Scrisoare deschisă privind evoluţionismul şi creaţionismul în şcolile din România + documentar (RO)

-->

SCRISOARE DESCHISĂ

PRIVIND EVOLUŢIONISMUL ȘI CREAŢIONISMUL

ÎN ŞCOLILE DIN ROMÂNIA

Către: Dl. Ministru Cătălin Baba,

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului

Stimate Domnule Ministru,

Alianţa Familiilor din România (AFR) reprezintă şi pledează în societatea românească valorile şi interesele spirituale a peste 650.000 de cetăţeni adulţi care, în marea lor majoritate sunt şi părinţi. AFR vă remite această scrisoare în legătură cu predarea teoriei evoluţioniste în şcoală, ca adevăr ştiinţific indiscutabil şi indubitabil. 

Limitele evoluționismului

Evoluţionismul nu este o teorie ştiinţifică indiscutabilă. Modelul evoluţionist se remarcă printr-o mulţime de incoerenţe interne și prin lipsa acută de acoperire faptică (verigile intermediare prezise de Darwin nu există, teoreticienii evoluționiști nu au descris nici un model pentru mecanismele evolutive, paleontologia abundă în falsuri sau erori, metodele de datare radiometrică sunt discutabile în multe privinţe). În pofida contradicţiilor majore interne şi a infirmării experimentale şi observaţionale, evoluţionismul beneficiază de o promovare sistematică şi agresivă, ceea ce îi conferă un veritabil statut ideologic. 

Făcând o sinteză a explicaţiilor propuse în Enciclopedia Encarta, citim următoarea definiţie a evoluţionismului: Evoluţie = procesul complex prin care materia nevie se transformă în materie vie, iniţial într-o formă simplă, care ulterior se transformă succesiv, pe parcursul multor generaţii (timp de milioane de ani), în forme (specii) din ce în ce mai complexe, ajungând, în final, până la om. (Evolution, I - Introduction). Acest proces complex de transformare a materiei nevii în materie vie şi evoluţia de la o specie la alta sunt absolut întâmplătoare, fără vreo direcţie-sens predeterminate. (Evolution, X - Religious debate) 

Conceptul „științific” central al modelului evoluţionist este întâmplarea. Ea, întâmplarea, serveşte la acoperirea golurilor de cunoaştere sau de evidenţă faptică şi este un concept contradictoriu cu el însuşi - nu poate exista un proces/fenomen derulat din întâmplare, pentru că: fie procesul exprimă o ordine care trebuie identificată, şi nu mai este întâmplare; fie este întâmplare (adică nu e ordine) şi atunci nu putem accesa raţional (științific) o realitate ne-raţională. 

Partea de-a dreptul distractivă a demersului „ştiinţific” evoluţionist, furnizată de Enciclopedia Encarta este cea referitoare la apariţia vieţii: The development of even the most primitive form of life, therefore, required many steps. First, the organic chemical building blocks of life, such as the amino acids, must have been available from some source. Adică: „Dezvoltarea chiar şi a celor mai primitive forme de viaţă a necesitat, aşadar, mai mulţi paşi. În primul rând, substanţele chimice organice, care sunt cărămizile vieţii, cum ar fi aminoacizii, trebuie să fi fost disponibile din vreo sursă”. Second, these building blocks somehow assembled into longer, more complex organic molecules, and at some point DNA must have come into existence. These complex organic molecules somehow became contained within cells. (Theories About the Origin of Life). Adică: „În al doilea rând, aceste cărămizi s-au asamblat cumva în molecule organice mai lungi, mai complexe şi la un moment dat, trebuie să fi apărut ADN-ul. Aceste molecule organice complexe au ajuns cumva să fie conţinute în celule”. (Teorii despre originea vieţii) 

Se mai remarcă şi capitolul Origin of cells (Originea celulelor) unde suntem informaţi că echipe de experţi din diverse domenii, printre care şi biologi evoluţionişti (nu biologi, pur şi simplu) au stabilit „povestea” evoluţiei celulelor (The story of how cells evolved...) – sigura, „exactă şi ştiinţifică”: substanţele chimice aruncate în aer de erupţii vulcanice violente (nu ni se spune cum au apărut vulcanii respectivi), sub influenţa unor furtuni şi trăsnete, la care s-a adăugat şi concursul radiaţiilor ultraviolete, au format molecule precum nucleotidele şi aminoacizii, cărămizile elementare de construcţie ale ADN-ului şi ale proteinelor. Mai departe, oamenii de știință „speculează” (scientists speculate) adică presupun: ploaia a adunat aceste molecule într-un lac (supa primordială) sau în izvoare termale, unde ele s-au asamblat (singure şi din întâmplare) în componentele extrem de bine organizate ale celulei.  

Deci, „ştiinţific” vorbind, viaţa din perspectivă evoluţionistă a apărut... somehow (cumva). Este remarcabilă afirmaţia făcută de Richard Dawkins – iniţial evoluţionist convins: „Cu cât un lucru este mai puţin probabil din punct de vedere statistic, cu atât mai puţin putem crede că s-a întâmplat datorită şansei. Chiar şi la o privire superficială, varianta evidentă este existenţa unui Creator”. (R. Dawkins, The Blind Watchmaker,1986, p. 130). În domeniul ştiinţei, logica este fundamentală pentru interpretarea rezultatelor. Din acest motiv, sofismele (raţionamentele false) n-ar trebui acceptate niciodată în susţinerea unei teorii. Cu toate acestea, teoria evoluţionistă este susţinută de o mulţime de sofisme, descrise de A.J. Hoover în lucrarea Don’t You Believe It.  

Baze șubrede

Câteva exemple de situaţii în care evoluţionismul se sprijină pe false raţionamente: În mod frecvent, evoluţionismul trage concluzii generale pe baza unui eşantion de probe foarte mic (de exemplu pasărea  Archaeopteryx  – singurul exemplar găsit nu demonstrează existenţa unei specii). Ipoteze nedovedite sunt folosite pentru susţinerea altor ipoteze. Evoluţionismul se bazează adesea pe această logică circulară, atunci când îşi apără o supoziţie printr-o altă supoziţie. Pentru a valida o anumită concluzie, se apelează la formule ca: „un grup de experţi a ajuns la concluzia că...”, fără ca experţii să fie numiţi. Evoluţionismul uzează frecvent de sofismul „ipoteze contra fapte” întrucât îşi bazează multe argumente pe ipoteze care s-au dovedit deja false.

Unul dintre conceptele de bază ale teoriei evoluţioniste este cel care susţine că „supravieţuiesc cei mai bine adaptaţi”, selecţia naturală eliminându-i pe ceilalți. Acest fapt este considerat a fi motorul evoluţiei. Dar selecţia naturală nu creează atribute noi la o specie şi nici nu creează specii noi. Hugo de Vries - renumit botanist olandez arăta că: „Selecţia naturală poate, fără îndoială, să explice supravieţuirea celor mai bine adaptaţi, dar ea nu poate explica apariţia celor mai bine adaptaţi”. Cu alte cuvinte, selecţia naturală este un mijloc prin care speciile se menţin în cea mai bună stare biologică, dar nu determină apariţia de caractere noi, cu atât mai puţin de specii noi.  

Legea cauzei şi a efectului este una din legile care guvernează universul. O parte a definiţiei acestei legi stipulează că nu putem niciodată avea un efect mai mare decât cauza care l-a produs. Acest aspect al legii cauzei şi efectului este în deplin acord cu o lege dintr-un alt domeniu al ştiinţei: legea a doua a termodinamicii (legea entropiei), care demonstrează că fiecare cauză creează un efect de un nivel energetic mai mic. Cele trei legi ale termodinamicii sunt legi fundamentale, cărora li se supun toate domeniile ştiinţei. Având în vedere marea lege a cauzei şi a efectului,  pe care teoria evoluţionistă nu o respectă, se pune întrebarea: Cum este posibil ca o formă de viaţă superioară, care este efectul, să provină dintr-o formă de viaţă inferioară, care este cauza? Teoria evoluţionistă nu are un răspuns la această întrebare. 

Oricare ar fi modalitatea prin care se susţine teoria evoluţiei, ea va fi mereu confruntată cu provocarea de a explica cum a apărut universul. Nu sunt decât două posibilităţi: 1 - el a apărut la un anumit moment sau 2 - el a existat dintotdeauna. Conform legii entropiei, universul nu este veşnic, el nu a existat dintotdeauna, ci, într-un anumit moment din trecut, ceva sau cineva a fost cauza venirii sale la existenţă. Universul este efectul, dar care este cauza? Conform legii, orice efect trebuie să fie mai mic decât cauza care l-a produs. Deci, oricât de vast ar fi universul, trebuie să fi existat o cauză mai mare decât el, care a dus la apariţia lui, o cauză primară. Aşa cum afirmă Henry Moore, „A doua lege a termodinamicii presupune existența unui început al universului”. Refuzul de a se accepta adevărata Cauză Primară, duce la explicarea apariţiei universului în moduri pur speculative (de exemplu teoria Big Bang-ului).

Originea vieții

În inima dezbaterii cu privire la originea vieţii găsim încă o lege fundamentală a ştiinţei - legea biogenezei, care contrazice evoluţionismul fără drept de apel. Aceasta stipulează că viaţa nu poate să apară decât din viaţă, că doar materia vie poate produce materie vie. În manualul de biologie al lui Simpson şi Beck intitulat  „Viaţa: O introducere în biologie,” se afirmă: „...regula este biogeneza, viaţa nu vine decât din viaţă, ...celula – unitatea de bază a vieţii – este numai produsul sau vlăstarul unei alte celule”. În cartea The Biological Basis of Human Freedom, Theodosius Dobzhansky afirmă că „evoluţia, ca fapt  istoric, a fost dovedită fără nicio îndoială încă din ultimele decenii ale secolului al XIX-lea”. Deşi dovezile respective lipsesc, siguranţa emanată de această afirmaţie a făcut ca în majoritatea şcolilor evoluţionismul să fie predat ca fapt istoric.  

Prin urmare, departe de a fi un fapt ştiinţific, evoluţionismul nu este nici măcar o teorie ştiinţifică, ci, aşa cum  mărturisea dr. Denton, doar „o ipoteză, în mare măsură speculativă”, contestată chiar şi de mulţi din propriii susţinători iniţiali, dar predată an de an în şcoli ca fapt ştiinţific milioanelor de copii. În ultimii câțiva zeci de ani, cca 700 de doctori în știință au pus sub semnul întrebării acurateţea darwinismului şi a evoluţiei. În anul 2006, un sondaj de opinie organizat de Pew Research Center arăta că doar 26% din populaţia SUA acceptă evoluţionismul, în timp ce 42% îl resping din start. Sondajul e relevant nu numai pentru că e recent, ci şi pentru că a fost efectuat în cea mai avansată societate din punct de vedere ştiinţific şi tehnologic – cea contemporană. 

Numai din motive de spaţiu nu ne vom referi mai pe larg la toate marile confuzii conceptuale promovate de modelul evoluţionist şi la argumentele solide, ştiinţifice, pe care tot mai mulţi cercetători le aduc, demonstrând că modelul creaţionist (designul inteligent) se dovedeşte valid şi consistent. Modelul evoluționist, chiar dacă ar fi o teorie științifică respectabilă, tot ar fi discutabil, pentru că orice teorie științifică este discutabilă. Teoriile științifice sunt doar modele interpretative perfectibile, iar judecători ai validităţii teoriei nu pot fi decât dovada experimentală, observaţională şi raţiunea, nu o instanţă politică. Politicul nu are dreptul de a limita domeniul ipotezelor ştiinţifice la o anumită zonă, calificată ideologic drept benefică pentru societate. Pe de altă parte, dacă poziţia evoluţionistă ar avea toate răspunsurile, n-ar avea motive să se teamă de confruntarea, în paginile manualelor şcolare, „de la egal la egal”, cu cea creaţionistă. 

Poziţia corectă a Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului în această chestiune ar trebui să se reflecte în prezentarea în manualele şcolare a evoluţionismului ca o ipoteză, cu toate lipsurile, incoerenţele şi confuziile pe care le conţine, şi nu ca un adevăr absolut, deoarece educaţia trebuie să dea posibilitatea liberei alegeri şi judecăţi între evoluţionism şi creaţionism.  

Îndoctrinarea copiilor 

Bunăstarea intelectuală a copiilor noştri implică şi drepturile noastre, ca părinţi, de a le forma educaţia în conformitate cu valorile la care noi, părinţii, ne raportăm. Nu este deci potrivit să se impună copiilor vederi pseudo-științifice care sunt respinse de majoritatea covârșitoare a părinţilor lor. Libertatea de conştiinţă trebuie să ţină seama şi de drepturile părinţilor de a-şi educa copiii în spiritul pe care ei îl aleg şi îl găsesc potrivit. Orice drept conferit de societatea civilă este exercitat în relaţie cu alte drepturi. În această ierarhie, trebuie să se acorde prioritate drepturilor celor direct afectaţi. În cazul de faţă, drepturilor părinţilor de a dispune de educaţia copiilor lor. Cât despre copii, ei nu sunt întrebaţi ce gândesc asupra acestui subiect. Îşi pot exprima părerea doar prin vocea părinţilor lor. Aceştia suntem noi, milioanele de părinţi care îşi reclamă dreptul de a dispune de educaţia copiilor lor.

Rezoluţia emisă de Consiliul Europei pe 4 octombrie 2007, care ar putea fi invocată aici, și care cere eliminarea creaţionismului din şcoli şi înlocuirea lui cu evoluţionismul, a fost criticată la nivel internaţional ca un abuz de autoritate din partea Consiliului Europei, fiind chiar etichetată în unele ziare de circulaţie internaţională ca un „coşmar”, „un banc”, sau „nerealistă”. AFR a răspuns prompt acestei rezoluţii pe 23 octombrie 2007, când a înregistrat la Consiliul Europei o „Scrisoare deschisă” prin care cerea Consiliului Europei retragerea rezoluţiei. Amintim aici câteva din punctele ei principale, relevante pentru prezentul demers:

- Evoluţionismul şi teoriile politice pe care le-a generat, cum sunt totalitarismul şi darwinismul social, au dat naştere celor mai atroce sisteme politice din secolul XX. La rândul lor, aceste sisteme politice au generat cele mai tragice conflagraţii din istoria omenirii. Au suprimat drepturile omului şi au interzis exprimarea teoriilor sau opiniilor diferite cu privire la apariţia universului sau a societăţii umane.

- Un viitor bazat pe evoluţionism nu va fi un viitor uman. Promotorii contemporani ai evoluţionismului au ca ultim obiectiv însăşi transformarea speciei umane. Teorii aberante de genul trans-speciismului, transhumanismului şi panismului [adorarea naturii] deja încep să devină o modă. Evoluţionismul deschide larg uşa eugeniei şi eutanasiei. Aceste teorii promovează ideea eliminării fiinţelor firave din societate, pe baza argumentului că ele nu contribuie pozitiv la dezvoltarea sau perpetuarea speciei umane.

- Evoluţionismul caută redefinirea noţiunii de „persoană”, care să includă de exemplu și diferite specii de animale, dar în acelaşi timp să excludă copiii nenăscuţi, sau oamenii care, din motive medicale, sunt incapabili de a raţiona. Aşa încep să se deschidă porţi pentru posibila legiferare a eugeniei şi a eutanasiei în România. În felul acesta, valoarea fiinţei umane va fi trivializată. Faptul că lucrurile evoluează în această direcţie este demonstrat şi de recenta apariţie în „Revista de etică medicală” a articolului „Avortul postnatal: De ce ar trebui să trăiască bebeluşul”, semnat de Francesca Minerva şi Alberto Giubilini, specialiști în bioetică. Autorii se pronunţă în favoarea infanticidului, atât în cazul copiilor născuţi cu handicap, cât şi în cazul celor născuţi sănătoşi.

Rezoluţiile Consiliului Europei nu au efect obligatoriu asupra statelor membre. România este stat suveran şi ca atare are autoritate să legifereze în domeniul educaţiei naţionale în conformitate cu valorile ei creştine şi tradiţionale, iar părinţii au dreptul şi chiar obligaţia să ceară autorităţilor să legifereze ceea ce cred ei că este mai potrivit pentru copiii lor. Nădăjduim că punctele enunţate în această „Scrisoare deschisă” vor fi luate în considerare.

Cu deosebită stimă,

Prof. Olimpia Popa, AFR - Tulcea

Sursa: 
http://www.creationism.info.ro/blog161/Scrisoare-deschis%C4%83-privind-predarea-evolu%C8%9Bionismului-%C8%99i-a-crea%C8%9Bionismului-%C3%AEn-%C8%99colile-din-Rom%C3%A2nia.htm (publicat - aprilie 2012)

Cum îi reduc la tăcere evoluționiștii pe creaționiști (RO)

Pledoarie pentru un creator (The Case for a Creator) (RO)

-->