Vacanță la conac

-->

VACANȚĂ DE VARĂ
CA PE VREMEA BOIERILOR GHICA, LA CONACUL POLIZU

„Nu credeam că există așa ceva în România!”, este replica cel mai des întâlnită la oaspeții Conacului Polizu, care și-a deschis recent porțile pentru turiștii iubitori de vremuri de altădată, de natură, de liniște și de experiențe culinare unice, ca să punem pe listă doar câteva dintre bucuriile pe care le oferă. Să-l vizităm și noi, deocamdată virtual...


Conacul din Maxut, județul Iași, așa cum arată el acum, ca cea mai de preț bijuterie a domeniului verde de 55 de hectare pe care se află, a mai trăit vremuri cu lume fermecătoare, cu ceaiuri, baluri elegante și muzică de pian, cu gazeta citită în liniște pe terasă de familii boierești, între anii 1888, când a fost finalizată construcția lui, și 1946, când regimul comunist a hotărât să și-l însușească și să depoziteze animale, cartofi și alte produse agricole, aici funcționând timp de 43 de ani C.A.P.-ul din Hârlău.

Intrarea în conac. Copacul este un salcâm găsit în pădurea de lângă conac și replantat. Face deliciul vizitatorilor încă de la sosire.


Recondiționarea și renovarea exterioară a conacului a fost făcută după fotografii din colecția personală a moștenitoarei. Pe parcursul renovării, au fost descoperite arcade și coloane care fuseseră tencuite de către comuniști. Dacă în 2005 totul era în paragină, iar ușile se deschideau cu piciorul, acum conacul arată de parcă n-ar fi trecut niciodată prin starea umilitoare în care a fost adus de regimul comunist.


Conacul Polizu a fost construit între anii 1887 și 1888 de către ultimul domn al Moldovei, Constantin T. Ghica-Deleni. Aici își petreceau vacanțele de vară membrii familiei și prietenii lor, în grădina cu buxus și pajiștea de păpădie, cu arbori seculari, cu livezi de vișini, cireși și meri, pe vremea când domeniul lor avea anexate 1.459 de hectare de pădure.


Timp de 58 de ani a fost reședința de vară din Moldova a familiei Ghica-Deleni, iar dacă punem la socoteală și anii care au trecut de la renovarea domeniului, după retrocedare, finalizată în 2010 de către moștenitoarea de drept, se fac în total 60 de ani de frumusețe redată României. O poveste cu final fericit, care ne arată că până la urmă binele învinge.

Fotografie de la 1916, din colecția moștenitoarei. Nicolae Polizu-Micșunești, Zoe Polizu-Micșunești și alți membri ai familiei, în holul conacului.

Fotografie de la 1931, din colecția personală a proprietarei conacului

Conacul i-a fost oferit drept zestre de cununie Adinei Ghica-Deleni, una dintre fiicele lui Constantin Ghica-Deleni și bunica moștenitoarei de drept, o figură importantă în viața satului la acea vreme, căsătorită cu locotenentul aviator Nicolae Polizu-Micșunești, de unde și numele de astăzi al conacului. Odată cu venirea comuniștilor la putere, clădirea a fost confiscată și transformată inițial în cazarmă rusească, devenind ulterior C.A.P., fermă pomicolă și I.A.S.

Fotografie din colecția personală a proprietarei conacului

Irina Ioana Rișcuția, singura moștenitoare de drept a familiei boierești, a reușit în 2005, după hățișuri birocratice, să recupereze conacul. Primul ei gând a fost să-l refacă, să-i readucă frumusețea de altădată a vremurilor copilăriei pe care le-a petrecut aici, și să transforme întregul domeniu care-l înconjoară într-una dintre cele mai frumoase zone turistice din România. Noi zicem că a reușit. Din luna mai 2012, de când a fost lansată oficial pagina web a conacului, turiștii își pot face rezervările prin intermediul site-ului.

Birch Room: 65 mp. Decorul este luminos, aerisit, mobilierul este nou și alb imaculat, amintind de nuanța esenței de mesteacăn.

“Ne-am dorit să facem o reconstituire a atmosferei de secol XVIII – XIX, așa cum trăia familia boierească la vremea aceea. Conacul, spre deosebire de castel, era amplasat în mijlocul unui domeniu agricol, pe care boierul trebuia să-l administreze, fiind implicat activ în viața satului. Tocmai pe acest lucru am vrut să punem accentul în conceptul turistic pe care l-am creat: să readucem în prim-plan acea atmosferă de boierime implicată intens în muncile câmpului, ale livezii, ale grădinii, și care, după o zi de muncă, se schimba în haine de seară și lua cina cu bucate alese, tradiționale, alături de neveste, de copii și de guvernantele lor. În același timp, n-am vrut să renunțăm la nici un aspect al confortului contemporan, pe care conacul îl oferă oaspeților săi”, povestește coordonatorul personalului administrativ, care se ocupă și de promovarea conacului.

Holul este luminos și primitor

Ce-ți poate plăcea aici cel mai mult? Greu de spus. Liniștea pe care domeniul o oferă, grădina care te încântă. E răcoare, iar spațiul verde prin care te poți plimba e imens, ca o grădină botanică. Poți închiria biciclete (sunt amenajate piste speciale), te poți relaxa în salina din crama conacului, poți învăța să gătești mâncăruri tradiționale, cu produse bio, cultivate pe domeniu (pentru că la Conacul Polizu poți face și cursuri de gastronomie), după ce le culegi chiar tu, și poți face o excursie la situl arheologic de la Cucuteni. 

Luminatorul din hol a fost restaurat după modelul celui original.

Fir Room: 55 mp. Patul și dulapurile sunt realizate din lemn de cireș în atelierele de tâmplărie ale conacului, iar scaunele și oglinda sunt obiecte vechi.

Există câteva obiecte vechi în conac, majoritatea din secolele XVIII-XIX, însă nici o piesă de mobilier nu face parte din fostele bunuri ale familiei Ghica-Deleni. În momentul preluării conacului nu a mai fost găsit nici un obiect de mobilier original, o mare parte din piese fiind furate sau folosite ca lemn pentru foc. Mobilierul și accesoriile vechi care vin în completarea istoriei locului au fost cumpărate din târguri și anticariate de prin țară sau aduse din Italia, Franța etc.

Rosewood Room: 64 mp. E camera cuplului Polizu-Micșunești, când veneau în vacanțele de vară la Maxut. Dormitorul e decorat cu elemente de mobilier vechi, recondiționat. Rosewood Room și Oak Room pot crea o zonă separată în conac, ca un apartament, care va fi format din două camere, zonă de luat masa și terasă individuală.

Larch Room: 64 mp. Paturile și mobilierul datează de la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX. Este o cameră foarte răcoroasă.

Pine Room: 55 mp. Este o cameră foarte luminoasă.
Oglinda și budoarul sunt de secol XVIII

Oak Room: 64 mp. Mobilierul este lucrat în atelierele de tâmplărie ale conacului. 
Camera este dotată cu sistem Home Cinema.

Majoritatea finisajelor au fost aduse din Grecia și Italia sau căutate cu multă răbdare în România, pentru că au dorit să folosească materiale de foarte bună calitate, nu doar pentru confortul turiștilor, ci și pentru a imprima atmosfera boierească de altădată. S-a umblat destul de mult și la compartimentarea interioară, în fiecare cameră fiind adăugată câte o baie. În proiectul inițial, din secolul XIX, clădirea avea doar două băi, așezate la capetele opuse ale conacului.

Oglindă de secol XVIII

Locul pentru luat micul dejun

Una dintre cele mai importante lucrări de restaurare, care a necesitat foarte multă răbdare și migală, a fost cea a tâmplăriei ferestrelor, multe dintre acestea fiind acoperite de tencuială. În momentul în care a fost dată jos tencuiala, au ieșit la iveală obloanele din lemn, care au fost recondiționate, fiind funcționale și astăzi.

Mozaic vechi, conservat

Vedere de pe terasă

Grădina e spectaculoasă. Și nu vorbim despre o simplă grădină, ci de un întreg domeniu cu livezi de pomi fructiferi, fântână arteziană, chioșcuri, pădure și parc cu arbori seculari: stejari, pini, castani, brazi, mesteceni, salcâmi, nuci, tei. Poți închiria o bicicletă să te plimbi sau pur și simplu o poți lua la pas, iar peste zi, poți să te oprești la umbra unui copac pentru somnul de după-masă. Seara, după masa tradițională, te poți așeza în grădină, printre păpădii, să citești gazeta.

Una dintre laturile conacului

Peisajul exterior nu a putut fi reconstituit fidel, pentru că imagini vechi cu grădina nu mai există. A fost găsită într-o paragină totală, dar majoritatea arborilor și a plantelor au fost salvate. Câțiva stejari seculari aproape distruși de paraziți au fost tratați, livezile au fost puse pe picioare și acum dau recolte bogate. Doar mestecenii, afectați și ei, e posibil să nu mai poată fi recuperați.

Fântâna arteziană oferă răcoare


Una dintre panoramele de la conac

Serele conacului

Crama arată acum impecabil, dar a trecut printr-un proces anevoios de restaurare, mai ales că are o suprafață foarte mare. Au fost necesari doi ani pentru uscarea în întregime a pereților, după curățare și renovare.



Salina amenajată în crama conacului a fost placată cu sare adusă de la Târgu Ocna

Conacul din Maxut îți dă un profund sentiment de „acasă”, chiar dacă nu ești din Moldova. Mănânci mâncare sănătoasă. Respiri aer curat. Din fiecare colț al domeniului ai o altă panoramă, parcă și mai frumoasă, și fiecare detaliu te surprinde plăcut. În plus, poți primi 20% reducere pentru o cazare mai lungă de 3 nopți. Merită să iei în considerare oferta...

Petrecere seara, la conac

Conacul Polizu se află în Maxut, județul Iași. Dacă te încântă ideea unei astfel de vacanțe în țara ta, poți face o rezervare aici: www.conacpolizu.ro


CONACUL BELLU DE LA URLAȚI 


Construit într-un timp al cărui iz romantic străbate veacul până la noi, amplasat într-un cadru feeric, purtând un nume legat pentru eternitate de mari creatori de cultură, Conacul Bellu, dincolo de a fi un monument de arhitectură, este şi un monument al sufletului românesc. Clădirea muzeu a fost construită în stil vechi românesc. Este un amestec de rafinament şi desăvârşită frumuseţe. Este considerat cel mai frumos conac de secol XIX din Ţara Românească. „Casa mică”, cum era denumită, a făcut parte dintr-un complex de clădiri ce a înfruntat cele două războaie mondiale şi mai ales cutremurele din 1940, 1977, 1984 şi 1990. Conacul de azi a rămas singur să înfrunte vremea şi vremurile, pentru a vorbi generaţiilor viitoare despre farmecul unui alt timp. Celelalte clădiri ale complexului nu au rezistat şi, rând pe rând, au dispărut.
Din 1953 în actuala clădire a fost organizat un interesant muzeu. După 1990, Conacul Bellu a beneficiat de întreaga atenţie a Muzeului judeţean de istorie şi arheologie Prahova, care a găsit resurse de a rezolva urgenţele. De-a lungul acestor ani s-au efectuat mai multe intervenţii. Demersurile de salvare a conacului au continuat până în martie 2004. Clădirea a intrat într-un amplu proces de restaurare, pentru a reda publicului un conac restaurat, într-o înfăţişare nouă, cu interioare ce abundă în frumuseţe şi fast occidental şi oriental. Conacul se completează cu o cramă boierească cu piese cioplite în piatră (linuri, călcătoare) din secolele II-III şi alte utilaje şi vase pentru producerea vinului din cele mai vechi timpuri şi până azi. Domeniul şi conacul au aparţinut celebrului colecţionar de artă baronul Alexandru Bellu (1850-1921), recunoscut în epocă ca un reputat artist-fotograf, numismat și om de aleasă cultură.

Sursa:
http://www.histmuseumph.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=59&Itemid=72

-->

Comentarii

  1. Raman la parerea mea, ca Romania este o tara minunata, plina de locuri rupte din povesti, dar din pacate nu este valorificata asa cum ar merita. Foarte frumos!

    RăspundețiȘtergere
  2. Am observat ca exista o tendinta a anumitor intreprinzatori bogati si educati de a-si indrepta atentia in dezvoltarea anumitor proiecte din acestea cu iz pitoresc romanesc. La un moment dat se purta rusticul grosolan, un fel de intoarcere la origini. Mie imi place mult stilul asta de atitudine binevoitoare spiritului interbelic romanesc si favorizarea dezvoltarii arhitecturii neoromanesti. Mai degraba prefer sa ma simt boier intr-un conac decat bastan intr-o vila din beton si termopan.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

POSTĂRI ALEATORII

  • 20 de lucruri care atestă faptul că te-ai maturizat
    04.05.2015 - 1 Comments
    1.    Toate plantele tale de apartament trăiesc și nu poți fuma niciuna din ele.2.    Să faci sex într-un pat de o singură persoană e ieșit din…
  • Criptomonedele - 15 fapte fascinante și mai puțin cunoscute despre acestea
    10.06.2023 - 0 Comments
    Criptomoneda este o formă digitală sau virtuală de monedă care utilizează criptografia pentru securitate. Funcționează pe o tehnologie numită blockchain, care este un registru descentralizat și…
  • 20+ poze amuzante care sunt perfecte pentru a începe săptămâna cu zâmbetul pe buze
    26.10.2021 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); O nouă zi poate aduce întotdeauna noi provocări. De aceea, este vital să ne încărcăm cu maximum de energie pozitivă chiar de la începutul…
  • Dr. Călin Mărginean - Cancerul, fatalitate sau vină personală? + documentar (RO)
    10.10.2012 - 3 Comments
    --> Normal 0 21 false false false RO X-NONE X-NONE …
  • Dedicaţia echipei „Frumoasa verde” pentru prietenii săi + VIDEO
    05.10.2012 - 3 Comments
    v\:* {behavior:url(#default#VML);} o\:* {behavior:url(#default#VML);} w\:* {behavior:url(#default#VML);} .shape {behavior:url(#default#VML);} Normal 0 false false …
  • Aciditatea și alcalinitatea corpului nostru
    19.03.2012 - 2 Comments
    --> ACIDITATEA ŞI ALCALINITATEA CORPULUI NOSTRU În natură, valoarea PH-ului variază între zero – acid clorhidric şi 14 – sodă caustică (ambele valori fiind în afara zonei…
  • Chestiunea femeii
    08.03.2015 - 0 Comments
    google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; google_ad_slot = "9627982567"; google_ad_width = 728; google_ad_height = 90; CHESTIUNEA FEMEII  Sofia Nădejde În…
  • Junk-food - mai bolnav dar și mai prost + Super Size Me (VIDEO)
    19.04.2012 - 0 Comments
    --> JUNK-FOOD – MAI BOLNAV, DAR ȘI MAI PROST   Faptul că junk-food-ul face rău inimii, articulațiilor și arterelor este un lucru bine stabilit. Ce nu se știe este că a fi obez…
  • Integrala manuscriselor Cantemir + VIDEO
    11.12.2012 - 0 Comments
    --> EVENIMENT CULTURAL EUROPEAN Au apărut primele 25 de volume din   „Integrala manuscriselor Cantemir” Lădiţa cu „Integrala manuscriselor Cantemir”, pe care a…
  • Cauza morții: doctorul + VIDEO
    25.02.2014 - 0 Comments
    --> CAUZA MORȚII: DOCTORUL …
  • America - în topul națiunilor + VIDEO (EN)
    16.04.2015 - 5 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); AMERICA - ÎN TOPUL NAȚIUNILOR Cea mai grasă populație din lume. În lista publicată în 2013 de revista medicală Lancet,…
  • Actori care arată ca personajele pe care le-au interpretat
    24.01.2017 - 2 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); ACTORI CARE ARATĂ CA PERSONAJELE PE CARE LE-AU INTERPRETAT Actorii sunt oameni care se prefac că sunt altcineva. Asta-i meseria…
  • Mentalitatea francmasonică + documentar (RO)
    22.02.2013 - 0 Comments
    --> MENTALITATEA FRANCMASONICĂ Mircea Eliade Nu cunosc niciun francmason și din toate cărțile pe care le-am citit n-am înțeles nimic asupra francmasoneriei. Nu știu ce vor acești…
  • Nicolae Steinhardt despre judecarea aproapelui
    21.05.2012 - 0 Comments
    --> NICOLAE STEINHARDT  DESPRE JUDECAREA APROAPELUI Era un evreu de mare cultură, ataşat de poporul român, mai ales că tatăl său luptase în războiul de reîntregire şi fusese…
  • 27 de răspunsuri foarte bune pentru atunci când nu ești de fapt OK
    17.11.2023 - 0 Comments
    Cum mă simt?!Este o întrebare pe care probabil că o puneți și la care răspundeți de mai multe ori pe zi: "Ce mai faci?"Mulți dintre noi, influențați de normele sociale care încurajează menținerea…
  • Amigdalina - un leac pentru cancer + documentar (RO)
    12.07.2012 - 0 Comments
    --> AMIGDALINA, UN LEAC PENTRU CANCER BLOCAT DE MAGNAŢII DIN INDUSTRIA FARMACEUTICĂ Un documentar realizat în urmă cu aproape 40 de ani prezintă o ipoteză uluitoare, potrivit căreia…
  • Cutremurul pe înțelesul tuturor
    24.09.2016 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CUTREMURUL PE ÎNȚELESUL TUTUROR Dacă am compara Pământul cu un măr, atunci scoarța terestră ar fi coaja mărului, numai că mult mai…
  • Inventatori omorâți de propriile lor invenții
    18.05.2015 - 2 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); INVENTATORI OMORÂȚI DE PROPRIILE LOR INVENȚII În timp ce unii inventatori s-au bucurat de faimă și bogăție până la sfârșitul vieții,…
  • 8 citate inspiraționale ale lui George Clooney despre leadership, eșec și cum să rămâi umil
    13.05.2023 - 0 Comments
    Actorul-antreprenor are câteva cuvinte de înțelepciune pentru antreprenori.Actor, regizor, producător, umanitar, antreprenor - există ceva ce nu face George Clooney? Cu o listă atât de lungă de…
  • Cum a apărut creștinismul
    04.11.2015 - 3 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CUM A APĂRUT CREȘTINISMUL Comunismul a fost de la început și este până astăzi un instrument al evreimii internaționale, de ea creat și…
  • Stăpânirea gândului - o armă cu puteri nebănuite + documentar (RO)
    10.07.2012 - 6 Comments
    --> STĂPÂNIREA GÂNDULUI  - O ARMĂ CU PUTERI NEBĂNUITE - Mintea este cea mai puternică armă a omului. Dar, deși sunt folosite de secole, capacitățile uluitoare ale creierului…
  • Hrana vie - sănătate și frumusețe + documentar (RO)
    19.07.2012 - 1 Comments
    --> HRANA VIE – SĂNĂTATE ȘI FRUMUSEȚE Alimentația de tip raw food sau „hrană crudă” începe să câștige teren și în rândurile românilor preocupați de sănătatea și aspectul lor.…
  • 10 fapte fascinante despre gândaci + VIDEO
    20.12.2022 - 0 Comments
    Majoritatea proprietarilor de locuințe sunt conștienți de riscurile pentru sănătate și siguranță asociate cu infestările cu gândaci, inclusiv alergiile și astmul declanșate de alergenii gândacilor,…
  • Cum să ne protejăm ficatul + VIDEO
    16.04.2017 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CUM SĂ NE PROTEJĂM FICATUL Dacă sunteți un om obișnuit, înseamnă că nu v-ați gândit niciodată la ficatul dumneavoastră. La urma…
  • Viața ta e aici, pe pământ + VIDEO (RO)
    12.01.2014 - 3 Comments
    --> VIAȚA TA E AICI, PE PĂMÂNT După ce ați trecut de 60 de ani, pentru că nu mai aveți foarte mulți ani în față și pentru că nu puteți lua cu voi nimic atunci când vă duceți, n-are rost…
  • OSHO - maestrul spiritual nonconformist (VIDEO)
    05.06.2012 - 0 Comments
    --> OSHO - MAESTRUL SPIRITUAL NONCONFORMIST OSHO (Bhagwan Shree Rajneesh) este unul dintre cei mai cunoscuţi şi controversaţi guru (învăţători spirituali). Viaţa şi învăţăturile lui…
  • Cum să faci cancer în cinci pași simpli + VIDEO
    12.03.2016 - 11 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CUM SĂ FACI CANCER ÎN CINCI PAȘI SIMPLI   Hesh Goldstein De-a lungul anilor, mulți oameni m-au întrebat cum de se întâmplă să…
  • Bruce Lipton - Influența psihicului asupra corpului
    11.06.2013 - 2 Comments
    --> INFLUENȚA PSIHICULUI ASUPRA CORPULUI Bruce Lipton Fragment din interviul realizat în dec. 2011 de Cristian Mureșan - TVR Cluj - Ce înseamnă evoluţia spontană? Este aceasta…
  • God Bless America! + documentare (RO)
    06.09.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); GOD BLESS AMERICA! IMPLEMENTAREA MANIFESTULUI COMUNIST AL LUI MARX ÎN STATELE UNITE ALE AMERICII Fără să frecventeze…
  • Falun Gong - o luptă între bine și rău + VIDEO (RO) + documentare (RO)
    19.01.2017 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); FALUN GONG – O LUPTĂ ÎNTRE BINE ȘI RĂU Falun Gong (sau Falun Dafa) este o practică străveche a corpului, minții și spiritului, profund…
  • Spanacul - mătura intestinului
    01.04.2012 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); SPANACUL - mătura intestinului Calităţile curative ale spanacului se cunosc din cele mai vechi timpuri, el fiind numit şi „mătura…
  • Ce ne dezvăluie piramidele + documentare (RO)
    23.06.2012 - 0 Comments
    --> PIRAMIDA LUI KEOPS SAU MAREA PIRAMIDĂ DIN GIZEH Piramida lui Keops – numită și Marea Piramidă din Giza (Gizeh), este una dintre cele 7 minuni ale Lumii Antice. Deși este…
  • Psihologia popoarelor în trei paşi (VIDEO)
    29.09.2012 - 0 Comments
    --> PSIHOLOGIA POPOARELOR ÎN TREI PAȘI Normal 0 false false false EN-US X-NONE X-NONE …
  • Uriașa minciună a roșiilor românești + VIDEO + documentar
    10.09.2012 - 5 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); URIAȘA MINCIUNĂ A ROȘIILOR ROMÂNEȘTI O substanţă controversată care face legumele să crească mai repede este folosită intens de către…
  • Din istoria creștinismului - Știați că... + documentar (RO)
    05.05.2015 - 3 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); DIN ISTORIA CREȘTINISMULUI ȘTIAȚI CĂ... Începând cu Conciliul de la Constantinopol, care a avut loc în anul 381 e.n. și a fost…
  • 10 alimente obișnuite care ascund mult mai mult ZAHĂR decât crezi
    12.12.2021 - 0 Comments
    Experții recomandă ca femeile să consume doar 24 de grame de zahăr pe zi, în timp ce bărbații au voie până la 36 de grame. Dar știați că o cutie de suc conține deja aproape 40 de grame de zahăr? De…
  • Descoperiți perla Orientului: 16 fapte fascinante despre Filipine + FOTO
    15.07.2023 - 0 Comments
    Bine ați venit în arhipelagul captivant al Filipinelor!Aflată în inima Asiei de Sud-Est, această țară încântătoare se mândrește cu o tapiserie de culturi vibrante, peisaje care îți taie respirația și…
  • AGARTHA - Tărâmul de dincolo de poli + documentar (RO) + slideshow
    09.10.2012 - 0 Comments
    --> AGARTHA - TĂRÂMUL DE DINCOLO DE POLI Întotdeauna m-a uimit faptul că, deşi lucruri despre care am fost învăţaţi că sunt…
  • 31 dintre cele mai bune idei de economisire a spațiului pentru locuințe mici
    09.09.2015 - 3 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Am remarcat de-a lungul timpului că cele mai ingenioase produse pentru locuință sunt acelea care economisesc spațiu în moduri inteligente.…
  • Rețete culinare - Hrana crudă
    07.04.2012 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); REȚETE DIN CADRUL BUCĂTĂRIEI CRUDIVORE Există multe moduri de a mânca și a bea care ne permit să dobândim o bună stare de sănătate.…

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *