Cine a plătit toate astea?

-->

CINE A PLĂTIT TOATE ASTEA?


RĂSPUNS:

Noi, cei care le dăm bani țiganilor cerșetori.

Noi, cei care le cumpărăm CD-urile și casetele
și-i chemăm la nunți să ne cânte manele și le dăm 3000 de euro pe oră.

Noi, cei care plătim contribuția la asigurări sociale (CAS),
pentru ca apoi statul să le dea ajutor social, cu toate că n-au muncit niciodată.

Noi, cei care plătim impozit la stat, pentru ca mai apoi statul să le dea alocație pentru fiecare puradel. 
Țiganii au constatat că se câștigă bani mult mai ușor făcând copii, decât muncind.

Responsabilii centrelor de colectare, care cumpără de la țigani cupru de la instalațiile de semnalizare CFR 
și elemente de fixare a șinelor de cale ferată, cu toate că știu că aceștia le-au furat. 
Și ce dacă deraiază vreun tren, așa cum s-a întâmplat la Focșani?

Cetățenii din țările Uniunii Europene,
care umblă cu capul în nori, fără să fie atenți la portofel sau la poșetă.

Când se va schimba ceva? Peste 20-30 de ani, când țiganii vor deveni majoritari (în prezent, din 9 nou-născuți numai 2 sunt români). Când țara se va numi Rromânia, iar noi vom fi prea puțini pentru a-i mai putea subvenționa. De ani de zile, proprietarii palatelor țigănești au tupeul să ceară ajutoare pentru încălzire. Aceștia primesc bani de la stat ca orice pensionar amărât, și asta pentru că nimeni nu le-a verificat veniturile. Inspectorii promit mereu că vor bate la porțile înalte, de fier forjat și vor analiza dacă cei care și-au permis să-și construiască locuințe de câte 20 de camere chiar nu pot să-și plătească încălzirea. Dar țiganii au logica lor: E și păcat să nu-ți faci casă cât un bloc, dacă tot plătește statul pentru întreținerea ei. Căci, prin mărinimia unor funcționari, numai cine n-a cerut n-a primit ajutoare de încălzire. În aceste condiții, proprietarii palatelor de sute de mii de Euro au profitat din plin, declarând ani la rând, sub semnătură, că sunt săraci lipiți.

Informații ample despre țiganii din România puteți citi accesând articolul: „Țigani = romi?” aici: http://frumoasaverde.blogspot.ro/2012/05/tigani-romi.html
 
-->

Comentarii

  1. Au acelasi tupeu ca si in cazul ajutorului de inmormantare pt rex mundi Cioaba, iar cei in masura sa faca ceva ii lasa in pace, ba chiar ii incurajeaza.

    RăspundețiȘtergere
  2. Deci sa ne intelegem ...si tiganii sunt oameni ca si noi doar ca au fost dintotdeauna nomazi si sangele lor poarta o informatie tribala . Aceiasi manifestare a tiganului nostru o vei gasi si in indianul clasic . Smecheria , minciuna , mizeria , orgoliul exagerat , lupta primitiva si modul lor de a convietui[a locui ]cu toate generatiile la un loc [mamel ,tatel , catel ,purcel , toti in aceiasi camera ] . Ce mai gasim ? Iubirea de puradei . Indienii sunt multi ca numar deoarece fac copii multi . Tiganii la fel . Ia sa-l vedem pe roman ... Ce face ? Eeee, sunt multe de scris .. Un popor care s-a autodistrus , si-a lasat toata bogatia pe mana unor haimanale si acum se uita lung in traista ...Si cu toate acestea. va iubesc romanii mei ...fiti tari oriunde v-ar duce viata .. Amintiti-va de Calboreanu cand striga cat il tineau rarunchii pe scena Teatrului National :
    -Moldova nu este a mea si nici a voastra ,este a urmasilor urmasilor vostri .
    Romania este a noastra si a urmasilor urmasilor nostri . Sa fim atenti , atata tot. Vina o purtam noi cei multi .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stie toata lumea de unde vin tiganii, cum sunt si ce informatie comportamentală poarta in ei. Nu era nevoie sa te obosesti sa ne spui ca apa e uda. Da, si ei sunt oameni, dar nu ca noi. De aceea, inainte vreme, statul nu i-a amestecat cu romanii. Le-a facut cartiere separate, unde se simteau bine si erau fericiti. Nu-i discrimina nimeni, aveau aceleasi drepturi ca si noi, dar nu si aceleasi obligatii. Cine dorea sa-si scoleasca puradelul o putea face. De aceea exista si tigani printre romani care ne fac cinste. Dar, in general, etnia lor nu se integreaza niciunde. Asta ar fi trebuit sa aiba in vedere guvernele de dupa ’89 si „marinimoasa” Uniune Europeana. Ele poarta vina, daca vrei sa gasesti una. Dar eu zic s-o lasi mai moale cu vinovatia noastra, a tuturor. Este un stereotip pe care angajatii Bisericii il folosesc de milenii pentru a induce in populatie sentimentul de nimicnicie si pentru a se pozitiona pe o treapta superioara fata de aceasta. E o smecherie de care vad ca nu te-ai prins inca...

      Ștergere
    2. Nu. Tiganii (cel putin aia din pozele prezentate mai la deal) nu sunt oameni. Sunt doar niste forme de viata care paraziteaza societatea. Din pacate, asta se intampla cu ajutorul autoritatilor, care sunt reprezentate de alte forme de viata, alti paraziti, care se folosesc de parazitii marunti dar multi care se numesc tigani.

      http://www.youtube.com/watch?v=2ETnR6aPwQI


      Mamaie

      Ștergere
    3. Sunt oameni...dar nu "ca si noi" Asta e clar. Cat despre perioada de 20-30 de ani? Nici vorba: 10 ani vor fi suficienti.

      Ștergere
  3. Hai ca exagerati deja... nu cred ca in 20 de ani tiganii vor fi majoritari.De ce ne-ar interesa daca unii au palate sau nu,oricum taxe la stat plateam chiar daca nu era nici un tigan in tara.Fireste ca primesc ajutoare sociale, cine i-ar angaja pana la urma?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pasajul „peste 20-30 de ani țiganii vor deveni majoritari” este doar o figura de stil, care continua in aceeasi notă cu ideea ca, daca romanii vor fi prea putini, nici tiganii n-ar mai avea cum să prospere. Cad despre resemnarea ca oricum platim taxe la stat, ai o logica gresita. Aceste taxe ar fi putut fi directionate catre oamenii defavorizati de soarta fara vina lor.

      Ștergere
  4. pai...ar trebui sa ii luam la omor..

    RăspundețiȘtergere
  5. Cred ca se intoarce in mormant Antonescu, iar regele Mihai a mai trait sa mai incaseze probabil un ultim afront la momentul in care s-a aclamat "a murit regele - traiasca regele".

    RăspundețiȘtergere
  6. In 10-15 ani vor fi majoritari. Asta se si urmareste prin propaganda parteneriatelor homosexuale, promovata agresiv in scoli si licee, adolescentii fiind mai usor de corupt (vezi propaganda agresiva de la liceul George Cosbuc a "activistei" prof. de engleza Roxana Marin). Se ataca deliberat, programatic, familia traditionala, sporul demografic al romanilor aflandu-se deja in declin, in favoarea tiganilor care resping aceste "optiuni democratice" si isi mentin un spor al natalitatii debordant. Asta e politica UE de subminare a majoritarilor din statele nationale iar la conducerea Romaniei dupa '90, atat presedintii, cat si prim-ministrii au fost tigani sau "alogeni", copiii vechilor cominternisti adusi in Romania pe tancurile sovietice, iudeo-bolsevici reconvertiti la capitalism. UE e condusa tot de ei, URSS mutandu-se de la Moscova la Bruxelles dupa ce s-a ordonat oprirea experimentului comunist, care a fost tot opera lor, prin Lenin, Trotsky & co, finantati de fratii lor din SUA, "bancherii internationali".

    RăspundețiȘtergere
  7. Daca as avea un pic de putere eu i-as inputina exact cum a făcut Hitler si Antonescu

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

POSTĂRI ALEATORII

  • Topul miturilor despre alimentele sănătoase, în sfârșit demontate
    17.01.2022 - 0 Comments
    Se pare că la fiecare două săptămâni apare o nouă tendință în materie de alimente sănătoase despre care ni se spune că ar trebui să o încercăm. Dar se pare că multe dintre aceste tendințe nu sunt…
  • 7 motive pentru care ești mușcat de țânțari mai des decât alții
    28.08.2017 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Te-ai întrebat vreodată ce face ca sângele tău să fie atât de delicios pentru nenorociții ăștia zburători? Se pare că sunt multe motive…
  • Cânepa - fibra de aur a României + documentar (RO)
    04.11.2016 - 2 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CÂNEPA – FIBRA DE AUR A ROMÂNIEI Ne-am născut într-un loc în care o plantă naturală care tratează cancerul, SIDA, bolile și durerile de…
  • Fapte uluitoare despre alimente pe care majoritatea oamenilor nu le știu
    14.10.2022 - 0 Comments
    Petrecem aproximativ o oră mâncând în fiecare zi. Știm ce ingrediente ne plac și ce feluri de mâncare am prefera să evităm. Dar sunt încă atât de multe lucruri pe care nu le știm despre alimentele pe…
  • Puterea minții versus medicină + VIDEO (RO)
    01.02.2014 - 0 Comments
    --> PUTEREA MINȚII VERSUS MEDICINĂ – DOVEZI ȘTIINȚIFICE CĂ TE POȚI VINDECA SINGUR – Ni se spune că ne îmbolnăvim din cauze…
  • Măceșele - campioanele României la vitamina C
    26.03.2012 - 0 Comments
    --> MĂCEŞELE - CAMPIOANE LA VITAMINA C Sunt cunoscute ca medicamente din timpuri preistorice. Culoarea lor roşie, extrem de vie şi gustul dulce-acrişor, înviorător, inspiră…
  • Virus-mania
    10.06.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); VIRUS-MANIA Motto: Medicii prescriu medicamente despre care ştiu puţine lucruri, pentru a vindeca boli despre care ştiu şi mai puţine…
  • Fapte interesante despre somn explicate de oameni de știință
    02.01.2022 - 0 Comments
    Să fim sinceri, ne petrecem cea mai mare parte a zilei fie dormind, fie visând la următorul somn. Dar, știm foarte puține lucruri despre această necesitate umană de bază - somnul. Oamenii de știință…
  • 25 cele mai bune anti-glume
    04.06.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); 1. Un cal intră într-un bar. Mai mulți oameni s-au ridicat și au plecat deoarece au reperat potențialul pericol al acestei situații.2. Mă-ta…
  • Sfaturi pentru femei... și bărbați
    01.03.2014 - 1 Comments
    --> SFATURI PENTRU FEMEI George Călinescu (1899-1965) - poet, romancier, dramaturg, eseist și istoric literar - Pentru o fată, reușita în viață nu este o chestiune de studiu…
  • În sfârșit știm de ce betonul roman antic a rezistat testului timpului
    15.08.2023 - 0 Comments
    Romanii antici au fost maeștri constructori și ingineri, poate cel mai bine reprezentați de apeductele încă funcționale. Iar aceste minuni arhitecturale se bazau pe un material de construcție unic:…
  • Rasismul din insulele britanice
    09.09.2013 - 0 Comments
    --> RASISMUL DIN INSULELE BRITANICE Rasismul este o veche năpastă în spațiul britanic, cele două națiuni aflate în conflict (cea britanică şi cea…
  • Pledoarie pentru viață lungă + VIDEO
    29.11.2012 - 0 Comments
    --> PLEDOARIE PENTRU VIAȚĂ LUNGĂ Ovidiu Bojor Ovidiu Bojor, doctor în farmacie, membru al Academiei de Științe…
  • 14 trucuri de make-up care te vor face să arăți și mai frumoasă
    14.09.2015 - 0 Comments
    Fiecare fată dorește să fie propriul ei make-up artist. Fetele care cunosc trucuri de machiere sunt foarte lăudate de prietenele lor. Un machiaj bun și curat te face să arăți proaspătă și…
  • Pământul își mărește volumul! + VIDEO
    06.06.2012 - 6 Comments
    --> PĂMÂNTUL ÎȘI MĂREȘTE VOLUMUL   Pornind de la teoria general acceptată că, de la momentul Big-Bang-ului, Universul continuă să se extindă, artistul expert în animație Neal…
  • Definiția frigului
    01.05.2012 - 0 Comments
    --> DEFINIȚIA FRIGULUI +20°C - Grecii își îmbracă puloverele (dacă și le găsesc). +15°C - Cei din Hawaii pornesc caloriferele (dacă au). +10°C - Americanii tremură.…
  • 11 fapte despre Japonia
    15.05.2016 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); 1. Japonia are 127 milioane de locuitori 2. 37 milioane dintre ei locuiesc în zona metropolitană Tokyo 3. 42 milioane au peste…
  • Fanatismul religios și nevoia de „sânge” + VIDEO
    21.11.2012 - 8 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); FANATISMUL RELIGIOS ȘI NEVOIA DE „SÂNGE” Surprinzător de real, secolul…
  • Tipul acesta se împrietenește cu toate animalele pe care le întâlnește, iată 30 dintre cele mai bune selfie-uri cu ele + FOTO
    13.08.2021 - 0 Comments
    Faceți cunoștință cu omul supranumit „Animal Whisperer” (Șoptitorul animalelor), un fotograf și aventurier care stăpânește arta de a face selfie-uri cu animale exotice. Originar din Irlanda, Allan…
  • Ce bem și ce mâncăm de la magazin
    04.04.2012 - 0 Comments
    --> CE SUNT ADITIVII ALIMENTARI?  Cel mai important factor în menţinerea sănătăţii este alimentaţia, ea fiind furnizorul de materie şi energie pentru buna dezvoltare şi funcţionare…
  • Risipind fumul - Știința canabisului + documentar (RO)
    10.11.2012 - 0 Comments
    --> RISIPIND FUMUL - ŞTIINȚA CANABISULUI - Un nou documentar lansat liber în 2011 de Montana PBS, un post TV non-profit, susţinut…
  • Rețete culinare - salată de cușcuș
    08.04.2012 - 0 Comments
    --> SALATĂ CU CUȘCUȘ Este o salată răcoritoare, ce poate fi preparată rapid. Este ideală când vrem să mâncăm ceva sănătos și ușor de digerat. Ingrediente - 1 cană de cușcuș -…
  • Cardul de sănătate la români + VIDEO
    01.05.2013 - 7 Comments
    --> CARDUL DE SĂNĂTATE LA ROMÂNI Informaţiile din microcipul cardului - numele, prenumele şi CNP-ul asiguratului - - codul unic de identificare în sistemul de asigurări - - numărul…
  • 50 de poze capturate exact la momentul potrivit - PARTEA 2
    08.03.2016 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CLICK AICI PENTRU PARTEA…
  • 7 biblioteci antice remarcabile + FOTO
    17.11.2023 - 0 Comments
    De-a lungul istoriei, unii dintre cei mai formidabili lideri pe care i-a văzut lumea au recunoscut un adevăr fundamental: cunoașterea este echivalentă cu puterea. Această conștientizare i-a…
  • Povestea lui Tommy - câinele care își așteaptă stăpâna în biserică
    27.11.2013 - 3 Comments
    --> POVESTEA LUI TOMMY CÂINELE CARE ÎȘI AȘTEAPTĂ STĂPÂNA ÎN BISERICĂ Povestea lui Tommy, un ciobănesc german în vârstă de 7 ani, a impresionat o lume întreagă, pe Facebook fiind…
  • Istoria cânepii + documentar (RO)
    03.06.2012 - 0 Comments
    --> ISTORIA CÂNEPII Cânepa este o plantă originară din Asia Centrală, care s-a răspândit ulterior în China, India şi Europa. Cultivarea cânepii este una dintre cele mai vechi ramuri ale…
  • Agricultura organică dusă la extrem
    15.08.2013 - 0 Comments
    --> AGRICULTURA ORGANICĂ DUSĂ LA EXTREM Într-un sătuc din Mureş, un neamţ îşi face legumele şi verdeţurile să plesnească de sănătate şi aromă. Produsele lui sunt certificate „organice”…
  • Boala alimentației sănătoase + documentare (RO)
    21.06.2012 - 0 Comments
    --> ORTOREXIA – BOALA ALIMENTAȚIEI SĂNĂTOASE În nesfârșita ei încercare de a fabrica tulburări mintale din fiecare activitate umană, industria psihiatrică americană lansează cea…
  • Ce instrumente se găsesc într-un cabinet stomatologic?
    30.06.2018 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Ce instrumente se găsesc într-un cabinet stomatologic? Instrumentarul stomatologic a fost folosit încă de la începuturile…
  • 14 fapte despre Finlanda
    16.02.2016 - 1 Comments
    1. Finlanda este supranumită țara soarelui de miază-noapte, deoarece în iunie și iulie soarele strălucește pe tot parcursul zilei și nopții în partea de nord. Acesta nu coboară sub linia…
  • Diagnosticul - cea mai răspândită boală + documentar (RO)
    16.08.2014 - 3 Comments
    --> DIAGNOSTICUL - CEA MAI RĂSPÂNDITĂ BOALĂ Motto: Un om bolnav se trage dintr-un om sănătos care a fost la doctor. În țările dezvoltate, complexul medico-industrial crește mult…
  • Miracolul japonez + VIDEO
    06.08.2013 - 6 Comments
    --> MIRACOLUL  JAPONEZ Astăzi, 6 august 2013, s-au împlinit 68 de ani de când a fost lansată prima bombă atomică din istoria umanității, care a devastat orașul Hiroshima.…
  • Inteligența plantelor + VIDEO + eBook
    14.04.2012 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); INTELIGENŢA PLANTELOR Oamenii cred că povestea despre sentimentele plantelor ţine de science-fiction. Anul acesta se împlinesc 40 de…
  • Atenție la substanțele toxice din cosmetice!
    19.07.2017 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); ATENȚIE LA SUBSTANȚELE TOXICE DIN COSMETICE! Mulţi oameni urmează diete extreme şi aplică diferite metode de detoxifiere, dar folosesc…
  • Creațiile din lemn plutitor ale lui James Doran-Webb + VIDEO
    07.10.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CREAȚIILE DIN LEMN PLUTITOR ALE LUI JAMES DORAN-WEBB Acești cai maiestuoși, care galopează prin apă, par izbitor de reali. De fapt, ei…
  • Un pic mai crud pentru dumneavoastră
    21.05.2015 - 3 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); UN PIC MAI CRUD PENTRU DUMNEAVOASTRĂ Cel mai nou trend culinar din Statele Unite cucereşte Marea Britanie: preparatele să fie crude,…
  • Regina Elisabeta a II-a - detalii mai puțin cunoscute + slideshow
    12.06.2014 - 3 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); REGINA ELISABETA A II-A – DETALII MAI PUȚIN CUNOSCUTE – Elisabeta a II-a (n. 21 aprilie 1926) este regină a 16 state suverane,…
  • Viața ta e aici, pe pământ + VIDEO (RO)
    12.01.2014 - 3 Comments
    --> VIAȚA TA E AICI, PE PĂMÂNT După ce ați trecut de 60 de ani, pentru că nu mai aveți foarte mulți ani în față și pentru că nu puteți lua cu voi nimic atunci când vă duceți, n-are rost…
  • Hrana vie - sănătate și frumusețe + documentar (RO)
    19.07.2012 - 1 Comments
    --> HRANA VIE – SĂNĂTATE ȘI FRUMUSEȚE Alimentația de tip raw food sau „hrană crudă” începe să câștige teren și în rândurile românilor preocupați de sănătatea și aspectul lor.…

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *