Dăunătorii din Grădina Domnului + VIDEO

-->

DĂUNĂTORII DIN GRĂDINA DOMNULUI

– SPECIA HOMO RELIGIOSUS PROFITORIUS


Primii indivizi ai acestei specii au apărut în deşerturile din nordul continentului african, acum multe mii de ani, când Soarele avea prostu’ obicei să se oprească din mişcarea sa pe bolta cerească şi zeii se arătau sub formă de boscheţi în flăcări unui individ din specia Homo religiosus profitorius. Astăzi, această specie de dăunători este foarte răspândită în Grădina Domnului şi ameninţă să provoace mari pagube.

Din punct de vedere morfologic, indivizii speciei Homo religiosus profitorius sunt foarte asemănători şi pot fi recunoscuţi cu uşurinţă: poartă bărbi pe post de măşti şi sunt înveşmântaţi într-o pelerină neagră, de unde şi denumirea populară de Batman – denumire dată pe nedrept, deoarece prin experiment s-a infirmat capacitatea acestora de a zbura. Aspectul lor se poate modifica în timpul marilor sărbători religioase, când se deghizează în cocote, dar acest camuflaj nu reuşeşte să păcălească pe nimeni, deoarece expresia feţei lor este aceeaşi – „cu Dumnezeu pe buze şi o armată de draci în suflet”.

Homo religiosus profitorius îşi face vizuina în hrube întunecate, unde predomină un iz puternic de tămâie, dar, în căutarea prăzii, îşi părăseşte des vizuina, fiind întâlnit mai peste tot unde este rost de un pitac nemuncit (la nunţi, botezuri, înmormântări, sex shop-uri, mitinguri politice şi alte paranghelii). Acesta preferă cu precădere să se înhăiteze cu vietăţile politice – o altă specie de dăunători despre care vom vorbi cu altă ocazie – cu care dezvoltă tandre relaţii de amor ghebos, indiferent de culoarea politică a celei din urmă.
Hrana acestei specii este compusă în special din naivitatea oiţelor pioase şi din creier de copil şcolar, pe care-l frăgezesc cu poveşti naive, aşa-zis inspirate divin, şi apoi îl lasă la macerat, pregătindu-l în acest fel pentru consum ulterior. Dar, fiind o specie extrem de adaptabilă, hrana lor nu se limitează doar la cele de mai sus. Nu! La fel de bine, după modelul căpuşelor, Homo religiosus profitorius suge cu nesaţ din bugetul statului, vlăguindu-l până la inaniţie şi transmiţându-i tot felul de boli: urticarie, râie şi bube în... părţile mai puţin văzute de soare.

Întrucât această specie practică pe scară largă sodomia, este peste putinţa ştiinţei să explice cum de se înmulţesc aceste specimene, dar studii recente ne dau speranţa că, în viitorul apropiat, vom găsi soluţii de eradicare a acestor dăunători periculoşi. Insecticidele, pesticidele şi alte chimicale s-au dovedit ineficiente în combaterea acestor dăunători. S-a încercat chiar şi cu leacuri tradiţionale – urările din popor adresate dăunătorilor: „fă-te mic şi mergi la mă-ta”, dar Homo religiosus profitorius n-are mamă, e făcut de un patriarh, aşa că... fără efect. Speranţa vine doar de la sfânta ştiinţă, care vindecă de naivitate... Desigur, se poate folosi şi ciomagul de nuc stropit cu agheasmă, dar dăunătorii din Homo religiosus profitorius sunt specie protejată şi, sperăm noi, pe cale de dispariţie.

Adrian Copăcianu

Father Guido Sarducci - Vita est lavorum (Life is a job)

-->

Comentarii

  1. nice. oricum nu cred ca vom apuca sa vedem cum specia asta devine pe cale de disparitie. or sa-si schimbe parul, sau roba, dumnezeul si sperietorile si or sa-i dea inainte. nu au nevoie decat de oameni spalati pe creier, iar astia se inmultesc (pro tv, colgate etc)

    RăspundețiȘtergere

  2. Sugestiv ca pt.exprimarea unei parerii neconforme cu a majoritatii la rubrica reactii nu exista si optiunea ,alta opinie(macar).Sau trebuie sa ne inscriem in corul general?Cum ramane cu libera alegere?

    RăspundețiȘtergere
  3. Referitor la comentariul de mai sus al lui E.LINCA: daca cineva a inteles ce vrea sa spuna, il rog sa ma lumineze si pe mine. Sau poate chiar E.LINCA e atat de amabil/a. De exemplu, ce inseamna „rubrica reactii” sau „optiunea alta opinie”? Din cate vad eu, singura optiune e „Comentarii”, unde fiecare e invitat sa-si exprime orice „alta opinie”, ceea ce e si constructiv, de altfel. Indrazneste, E.LINCA, spune-ti opinia, varsa-ti oful, ai toata libertatea! Personal, m-ai facut curios.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

POSTĂRI ALEATORII

  • Cum să trăim 150 de ani - eBook
    29.11.2016 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CUM SĂ TRĂIM 150 DE ANI S-a scris mult în ultima vreme despre căile prin care se poate să trăim o viaţă lungă și lipsită de boli. Ne…
  • Capra - cel mai rentabil animal domestic
    13.03.2015 - 2 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CAPRA – CEL MAI RENTABIL ANIMAL DOMESTIC În gospodăriile țărănești, capra domestică (Capra hircus) este o prezență obișnuită. Este ușor…
  • Codul etic al amerindienilor
    18.04.2012 - 0 Comments
    --> CODUL ETIC AL AMERINDIENILOR - Trezeşte-te împreună cu Soarele şi fă-ţi rugăciunea. Roagă-te singur. Roagă-te des. Marele…
  • Fii un model pentru copilul tău + VIDEO (RO)
    05.01.2017 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); FII UN MODEL PENTRU COPILUL TĂU În reuşita educaţiei unui copil, foarte importantă este consecvenţa dintre vorbă şi faptă. Copiii nu fac…
  • 21 de motive pentru care ne iubim pisicile, chiar și atunci când sunt nesuferite
    21.04.2016 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); 1-2. Deși uneori au un comportament distant, în adâncul sufletului lor sunt foarte afectuoase. 3-4. Pentru că uneori tot ce vor…
  • Echinacea - inamicul gripei și al infecțiilor
    23.03.2012 - 0 Comments
    --> ECHINACEA – inamicul gripei şi al infecţiilor Se numără printre cele mai preţioase plante de leac din lume şi aceasta datorită unei singure calităţi terapeutice, extrem de…
  • Simboluri masonice explicate + documentar
    22.08.2012 - 0 Comments
    --> SIMBOLURI MASONICE EXPLICATE Echerul și compasul Sunt simbolurile de bază ale masoneriei, necesare pentru ridicarea unor edificii stabile și drepte. Prin analogie,…
  • România - țara minunilor...
    01.05.2012 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); --> ROMÂNIA - ŢARA MINUNILOR Cele 7 minuni ale comunismului românesc 1. Toată lumea avea de lucru. 2. Deși toată lumea…
  • 15 oameni luați prin surprindere de ciudățeniile animalelor lor de companie + FOTO
    09.11.2021 - 0 Comments
    A avea un prieten bun este minunat, deoarece fiecare zi este o nouă aventură. Chiar dacă îi cunoști ca în palmă, tot găsesc modalități de a ne surprinde. Fie că este vorba de a vă prinde câinele în…
  • Cum să transformi rafturile de perete  într-un centru de interes al casei tale
    30.06.2018 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Cum să transformi rafturile de perete într-un centru de interes al casei tale Rafturile de perete pot fi o problemă în casele…
  • Lucerna -  tămăduitoare și întineritoare
    26.03.2012 - 0 Comments
    --> LUCERNA - TĂMĂDUITOARE ȘI ÎNTINERITOARE - Datorită efectelor sale terapeutice cu totul deosebite, lucerna mai este numită şi marele tămăduitor. În acest scop, se folosesc…
  • Ah, femeile!
    10.05.2012 - 0 Comments
    --> SPITALUL DE IUBIRI NERVOASE Veacul ne-a ales prost. Psihiatria nu recunoaşte, deocamdată, actele antisociale şi iraţionale pe care le faci din dragoste. Ca atare, nu primeşti…
  • Chemtrails - operațiuni militare
    09.05.2012 - 3 Comments
    --> UN CERCETĂTOR GERMAN DEMASCĂ „CHEMTRAILS”  CA FIIND OPERAȚIUNI MILITARE Un post de televiziune din Germania confirma cu ceva vreme în urmă – 14 martie 2008 – că armata germană…
  • Oul și sănătatea
    28.03.2012 - 1 Comments
    --> OUL ŞI SĂNĂTATEA   Unul dintre miturile despre alimentaţie: oul este un aliment toxic şi, consumat frecvent, duce la creşterea colesterolului şi la dureri de ficat. Fals!…
  • Salvia - planta care salvează
    18.04.2015 - 2 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); SALVIA – PLANTA CARE SALVEAZĂ – „De ce să moară omul când în grădină crește salvia?”, spune un dicton din Evul Mediu. În Antichitate…
  • Istoria flirtului
    14.02.2014 - 0 Comments
    --> ISTORIA FLIRTULUI Verbul englezesc to flirt înseamnă a flutura, a agita ceva repede încoace și încolo. Unul dintre cei…
  • Busuiocul - plantă magică și vindecătoare
    04.04.2013 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); BUSUIOCUL - PLANTĂ MAGICĂ ȘI VINDECĂTOARE Busuiocul este o plantă originară din India, cunoscută și folosită încă în urmă cu 3…
  • 50 de feluri prin care câinii comunică cu tine (Partea I)
    05.12.2018 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); V-ați întrebat vreodată ce gândește sau simte câinele vostru? Cu siguranță v-ați surprins patrupedul făcând ceva atât de bizar încât…
  • Contul tău bancar curent + slideshow
    14.04.2013 - 0 Comments
    --> CONTUL TĂU BANCAR CURENT Imaginează-ți următoarea situație: În urma unei competiții, ai câștigat următorul premiu: În fiecare dimineață, banca ta îți depozitează într-un cont…
  • Semne că ai îmbătrânit + slideshow
    10.08.2015 - 2 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); SEMNE CĂ AI ÎMBĂTRÂNIT Recent, cercetătorii britanici (care alții?) au inițiat un studiu, bazat pe un chestionar amplu, la care au…
  • Vitamina B12 în dieta vegană + VIDEO
    17.07.2012 - 0 Comments
    --> „PROBLEMATICA” VITAMINĂ B12 ÎN DIETA VEGANĂ (VEGETARIANĂ TOTAL) Dr. Călin Mărginean Vitamina B12 sau cobalamina este o vitamină hidrosolubilă, rezistentă la acţiunea…
  • Legile succesului în viață
    23.12.2015 - 0 Comments
    LEGILE SUCCESULUI ÎN VIAȚĂ Brian Tracy este unul dintre cei mai renumiţi şi mai apreciaţi vorbitori americani, un scriitor prolific de cărţi de succes şi un consultant de seamă în domeniul…
  • Arta relaxării mentale + VIDEO (RO)
    25.09.2013 - 1 Comments
    --> ARTA RELAXĂRII MENTALE „Omul este ceea ce gândeşte”. Această forţă a gândului modelează viaţa fiecărui om. Am fost învăţaţi că trebuie să gândim, dar nimeni nu ne-a învăţat să ne…
  • Pământul își mărește volumul! + VIDEO
    06.06.2012 - 6 Comments
    --> PĂMÂNTUL ÎȘI MĂREȘTE VOLUMUL   Pornind de la teoria general acceptată că, de la momentul Big-Bang-ului, Universul continuă să se extindă, artistul expert în animație Neal…
  • Puiul de lup negru abandonat și crescut într-o familie de oameni - se comportă ca un câine + FOTO
    14.05.2023 - 0 Comments
    Oamenii cresc o mulțime de animale ca animale de companie, de la cele obișnuite, cum ar fi pisicile și câinii, până la cele extrem de exotice, cum ar fi șerpii și, cel mai rar, și lupii, ca și Kira.…
  • 16 fapte surprinzătoare despre inima ta
    01.05.2023 - 0 Comments
    Inima ta te face să mergi mai departe în fiecare zi, fără să i se ceară acest lucru. Continuă să citești pentru a afla 16 fapte interesante despre inima ta și sistemul cardiovascular.1. Inima ta…
  • Aditivii alimentari
    04.04.2012 - 1 Comments
    --> ADITIVII ALIMENTARI Ce este aditivul alimentar? Orice substanță care nu reprezintă un aliment în sine, nu este un ingredient al…
  • Istoria mirodeniilor
    10.02.2016 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); ISTORIA MIRODENIILOR Mirodeniile sunt acele substanţe care îmbunătăţesc calitatea preparatelor alimentare şi care, de milenii, continuă…
  • 35 de imagini care arată perfect rivalitatea dintre câini și pisici (FOTO + VIDEO)
    29.09.2017 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Deși există un pic de adevăr în stereotipul că pisicile și câinii se urăsc (având temperamente diferite, câinii fiind mai sociabil și mai…
  • Adevărata față a lui Traian Băsescu (eBook)
    04.11.2012 - 0 Comments
    --> ADEVĂRATA FAȚĂ A LUI TRAIAN BĂSESCU Marius Oprea Luni, 23 iulie 2012, „Jurnalul Național” a apărut împreună cu volumul…
  • Obezitatea și slăbirea
    28.03.2012 - 1 Comments
    --> OBEZITATEA ȘI SLĂBIREA  Cum slăbești? Tot așa cum te îngrași, numai că invers Obezitatea este o tulburare de nutriţie caracterizată prin sporirea anormală a…
  • Romanșii - frații noștri din Alpi
    28.06.2012 - 0 Comments
    --> ROMANŞII – FRAŢII NOŞTRI DIN ALPI Urme aproape româneşti în Elveţia. Sunt vreo 60.000 în toată Elveţia şi îşi spun cu mândrie "romanşi": oamenii liberi ai munţilor, de alt…
  • Medicamentele pentru colesterol sunt otravă + VIDEO
    26.05.2013 - 8 Comments
    --> MEDICAMENTELE PENTRU COLESTEROL SUNT OTRAVĂ Raymond Francis Biochimistul Raymond Francis este președintele Beyond Health…
  • Deparazitarea naturală a organismului + documentar (RO)
    20.04.2012 - 4 Comments
    --> DEPARAZITAREA NATURALĂ A ORGANISMULUI Influența paraziților asupra stării de sănătate Știai că organismul tău este colonizat de o mulțime de paraziți care mănâncă zilnic…
  • Spanacul - Ce se întâmplă cu organismul tău când îl mănânci regulat
    31.05.2024 - 0 Comments
    Chiar este spanacul bun pentru tine?Spanacul este considerat pe scară largă ca fiind un aliment foarte nutritiv, plin de antioxidanți, vitamine, minerale și fibre, oferind numeroase beneficii pentru…
  • Trioul salvat, format dintr-un leu, un urs și un tigru a trăit împreună ca o familie + FOTO
    14.11.2021 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Nu este ciudat să vezi o pisică înțelegându-se bine cu o haită de câini sau o vulpe împrietenindu-se cu un câine. Dar cum ar fi atunci când…
  • Dr. Călin Mărginean - Substanțe endogene, periculos a fi exogene (VIDEO)
    12.04.2012 - 0 Comments
    --> SUBSTANȚE ENDOGENE, NECESARE ȘI UTILE, DAR CARE, DEVENIND EXOGENE, SUNT PERICULOASE PENTRU ORGANISMUL NOSTRU Ce vrea să ne comunice dr. Călin Mărginean în această prezentare…
  • Johanna Quaas - campioana nonagenară la gimnastică + VIDEO
    16.10.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); JOHANNA QUAAS – CAMPIOANA NONAGENARĂ LA GIMNASTICĂ – Johanna Quaas, acum în vârstă de 90 de ani, deține titlul de cea mai în…
  • Timișoara - orașul premierelor + slideshow
    04.05.2012 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); PROCLAMAȚIA DE LA TIMIȘOARA Populația orașului Timișoara a fost inițiatoarea Revoluției române. Între 16 și 20 decembrie 1989, ea a…
  • Qigong: Vechea artă chineză de vindecare + VIDEO
    08.01.2024 - 0 Comments
    Vizitați orice parc din China în ultimele câteva sute de ani și veți vedea probabil zeci de oameni care practică qigong. Ceea ce a început ca un tratament tradițional chinezesc în urmă cu peste 4.000…

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *