Descoperire uimitoare în Marea Piramidă

-->

SCHELETUL UNEI CREATURI

JUMĂTATE OM, JUMĂTATE FELINĂ

DESCOPERIT ÎN MAREA PIRAMIDĂ DIN EGIPT



Acum trei ani, o echipă de arheologi egipteni a scos la lumină rămășițele unei ființe cu corp de pisică și craniu de om. Scheletul, perfect prezervat, a fost găsit la intrarea unei camere ascunse, care fusese recent descoperită în partea superioară a Piramidei lui Keops. Acesta ar fi fost ulterior expus în Muzeul național de istorie din Cairo. Această știre a fost dată publicității la scurt timp după eveniment, de către publicația The National Reporter. Iată ce relatau reporterii americani pe 19 decembrie 2009:
«Oameni de știință din lumea întreagă au ajuns în Egipt, pentru a studia ciudatul schelet, multora dintre ei nevenindu-le să creadă că e real. „Cunoaștem faptul că egiptenii antici erau, printre altele, și taxidermiști desăvârșiți. Ceea ce vedem acum este cel mai probabil una din creațiile lor, menită să sperie eventualii hoți”, ne spune dr. Jason Hendley, de la Oxford.
Unii dintre cercetătorii care s-au aflat la fața locului împărtășesc opinia dr. Hendley, în timp ce alții sunt mai puțin sceptici: „Ceea ce mă nedumerește este faptul că coloana vertebrală a acestei creaturi este atașată de craniu în mod natural, explică dr. Winston Gorjone. Dacă ceea ce vedem acum ar fi creația unui taxidermist antic, metoda de atașare a craniului la coloană ar fi vizibilă. Ar exista sârme care să le țină împreună. În cazul de față, ele nu există. Vedem clar că oasele se îmbină în mod natural, ceea arată că acest schelet ar putea fi, într-adevăr, rămășițele unei specii de animale de mult dispărute. Să nu uităm că tradițiile vechilor egipteni abundă în ființe jumătate om, jumătate animal, mai spune dr. Gorjone. Întrebarea la care suntem provocați să răspundem acum este dacă acestea chiar au fost rodul imaginației sau au existat în realitate”.


Reporterul: Ce ne puteți spune despre misterioasa sferă plutitoare găsită în camera secretă?
Dr. Gorjone: Nu am voie să discut public despre ea. În momentul de față, sfera aurie este considerată secret de stat de către guvernul egiptean și ni s-a interzis să discutăm despre ea.
Reporterul: După părerea dumneavoastră, în cât timp ar putea fi aflat secretul bilei plutitoare, și dacă s-ar reuși acest lucru, această informație ar fi adusă la cunoștința publicului?
Dr. Gorjone: În momentul de față, sfera se află încă în Marea Piramidă. Din ceea ce mi s-a spus, nu poate fi mișcată. Tehnicienii au încercat s-o disloce din poziția actuală folosind pistoane hidraulice, dar câmpul de forță generat de sferă este prea puternic. Ce este ea și cum a reușit să rămână suspendată timp de mii de ani este încă un mister.

Poziția încăperii secrete, descoperită în Piramida lui Keops

În 1993, o sondă robot a fost direcționată printr-o gură de aerisire. După ce a parcurs un traseu întortocheat, cu multe cotituri, aceasta s-a oprit în fața unei uși de marmură. Ce se afla dincolo de această ușă a rămas un mister până luna trecută, când oamenii de știință au primit aprobarea să continue explorarea prin forarea unei găuri de mică dimensiune, atât cât să intre prin ea fibra optică a sondei.


Zis și făcut. Sonda și-a continuat drumul, luând-o în sus câțiva metri, până când a intrat într-o cameră deschisă, lungă de cca 3 metri și înaltă de 1 metru și jumătate. Ceea ce au revelat imaginile a fost de-a dreptul șocant. În mijlocul încăperii și în fața celei de-a doua uși stătea scheletul unui animal. Dar nu al vreunui animal cunoscut. Părea să fie o pisică de dimensiuni mari cu un cap uman, având craniul alungit. Acesta părea că stă de pază în fața intrării în ce-a de-a doua cameră. Când imaginea animalului a apărut pe video-monitor, câțiva dintre specialiștii prezenți au spus că aceasta trebuie să fie dovada concretă a uneia dintre cele mai adorate făpturi mitice ale vechilor egipteni – ființa jumătate om, jumătate pisică. Oare asta să fie dovada concretă că așa ceva a existat?


Scheletul a fost atent examinat timp de aproape 3 ore de către echipa de cercetare, imaginile fiind transmise în direct în lumea întreagă, la mai multe universități de prestigiu. Ce este acest animal a rămas în continuare un mister, dar un lucru a fost stabilit unanim: este vorba de un schelet real, nu de o sculptură și nici de creația vreunui taxidermist antic.
Apoi sonda și-a continuat explorarea, făcându-și drum prin a doua deschidere, în camera principală. Luminița emisă de fibra optică a scanat timp de mai multe minute încăperea întunecată, ce părea a fi goală. Dar încăperea era mult prea mare pentru micul fascicul de lumină, așa că s-a decis trimiterea unui al doilea fascicul, mai eficient, pentru a mări zona de vizibilitate a camerei video. Odată făcut și acest pas, s-a putut determina că încăperea era mult mai spațioasă decât prima. Atunci când sonda video s-a îndreptat direct spre mijlocul camerei, o imagine și mai șocantă li s-a arătat oamenilor de știință: chiar în mijlocul încăperii de piatră se afla o sferă aurie, cu un diametru de cca 30 de centimetri, plutind în aer cam la 40 de centimetri de sol.

Sfera aurie, plutind în aer în cea de-a doua cameră.
Ceea ce se vede sub ea ca fiind o umbră este de fapt o decolorare provenită de la sursa de energie radiind de la glob. Aceeași forță împinge de sub glob și excrementele liliecilor.

Membrii echipei de cercetare erau uluiți de ceea ce vedeau. Sfera pur și simplu plana în spațiul din mijlocul camerei. Nu existau fire care s-o țină în sus și nu era o iluzie optică. După primele estimări, sfera plutitoare era poziționată pe aceeași linie cu vârful piramidei.

Când vestea despre misterioasa sferă plutitoare a ajuns la Departamentul de istorie antică egiptean, echipei de explorare i s-a ordonat să înceteze orice activitate și să-și retragă sonda imediat. Caseta video a fost confiscată, iar membrilor echipei li s-a cerut să părăsească piramida. A doua zi, guvernul egiptean a emis un ordin de confidențialitate, care interzicea orice divulgare de informații privind scheletul pisică/om și mai ales sfera plutitoare. Acestea urmau să rămână un secret de stat, până când avea să fie stabilit cu exactitate ce erau acestea.
Din fericire, întreaga povestea a ajuns la The National Reporter înainte ca acest ordin să fie emis și iată, ne asumăm un mare risc aducând la cunoștința întregii lumi aceste descoperiri uimitoare. Ce explicații vor da în viitor oamenii de știință în legătură cu aceste obiecte stranii nu știm, dar vă asigurăm că The National Reporter va fi prima agenție de știri care le va publica.»

-->

Comentarii

  1. Totul este posibil,sunt destule chestii tinute la secret, atat de egipteni cat si de alte guverne care sunt in posesia unor artefacte sustrase din Egipt...

    RăspundețiȘtergere
  2. Va recomand cartea "Conspiratia Stargate" in care se discuta destul de mult despre lupta de interese din jurul marii piramide.

    RăspundețiȘtergere
  3. globul si scheletul par a fi puse acolo de un editor de poze...nu par sa faca parte din poza originala...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Corect. Mai ales scheletul? Cum sa ramana un schelet in pozitia aceea? Ce tine maxilarul inferior de cel superior, de exemplu? Ce tine la un loc oasele picioarelor? Daca ar fi fost gasit culcat la pamant....hai sa zicem, dar in aceasta pozitie????? Nu prea imi vine sa cred....Si da, "globul si scheletul par a fi puse acolo de un editor de poze...nu par sa faca parte din poza originala..."

      Ștergere
  4. scheletul si sfera nu par sa fie din poza originala, par a fi obiecte puse acolo intr-un editor grafic..

    RăspundețiȘtergere
  5. „Ceea ce mă nedumerește este faptul că coloana vertebrală a acestei creaturi este atașată de craniu în mod natural..." Atunci NU e artificial atasat. Eu asa inteleg. Ceea ce este surprinzator e nedumerirea dr. Winston Gorjone... om de stiinta!

    RăspundețiȘtergere
  6. excelent 1 aprilie!!! bravo!

    RăspundețiȘtergere
  7. Acest articol cuprinde detalii reale imbinate cu imaginatia cuiva inclinata spre Science Fiction deoarece in realitate,dupa ce au dat gaura in prima "usa" si au introdus un endoscop sa vada ce este de dincolo,n-au vazut decat o alta usa.Aprobari pentru a distruge lespezile n-au fost oferite niciodata.Totusi,scanarea piramidei a aratat posibilitatea existentei unor incaperi inca nedescoperite.In rest ce sa zic...interesant cum si-a imaginat autorul ce-ar putea fi dincolo de usa,e in stilul Ancient Aliens!

    RăspundețiȘtergere
  8. Aici este un schelet de pisica adevarat


    http://courses.washington.edu/chordate/453photos/skeleton_photos/cat_skeleton.jpg

    Comparati degetele de la picioare de la cele doua schelete. Scheletul din piramida pare sa aiba degete de om, nu de pisica (oasele sunt mai lungi si mai departate)

    RăspundețiȘtergere
  9. frumos photoshop, de 1 aprilie.....prima poza e cu pisica expusa in muzeu, cealalta in ...piramida
    oare cum au scos-o?
    posibil teleportare?

    RăspundețiȘtergere
  10. Stimați cititori ai blogului nostru, sunteți mai deștepți decât ne-am putut închipui!
    Acum câteva luni, am primit prin e-mail pozele din articol, însoțite de câteva explicații sumare. Intrigați, și pentru că noi nu credem nimic până nu verificăm, am căutat sursa pozelor și am găsit articolul integral, postat de „The National Reporter”. Și atunci totul a devenit evident. Articolul era plin de afirmații contradictorii și ilogice:
    - Descoperirea s-a făcut acum 3 ani (atunci cum de n-a aflat nimeni de ea până acum?)
    - Se spune că guvernul egiptean a emis un ordin de confidențialitate; în același timp, se afirmă că scheletul a fost ulterior expus în muzeul din Cairo (păi ori e secret, ori nu e).
    - Scheletul a fost găsit intact (niciun animal sau om nu moare în picioare; oasele se țin prin ligamente, care putrezesc în timp, ființa fiind redusă la un morman de oase; scheletul nu se poate reconstitui decât prin legături artificiale, nu se îmbină natural, ca piesele de lego).
    - Pozele cu sonda cu fibră optică sunt reale, am văzut documentarul pe Discovery Channel și într-adevăr, au descoperit o altă cameră goală și atât.
    - Niciunul din „oamenii de știință” nu există menționat pe Internet.
    - Bila aurie plutitoare este o făcătură evidentă.
    - În afară de „The National Reporter”, nimeni n-a mai preluat această „descoperire uimitoare”.
    Ceea ce ne-a uimit pe noi, a fost tupeul cu care unii încearcă să păcălească oamenii. Nu înțelegem motivul, dar probabil că acesta există. Da, dragii noștri cititori, v-am postat acest articol de 1 aprilie, pentru că era momentul ideal, dar nu atât ca să vă păcălim, cât să vă atragem atenția să nu credeți automat tot ce se scrie și se afirmă. Internetul e plin de păcăleli, mai mult sau mai puțin subtile. Dar iată că românul e deștept... V-ați prins cu toții!

    RăspundețiȘtergere
  11. Se cunoaste ca erau buni taxidermisti adica atasau orice la orice, bila aia am gasit- o in alte attocole de 3 cm 30 cm 5 cm aurie galbena ceramica aurita numai minciuni.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

POSTĂRI ALEATORII

  • 10 lucruri pe care să NU le faci în public!
    18.05.2015 - 2 Comments
    1. Țipă la cineva: „Ești unul dintre ei!”, și îndepărtează-te ușor.2. Uită-te la cineva printr-un geam și spune: „Mamă, ce urât sunt!”3. Spune-i unui copil că ești el/ea din viitor.4. Du-te la un…
  • Uriașa minciună a roșiilor românești + VIDEO + documentar
    10.09.2012 - 5 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); URIAȘA MINCIUNĂ A ROȘIILOR ROMÂNEȘTI O substanţă controversată care face legumele să crească mai repede este folosită intens de către…
  • Acest stil specific de parenting pentru animale de companie pare să îi facă pe câini mai siguri și mai rezistenți
    17.10.2022 - 0 Comments
    Un nou studiu arată că modul în care îți „educi” cățelul are un impact asupra tipului de câine ce va deveni. Un stăpân care este foarte receptiv la comportamentul și nevoile câinelui tinde să ducă la…
  • România, colonie a Israelului? (documentar & eBook)
    12.05.2012 - 4 Comments
    --> ROMÂNIA, COLONIE A ISRAELULUI?        prof. univ. Ion Coja    România este azi o ţară ocupată, iar majoritatea ocupanţilor sunt evrei!…
  • Un Rubens la Gherla
    23.09.2015 - 0 Comments
    google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; google_ad_slot = "9627982567"; google_ad_width = 728; google_ad_height = 90; UN RUBENS LA GHERLA Peter Paul Rubens…
  • The War You Don't See (Războiul pe care nu-l vezi) - documentar (RO)
    14.05.2012 - 0 Comments
    --> THE WAR YOU DON’T SEE  Războiul pe care nu-l vezi Documentar (RO) Prin acest extraordinar documentar, lansat în decembrie 2010, John Pilger, un curajos…
  • Adevărata față a lui Traian Băsescu (eBook)
    04.11.2012 - 0 Comments
    --> ADEVĂRATA FAȚĂ A LUI TRAIAN BĂSESCU Marius Oprea Luni, 23 iulie 2012, „Jurnalul Național” a apărut împreună cu volumul…
  • Orice cancer se poate vindeca între 2 și 16 săptămâni + VIDEO
    01.06.2013 - 78 Comments
    --> ORICE CANCER SE POATE VINDECA ÎNTRE 2 ȘI 16 SĂPTĂMÂNI Leonard Coldwell este un medic cunoscut pentru succesele lui în vindecarea…
  • 50 de fapte incredibile despre lume care te vor face să pari cultivat
    20.12.2022 - 0 Comments
    Ați stat vreodată la masă cu prietenii sau cu familia, bucurându-vă de un prânz sau de o cină perfect acceptabilă, și ați ascultat - neputincios - cum conversația se îndreaptă încet spre subiectul…
  • Bazele medicinii moderne au fost puse prin fraudă
    31.08.2012 - 2 Comments
    --> v\:* {behavior:url(#default#VML);} o\:* {behavior:url(#default#VML);} w\:* {behavior:url(#default#VML);} .shape {behavior:url(#default#VML);} 800x600 Normal 0 …
  • Timișoara - orașul premierelor + slideshow
    04.05.2012 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); PROCLAMAȚIA DE LA TIMIȘOARA Populația orașului Timișoara a fost inițiatoarea Revoluției române. Între 16 și 20 decembrie 1989, ea a…
  • Suntem ceea ce mâncăm + VIDEO
    15.11.2016 - 4 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); SUNTEM CEEA CE MÂNCĂM O intuiţie uimitoare a generaţiilor trecute este acum confirmată de ştiinţele nutriţioniste. Acestea au arătat…
  • Semnele zodiacale și noi + eBook
    21.05.2012 - 0 Comments
    --> SEMNELE ZODIACALE ȘI NOI Semnele zodiacale sunt zone distincte din zodiac, care influențează viața pe Pământ. Zodiacul este o centură circulară, ce înconjoară întreg sistemul…
  • David Icke - Vine Soarele... dar eu spun că totul va fi bine + documentar (RO)
    13.11.2012 - 0 Comments
    --> VINE SOARELE... ...DAR EU SPUN CĂ TOTUL VA FI BINE David Icke Vechiul cântec al formației Beatles va deveni din ce…
  • 25 de invenții inteligente care-ți vor face viața mult mai ușoară
    15.06.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Există oameni, peste tot în lume, care inventează produse noi, în fiecare zi. Eu nu sunt atât de creativ, dar măcar știu că cineva este, și…
  • Plantele pot curăța substanțele chimice toxice din aer în câteva ore, arată un studiu
    07.06.2023 - 0 Comments
    Da, plantele au capacitatea de a elimina anumite substanțe chimice toxice din aer printr-un proces numit fitoremediere. Fitoremedierea constă în utilizarea plantelor pentru a atenua poluanții și…
  • Vino mamă să mă vezi la spitalul de obezi
    01.11.2014 - 2 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); VINO MAMĂ SĂ MĂ VEZI LA SPITALUL DE OBEZI În februarie 2010, un reporter al Jurnalului Naţional s-a internat incognito la Institutul…
  • Pătrunjelul - sănătatea din farfurie
    28.03.2012 - 1 Comments
    --> PĂTRUNJELUL – sănătatea din farfurie Dacă ai sistemul imunitar slăbit, n-ai poftă de mâncare eşti răcit sau ai probleme digestive, poţi încerca o cură cu pătrunjel. Planta este un…
  • Dale Carnegie - Dorința de a fi important
    02.11.2012 - 0 Comments
    --> DORINȚA DE A FI IMPORTANT MARELE SECRET AL COMPORTAMENTULUI UMAN Nu există decât un singur mijloc pe lume care să pornească…
  • Extratereștrii în istorie + documentar (RO)
    16.04.2013 - 1 Comments
    --> EXTRATEREȘTRII ÎN ISTORIA OMENIRII Deși majoritatea oamenilor cred că fenomenul OZN a apărut în secolul trecut, există dovezi care indică un contact încă din preistorie, mergând…
  • Adrian Păunescu - mai actual ca niciodată
    20.02.2013 - 0 Comments
    --> ADRIAN PĂUNESCU – MAI ACTUAL CA NICIODATĂ – Despre un om atât de puternic cum a fost Adrian Păunescu nu poţi vorbi sau gândi…
  • Jurisprudența romanțată din Evul Mediu
    29.03.2016 - 0 Comments
    JURISPRUDENȚĂ ROMANȚATĂ DIN EVUL MEDIU E greu să acordezi barocul cu romanticul. Totuși, nu pot caracteriza altfel grupul de juriști care s-a format la începutul secolului al XVIII-lea în jurul…
  • Rețete culinare - Prăjitură cu mere „Nuți”
    08.04.2012 - 0 Comments
    PRĂJITURĂ CU MERE „NUȚI”  Ingrediente - 6 ouă - 2 pahare zahăr tos - 1 1/2 ceaşca ulei - 2 pahare făină - 20 nuci - 8 mere rase - 1 linguriţă scorţişoară - 1 praf de…
  • 15 fapte interesante despre Cartea lui Enoh + eBook (versiunea etiopiană)
    31.10.2023 - 0 Comments
    IntroducereÎn Cartea lui Enoh, găsim povestea lui Enoh, care a fost tatăl lui Matusalem (cea mai bătrână persoană din Biblie, care a trăit 969 de ani).Conform tradiției evreiești, Enoh a fost…
  • Josef Mengele - Îngerul morții + documentare (RO)
    03.07.2012 - 3 Comments
    --> JOSEF MENGELE - „ÎNGERUL MORȚII”   Josef a fost cel mai mic din cei trei fii ai soților Karl și Walburga Mengele. A venit pe lume la Günzburg, în Bavaria, la 16 martie…
  • 16 lucruri despre pisici pe care oamenii le găsesc dezgustător de adorabile + FOTO
    23.11.2019 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); 1. Pentru început, ele încap în orice container posibil. 2. își pot mișca urechile precum antenele parabolice, și fac des…
  • Un pas mic pentru om, o farsă uriașă pentru omenire? - documentar (RO)
    16.05.2012 - 0 Comments
    --> UN PAS MIC PENTRU OM, O FARSĂ URIAȘĂ PENTRU OMENIRE CHIAR AM FOST PE LUNĂ? …
  • Combinarea corectă a alimentelor
    15.09.2016 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); COMBINAREA CORECTĂ A ALIMENTELOR – GARANŢIA UNEI SĂNĂTĂŢI DE FIER – Hrana ingerată este divizată în trei părţi. Partea primară,…
  • Arta conversației
    16.07.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); ARTA CONVERSAŢIEI Brian Tracy O persoană îşi demonstrează personalitatea prin modul în care comunică cu ceilalţi, prin schimbul de…
  • AGARTHA - Tărâmul de dincolo de poli + documentar (RO) + slideshow
    09.10.2012 - 0 Comments
    --> AGARTHA - TĂRÂMUL DE DINCOLO DE POLI Întotdeauna m-a uimit faptul că, deşi lucruri despre care am fost învăţaţi că sunt…
  • De ce nu ar trebui să bem lapte + documentar (RO)
    08.11.2015 - 2 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); DE CE NU AR TREBUI SĂ BEM LAPTE Știm cu toții că laptele, simplu sau prelucrat sub forma unor diferite sortimente de lactate,…
  • Efectele secundare ale medicamentelor pentru colesterol
    18.01.2016 - 0 Comments
    EFECTELE SECUNDARE  ALE MEDICAMENTELOR PENTRU COLESTEROL Medicamentele pe bază de statine, concepute pentru scăderea colesterolului și prescrise în prezent la peste 100 de milioane de…
  • Papa Benedict şochează: Calendarul creştin e greşit! + documentar (RO)
    23.12.2012 - 2 Comments
    --> v\:* {behavior:url(#default#VML);} o\:* {behavior:url(#default#VML);} w\:* {behavior:url(#default#VML);} .shape {behavior:url(#default#VML);} Normal 0 false …
  • Cifre și litere - Test
    23.05.2012 - 0 Comments
    --> CIFRE ȘI LITERE – TEST Dacă reușești să descifrezi primele cuvinte, creierul tău le va descifra cu ușurință pe celelalte și vei înțelege textul. 0D474, 1N7R-0 21 D3…
  • Masaru Emoto - Apa + documentar (RO)
    02.08.2012 - 1 Comments
    --> APA – MIRACOLUL VIEȚII Dr. Masaru Emoto este un om de știință japonez, celebru datorită rezultatelor sale uluitoare în cercetările referitoare la proprietățile apei. Experienţele…
  • Craniile de cristal și trezirea conștiinței de sine + documentar (RO)
    25.07.2016 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CRANIILE DE CRISTAL ȘI TREZIREA CONȘTIINȚEI DE SINE Majoritatea arheologilor și oamenilor de știință consideră că civilizația și…
  • Bruce Lipton - Medicamentele vă rescriu sistemele corporale + documentar (RO)
    18.12.2012 - 2 Comments
    --> MEDICAMENTELE   VĂ RESCRIU SISTEMELE CORPORALE Bruce Lipton Fragment din interviul luat de Cristian Mureșan, realizatorul emisiunii „Știință și cunoaștere” - TVR…
  • André Gernez - Cel mai ilustru doctor necunoscut din lume + VIDEO (RO)
    27.02.2015 - 6 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); ANDRÉ GERNEZ CEL MAI ILUSTRU DOCTOR NECUNOSCUT DIN LUME „Un doctor din Roubaix primește o distincție internațională. O veche dogmă…
  • OSHO - A cădea în iubire + VIDEO (RO)
    14.09.2013 - 0 Comments
    --> A CĂDEA ÎN IUBIRE OSHO Să cazi în iubire (to fall in love) e atât de ușor... E ca și cum ai cădea într-o groapă. Să ieși din…
  • 9/11 - Măsuri de siguranță pentru femeile musulmane din Statele Unite + VIDEO (RO)
    11.09.2013 - 1 Comments
    --> 9/11 – MĂSURI DE SIGURANȚĂ PENTRU FEMEILE MUSULMANE DIN STATELE UNITE În zilele care au urmat evenimentelor de la 11 septembrie 2001, populația americană s-a confruntat cu…

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *