Ce este Biblia? + VIDEO (RO)

-->

CE ESTE BIBLIA?

Cuvântul „biblie” provine din limbile greacă şi latină şi înseamnă „carte”. Biblia este o culegere de texte antice în care sunt cuprinse 66 de cărţi diferite. Ele includ cărţi ale legii precum Leviticul şi Deuteronomul, cărţi istorice precum Ezra şi Faptele apostolilor, cărţi poetice precum Psalmii şi Ecleziastul, cărţi profetice precum Isaia şi Apocalipsa, biografii precum Matei şi Ioan, şi epistole precum Tit şi Evrei.


În jur de 40 de autori diferiţi au contribuit la scrierea Bibliei, de-a lungul a 1.500 de ani. Autorii au fost regi, pescari, preoţi, oficiali din guvern, fermieri, păstori, medici. Din toată această diversitate, în mod extraordinar, a rezultat o unitate incredibilă, cu teme comune întreţesute. Se spune că unitatea Bibliei se datorează până la urmă faptului că ea are un singur autor – însuşi Dumnezeu. Biblia este „insuflată de Dumnezeu” (2 Timotei 3:16). Autorii umani ar fi scris ceea ce Dumnezeu a vrut ca ei să scrie, iar rezultatul a fost Cuvântul sfânt şi perfect al lui Dumnezeu (Psalmul 12:6; 2 Petru 1:21).

Biblia este împărţită în două părţi mari: Vechiul şi Noul Testament. Pe scurt, Vechiul Testament este istoria unui popor, iar Noul Testament – istoria unui om. Poporul era calea prin care Dumnezeu l-a adus pe omul Iisus Hristos în lume. Vechiul Testament descrie naşterea şi păstrarea poporului Israel. Dumnezeu a promis să-l folosească pe Israel pentru a binecuvânta întreaga lume (Geneza 12:2-3). Odată ce Israel a fost stabilit ca naţiune, Dumnezeu a ridicat o familie din popor prin care să vină binecuvântarea, şi anume familia lui David (Psalmul 90:3-4). Din această familie a fost promis un Om care va aduce binecuvântarea promisă (Isaia 11:1-10). Noul Testament descrie în amănunt venirea Omului promis. Numele lui este Iisus. El a împlinit profeţiile Vechiului Testament trăind o viaţă fără păcat, murind pentru a deveni Mântuitorul nostru şi înviind din morţi.

Așadar, Iisus este personajul central al Bibliei. Într-adevăr, întreaga carte este despre el. Vechiul Testament îi prezice venirea şi stabileşte scena pentru intrarea lui în lume. Noul Testament descrie venirea şi lucrarea lui pentru a aduce mântuire lumii noastre păcătoase. Iisus este mai mult decât o figură istorică și mai mult decât un om. El este Dumnezeu în trup, iar venirea lui a fost cel mai important eveniment istoric din lume. Cu alte cuvinte, însuşi Dumnezeu a devenit om, pentru ne oferi o imagine clară şi inteligibilă despre sine. Cum este Dumnezeu? El este ca Iisus. Iisus este Dumnezeu într-un trup uman (Ioan 1:14; 14:9).

În rezumat: Dumnezeu l-a creat pe om şi l-a pus într-un mediu perfect. Totuşi, omul s-a răzvrătit împotriva lui şi a decăzut din ceea ce Dumnezeu a intenţionat să fie. Atunci, el a plasat întreaga lume sub blestem din cauza păcatului, însă imediat a pus în mişcare un plan de restaurare a omenirii şi a întregii creaţii la gloria ei de la început. Ca parte a planului de răscumpărare, Dumnezeu l-a chemat pe Avraam din Babilon în Canaan (cu cca 2.000 de ani î.Hr.). Dumnezeu i-a promis lui Avraam, fiului său Isaac şi nepotului său Iacov (numit şi Israel) că va binecuvânta lumea printr-un urmaş al lor. Familia lui Israel a emigrat din Canaan în Egipt, unde s-a înmulţit şi a crescut atât de mult, încât a devenit o naţiune. 
În jurul anului 1400 î.Hr. Dumnezeu i-a scos pe urmaşii lui Israel din Egipt sub conducerea lui Moise şi le-a dat Ţara Promisă - Canaanul, ca să fie al lor. Prin Moise, Dumnezeu a dat poporului Israel „Legea” şi a făcut un legământ cu ei. Dacă îi rămân credincioşi lui şi nu aderă la idolatria popoarelor înconjurătoare, vor prospera. Dar dacă-l părăsesc şi se închină unor idoli, atunci Dumnezeu le va distruge naţiunea.
Aproape 400 de ani mai târziu, în timpul domniei lui David şi a fiului său, Solomon, Israel a devenit o împărăţie mare şi puternică. Dumnezeu le-a promis lui David şi lui Solomon că un urmaş al lor va domni veşnic. Dar după domnia lui Solomon, poporul lui Israel s-a divizat. Zece seminţii din nord au fost numite „Israel” şi au dăinuit în jur de 200 de ani înainte ca Dumnezeu să-i judece pentru idolatrie. Asiria l-a luat pe Israel în robie în jurul anului 721 î.Hr. Celelalte două seminţii din sud s-au numit „Iuda” şi au existat separat ceva mai mult, dar în cele din urmă, şi ei i-au întors spatele lui Dumnezeu. Babilonul i-a luat în robie în jurul anului 600 î.Hr. 70 de ani mai târziu, prin mila şi îndurarea sa, Dumnezeu a adus o rămăşiţă de robi înapoi în ţara lor. Capitala Ierusalim a fost reconstruită în jurul anului 444 î.Hr. şi Israelul şi-a instituit încă o dată identitatea naţională. Astfel se încheie Vechiul Testament.

Noul Testament începe 400 de ani mai târziu, cu naşterea lui Iisus Hristos în Bethleem. Iisus era urmaşul sau sămânţa promisă lui Avraam şi lui David, unul care să împlinească planul lui Dumnezeu de răscumpărare a omenirii şi de restaurare a creaţiei. El și-a încheiat lucrarea cu credință: a murit pentru păcat şi a înviat din morţi. Moartea lui Hristos este baza unui nou legământ cu lumea. Toţi cei care au credinţă în Iisus vor fi mântuiţi de păcat şi vor avea viaţă veşnică. După înviere, Iisus i-a trimis pe ucenicii lui să răspândească în întreaga lume vestea despre viaţa şi puterea lui de a mântui oamenii. Ucenicii au mers peste tot, răspândind vestea mântuirii prin credinţa în Iisus. Ei au călătorit prin Asia Mică, Grecia şi întregul Imperiu Roman. Noul Testament se încheie cu profeţia întoarcerii lui Iisus, pentru a judeca lumea necredincioasă şi a elibera creaţia divină de blestem.


VECHIUL TESTAMENT LA UNIVERSITATEA YALE

 Izraeliții - o scurtă introducere (RO)




Originile Vechiului Testament (RO)




Cinci mituri despre Biblie (RO)

-->

Comentarii

  1. Daca tinem cont insa si de Evangheliile apocrife si de alte surse istorice care contrazic adeseori viziunea biblica s-ar putea sa nu mai vedem coerenta si mana lui „Dumnezeu” la lucru. Daca mai analizam si povestea lui Iisus, care a fost impanata de-a dreptul si infolrita cu o mitologie solara foarte asemanatoare unor zei solari pagani (gen Mithra) atunci s-ar putea sa mai vedem inca odata mana lui „Dumnezeu” la lucru. De parca o gasca de smecheri cu pretentii de mijlocitori „divini”, popi, papi si alte titluri „divine” menite sa smenozeasca istoria nu ar fi putut sa dea aceasta aparenta coerenta ... Era in interesul lor sa para coerenta ... normal. Nu uitati, istoria este scrisa de invingatori (se aplica si Bibliei - Vaticanul e inca la putere in ciuda aparentelor). Au acumulat putere, influenta, cunoastere si resurse mii de ani ... Nu subestimati asta ...

    RăspundețiȘtergere
  2. FreeYourMind, ai perfectă dreptate și mulțumim pentru comentariu. Cred că multe din postările noastre arată că suntem în cunoștință de cauză. Articolul de față a fost ales pentru că este o descriere mai pe scurt sau o definiție mai pe larg a Bibliei și-atât. Nu știu dacă ai remarcat tonul absolut neutru al explicațiilor. Iar dacă-l mai citești o dată cu atenție, vei remarca și tonul ușor ironic. Se potrivește perfect cu prelegerea profesoarei de la Yale, care este și ea pur obiectivă. E tipul de informație binevenită mai ales în preajma Crăciunului, când n-are rost să-ți atragi ura furibundă a credincioșilor habotnici. Hai să-i lăsăm pe aceștia să creadă că Moise a scris după dictare, dacă asta-i face mai fericiți. Iar alte mii de români să afle, în sfârșit că Biblia n-a fost scrisă nici de Eminescu, și nici de popa din satul lor.

    RăspundețiȘtergere
  3. Multe consemnări antice se contrazic între ele, chiar dacă au fost scrise în aceeaşi perioadă. Cărţile scrise de autori diferiţi, în locuri diferite şi în perioade diferite rareori se armonizează între ele. Însă Biblia afirmă că toate cele 66 de cărţi ale ei au un singur Autor, prezentând astfel un mesaj unitar şi armonios.V-aţi aştepta ca o carte scrisă de-a lungul a peste 1 500 de ani, de aproximativ 40 de bărbaţi să fie caracterizată de o armonie absolută?
    În plus cred că ar trebui remarcat și caracterul practic al Bibliei.Caracterul practic. Chiar dacă n-ar exista nicio altă dovadă cu privire la autenticitatea Bibliei, principiile ei drepte şi normele ei morale ar fi suficiente pentru a atesta că ea este o carte deosebită, rodul gândirii divine. În plus, principiile şi normele ei se aplică la toate aspectele vieţii cotidiene. Nicio altă carte nu explică atât de raţional originea tuturor lucrurilor, inclusiv a omului, şi scopul Creatorului cu privire la pământ şi om, cum face Biblia (Gen., cap. 1; Is. 45:18). Biblia ne spune de ce moare omul şi de ce există răutatea (Gen., cap. 3; Rom. 5:12; Iov, cap. 1, 2; Ex. 9:16). Ea stabileşte cele mai înalte norme de dreptate (Ex. 23:1, 2, 6, 7; Deut. 19:15–21). Ea dă sfaturi înţelepte cu privire la relaţiile de afaceri (Lev. 19:35, 36; Prov. 20:10; 22:22, 23; Mat. 7:12), puritate morală (Lev. 20:10–16; Gal. 5:19–23; Evr. 13:4), relaţiile cu semenii (Lev. 19:18; Prov. 12:15; 15:1; 27:1, 2, 5, 6; 29:11; Mat. 7:12; 1 Tim. 5:1, 2), căsătorie (Gen. 2:22–24; Mat. 19:4, 5, 9; 1 Cor. 7:2, 9, 10, 39), relaţiile de familie şi îndatoririle soţului, ale soţiei şi ale copiilor (Deut. 6:4–9; Prov. 13:24; Ef. 5:21–33; 6:1–4; Col. 3:18–21; 1 Pet. 3:1–6), atitudinea potrivită faţă de conducători (Rom. 13:1–10; Tit 3:1; 1 Tim. 2:1, 2; 1 Pet. 2:13, 14), munca cinstită, relaţiile stăpân-sclav şi şef-angajat (Ef. 4:28; Col. 3:22–24; 4:1; 1 Pet. 2:18–21), tovărăşiile bune (Prov. 1:10–16; 5:3–11; 1 Cor. 15:33; 2 Tim. 2:22; Evr. 10:24, 25), rezolvarea neînţelegerilor (Mat. 18:15–17; Ef. 4:26), precum şi cu privire la multe alte lucruri care ne influenţează puternic viaţa de zi cu zi.


    RăspundețiȘtergere
  4. Cititi Biblia cu mai multa atentie si fara idei preconcepute. Veti fi socati de indemnurile la violenta fata de toti cei care nu-l
    adorau pe Domnul. Biblia, „cartea sfântă”, de “inspiraţie divina”, este înţesata de astfel de îndemnuri ca venite din partea lui Dumnezeu. “1 Samuel 15 – 3,4,5,6,7,8,9,10,11″. “Du-te loveşte pe Amalec (probabil poporul despre care vorbeşte acest domn Rosen – amaleciţii) si distruge în întregime tot ce-i al lui; să nu-i cruţi si să omori bărbaţii si femeile, copii si pruncii, boii si oile, cămilele si măgarii.” Evenimentele actuale din Palestina sunt sustinute chiar de litera biblica.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

POSTĂRI ALEATORII

  • 9 puteri vindecătoare ale torsului unei pisici
    07.04.2016 - 0 Comments
    google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; google_ad_slot = "2919951363"; google_ad_width = 336; google_ad_height = 280; 1. Pisicile torc cu vibrații cuprinse în intervalul…
  • Dr. Călin Mărginean - Excesul ponderal și curele de slăbire (VIDEO)
    10.04.2012 - 0 Comments
    --> EXCESUL PONDERAL NE SCURTEAZĂ VIAȚA În general, oamenii își motivează recurgerea la o dietă sau mersul la sală prin…
  • Complicațiile toaletei moderne
    17.10.2012 - 0 Comments
    --> COMPLICAȚIILE TOALETEI MODERNE Ar fi fost bine dacă inventatorii toaletei moderne s-ar fi oprit înainte să o lanseze sub fundul umanității, spun specialiștii. Văzută ca un simbol al…
  • Hotelurile capsulă din Japonia + slideshow
    14.06.2015 - 2 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); HOTELURILE CAPSULĂ DIN JAPONIA Dacă sunteți fericiții posesori de suficienți bani ca să vă permiteți o excursie în Japonia, dar nu…
  • Cosmeticele îngrașă + VIDEO
    28.06.2012 - 0 Comments
    --> COSMETICELE ÎNGRAȘĂ Ai câteva kilograme în plus și ești disperată că nu le poți da jos, deși mănânci corect, faci exerciții și bei multă apă? Te întrebi unde greșești de…
  • 21 de fapte interesante despre viețile noastre
    24.05.2016 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); 21 de fapte despre viețile noastre care îți vor schimba modul în care percepi anumite lucruri 1. Un milion de secunde înseamnă 11,57…
  • 40+ modele de telefoane amuzante care aveau nevoie de mai mult timp pe planșa de desen + FOTO
    18.02.2023 - 0 Comments
    Telefoanele mobile au fost una dintre cele mai utile invenții din epoca modernă. Acestea au permis oamenilor să aducă cu ei, oriunde s-ar fi dus, tehnologia care schimbă jocul. A adus o revoluție…
  • 12 dintre cele mai neașteptate maniere la masa de cină din diferite țări ale lumii
    05.10.2015 - 0 Comments
    Franța - Este considerat nepoliticos să tai salata verde din salată. În multe țări europene salata trebuie împăturită și mâncată cu o furculiță. De asemenea, ar trebui să ții la vedere ambele…
  • Diamantul memorial + VIDEO
    12.12.2014 - 2 Comments
    google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; google_ad_slot = "0222328888"; google_ad_width = 728; google_ad_height = 90; DIAMANTUL MEMORIAL Sub deviza „Noi imortalizăm…
  • Dr. Călin Mărginean - Dieta ideală (VIDEO)
    10.04.2012 - 0 Comments
    --> DIETA IDEALĂ „Şi Dumnezeu a zis: Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânţă şi care este pe faţa întregului pământ şi orice pom care are în el rod cu sămânţă. Aceasta să…
  • Apelul dr. Rath către popoarele Europei + VIDEO
    05.08.2012 - 2 Comments
    --> APELUL DR. RATH CĂTRE POPORUL GERMAN ȘI POPOARELE EUROPEI Berlin, 13 martie 2012 La conferința cu tema „O lume fără cancer”, susținută la Berlin pe 13 martie 2012, dr. Rath a…
  • Jude Law spune că a fost pregătit pentru pandemia actuală în timp ce filma „Contagion”
    13.10.2020 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Acum un deceniu, Jude Law a fost avertizat cu privire la o pandemie, ca cea pe care o trăim acum, când filma Contagion, o poveste extrem de…
  • Acest stil specific de parenting pentru animale de companie pare să îi facă pe câini mai siguri și mai rezistenți
    17.10.2022 - 0 Comments
    Un nou studiu arată că modul în care îți „educi” cățelul are un impact asupra tipului de câine ce va deveni. Un stăpân care este foarte receptiv la comportamentul și nevoile câinelui tinde să ducă la…
  • Agartha și extratereștrii din interiorul Pământului
    25.02.2013 - 10 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); AGARTHA ȘI EXTRATEREȘTRII DIN INTERIORUL PĂMÂNTULUI Deși mulți dintre noi găsesc că ideea unui Pământ gol în interior este mai…
  • Cum să-ți bați corect femeia + VIDEO (RO)
    08.03.2014 - 4 Comments
    --> CUM SĂ-ȚI BAȚI CORECT FEMEIA – RECOMANDĂRI DE ETICĂ ISLAMICĂ – Autorii cărților de etică islamică explică ce soție merită să fie bătută, cu ce anume trebuie să fie bătută, unde…
  • OSHO - Dumnezeu versus Existență + VIDEO (RO)
    24.12.2013 - 7 Comments
    --> DUMNEZEU VERSUS EXISTENȚĂ OSHO Într-una dintre întâlnirile sale cu discipolii, Osho a fost întrebat: „Ce este Existenţa? Este ceea ce oamenilor le place să numească Dumnezeu?”.…
  • Daniel Ridgway Knight - Pictorul femeilor și al florilor + slideshow
    01.03.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); DANIEL RIDGWAY KNIGHT PICTORUL FEMEILOR ȘI AL FLORILOR Daniel Ridgway Knight s-a născut pe 15 martie 1839 în Chambersburg,…
  • David Icke despre cutremurul din Haiti + VIDEO
    01.10.2012 - 0 Comments
    --> v\:* {behavior:url(#default#VML);} o\:* {behavior:url(#default#VML);} w\:* {behavior:url(#default#VML);} .shape {behavior:url(#default#VML);} 800x600 Normal 0 …
  • Vegetarian de zile lucrătoare + VIDEO
    25.11.2012 - 0 Comments
    --> v\:* {behavior:url(#default#VML);} o\:* {behavior:url(#default#VML);} w\:* {behavior:url(#default#VML);} .shape {behavior:url(#default#VML);} Normal 0 false …
  • Cum s-au schimbat toaletele de-a lungul timpului + FOTO
    19.12.2021 - 0 Comments
    Toaletele sunt obiecte casnice esențiale, iar utilizarea lor este ceva la care majoritatea oamenilor nici măcar nu se gândesc - intră, ies, și uită de ele. Deci, cum s-au schimbat toaletele de-a…
  • Robert Irwin își găsește un partener perfect de selfie în timp ce se autoizolează la grădina zoologică din Australia + FOTO
    26.11.2021 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); A fost o perioadă atât de grea pentru întreaga omenire și toată lumea știe că, în acest moment, autoizolarea este una dintre cele mai bune…
  • Interferonul
    15.04.2012 - 6 Comments
    --> ANALIZA UNUI MEDICAMENT FOLOSIT LA HEPATITĂ: INTERFERONUL Interferonul se foloseşte în multe medicamente: contra sclerozei multiple, hepatitei C şi B, cancerului, infecţiilor…
  • 23 de lucruri pe care toată lumea le urăște dar nu le-ar recunoaște niciodată
    20.04.2017 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); 1. Oroarea: Când ai ajuns acasă de 4 ore și realizezi că folosești datele mobile în loc de Wi-Fi, pe telefon. 2. Frica: Când te lași…
  • Leoaica și puiul de babuin
    16.05.2014 - 1 Comments
    --> LEOAICA ȘI PUIUL DE BABUIN Fotografii Evan Schiller și Lisa Holzwarth se îndreptau într-o zi cu mașina spre rezervația Selinda, din nordul Botswanei. La un moment dat, au întâlnit o…
  • 15 trucuri în baie care îți vor ușura viața
    09.06.2015 - 4 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Indiferent daca ai o baie mică sau mare, întotdeauna vei vrea să îți utilizezi la maximum spațiul disponibil. Iată câteva idei de…
  • Vânzarea nebuniei: Suntem toți nebuni? - documentar (RO)
    28.04.2012 - 1 Comments
    --> MEDICAMENTUL CARE VINDECĂ NU ESTE RENTABIL Scandalul care a apărut o dată cu impunerea vaccinului pentru cancerul de col uterin şi a vaccinului împotriva gripei porcine a…
  • Programul Terra - un atentat extraterestru asupra omenirii + eBook + documentar (RO)
    25.04.2016 - 1 Comments
    PROGRAMUL TERRA UN ATENTAT EXTRATERESTRU ASUPRA OMENIRII   Toni Victor Moldovan Toate afirmațiile din cartea de mai jos își găsesc o argumentare puternică în textele vechi,…
  • Un caricaturist surprinde perfect cum este viața cu o pisică în casă - Partea a II-a + FOTO
    06.05.2023 - 0 Comments
    #21 Bună, sunt aici!Dacă este un lucru pe care l-am observat la majoritatea pisicilor, acela este faptul că le place să se bage sub pături. Fac asta pentru că le face să se simtă în siguranță. Deși…
  • Dosarele secrete ale războiului din Irak (documentar) (RO)
    13.05.2012 - 0 Comments
    --> DOSARELE SECRETE ALE RĂZBOIULUI DIN IRAK „Iraq’s Secret War Files” este un documentar despre crimele comise de armata…
  • 12 Uses for Borax in the Home and Household
    13.03.2023 - 0 Comments
    What is BoraxBorax is a 100% natural odorless mineral, classified in the crystallographic class as monoclinic-prismatic, grayish, white, yellow, green or colorless. The mineral in crystal form was…
  • Cânepa - drog sau medicament + VIDEO (RO)
    03.05.2016 - 1 Comments
    CÂNEPA – DROG SAU MEDICAMENT? În vreme ce unor bătrâni trecuţi de 80 de ani, care cultivă din moşi strămoşi pe ţarina lor cea mai veche plantă de cultură a omenirii, li se face dosar penal şi…
  • 12 fapte despre Rusia
    07.12.2016 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); 1. 20% din totalul apei neînghețate de pe Terra se află într-un singur lac: Lacul Baikal din Rusia 2. În timpul domniei sale, Petru I…
  • 20 de oameni care regretă că au făcut cumpărături online (FOTO)
    16.03.2017 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Shopping-ul online poate fi, uneori, ca un joc de noroc, iar acești săraci indivizi și-au luat poate cea mai mare țeapă a…
  • Poate dieta să vindece cancerul? + VIDEO (RO)
    12.08.2013 - 2 Comments
    --> POATE DIETA SĂ VINDECE CANCERUL? Paul Nison este un maestru bucătar cu faimă în Statele Unite. De la vârsta de 20 de ani,…
  • Comoara ascunsă a Cavalerilor Templieri + documentar (RO)
    16.01.2017 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); COMOARA ASCUNSĂ A CAVALERILOR TEMPLIERI „Soldații săraci ai lui Hristos și ai Templului lui Solomon”, mult mai cunoscuți sub numele de…
  • Ce nu știați despre unii președinți americani + slideshow
    04.07.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CE NU ȘTIAȚI DESPRE UNII PREȘEDINȚI AMERICANI Abraham Lincoln (1809-1865) era în tinerețe un adversar de temut pe ringul de…
  • Mit și adevăr despre unele alimente
    27.03.2012 - 1 Comments
    --> MIT ŞI ADEVĂR DESPRE UNELE ALIMENTE Când vine vorba despre alimentaţie şi mai ales despre diete şi idei pentru a elimina surplusul de kilograme, imaginaţia umană întrece…
  • 10 reguli ale fotbalului când erai copil
    24.08.2015 - 0 Comments
    1. Cel mai gras era întotdeauna pus portar. 2. Copilul a cărui minge îi aparținea decidea cine joacă. 3. Penalty-urile erau acordate dacă cel faultat înjura suficient de mult. 4. Meciul…
  • 30+ imagini uluitoare care te vor face să te gândești de două ori înainte de a înota în ocean (partea a II-a)
    08.12.2021 - 0 Comments
    20. Puterea oceanuluiDezastrele naturale pot distruge orașe și crea pagube imense în regiunile de coastă. Tsunami-urile au devastat orașe și au luat vieți din cauza puterii lor absolute. Oceanul nu…
  • Misteriosul Edward Leedskalnin
    17.07.2017 - 3 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); MISTERIOSUL EDWARD LEEDSKALNIN Lette Edward Leedskalnin (1887-1951) a fost un inginer leton, care a emigrat Statele…

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *