Bruce Lipton - Medicamentele vă rescriu sistemele corporale + documentar (RO)

-->

MEDICAMENTELE
  VĂ RESCRIU SISTEMELE CORPORALE

Bruce Lipton

Fragment din interviul luat de Cristian Mureșan,

realizatorul emisiunii „Știință și cunoaștere” - TVR Cluj

Există două genuri de stres. Unul este numit „eustres” şi altul „distres” şi corpul are două răspunsuri total diferite la ele. Iată diferenţa: Eustres înseamnă stres bun. Este genul de stres al unui atlet, al jucătorului de tenis sau al jucătorului de fotbal în timpul meciului, când îşi forţează limitele fiziologice, generând un stres corporal. Distresul este un stres care-ţi ameninţă supravieţuirea, pe când Eustresul este doar un stres care-ţi forţează limitele fiziologice. Deci, dacă participi la un joc şi nu eşti gladiator, ca să mori dacă pierzi, fiindcă asta ar implica distres, atunci eustresul e legat mai mult de joc. Mă antrenez, forţându-mi fiziologia, dar nu cu preţul vieții mele. Aceasta eliberează cu totul alţi compuşi chimici în corp, care controlează celulele în alt mod, favorizând creşterea şi funcţionarea, formând noi muşchi şi sisteme, pentru a face faţă acelui stres.

Un lucru interesante privind corpul nostru este că avem în interior tot atâtea bacterii câte celule, și avem trilioane de celule! Majoritatea acestor bacterii trăiesc în micile crevase ale intestinelor noastre. De fapt, noi suntem un corp format din celule şi bacterii. Există teorii interesante, care spun că fiecare mitocondrie aflată în celulele noastre ar putea fi rezultatul evoluției din bacterii. Cu alte cuvinte, bacteriile sunt lucrurile pe care noi încercăm să le omorâm, deşi ele sunt de fapt propriile noastre componente. În comunitatea medicală există expresia „organisme oportuniste”. Pot lua o probă de sânge de la mine sau de la altcineva şi vă pot demonstra că fiecare dintre noi suntem infectaţi cu toate bacteriile, viruşii şi paraziţii de bază ai omului. Omul spune: „Dar eu nu mă simt infectat, ci chiar sănătos!” Răspunsul e că, atâta timp cât sistemul imunitar lucrează la potenţialul lui maxim, el ţine sub control organismele oportuniste. Dar dacă acesta devine compromis, organismele oportuniste preiau controlul.

Dacă stai să te gândeşti, acesta este motivul pentru care stresul şi boala sunt mereu cuplate. În şcoală, în perioada examenelor, elevii se îmbolnăvesc cel mai des. De ce? Fiindcă atunci când sunt stresaţi de ceva de care depinde viitorul lor, eliberează hormoni de stres, care le blochează sistemul imunitar şi se îmbolnăvesc. Metabolismul se dezechilibrează, se dezvoltă o mare cantitate de bacterii şi ciuperci nocive, iar starea psihică bună, care ne sprijină sistemul imunitar şi sănătatea, este suprimată mental, emoţional şi fizic. În aceste cazuri, medicii se grăbesc să scrie reţete, în special medicii generalişti. Fără îndoială, folosirea antibioticelor este uneori necesară. De exemplu, dacă e vorba de o bacterie periculoasă, ca în cazul meningitei sau al pneumoniei. Atunci, antibioticele salvează vieţi. Totuşi, în cazul infecţiilor virale, administrarea antibioticelor este inutilă.

Este important să înţelegem că nu avem o boală mentală, ci mai degrabă provocăm o boală mentală. Este un proces interior, de gândire şi simţire, care creează starea de depresie, anxietate sau orice altceva etichetat drept boală mentală în manualul tulburărilor psihice DSM (Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders). Mi se pare interesant că sunt atât de multe medicamente pentru atât de multe aşa-zise dereglări psihice... şi totuşi nu există nici un test obiectiv pentru ele, nu există teste de sânge sau de dezechilibre chimice, nici teste cu raze X sau biopsii. Tot ce se întâmplă e că cineva vorbeşte cu altcineva şi decide ce medicamente să-i dea.

Dacă ai o problemă cardiacă, te duci la doctor şi faci o electrocardiogramă. Dacă ai probleme cu vezica, mergi la doctor şi faci o scanare cu ultrasunete, pentru diagnosticare. Mulţi oameni cu probleme de anxietate, depresie sau psihoze merg la psihiatru, iar acesta spune: „Păi, încearcă asta, să vedem cum te simți”. În cazul creierului, doar ghicim. După un timp, persoana în cauză revine și spune: „Mi-am pierdut libidoul, am tendinţe sinucigaşe şi îmi cade părul”. „OK, răspunde medicul, încercăm altceva sau îți mai prescriu ceva pentru simptomele astea”.

Numărul medicamentelor a ajuns la câteva sute de mii, aşa că mă întreb dacă ele se concentrează într-adevăr pe sănătate. Dacă ştim că stilul de viaţă este cauza bolii, atunci n-ar fi oare mai bine să închidem reţelele de fast-food şi să ne focalizăm pe educaţia pentru sănătate, în loc să tratăm boala medicamentos? În Statele Unite, profesia medicală este cauza principală de deces. O arată statisticile. Se numeşte boala iatrogenă. Mă duc la doctor plângându-mă de „A”, mă „tratează” şi apoi mor din cauza „B”, adică a tratamentului. Sute de mii de oameni mor anual din cauza medicamentelor prescrise. Dacă ar muri atâţia oameni din cauza drogurilor, poliţia ar fi peste tot, căutând drogurile. Oamenii mor din cauza unui medicament comercializat prescris şi noi numim asta „costul practicii medicale”. Acel cost este de fapt inuman, condamnabil din punct de vedere moral.

La nivel social, ne-am putea întreba ce e rău în a lua un antidepresiv ca Prozac? Ei bine, aceste medicamente blochează eliberarea naturală a serotoninei, care rămâne mai mult timp în sinapse. Vă explic simplu, ca să înţelegeți mecanismul medicamentelor şi complexitatea acţiunii lor biologice. Un test chimic de laborator arată că medicamentele SSRI (serotonin specific reuptake inhibitor) nu au o eficienţă mai mare decât o pilulă cu zahăr şi atunci îți spui: „Stai puţin! Cum e posibil ca medicamentul Prozac să fie unul din cele mai bine vândute medicamente?” Şi îmi place acest răspuns: „Fiindcă nu e decât un banal placebo”. Şi când spun că e un placebo, înseamnă că-ţi dau o pilulă cu zahăr, tu crezi că e un medicament eficient şi vei lua zilnic pilula. Dar dacă te vei vindeca, asta se va întâmpla datorită credinței tale. E un fapt recunoscut că indiferent de pilule, terapii şi chirurgie, o treime din vindecări se datorează exclusiv propriei convingeri. Statistic vorbind, credinţa vindecă o treime din bolnavi. Dar Prozac vindecă mai mult de o treime. Cum de e posibil? Răspunsul: datorită efectelor lui secundare. Când iei o pilulă cu zahăr, nu există un efect imediat şi rămâi doar cu credinţa că ai luat o pilulă. Când iei Prozac însă, există un efect secundar, un răspuns fiziologic al corpului tău, ai furnicături, parcă nu te simţi prea bine. Pentru un placebo, asta e ca o rachetă în accelerare. Nu numai că am luat o pilulă, dar știu că are efect, simt eu că are efect şi bum... efectul placebo se amplifică! Deci toate marile „vindecări” determinate de aceste medicamente reprezintă doar un efect placebo intens. Acesta este un fapt stabilit ştiinţific.

În cazul producătorilor de medicamentele, sunt utile tocmai efectele secundare, fiindcă odată ce a apărut un efect secundar, luăm o altă pilulă și tot așa. Astfel, atâta timp cât tu continui să le iei, companiei producătoare îi cresc vânzările. De fapt, n-ar trebui sub nicio formă să ajungem să procedăm așa. Modelul convenţional medical spune: Corpul este o maşină biochimică. Dacă schimb chimia corpului, acesta va opune rezistenţă mediului nociv. Foarte simplist... şi eronat! Corpul este o întreagă reţea de componente chimice, nu e un simplu „din A rezultă B apoi C şi dacă B e defect, îl înlocuieşti şi ai reparat totul”. A se leagă cu B cu C cu D cu E, F şi G şi, dintr-o dată, nimic nu e liniar, totul e corelat. Când încerci să arunci o substanţă chimică într-un întreg intercorelat, probabil că vei influenţa ceea ce ținteşti, dar influenţezi şi alte lucruri, pe care nu intenţionai să le modifici. De aceea, toate prospectele medicamentelor cuprind pagini întregi cu efectele secundare. Cel mai important este să înţelegeţi că ele nu sunt efecte secundare! Aceasta este o exprimare eufemistică. De fapt, acest medicament trebuie să te vindece de A şi din păcate, te ucide, generând B, dar nu te speria, e doar un efect secundar! În realitate nu există efecte secundare: toate sunt efecte directe.

Medicamentele vă rescriu sistemele corporale. Asta e ceea ce fac! În cazul unei substanţe naturale, când nu e mai necesară, corpul o elimină. Când ai o substanţă sintetică patentată, el n-o poate elimina, iar substanţa continuă să acţioneze şi va acționa mult timp după ce nu mai este necesară. Şi acest lucru produce efectele secundare! Vă dau un exemplu: S-a descoperit că atacurile armate din şcoli, gen Columbine, au fost toate provocate de copii care luau pilule SSRI sau erau pe cale de a nu le mai lua, dorind să scape de ele, fiindcă unele din efectele lor secundare sunt depresia suicidară, furia şi mânia. Asta m-a pus pe gânduri, pentru că citisem un articol cu argumente pro şi contra Prozac şi primul paragraf afirma că, de fapt, e un placebo. Am recitit însă cu mai multă atenție articolul și am analizat părţile bune şi părțile rele. Ei bine, partea negativă este atât de dezastruoasă, încât niciun om în toate minţile nu ar da vreodată acest medicament unui copil. Dar trebuie să admit că, făcând parte din sistem câţiva ani, știu că industria farmaceutică e propulsată de interese corporatiste, nu de ştiinţă. Ştiinţa e un impuls pur intelectual, pură filozofie, ştiinţă şi studiu. Interesele corporatiste se rezumă la câţi bani se pot face. Deci continuăm să promovăm Prozac pe seama sănătăţii copiilor și a adulților deoarece companiile farmaceutice au primit aprobare legală și l-au lansat pe piață. Sunt multe alte lucruri pe care le putem face ca să ajutăm oamenii, înainte de a ajunge la Prozac. Din păcate, suntem condiţionaţi să obținem o hârtie din partea doctorului nostru, cu recomandări pentru o medicaţie chimică. Ar trebui să fim foarte atenţi, fiindcă acea medicaţie, oricare ar fi ea, nu ne modifică sentimentele. Dacă sentimentele sunt baza personalităţii noastre iar sistemul nostru imunitar e asociat puternic cu acele sentimentele, atunci bolile cronice ar putea fi consecința unor sentimente care nu au fost exprimate. Așadar, trebuie să fim foarte atenţi cu medicaţia pe termen lung, fiindcă nu reuşeşte să înăbușe acele sentimente.

Bruce Lipton - Biologia percepției (RO)

-->