul legendar al Americii + VIDEO
    01.10.2016 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); ROUTE 66 – DRUMUL LEGENDAR AL AMERICII – Route 66 a fost o șosea americană, care lega orașul Chicago (Illinois) de orașul Los…
  • O lume fără România (VIDEO + slideshow)
    01.06.2012 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CUM AR ARĂTA LUMEA FĂRĂ ROMÂNIA?  CEI MAI CUNOSCUŢI CERCETĂTORI ŞI INGINERI ROMÂNI Pe parcursul îndelungatei sale istorii,…
  • Cine ne face nouă morală...
    16.05.2012 - 3 Comments
    --> CINE NE FACE NOUĂ MORALĂ - ROMÂNIA VERSUS TÂLHARII MORALIȘTI AI PLANETEI - În ultima vreme, reprezentanții unor diverse națiuni pretinse civilizate și dezvoltate ne țin lecții…
  • Armurariul - salvatorul ficatului
    20.03.2012 - 2 Comments
    --> ARMURARIUL – salvatorul ficatului Armurariul (Silybum marianum) este o planta ţepoasă, cam de un metru înălţime, cu tulpini şi frunze de un verde şters, cu flori roșiatice, care fac…
  • Fizica și filozofia puterii gândului + VIDEO (RO)
    05.03.2013 - 0 Comments
    --> FIZICA ŞI FILOZOFIA PUTERII GÂNDULUI Omul este produsul gândurilor sale; ce gândește, aceea devine. Mahatma Gandhi, părintele independenței…
  • 9 obiceiuri cotidiene de care ar fi bine să scapi cât mai repede posibil
    28.11.2021 - 0 Comments
    Așteptați cu nerăbdare o ceașcă de cafea fierbinte și parfumată în fiecare dimineață? Nu puteți urmări un film fără să ronțăiți niște popcorn sărat cu unt? Dacă răspunsul tău este da, atunci poți fi…

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *